Bun titlu mi-am ales, așa de bun că nu știu dacă să încep cu dinții sau cu deciziile?! Adică ar trebui să scriu despre a lua decizii și nu știu cu care să încep? Da, ziceau niște vorbe deștepte că ,,să nu te iei prea în serios…”, deci am început bine. Treaba este că ceva mi-a adus aminte să scriu și acum ar trebui să le adun… sau să mă adun (ha!). Da, ceva mi-a amintit de articolele despre dantură și mai mi-a spus că am sărit câte ceva.

Ce știam eu referitor la afecțiunile dinților era legat de bârfă și indecizii.

Nu am idee care este explicația bârfei dar din cele observate de mine aceasta este legată și de observarea, luarea în calcul, analizarea, plânsul la cât mai multă lume, povestirea, repetarea povestirii, înștiințarea și amintirea poveștilor și întâmplărilor, toate astea pentru orice întâmplare mare sau mica, important sau neimportantă, etc. În unele cazuri cred că este vorba de captarea atenției, dorința de a fi văzut, de a fi important, de a fi perceput ca om care este foarte atent și informat dar… la lucruri care sunt atât de mici de cele mai multe ori încât stai să te întrebi pe ce își pierd viața unii. Am făcut mențiunile astea pentru că acestea nu par în ochii celor care le fac, și poate că nu sunt, ceva ce ar face rău și totuși fără să gândească la oameni și fapte cu răutate își fac mai rău decât își imaginează.

De bârfele în care se povestește, se vorbește se analizează și mai mult se inventează despre cineva sau ceva, nu-mi stric eu articolul ca să le amintesc decât ca o cauză foarte adevărată care duce la afecțiuni grave ale danturii.

Tinând cont de activitățile mele cam de când mă știu acest articol nu a apărut în urma celor de mai sus.

Am ajuns la decizii. Aș spune că nici de ele nu poate fi vorba dar… mă prinde trecutul din urmă adică o discuție în care cineva mă certa că nu poate fi adevărată influența mediului în care trăiești asupra deciziilor tale. Și dacă eu susțin că fiecare om este buricul universului și că el trăiește ce a emis anterior, pare că are dreptate dar… nu are. Ești singur în univers dar vibrațiile tale pot fi și aceleași cu ale altora din trecutul tău, din zona geografică și chiar din viitorul tău. Ești în locul și momentul în care atragi emisiile tale anterioare care au adunat și pe cele asemănătoare. Cum sentimentele, fricile, emoțiile au în traducere cuvinte in număr infinit și în vibrații sunt atât de multe forme.

Pare că nici de aici nu a început articolul meu decât dacă… dacă sunt pe aceași lungime de undă cu cineva care trăiește, emite acum ce am trăit și emis eu anterior, în viețile mele, de către strămoși, de către cei din zonele geografice, etc. Cum s-ar spune: ,,nu recunosc nimic”, nu știu de vreo decizie de luat în vremurile apropiate.

,,Prietenul” meu (Jacques Martel – Marele Dictionar al bolilor și afecțiunilor) spune câte ceva referitor la lucrările adăugate danturii care se vor a părea adevărate. Dacă sunt adăugate nu au cum să fie și adevărate și atunci alte cauze destul de dureroase sunt legate de trecerea prin evenimentele din viață cu curajul necesar și cu sinceritatea mai ales a sinelui. O cunoaștere a omului, a cine este și ce putere are dă mult curaj, putere pentru afirmare, putere de a fi integru și de a nu se mulțumi cu puțin. Asta ar face ca să nu fie nevoie de adăugiri la dantură. Ca expresia ,,a mușca din viață” să fie adevărată este necesar curajul și cunoașterea a ceea ce ești. Când ești, fără să știi, în mentalitatea omului umil cu sabia deasupra, mic și neputincios, cu frica lui Dumnezeu din cer care stă și te păzește, cum ai putea să treci prin experiențele care îți ies în cale fără teamă? Deși articolul ăsta ar fi fost început din urmă cu câțiva zeci de ani, începând cu ultima vreme, pare să-și piardă din subiectele de discuție, realizări pe care trebuia să le trec undeva spre a nu le uita.

Recomandarea este afirmarea a ceea ce este omul. Această afirmare pornită din cunoaștere aduce și satisfacție și fericire.

Alte afecțiuni apar din cauze care țin de indecizii dar fiind vorba de sinceritate și exprimare acestea se combină cu furiile, cu frica de exprimare a sinelui, astfel indeciziile par a fi captive. Furia dată de frica de exprimare a părerilor este plecată de la convingerea că omul este mic, în familie, în societate, în relații, în fața Lui Dumnezeu și în fața lui. Conflictul apare între minte, rațiune și inima cu trăirile ei. Deciziile, cum ai putea să le iei în condițiile astea și să nici nu regreți mai târziu, să te gândești și că sunt corecte și bune pentru tine? Dacă nițel din acest ceva m-a dus la acest articol acesta a fost furia înfrânată de a ,,nu scoate ochii”. Înfrânarea a venit doar de la gândul la ecou și la faptul că mi-am atras cumva cele anterioare furiei.

