Blog luiza

De câteva zile mă gândesc (mai rar ce-i drept uneori) să scriu un articol despre…, multe aveam în cap: unghii, ochii, față, nuntă, etc. dar m-am oprit la ură! Nu-mi plac lucrurile care duc la politică sau scandaluri dar când, deși nu cauți, îți apar în fața ochilor titluri din care nu mai iese altceva decât ură, am zis să o abordez. Și, cum mi-am făcut un obicei din a-mi asculta intuiția, sau ce-mi șoptește neuronul meu cel vesel, am căutat cam ce aș putea scrie despre un domeniu la care mă mai gândesc spre deloc în ultima vreme.

Am citit undeva că a urî este la fel cu a ține un cărbune încins în palmă și ai aștepta ca celălalt să se ardă. Cuvintele erau poate altele dar ăsta era mesajul. Mergând după ecoul meu, a urî înseamnă a-mi atrage evenimente care să mă facă să urăsc mai mult, pe mai mulți, mai multe situații și mai intens. Rezolv ceva cu asta? Visul meu în viață este să găsesc motive de a urî, motive de a mă supăra? Dacă da, continua așa, eu nu am în intenție genul ăsta de trăiri.

Mai există variante de a explica lucrurile ,,bune” pe care le aduce ura. După tabelul cu ce este bine și nu pentru noi, ura se încadrează în coloana fricilor care are atâtea fațete încât este greu să le cuprinzi dar… poți fi sigur că toate alea multe fațete, poate și mai multe, le vei trăi și retrăi dacă nu încetezi cu ura. Dacă îmi e frică de un animal sălbatic, nu îl urăsc, nu mă duc în junglă. Dacă îmi este frică de un hoț, îmi încui casa iar dacă voi continua și cu ura și cu frica sigur voi fi victima hoțului pentru că l-am adus în realitatea mea, amândoi fiind pe vibrația joasă (piramida conștiinței).

Mai ,,frumos” este când intervine frica din cauza căreia urăști. Frica de a nu fi la fel de bun, frica de a nu putea fi mai bun că așa vreau eu. Frica asta, vine din faptul că-ți lipsește ceva. Ce nu ai? Nu îți cunoști valoarea sau nu cunoști că fiecare este foarte bun la ceva și țelul nu este de a depăși pe cineva ci doar a te depăși pe tine? Îți este frică sau nu ai încredere în tine că poți fi ce îți dorești sau că poți avea ce îți dorești? Întreținând aceste trăiri îți mărești și mai mult golul, îți vei dori și mai mult iar golul nu se va umple. Neîncrederea asta se traduce prin neîncredere în Dumezeu, neîncredere în om și în viață, iar dacă ura cu neîncrederea și fricile nu sunt doar de fațadă, sau sugerate de cineva și doar joci teatru, ci sunt trăite îți vor aduce frici, evenimente nașpa, boli, și ție și urmașilor tăi. Ura și frica stau la baza celor mai multe boli inclusiv accidente și cauzele necunoscute ale bolilor pot fi traduse prin aceste trăiri transmise prin generații.

Poți urî pe cineva pentru că tu consideri că ți-a făcut ceva rău. Am zis ,,consideri” pentru că de fapt, acele acțiuni pe care le-ai numit ,,rău” au fost atrase de tine prin vibrațiile joase pe care le-ai emis. Dacă ți s-a făcut o nedreptate și acum urăști, fără să-ți îndrepți sistemul de gândire, nu faci altceva decât să-ți pecetluiești soarta cu alte nedreptăți și greutăți pe care (ghici ce…?) le vei urî și mai intens. Întrezărești vreo fericire în viața ta, vreun succes, vreo iubire? Am mari dubii că vor veni la tine.

Nici cuvintele jignitoare, nici măcar cele inventate la așa zisele evenimente ,,cusute cu ață albă”, nici răutatea cu care stai la pândă pentru a ataca, nimic nu-ți va aduce liniștea în suflet și bucuria, pe care ar trebui să le simți pentru cine ești. Da, se pare că sentimentul de ură duce la autodistrugere, distruge persoana care îl întreține.

