Blog luiza

Credeam că voi lăsa articolu’ fără titlu’ o vreme. Îmi treceau prin cap tot felul de idei (pe semne era liber de neuroni – ha!) legate cumva și de cele care nu-s prea plăcute omului cum ar mătreața, chiar dacă am mai scris de ea, cum ar fi genunchii, de ei chiar n-am scris sau cum ar fi creierul despre care ar fi interesant de scris ceva în măsura în care o să constat că îl am – ha, ce bubuieli îmi trec prin cap. Nu am știut pe care din ele să aleg pentru început așa că am început să le citesc, cam pe diagonală, pe toate. După care am tras o linie comună la toate adică toate cele enumerate au la bază un conflict. Conflictul este între creier și inimă. La mătreață este între creier și tiparele lui vechi și inima care nu-și cunoaște valoarea și nu crede că poate face altceva în afara tiparelor, convingerilor, tradițiilor și în general în afara a ce face toată lumea. La genunchi este tot cam la fel când una simți și alte ,,trebuie” să faci și… alegi întotdeauna să faci ce ,,trebuie”. Creierul fiind calculatorul cu pupitrul lui de comandă, are și el două emisfere care nu mereu se ,,pupă” între ele pentru că iar nu poți împăca mereu ce analizezi cu ce simți și pentru care ai alte emoții decât cele care ar ,,trebui” să iasă din analize.

Și tot alegând eu cu care subiect să încep mă ,,lovește” realitatea pe după ceafă puțin aducându-mi aminte și de zicerea aceea în care ar trebui să faci ce zice popa iar nu ce face el. Tot propovăduind despre regrete, despre care am mai scris dar se mai vor menționate, m-a lovit o amintire, din trecutul îndepărtat, în care o Alegere a fost de a-L ruga pe Doamne Doamne să facă ce știa El mai bine în locul meu. Nu erau cunoscute nici pe departe expresiile legate de dezvoltare personală, de legile universului sau legea atracției, erau cunoscute doar Măreția Lui și dorința de viață așezată peste un munte de neputințe, de nepriceperi, de senzații de inutil și de frici. El a așezat totul cum nu se putea mai bine, cum nu se putea mai fericit… de ce mai trage ceva înapoi care seamănă cu mustrări (cuvânt foarte blând) ? Aici vine popa cu ce ,,face” el. Mai scrișnim din dinți, mai învățăm, mai căutăm ce ne scapă…

Când mă gândeam la ,,trenul pierdut în viață”,  expresia cu care nu sunt de acord îmi apare în față o alta care o explică pe prima: ,,Totul începe cu o alegere: să-ți urmezi frica sau să-ți urmezi inima”.

Netul abundă de exemple în care întârzieri de tot felul, pierdut avion, pierdut tren, pierdut bani, toate au dus în cele din urmă la un final câștigător. O să zici că nu se referă la cazul fizic ci la cel figurat și ai dreptate numai că lucrurile stau destul de asemănător în ambele cazuri.

Nu le etalez acum pe fiecare dar le pot trece pe fiecare prin legea ecoului, pe care o explic după modelul meu. Dacă îmi consider (am mai scris asta) corpul complet în apă și în picioare, fiecare celulă vibrând emite un val mai mic sau mai mare în funcție de ce simte. Dimensiunea valurilor poate fi considerată cea din piramida conștiinței. De la gât în sus se consideră cele de care ești conștient și analizează, planifică, vede și judecă, ajunge să cunoască. De la gât în jos sunt cele ale simțirilor (este demonstrat că inima are câmpul mai mare decât al creierului de cinci mii de ori), emoțiilor, fricilor, furiilor, supărarilor, etc. Fiecare emisie rezonează cu altele de același fel din univers și se întorc la sursă. Este foarte adevărat că nu se văd și nici nu se pot măsura dar… ,,socoteala de acasă nu se potrivește cu cea din târg” este exact ce se întâmplă. Planifici să faci ceva și forțe nevăzute (emisii anterioare care acum se întorc) te opresc. Faci o listă de cumpărături și ai în minte bugetul nu tocmai corespunzător, de aici frica de a rămâne fără bani, și se va-ntâmpla să nu găsești de cumpărat tot ce-i pe listă. Neluând în considerare faptul că ești unicul răspunzător de tot ce ți se întâmplă în viață începi să ,,tricotezi” scuze despre cum e în viață, cum ți-e scris, ce îți aduce viața, cât de grea este și cât de periculoasă e lumea, etc., etc.

Zicerea cu trenul referindu-se mai mult la oportunități, de cele mai multe ori nu se iau în seamă trăirile din spatele alegerilor de a renunța la ele sau chiar de a le pierde fără să facem ceva.

În cazul în care ai ales să o (pe oportunitate) lași să se ducă și pe urmă regreți, ești sigur că ți-ar fi fost mai bine sau ai aflat că cineva în locul tău este foarte bine? Dacă așa ești sigur, am veste proastă pentru tine: acel cineva a avut un sistem de gândire (chiar pile și relații, bani sau alte foloase) prin care și-a atras acel bine. Poți fi mult mai bun decât el dar dacă țipă profesionalismul în tine, nu ești mulțumit de cum și cine ești, ai convingerea idioată că ,,nimeni nu-i perfect”, atunci vei mai pierde sau ți se vor mai fura și alte oportunități.  

