Blog luiza

Cum toate au un început, am reușit performanța de a începe un articol în urmă cu două zile, am sărit o zi hotărându-mă să nu-l mai pun, ca în noaptea asta să reușesc să-l urc în blog. Intențiile mele sunt dintre cele mai bune însă cum nu se pot ,,da pe post” toate, posibil să-mi fi dat pe alocuri cu stângu’ în dreptu’ și să nu fiu clară… alege altceva de citit, atât pot spune.

Unul dintre cele mai grele lucruri de făcut în viață, pentru unii, este trăitul în prezent.

Să gândești așa…, să simți așa…, să crezi așa…, să te crezi așa… să crezi că meriți… Cam toate astea se pot grupa într-un pumn care s-ar putea numi ,,Trăiește în prezent!”.

La titlul ăsta mă gândisem înainte să scriu despre piele. M-a ros pantoful și am început cu ea. Deși am scris foarte puțin despre ea, nu voi continua, dar am amintit de asta pentru că și ea, ca și alte foarte multe afecțiuni și necazuri în viață, nu ar avea de suferit și nici noi dacă am trăi mai mult în prezent. Bine ar fi tot timpul.

Nu făceam prea multe conexiuni dar multă vreme tot auzeam de puterea prezentului. Se spune că ai cea mai mare putere când ești cu energia, cu gândurile, concentrarea și simțurile în prezent. Dacă ne gândim puțin, în trecut nu sunt deci nu am energie, în viitor nu sunt acum deci nu am energie, atunci sigur acum am energie pentru că doar acum exist. Câtă am? Cred că aici este ceva de zis. Dacă sunt acum dar mă gândesc la ce a fost, și mă gândesc la ce a fost rău, urât, trist, energia mea nu cred că este prea multă pentru că nimic din ce regret, nu-mi place, nu mi-a fost bine, etc. nu mă face să sar în sus de viață și să mă apuc cu energie să fac ceva acum. Dacă sunt acum și gândul îmi zboară la viitor, n-ar fi așa de rău dacă nu s-ar duce cu frică, griji, neliniști eventual panici. Nici așa nu mă dă afară vrednicia din casă ca să fac ceva, indiferent ce. Sigur că nu vorbesc despre puținele momente în care nu vreau să fac ceva, sau să gândesc chiar. Este vorba despre insistență în timp și intensitate a unor tipare care ne fură energia, aceasta se pare că este răspunzătoare de foarte multe afecțiuni. Deci până acum îmi aduc afecțiuni, boli pentru care de cele mai multe ori se caută altfel de cauze decât tiparele de gândire.

Cum se zice că boala este primul semn că ești pe drum greșit, ce urmează sunt necazurile. Ca să termin cu afecțiunile, mulți nu consideră că afecțiunile ușoare pot aduce altele mai grele. O fac pe pielea lor dar… ar fi bine de știut că mătreața spune ceva, sensibilitatea la soare spune ceva, sensibilitatea la orice fel de substanțe care nu sunt biologice, etc., etc., duce la ceva. Tensiunea spune ceva fie ea mare sau mică la fel ca amețelile atunci când te ridici repede. Starea de nervozitate, părul gras sau casant, tenul gras sau casant, etc., toate au urmări.

Cum pot fi toate cele enumerate mai sus împuținate cu ajutorul prezentului? Dacă înțeleg că anumite emoții, gânduri și trăiri îmi aduc afecțiuni și evenimente neplăcute, sunt atent la ce trăiesc aici și acum. Adică așa cum spunea o doamnă deșteaptă, dacă ești în casă acum ai vreun motiv să-ți fie frică de ceva? Frica este una dintre cele mai de dese cauze ale afecțiunilor și bolilor. Este cineva în casă care atentează la viața ta? Nu vorbesc de cazurile cu violențe, Doamne ferește. Zicea cineva că mai mult de nouăzeci la sută din fricile că ar putea să se întâmple ceva, le ai degeaba pentru că lucrurile alea pentru care îți era frică nu se întâmplă. Este foarte posibil ca în casă, sau la servici, sau pe stradă chiar, motivele pentru care să existe frică să nu existe, dar să existe foarte multe alte lucruri pentru care să te bucuri că există. Pot fi și multe calități pe care le ai și pentru care poți să simți recunoștință.