Răutatea spune ,,prietenul” meu (Jacques Martel – Marele Dictionar al bolilor și afecțiunilor) este ,,dorință maladivă, de ură exprimată prin obiectivul de a face rău, prin cuvinte sau acțiuni.” Deci oricât de îndreptățit crezi că ești să te răzbuni, tot ceva bolnav este în tine. Oricât ai vrea să-ți demonstrezi dreptatea sau nedreptatea, răul care ți s-a făcut, tot bolnav și demn de milă ești: săracul, cât de neliniștit este, cât vrea să ajungă unde nu crede că poate, cât de greu trebuie să-I fie să trăiescă în răutatea pe care o emană prin toți porii! Revin la ecou: cu ce din tine ai atras ce ți s-a făcut și acum ce te împiedică să-ți aduci binele în viața ta?

Obsesia sau de ce obsedatul nu știe că ,,dragoste cu sila nu se poate”. Dragostea poate fi și de bani, și de succes, și de putere… poate fi și de dorința de a face rău. Nimic din toate acestea nu poate fi adus de obsesie. Asta sunt vești proaste pentru cei amărâți care sunt blocați în idei obsesive! Ei nu-și dau seama că închid obiectul obsesiei în colivii pentru care nu vor fi niciodată iubiți, apreciați, de succces, bogați sau satisfăcuți că răul și-a atins ținta. Cum nicio pasăre proastă, handicapată sau deșteaptă nu-și va iubi vreodată colivia, nici aceste obiecte nu vor ajunge vreodată la obsedați.

,,Prietenul”  meu spune că este ,,o boală a gândirii”. Săracii oameni, cât de mult suferă! Când te numești obsedat de ceva sau cineva tot focusul, toate gândurile sunt acolo. Până aici n-ar fi așa de grav dar această persoană zice că este plină de îndoieli, are dificultate în luarea deciziilor, și… ce știu eu într-un caz ,,ambiguitate iubire-ură” eu o traduc altfel: perete. Cu orice îl lovești, trimite înapoi, el nesuferind crăpături sau denivelări. Acest perete nu știe, nu poate, nu cunoaște nici iubirea nici ura. De fapt pare că are în loc de inimă un bolovan deși în pietre atomii se mișcă, pare că la această persoană sunt înțepeniți.

Focusul pe obiect, speră persoana, ar putea umple golul interior și o mare nesiguranță. Ca să-ți cauți și să găsești un ceva pe care să te focusezi obsesiv înseamnă nu numai că-ți lipsește ceva dar nu ești sigur de nimic, nu te liniștește nimic, nu cunoști noțiunea de pace interioară. Cum nu ești sigur de nimic și tot timpul nemulțumit te și critici foarte aspru asta aducând frici legate de viitor, chiar poate să nu le conștientizezi pe moment. Cum viitorul este incert și frica de necunoscut aduce neliniști și mai mari continui să te focusezi pe ce cunoști adică pe obiectul pentru care ai devenit obsedat.

Când nu cunoști Divinul din om și nu înțelegi că fiecare are propriul spațiu în ecoul lui, uiți că ești stăpân pe viața ta și cauți să fii stăpân pe a altcuiva sau pe altceva. Vocea ta interioară, intuiția ta rămân vorbe goale pe care nu le asculți pentru că nu ai învățat la școală despre așa ceva. Nu ai încredere în tine și crezi că izbânda unor cuceriri te va valida în ochii tăi și a altora. Aici ideea de separare nu ajută ci doar înlăcrimează pe cei care se agață de iluzia dobândirii.

,,Coincidențele” nu s-au terminat, unele sunt în rândurile de mai sus.

Până data viitoare: Lumină în suflet!

