intoarcerea acasa a fost destul de dura. poate pentru ca incepusem sa ma obisnuiesc sa fiu departe de tot. e ciudat cum uneori pot sa ma rup de tot ceea ce stiu atat de usor. uneori ma cuprinde remuscarea. chiar as putea lasa totul in urma fara regrete. …poate 🙂 cred ca stiu de ce …
pentru ca ma saturasem de patul meu de acasa… …dar nu m-am dus la mare ca sa vad marea. cred ca ai nevoie de intrebari al caror raspuns trebuie sa il cauti pentru a putea merge mai departe…am gasit cateva intrebari acolo.
aceasta este una dintre dovezile indiscutabile ca prostia poate fi destul de dureroasa. as mai avea una….dar nimeni nu m-a filmat azi cand m-am ras. si nici nu m-a fotografiat. asa ca ramane secret.:D :)) …fata aia nu putea gasi o alta modalitate de a-si remodela nasul?! eu inteleg ca solutia aleasa de ea este mai ieftina decat o operatie estetica…dar totusi… sunt curios pentru marirea sanilor ce o sa faca…probabil ca o sa ia un ac de seringa si o pompa de masina. asa se intampla daca a ascultat de prietena ei blonda… ….o fi ramas gaura in asfalt? :)))
libertatea. daca ar fi sa-i dai o forma, cu ce ai asemana-o? pentru mine libertatea este un cal. …calul ala care alearga liber, cu coama in vant ca si cum ar alerga de cand a fost creata lumea si va alerga pana nu va mai fi. ai observat vreodata infinitatea galopului unui cal salbatic? pare ca nu este nimic care sa il poata opri. nimeni care sa il poata stapani. este doar el, alergand, singur sau impreuna cu cei alaturi lui, fara sa-l poata opri nimic. ai observat vreodata privirea unui cal domesticit? are ceva trist…daca te uiti in ochii lui vezi tristetea….vezi amintirea libertatii pierdute de multe generatii…ii vezi dorinta nebuna de a fugi liber pe campii nesfarsite….si totusi…nu o face. are intotdeauna hamul care il opreste. si, in plus, a ajuns mult prea atasat de oameni pentru a se mai putea descurca singur. dar amintirea libertatii exista in el, inabusita. asta este durerea lui cea mai mare. eterna lui suferinta. faptul ca a simtit gustul libertatii si ca nu il va mai putea simti niciodata. uneori simte acut nevoia de a fugi. de a se simti liber si de a fugi. nu conteaza unde…numai sa fuga, sa simta din nou vantul, sa-si simta din nou fiecare muschi cum se incordeaza, sa simta ca alearga de cand a fost creata lumea, sa simta ca nu se va opri decat cand lumea nu va mai exista. nu va face asta niciodata. caii domesticiti si-au pierdut libertatea pentru totdeauna. au ales comoditatea vietii ca sclavi ai omului in locul libertatii dure a campiei… te-ai uitat vreodata la un cal pe care incearca sa-l domesticeasca cineva? ai observat cum se lupta? ca si cum in momentele alea cand ii este pus hamul si saua , omul care i le pune ii infige un cutit in suflet. si asa este. de fiecare data cand hamul este pus pe el, o parte din libertatea lui este lovita…si incet, incet, moare. sfarsitul este inevitabil. libertatea nu are cum sa invinga in fata puterii omului. lupta este tot ceea ce mai conteaza. sfarsitul este acelasi. dar acele ultime zvarcoliri ale libertatii din el sunt cele mai frumoase si mai pretioase momente din viata unui cal. sunt momentele in care el lupta pentru libertate….cand incearca sa nu fie rapus. sfarsitul este inevitabil. dar lupta aceea pentru libertate este mai presus decat orice altceva. sa invatam sa respectam caii…trebuie sa-i iubim pentru ca sunt unele din putinele fiinte de pe lumea asta care mai incearca sa fie libere. care mai incearca sa lupte cu soarta desi stiu foarte bine ca nu au cum sa castige. …sfarsitul este inevitabil acelasi.