În cazul în care ai pierdut-o (pe oportunitate) din neatenție sau chiar nu ai știut de ea, este foarte posibil ca grupul de emisii din jurul oportunității care pot fi oameni, acte, gânduri, etc. să nu rezoneze de loc cu cele emise de tine anterior sau în prezent. În acest caz nu aveai cum să ai idee măcar de ea.

Alegerile în relații se fac asemănător. Dacă tu crezi că nu-s la nivelu’, nu-s suficient de bun, vreau așa, trebuie să fie așa… vei atrage personu’ care să te facă să tot repeți ce ai emis și simțit, și ce ai zis de la bun început. Dacă tu consideri că doar Dumnezeu merită să fie iubit, ghice ce? Vei avea parte de situații în care să-ți tot repeți că tu nu meriți să fii iubit și îți va trece prin cap să dai vina pe soartă, pe viață, pe societate, pe femei sau pe bărbați când de fapt ți se va aduce în față și în viață fix emisiile tale anterioare. Persoana cealaltă poate că are și ea emisii asemănătoare, posibil de stăpân cu frici că-și pierde poziția și atunci se consideră și el insuficient dar posibil fost stăpân de scalvi în viețile anterioare acum îți poate oferi suficiente clipe în care tu să simți și să retrăiești emisiile tale anterioare amintite.

Este posibil și să ,,fugi” de bine uneori. Întâlnirea inițială a avut loc datorită unor vibrații înalte, ale binelui, avute și de unul și de altul. Acum eu în ultimul timp învățând niște expresii noi îmi este ceva mai ușor să spun că despărțirea a vut loc pentru că niciunul nu cunoștea vibrația (adică nu știa cum se simte) acelui bine, nu o emisese anterior, acum ce venea era total necunoscut așa încât coborârea la vibrații mai joase era mai sigură pentru unu sau pentru amândoi sau unul o blochează de așa natură încât de cealaltă parte nici nu mai contează ce va face pentru că cea blocată nu mai aduce bucurie, aduce plecarea celuilalt. Dacă inițial au fost vibrațiile înalte, posibil depărtarea doar să scuture sau să arate (conștientizezi) ce pot face alegerile bazate pe creier adică pe partea de logică, planificări, analize și siguranță, alegeri care nu-s pe vibrații înalte, sunt doar planuri de cele mai multe ori bazate pe frica de a nu pierde altceva. Nefiind nici înalte nici în număr mai mare decât cel al simțurilor, nu face altceva decât să lungească agonia, conflictul, neliniștea și tot cortegiul de boli ce pot urma dacă acestea din urmă nu se diminuează.

Dat fiind această unicitate a fiecăruia și puterea de atragere a fiecăruia în funcție de emisiile lui, cred că nu prea își mai are sens cuvântul iertare. Asta în teorie, în practică cel mai greu ne iertăm pe noi pentru câte o nefăcută pentru care nu aveam nici cunoștințe, nici putere, nici loc, nici, nici, dar tot ne mai tragem câte una peste ceafă câteodată. Cu ceilalți rămâne doar o alegere pe care ar trebui să o facă doar Dumnezeul din noi și numai pe baza a ce ar zice El, adică a simțurilor.

Sunt foarte convinsă că multe relații nu pot fi explicate după acest model și pentru că toți oamenii au strămoși ale căror emisii le trăim încă, toți avem suflete care nu știm cu ce emisii vin la noi în trup, toți trăim în regiuni geografice în care există un cumul de energii care ne vor influența mai mult sau mai puțin în funcție de cât de mult vrem să știm despre ele pentru că le putem modela. Da, poți să depinzi din ce în ce mai puțin de alte energii pe măsură ce înveți despre ele despre cum le poți schimba și mai ales pe măsură ce înveți că puterea este la tine, puterea emisiilor tale este cea mai mare. Nimic nu este ireversibil în afară de moarte, asta am învățat-o de la Lazarev și eu o cred. Totul în jururl nostru este format din particule care se leagă și se dezleagă după niște legi. Toate situațiile posibile și imposibile există în univers, doar trebui imaginat drumul până la ele pentru a se arăta căile, soluțiile, oamenii, cunoștințele care puse la treabă să ducă la ele.

P.S. pe baza faptului că pentru a crea realitatea creierul nu face diferența dintre realitate și imaginație, pe baza faptului că cineva a descoperit testul muscular în care corpul arată fix ce este adevărat pentru el adică ce cunoaște, crezurile care nu ne sunt de folos pot fi eliberate și eventual înlocuite cu cele de folos. Luminița de la capătul tunelului pe care o amintește o sumedenie de metode și terapii devine ceva care nu numai că dă speranță dar dă și multă energie și gânduri frumoase. Un rezumat la rezumat doar pentru a reaminti că totul este posibil.

Până data viitoare: Lumină în suflet!

Cum un gând, o intuiție pot fi foarte adesea semne că e bine să apuci o direcție anume, m-am așezat la scris având ca inspirație o relatare a unei situații de pe vremea când eram pe la școli dar suficient de mare cât să îmi amintesc. O bună parte din zi am avut această întâmplare în minte și cred că nu este doar o întâmplare dar, cum se zice, nimic nu este întâmplător. Este posibil ca pentru cineva care trece peste aceste rânduri să fie ceva ce lipsea înțelegerii unei situații sau chiar să-i fie mai bine după citirea lor, eu asta îmi doresc.

