am multe de spus in momentul asta insa nu am energia necesara. cred ca e
primul an in care iau in serios treaba cu 44 de pahare,,,asa ca azi sunt in
refacere mai aes ca am lucrat de noapte...asa ca n-am mai dormit de vreo 2-3 zile.
Don’t worry, be happy! ;)
vreau sa plec. nu conteaza unde sau cu cine. vreau doar sa plec undeva
intr-un loc nou, chiar doar si pentru o zi, sa las totul in urma si sa-mi iau
cateva ore libere de mine. pe urma pot sa ma intorc si sa-mi reiau viata asa cum
am lasat-o...vreau doar cateva ore in care sa incerc ceva nou, cateva ore in
care sa nu mai fiu acelasi eu, sa fiu un simplu necunoscut intr-un loc
necunoscut, fara trecut si fara viitor.
bai, daca stai sa te gandesti, cu cat ai mai putine cu atat esti mai fericit.
luam ca exemplu un om dotat oarecum decent pentru societatea de azi, adica
posesor de tv si internet. in acest caz omul are doua probleme virtuale. ii va
pica netul sau cablul. deci are cu 2 potentiale griji mai multe decat un om care
nu poseda astfel de dotari.
nu spun ca este bine sa stai fara, ceea ce vreau sa spun este ca atunci cand
esti obisnuit sa nu ai iti este mult mai usor sa nu ai in continuare decat in
cazul in care ai si ramai fara.
de ce tin teoria asta? pentru ca n-am net. in urma cu putin timp am mai ramas
o saptamana si ceva fara. primele zile a fost cam greu pe urma insa reusisem sa
ma adaptez resemnandu-ma cu ideea ca nu o sa am. pana la urma l-a reparat Radu
(ca sa nu zici ca nu-ti acord tie toate meritele) si a mers insa as fi putut
trai in continuare fara el pentru ca reusisem sa ma adaptez situatiei.
acum am ramas iar fara net si imi vine sa bat pe cineva de acolo...pai bai
nene, va hotarati? ori aveti ori n-aveti.
in general vorbind cred ca asta este de fapt tortura psihica cea mai
mare...sa ti se dea si sa nu ti se dea. nu stii niciodata daca ai sau nu. in
felul asta nu te poti adapta, nu stii niciodata sigur pe ce sa te bazezi si
traiesti intr-o continua incertitudine...iar mintea umana fiind invatata sa
traiasca si sa construiasca din certitudini nu poate rezista mult timp pe baza
de incertitudine.
morala: uite ce frumusete de aberatie semipsihologica se poate naste din nimic.
nu trebuie sa lasam nicio zi sa treaca fara sa invatam ceva din ea. ce am
invatat eu din ziua de azi? am invatat ca trebuie sa fiu atent ce caine imi iau
pentru ca ar putea fi un monstru programat genetic sa distruga tot ce intalneste
in cale. am invatat ca daca am un frate mai mic si-l las singur acasa exista
sanse ca la intoarcerea mea sa gasesc casa distrusa si pe el proaspat intors
dintr-o calatorie intergalactica. am invatat ca soarecii sunt malefici.
...da iar m-am uitat la desene.
P.S.: erau acolo doi extraterestri, unul avea o gramada de superputeri iar
celalalt avea aceleasi superputeri ca si primul numai ca era foarte foarte
lenes...si ii placea sa manance. astia doi mi-aduc aminte de cineva dar nu stiu
exact de cine.... :))
viata bate filmul. il bate si ca scenariu, si ca dramatizare, il bate cam la
toate domeniile la care se pot compara.
ceea ce imi place cel mai mult la viata comparativ cu filmul (si daca stau sa
ma gandesc este exact opusul a ceea ce gandeam in urma cu cativa ani) este ca
viata nu are sfarsit. bine, ea are sfarsit dar nu este unul din ala clasic, cu
doi oameni sarutandu-se sau un tip cu o mitraliera inconjurat de sute de
cadavre. viata are nenumarate sfarsituri ca cele din filme. un sfarsit poate fi
atunci cand realizezi ceea ce ti-ai dorit, un sfarsit poate fi atunci cand
iubesti, in viata ai parte de nenumarate astfel de scene de film.
