Ce mi-a venit acum cu titlul ăsta?

Nu îmi plac și nu îmi amintesc să le fi îndrăgit vreodată. Sigur pe cele de la sport nu, pe cele de la franceză nici atât. Cu chimia mă mai împăcam iar la mate…  Dar să trecem la lucruri mai frumoase.

Citindu-l pe Lazarev, am aflat prima oară că nu-i suficient că îl iubești pe Dumnezeu (în cazul în care îl iubești). În general faci una alta și zici „ce treabă are Dumnezeu cu asta?”. Sau zici „lasă că știe El că-L iubesc”. Am aflat că este necesar să repeți destul de des că Îl iubești. Nu prea am înțeles eu atunci lucrurile astea dar cu timpul am mai citit câte ceva și mi s-au confirmat acele repetiții, cuvinte pe care este necesar a le rostii. Da? Iar ajung la exerciții? Se pare că da și de data asta te asigur că îmi plac și le execut cu destulă… destulă (e loc și de mai bine) conștinciozitate. La astea le spun Exerciții de fericire. Pot fi și de altă natură dar eu vreau să fie de fericire. Legea atracției universale sau a bumerangului, cauzei și efectului… cum vrei să-i zici, spune că vibrațiile cuvintelor, trăirilor, sentimentelor emise de mine se vor întoarce la mine și chiar multiplicate. Eu îi zic legea ecoului în simțăminte. Păi dacă eu așa cum mă simt acum mă voi simți și „mâine” dar mult mai intens, trebuie să fiu foarte atentă la ce simt, trăiesc, vorbesc, nu? Că doar n-o să mă apuc să-mi fac rău singură? Se pare că poți trăi oricum, vorbi orice, plângând sau râzând… dar „mâine” vei retrăi aceleași stări. 

Bineînțeles că nu ești mereu în fața televizorului uitându-te la „Stan și Bran”. Ai (în cazul fericit) un job în care depinzi de alții, alții depind de tine, pe acasă unii nu te ascultă, pentru alții îți faci griji, te trezești că mai ai nevoie de câte ceva dar banii… aș putea continua. Până acum le-ai avut pe toate astea în cap, ți-ai făcut griji, te-ai supărat și nu îți place unde „ai ajuns”. Mie nu mi-a plăcut.

Adu-ți aminte de legea ecoului. „Mâine” este necesar (vreau eu) să fiu fericită. Ce fac azi? Găsesc motive pentru care pot fi recunoscătoare și pentru care mă pot bucura. Nu m-am întrebat nicio clipă dacă va funcționa. Pur și simplu am început să-mi aleg fiecare cuvânt, gând, trăire și sentiment în fiecare secundă trăită. Cuvintele sunt mai ușor de ales, sentimentele… cu grijile cum faci? Adu exercițiile! În loc de o grijă, pentru o situație care nu știu dacă și când se va întâmpla, eu Îi mulțumesc Domnului pentru ceva ce am, este real și reală este și starea de mulțumire. O toamnă întreagă am zis de dimineață până seară „Îți mulțumesc Doamne că exist!” În mintea mea se derula filmul în care mulțumeam pentru familia mea minunată, copii mei, calitățile pe care le am, aerul pe care îl respir și mulțumeam că a avut ideea de a făuri universul. Poți fi fericit că ești întreg și ai discernământ, că ai toate simțurile, acum vezi să citești și poți mânui calculatorul, telefonul, creionul… Este o listă întreagă cu domeniile vieții nostre în care nu suntem pe palierul fericirii dar pentru fiecare domeniu există ceva de care putem mulțumi. Putem mulțumi pentru relația cu copilul, cu colegul, cu vecinul… Putem mulțumi pentru fiecare bănuț pe care îl avem în portofel… Nu contează numărul banilor când mulțumești pentru un bănuț, chiar dacă te consideri sărac. Mulțumirea aia se întoarce mai intensă asta însemnând că vor fi alte situații în care să mulțumești și mai mult.