Nu-i descoperirea roții dar atinge un ,,moment” sensibil și anume Tristețea. Și acum un alt gând îmi trece prin cap, deranjând neuronul meu cel vesel, și vine cam de departe de când se spune că romanii în timpul petrecerilor lor găseau un moment în care aduceau, și plimbau prin încăperile cu mese și petreceri, mumii (sau ceva de genul). Și asta o făceau pentru a aminti de reversul medaliei care acum avea pe o parte veselia din timpul petrecerilor dar mai exista una legată de moarte respectiv tristețe. Nu știu ce mi-a venit să vorbesc despre astea, poate că am auzit de Papa care a fost operat la plămâni, în seara asta dar, dacă tot am amintit de fațete, este de dorit să nu-ți treacă prin cap citind articolele mele că ai putea intui măcar stările prin care trec. Asta este valabil și pentru ,,coincidențe”. Pot spune doar că de data asta nu are nicio treabă ce scriu cu simțămintele mele din ultimul timp. Gata cu bănănăielile.

Pentru a înțelege mai bine despre ce este vorba, este posibil ca eu să nu fiu destul de clară, am dat un ochi pe la ,,prietenul” meu (Jacques Martel – Marele Dictionar al bolilor și afecțiunilor), și anume la capitolul despre plămâni. Încă nu am scris și nu am aprofundat acest subiect dar din alte informații știu, și am analizat și cazurile pe care le știu din viață, că afecțiunile plămânilor înseamnă și apar în urma unor situații, trăiri, evenimente care au adus și au uitat să mai ia înapoi… tristețea. În carte scrie că ,,prin activitatea plămânilor viața circulă în mine, inhalez viața și o returnez Universului”. Dacă așa stau lucrurile eu sunt și exist ducând oxigen la fiecare celulă, oxigen care poate fi sentimente, emoții negative cum este și tristețea, sau poate fi iubirea adică sentimente, emoții benefice și care dau viață celulei și organismului. Considerând existența mea, neimportantă, umilă, păcătoasă (cum se vehicula în biserici), trimit celulelor altceva decât viață, trimit ceva ce la va face să se dividă și să funcționeze în boală.

Am văzut scris, și am blocat respectiva postare, legat de faptul că Papa a vut nevoie de intervenție chirurgicală înseamnă că rugăciunea nu ajută. Poate ridica ceva semne de întrebare dar pe undeva este adevărat: conform ecoului dacă te rogi pentru orice cu ,,dă-mi Doamne” sau ,,vreau” sau ,,ajută Doamne”, rezultatul va fi un gol și mai mare pentru că vei striga și mai mult și mai intens. Este posibil ca din toate zicerile și gândurile Papei de bine pentru el și pentru întreaga lume să îi fi ieșit la suprafață tristețea legată de războaiele lumii, foametea și oamenii foarte mulți ce se consideră neajutorați. Până la urmă ne ia valul și oricât de multe am cunoaște emoțiile și sentimentele ne dau de gol. Lazarev zicea, și în asemenea situații este de adus aminte, că pentru a și sănătos, ferit de necazuri și în general om cu aspirații către Dumnezeu, trebuie să fii ,,actor” în viața ta: să nu te afecteze nimic foarte tare, să nu te bucure nimic foarte tare. Și într-un caz și în altul trăite cu intensitate, în timp, acestea ,,rup” ceva în organism. Cu bucuria nu îmi explic decât prin faptul că s-ar putea infiltra frica de a o pierde și atunci aceasta crescând ,,rupe”… și dacă nu e timp pentru frică și realizezi că nu o cunoști… spun sigur că ți se amână.

Ajungând la relatarea pe care am auzit-o în copilărie și de care îmi amintesc când și când, este vorba de oameni cunoscuți, am încă odată certitudinea că tabelul meu cu coloana roșie și coloana verde este cât se poate de adevărat. Este vorba despre un tată, cap de familie, care își duce băiatul la doctor pentru un consult, probabil simțise că ceva nu era în regulă. Povestind băiatul ne și spune câte ceva despre tata care era genul de om în fața căruia nu sufla nimeni în familie, pe la jumătatea secolului trecut se purta astfel de comportamente. Tata sta la masă cu biciul lângă piciorul scaunului, nu îndrăznea nimeni să nu mănânce tot din farfurie. Băiatul isteț de altfel avea mare grijă și ce note lua la școală pentru a face ca bătăile să fie mai rare. Nu îmi amintesc dacă băiatul atunci a știut diagnosticul pus de doctor dar nici nu are importanță. Doctorul îi spune tatălui că băiatul lui are o boală la plămâni și dacă vrea să-l mai vadă sănătos ar fi bine să ia în considerare sfatul lui. Tatăl, puțin sau mai mult speriat, ascultă ce îi spune doctorul. Sfatul a fost următorul – prima parte: un an de zile nu îl întrebi de școală, de lecții sau teme sau ceva de învățat, note, învățători sau orice este legat de școală. A doua parte din sfat era legat de mâncare: îi dai să mănânce cât poate pâine proaspătă cu unt (nu mai știu dacă și brânză dar cred că da), altceva nu.