imi place si ca pot schimba rolurile in functie de dispozitie. nu trebuie sa
stau incorsetat intr-un anumit rol, sunt liber sa fiu cum imi place. lumea este
intr-adevar o scena iar oamenii sunt actori...desi cred ca o comparatie mai buna
ar fi ca lumea este terenul de joaca al oamenilor.
nu vreau sa traiesc o poveste ca-n filme pentru ca mi se pare prea putin
pentru mine. viata are un potential mult mai mare decat un film si de aceea sunt
sigur ca pot scoate din ea o poveste mult mai buna decat cel mai bun film facut
vreodata.
pentru ca in viata nu ai plasa de siguranta atunci cand cazi si nici
cascadori care sa-ti filmeze scenele dure. in viata sunt doar eu, atat la bine
cat mai ales la greu, eu imi traiesc sentimentele mele, ma bucur de bucuriile
mele si ma intristez de tristetile mele.
viata este mai buna decat cel mai bun film care se va face vreodata cu
conditia ca noi sa fim actori si nu spectatori.
este a nu stiu cata oara cand scriu un articol lung si sincer despre mine pe
care reusesc sa-l inchid fara sa-l salvez. mergand pe principiul ca in viata
totul are un motiv sa ne resemnam spunand ca inseamna ca acel articol nu trebuia
publicat.
o sa pun totusi melodia asta pentru ca exprima destul de bine ceea ce vroiam
si eu sa spun...
relatiile sunt cam ca incercarile de a zbura ale primilor aviatori.
primele incercari sunt niste esecuri dureroase insa inveti din greseli si
pana la urma reusesti sa construiesti un aparat de zbor care sa fie suficient de
bun incat sa ai incredere in el. te urci pe un deal mai inalt si iti dai drumul
de acolo. daca ai norocul sa ajungi in aer inevitabil iti pui intrebarea:
-ok, si acum ce fac?
azi a fost una dintre cele mai jmechere zile din cate am avut. astrele s-au
asezat in asa fel incat am reusit sa sochez, enervez, uimesc, supar cam pe toti
care au avut ghinionul sa vorbeasca cu mine. insist ca astrele sunt de vina
pentru ca in general reusesc sa cenzurez ceea ce n-ar trebui spus astfel incat
pe gura sa iasa in general doar ideile inofensive...azi insa cenzura a fost in
vacanta iar gura mea mai sloboda ca niciodata.
astfel, Radu s-a declarat socat (bineinteles ca negativ, daca pot spune asa)
de ceea ce gandesc...n-am fost nici macar in stare sa spun ca sunt dragute
despre niste margele care nu-mi placeau deloc...iar eu intotdeauna reuseam sa
fiu diplomat atunci cand era nevoie.
iti spun, e ceva cu astrele. latura mea negativa a zburdat libera pe campii
in timp ce paznicii ei dormeau. uneori mi-e greu sa mai fiu diplomat, ma
plictisesc sa tot fac asta si imi vine sa spun exact ceea ce gandesc. oamenii
sunt prea sensibili atunci cand li se vorbeste despre ei si prea insensibili
atunci cand vorbesc despre altii. si m-am cam saturat de sensibili din astia
insensibili.
si sa fim seriosi, fiecare are o parte negativa. majoritatea insa nu este in
stare sa o vada asa ca ei se cred perfecti. eu imi recunosc latura negativa si
tocmai de aceea reusesc sa o tin in frau mult mai bine decat vad ca reusesc alti
oameni. pentru ca pana la urma vorba aia clasica din filmele americane este
adevarata: ca sa reusesti sa rezolvi o problema de caracter primul pas este sa o
accepti. eu accept ca am multe ganduri negative si tocmai de aia in general
reusesc sa ma cenzurez.
insa nu si azi.