Scăpări. Sabotări. Cuvinte, expresii care ne duc în altă parte decât cea dorită. Pentru că azi am fost la un seminar, voi începe cu expresia „de ce?”. De ce nu vor oamenii să mă asculte, de ce nu vor să înțeleagă, de ce nu vor să se afilieze… ???? Și doar zicând aceste cuvinte nu are de unde să vină răspunsul. Ecoul nu face decât să-ți întoarcă aceleași cuvinte. În cazul de față îți întoarce și trăirea care este o întrebare și nu un răspuns. Îți va întoarce alte situații în care să repeți întrebările. Oamenii care să se înscrie la tine în rețea vor fi la alții care au știut să emită bucurii.

Un cuvânt care este „nu” asociat unei stări îți va aduce situații în care să folosești iar cuvântul și starea. „Nu am bani.” „Nu-mi permit flaconul ăla.” În ce vale sau sală să strigi așa ceva astfel încât ecoul să-ți răspundă „Uite bani!” „Îți permiți flaconul ăla!” …???

„Dacă” ia examenul, „dacă”  își găsește servici, dacă… atunci „voi fii fericit!” După atâtea cuvinte „dacă”, de unde să vină alt răspuns? De unde să vină „sunt fericit!” dacă nu strig decît contrariul?

„Vreau”. Este bine să vrei dar trebuie să și crezi că poți să ai, să faci ceva în sensul ăsta adică să dublezi acțiunea fizică cu acțiunea emoțiilor. 

„Sper” îți taie craca de sub picioare în prima secundă în care l-ai rostit.

Nu pot să nu mă leg de cei care tot critică. Azi zici că cei de la putere sunt nemernici, maine zici la fel și ieri ai zis la fel… de unde să-ți vină o bucurie și o stare de bine? Din trăIrile care dublau cuvântul nemernic? 

Durează, poate durea, poți fi dezamăgit de viteza lucrurilor… dar merită și e gratis!

Numai bine!

 

    

There are no comments, click here be the first one!

 


Puțin cam nedreaptă cu „prietenii” mei, pentru că scriu despre ei la mai mult de o lună de când e făcută fotografia (duminica lu’ 21 ian), vreau să cred însă că nu s-au supărat pe mine de nu au mai apărut. 

Poza asta este minunată. Poate d’aia am și ținut-o atât ascunsă, chiar dacă este în culori cernite de iarnă și nu se văd foarte bine „prietenii”. Au apărut să-mi țină companie când îmi beam cafeaua. Nu au stat mult. Au încercat mai multe crengi, au vizitat mai multe crenguțe, au dat o raită prin jur, s-au găsit… ca să-i pozez și au plecat împreună.  

De la prima poză și până la asta a trecut un an… am trecut în noul an. Până când scriu au mai trecut seminarii, poze, ceva cursuri, învățăminte, muzică… muzică. 

Azi am fost la seminar la Zimnicea. Nu aveam de gând să scriu dar peste toate câte le-am auzit a fost ceva ce mi-a atras atenția. Vorbind despre obiective în viață, cineva a zis:  „întâi ștergi geamul să vezi ce vrei”! Ceva dreptate în aceste vorbe. Ni se întâmplă câteodată să vrem ceva, altceva, ceva mai…, sau cel mai ușor „ce vrea Dumnezeu”. Se zice că Dumnezeu îți dă dacă îi ceri. Dacă tu bâjbâi, te bâlbâi și… vezi ce-o aduce ziua de mâine, ce să-ți dea Dumnezeu? Deci: „ștergi geamul să vezi ce vrei”? 

Cum nu rezist prea mult fără să spun câte ceva din ce știu eu că ar face bine și altora, am început și eu să vorbesc. După ce stabilisem… sau nu stabilisem mai devreme obiectivele, eu am venit cu o întrebare aparent banală dar care poate da mari bătăi de cap: merit? Merit eu ce-mi doresc? Mi s-a răspuns repede că fără muncă nimic nu iese, ceea ce este foarte adevărat. Când însă am ajuns și la Scânteia Divină care există în fiecare om, în fiecare mitocondrie a fiecărei celulă al fiecărui om, am fost privită nițel…  După ce l-ai criticat pe x, după ce regreți că nu ai făcut bine in situația y, nu-i ușor să conștientizezi că tocmai așa l-ai judecat pe Dumnezeul din x și pe cel din tine. Dar, în același timp, îți amintești că: meriți. Fiecare dintre noi merităm să ne îndeplinim dorințele, visurile și merităm tot ce-i mai bun. Credința asta crescută, rezolvă toată povestea cu neîncredere în sine, în oameni. Rezolvă problema jenei și a rușinii și rezolvă problema judecății și critica la adresa altor semeni. Nu prea îți dă mâna să-l critici și să-l judeci pe Dumnezeu. Mie sigur nu.