Îndoiala. Am găsit acest cuvânt în dicționar (Jacques Martel – Marele Dictionar al bolilor și afecțiunilor) și m-a dus cu gândul la indecizii. Citind am aflat că nu are legătură una cu alta și cred că e mai ușor să trăiești indecis fiind decât cu îndoieli. Acum știu că orice decizie ai lua este cea corectă pentru că Dumnezeul din tine nu face greșeli. Când nu cunoști că analizele pe care le faci acum ți le proiectezi în viitor și le vei face de mai multe ori și chiar mai îndurerat, cât de grea și nedreaptă pare viața și cum ți se pare că nu se mai termină situațiile care vin și pentru care iar ai îndoieli?

,,Prietenul” meu zice că îndoiala este legată direct de mental. Pot să nu fiu de acord cu el? Indeciziile pot fi referitoare la haine, coafuri și tot felul de prostii din astea… a, și la culoarea lacului de unghii (ha!). Dacă sunt legate de mental și te zbârlești puțin la tine în oglindă, și-i zici celei din oglindă să se hotărască o dată, ar trebui să se rezolve mai repede decât în ani sau zeci de ani. Îndoiala se spune că este legată de întrebări referitoare la corectitudinea alegerilor făcute în viață, dacă ar ține doar de mental, un om normal analizează trage niște concluzii și închide ciclul acestor gânduri de care, se pare, nu scapi tocmai ușor. Și dacă nu scapi ușor înseamnă că mai este ceva în afară de mental, de rațional sau de voință. La recomandări vorbește de încrederea în vocea interioară, în intuiție și în viață. Încrederea asta nu o poți dobândi peste noapte, asta este clar, și nici asculțând vocea celor apropiați care te învață de bine. Încrederea în vocea ta interioară o ai ori dacă te-ai născut cu ea ori dacă intuiești sau înveți despre Divinul din tine. Cum totul este interconectat vocea ta interioară este un gând bun, o simțire bună dar care vine doar după ce tu cândva ai emis pe acestea bune. Încrederea în viață o poți dobândi după ce afli despre puterea omului de a-și atrage ceea ce a ales cândva, adică ecoul de care tot vorbesc eu. În relații după ce ai învățat să-ți pui în ordine prioritățile și impresiile, îți asculți intuiția și cred că liniștea pe care o capeți spune cel mai clar în care să stai și în care nu. Mă întorc la mental și zic că dacă trebuie să ai încredere, să-ți faci impresii, să-ți asculți vocea interioară și să-ți capeți liniștea, acestea nu mi se pare că ține de mental. Acestea sunt niște convingeri care duc la trăiri, frici, emoții, etc., care foarte greu pot fi disciplinate, mai ușor pot fi înlocuite cu trimiteri la Divinul din om și la Ecou (încrederea așa se învață cel mai ușor), cu metode dar asta este altă poveste.

Despre Ranchiună se zice că este un resentiment după care există dorința de răzbunare. Că este resentiment sunt de acord dar poate să nu fie mereu dorința de răzbunare… deși de multe ori le-am dorit să trăiască o zi măcar ce trăiam și se pare că încă mai trăiesc doar că acum am minte mai multă. Dacă m-aș fi gândit la răzbunare ar fi însemnat să fiu la fel, ,,de doi lei”, ca cel care a inițiat lanțul ,,coincidențelor”. La recomandări, în veci nu m-aș fi făcut bine, zice să accept cu inima că altfel mă îmbolnăvesc. Dacă nu aș fi știut de Ecou, cum și cine ar fi putut sa-mi zică mie: acceptă situația că… ,,așa e viața”? De ce să accept? Sigur că mă pot gândi la ceva rău făcut fără de voie, sau cu voie întors spatele, dar de regulă aceste analize sunt subiective și, vorbesc pentru oamenii normați și nu cei obsedați, nu mereu găsești punct de plecare în logica umană. Am zis că voi scrie un articol despre cum cele din piramida conștiinței cu vibrații joase atrag genul ăsta de hărțuitori. Este singurul motiv pentru care am făcut eforturi supraomenești ca să nu-i urăsc. Dumnezeu este și în ei, nu pot uita, nu am voie să uit. Asta cu ,,așa e viața” este o mentalitate venită de când minte nu se ține și care este adevărată doar dacă zici: așa este viața pentru că așa ai simțit-o și așa ai gândit-o. Devine un crez ce poate vine la noi din toți strămoșii din sute de ani înainte, poate veni din zonele geografice din care ne-am născut și din care trăim, din alte vieți… nici nu mai contează de unde vine câtă vreme avem acum metode de a schimba aceste credințe.