Băiatul, care era și mai mare cu câțiva ani decât părinții mei ne povestea ce a urmat, vesel și râzând cu poftă chiar. Tatăl care altă data sta cu biciul la picior, acum el era cel care îl anunța pe băiat că prietenii lui sunt la poartă și au venit să-l ia la joacă. Peste drum de casa lor era un teren foarte mare, care ajungea până în port, pe care erau animale care pășteau și unde mulți copii se jucau și băteau mingea la porți făcute de ei și mingi tot de ei făcute. Când a venit acasă de la școală cu primul patru și deja începuse să tremure (nu, el nu a știut ce i-a zis doctorul părintelui) și tatăl i-a zis că nu-i nimic să lase școala să iasă să se joace, deja nu mai știa ce să creadă. Anul ăla a rămas repetent dar la control doctorul i-a spus că nu mai are nimic la plămâni. A urmat școala, liceul pe vremea când, la tata în clasă doar trei au luat bacalaureatul, nu era la mâna tuturor să-l facă. Nu îmi amintesc cu prea multă plăcere de el pentru că am auzit, mai șoptit, în excursii la care am mers împreună și pe la sărbători, că moștenise destul de mult din comportamentul tatălui în familie, dar asta nu era treaba mea.

Deși se crede că medicina nu era atât de dezvoltată în vremurile alea eu cred că doctorul ăla era unul care știa mult mai mult decât strict reacțiile chimice care pot avea loc în urma inserării unor medicamente.

Mama mamei care ne-a crescut era pentru noi Maia. Maia când era mai tânără a fost găsită cu lipsă de calciu. I s-a dat să facă niște injecții pe care le-a făcut dar în timp tot nu era bine. Tot doctorul care îi recomandase și tratamentul i-a sugera să iasă în natură, avea o vie mica în afara orașului dar nu de ea avea nevoie, dacă se poate la apă, adică la Dunăre. Cum avea o rudă care avea treabă mai multă în port și-a făcut un obicei din a merge cu toată familia, destul de des am înțeles, cîteva zile pe săptămână, în port. Acea rudă avea barcă și știa să pecuiască cu plasa pe care o arunca în locuri de el știute. În barcă era urcată toată familia adică mama, Maia și Taia (pe care nu l-am cunoscut). Bineînțeles că și hrana de acum consta în mai mult pește.

Și într-un caz și în altul stresul de la tată și de la muncă a fost eliminat și Libertatea de joacă și Libertatea în aer curat și natură și-au făcut treaba ca medicamente, ca doctori buni, ca leacuri pentru boală.

Libertatea asta nu se poate analiza la microscop în laboratoarele care fac analize din ce în ce mai amănunțite și mai sofisticate. Este greu de înțeles că aceste analize au în fiecare zi alte rezultate, în cazul de față, în funcție de gradul de Libertate pe care ți-l asumi, ți-l permiți sau chiar ți-l conștientizezi. Este o modă să zici că trebuie, nu pot să fac altfel, asta este și n-am ce face, etc. Situațiile reale spun că cele mai multe sunt adevărate dar, te-ai gândit că în infinitatea de soluții care există în Univers există una bună și pentru tine? Și numai această conștientizare îți va aduce idei, materiale, speranțe chiar, care să te aducă mai aproape de o stare de bine pentru tine.

Poate că nu știu eu toate situațiile bune, poate că nu știu toate drumurile care să mă ducă unde vreau dar, asta nu înseamnă că ele nu există. În înfinitatea de legături interatomice din Universul ăsta, în infinitatea de posibilități și de situații, puterea de a structura Universul este a omului, se găsește și cine și unde vreau să fiu. Cred că asta este o idee de Libertate cu care ar fi trebuit să ne naștem. Ne supunem unor legi morale dar care sunt făcute de om și nu mereu în interesul lui. Știu doar că Dumnezeu nu ne-a lăsat cu Codul Legilor cu Opis la cap în loc de pernă, El ne-a lăsat Liberi și orice constrângere impusă aduce boli și necazuri. Este târziu, mă apucă scrisul târziu…  

Până data viitoare: Lumină în suflet!

Că tot vorbim de uitare, nu știu cum și nici când mi-a venit ideea că uitarea înseamnă prioritizarea evenimentelor și chiar a informațiilor în funcție de importanța pe care le-o dau eu. Și mi se întărește această convingere pe măsură ce apropiații mei, care au rezultate uluitoare și rezolvă în viață situații și probleme aproape imposibile pentru unii, se plâng și cred ei la modul cel mai serios că au memoria slabă.

