Blog luiza

Dacă am scris de frig și friguroși acum să scriu și de căldură având în vedere temperaturile de afară sau de faptul că este vară, sau de amândouă. Și ca să mă aliniez cu ce fac eu de obicei nu voi recapitula ce am scris la frig deși cauzele, pot fi destul de asemănătoare. În nealiniere la cele pe care le fac am început să scriu cu ceva timp înainte de ora 2 dimineața sau noaptea oricum este până să apară zorile, rămâne de văzut când îl urc și în blog.

Până să citesc ce scrie ,,prietenul” meu (Jacques Martel – Marele Dictionar al bolilor și afecțiunilor), să justific puțin de ce am zis de cauze asemănătoare și unele identice. Orice boală, suportarea cu greu a frigului sau căldurii nu este o stare de sănătate, are la bază mai multe sau mai puține toxine (sau acizi cum le zic eu) care provin din alimentație și din cele fabricate de corp în urma gândirii care nu este în acord cu vibrațiile înalte, din tabel coloanal roșie. Pot spune din experiență că întâi începând cu alimentația, mai puțin procesată și cu suplimente care să aibă o componentă naturală sau minerale care să neutralizeze acizii, și pe urmă cu înțelegerea și schimbarea gândirii, rezistența mea la frig a crescut și la căldură deși nu m-a supărat atât de tare.

Cu alimentația, coloana verde din tabel, așa cum zice și Bruce Lipton, ce-i neprocesat este mult mai ușor de acceptat de către celulele care recunosc mineralele, vitaminele, acizii buni și altele pe care le folosesc. Pe cele procesate sau sintetice celulele nu le recunosc și le resping atunci când celulele funcționează normal. Totuși la gândirea din coloana roșie lucrurile nu stau normal iar celulele au de suferit din cauza toxinelor din alimente și din creația corpului.

Cele de mai sus este modelul (conform tabel) pe care l-am înțeles și mi-am văzut niște ,,saci în căruță”. Cum sunt atentă la oamenii dragi și la cei care m-au înconjurat în viață am constatat că modelul meu este valabil într-o măsură destul de mare.

Și la frig și la cald în afară de alimentație, prima cauză este convingerea că ești doar cât se vede în oglindă. Te vezi mic și te aperi de toți și de toate ideile, crezurile și trăirile care nu sunt aliniate la ce crezi tu. Numai uitându-te la dimensiunile atomului, și în univers eu am convingerea că nu există ,,nimic”, realizezi că suntem Una cu Tot. Când ce emiți (convingeri) se întorc la sursă, cum poți să dai vina pe erupțiile solare, ca atacant la piele, de la un an la altul, când tu ți-ai ,,fabricat” sensibilitatea la căldură prin alimentație și convingeri? Și tot prin convingeri ți-ai ,,fabricat” și sensibilitatea la frig și de fapt toate sensibilitățile. A doua cauză este că nu vrei să înțelegi că emisiile (gânduri, trăiri, convingeri) tale sunt mai puternice decât orice radiație și orice temperatură scăzută. Tot se întâmplă așa cum crezi iar schimbând ce crezi schimbi și nivelul de ,,sensibilitate”.

Accesele de căldură, spune ,,prietenul” meu, pot apărea după stat la soare, am pățit-o urât de tot cu o insolație care m-a ținut la pat și tremurat cu pat cu tot, medicamente și zeci de ani de purtat pălărie de soare la plajă. Mai pot apărea după făcut sport mai mult, nu este cazul meu n-am pățit așa ceva (ha!), în încăperi mici sau neaerisite, cum îmi place aerul curat m-aș încinge de la nervi întâi (ha!)… încă sunt la ,,fă ce zice popa, nu ce face el” că teoria o știu!

Știam că furia dă călduri și febră dar că este de la lipsă de respect de sine nu știam. Când nu ai respect de sine nici cei din jur nu te respectă și în funcție de cât de tare te doare te încălzești mai mult sau mai puțin de la furie. Are sens.

Febra înseamnă emoții care ard. Griji pentru, posibil, toate mai mult sau mai puțin importante în afară de sinele meu, ard pentru că interiorul se simte obosit, nu i se acordă nici respect nici iubire și se transformă în febră care obligă corpul să-și ia porția de atenție chiar dacă numai prin stat la pat. Ca și în cazurile de răceală, gripă, viroză sau ceva de genul, când devin serioase și febra își spune rău de tot cuvântul, poți trăi stările pe care le-au trăit părinții sau strămoșii lor. Trăirile lor intense de neputință, lipsă de respect de sine, conflicte cu umilire și replici care îngheață, toate conform ecoului revin la sursă și foarte probabil nu ai idee ce și de ce ți se întâmplă.

