Mi se intampla din cand in cand sa primesc laude pentru cartea pe care am scris-o. In astfel de momente simt ca iau meritele altcuiva.
Desi creierul imi spune ca ceea ce este scris acolo este scris de mine, nu mai recunosc nimic din cel care eram atunci. Dar stiu ca am fost eu, ma compar cu acel eu si pierd intotdeauna. Asta este motivul pentru care in ultimul timp am inceput zeci de articole dar nu am publicat nimic.
Nu ma pot apropia de acel eu care scria in urma cu cativa ani, ceea ce scriu acum imi pare un corp fara coloana vertebrala. Mi se pare ca imi lipseste esenta, nu mai am motivele, sentimentele acelea puternice care ma determinau atunci sa scriu.
Pe scurt, cred ca am nevoie sa explorez trairi si sentimente noi ca sa reajung ca atunci.
Azi am ascultat un baiat ,,destept” care spunea ca lucrurile decurg in felul urmator: in primul rad te apuci sa faci, pe urma ti se clarifica lucrurile (cum sa faci si de ce), aproape intotdeauna gasesti ca e util cuiva (chiar si doar unei persoane careia ii place sa-ti vada literele), si in sfarsit gasesti ca e motivant sa faci ce faci.
Daca analizezi putin vei sesiza ca asa este: doar trebuie sa incepi!
Daca toti oamenii ar functiona la fel lucrurile ar fi atat de simple…
Sigur baiatul tau are dreptate in ceea ce-l priveste, mintea mea functioneaza insa altfel decat a lui.