Dacă ai emis anterior suficiente vibrații înalte, acum o să-ți vină gândul bun și intuiția care îți vor spune două lucruri. Îți vor spune că ai emis suficiente frici, vinovății, amărăciune, rușine și furie (în piramidă sunte cele cu vibrații joase) încât să-ți atragi acum pe cei care te vor face să le retrăiești, chiar dacă nu-ți dai seama că seamănă cu cele emise anterior. Îți vor spune că dacă anterior ai avut o părere proastă despre tine, într-un fel sau altul, aceștia sau situațiile pentru care porți ranchiună, îți arată același lucru: lipsă de respect, de iubire, nu te aud, nu te văd, nedreptăți, te vor face să crezi că nu ești bun de nimic, că nu meriți și în funcție de ce emiți în continuare ți se vor aduce în viață și mai multe și mai dureroase situații. Părerea proastă despre tine poate fi la fel de bine părerea că Dumnezeu este sus în cer iar omul este mic și umil și trebuie să se umilească pentru a fi mântuit, iertat si altele de felul ăsta pentru care atragi toate relele.  

Regrete… Regretele, zice în carte, hrănesc corpul cu suferință, cu supărare, cu nemulțumire pentru ce am făcut sau nu, am spus sau nu, am gândit sau nu. Când încă nu conștientizezi pe Dumnezeul din tine poți trăi greu de tot regretul că puteai să faci și n-ai făcut sau că nu ai făcut bine. Cred că Dumnezeu a fost blând cu mine și nu mi-a dat multe bătăi de cap în sensul ăsta dar ceva legat de un timp petrecut care să facă legătura cu cei dragi tot mi-a lăsat un gust amar în gură. Îi plâng pe cei care nu știu de Divinul din om și de ecou pentru că este foarte greu să duci asemenea poveri. Lazarev zicea că este unul dintre cele mai grele păcate (așa era traducerea) pentru că consideri că Dumnezeul din tine nu a făcut ce era corect sau că a greșit și asta nu se iartă ușor. Eu prefer să nu regret pentru că în varianta în care dacă acum simți regret, vor veni situații în care să simți și mai mult și mai intens regret și astea nu pot duce decât la boli, suferințe și evenimente de viață dintre cele mai grele. La recomandări se spune de atitudine pozitivă pentru că am făcut ce știam eu mai bine. Atitudinea pozitivă o fabrici cu gândul la ecou, frica de a nu ți se întoarce evenimente care să te facă să ai atitudine nașpa, dar nu-i simplu și nici gândul că altfel nu puteai face nu te încălzește. Sunt metode de eliberare a regretelor așa cum schimbarea șabloanelor de gândire, cu gândul la ecou, este de cel mai mare ajutor. Mai zice ceva de mă îmbunătățesc, câștig experiență, devin mai înțelept… din trecutul meu am învățat doar că acum nu aș fi cine sunt dacă nu treceam pe acolo. Nu-mi plac lecțiile și nu înțeleg noțiunea decât cea legată de școală (ha!).

Furia gred că are un million de grade ca intensitate. Nu o să pomenesc aici decât câte ceva din ce a trecut și pe lângă mine. Poate fi sub formă de manifestare exterioară, forme de nemulțumire violente, manifestarea unei revolte interioare dar poate fi și tăcută, interioară și doar greu de mangeriat. Greu de manageriat pentru că poate apare ca reacții de opunere la interdicții, opunere la mentalități și legi morale generalizate regionale, la așa trebuie, așa se face, așa e bine, etc. Că aceste trăiri nu fac bine, asta este clar, că aduc suferințe și asta este clar, aici scrie că organismul traduce furia în toxine pe care ficatul ar trebui să le biruie. El își face treaba până nu este suprasolicitat după care poate ceda. Și tensiunea poate crește în funcție de intensitatea furiei.