Bufeurile se zice că sunt de la un conflict interior și poate că așa este dar cred că în nouăzeci și ceva la sută din cazuri este vorba de credințe! Așa spune toată lumea, așa spun și medicii că la menopauză poți să le ai și, mai rău, că este ceva normal! Dacă de mulți ani tot se propagă aceste crezuri ele intră în energetica locului, a categoriei de oameni, aici femei, și ce să vezi, așa se întâmplă, cum zic toți. Eu îl iubesc pe ,,prietenul” meu dar aici este pe lângă cu recomandările. Ia vezi tu cum este când treci pe mai multe alimente neprocesate, ia ceva minerale care să mai neutralizeze din acizi, schimbă convingerea în cea în care ,,mie mi se întâmplă după cum cred eu”, gândește că și în femeie este Dumnezeu și când ne-a făcut ne-a făcut pe toți la fel doar că noi ne schimbăm credințele… și vezi ce se-ntâmplă? Că în timp se încetățenește și credința că ,,s-a dus tinerețea și deci și fericirea și vin bolile și neputința”, este foarte adevărat iar aceasta dă furie care duce la bufeuri și asta este adevărat dar acestea au plecat de la o credință care poate să nu fie a ta.

Despre ,,coincidențe” deși îmi este greață, scriu ceva. O remarcă spusă la sigur cui trebuia a făcut ca lucrurile să se schimbe să devină alt capăt de fir ascultat pentru a putea suna la momentul oportun pentru localizare. Dacă beneficiul este de doi lei, asemenea ecoului vor veni evenimente pentru care să ceară mai mult și mai intens doi lei. Nimic nu se va aduna iar sărăcia va fi ,,lucie”. Un Feedback cerut ,,a șaptea zi după Scripturi” face timp pentru localizare. Văd că ,,sri – găinării” a rămas fără buget și nu-și permite verificatori și în alte locații. Nu am făcut febră, deci nu m-am enervat, mă gândesc însă ce ar face ,,nașul” (despre el în articolele anterioare) dacă brusc voi răspunde din alt loc? Va trimite bombe în mijloacele de transport sau se așteaptă să îi cer voie să plec? Presupunând că eu sunt cam proastă, ei cred că eu nu știu de metode de a-i ocoli, și mai ales eu nu știu când ei sunt la telefon și, cred ei, răspund fără să mă gândesc. Că urmașii lor ar putea trăi urmările acțiunilor lor, nu le trece prin cap că ,,ei e deștepți”!

Până data viitoare: Lumină în suflet!

Iar era să ocolesc acest subiect pentru că găsisem altele care ne încurcă viața uneori, spre tot timpul, pentru că ne pun piedici. Nu voi renunța dar pentru că începusem cu frigul, tusea și junghiul (ha!), nu, că pe ăsta nu l-am găsit, am zis să termin puțin la acest capitol pentru care unii au atât de mare atenție încât le uită pe cele care chiar încurcă mersul lucrurilor mai mult decât orice altceva. Am zis că nu vreau să folosesc cuvinte ,,mari” mai ales când sunt grele și dor ca unele boli.

Am început să scriu, mai târziu ca de obicei, și pentru că mi-a luat fața starea țărilor care se confruntă cu incendiile. Nu pot să nu mă gândesc la ele chiar dacă o fac în felul meu adică mă rog pentru cei care se luptă cu flăcările să reziste, să aibă putere și să nu-și piardă curajul și energia. Și pentru că tot o fac în felul meu o să caut zilele astea și niște răspunsuri referitor la cauzele care au atras asemenea amărăciuni pe capul oamenilor. Vorbind de cauze așa m-am hotărât totuși să scriu acest articol pentru că ,,luatul” paraziților care stau la baza acestor afecțiuni, adică răceală și gripă, nu este decât o jalnică scuză pentru cei care se consideră și în acest caz victime, dar despre asta mai la sfârșitul articolului.

Pentru că am fost la magazin să-mi iau porția de vitamine, compania prin oamenii de la centru mi-au trimis un mail care între alte informații avea și un test cu câteva întrebări. Eu am vrut și am răspuns dar aș fi modificat sau schimbat o mare parte din ele. De ce? Dacă toate suplimentele lor au o componentă foarte mare naturală, știu și din rezultatele pe care le am, și sunt procesate la rece și tot ce-i natural alcalinizează organismul, cum ar putea o vitamina C să fie bună doar la răceală? Iar mă duc la tabel și văd că tot ce-i cu verde este pentru binele meu atât la sănătate cât și la evenimente de viață. Deci întrebările erau legate de răceală: dacă am mai răcit de când le iau, dacă suport mai bine răceala după ce am început să le iau… nu le mai țin minte pe toate dar consider că, deși sunt constrânși de normele și legile medicinei convenționale, își fac un mare deserviciu restrângând aria de folosință a vitaminei C, arie care este uriașă. Molecula de colagen fiind foarte mare se pare că mai greu intră în celulă chiar dacă este din supliment alimentar, dar organismul, cu ajutorul vitaminei C, își fabrică colagenul pe care celula îl recunoaște ca fiind de-al lui și așa ajunge unde este nevoie de el. Având suficientă vitamină C nici probleme cu articulațiile nu vor mai fi, și nici riduri! Asta nu se știe prea bine. Ochiul, datorită conținutului mare de colagen, este cel mai mare utilizator de Vitamina C. Sângele este ajutat foarte mult în fluidizarea lui de Vitamina C. Și câte astfel de exemple mai pot fi date! Nu mai țin minte de când nu am răcit nici de când nu stau fără ele, suplimentele mele, mineralele, vitaminele și omega dar eu nu le iau contra răcelii ci pentru a menține echilibrul PH-ului și (mi-a trecut un glonț prin cap) pentru a-mi menține ideile de a enerva pe aici pe unul sau pe altul (ha!) dintre cei care zic că bat câmpii.       