Am zis de energia din prezent care este diminuată și este mai greu să te apuci să faci ceva. Am furat niște expresii care mi-au plăcut și le dau mai departe. Se zice că în viață nu există palier: ,,O floare dacă nu crește moare”. Aici este nițel și despre dezvoltarea omului, dezvoltarea aptitudinilor, a talentelor. Nu sunt chiar amestecate lucrurile pentru că dacă nu poți trăi în prezent ca să ai energia la purtător, nu te poți gândi să faci și altceva decât rutina zilnică. Făcând aceleași lucruri, gândind aceleași gânduri nu mereu se cheamă înaintare și cum palier nu există, lucrurile vor merge în jos din toate punctele de vedere adică sănătate și evenimente de viață.  

Unul dintre cele mai grele lucruri de făcut în viață, pentru unii, este trăitul în prezent.

Cunoscând sau nu drumul ecoului, lucrurile tot la el merg. Dacă ai oarece regrete, nemulțumiri, stima de sine scăzută, sentimentul de a nu merita, etc. trăindu-le, amintinduți-le nu faci decât să le proiectezi în viitor care îți va aduce avenimente de viață pentru care să retrăiești emoțiile amintite. Și cum un necaz nu vine singur, așa se zice, acestea vin conform ecoului și cu afecțiuni pe partea de sănătate și cu evenimente neplăcute care să te facă să retrăiești trăirile trecutului. Dacă ești în viitor cu gândurile și ai eventual ceva scopuri și planuri îți pierzi energia dacă nu ești conștient de valoarea ta ca om cu Dumnezeu în el și te apucă iar nemulțumirea de sine, frica de a nu reuși, deznădejdea și mai rău este că se ajunge la delăsare și vin iar nereușitele din trecut să amintească că nu se poate mai mult.

Și pentru acei unii la pachet cu greutatea trăitului în prezent vin și Scenariile.

În hotărârea de a reuși să trăiești în prezent poți să-ți scri atunci când ai timp sau să repeți în gând afirmații pe care le-ai vrea adevărate ,,mâine” (sunt multe materiale cu afirmații de spus la timpul prezent pentru ca ecoul să-ți răspundă pentru acum ex: ,,eu sunt… ”, nu zici vreau să fiu…) sau, cel mai bine să-ți duci toată atenția la activitățile pe care le ai de făcut. Pentru astea este necesar un timp mai lung dar se zice că reușitele țin de noi. Dar… dacă în timpul focusării pe activități, în timp ce scri sau în timp ce-ți repeți lucruri pentru care ești recunoscător… în minte ți se derulează scenarii de filme de care ai vrea să scapi dar nu se lasă alungate, este foarte greu! Filmele sunt aproape toate din cele care nu răspund favorabil la întrebări de genul: dacă se întâmplă lucru x, dacă y face așa, dacă nu mi se dă dreptate în situația z, cum va fi, ce va fi, dacă… În completare mai citești și ziare, mai vezi știri la tv și gata scenariul filmului de groază care se va derula în mintea ta complet sau pe bucăți în funcție de conjuncturile în care ești. În acest caz cu toate puterile ar trebui înțeles că Dumnezeu este Tot și că a dat și puterea omului de aș face viața conform crezurilor lui. În asemenea credință, conștient că totul există, toate posibilitățile există (am scris în primele articole începând cu 1 din anul ăsta) spui încet, în liniște ca și cum vorbești cu Dumnezeu: ,,Doamne tu faci acum ca aceste gânduri să se ducă în Lumina Ta!” Și bazat pe experimentele care au demonstrat că al nostru creier nu face diferența între imaginație și realitate, îți imaginezi cum de la tine pleacă niște dâre (ele sunt gândurile tale) de aburi pe care le urmărești până ajung la Soare care tot în Dumnezeu este. Și de acum conștientizezi că s-au eliminat pentru că sunt la Dumnezeu. Poate nu scapi de aceste scenarii în următoarele zile dar cu răbdare și credință vei reuși. Pentru mulți ultimul paragraf poate părea SF dar asta este numai din lipsă de informații.

În menținerea bucuriei în prezent am trăit aseară și astă seară la Opera Română niște momente atât de intense de bucurie încât sunt convinsă că este ecoul celor zise de mine de recunoștință și sigur vor veni momente mai multe în care să retrăiesc bucuria momentelor din serile astea.

Până data viitoare: Lumină în suflet!

,,… mi se citește subtitrarea pe față!”