Și acum să vedem ce zice ,,prietenul” meu (Jacques Martel – Marele Dictionar al bolilor și afecțiunilor). ,,Uitarea se manifestă printr-o afectare de moment sau permanentă a memoriei. Poate fi un semn că mă agăț de anumite evenimente sau de persoane, mai ales din trecutul meu și față de care vreau să mă detașez, deoarece trăiesc în trecut, în loc să mă bucur de momentul prezent.” Asta nu se aplică apropiaților mei decât în măsura în care nici ei nu-și dau seama, nu zic subconștient că el nu există. Mai degrabă pot fi preocupări foarte intense de anumite probleme astfel încât prezentul să aibă o mai puțină importanță la acel moment. Asta numesc eu prioritizare, îți trimiți gândul unde este mai important. Uitarea unor lucruri ar însemna căutarea identității, dorința de o pauză, dorința de a fi altundeva. Recomandarea este lăsarea timpului să treacă, lăsarea trecutului în urmă și observarea vieții aici și acum. Nu-i rea recomandarea dar nu știu cât de posibilă este în cazul în care emisiile din urmă te ajung, cele din vieți anterioare și ale strămoșilor la fel și dacă nu ai aflat că ce trăiești acum vei retrăi, posibil iar să nu poți da importanță prezentului.

Creația! Azi două ,,coincidențe” mi-au amintit că nu le luasem în considerare în lista cu cele peste șaptezeci și ceva. N-are nimic, le trec acum, oricum nu am terminat să scriu despre toate. Ideea este că dacă vreau să scriu ceva despre uitare există și varianta să uit să scriu despre ce pot face fricile dacă nu cauți metode, care se găsesc la o căutare mai atentă și o selecție bineînțeles pe net, să scapi de cele existente și să nu-ți mai faci altele. Și pentru că sfaturile nu fac bine nimănui, mi-a trecut prin cap subiectul unei cărți pe care aș putea să o scriu, subiectul fiind toate posibilitățile care s-ar putea întâmpla dacă menți actualul sistem de gândire, cel care din cauza fricilor ți-a adus necazuri. Deci cartea nu va fi pentru cei care știu cine sunt, au încredere în ei și nu le e frică nici de Dumnezeu așa cum se mai zice.