În afară de opuneri este și sentimentul de slăbiciune (când nu ai aflat că Divinul este în tine), de neputiință, de neînțelegere, conșientizarea faptului că ești emotiv, și toate astea răbufnesc într-un fel sau altul. Nu știu cum se poate identifica tiparele astea de trăiri dar știu că învățând încrederea în tine, în faptul că emisiile tale înalte vor aduce evenimente și situații pentru care să le retrăiești, fac să nu mai poată rezona cu cele joase emise anterior și deci treptat nu vor mai fi ocazii care să dea naștere furiei.   

Până data viitoare: Lumină în suflet!

Am zis că dacă tot sunt la capitolul Frumusețe și vorbim de Celulită să trecem puțin și pe la Mușchi, cei care, pentru a fi fermi, cer efort constant la sală, la alergat, la exerciții și cam la tot ce nu are ,,nici în clin nici în mânecă” cu lenea. O să vorbesc totuși, în alt articol, și de ea pentru că am auzit o zicere cum că ar fi mama a nouă invenții din zece. Acest lucru nu este rău de loc, trebuie să recunoaștem. Dar să trecem la oile noastre.  

Când am căutat în cartea ,,prietenului” meu (Jacques Martel – Marele Dicționar al bolilor și afecțiunilor) să văd de unde mi se trage, la Celulită făcea referire la Angoasă, am scris de ea, la Angoasă făcea referire la Anxietate, am scris de ea, acum să vedem ce mai scrie la Celulită,

În carte zice că Celulita este inflamarea țesutului celular subcutanat. Înainte de a încerca să înțeleg cum se întâmplă am o nedumerire legată de locul unde se întâmplă. Și asta înseamnă să-mi extind aria de căutare pentru că afecțiunile sunt rezultatul unor șabloane de gândire. Așa cum un șablon de gândire duce la suferința ficatului și un altul la suferința dinților, șablonul de gândire care duce la apariția celulitei trebuie să fie format din mai multe șabloane ținând cont de faptul că celulita nu se depune peste tot uniform. Și intuind că inflamarea țesutului apare de la ,,inflamarea” mea în anumite situații ar însemna să fiu acoperită cu un strat, destul de mare, uniform de celulită, lucru care nu-i adeavărat Slavă Domnului. Înseamnă că ,,inflamarea” mea a fost destul de decentă, nu? Mai țin și eu cu mine, cine s-o facă dacă nu eu. Deci căutăm pe bucățele ce înseamnă părțile pe care se depune.

Am lămurit-o cu ,,inflamarea” anumitor locuri, să vedem ce-i acolo, ce se depozitează… nu-i ,,frumos” ce scrie. Este nașpa când cari cu tine și le depozitezi emoții, regrete, resentimente și ce mai vreau să țin doar pentru mine. Mi-am notat să fac un articol și cu acestea care au și ele cauze și, ce-i mai important, metode de a scăpa de ele. Teoria asta este foarte frumoasă și pusă în practică cu rezultate, dacă între timp nu se nasc alte emoții, regrete, resentimente… uffff. Și toată munca asta este necesară pentru că o groază de ani nu am știut de Divinul din om și de ecoul care aduce la nesfârșit trăirile nașpa până să schimbăm emisiile. Prea puțin, printre frici, apărări și neînțelegeri ne mai gândeam și la bucurii și recunoștința pentru tot ce eram, aveam sau știam. Sunt metode de eliberare și eliminare a emoțiilor, regretelor și resentimentelor. Cu mai multă sau mai puțină perseverență sunt speranțe de a scăpa de ele pentru că, totuși, celulita este cel mai mic rău la care se poate ajunge dacă păstrăm și întreținem aceste trăiri.