da...azi mergand pe strada, in lipsa mp3-ului ale carui casti s-au gandit sa
se strice am inceput sa ma gandesc. si am scris treburile la care m-am gandit
intr-un grupaj pe care l-as putea numi ceva de genul "invataturile lui Victor
catre cei care au urechi de auzit":
1) intr-o relatie, nu poti lupta cu fostii. eu unul n-am putut. adica am trecut
prin multe, am depasit multe obstacole si situatii delicate insa niciodata nu am
putut lupta cu fostii. femeile sunt niste fiinte melancolice si imaginea
fostului devine din ce in ce mai apropiata de perfectiune odata cu trecerea
timpului. si cum ele au un obicei bizar de a compara intotdeauna, crede-ma ca nu
vei iesi niciodata bine. m-am lovit de situatia asta de cateva ori si niciodata
n-am stiut exact cum sa-i fac fata. sfatul meu este ca inca de la inceput sa o
intrebi ce relatii trecute a avut, iar daca vrei o relatie care sa aiba oarecare
sanse de reusita te duci si ii omori pe toti. este necesar sa nu scape vreunul,
altfel efortul tau este inutil.
2) femeile gandesc cu creierul mamelor lor. poate sa-ti spuna ea oricat ca
parerea mamei ei nu conteaza si ca este suficient de inteligenta incat sa ia
decizii singura, sa stii ca nu e asa. daca vrei sa o tii aproape nu este
esential cum te porti cu ea ci ce impresie ii faci mamei ei. adu-i flori, sun-o
zilnic sa o intrebi ce mai face, fa-i curte non-stop si in felul asta sa fii
sigur ca fi-sa va sta alaturi de tine.
3) pentru femei sexul este cel putin la fel de important ca pentru barbati. asta
este unul din cazurile in care ne-au facut la un nivel de PR. ne-au facut sa
credem ca noi suntem niste maimute vesnic in calduri care nu se gandesc decat la
sex si ca ele sunt niste floricele care trebuie cucerite. motivul pentru care nu
par interesate de subiect este ala ca stiu ca noi suntem si ne dau ceea ce dorim
ca pe un cadou mult prea pretios pentru care le suntem datori tot restul vietii
cand de fapt este o treaba reciproc avantajoasa si agreata.
daca vrei o explicatie pentru motivul pentru care ma consider perfect, pot
sa-ti dau chiar doua:
1) avand in vedere credinta mea in Dumnezeu(l meu) sunt sigur ca el m-a facut
exact asa cum ar fi trebuit sa ma faca. perfect, nimic in plus, nimic in minus,
exact cum trebuia.
2) plecand de la teoria ca sufletele pereche ar exista atunci inseamna ca in
lumea asta exista o femeie pentru care eu sunt perfect.
in concluzie ma pot considera perfect atat timp cat ipotezele de la care am
plecat sunt valabile. cert e deocamdata ca nimeni nu le poate contrazice cu
argumente solide.
dintr-un anumit punct de vedere este bine ce se intampla in tara. princpiul
este simplu: inveti sa faci bani sau mori. dincolo de incompetenta
politicienilor, dincolo de coruptie, dincolo de profitorii care s-au imbogatit
peste noapte acesta este principiul de baza al capitalismului la care am aderat
cu vorba in urma cu 20 de ani. vrand-nevrand este nevoie sa trecem si cu fapta.
nu vine sfarsitul lumii, nu este un dezastru national. este doar o etapa prin
care trece tara. in perioada de la inceputul secolului 20, atunci cand Romania
era una dintre marile puteri economice ale Europei, situatia era surprinzator de
asemanatoare.
si nu, nu vom fi invadati de incultura. am vazut azi la tv un reportaj care
vorbea despre bogatia asa-ziselor vrajitoare si despre felul in care fraieresc
oamenii naivi. in treacat au mentionat ca vrajitoarea asta isi daduse baiatul la
o scoala destul de cunoscuta. mai mult decat atat, pustiul nu freca menta acolo,
vorbea engleza foarte natural, ca si cum s-ar fi nascut in Anglia.
parerea mea este ca din generatia asta de imbogatiti peste noapte se vor
naste intelectualii de maine. odraslele astea crescute in puf se vor satura la
un moment dat sa manance banii taticului si vor incepe sa gandeasca. o sa spui
ca aberez, trecutul tarii asteia tinde insa sa-mi dea dreptate.