Volumul I Conform ecoului, de la ceva din trecut de care te-ai ferit, din vieți anterioare când te-ai ferit de ceva, din programele sufletului tău care a venit pe pământ să se ferească, și multe altele, poți ajunge în situații în care chiar să trebuiască să te ferești pentru că cei mai mulți îți vor face atâtea necazuri ca să ai din ce în ce mai multe motive să te ferești. Începi cu ,,unii”, mai deștepți zic ei că sunt, care vin la tine la serviciu ca să îți ceară să le dai imobilul rămas nelocuit ca donație pentru că ,,stă să cadă și oricum n-am bani de dat pe el”. Cel care locuise ,,plecase” la cer nici de trei zile… oare unii oameni au bolovani în loc de inimă sau doar buzunare de umplut, cum se zice: întreb pentru un prieten? Cum va fi și normal răspunsul nu va fi pozitiv, vor urma șicanele: la fiecare nor cu trei picături de ploaie te va suna să te anunțe că se inundă, casele fiind despărțite doar de un perete. Multe telefoane, multe alarme false. Cum nu ești de înțeles găsești geamurile sparte și un martor ocular care-ți va spune clar cine a fost. Poliția va face un proces verbal din care nu va rezulta nimic, geamurile vor fi puse la loc și povestea se poate termina doar dacă te hotărăști să o vinzi pentru că, ce să vezi, este a urmașilor tăi. În carte voi scrie și că niște rude se vor gândi să-ți ia cheia pentru că… tu ai acte pe locație, ei nu, dar ei te știu de prost, fricos fără curaj și poate merge. Între timp și după, ți se caută în agende la serviciu, te vei trezi că ești ,,apreciat” de ,,colege/colegi” care au încredere în tine și tu nu ai idee de unde, că abia vă știți din vedere. Vrei să pleci într-o excursie cu mai mulți? Ghinion! Nu mai pleca! Nu mai pleca pentru că, mai târziu o să-ți dai seama, poți întâlni persoane de sex opus și nu ai voie! Oricum vei avea ,,codiță” un coleg care nu va avea nici în clin nici în mânecă cu activitatea pe care o depui dar brusc devine interesat. Vor apărea și printre rude idea de a merge în alte excursii, nu unde vrei tu, iar pentru că nu vei asculta nu vei primi nici factura pentru care ai putea primi ceva bani de la sindicatul unde lucrezi. Aici este ,,jmecher” cel cu galoane și ,,prietenii” din activitate care se unesc pentru că nu dă bine să ieși atât de mult în lume, să vorbești în fața altora. Deci dacă ai avea posibilitatea unui câștig suplimentar, nu-l vei avea. Brusc, cei mai apropiați nu vor să cumpere de la tine, se vor retrage pe motiv de buget, vei avea oportunitatea unor altfel de excursii în care să nu te vadă lume și posibilitatea de a afla dacă vorbești la telefon și mai ales cu cine. Și dacă tot suntem la capitolul bani, din activitatea de distribuitor nu ai voie să câștigi, la serviciu nu poți avea ce meriți pentru că nu-ți va da pentru că (nu pot să-i dau clasă pentru că nu am motiv să-i iau din salariu – ăsta va fi un motiv al unui galon), cel care îți va recunoaște niște merite poate fi trecut peste ocean. Colegii tăi minunați vor vrea de la tine multe detalii ale vieții tale anterioare și pentru că nu vei da din casă te vor trimite subtil la cei de mai sus cu galoane, de ce crezi? Vrei să faci niște cursuri care să te învețe cum să-ți gestionezi emoțiile și gândirea? O să le faci până vei deveni un pericol sau vei fi pe cale să faci un ban în plus și atunci ți se trece lectorul la altă activitate. Poate ești prost și nu vei mai ști ce să faci, dar nu, îți este adusă în față altă persoană care să te facă să vorbești despre viața ta, crezurile tale și să te împrietenești cu ea. Nu vei fi prost, te voi descrie în carte ca pe un isteț care se va prinde inclusiv de faptul, vei realiza curând, că sunt mai multe rețele și nu știu toți unul de altul. Unul este mințit să caute ceva, altul este cu altceva mințit ca să caute aceleași lucruri despre viața ta. Deci nu ai voie să faci un ban în plus, nu ai voie să ieși în lume decât sub orservație, să văd cu relațiile romantice cum te voi așeza. Mă gândesc. Uitasem, ți se va sugera că nu ai ce căuta la cununia nepotului tău, probabil să nu ieși în lume, probabil să nu faci vreo cunoștință cu cineva. Te vei duce dar va fi acolo chiar persoana care ți-a zis că nu ai ce căuta. Ar mai fi ceva legat de locurile prin care să te așez. Vei avea o locuință dar vei sta în alta. Ți se va umbla în căsuțele poștale, vor fi singurele deformate pentru că, se vor, eu nu știu la ce le-ar folosi, secrete despre viața ta. Vei fi urmărit de un ins de pe scară la fiecare luat de pâine și ieșit sau venit de la seviciu. Ți se vor pune vorbe bune și la vânzătorii din piață, unii vor încerca să te agate. Vei primi mesaj de la o vecină care te cheamă în judecată pentru că faci duș și te speli noaptea pe dinți?!?! Nu vei avea apă caldă nici ziua iar în miezul nopții nu îți vor clănțăni dinții atât de tare încât să audă vecina de sub tine. Să vezi cum va fi când îți voi face un dialog cu o persoană iar după un timp vei primi telefon de la cu totul alta, ,,fără” legătură între ele, în care să vrea să-ți demonteze tot ce spuseseși tu primei persoane. Ți se va pregăti o agapă cu colegii de liceu după care nu vei vrea o ,,excursie” cu unu și atunci ți se pregătește o altă agapă foarte repede pentru că, tu nu vei avea voie să pleci în vreun weekend undeva fără știrea celui de la vârf. De weekend vorbim mai încolo. Că vorbeam de locuințe, în cea în care nu stai mereu vor fi binevoitori care te vor inunda și nu-ți vor răspunde la telefon sâmbăta seara pentru că sunt în ,,ședință”. Vei primi mesaj și telefon că ți se pregătește un wc în fața blocului și să iei măsuri. Vei fi sunat dis de dimineață să ți se spună că se aude ceva curgând de la tine dar… când îți vor tăia țeava de apă ce tocmai a fost pusă nouă și va curge mai mult de o lună, atunci nu te vor anunța pentru că va trebui să plătești mult și cine te vrea fără bani și fără realizări pe niciun plan vrea să te lase și fără locuință. Un ,,prieten” o să-ți vorbească de o propunere de cumpărare a unui vecin și o rudă foarte apropiată o să te îndemne să suni pe acel vecin. De fapt, ca și în ,,coincidențele” din blog, multe persoane se vor da peste cap ca să suni pe: la compania de cablu, de telefoane, pe tipi cu galoane, pe cel care te urmărește (pe ăsta te va pune să-l suni tipa de engleză, te bag și la curs de engleză). O vreme vei crede că se vor redirecționa telefoanele ca să ajungi să-l suni pe cel din vârf ,,nezâmbitul” pentru că va vrea să-i cazi la picioare și să-l rogi să te ajute, mă mai gândesc la ce motive să mai găsesc. Când vei fi în cel mai mare necaz nu te va saluta un an și ceva, nu-l va interesa decât să-i fi dator și-ți va spune asta când partenerul tău va fi în spital dus în comă. Și nu va vrea să-i fi dator ca fost ,,prieten” dacă înțelegi ce spun. În necazul ăla te va ține de mână și nu te va lăsa să înnebunești o apropiată, îi vei fi recunoscător mereu chiar dacă între timp vei realiza că alături de ruda ta te vor vinde împreună. Vei fi atât de ,,important” încât atunci vând vei pleca în concediu la copilul tău vei fi sunat cu noapte în cap, pentru localizare, și ți se va cere parola de la calculator pentru că, vezi Doamne, a uitat ceva la tine și dacă nu vrei să dai parola, că-i cu galoane, te va îndruma să o dai oricărui coleg, că oricum toți sunt în rețea. Îi vei da parola și în scurt timp vei constata ,,importanța” ta când se vor schimba toate laptop-urile mai puțin al tău, poate va trebui să te duci mai sus să ceri și tu nu vrei? Abia când va trebui pus un program special ți-l va schimba și ție. De mai multe ,,coincidențe” am scris în blog, o să le iau și pe ele ca sursă de inspirație pentru cartea mea.