Recomandările mi se par mai complicate pentru că țin de conștientizarea incertitudinilor, pe care oricum le număr și-mi găuresc capul, și a faptului că luarea deciziei înseamnă eliberare și împlinire, lucru care pare de la sine înțeles.

Pe tărâmul ăsta intru ca pe cel al lui popa deși în cele mai multe dar mărunte situații te scoți cu gândul că orice ai alege Dumnezeul din tine întâi alege perfect și pe urmă tot El se descurcă și face tot ce-i mai bine și bun pentru tine.

,,Nu poţi schimba trecutul, dar poţi strica prezentul făcându-ţi griji în privinţa viitorului.” Spunea Paulo Coelho. Treaba cu trecutul este altă poveste și am mai vorbit de ea pe aici și de griji am mai vorbit dar vorbind de decizii și indecizii acestea se înmulțesc exponential dacă nu învățăm să le gestionăm. Am înțeles că amânarea nu-i mereu bună dar depinde cu ce intenții o faci. Poate îți permiți un timp de gândire și de găsire de soluții și atunci eu cred că este o idee bună. Acum că știm de afecțiunile dinților am putea să ne gândim și la universul fără limite care conține soluții în număr tot fără limite indiferent de momentul în care iau decizia.

În apărarea dinților, eu nu cred în zicerea conform căreia dacă îți pleacă trenul din gară ai pierdut șansa. În situații ușoare găsești repede ceva în jur. În situații mai grele ai putea îngheța situația la nivelul de vibrație al unei știri. Ok, asta se mai poate dezgheța, Doamne Doamne știe El când. Poți renunța la toate grijile, furiile, neplăcerile sau ce mai încerci la aflarea unei nefăcute, doar gândindu-te la ecou. Vreau eu să trăiesc toate astea, mâine, poimâine și în restul zilelor? Nu. Atunci gândește-te la orice este bun în jurul tău și ai vrea să fie și mâine și poimâine. Încerci sentimentul că ești nedreptățit? Nu te pun să te întrebi de câte ori te-ai simțit așa în viața ta, te pun să te întrebi de câte ori te-ai nedreptățit ca să fie altora bine?

Aici nu sunt pe tărâmul popii, întrebări nu-mi mai pun, caut în jur doar ce-i frumos și ce aduce bucurie. Cum aș fi fără să conștientizez ecoul? Cum aș fi dacă nu aș fi conștientă de faptul că stările nașpa în care aș persista, posibil să le trăiesc în urma evenimentelor legate de copii? Până aici. Conștient trăiesc convingeri, eliberez ce nu-i bun, aduc ce-i bun, totul ca moștenirea lăsată puilor mei să fie cât mai ușoară și frumoasă. Pot da impresia de nepăsare, mi s-a spus chiar de superficialitate, dar dacă ai prins câteva idei pentru suflet înseamnă că nu m-am găsit degeaba.

Până data viitoare: Lumină în suflet!

There are no comments, click here be the first one!

Cel mai neplăcut lucru pe care l-am auzit, nu citit, în viața mea referitor la genunchi a fost că ei încep să doară, sunt tratamente care trebuie urmate toată viața, dar… ,,trebuie să te obișnuiești cu durerea”. Nu spun că toți cei în drept au acest crez sau că lucrurile nu pot sta și altfel dar nu-mi imaginez cum poți zice așa ceva. Un alt lucru neplăcut este că cei care aud și cred. Neplăcut este pentru cei care chiar nu vor să afle mai mult. Nu am avut eu probleme cu ei, deși cei mai apropiați cărora le voi spune că este vorba de flexibilitate nu mă vor crede (ha!). A fost o vreme însă când auzeam în jurul meu destul de des de aceste afecțiuni. Până să caut la ,,prietenul” meu (Jacques Martel – Marele Dictionar al bolilor și afecțiunilor) care sunt cauzele afecțiunii, din observațiile mele ale comportamentelor celor cu afecțiuni și cu ceva informații din alte scrieri eu știam că această afecțiune apare în urma unei ,,rupturi” de personalitate. Așa am găsit scris și ar însemna conflictul dintre ce vreau eu cu sufletul meu să fac și ce fac pentru că ,,așa trebuie” făcut. Conflictul ăsta stă la baza celor mai multor afecțiuni dar se pare că mai sunt particularități.

Mie îmi sună a umilință, și umilința nu ți-o iartă nimeni și apar suferințele pentru că în tine este Dumnezeu și nu-ți este permis să-l umilești. De ce umilintă? Păi nu se spune să te rogi în genunchi? Așa faci două nefăcute: Îl faci pe Dumnezeul din tine mai mic decât este și… dacă zici dă-mi Doamne, ajută Doamne, sau orice cerere, îți vor veni necazuri pentru care cererile să fie și mai multe și mai intense.

Ai putea avea suferință la genunchi și îndeplinind sarcini doar pentru că pe scară ierarhică ești mai mic și te consideri mic și umil.