Nu-mi amintesc gluma dar era ceva de genul: ,,când încerc și eu să fiu amabilă, mi se citește subtitrarea de față!” În funcție de conjunctură putem masca intențiile și gândurile din spatele feței dar pentru un timp. Vorbind de afecțiunile pielii, nu mai este despre intenții și ce vrem să arătăm, se pare că orânduiala cu care a fost construit corpul nostru are altă logică. Am găsit scris foarte frumos, și nu m-aș fi gândit niciodată la o asemenea importanță, că ,,fața mea este prima parte a ființei mele care întâmpină universul.” Mai zice că poate fi ,,cartea de identitate sau de vizită” ceea ce este foarte adevărat dat fiind că pe una este chiar obligatoriu să se insereze poza feței. Sunt studii și oameni pregătiți în a citi chipul feței, liniile, expresia feței. Deci partea cu pielea care poate ,,pârî” ce este in interiorul omului este foarte adevărată. Poate că dacă vreau să ascund o bucurie sau o tristețe pielea nu va arăta o stare mult diferită de cea normală. Dacă însă interiorul meu este vraiște în ceea ce privește părerea mea despre mine adică mă devalorizez, stima de sine este la pământ, am impresia că în ochii altora sunt la fel, fața mea devine iritată și uscată. Se pare că am trecut și eu pe acolo.

O preocupare exagerată de imagine și implicit a ce pun și fac la față, am intuit-o cu mult timp în urmă și acum citesc că am avut cumva dreptate, înseamnă tot o neiubire de sine, o proastă părere de sine, neîncredere în sine. Aici este vorba de la fardurile în exces și până la intervențiile chirurgicale, toate ascund devalorizarea sinelui. Pe aici intru și eu cu puțin fard pe ploape și ruj pe buze care de cele mai multe ori sper să însemne o considerație pe care o am pentru atmosfera locului unde mă aflu. Când o vedeam pe mama cu ruj pe buze, mi se lumina lumea, mi se luau toate grijile și eram cea mai fericită pentru că asta însemna că se simte bine. Bineînțeles asta se întâmpla după ce am adunat și eu câțiva ani în plus.

Cum la pielea aspră se spune că omul este aspru și dur cu alții dar mai ales cu el, pentru o față luminoasă cu trăsături blânde, Jacques Martel zice că să-mi curăț interiorul de gândurile negre și sentimentele negative… intenția nu se pune? L-aș întreba (ha, ha!). Am cele mai bune intenții de a scăpa de tot ce-i rău dar oglinda nu pare să le vadă, poate vrea s-o schimb.    

Tot Jacques Martel zice în cartea lui Marele Dictionar al bolilor și afecțiunilor, că după ce identifici afecțiunea pe care vrei s-o tratezi, să o citești câte o silabă pe secundă de mai multe ori. Principiul conform căruia afecțiunea s-ar ameliora l-am citit, nu bag mâna în foc că am înțeles tot dar am făcut și fac în continuare ce a zis el. Am făcut paranteza asta pentru că în mai multe afecțiuni ușoare, grele nu am în afară de greutate…, are dreptate iar ,,Fața lăsată” este una dintre ele. Sunt perioade în care din motive sau fără motive te lași mai… baltă (ca fiu drăguță). Atunci nu realizezi dar după o vreme îți observi ploapele mai lăsate, linii care sunt atrase de forța gravitației, și parcă pielea este mai fără viață. Dacă ești sincer cu tine, găsești în oglindă fix starea sufletului tău. Cum se întâmplă mereu cauți remedii după ce trece criza și atunci citești pe silabe că lipsa fermității pielii este lipsa fermității în deciziile luate. Se zice și de bătrânețe dar dacă accepți normalitatea dictată de alții de multe ori nu este bine și asta o spun din experiență. De curând mi s-a dat o replică de genul ,,am zis să ascult de alții care știu mai multe decât mine”, era vorba de niște rețete de slăbit, bătătorite de ani, prescrise de știutori care învățaseră tot de ani aceleași lucruri care… nu dau rezultate în timp, dar ei perseverează. Sunt de acord cu acești învățați dar… ți s-a dat un creier, nu? Și când zic eu că nu ascult normalitatea, caut totuși soluții și ce să vezi, ce găsesc sunt scrise tot de cei care știu mai multe decât mine, cei mai mulți doctori sau oameni de știință, cercetători chiar. Ca să închei cu fața lăsată, ori mi-am păcălit creierul, ori m-am plictisit să citesc și am făcut altceva ca să-mi ridic moralul (de obicei muzică pentru că o iubesc), cert este că dacă nu m-a păcălit oglinda, au fost momente când mi s-a ,,ridicat” fața după astfel de silabisiri.