Răceala, zice ,,prietenul” meu (Jacques Martel – Marele Dictionar al bolilor și afecțiunilor) este ,,o infecție virală care declanșează tuse și curgerea nasului. Dă dureri de spate, oboseală și nas înfundat”. Dacă se datorează unui virus și se crede că ,,se ia” se numește și contagioasă. Am zis că spun la sfârșit de cauzele care duc la atragerea virusului, prietenul meu scrie de ,,confuzia gândurilor”. Este mai complet decât indecizia de care știam eu. Mai de aproape, mai de departe, toți răciții pe care îi cunosc și i-am cunoscut cât să-mi dau seama, de când știu de cauzele astea, au avut momente de indecizie. Confuzia mă face să nu știu încotro s-o apuc și, cam cum mă apuc eu de făcut curat în casă, de unde să încep. Obligațiile familiare sau profesionale mă copleșesc, iar toate astea făcându-mă să mă retrag în mine îmi aduce frigul care declanșează răceala. De fapt acest gen de vibrație atrage vibrația parazitului care se formează și-și face de cap în organismul meu. În frig și oboseală stau departe de ceilalți și dacă sunt deștept și nu mă gândesc la d-alea negre, poate stau de vorbă puțin și cu mine și mă mai și opresc din alergătură. Nasul înfundat spune că nu vreau pe cineva sau ceva pe aproape că ,,nu-mi miroase” a bine, iar frigul se pare că vine de la niște cuvinte care m-au înghețat pentru că m-au rănit, dezamăgit și învinovățit. Posibil cuvintele astea să mi le adresez eu mie având în vedere că se poartă, este la modă, profesionalismul, perfecțiunea, etc., iar eu sunt departe de a fi la modă. Dacă doare și pieptul și capul se ajunge la mai vechiul conflict dintre mental și emoțional, unul din planuri fiind mai ostracizat decât celălalt. Și, așa cum știu și eu, mai zice în carte că pentru că mă simt victimă accept virușii, eu zic că-i atrag.     

Recomandările sunt cele care mă au în centrul, sau trebuie să mă aibă, în centrul atenției mele. Să am eu, ceilalți au treabă, grijă de mine, în odihnă să-mi clarific ce și de unde să încep, și cel mai important lucru este să încetez să mai cred ce fac toți, ce zic toți, ce se zice că este cel mai bine, etc. și nu pentru că cineva ar minți ci pentru că drumul meu este despre ce cred eu. Când realizez, întâi învăț puțin, că drumul meu se întinde în fața mea, atom cu atom se leagă și dezleagă, conform cu crezurilor mele, atunci devin stăpân pe viața mea și când zic și cred că eu nu iau răceala (virus, bacterie, sau orice alt parazit), nu o iau și nu am luat-o.

Gripa este cauzată tot de un virus dar afectează corpul mai puternic decât răceala, așa se zice. Pentru că dă febră și frisoane, între altele, se leagă de furie. Cineva sau ceva mă înfurie. Ori nu sunt de acord cu ceva sau cineva ori, mult mai rău, nu știu de ce sau pe cine sunt furios. Un conflict, posibil în familie, în care ,,nu pot înghiți” o situație, risc să pierd ceva ce era al meu, pe cineva, influențe pe care nu le consider bune, etc.  În dorința, când nu mă cunosc și nu sunt stăpân pe viața mea, de a obține aprecierea celor din familie, devin indecisă și confuză în alegerile pe care trebuie să le fac, agravez starea și aleg să stau în pat ca să nu mai rezolv nimic. Nu eu aleg, corpul nu mai știe îcotro s-o ia și obosește foarte tare, îi scade energia.

Credințe și frici! Conform ecoului dacă eu cred că iau gripa de la colegu’ sau soțu’ o iau, dacă îmi e frică de gripă și îmi e frică că o iau, pentru că aud de mulți gripați, o iau.  

Încrederea în mine este la pământ, ce-mi rămâne este să cred pe ceilalți după care mă simt invadat de ei și chiar manipulat. Dacă încrederea și stima de sine sunt în legătură directă cu sistemul meu imunitar, atunci virusul mă va invada la fel cum mă simt invadat de ceilalți. Fără încredere în mine pot trăi dezamăgiri, decepții, frustrări care mă fac să nu mai simt ce-i în jurul meu și nasul meu nu prea mai simte multe și va respira greu.

Ca recomandare, se pare că exprimarea emoțiilor este cheia. Asta ar însemna curajul și puterea lui ,,eu sunt”! Dumnezeul din mine ia decizii, crede după ce spune sufletul meu și știe că dacă alimentez fricile ele vor veni și dacă alimentez indeciziile ele vor reveni și dacă învăț să fiu stăpână pe viața mea, treptat voi scăpa de boli și de frici, indecizii, confuzii și tot alaiul lor.