Vei face un schimb de clipuri muzicale cu cineva care va dispărea repede din peisaj ,,ajutat” bineînțeles pentru că va fi de sex opus ție. Vei avea o întâlnire după mulți ani și câteva mesaje schimbate. Nu va ști decât o rudă foarte apropiată căreia îi vei spune pentru că vei ști că este în rețea și vei vrea să vezi până unde merge și pentru că Dumnezeu va face ca lungimile de undă să se găsescă indiferent de persoanele ,,binevoitoare”. În afară de rudă va mai ști telefonul care ,,nu este urmărit”, vei primi mesaje și telefoane de la companie de telefonie cu motive inventate care doar vor dori să te localizeze.

Nu va avea loc o a doua întâlnire pentru că din rețea se găsește o persoană de lipit în locul tău, acesta are grijă să ștergă și să amenințe orice urmă de la tine, locul pe care ți l-a luat trebuie bine apărat. Pentru cel căruia nu i-ai ,,zâmbit” când se da drept foarte ,,sincer și apropiat”, pe atunci aveai și partener, și care a dat din coate până a ajuns ,,… în copac”, nu va fi de ajuns și, ca să nu mai existe riscul unei alte întâlniri, îți va muta persoana câțiva zeci de kilometri depărtare de tine. O să se înceapă defăimarea ei, scandaluri fără temei, va zice cineva într-un ziar ,,artificial”, și așa va fi. De tine va avea grijă în continuare ruda ta care va începe să te educe, să te repare, să-ți taie orice pornire de a face ceva cu plăcere și mai ales va face tot posibilul ca în weekend-uri să se asigure că știe unde ești, se va asigura că nu va exista o altă întâlnire. În cazul în care va exista pericolul ca cei zeci de kilometric să se împuțineze, ți se va face program și poze care vor fi trimise la vârf, probabil celui căruia nu i-ai ,,zâmbit”. Pentru că weekend-urile sunt periculoase și se vor anunța următoarele și mai periculoase adică vor fi condiți să mai existe o întâlnire, brusc vei fi invitat la activitatea pentru care nu ți s-a dat factură și nu ai fost lăsat să mergi în excursii. Din cu totul altă parte vei fi chemat la o agapă de azi pe mâine la care vei răspunde că te vei duce. Va urma telefonul pe whatsapp la care nu vei răspunde dar care… ca prin miracol nu va lăsa nicio urmă. Dacă oricine te sună și nu răspunzi, apare apel nepreluat. Aici pentru că urmele vor trebui șterse nu se va cunoaște că te-a sunat.

Celor mai apropiați ție care vor vedea prin câte vei trece și tot vor fi în rețele pentru profituri sau benefici promise sau date, le voi pune pietre în piept în loc de inimi. Și pentru cel din vârf nu poți să te rogi, este robot, el nu are inimă, dar te vei ruga pentru ceilalți să nu trăiască puii lor măcar o oră din ce vei trăi tu. Cred că pentru un articol este destul dar am scris ca să nu uit ceva din subiectul pentru cartea mea. Pe măsură ce-mi vin ideile voi continua cu alt articol până mă va lăsa lenea să continui să scriu cartea.

P.S. – orice asemănare cu persoane nu are temei, totul este pură ficțiune, SF – cum se zice.     

Până data viitoare: Lumină în suflet!

Nu m-a ajutat nicio inspirație pentru început, niciun film văzut recent nu mi-a atras atenția… poate puțin balet, da, unde se chinuie mai tare un picior decât la balet? Uneori se bucură urechile datorită muzicii, chiar dacă vedem chinul picioarelor pe poante, dar asta-i altă poveste. Dintotdeauna am știut, și câteodată nu m-au lăsat să uit, că picioarele sunt foarte importante. În momente de puțin mai multă oboseală sau boală, mă bucur că în foarte multe altele sunt de treabă și nu-mi dau bătăi de cap, aici cred că și articulațiile au un cuvânt greu de spus. Și pentru că pe poante nu am apucat să stau, balet am văzut și pot să-i apreciez sublimul mișcărilor dar și infernala muncă din spate, cu sportul niciodată n-am fost prietenă, am urcat ceva munți dar doar pentru că iubesc peisajele din cale, am să ajung mai repede la ,,prietenul” meu (Jacques Martel – Marele Dictionar al bolilor și afecțiunilor).

Picioarele merg pe pământ, sunt în directă legătură cu energia lui pentru că noi ne luăm energia și de la pământ. Pământului i se mai spune și Mama Pământ și atunci picioarele sunt în legătură cu relația cu mama. Picioarele sunt stabilitatea pentru deplasarea spre un scop și spre o direcție, relația cu universul, poziția mea în societate și poziția pe care o adopt față de situațiile care apar în viață. Poate de aici se întâmplă să se înmoaie picioarele la vestea, unui eveniment sau o situație, fie bună fie rea.

Întreg corpul are terminații nervoase pe suprafața picioarelor, acestea putând da indicații despre partea suferindă din corp. O suferință a picioarelor indică înaintarea grea spre un scop (bine ar fi să existe unul), prea puțină stabilitate și siguranță în viață care duc la frica de viitor și aducerea în prezent a celor negre din trecut. Amintirea sau identificarea conflictului cu mama, dorința de autonomie, atașarea de ea și de aici fac totul chiar dacă nu-mi place, astea toate duc la suferințe ale picioarelor.