O afecțiune de loc plăcută este acneea care nu apare numai în adolescență și care ca orice afecțiune a pielii arată și ea conflictele interioare. Conflict între emoții și mental, exprimarea sau neexprimarea sinelui pentru că asta duce la iritare, stări de critică și mai ales autocritică, resentimente, frici, rușine (eu am inventat-o), dacă este frică este nesiguranță și mai ales neîncredere în sine. Cum s-a inventat profesionalismul și normele de frumusețe, alături de cele enumerate, ajung la dezgust față de propria persoană și cel mai rău la neacceptarea propriei persoane. Când te devalorizezi dar te duce mintea și ai totuși propriile păreri dar mai există și factori externi încerci și revolta față de un spațiu limitat, față de un eventual control pe care îl simți, o revoltă împotriva unei părți sau a alteia, cam totul duce la o fierbere interioară care răbufnește luând forma acneei.

Coșurile sunt erupții care conțin și puroi. Fierberi interioare, sentimente depresive, descurajări, tristeți, furii care nu mereu pot fi exprimate duc la această afecțiune. Și dacă este vorba de tinerețe și dacă este vorba de adulți, și sigur mă repet și voi mai repeta, învățarea de timpuriu că omul este o ființă divină ar face ca și părinții să fie mai relaxați și mai stăpâni pe ei și ar crește și viitori adulți cu încredere în sine, mai relaxați și mai încrezători în oameni și chiar în viitor.       

Punctele negre poate spun cel mai bine despre sentimentul de a nu valora prea mult. Sentimente de nu merit respect, îmi este rușine cu mine deci nici nu mă respect, devin apăsătoare și duc inevitabil la neîncredere în propria persoană. Gândind la divinul din om încerci și vei reuși să găsești și câteva calități care sigur vor fi mai multe. Găsindu-le te vei gândi că meriți și respect de sine și din partea altora și gândurile negre și punctele negre vor pleca încet, încet. Sigur că tratamentele cosmetice sunt ajutătoare dar… dacă este vorba de tineret, părinții ar trebui să-și revizuiască părerile despre ei și încrederea în ei nu numai pentru a arăta bine în societate ci pentru a-și iubi Divinul din ei. Dacă vorbim de adulți, puțin timp în urmă am dat nas în nas cu ele, nu mai ai nicio scuză în a lucra cu tine dacă dai de niște informații care te pun să reconsideri raportul om – Dumnezeu. Și pentru că am amintit, aud expresii de genul ,,să te rogi la bunul Dumnezeu”, ,,dacă Dumnezeu vrea, dacă Dumnezeu ajută”. Eu nu mă rog și Dumnezeu vrea și ajută mereu prin Puterea pe care ți-a dat-o: ce simți acum, o să simți și mâine și poimâine… până vei schimba ce simți. Universul, adică Dumnezeu este un Tot în care există toate posibilitățile. Există eu deșteapă și eu proastă, există eu slabă și eu… cum sunt acum (offff), etc. Este o chestiune de timp și trăiri de sentimente ca să ajung unde vreau. Dacă eu mă rog pentru sănătate, înseamnă că o să mă rog și mâine și poimâine și mereu. Asta nu înseamnă că sănătatea mea va fi din ce în ce mai precară? Ba da! Dacă ai fi sănătos, bogat și cu siluetă, cum ai fi? Ai fi mulțumit, fericit, recunoscător, vesel, entuziast, etc. Caut acum și mâine și poimâine și în fiecare secundă să mulțumesc să fiu recunoascătoare, fericită și să mulțumesc întâi pentru simțurile pe care le am, pentru familie, pentru sănătatea pe care o am în diversele părți ale corpului, etc. Aceste stări vor veni și reveni, obligând boala și insecuritatea să plece.

O cicatrice mi s-a estompat cu aceste citiri silabisite dar în timpul în care eu lucrez cu crezurile mele, cu gândurile și trăirile mele. O cicatrice arată o fostă rană fizică dar care, se pare, are o rană morală. Ea vine să amintească mereu cele întâmplate și de obicei nu bucură aceste amintiri. Dacă se înțelege această Putere a omului (ecoul îi zic eu pentru că îmi este mai ușor) de a-și atrage ce a emis, emisiile pot veni și din vieți anterioare și acestea se pot îndrepta, ar putea să accepte mai ușor ce s-a întâmplat, ar putea mai ușor să ierte pentru că nu este nimic de iertat așa cu nu a fost nimic de supărat. Sunt terapii care te învață să trimiți Lumină Divină și Iubire necondiționată situației și/sau personajelor implicate, astfel răul dizolvându-se.