Într-un manual de Theta am găsit concis ce le știam de prin alte materiale și anume trăirile care atrag astfel de paraziți. Le-am mai scris și în tabel pe care îl voi pune iar. Bacteriile nocive sunt atrase de emoția vinovăției. Fungii patogeni sunt atrași de resentimente. Virușii patogeni sunt atrași de lipsa prețuirii de sine (nu merit). Ciupercile sunt atrase de lipsa prețuirii de sine alături de vinovăția.

Acești paraziți, nici nu sunt toți trecuți, și cei pe care îi vedem ca muște, gândaci, țânțari, etc. sunt atrași de vibrațiile noastre joase (vezi piramida conștiinței) inclusiv de sentimentul că sunt manipulat. Cei din organismul nostru nu se pot dezvolta în mediu alcalin adică în mâncare neprocesată și în trăirile din coloana verde. Este foarte bine ca în boală să se asocieze tratamentul dat de medic cu minerale și alimentație neprocesată. Asta zic eu din experiență și am zis de tratament de la medic pentru liniștea celor care nu știu suficiente despre cele din tabel. În mai multe rânduri am tratat infecție cu puroi la măsea (abces) cu un ulei concentrat de oregano băut nu local, calciu, magneziu, toate în suplimentele mele pe care le cred naturale. În două zile spre trei nu mai aveam nimic. Sunt care pot confirma că atunci când cineva din familie avea gripă confirmată de medic și cu tratament de la el, eu nu aveam nimic, nu am luat niciodată deși se repeta la anumite intervale și, cel mai important, nicunul din copiii mei nu o luau.

Nu spun să faci așa dacă nu ai la bază informații pe care să te bazezi care să îți formeze o altă credință decât a celor mai mulți.

Paraziții nu vor mai intra în casă dacă eu le trăiesc pe cele din coloana verde. Cel mai important… hărțuitorii, sexuali sau nesexuali, cei care urmăresc anumite interese sau urmăresc să se răzbune pentru ce nu au fost ei capabili să aibă sau să facă, se vor dizolva în sensul că vor găsi ceva mai bun de făcut, vor crede că cei urmăriți sunt prea proști ca să le mai dea atenție sau nu vor obține nimic și vor innebuni în obsesia lor pentru obiectul obsedat sau obsesia pentru dorința de a face rău ca răzbunare sau vor muri. Pe aici sunt și ,,Coincidențele”.

Îmi vin în minte două cazuri de suferinzi de una sau alta sau ambele afecțiuni și nu pot să nu mă gândesc la Ecou. Un caz este acela în care într-o anumită și aceași perioadă a anului făcea gripă din cele cu febră, cu stat în pat deși felul persoanei era de titirez, cu injecții cu antibiotic cu dureri și de la antibiotic și de la mușchii injectați. Cunoscând perioada nașterii și câte ceva despre cum a fost nașterea și care era situația dintre părinți înainte și după, pot spune că parte din cauzele care atrag gripa le avea dar cel mai mult se repeta relația părinților și trăirile lor. Este tiparul complet al celor care atrag astfel de viruși. Au fost timpuri în care generațiile din urmă nu știau, nu aveau de ales și ascundeau sau își trăiau cum puteau emoțiile, sentimentele, regretele și toate amărăciunile celor care au trait la mijlocul secolului trecut. În altă situație conflict între părinți, stins dar ecoul își face treaba, înghețul cuvintelor, furia și dezamăgirea, învinovățirea, regretul sau părerea falsă de neputiință, părerea proastă despre sine și tot alaiul de simtăminte revin acum și la copii.     

Până data viitoare: Lumină în suflet!

Era ,,Tusea și Junghiul” o vorbă de care mi-am tot amintit zilele astea după ce am scris articolul anterior așa încât am căutat la ,,prietenul” meu (Jacques Martel – Marele Dictionar al bolilor și afecțiunilor) să văd ce scrie la Junghi și, surpriză, n-am găsit. Ar fi trebuit să caut ce înseamnă junghi și să fac alte căutări dar poate o voi face cu altă ocazie dat fiind că nu am fost procopsită niciodată cu așa ceva deci nici nu știu cât de stringente ar fi astfel de informații. Introducerea mea a fost cam un mănunchi de bălării și pentru că încerc să mă acomodez cu o tastatură mai veche iar schimbările astea, mai ales din cele cu calculatoare, nu-mi sunt mereu ok. Curajul să încep altceva mi l-a dat și faptul că azi a fost o zi mai specială cu bucurii de la cei mai dragi mie.

Din cuprins am găsit că scrie despre Nemulțumire. Sincer mă gândeam că o să citesc vreo trei pagini și o să abandonez subiectul căutând și altceva care să rezoneze cu vibrațiile nașpa pe care le-am trăit o viață. Surpriză! Se pare că oamenii sunt mult mai sănătoși la cap decât am fost, și poate mai sunt, eu. Am găsit ,,trei” rânduri și nici acum nu-mi vine să cred de ce aș avea eu atât de multe de spus.