Tot umilință este și când ,,trebuie” să faci doar din considerente morale sau legale dar de pe poziția umilului. Trăim în societate și multe nu pot fi făcute altfel dar conștientizând cine ești și ce poți, poți face ,,ce trebuie” de pe poziția generosului și a putiinciosului, care este Dumnezeul din tine, până îți găsești căutând locul de unde să faci și ce ai vrea. Cum în univers există toate posibilitățile, cea benefică pentru mine, de ce n-ar exista?

Ce nu prea înțeleg eu la recomandările legate de flexibilitate, schimbare, deschidere la nou, etc., este că nimeni nu îți spune și ce ar însemna aceste schimbări de direcție. Eu, așa vreau să cred, mi-am schimbat puțin gândirea când am aflat despre ecou și Divinul din om, nu mai judec azi ce nu vreau să judec mâine, caut bucurii azi dacă vreau să mă bucur mâine. Până la aceste momente degeaba îmi spui că sunt încuiată, că sunt fixistă, că nu mă dau niciun centimentru în altă parte ca să fiu ca x, y, sau ca cei normali. Degeaba îmi spui pentru că pot să-ți răspund fix la fel. Este juma-juma. Ce consideri tu că trebuie să schimb, îți pot spune să schimbi tu ca să fi ca mine. Nu-i corect așa? Că schimbarea pe care am făcut-o eu este mai mare sau mai mica poate o voi povesti în cartea mea pentru că este inimaginabil pentru unii să nu faci cum ,,se face”.

Să trecem și pe la ,,prietenul” meu care spune că genunchii sunt articulațiile pe care îngenunchez când mă supun ierarhiei, mișcării și direcției. Ei reflect gradul de flexibilitate, amortizează șocuri, reprezintă gradul de perseverență și de indecizie. Ușurința cu care se pliază articulația este legată de flexibilitate în sensul ușurinței cu care se ascultă vocea interioară. Aici explică în ce fel să fiu flexibil. Dacă ei sunt necesari pentru menținerea poziției sociale, când nu te umilești în genunchi, atunci când genunchii sunt sănătoși înseamnă că sunt deschis față de ceilalți și față de schimbări.

Fraza asta este de ținut minte, nu de alta dar pot ,,să scot ochii” cuiva din neam care știe că am genunchii sănătoși dar nu știe și ce înseamnă (ha!).

,,O afecțiune la genunchi indică dificultatea mea de a alege între individualitatea mea (eu) și cea a unui grup (noi).” Deci conflictul și alegerea direcției: nu pot avansa pentru că mă agăț de ceva, de cineva și cel mai grav de ,,ce cred ceilalți despre mine”. În cazurile pe care le știu eu, înrădăcinarea în așa se face, așa trebuie, ,,nu vreau să supăr pentru că (sunt un million de motive inventate)…, pentru că…” este atât de mare și durează de zeci de ani încât nu are cum să aibă ghenunchii ăia parte de sănătate vreodată. Dintotdeauna a fost mai ușor, se pare, să urmezi legile decât (chiar dacă le urmezi) să te gândești că pot fi și alte posibilități.

Dislocarea indică un dezechilibru față de o persoană sau situație, indică slaba încredere în persoană și în capacitățile ei.

Afecțiunea genunchilor mai poate indica o abdicare în fața unor greutăți prea mari, un eșec legat de un vis sau față de o ambiție.

Dacă genunchii pocnesc arată teama de rupere sub greutatea responsabilităților, a presiunii, a eforturilor etc. În cazul ăsta perfecționismul poate face mult rău arătând spre dezamăgire de sine sau de performanță. Ar trebui căutat în sine care este adevărata vrere în viață și ce trebuie schimbat ca să ajung la ce vreau fără teama de a considera că trădez pe cineva dacă mă mai pun și pe mine pe primul loc.

Recomandările sunt legate de deschidere față de cei din jur, să accept să schimb anumite aspecte la felul meu de a fi, să renunț la vechile idei. Am explicat pe la început ce înțeleg eu prin schimbare, cele de aici nu mă conving să fac ceva.

De luat în seamă recomandarea de a-ți căuta adevăratele tale valori, de a-ți asculta inima și a lăsa și pe ea să decidă nu numai rațiunea, astfel dând voie creativității să iasă și intuiției care de cele mai multe ori știe mult mai bine ce să facă. Astfel îți vei descoperi capacitatea de a te mișca liber.

O ruptură de menisc și o uzură permanentă înseamnă o opunere în fața unei situații. Preferi să rupi ceva decât să te adaptezi unei situații, dependența de alții în locul încrederii în sine. Dacă tu crezi că ai eșuat în rolul de a aranja lucrurile, vor reacționa și meniscurile.

Conștientizarea potențialului, încrederii în sine, și mai ales a vocii interioare sunt recomandările.