Cu ani în urmă când abia învățam despre univers și gânduri, aveam un șef care imi era drag cum îți este drag un praf în ochi. Când mi se făcea rău și începeam să tremur în maxim jumătate de oră mă suna, el fiind în alt oraș. Având această revelație a Dumnezeului în om am început în fiecare dimineață când plecam de acasă, pe drum și chiar peste zi să zic în gând: ,,x (numele mic al lui) îl iubesc pe Dumnezeul din tine”. Câteva zile mi-a fost extrem de greu, mi se părea că-L mint pe Dumnezeu dar, și nu era el balaur eu eram speriată în ciomege, după câteva săptămâni am devenit colegi, nu mai era șeful meu.

Până data viitoare: Lumină în suflet!

,,Pauzele lungi și dese, cheia marilor succese”, așa se spune sau cel puțin se spunea mai ani în urmă dar se pare că nu mereu este și adevărat. După o pauză din motive de bucurie totuși, plimbări fără de calculator, altă pauză din motive de calculator, norocul meu cu băieții deștepți, a urmat o pauză de… puțină lene. Nu-i frumos dar este adevărat. Și când m-am gândit să pornesc la scris cu alt titlu și altă temă m-am trezit că ,,cineva”, mai bine zis ,,ceva” îmi impune pur și simplu altceva. Ca să fiu mai clară o plictisitoare sensibilitate a pielii din zona pantofilor m-a pus să caut cauze și remedii în afară de aruncat pantofii din picioare și mers desculț.

Când eram încă prin scoli, la facultate chiar, am avut o cunoștință studentă la medicină, la care am văzut un album destul de gros și colorat cu poze ale diferitelor probleme ale pielii era de film de groază și nu exagerez, încă nu vreau să-mi aduc aminte. De la ea am aflat atunci că pielea este un domeniu în care încă se știu foarte puține lucruri în medicină, în special în zona cauzelor. Acum după ,,câțiva” ani, când știu de cauzele bolilor, cauze care țin de sistemul de emoții, gândire, trăiri și convingeri, îmi este foarte clar de ce era o problemă, și poate mai este, în a găsi cauzele bolilor de piele pentru care să se găsească și remedii.

Amintind de tabelul din articolul 13, și analizând coloana care nu include fericirea, mulțumirea, bucuria, recunoștința sau entuziasmul, se observă limpede că pot fi un milion de cauze pentru fiecare tip de afecțiune a pielii, că de ea vorbim acum. Și până să-mi analizez nesuferita de sensibilitate care scoate capul la pași mai mulți, am citit pe diagonală și alte cauze la doar câteva zone ale pielii. Bineînțeles că după câteva generalități voi începe cu pielea feței… că doar sunt femeie și o văd mai des… că s-au inventat oglinzile.

Cum se și observă, dar până nu am găsit scris nu m-aș fi gândit singură, pielea este un strat între interiorul nostru și exteriorul nostru. Sigur că poate ,,spune” sau mai bine zis poate ,,pârî” multe despre interior dar și poate ascunde ce nu trebuie arătat, așa cum poate ,,vorbi” și despre credințele referitoare la relațiile cu sine și cu tot ce se întâmplă la exterior. Modul în care ,,vorbește” nu mereu este unul plăcut. Și dacă pielea delimitează individualitatea, o boală care atinge pielea înseamnă o pierdere a integrității. Această pierdere poate însemna o teamă simțită sau chiar teama plecată din neîncrederea în sine. Oricine care se teme are tendința de a se apăra ținând pe cei din jur la distanță. În cazul de față o boală de piele pare a fi o barieră ce ține într-adevăr oamenii la distanță. Tot de pe vremea când nu știam despre cauzele bolilor am înțeles că psoriazisul se datorează neexprimării sinelui, convingerilor, emoțiilor, trăirilor. Și de regulă această neexprimare vine de la neîncrederea în sine, de la sentimentul de inferioritate dat de mai la modă profesionalismul la care nu suntem convinși că am ajuns sau vine de la normele de frumusețe în care nu credem că intrăm. În orice caz, am ținut minte și analizând persoanele care au această boală, am constatat că se încadrează în tiparul cauzelor acestor boli. Ca să nu uit de la ce am plecat am căutat, să văd, mie ce mi se potrivește la ,,pantofi”, sensibilitatea sau iritarea? Nu știu de ce, sau știu, dar cred că le am pe amândouă și încă de când nu se gândea mama să mă aibe. Sensibilitatea foarte mare dacă înseamnă că sesizez toate nuanțele tonurilor, accentelor sunetelor, toate cuvintele și… țin minte absolut tot și le și combin și asociez cu toate celelalte cunoștințe, adică informații, ale mele, atunci pot să înțeleg sensibilitatea pelii din zona pantofilor deși cred că are mai mult dea face cu ,,dragostea” mea pentru mersul înainte NU, care m-a caracterizat cea mai mare parte din viață. Dar acum, că am mai crescut… ha, ar trebui să-și revizuiască atitudinea și să nu mă mai plictisescă atât!