Am găsit că ,,nu sunt satisfăcut de ceea ce mi se întâmplă în viață”. Cred că nu aș putea spune așa ceva pentru că așa cum îmi găseam ,,nod în papură” la multe dintre cele pe care le făceam tot așa vedeam și care sunt cele mai multe de care eu mă bucur sau ar trebui să mă bucur, pentru care am muncit sau doar am fost văzută de Dumnezeu și le am în viața mea. Că acestea alternau și că atunci când vedeam negru în jurul meu căutam strângând din dinți pe alea bune, asta-i altă poveste. Modelul care mă salva atunci și multă vreme din viață a fost ,,nu-L mânia pe Dumnezeu ca să nu-ți dea câte poți duce”. În ideea că ,,lasă că-mi ajunge”, nu-l recomand. De ce? Păi dacă în om este Dumnezeu, El nu merită tot ce-i mai bun? Asta nu înseamnă că nu poți fi și este foarte bine chiar să fii recunoscător pentru tot ce ai. Doar o schimbare de perspectivă: este ok ce am și ce sunt dar caut și fac și găsesc căi de a avea, a fi, a putea pentru că sunt capabilă, a face mai mult. Asta nu include și a da în cap pentru a avea eu sau a unelti împotriva cui nu a zis ca mine. Pentru astea emisia lipsei se va accentua și vei avea lipsuri din ce în ce mai mari. Numai recunoștința sinceră aduce cele dorite (îmi amintește și mie cineva din când în când? – ha!). Iar am luat-o puțin pe lâgnă și o să scriu la sfârșit pentru că am avut azi și o… puțină ,,grață” să-i zic deși ar fi trebuit să mi se fi bătătorit ,,pielea” până acum.

Urmează ,,sunt prea perfecționist”. Aș mai adăuga o expresie care mi se pare că face mai mult rău decât bine: nimeni nu-i perfect. Dacă în anumite direcții, să zicem, anumite rezultate pot fi măsurate, în cele mai multe sunt doar ,,ceva” de atins și nu pot considera că l-am atins pentru că lumea zice că nu se poate, că perfecțiunea nu există la fel cum nimeni nu-i perfect. Păi dacă-i așa suntem toți (cu excepția câtorva genii care bineînțeles nu pot fi în viață) niște amărâți, mediocrități care i-au scăpat din mână lui Dumnezeu în timp ce-și forma mâna pentru genii. Dacă strângi pe unul cu ușa cu întrebări de genul: în comparație cu ce, cu cine, cine a zis, unde este șablonul perfect, etc., vei obține răspunsuri cel puțin filozofice iar cele mai sincere vor fi de genul: așa zic toți.

Nu știu eu dacă mai sunt în temă dar de departe un mare rău pentru nemulțumiți este acela de a nu fi aflat de Dumnezeul din om, pentru că pentru o categorie de oameni marile nemulțumiri se referă la ce am făcut, ce puteam să fac, ce am zis, ce puteam să zic, dacă eram așa, dacă eram altfel… Nemulțumirile astea, nu știu ce pot face medicii dedicați, nu trec ușor cu aprecierile celor din jur, nici ale celor dragi, nemulțumirile astea uneori dacă nu duc la greșeli mai mari sigur duc la afecțiuni care numai bucurie nu aduc. Dacă nu crezi că Dumnezeul din tine a făcut și ceva bun până acum și că te-a făcut să arăți într-un fel pentru care ar trebui să fii recunoscător, atunci măcar ideea că ecoul ar putea fi adevărat, și că nemulțumirea de acum aduce altele poate mai grele, ar trebui să te facă să-ți reconsideri realizările și cine ești.

Ca recomandări spune să cauți cauza nemulțumirii și să schimbi cu ceva mai bun. Nu știu dacă este chiar la îndemână, mie nu mi-ar fi fost de niciun folos.

Neliniștea scrie că vine din angoasă și frică. Așa o fi, știu doar că în puținele momente când apare nu-i deloc plăcută. Nu cred că poți conștientiza atunci din ce sau de unde vine deși poate încerci să-ți pui creierul la treabă începând să numeri pe degete cam ce motive ai avea. Motivele nu sunt dar starea este. Tragi aer în piept te îndrepți către a face ceva, acțiuni mai ușor de controlat care te-ar aduce mai aproape de liniște, sau dacă întrezărești situația neliniștitoare, mai aproape de a o rezolva. Se amintește de o stare simțită anterior de abandon, de a te simți victima celor ce se întâmplă, situații fără putiință de schimbat, îndoială sau întrezărirea vreunui pericol real sau imaginar. Toate astea nu prea pot fi gestionate în momentele de neliniște dar pot fi făcute să apară din ce în ce mai rar.  Ele apar pentru că anterior le-am mai trăit. Atunci când sunt în afara momentelor de neliniște voit îmi direcționez atenția către ce este bun în viața mea pentru ca momentele bune să revină. Începând să conștientizez Divinul din om și ecoul celor trăite, în fiecare zi și moment al zilei, când îmi amintesc, nu voi mai trăi grav sau des cele care au stat la baza neliniștii. Nu poți să te simți abandonat, nu poți fi victima celor întâmplate, nu pot exista situații fără ieșire și nici pericole la orizont nu pot exista când Dumnezeu este în tine. Le-ai trăit pentru că le-ai simțit pentru că nu știai că Dumnezeu este în tine, acum ai aflat și treptat schimbând ce gândești, vei schimba și nu vor mai veni momentele de neliniște.