Volumul II Am idei noi pentru cartea mea. Dacă nu știai, afli acum, ,,coincidențele”, și mai ales șefu’, nu știu care este deosebirea dintre viața profesională și cea personală a unui om. Nu știu că apreciind valoarea muncii profesionale nu înseamnă și aprecierea omului și mai ales ,,coincidențele” nu știu că se pot distruge singure ascultând sugestii de a acționa în detrimentul cuiva. Deci dacă vrei să începi să ,,distrugi” ,,coincidențele”, în sensul de a le face să se demaște (nu că mai era nevoie) începi prin a le recunoaște valorile din viața profesională. Nu se așteaptă nimeni să acționeze cu mare viteză dar vei vedea. După ce lauzi pe unul, imediat cel lăudat va apărea și cu lanțul de susținători să, iar, defăimeze pe cineva alimentând un mai vechi scandal ,,artificial”. Deci nu își va da seama că șefului ,,coincidențelor” îi este frică de succesul lui în fața ta și îl va pune să facă exact lucrul de doi lei care îl va detrona în ochii tăi. Frumos, nu? Mă gândesc pentru cei rămași cum să te pun să-i ridici în slăvi pe câte unul și cum va fi pus să-și taie craca de sub picioare pentru că șefu’ nu va suporta gândul că ceva te va face fericit. Că veni vorba, mai am o idee. Tot din aprecieri și inimioare multe pe paginile de socializare (care și ele vor fi influențate de șefu’ astfel vei avea în fața ochilor pe toți apropiații care vor dori să vadă cui pui tu inimioare și cine îți va răspunde) vor fi unii pe care cineva, fără prea multe cunoștințe în domeniu dar sensibil la beneficii, îi va ajuta în serviciu și-i va muta câteva sute de kilometri depărtare. Asta ca tu să nu te mai poți bucura de serviciile lor și speră să te reprofilezi în a-ți alege activitățile care îți fac plăcere. Nu de alta dar putere va avea, va distruge și prin alte părți ce îți va face ție plăcere. Nașpa nu va fi că-i vor muta, nașpa va fi că, fiind de doi lei, nu le va înțelege valoarea ca să-i treacă peste ocean. Asta idee este bună. Mai am una. Dintre cei descoperiți se vor plânge că nu îți pasă de ei și d-aia nu-i vei căuta, chiar dacă le vei da de înțeles că telefonul tău este ascultat și tu nu ești străin de asta. Să le mai zic ceva de cât ar costa o intuiție? Că unii nu știu ce beneficii vor aștepta, dar să și gândească nu-i voi pune.

Până data viitoare: Lumină în suflet!

There are no comments, click here be the first one!

,,Cu o floare nu se face primăvara!” – am fost la operă.

Incă un articol pentru cartea mea în care am acoperit doar o perioadă și pentru a nu-mi pierde însemnările le trec pe aici. Aceste însemnări descriu cum văd eu lucrurile, nu cum sunt ele. Nu mă scuz dar fiecare le vede într-un fel care sigur nu poate coincide cu direcția din care le văd eu.

Pe la începutul anului am creionat de ce consider eu, pe lângă cele scrise de cei în drept, că în fiecare om și în fiecare punct din universul ăsta este Dumnezeu. Doar amintesc câteva idei. Între nucleul unui atom și primul strat de electroni, între straturile de electroni care urmează, distanțele la scară sunt de ordinul a două sute și ceva de kilometri. Din spațiul acesta în anumite condiții se nasc alți atomi. Un electron se pare că este format din trei tornade. Aceste tornade când nu sunt observate se transformă în ,,nimic”. Dacă ai idee de o tornadă din poze sau filme, ea se formează datorită curenților de aer și mișcării de rotație a pământului. Poți opri această tornadă? A putut cineva până acum să o oprească? Dacă nu Dumnezeu este Legea după care aceste tornade din atom și din atmosferă se formează și se dizolvă, atunci cine este? Așa cum stai cu picioarele pe pământ și vezi printr-un telescop în afara pământului, așa ar putea lucrurile în mod ,,normal” să stea altfel. Nu repet dovezile descoperite că electronul foarte greu a putut fi fotografiat pentru că nu se lasă observat iar în acest caz locul lui unde se găsește este ,,peste tot”. Prin articlolele de anul ăsta de la unu încoace am scris despre așa ceva, acum doar am trecut în revistă faptul că se tot spune că la nivel de particulă subatomică fizica este alta, asta este ok, dar că nu se aplică și la nivel macro este o imposibilitate atâta vreme când tot ce există este făcut din particule care se nasc după Legile date de Dumnezeu din câmpul care Este!

În ziua de azi toată lumea vorbește despre multe rele. La ele s-a ajuns doar pentru faptul că nu se înțelege despre Dumnezeul din om. Fiecare vrea să fie auzit, să fie văzut, ceea ce este bine pentru progresul omenirii, dar în detrimentul celorlalți ceea ce nu numai că duce la distrugere și autodistrugere dar se întâmplă pentru că, omul nu știe cine este, ce putere are și atunci bâjbâie printr-o lume pe care a făcut-o să fie periculoasă pentru că nimeni nu înțelege și nu aude decât ce vede și ce crede el că trebuie să audă.

Aș putea să spun, din primii ani de stagiatură știu, ca niciun general nu caștigă o bătălie de unul singur, adică fără soldații pe care să-i conducă. Aduc iar în față că fiecare vrea să fie auzit și văzut fără să țină cont că fără întregul din jurul lui nu va avea victoria de care să se bucure.