Mai se vorbește de temeri în relaționare datorate unor posibile situații de abandon trăite anterior. Asta ar frâna mersul înainte tinzând să retrăiești situațiile neplăcute, cred eu cele care te-au ,,inflamat” în trecut. Abandonul ăsta, frica de abandon are un milion de fațete pentru că poate fi înțeleasă prost într-un milion de situații unele din ele sigur vin din viețile anterioare, din zonele geografice sau, am înțeles că vine și sufletul pe lumea asta cu niște frici și programe. Se poate înlocui cu metode dar este necesară gândirea schimbată, șablonul vechi trebuie înlocuit. Și pentru că vorbeam de localizare, cred că înfrânarea și refuzul de a merge înainte din cauza acestor emoții, regrete, resentimente, face ca celulita să se așeze pe picioare. Cu ele mergem nu? Din cauză că nu-mi ascult inima și fac doar ce ,,trebuie” conform legilor morale, mentalităților, etc., se așează pe genunchi iar când vreau să țin lumea la distanță probabil se așează peste tot. Conflictul dintre a face pe plac inimii și ce ,,trebuie” făcut este cel mai greu suportat de genunchi, celulita fiind prea puțin importantă. Mulți oameni, cred că mai multe femei, am auzit suferind de dureri de genunchi, greutăți la mers din cauza genunchilor și a durerilor uneori insuportabile. În carte scrie de viața trăită pasiv, mai ușor să te lași manipulat decât să faci alegeri și acțiuni. Înainte de a împușca emisarul gândește-te la cele care fac curat și răstoarnă casa în curte, de sărbătoarea x sau y, că ,,așa se face”, pune nume la copil după nașu că ,,așa se face”, face mâncare cu ceapa prăjită că ,,așa se face” și nu mai enumăr tot ce trebuie făcut când sufletul meu ar vrea altceva sau chiar puțină lene. Astea toate înseamnă viață trăită pasiv și în același timp, fără să recunosc, sunt manipulate de normele, legile și mentalitățile vremurilor în care trăiesc. Nu știu ce mi-a venit cu exemplele astea de acum o sută de ani dar, mi-au trecut prin fața ochilor câteva femei din vremurile noastre care au suferințe la genunchi. Pot fi ele în cazul enunțat sau sunt în ecoul în care înaintașii lor au trăit cauzele conflictului dintre suflet și mental. În cazul bărbaților care și ei au suferințe, cauzele pot să țină de nexprimarea trăirilor, ori că nu li s-a predat la școală cum se face, ori că nu ,,trebuie” (am intuit eu câțiva). Sunt foarte multe situațiile în care trebuie să ,,faci așa” și ce ne-ar ajuta foarte mult ar fi abordarea din perspectiva lui Dumnezeu: fac așa pentru că ,,pot” și în timpul ăsta pot și caut alte căi de a-mi trăi viața ca să-mi fie mai bine. Din momentul în care nu te mai consideri victima mentalităților lucrurile se schimbă în jurul tău. Oricum este mai ușor să mergi după reguli, pe drumuri bătătorite, decât pe drumul propriu.   

Recomandarea găsită este de a-mi recunoaște valoarea. Dacă înveți și înțelegi Divinul din om, în timp o să-ți găsești valoarea pentru că Dumnezeu nu poate fi altfel decât valoros. Conștientizând că sunt valoros și acționez în consecință, nu mai acționez orbește și poate ridic glasul și spun și fac și eu altceva decât așa se face sau așa trebuie. Abia atunci energia circulă fără cocoloașele pe care ni le arată celulita. Mai am de scos un ,,colț”, cred, pentru cineva ca să scap de cocoloașele ei.

Și pentru că efortul de a scăpa de celulită merge mână în mână cu efortul de a întări mușchii, am zis să le combin puțin. M-a omorât ,,prietenul” meu cu ,,mușchii sunt controlați de forța minții”. La câtă minte zic eu că am ar trebui să fiu beton… se pare că nu-i suficientă mintea mea ufffff. Ei sunt în linie dreaptă cu mersul care ar trebui să fie înainte, cu evoluția și vitalitatea, mai zice. Îi poate afecta un sentiment de nepuțiință, un sentiment de diminuat fizic, emotional, intelectual, în fața unei situații.. Ar trebui să nu mai am mușchi deloc (pentru ce a fost în trecut), sau am o părere despre mine mai proastă decât o are corpul meu. Dar… mai zice că dacă sunt pozitiv, mușchii mei sunt fermi și flexibili. M-am mai scos.