Iritarea, se poate numi și piele iritată până să facă bășicuță, se zice că vine de la ceva în viața mea care mă irită. Nu mă mai supăr pe piele că este tare drăguță că nu se irită continuu și peste tot, la cât de tare mă irită unii și/sau unele. Am dat-o pe glumă dar eu chiar am gândit și simțit în bine de nu m-am ales cu altele mai rele.

Dacă am, și mi se mai întâmplă, zgârieturi sau julituri, se zice că fac compromisuri punându-mă într-o poziție inferioară. Când ești mic și te julești în tot locul și timpul de la joacă tot asta ar însemna? Posibil. Compromisuri, chiar când zici că-s mici sau necesare tot le mai facem iar în poziție inferioară… ar trebui să fi fost mai mult julită.

Pielea spră, zice că, dă de gol un om aspru și dur. Poate fi aspru și dur chiar numai cu el. Nu îmi amintesc de esemenea oameni pentru că de obicei de cei duri și aspri fugi și nu stai să simți ce piele au. De oameni cu piele blândă îmi amintesc, însă, au fost pe lângă mine.

Tânăr fiind sunt probleme cu fața grasă, și eu am avut-o. Se zice că este un semn că emoțiile se rețin și se păstrează și se trăiește mult în interior. Nu mult, tot timpul. Sper doar să fie cât mai puțini așa.

Și pentru că până aici cam toate cauzele se leagă mai mult sau mai puțin de trăirile interioare și în legătură cu relațiile cu sine și cu alții, ca remedii se spune (tot în Marele Dictionar al bolilor și afecțiunilor – Jacques Martel) că ar trebui să-mi apreciez mai mult calitățile (asta după ce le voi găsi, dacă am ce găsi!) și să mă bucur mai mult. Astea ar înlocui cutiuțele cu cremă. Sincer, nu cred că renunț prea curând la creme, offff!

Ridurile, spaima și grija celor mai multe dintre femei, e, nu chiar așa, se zice că se fac în urma unui șoc emoțional, în urma unei tulburări, în urma unor suferințe de cele mai multe ori neexteriorizată. Toate astea sunt sigură că vin la pachet și cu alte suferințe așa încât te trezești cu riduri după ce ai și uitat când au început necazurile. Rupturi în relații, despărțiri dureroase, neînțelegeri… mai este ceva greu de zis? Nu cred. Ba da, se mai zice că să accept că orice eveniment vine în viața mea ca să mă împlinesc… poate în greutate. De acceptat poate accept conform ecoului că eu mi le-am atras… dar nu cu bucurie!

Este târziu și sunt cam prea multe de spus aici dar o să continui. Am văzut cu adevărat o față îmbatrânită într-un an de zile și nu era cazul din cauza vârstei. Dar de ce îi iubesc eu pe Lazarev și pe Jacques Martel? Pentru că ei spun că ridurile pot fi reversibile.

Nu am mai vorbit de mult de ,,coincidențe” care văd că se schimbă între ele, ladys. Apare una nouă, vorbesc de ea, hop, apare alta. Cele noi sunt pe rețele de socializare. Între fostele colege sunt din cele care pe o temă sau alta încearcă să-mi devină prietene. Una era mai apropiată, alta la fel ca Jupiter de Pământ. Îmi declară încredere așa cum declar eu acum că este ora trei noaptea. Fac pe prostul, făceam, acum nu aș mai avea răbdare pentru că nu vreau să am răbdare, și intru în discuții care duc sau vor să ducă la părerile mele referitoare la relații, etc., etc. A renunțat când a văzut că nu mă duce capul.

Două colege (foste) foarte binevoitoare, plăcute de glume și cafea, mai subtil și mai puțin subtil se puteau face la cea mai mică dorință a mea ,,punți” între mine și niște galoane cu mult mai mari decât ai putea gândi. Mă gândeam dacă, și chiar mă duceam la oglindă din când în când, scrie ,,proastă” pe fruntea mea.  

Până data viitoare: Lumină în suflet!