Am fost la operă! O muzică de aur care și cântată prost și ascultată de afoni rămâne un munte minunat în măreția lui, o bijuterie care nu poate fi murdărită oricât și-ar dori unii. Nu am vrut să scriu nimic rău despre ea dar Doamne Doamne mi-a trimis un gând: cum aduci opera la nivelul mediocrității! Cum poți să aduci instituția, teatrul în care se cântă opera, la nivelul mediocrității când ea poate străluci în lume, dacă este lăsată, doar prin puterile ei? Pentru clipele minunate petrecute în ani, m-am gândit că ar fi de nota opt, pentru munca depusă, pentru bunăvoința celor care o iubesc și din interior fac tot ce le stă în puteri să iasă bine. Nu cred că aici intră numai opera din România, din câte am auzit, citit și văzut pe net, este un trend general. Ăsta a fost motivul pentru care te-am plictisit cu atomul și faptul că oamenii nu știu cine sunt.

Este o modă să aduci gunoaiele (costume, decoruri, gesturi) pe scenă și la case mai mari se întâmplă la fel, aduci și tu, și ca să ai justificare chemi și pe cei care să bată din palme astfel tu pleci fericit că ți-ai atins scopul. Este distrus geniul lui Donizetti, în Lucia di Lammermoor nu ai cum să mai auzi ceva când vezi batjocura la adresa femeii și fiarele închisorilor. Este distrus în Carmen geniul lui Bizet în care coloritul a fost înlocuit cu gunoaie și fiare vechi. Pe Mozart cred că-l urăște dacă ai adus femei în furou și cu picioarele goale pe scenă in Don Giovanni… Pot să zic despre tineret și copii în creștere că nu au de unde să vadă altceva decât război și mizerie și atunci când se fac mari tot asta vor face în viață.

Nu este unul singur cel care acceptă așa ceva, cred că sunt mai mulți și beneficiile imediate încălzesc fețele celor care nici nu se gândesc măcar la monumentele înalțate de înaintașii lor, aici vorbesc de notele scrise de geniile muzicii, unii nu știu care este diferența dintre o notă muzicală și una din catalogul invățătorului din clasele unu patru. Deja nu se mai gândesc la educația pentru arte, pentru frumos și pentru memoria geniilor muzicii, nu, nu au zor că dărâmă patrimoniul moștenit iar istoria artelor poate fi ștearsă din memoria generațiilor care ne urmează.

Am mai primit o palmă peste ceafă de la Doamne Doamne care mi-a trimis gândul că eu nu aș fi ajuns să scriu trăirile astea ale mele dacă anterior nu le-aș fi emis. Deci oameni buni s-ar putea să nu fie vorba despre voi dar… este foarte posibil ca energetica celor ce au emis ca și mine să se fi adunat și să vrea să se dizolve, cum? Doar risipind-o, așa că voi continua.

Ca ,,șef de trib” zici, am găsit scris, că vrei să duci Opera Română și cultura Română în lume. Chiar dacă nu au fost cuvintele puse așa, despre asta spuneau. Acesta este un gând frumos doar că vrei să faci asta singur și nu cred c-o să-ți iasă.

,,Cu o floare nu se face primăvara!” Asta am simțit că se întâmplă în toamna aceasta la operă. Nu încep cu opereta, de la începutul stagiunii, că pentru cine vrea s-o vadă este un moment câștigat. Mă voi referi la momentul lui Wagner care a sclipit. A fost mai mult decât o reușită și nu mă miră pentru că interpreții sunt valoroși și m-au surprins plăcut decorurile și costumele. A mai fost un moment Verdi de excepție al bufonului, vorbesc peste câteva rânduri și momentul Trubaduru. Acesta din urmă altădată a fost de o strălucire ce te făcea, nu contează de câte ori, să vrei să-l vezi și să-l revezi. De data asta în optul de care am amintit intră decorurile, costumele, luminile, corul, mezzosoprana care este de milioane indiferent de intinderea rolului și câte ceva, nu tot, de la personajele principale și orcheasta nu așa legată cum o știu. Soprana, invitată, m-a convins dar nu mereu. Cu o voce melodioasă, cred că perioadele de bucurie și disperare au solicitat mai mult pentru că semănau ca stare și cred emoțiile nu i-au fost prietene. Este o voce pe care însă vrei s-o mai auzi. Tenorul, pe care l-am azit de nenumărate ori, în interpretare a fost de acolo dar mai puțin cu timbrul la care nu știu ce i-a făcut, altădată nu era atât de aspru.

Și acum baritonul. Are voce frumoasă dar dozată pe ici pe colo. Pe întinderea unui cuvânt începutul și sfârșitul au altă intensitate. L-am auzit în alte roluri și m-a convins, aici nu. Putea fi cineva care să strălucească? Da. Fiecare poate avea loc în această instituție, sunt sigură. Singurul care se ridica la nivelul celui ,,mutat” câțiva zeci de kilometri mai departe, a cântat în această toamnă în comedii (deși eu vin la opera ca să aud voci de obicei) și în nu știu ce proces de care nu cred că vrea cineva să-și amintească (ororile naziștilor – nu l-am văzut și nu vreau să-l văd). Este foate bun în acele comedii dar nu-i scoate vocea în evidență și sunt teatre de comedie unde pot merge dacă vreau să râd. Și ca să fie tabloul complet pe la sfârșitul anului trebuia să fie într-un rol pe măsura vocii lui, ghici ce? A fost înlocuit.