Recomandările sunt tot legate de încrederea în Sine. Încredere care nu-mi închipui cum să ți-o construiești din cele câteva încurajări, aprecieri, rezultate obținute, toate mai mult sau mai puțin sincere sau mulțumitoare.  

Cred că e bine că scriu la orele astea pentru că altfel aș scrie mult mai mult și nu știu cât de interesant ar mai fi… dacă așa este (ha!).

Următorul NAȘPA de care voiam să scriu este Îmbătrânirea. Nu știu de ce am scris așa pentru că între cele bune legat de acest aspect, căutând ceva care să-mi aline nițel suferința, este faptul că sunt sau au fost destui care nu au putut să ajungă la anii la care se spune că îmbătrânești. Și am mai aflat ceva bun de la ,,prietenul” meu, deși aflasem expresia ceva vreme înainte de la draga noastră Draga Olteanu Matei, și anume că îmbătrânirea începe de când m-am născut. M-am scos. M-am scos dar ce fac cu oglinda? Chestia aia cu neștersul nu merge, să nu încerci.

Altă parte parte bună este că nu tot ce scrie prin carte mi se potrivește deci stau foarte bine (ha). Vorbind de cei în cauză, nu de cei de față, regretele fac ravagii. Parcă scrisesem ceva despre ele, în orice caz urgent trebuie învățat cum să le eliminăm din viața noastră. Și fac o paranteză, chiar dacă am mai amintit de asta, am citit și am exersat și merge destul de bine, retrăirea celor regretate în felul în care ai fi vrut să o faci. Dacă se spune, și știința o confirmă, că ne făurim viitorul cu imaginația și mai ales cu trăirile noastre, de ce nu ne-am crea și trecutul? Se pare că sunt mai multe scrieri în acest sens dar eu îi mulțumesc lui Dumnezeu care mi-a auzit rugile și mi-a scos în cale această carte. Închis paranteza.

Gândurile la trecut și criticarea prezentului, trăitul prea mult în mental și mai puțin cu inima (atenție cei care trebuie să vedeți și pentru care nu există decât cât vă vedeți în oglindă) scrie la carte că îmbătrînește.

Paranteză: trecând prin fața băii am avut o revelație, pentru a înțelege mai ușor Divinul din om, imaginează-ți că vârtejurile din care sunt făcuți electronii și celelalte particule ale atomiilor, din care sunt făcute moleculele, din care sunt făcute țesuturile, oasele, mușchii, pielea și părul, toate din corpul tău, s-ar opri. Imaginează-ți că un electron care se pare este format din trei astfel de vârtejuri (sau tornade cum vrei să-i zici) ar devenii nimic pentru că vârtejurile ar înceta să se învârtă și astfel nu ar mai exista materie. Dacă forța care învârte vârtejul nu-I Dumnezeu, sau nu e făcută de Dumnezeu, El fiind acolo ca s-o întrețină, cui o atribui?

Și o altă paranteză referitor la Îmbătrânire m-ar scuti de ceva scris ar fi să pun tabelul aici și să spun că tot ce nu este pe coloana vopsită în verde îmbătrânește și este foarte corect și după zisele mele și după toate statisticile pe care vrei să le citești.

În carte scrie de cei care merg cu turma, expresia este a mea, adică așa fac toți, așa e bine, așa trebuie, așa scrie, nu mă apuc eu să gândesc altfel, mentalul trebuie să conducă, emoțiile nu-s pentru viața care este oricum grea că așa zic toți și nu pot eu să mi-o fac altfel! Creativitatea omorâtă se pare că este prima care omoară viața și aduce bătrânețea.

Recomandarea este, de bun simț zic eu, încrederea în sine, trăirea în prezent, trăirea emoțiilor, trăirea în iubire față de sine și față de ceilalți.

Nu pot să la renunt la a scrie despre ,,Coincidențe” și mai ales despre Verificatori pentru că le-am găsit și un alt nume: melc. Cred că se numește lașitate dar ca să nu învăț ce-i aia și să nu mă enervez i-am zis melc. Cum amintesc pe aici de ele, ca și când aș atinge coarnele unui melc, cum se reorganizează în sensul că întâi se schimbă, dispar unele și apar altele, și pe urmă își schimbă și orientările adică făceau ceva dar nu mai trebuie sau dintr-o dată sunt interesate de ceva (ce altădată considerau că este inexistent) fix în apropierea ,,anumitor” perioade din săptămână. Cum se zice ,,La pasărea chioară îi face Dumnezeu cuib”, mie mi-a dat Dumnezeu intuiție. Mi-a dat suficientă inimă cât să vreu să înțeleg de ce atrag măgăriile astea și suficientă inteligență să aflu cum pot scăpa de cele din mine care le-au atras. Și dacă mă întrebi cum de zic de Dumnezeu ca de altcineva, îți răspund că intuiția, gândul meu și al altora, toate sunt Dumnezeu.