Multe stări de febră, pusee de tuse și dureri în gât le rezolvam cu ceai de nuci fierte mult și îndulcit, ceai de cimbru, supă de ceapă fiartă mult, uneori pastille de tuse din plante de la plafar. Pe atunci nu știam nimic despre cauzele acestor boli. Tot ce știam era că nu le luam, le făceam. Chiar și așa îmi da de gândit faptul că nu era de le frig, înghețată oricând puteam și pot mânca fără să am probleme cu gâtul.

Din experiențele mele, de care îmi mai amintesc, și din ceva informații citite lucrurile ar arăta cam așa: am o discuție în care încerc să fiu cât de diplomat pot, adică nu spun tot ce simt și ce aș vrea, mi se trezesc ceva regrete, dezamăgiri referitoare la persoana mea, emoții pe care îmi este greu să le înghit care duc la furie împotriva mea sau a unei situații, frustrarea și sufocarea, în situația actuală, pe care le simt îmi este teamă să le exprim. Furia dă puțină sau mai multă febră, diplomația mea, prost înțeleasă de către mine, îmi dă dureri de gât și frustrarea, sufocarea, proasta împresie despre ce am făcut, cine sunt, ce sunt și ce fac, îmi dă stări de tuse.

Ce îmi pare și mai rău, dar nu am voie să regret ca să nu îmi aduc alte stări pentru care să simt regret, este că stările neplăcute pe care le-au avut copiii mei erau de la noi, adulții de lângă ei, poate de la mine mai mult… nu pot da timpul înapoi. În general se dă vina pe frig, rece, vânt, viruși, orice în afară de stările din casă sau ale persoanei dacă este adultă. Nimeni nu se întreabă cum face un bebeluș roșu în gât dacă nimeni din casă nu-i bolnav, nu a fost scos afară, nu a fost ținut în curent, etc., etc. Mai rău este că am auzit, la fel ca în cazul în care un animăluț din casă are purici, că diferiți viruși, purici sau ce este străin a fost adus în casă de către cei care au intrat în ea, respectiv adulții, musafirii sau alți copii. Acești vizitatori pot aduce și provoca boli doar dacă există credința că ei pot aduce așa ceva. Ca adult pe lângă un copil dacă stai tot timpul în dezinfectante, sterilizări și fiert, sigur îți aduci în casă boli la puii tăi și posibil și ție pentru că dacă zici în ecou ,,îmi este frică de boli”, vei avea parte de multe situații în care să zici, și iar să zici, până vine și boala ca să zici în continuare (vezi și articolul 15 – Boli și autoimmune).  

Tot din jurul copiilor am tot auzit că face roșu în gât sau are dureri în gât pentru că are o ,,sensibilitate” în gât. Ce înseamnă sensibilitate? Gâtul și ce este în gât este format din celule care la rândul lor sunt formate din atomi. Atomii se leagă și se dezleagă după niște forțe, în celule se sparg nuclee, astfel celulele se divid, mor sau se îmbolnăvesc după aceleași forțe. Cea mai mare forță din Univers este cea a emisiilor atomilor, celulelor omului, aceste emisii în rezonanța lor în univers cu altele de aceași formă aduc organismului, conform șablonului de emisii, stări în care emisiile inițiale să se repete. Este foarte adevărat că acest model este făcut de mine dar… nu am găsit, nu am auzit că există vreo formulă sau vreun obiect străin sau intern organismului care să se numească ,,sensibilitate”. Nu este explicat nici ,,știe corpul”. Expresie pe care am auzit-o tot de la părinți și adulți referitor la nutrienții pe care ,,știe corpul” să și-i ia din mâncare, știe ce calciu să ia din mâncare și să-l ducă în dinți, și tot știe el, dar de unde știe, nimeni nu spune. Să ne înțelegem, aceste expresii nu le-am auzit de la medici, le-am auzit de la părinți, adulți care nu evau studii de medicină.

Toate cele de mai sus înseamnă neștiința Dumnezeului din om, necunoașterea puterii omului și necunoașterea ecoului, cele două idei să vezi câte fețe pot avea în lecturile de specialitate, aici spus în ,,Marele dicționar al bolilor și afecțiunilor”. Și după ce am selectat din el câteva pagini referitoare la gât și voce, conform cu lenea mea proverbială, am decis să las la latitudinea fiecăruia dacă vrea să se documenteze mai mult. Dicționarul se găsește și fizic și pe net.

Deoarece mi-am liniștit conștiința acum pot să completez cu vorbărie până la sfârșitul articolului.