Probabil s-a sugerat de către șeful ,,coincidențelor” ,,mutarea” celui care chiar punea Opera Română pe harta lumii, câțiva zeci de kilometri mai încolo aruncându-i ,,praf în ochi” invitații, nu multe, să presteze. Cuiva îi era frică de competiție deși activitățile muzicale pot fi diferite? În toamna asta a fost invitat să-l facă pe bufon și cum era de așteptat, spectacolul a fost de cea mai înaltă clasă. Până acum ,,șeful de trib” nu se poate lăuda decât cu Wagner ca realizare pentru că bufonul a fost diamantul care nu avea cum să nu strălucească și a avut, exceptând perioada de mizerie a prohibiției, acompaniament pe măsură.

,,Cu o floare nu se face primăvara!” Deci: șef de trib, te aliniezi modei mondiale la aducerea operei în zona de mediocritate? Căteva ieșiri cu unu sau doi interpreți pentru care toți amintesc prin paginile de socializare, doar de șef, îmi amintește de cultul personalității al celui de foarte Tristă amintire. Orice alte activități în interiorul clădirii nu se pot număra ca spectacole de opera care să facă vâlvă în lume, asta sigur.

Din anii șaptezeci standardele de calitate cer să se solicite feedback de la client. Unii dintre sponsori au implementate aceste standarde la fel cum au și obligația de a vă solicita managementul acestor feedback-uri. Nu de alta dar să se știe că nu bat din palme pentru paiele din capul sopranei, nici pentru furoul de care Mozart nici nu auzise și nici pentru carourile de pe costumul bufonului. Dacă sunt activități care fac excepții de la regulă, îmi cer scuze.

Este adevărat că cei care au trait ororile războaielor au murit, dar celor care propovăduiesc mizeria, celor care aruncă sămințele revoltelor, celor care vor să îngroape frumosul ca să fie în rând cu moda ,,neînțeleșilor”, acestora să le arunce cineva în ochi câteva fire de nisip să-i văd pe urmă ce poftă de război mai au!

Greg Braden zicea că un ,,nebun de bine” influențează fără să vrea sau să știe în jur de opt mii de oameni. Eu știu destui, am speranța că binele va triumfa!

Până data viitoare: Lumină în suflet!

There are no comments, click here be the first one!

Credeam că voi lăsa articolu’ fără titlu’ o vreme. Îmi treceau prin cap tot felul de idei (pe semne era liber de neuroni – ha!) legate cumva și de cele care nu-s prea plăcute omului cum ar mătreața, chiar dacă am mai scris de ea, cum ar fi genunchii, de ei chiar n-am scris sau cum ar fi creierul despre care ar fi interesant de scris ceva în măsura în care o să constat că îl am – ha, ce bubuieli îmi trec prin cap. Nu am știut pe care din ele să aleg pentru început așa că am început să le citesc, cam pe diagonală, pe toate. După care am tras o linie comună la toate adică toate cele enumerate au la bază un conflict. Conflictul este între creier și inimă. La mătreață este între creier și tiparele lui vechi și inima care nu-și cunoaște valoarea și nu crede că poate face altceva în afara tiparelor, convingerilor, tradițiilor și în general în afara a ce face toată lumea. La genunchi este tot cam la fel când una simți și alte ,,trebuie” să faci și… alegi întotdeauna să faci ce ,,trebuie”. Creierul fiind calculatorul cu pupitrul lui de comandă, are și el două emisfere care nu mereu se ,,pupă” între ele pentru că iar nu poți împăca mereu ce analizezi cu ce simți și pentru care ai alte emoții decât cele care ar ,,trebui” să iasă din analize.

Și tot alegând eu cu care subiect să încep mă ,,lovește” realitatea pe după ceafă puțin aducându-mi aminte și de zicerea aceea în care ar trebui să faci ce zice popa iar nu ce face el. Tot propovăduind despre regrete, despre care am mai scris dar se mai vor menționate, m-a lovit o amintire, din trecutul îndepărtat, în care o Alegere a fost de a-L ruga pe Doamne Doamne să facă ce știa El mai bine în locul meu. Nu erau cunoscute nici pe departe expresiile legate de dezvoltare personală, de legile universului sau legea atracției, erau cunoscute doar Măreția Lui și dorința de viață așezată peste un munte de neputințe, de nepriceperi, de senzații de inutil și de frici. El a așezat totul cum nu se putea mai bine, cum nu se putea mai fericit… de ce mai trage ceva înapoi care seamănă cu mustrări (cuvânt foarte blând) ? Aici vine popa cu ce ,,face” el. Mai scrișnim din dinți, mai învățăm, mai căutăm ce ne scapă…

Când mă gândeam la ,,trenul pierdut în viață”,  expresia cu care nu sunt de acord îmi apare în față o alta care o explică pe prima: ,,Totul începe cu o alegere: să-ți urmezi frica sau să-ți urmezi inima”.