Picior scrântit înseamnă obligativitatea de a rămâne lângă o persoană deși nu asta este dorința.

Picior lovit înseamnă că viața mea o conduce altceva sau altcineva.

Picior fracturat înseamnă încăpățânarea de a merge într-o direcție când fie nu o vreau, fie știu că nu-i bună și tot aia e.

Platfus înseamnă o structură foarte rigidă, prea puțin flexibilă, identitatea mea nu prea mai este, viața personală cu cea profesională sunt foarte amestecate, limitele fiind slab delimitate mai greu se face ceva cu fundament, cu stabilitate astfel că vulnerabilitatea își spune cuvântul.

Curbura foarte înaltă denotă deplasare greoaie, viața personală cu cea profesională sunt foarte clar separate, comunicare greoaie mai degrabă distanțare, cunoaștem termenul, și tindere spre autonomie.

Picioare umflate denotă o reținere a emoțiilor referitoare la direcția în viață. Când sunt prea multe emoții, în eliberarea lor apare transpirația.

Picioarele reci, înghețate au legătură cu modul în care se percepe relația cu mama, comunicarea cu ea. Personal nu recunosc aceste cauze deși cea mai mare parte din viață am suferit de ,,răcituri”.

Piciorul stâng este latura emoțională, piciorul drept este partea rațională, ambele spun dacă vreau sau nu să merg într-un loc.

Ca toate afecțiunile picioarelor, și transpirația înseamnă minerale mult mai puține în organism, mult mai multe toxine (acizi) care ,,spală” mineralele, acestea toate sunt rezultatele nesiguranței, nesusținerii, fricilor, emoțiilor negative și tot ce face ca o fundație, o bază, să se clatine periclitând întreaga clădire (blocarea primei chakre).

Picioarele simbolizează deplasările, autonomia, conferă direcție, stabilitate, soliditate, așezare fermă, puterea de a merge înainte și a lăsa trecutul în urmă.

Afecțiunile picioarelor mai poate însemna și înrădăcinarea în zona de confort și în rutină. Acestea  nu înseamnă altceva decât siguranță (lucru știut și cunoscut) care odată amenințată duce la suferința picioarelor.

Picioarele slabe înseamnă puțină energie, lipsa siguranței, neputința de a înfrunta o situație sau o persoană, dependența de ceilalți, motivația și susținerea mereu sunt căutate la alții și nu în interior.

Picioare subțiri înseamnă slaba conectare la lumea fizică și responsabilitățile de preferat să fie delegate, asumarea este prea grea.

Picioarele groase suportă greutăți cât cuprinde, responsabilități asumate și pe ale altora, acestea din urmă din obligație… cunosc eu pe cineva dar nu spun…

Dificultățile la picioare înseamnă dificultăți în relaționare, tensiuni, conflicte care fac frică de viitor, speriat și limitat încât fuga pare de dorit.

Recomandarea este de acceptare a situației și gestioanarea siguranței interioare, încrederea în sine și trecerea peste rezistența în fața schimbării. Această recomandare, corectă de altfel, nu văd cum poate fi pusă în practică fără  noțiunile (sunt în primele articole de anul ăsta) de Dumnezeul din om, Putearea omului, Credința, atomul și universul, etc. Cum să accept o situație pentru care tremur de frică sau groază că nu o pot rezolva sau că se poate prelungi în viitor? Cum să știu că pot avea încredere în mine când orice schimbare îmi stârnește panică, indecizii și întrebări despre rezolvare care nu se mai termină? Ușor de zis, greu de făcut: cu crezurile omului care se crede că este doar cât se vede în oglindă.

Dureri sau crampe (la partea inferioară a piciorului) dau semn că trebuie încetinit ritmul. Evenimentele par a veni ca avalanșa, apar sentimentele de tensiune și hărțuire ca răspuns la presiunile exterioare din fața cărora nu ai cum să pleci și nu mai poate fi vorba de vocea interioară pentru că se confundă cu ce ,,trebuie”.

Dureri sau crampe pot veni și de la vase, vene – nu știu care-s alea sau celelalte, sparte care fac piciorul vânăt de pare negru, situație în care doar presupui că este și timpul tău pentru odihnă dar nu prea cunoști cum se face… sperietura însă te face să stai locului măcar până mai trece culoarea groaznică a piciorului și oricum le-ai făcut pe toate.

Partea superioară a piciorului înseamnă reținerile trecutului, forța mea, culpabilitatea față de evenimente sau situații, ranchiună, supărare, sentiment de trădat, toate aceste îngroașă piciorul, împiedică mersul înainte. Apare frica de a înainta, lipsa de încredere, se simte și mai tare lipsa de sprijin. Creativitatea este sufocată, supunerea devine exagerat de mare, neputința, toate duc la sentimentul că stăpân pe viață este altcineva nu sinele.

Recomandarea este de recuperare a spațiului dat celorlalți, eliberarea creativității, exprimarea capacității și puterii interioare, recunoașterea forțelor proprii și recunoașterea și trăirea vieții din plin.

Legătura cu prima chakră, stabilitatea, susținerea, hrana, mineralele, am făcut-o în primul articol despre oase. Pare că ar mai fi de scris dar… pe altă dată.

Până data viitoare: Lumină în suflet!