Mama, într-o vreme, după ce nu mai locuiam cu ea, avea probleme cu gâtul și tusea destul de des. Nu grave dar un antibiotic, mai slab pe vremea aceea, îl ținea mereu în casă. Știu că eram la o farmacie când am cerut pastille pentru gât, eventual de supt pentru că nu era ceva grav, spunând că era vorba de mama. O doamnă foarte drăguță și cred deșteaptă m-a îndreptat spre plafar. Mi-a spus și așa a fost că în cazurile ușoare plantele pot avea câștig de cauză. Acum mă gândesc dacă ei, mamei, nu-i venea bine unde eram eu sau ce-i spuneam sau ce vedea. Este destul de posibil să nu fi putut spune nimic, având în vedere că ea credea în lucrurile aranjate de Dumnezeu și în analiza obiectivă lucrurile nu păreau rele. Poate și pe la casa ei nu totul se întâmpla cum și-ar fi dorit.

Am să pomenesc aici o doamnă de profesie Lector Doctor în cadrul facultății de medicină din București care are nenumărate documentare pe net (vezi documentarul anexat în care vei vedea și câtă materie există în Univers).

După o consultație îi enumeră unei femei afecțiunile rezultate în urma monitorizării la un aparat, în realitate acea femeie nu avea nicio afecțiune din cele enumerate. Afecțiunile erau toate ale soțului de la care tocmai venea, el fiind în spital. M-am folosit de acest lucru pentru că anul acesta, am fost surprinsă eu de niște perioade scurte de tuse în condițiile în care nici înainte nici ulterior nu am avut niciun semn de afecțiuni care de obicei vin la pachet cu tusea. Amintindu-mi de doamna doctor și de faptul că noi suntem interconectați cu toții, am luat în gând cele mai apropiate persoane cu care aș fi putut fi pe lungimi de undă asemănătoare. Poate credința mea fiind atât de mare sau lucrurile chiar așa se întâmplă, dar tusea îmi trecea instant. Lungimile de undă asemănătoare mie îmi spuneau că cineva se simte blocat într-o situație, vrea să vorbească, să spună ceva dar din diverse motive nu putea să se exprime. Să spunem că aveam în gând oarece situații. Eu vreau doar să subliniez unitatea a tot și a toate a universului și cauzele afecțiunilor care nu sunt mereu de natură fizică și atunci când sunt, ele doar anunță, pentru că au adus, răspunsul la cele emise de om.

Din toate conspectele mele reiese că atunci când nu îți cunoști puterea ca om așa încât nu poți să te exprimi ca să nu superi, sau că nu găsești altă soluție la situația în care ești, când îți consideri sentimentele, emoțiile, trăirile nesemnificative și nedemne de luat în seamă… apare furia care dă puțină febră, apare nodul în gât care-ți spune să nu mai acumulezi ci să exprimi cele trăite, apare tusea care spune că ai dreptul să vorbești mai ales că poți dar sunt și unii mai puțin fericiți care nu pot.

Acceptând situația pentru o vreme, îți propui o perioadă în care să nu-și mai faci probleme, să nu mai te gâdești la ce nu ai făcut, cum puteai să faci, ce trebuia să faci, etc., relaxându-te puțin s-ar putea să ai surpriza ori să-ți placă situația care initial era de neacceptat ori să se schimbe ceva în bine. Este un exercițiu care nu costă bani și merită încercat.

Pentru că nu am mai zis nimic în ultima vreme de ,,coincidențe”, nu înseamnă că nu mai sunt, ba între timp a mai apărut una. Dar ca să termin cu ele le voi grupa, la sfârșit voi spune câte sunt pentru că există o listă. Persoane alese din companii de servicii și anume net, telefonie care alegeau sfârșitul de săptămână să sune inventând motive, din coafor sau taxe și impozite care neobținând informațiile dorite s-au făcut de negăsit, din activități gen hobby cu subiecte de discuție care nu au dus unde doreau, din sercivii ce se cer făcute pe lângă casă gen instalator, tot pe lângă hobby un fotograf ,,obiectiv”, o vecină foarte ,,bine voitoare” inventând o minciună ce implica un consiliu municipal, două ,,prietene” (din țări străine) care au dispărut imediat ce nu m-am prins de răspunsurile pe care le doreau și alta de pe la noi, o altă cunoștință care solicita informații despre sănătate de care repede nu a mai avut nevoie, legat de un alt hobby persoană cu galoane si alți câțiva intră în activitate pentru a intra în discuții care… nu au avut loc (nu mereu îți iese cum vrei, sâc!). Au mai rămas în exccel-ul meu dar îi las pe altădată.  

Și ce dacă am început articolul la ora două ziua, tot la trei noaptea l-am terminat. Asta e!

Până data viitoare: Lumină în suflet!