Netul abundă de exemple în care întârzieri de tot felul, pierdut avion, pierdut tren, pierdut bani, toate au dus în cele din urmă la un final câștigător. O să zici că nu se referă la cazul fizic ci la cel figurat și ai dreptate numai că lucrurile stau destul de asemănător în ambele cazuri.

Nu le etalez acum pe fiecare dar le pot trece pe fiecare prin legea ecoului, pe care o explic după modelul meu. Dacă îmi consider (am mai scris asta) corpul complet în apă și în picioare, fiecare celulă vibrând emite un val mai mic sau mai mare în funcție de ce simte. Dimensiunea valurilor poate fi considerată cea din piramida conștiinței. De la gât în sus se consideră cele de care ești conștient și analizează, planifică, vede și judecă, ajunge să cunoască. De la gât în jos sunt cele ale simțirilor (este demonstrat că inima are câmpul mai mare decât al creierului de cinci mii de ori), emoțiilor, fricilor, furiilor, supărarilor, etc. Fiecare emisie rezonează cu altele de același fel din univers și se întorc la sursă. Este foarte adevărat că nu se văd și nici nu se pot măsura dar… ,,socoteala de acasă nu se potrivește cu cea din târg” este exact ce se întâmplă. Planifici să faci ceva și forțe nevăzute (emisii anterioare care acum se întorc) te opresc. Faci o listă de cumpărături și ai în minte bugetul nu tocmai corespunzător, de aici frica de a rămâne fără bani, și se va-ntâmpla să nu găsești de cumpărat tot ce-i pe listă. Neluând în considerare faptul că ești unicul răspunzător de tot ce ți se întâmplă în viață începi să ,,tricotezi” scuze despre cum e în viață, cum ți-e scris, ce îți aduce viața, cât de grea este și cât de periculoasă e lumea, etc., etc.

Zicerea cu trenul referindu-se mai mult la oportunități, de cele mai multe ori nu se iau în seamă trăirile din spatele alegerilor de a renunța la ele sau chiar de a le pierde fără să facem ceva.

În cazul în care ai ales să o (pe oportunitate) lași să se ducă și pe urmă regreți, ești sigur că ți-ar fi fost mai bine sau ai aflat că cineva în locul tău este foarte bine? Dacă așa ești sigur, am veste proastă pentru tine: acel cineva a avut un sistem de gândire (chiar pile și relații, bani sau alte foloase) prin care și-a atras acel bine. Poți fi mult mai bun decât el dar dacă țipă profesionalismul în tine, nu ești mulțumit de cum și cine ești, ai convingerea idioată că ,,nimeni nu-i perfect”, atunci vei mai pierde sau ți se vor mai fura și alte oportunități.  

În cazul în care ai pierdut-o (pe oportunitate) din neatenție sau chiar nu ai știut de ea, este foarte posibil ca grupul de emisii din jurul oportunității care pot fi oameni, acte, gânduri, etc. să nu rezoneze de loc cu cele emise de tine anterior sau în prezent. În acest caz nu aveai cum să ai idee măcar de ea.

Alegerile în relații se fac asemănător. Dacă tu crezi că nu-s la nivelu’, nu-s suficient de bun, vreau așa, trebuie să fie așa… vei atrage personu’ care să te facă să tot repeți ce ai emis și simțit, și ce ai zis de la bun început. Dacă tu consideri că doar Dumnezeu merită să fie iubit, ghice ce? Vei avea parte de situații în care să-ți tot repeți că tu nu meriți să fii iubit și îți va trece prin cap să dai vina pe soartă, pe viață, pe societate, pe femei sau pe bărbați când de fapt ți se va aduce în față și în viață fix emisiile tale anterioare. Persoana cealaltă poate că are și ea emisii asemănătoare, posibil de stăpân cu frici că-și pierde poziția și atunci se consideră și el insuficient dar posibil fost stăpân de scalvi în viețile anterioare acum îți poate oferi suficiente clipe în care tu să simți și să retrăiești emisiile tale anterioare amintite.

Este posibil și să ,,fugi” de bine uneori. Întâlnirea inițială a avut loc datorită unor vibrații înalte, ale binelui, avute și de unul și de altul. Acum eu în ultimul timp învățând niște expresii noi îmi este ceva mai ușor să spun că despărțirea a vut loc pentru că niciunul nu cunoștea vibrația (adică nu știa cum se simte) acelui bine, nu o emisese anterior, acum ce venea era total necunoscut așa încât coborârea la vibrații mai joase era mai sigură pentru unu sau pentru amândoi sau unul o blochează de așa natură încât de cealaltă parte nici nu mai contează ce va face pentru că cea blocată nu mai aduce bucurie, aduce plecarea celuilalt. Dacă inițial au fost vibrațiile înalte, posibil depărtarea doar să scuture sau să arate (conștientizezi) ce pot face alegerile bazate pe creier adică pe partea de logică, planificări, analize și siguranță, alegeri care nu-s pe vibrații înalte, sunt doar planuri de cele mai multe ori bazate pe frica de a nu pierde altceva. Nefiind nici înalte nici în număr mai mare decât cel al simțurilor, nu face altceva decât să lungească agonia, conflictul, neliniștea și tot cortegiul de boli ce pot urma dacă acestea din urmă nu se diminuează.