Ca și cum nu-i destul, amintesc și niște zicale care să ne arate ce puteri avem noi ca oameni. Dumnezeu îți dă dar nu îți bagă în traistă. Cum îți așterni așa dormi. Niciun necaz nu vine singur. Toate astea nu arată ca un ecou? Nu îți arătă ce obți după ce tu ai ales ce să strigi? Când strigi într-o vale între munți „îți mulțumesc Doamne”, ecoul îți răspunde de mai multe ori „îți mulțumesc Doamne”. Așa cum atunci când strigi un necaz, îți vin mai multe, tot așa dacă am striga o bucurie, chiar mică, vor veni altele și cu timpul vor veni și cele mari. 

Ca un mic rezumat… ar fi suficient: „șterge geamul să vezi ce vrei”!

Noapte bună, vise dulci!

 

 

There are no comments, click here be the first one!

 

Mă uitam, în timp ce-mi beam cafeaua la cât de frumos este nucul meu. Soarele îi lumina scoarţa gri deschis, argintie, în timp ce câteva geamuri de la blocurile vecine îşi făceau rolul de oglindă pentru soare astfel împrăştiind mai multă lumină.

La un moment dat mi-a atras atenţia ceva, o uşoară mişcare cu un fâşâit. Mi-am adunat atenţiile de la razele de soare şi am văzut că… aveam musafiri. În dimineaţa asta nucul meu mi-a făcut un cadou. Mi-a adus o pereche de păsărele. Zilele trecute am văzut câte una, nu ştiu care din ele dar acum sunt două. Au gângurit, şi-au curăţat penele, s-au uitat ochi în ochi, s-au plimbat unul spre altul, sau plimbat în direcţii opuse şi până la urmă s-au aşezat. Am stam la o mică şuetă, mai mult eu că nu a vrut niciunul să-mi răspundă, până am terminat cafeaua.                  

Nuanţa de la scoarţa copacului şi perechea de păsărele m-au dus cu gândul la cele două culori alb şi negru sau mai bine zis nonculori dar care dau împreună atâtea nuanţe de gri încât pot colora o lume întreagă. Doar două. Au ţinut loc culorilor care acum se văd la televizor color, ani de zile iar acum prin eleganţa lor fotografi măiaştri îşi exprimă sentimente dintre cele mai diferite şi în modă dau tonul rafinamentului. Se pot picta gradini cu flori şi curcubee şi circari doar cu aceste ne-culori, alb şi negru, dar nu ar putea exista una fără alta. 

Două sunt Luna cu Soarele care, am auzit, chiar dacă noi le vedem pe rând şi niciodată nu strălucesc împreună, ele se iubesc. Viaţa pe Pământ are nevoie de amândăuă deci are noroc cu iubirea lor.

Şi tot două sunt Ziua cu Noaptea îmbrăcate în catifele de culori diferite aşa cum şi bijuteriile pe care le poartă sunt diferite. Noaptea îşi pune stele în păr, în piept ca broşă Luna şi presară diamante pe trena-i lungă ce mângâie galaxiile. Ziua se împodobeşte cu cercei din flori, cu Soarele drept diademă în păr, inele din iarbă şi coliere din cireşe, în mijloc centură de mlădiţe. Noaptea şi Ziua formează un Tot, una fără alta nu se poate pentru că Pământul ar deveni confuz şi si-ar uita drumul.

Pentru o scânteie este nevoie de o atingere dar… de doi… două mâini.  Şi cu două suflete la fel se întâmplă. 