Am scris odată un comentariu, la o lucrare ce se dorea a fi o cronică scrisă de cineva îndreptățit să o facă, care nu a fost ce se aștepta de la mine drept pentru care mi-a corectat o greșeală de ortografie. Dacă îți trece prin cap așa ceva, să nu o faci! Este cinci dimineața, dacă mai este ceva de corectat o fac mâine, adică azi, pe ziuă.

Până data viitoare: Lumină în suflet!

Să mai spun că formatul articolului meu era pentru alt titlu? Ce rost are? Nici nu-i așa de important câtă vreme este unul dintre foarte puținele lucruri în care nu sunt consecventă (exceptând cele cîteva zeci de cărți începute și necitite cam de cînd am învățat să citesc – ha!). Un ,,înțelept” spunea că nu-i bine să-ți strici ochii pe ce nu folosește! – asta e glumă dar… nu le-am citit. Aveam trecute elemente pentru răceli, guturai, gripă și ceva de genul numai că mi-am amintit de vremea când tușeam și cât de enervante erau stările pe care le aveam și uneori cât de mult dureau. Acum mai mult îmi amintesc de tusea copiilor mei decât de a mea. Sper să și citească ce scriu eu pe aici și cu siguranță dacă vor râde în spatele râsului vor fi și câteva cuvinte ,,de dulce”. Aveam prostul obicei, eu zic că era foarte bun pentru că mă învățase o amică doctoriță, de a le băga lingura pe gât să le văd amigdalele. Dacă nu erau inflamate aveam drum liber să mi-i doftoricesc singură. În afară de ceva contra tusei (tot de la amica mea știam ce) și un ceai de plante medicinale, obligatoriu plăcut la gust pentru că puneam și miere, de bază era ceaiul de cimbru alternat cu ceai de ceapă. Mai alergam după ei prin casă, mai beau jumătate din cană, important era că o scoteam la capăt cu această afecțiune. O situație a fost pe o perioadă mai lungă, adică vreo trei luni, când după ce pastilele pentru tuse nu și-au făcut efectul am trecut pe sirop mai concentrate de nuci făcut de mine. Nu știam pe vremea aia că eu eram de vină, voi spune mai jos ce înseamnă tusea, dar știu că după acea perioadă îndelungată de sirop de nuci pe puiul meu nu mi-l mai amintesc să mai fi tușit.

Mai încoace, când nu mă interesează de viruși, viroze, gripe și stat în curent, am aflat de prin documentările mele că tusea se traduce printr-o stare cu care te procopsești când ai ceva de spus dar nu ai loc și atunci taci. Ce însemnă nu ai loc? Înseamnă că ori celui căruia nu poți să te adresezi este șef sau orice funcție superioară ție, ori este din familie mai în vărstă și nu ar înțelege ce te supără, ori alte legi morale nu te lasă să vorbești. Mai este o situație, care de departe este cea mai nașpa, în care după ce tragi linie între două coloane cu bune și rele realizezi că nu vrei șă ieși din ea chiar dacă ai putea. Am mai vorbit în articolele anterioare de conflictul dintre situația reală, mentalul care îți spune ceva iar visele și scenariile neuronului cel vesel îți spun cu totul altceva. Ca o recomandare de suflet, la conflict nu ai ce să-i faci repede dar orice supliment care are la bază cimbru sau oregano, chiar patlagină deși este mai slabă, indiferent că sunt uleiuri sau ceaiuri sau pastille sunt foarte bune în orice fel de tuse.

Tusea, zice ,,prietenul” meu (Jacques Martel – Marele Dictionar al bolilor și afecțiunilor) înseamnă iritare. El fiind mai deștept a spus într-un cuvânt ce am spus eu în mai multe fraze. Iritarea poate fi la nivelul gâtului sau al plămânilor iar tusea înseamnă eliberarea unei tensiuni nervoase acumulată în urma acestor iritări. Te simți sufocat de o situație sau o persoană pe care nu o mai suporți. Amintind de situațiile enumerate de mine când nu poți vorbi, ajungi să tușești pentru că organismul vrea să se elibereze de aceste constrângeri. Prin tuse se eliberează și emoțiile, se poate respinge ceva ce nu mai este dorit gen singurătate, nefericire, neînțelegere, frustrare, etc. Acestea uneori blochează căile respiratorii și atunci forțarea de a debloca apare ca tuse. Tusea apare și în situații în care apare teama de a te exprima sau rușinea de reacția celorlați, sau teama de critica celorlalți, sau când îi critic pe cei din jur pentru că nu-i mai suport. Mai scrie, și numai uleiul de oregano cred că mă ține departe de tuse (ha!), că tusea persistă când după o ceartă cu cineva nu am rezolvat situația… Poate că nu-și mai avea rostul rezolvarea conflictului dintre doi vorbitori de limbi străine, respectiv chineză și japonează, oricum nu-mi amintesc de așa ceva dar mă văd în stare. Spune că poate apare și în cazul în care vrei să atragi atenția, mă gândesc aici la bebelușii care se simt singuri și chiar mai mari, cred că pot fi asemenea situații.