Dat fiind această unicitate a fiecăruia și puterea de atragere a fiecăruia în funcție de emisiile lui, cred că nu prea își mai are sens cuvântul iertare. Asta în teorie, în practică cel mai greu ne iertăm pe noi pentru câte o nefăcută pentru care nu aveam nici cunoștințe, nici putere, nici loc, nici, nici, dar tot ne mai tragem câte una peste ceafă câteodată. Cu ceilalți rămâne doar o alegere pe care ar trebui să o facă doar Dumnezeul din noi și numai pe baza a ce ar zice El, adică a simțurilor.

Sunt foarte convinsă că multe relații nu pot fi explicate după acest model și pentru că toți oamenii au strămoși ale căror emisii le trăim încă, toți avem suflete care nu știm cu ce emisii vin la noi în trup, toți trăim în regiuni geografice în care există un cumul de energii care ne vor influența mai mult sau mai puțin în funcție de cât de mult vrem să știm despre ele pentru că le putem modela. Da, poți să depinzi din ce în ce mai puțin de alte energii pe măsură ce înveți despre ele despre cum le poți schimba și mai ales pe măsură ce înveți că puterea este la tine, puterea emisiilor tale este cea mai mare. Nimic nu este ireversibil în afară de moarte, asta am învățat-o de la Lazarev și eu o cred. Totul în jururl nostru este format din particule care se leagă și se dezleagă după niște legi. Toate situațiile posibile și imposibile există în univers, doar trebui imaginat drumul până la ele pentru a se arăta căile, soluțiile, oamenii, cunoștințele care puse la treabă să ducă la ele.

P.S. pe baza faptului că pentru a crea realitatea creierul nu face diferența dintre realitate și imaginație, pe baza faptului că cineva a descoperit testul muscular în care corpul arată fix ce este adevărat pentru el adică ce cunoaște, crezurile care nu ne sunt de folos pot fi eliberate și eventual înlocuite cu cele de folos. Luminița de la capătul tunelului pe care o amintește o sumedenie de metode și terapii devine ceva care nu numai că dă speranță dar dă și multă energie și gânduri frumoase. Un rezumat la rezumat doar pentru a reaminti că totul este posibil.

Până data viitoare: Lumină în suflet!

There are no comments, click here be the first one!

59 – Sau ce poate face Libertatea

https://zboara.eu/luiza/files/2026/10/Tabel-Iubire-Frica.png

Cum un gând, o intuiție pot fi foarte adesea semne că e bine să apuci o direcție anume, m-am așezat la scris având ca inspirație o relatare a unei situații de pe vremea când eram pe la școli dar suficient …

 

58 – Uitarea și Creația

https://zboara.eu/luiza/files/2026/10/462623046_2941256556013617_1866482729015546442_n.jpg

Că tot vorbim de uitare, nu știu cum și nici când mi-a venit ideea că uitarea înseamnă prioritizarea evenimentelor și chiar a informațiilor în funcție de importanța pe care le-o dau eu. Și mi se întărește această convingere pe măsură …

 

57 – Oase – Picioare

https://zboara.eu/luiza/files/2026/09/FB_IMG_1431587251393.jpg

Nu m-a ajutat nicio inspirație pentru început, niciun film văzut recent nu mi-a atras atenția… poate puțin balet, da, unde se chinuie mai tare un picior decât la balet? Uneori se bucură urechile datorită muzicii, chiar dacă vedem chinul picioarelor …

 

56 – Oase – Osteoporoză – Șolduri

https://zboara.eu/luiza/files/2026/09/12728974_847053562090948_7049448032596634375_n.jpg

Inițial nu am vrut să scriu despre ea. Nu am vrut pentru că mi se pare o etichetă pusă pe nedrept persoanelor cu niște ani în spate și mai ales femeilor. De când am intrat în ,,era” asta a omului …

 

55 – Oase – Rupt – Deformat – Dislocat

https://zboara.eu/luiza/files/2026/09/donald_duck__chip__n__dale_by_zdrer456_demri8j-fullview.jpg

Ar trebui și o să caut să văd unde pot pune câteva rânduri ca să-mi apară la fiecare articol. Am început să numerotez articolele din anul ăsta pentru faptul că au o oarecare legătură în ceea ce privește câteva idei …

 

54 – Colț – Inaintare

https://zboara.eu/luiza/files/2026/09/Tabel-Iubire-Frica-2.png

Că nu știam cum să încep, am auzit niște cuvinte: eu cu cine mă lupt? Nu aveam de gând să scriu despre nicio luptă dar cuvintele m-au dus cu gândul la ecou și la emisiile noastre. Omul emite conștient, gândit, …