 

 

 

 

 

Este nevoie de mulţi oameni, multă muncă şi organizare pentru un spectacol şi mai ales unul în care un astfel de duet să sune Divin. Însă cât de mulţi ar fi, ce fac aceste două voci emoţiilor noastre… nu are nume sau, dacă am zis că sună Divin, se poate numi IUBIRE.  Două voci! 

 

Iubire în suflet!

There are no comments, click here be the first one!

Pentru articolul ăsta am căutat mai întâi pozele. Le-am căutat sperând nu să scriu mai puţin ci să mă fac mai înţeleasă. Sunt situaţii pentru care îţi cauţi bine şi mult cuvintele dacă vrei să fie descrise cât de cât… citeţ.

Într-o seară… spre miezu’ nopţii mai bine zis, intru cu totul în calculator cu gândul să răsfoiesc doar puţin pozele de pe Facebook după care să intru în lumea viselor, a doua zi urmând serviciul. Mous-ul meu se mişcă repede, găseşte ceva politică… neinteresant, câţiva trandafiri… îmi era prea somn să le văd frumuseţea… găseşte poza unui cântăreţ pe care il ascultasem puţin fără prea mare atenţie… Am văzut deasupra pozei ziua lui de naştere, cu urările care se fac, dar care fusese o lună în urmă… nu m-am uitat la data postării şi trec mai departe.  Dau de altă poză a lui, de data asta pe fundal negru iar pe alb erau trecute nişte cifre de care mi-am dat repede seama că însemnau anul de naştere şi anul… morţii?! Nu se poate… Nu poate fi adevarat… Mai este necesar să spun că după câteva secunde aveam mutra lui Donald din poză? În timp ce-i calculam vârsta am dat drumul vocii lui pe care de atunci nu mă mai satur să o ascult. Slavă Domnului nu era dintre apropiaţii mei, îl ştiam de pe net pentru că, bariton fiind, cânta operă şi eu ascult cu drag aşa ceva. Vezi, ţi-am spus la început că nu-mi găsesc mereu cuvintele. De ce am reacţionat aşa? Câteva zile eram aşa şi pe interior, încercând din răsputeri să gonesc din mintea mea întrebările care nu mai conteneau şi care sunt din cele de genul: „de ce?“, „cum?“, „cum e posibil?“… Există oare vreodată un răspuns omenesc la aceste întrebări?  Dmitri Hvorostovsky, unul dintre marii baritoni ai lumii, unul dintre frumoşii lumii, 55 ani… şi s-au cam terminat cuvintele.

Mai sunt situaţii, una doar mi-o amintesc acum, când simţi nevoia disperată de… o căldare cu apă… pe cap… în cap… nu contează! Dacă nu ştii despre ce vorbesc, eşti fericit şi n-o să fiu eu aia care să explic aşa ceva. Nu simt nevoia acum să vorbesc despre situaţii de gen dar mi-am amintit zilele astea de cât şi cum poate omul îndura.

Mai încoace, cunoscând legea bumerangului, fac tot posibilul să rămân cât mai plată în emoţii pentru a nu mi le proiecta în viitor pe cele pe care le-aş trăi în mod obişnuit… n-ar fi alea bune. Când am trăit prima oară situaţia asta nu ştiam nimic despre astfel de legi şi totuşi… Dumnezeu a fost acolo sau şi-a trimis Îngerii.

După nopţi în care adormeam cu muzică lui Dmitri (nu mi s-a întâmplat până acum să adorm decât în linişte deplină)… am mai aflat o situaţie…. Când eram mică mama îmi povestea că avea un căţeluş care a găsit, în nu ştiu ce împrejurări, un cârnat destul de mare pentru că urmau sărbătorile de iarnă. Suficient de prostuţ sau aşa sunt animalele, nu cunosc prea bine acest domeniu, a avut răbdare să-l mănânce pe tot. Spun răbdare pentru că după ce l-a mâncat, povestea mama, sta exact ca şoricelul din poză. Sta cu burtica în sus şi doar schelălăia uşor. Am înţeles că a trecut niţel timp până a mai mâcat ceva. Este o situaţie foarte de neexplicat pentru că nu poţi să te duci nici la dreapta, nici la stânda, nici să te plângi, nici măcar să-ţi reproşezi ceva. Pur şi simplu nu ai de ales decât să aştepţi să se digere ce ai înghiţit… 