Recomandarea este de a mă încrede în înțelepciunea mea interioară (suflețelul). Asta o pot face doar dacă îl consider pe Divinul din mine și se pare că sunt pe drumul cel bun pentru că eu știu și cred că suntem una cu Tot, una cu Dumnezeu.

Mușchii slăbesc când dorința de control este foarte mare. Dacă realizez că nu-i posibil nici controlul, nici situația, apare sentimentul că totul este pierdut și urmarea este că tot corpul slăbește (nu din grăsime ci doar mușchii). Iar apare idea de manipulare și neîncredere în sine și în oameni. Recomandarea este de detașare și înfruntare frici. Nici una nici alta nu o pot face fără conștientizarea Dumnezeului din om și a Ecoului.

Până data viitoare: Lumină în suflet!

Când am căutat în cartea ,,prietenului” meu (Jacques Martel – Marele Dicționar al bolilor și afecțiunilor) să văd de unde mi se trage, la Celulită făcea referire la Anxietate. Am intrat să citesc și am constatat că am în comun foarte puțin cu ce scrie acolo ceea ce este foarte bine, mai nasol ar fi ca acele în comun să fie foarte profunde și atunci pa spreranțe de a scăpa de celulită sau grăsime, sau ce o fi. Ceva îmi spune că trebuie să abordez și capitolul grăsimi dacă tot nu fac diferența dintre ele. Altă treabă, alte speranțe dar se zice că atunci când pui creierul la treabă și el îți consumă multe calorii. M-am scos.

Ce știu eu despre celulită, fără să fac referire la ce scrie în carte, este despre emoții nebenefice, refulate care se depozitează în timp. Acest lucru este cât se poate de nașpa în condițiile în care am prostul obicei de a ține minte și cele mai mici tresăriri începând cu perioada de dinainte de grădinițăăăăă. Dar, poate găsesc ceva mai cu suflet de făcut ca să cred că pot să mai eliberez din ea sau din grăsime. Până la urmă nici nu mai contează câtă vreme o dau jos, nu?

,,Prietenul” meu zice că este o frică de necunoscut dar, din cauza celor care îmi verifică încă locațiile în care sunt sau către care plec, nu o să spun dacă am avut sau nu această frică, voi vorbi însă despre ea. Mai spune despre niște simptome de care nu aveam idee că ar fi în legătură cu anxietatea: dureri de cap, crampe, palpitații, transpirații, tensiune, voce puternică, plâns și insomnii. Am avut perioade cu somn mai ușor dar nu ca insomnii dar… de când sunt foarte mică mi se spune că țip! De foarte mică mă enervam pentru că nu era adevărat. Abia la maturitate mi-am dat seama nu că țip, că zic ce nu place și atunci imediat se legau de tonul meu și vocea mea. Este foarte adevărat că ,,tonul face muzica” dar nu ești atât de prost încât să nu-ți dai seama că dacă zic ceva frumos nu aș fi avut nici în intenție măcar să țip. Sper! Chiar m-am simțit nedreptățită de multe ori și tot de multe ori când mi se atrăgea atenția că țip, deși nu era adevărat, ziceam ceva țipând ca să arăt cum ar fi fost dacă aș fi țipat. Una peste alta sper să nu fi contribuit la stratul meu de celulită pentru că nu ar fi fost deloc corect.

Mai vorbește de frisoane de angoasă despre care nu am ce spune. Cred că am fost de multe ori cu capul în nori dar cu picioarele înfipte foarte bine în pământ pentru că oricât m-ar fi strâns cu ușa o situație analizam foarte repede cât de vinovată am fost că am intrat în ea, dacă aș fi avut altă alternativă sau dacă aș face altceva chiar dacă aș avea tot ajutorul și circumstanțele necesare. Nimeni nu cred că m-ar fi putut judeca mai rău decât o făceam eu. Sentimentul, de care vorbește la anxietate este de a simți un ,,pericol iminent dar nedefinit”. Sentimentul ăsta l-am avut de câteva ori în urma unor vise premonitorii. Am știut că ceva se va-ntâmpla și așa a fost. Sentimentul cu care mă trezesc după un asemenea vis nu mă minte niciodată. Văd că am luat-o pe arătură, poate ar trebui să le țin doar pentru mine trăirile astea. În altă ordine de idei gândurile și ideile care îmi vin pentru scris le cer mereu de la Doamne Doamne. Dar cred că se impune un ceva, în care să scriu, doar pentru mine… să-mi amintească mai târziu când voi citi cât de fraierică eram uneori.