Altfel de tipuri de tuse nu cunosc deci nu pot spune ceva despre ele, găsești în carte. Recomandările sunt să recunosc ce mă irită, asta nu-i așa greu acum după ce știu despre genul ăsta de cauze ale bolilor, mai greu este (nu m-am gândit niciodată la așa ceva) să descoperi ce din tine îți este greu să accepți. Pentru unii poate este ușor. Eu, până nu am aflat de Divinul din om ca să nu mă mai critic, aș fi stat într-o tuse continuă… asta este o glumă, chiar dacă mai prostuță. Deci recomandă timp pentru a rezolva situațiile care mă irită, sună corect, și timp să învăț să mă simt bine cu cele pe care trebuie să le accept.

Sinuzita am găsit-o când am căutat ce mai poate aduce imposibilitatea de a suporta ceva sau pe cineva. Până să citesc despre ea aveam doar ceva păreri formate în timpul anilor legate de niște persoane din jurul meu care s-a confruntat cu ea. Îmi amintesc că se plăngeau de stări foarte nașpa, desi persoanele nu erau plângăceoase de felul lor, ceva dureri mai mari de cap și cam atât țin eu minte. Când am început să citesc despre cauzele bolilor mi s-a adus în față un conflict între persoana bolnavă și persoane de sex opus. Nu am avut în familie această afecțiune dar o persoană dragă mie, cu care am băut cafele multe în multe dimineți, cred că m-a făcut să aflu mai multe despre afecțiune. Conflicte pot fi de multe feluri și nu numai între persoane de sex opus dar aici nu era cazul și spun asta pentru că am reușit să-mi dau seama de cine era și ce se întâmpla la ea în familie. Mai departe m-am dus cu gândul la părinții persoanei care trăia în valea în care anterior ,,strigase” părinții ei și acum persoana suporta ecoul de la părinți adică urmările conflictului dintre ei. Da, părinții ei au avut în viață o situație care semăna cu descrierea cauzelor acestei afecțiuni. Deci ce urmează și sunt citite din carte pot fi ale tale sau moștenite din părinți și chiar din spatele lor dacă trăirile au fost foarte intense.

Sinuzita înseamnă un blocaj la nas și sinusurile suferă apărând chiar infecția. În traducere blocajul înseamnă ,,până aici”: nu suport persoana sau situația și mă sufoc pentru că aerul nu mai intră pe nări, nu întrevăd nicio ieșire. Fiind în legătură cu mirosul poate fi vorba despre ceva ce consider că ,,nu miroase bine: un adevăr ascuns sau deformat, posibil sunt manipulat și se lucrează ceva pe la spatele meu sau un pericol sau o amenințare care pot fi reale sau imaginare. Toate astea opresc creativitatea în lipsa căreia mă simt limitat, forțat, mai ales dacă sunt însituații în care sunt ierarhii și trebuie să suport fără să cunosc mai multe informații. Aș fi putut lua decizii dar fără informații nu pot, pot intui doar și asta mă deranjează. În loc să-mi ascult vocea mea interioară, intru pe tărâmul mentalului care mă critică și mă coboară nefăcându-mi bună de nimic, mă strânge de gât. Nici o gândire prea structurată, organizată, bazată pe ce se vede, ce este scris și ce au făcut și fac ceilalți nu este de niciun folos aici. Când într-un echilibru, în care ar trebui să fie de o parte mentalul și de o parte trăirile, emoțiile și sentimentele, balanța atârnă greu numai către mental acesta se sfarmă. Și dacă vorbim și de un echilibru între două personae de sex opus în care mentalul uneia este covârșitor iar al celuilalt abia lasă loc de ceva sentimente, scânteia și sufocarea și neputința de a respira sunt gata și se mai și aliază cu durerea care înseamnă învinovățirea pentru alegerea făcută adică alesul sau aleasa.   

Ca recomandări se face trimitere la a sta cu tine de vorbă, tu cu tine, și mi se pare normal. Am reguli, am legi, ascult și execut, muncesc, vreau să fac totul mai bine dar… partea emoțională ce zice? Am venit pe lumea asta doar cu creier? Acum am citit niște cuvinte înțelepte care spuneau că Dumnezeu nu ne-ar fi pus inima în piept dacă ar fi considerat că doar creierul este suficient.

Încrederea în Sine, încrederea în mine este cheia și răspunsul la cele mai multe dificultărți și necazuri pentru că intru în caruselul ăsta al mentalului, al lui ,,trebuie” să știu, să fac bine, să fiu cel mai bun, să nu greșesc… uitând că am și eu inimă, am dorințe, am abilități, am talente și trebuie și eu să mă bucur, să fiu fericită, să am satisfacții, să cânt când sunt afon și să dansez când îmi dau cu stângul în dreptul.

Până data viitoare: Lumină în suflet!