Început de concediu coincide cu cele trei zile de doliu adică cu zile în care, la fel ca în zilele de la revoluţie, mă mişc doar pentru strictul necesar, gâdesc doar pentru strictul necesar, mă concentrez doar pentru strictul necesar… N-am ceaţă prin cap, n-am nod în gât nici apă pe cap… am doar urechi să aud ce se spune despre regi şi regine, despre regele nostru pe care l-am pierdut dintre noi. Dintotdeauna m-a fascinat şi mă fascinează orice imagine, stire, poveşti despre regalitate dar de data asta este mai mult decât fascinaţie. Sunt nişte trăiri şi sentimente şi stări pe care le petrec atunci când este vorba de istoria regalităţii noastre care nu mă lasă de loc indiferentă în astfel de zile. 

Şi ca să nu fiu nedreaptă cu viaţa, aseară am avut parte de bucuria care mă cuprinde de fiecare dată când pot vorbi despre scânteia Divină din fiecare om, despre faptul că omul merită tot ce-şi doreşte şi că poate obţine tot ce-şi doreşte. Dacă învaţă, că emiţând bucurii şi mulţumiri, viaţa îî va aduce situaţii în care să se bucure şi să fie mulţumit, viaţa lui va fi din ce mai bună. Am fost între nişte oameni cărora am putut să le spun aceste lucruri. Şi pentru asta sunt recunoscătoare şi fericită.

Îţi mulţuumesc Doamne că exist!

 

 

There are no comments, click here be the first one!

Factorul… X

http://zboara.eu/luiza/files/2017/12/23905532_2081512152068940_1014613442038950965_n-200x300.jpg

  Bineînţeles că este o emisiune cu numele ăsta. Şi încă una foarte plăcută. Are muzică, are umor, are culori multe în decor. M-am uitat ceva vreme la ea fără să mă întreb ce e cu acel titlu. Acum constat …

 

Ajunul…

http://zboara.eu/luiza/files/2017/11/24059008_1221557964644444_6801130184233946044_n-225x300.jpg

  Săptămâna asta am descoperit că filmele care de obicei rulau la televizor în preajma Crăciunului sunt date încă de pe acum. Asta înseamnă că voi avea un timp foarte lung în care să mă bucur zilnic de filmele mele …

 

Gandurile tale iti creeaza viata!

http://zboara.eu/luiza/files/2017/11/22851992_1205983592867830_2937360397642487969_n-1-300x199.jpg

  Cuvintele pe care le alegi în mod consecvent îţi vor modela destinul.  – Anthony Robbins Unul din citatele mele preferate care mi-au sădit în suflet consecvenţa după ce m-am înscris în Calivita. După ce am auzit-o pe sponsora mea …

 

Scrisoare catre tine…

http://zboara.eu/luiza/files/2017/11/6-300x224.jpg

Bună, Şi mie îmi eşti dragă şi tocmai de aceea îţi scriu. Dar hai să-ţi povestesc eu cum simt şi ce simt. Despre asta scriu o carte… de câţi va ani. De mică nu mi-au plăcut nişte concepţii ale lumii, …

 

Libertate

http://zboara.eu/luiza/files/2017/11/20799849_2036745919878897_498118724791937026_n-169x300.jpg

  Zilele astea mi-am amintit… a câta oara? Mi-am amintit că de mai multe ori mi-am propus să scriu un articol despre libertate. Şi tot acum mi-am amintit de ce nu l-am scris până acum. Nu l-am scris pentru că …

 

A 7-a zi a lui Brumărel

http://zboara.eu/luiza/files/2017/11/5-nov-2017-171x300.jpg

  Plouă! Cui îi pasă? E frig! Cui îi pasă? E sâmbăta noastră liberă! Ei şi? Cam aşa ar arăta un minidialog cu cineva care ar intenţiona să ne oprească din drum atunci când urmează a se desfăşura un eveniment …