Citind mai departe realizez că cei mai plinuți au fost tare nefericiți și că mai ușor este să scoți pâinea din alimentație, efecte aproape de zero dar speri ceva totuși, decât să începi să scoți fricile pe care le-ai trăit până să te umpli de celulită. Se vorbește de frica de moarte și orice, cât de mic sau nesemnificativ, aduce aminte de ea duce la stările de anxietate. Mai este ceva care definește anxietatea: nu am încredere în viață. Până să ajung la recomandările din carte care nu m-ar fi ajutat niciodată, zic câteva cuvinte de frica de necunoscut și cea de moarte. Mi-am amintit că vreau să fac un articol despre frici pentru că ele atrag hărțuitorii pentru că vibrațiile joase emise ale fricilor (vezi Piramida conștiinței) rezonează cu vibrațiile joase ale hărțuitorilor frustrați care nu au încredere în ei, în valoarea lor și vor să facă rău pentru a-și demonstra valoarea, dar deocamdată despre astea două.

Cu ani în urmă, înainte să citesc câte ceva despre ce nu se vede în oglindă gen gânduri, emoții sentimente și drumul lor în Univers, am auzit o expresie la televizor spusă de o doamnă care nu mai știu ce meserie avea: unde este frică, nu este credință. Așa se explică neîncrederea în viață, neîncrederea în tine, neîncrederea care stă pe frici (astea sunt gândurile mele doar).

Ok, sunt metode de eliberare a fricilor care au la bază descoperiri științifice (nu vorbe de beletristică) dar dacă realizezi că nu prea ai avut motive în viață să le trăiești și să le dezvolți, când toți dau vina pe copilărie, află că este foarte posibil să le fi trăit într-o altă viață, să le fi ,,luat” din zona în care ai stat sau stai sau suflețelul tău a venit cu ele. Cred că și frica de necunoscut este la fel de rea ca frica de moarte și de fapt ca orice frică. Nu aș fi zis nimic despre așa ceva dacă nu aș fi convinsă că se poate face ceva în acest sens. Și dacă tot am ajuns la lucruri atât de grele, cum și cu ce super creme masajul anti-celulitic să aibă câștig de cauză? Și dacă este grăsime, cum lipsa caloriilor să poată atenua prezența fricilor care în drumul lor către organism dă naștere moleculelor de grăsime din indiferent ce alimente?

Ajung iar, pentru că recomandările ,,prietenului” meu nu m-ar fi ajutat niciodată, la Divinul din om și la Ecoul care ar trebui să fie o idee care să nu ne părăsească niciodată pentru că numai de aici ne putem lua Puterea de a face ceva (în primele articole am scris despre ele). Cu această idee în suflet și înghițind în sec și străngând din dinți, căutând motive de bucurie și căutând soluții pot elibera temerile sperând astfel să eliberez și din celulită și din grăsime.

El (în carte) zice să am încredere în viață și să fiu convinsă că ceea ce mi se întâmplă este spre binele meu, și astfel simptomele vor dispărea, la fel și frica de moarte. Încrederea în viață, știu acum, vine din faptul că am grijă ce emit acum pentru că se va întoarce. Convingerea că este spre binele meu am căpătat-o la rece, în perioadele de liniște după ce au trecut niște zeci de ani în care am căutat și aplicat metode de a scăpa de emoții, gânduri, frici și mai ales după ce am aflat și conțientizat Divinul din om și Puterea omului adică Ecoul.

Până data viitoare: Lumină în suflet!