Drumuri

   nu stiu daca este cazul tuturor sau numai al meu insa eu dintotdeauna am
simtit nevoia unei stabilitati. ca sa ma simt in siguranta trebuia sa stiu ca am
un loc al meu unde sa dorm, ca am un loc pe care sa il numesc casa.
   viata a facut in asa fel incat sa incerce in mod constant sa ma dezvete de
acest atasament de o casa. in general ma adaptez greu si dureaza luni, de cele
mai multe ori ani, pana sa pot numi un anumit loc acasa. cand se intampla asta
am o senzatie greu de explicat…simt ca am dat acelui loc o parte din mine.
atunci cand intru simt acolo o parte din fiinta mea, ca si cum casa ar fi primit
o parte din energia fiintei care sunt.
   viata a facut in asa fel incat ori de cate ori incepeam sa ma simt acasa
undeva, ori de cate ori simteam caldura apartamentului in care intram ca fiind o
parte din mine, sa trebuiasca sa se intample ceva.
   nu ma plang. probabil ca la fel cum incerc sa-mi dezvat mintea de orice idei
fixe la fel si viata incearca sa ma dezvete de locurile si lucrurile de care ma
atasez prea mult. ai observat cum lucrurile la care tii prea mult se strica, se
rup, se pateaza, etc.? probabil ca asa este ordinea vietii si asa trebuie sa se
intample. poate ca asa cum omul s-a nascut fiinta libera si independenta asa
trebuie sa ramana pe tot parcursul vietii lui. poate ca trebuie sa nu ne atasam
de nimic din lumea asta ca sa putem zbura mai departe. poate ca nu putem ajunge
in rai decat in momentul in care nu vom avea nevoie de niciun loc sau lucru de
pe pamant. poate ca de fapt asta e si fericirea. starea de a te avea numai pe
tine si a nu depinde de nimic.