Monthly Archives: aprilie 2013

Schimbarea este in Tine

399608_328781560554399_1664733256_n

                 Am intilnit de curind citatul de mai jos. Imi plac astfel de citate, le urmaresc si cred ca asta este un motiv pentru care ele imi apar mai des in fata ochilor.  In ultima vreme, intilnesc tot mai des asemenea exprimari, unele mai expresive, unele mai greoaie dar important este ca ele sunt.  Acestea, nu sunt decit formulari diverse ale aceluias adevar.

   …Cel mai mare secret al lumii constă în aceea că spiritul viu – spirit din spiritul lui Dumnezeu – sălăşluieşte în interiorul omului.

Dar cei mai mulţi oameni caută peste tot succesul, fericirea, bogăţia şi împlinirea, numai în interiorul lor nu caută.

…Dumnezeu este principiul vieţii, înţelepciunea infinită şi puterea nemărginită în om şi acţionează în fiecare dintre noi prin mintea, prin gândirea noastră şi prin conţinutul propriilor noastre reprezentări. –  Joseph Murphy

                Intii m-am bucurat sa constat ca adevarul din filmul Secretul, din Legea Karmei, adevarul care ne guverneaza lumea, este constientizat de multi oameni si ca numarul lor devine din ce in ce mai mare. Am avut insa un moment in care m-a prins ,,logica umana”  si am inceput sa judec pe cineva care nu avea alta vina decit ca nu intelesese multe idei care stateau la baza cuvintelor pe care le propovaduia.

Sigur ca este foarte frumos sa vorbesti despre Lumea minunata ,,facuta” de Dumnezeu, de oamenii ,,frumosi” pentru care ai ginduri bune atunci cind esti intr-o anumita stare. Este foarte usor si sa vorbesti de necesitatea iertarii, a trecutului si a celor care te-au suparat, ca bariera de trecut, daca vrei sa-ti schimbi viata in viata pe care o visezi. Chiar si cu faptul ca in Tine salasluieste Divinul de poti obisnui si vei constientiza asta din ce in ce mai des. Aceste ,,lucruri” iti fac viata deja mai frumosa si te consideri cu un pas inainte atunci cind … ti-e bine.

,,   … Cel mai mare secret al lumii constă în aceea că spiritul viu – spirit din spiritul lui Dumnezeu – sălăşluieşte în interiorul omului.” – ce faci cind viata iti scoate in cale situatii in care ai putea intilnii oameni neinitiati in acest Adevar? Ii ocolesti, evitind astfel sa te enervezi ascultind ,,logica” lor de muritori pentru care ce ,,se vede” se poate modifica si ce nu, nu?

          644528_286934374772761_1312634223_n  Nu este tocmai usor sa intelegi ca Divinul salasluieste in tine si atunci cind faci greseli si atunci cind te consideri deasupra multora. Nu este usor sa realizezi Divinul din tine cind esti in preajma sarbatorilor si in jurul tau se vorbeste despre Post ca element de ..purificare” (a cui si de ce te purifici daca traiesti mereu ce ti-ai pregatit?) si sarbatoarea in sine motiv pentru a preaslavi pe ,,Cineva” nicidecum pe Tine! Am pus poza in acest articol, intr-un moment in care mi-am adus aminte de ,,Libertate”.  Unul dintre cele mai fericite momente din viata este acela in care constientizind Divinul din Tine, realizezi cit de … LIBER esti. Nu este minunat?

Si daca nu suntem, zicem noi, materialisti si nu te rogi lui Dumnezeu decit pentru sanatate, in sufletul tau, tot sta ideea ca succesul nu a venit la tine pentru ca ,,nu a fost sa fie” sa alegi trenul in viata si l-ai pierdut, fericirea ta a stat intr-o relatie care s-a intimplat sa nu fie a ta, bogăţia nu vine la oricine si tu oricum nu te bucuri decit de sanatate … etc. Mai nou, nu esti linistit pentru ca nu esti lasat sa fii linistit! Revenind la cuvintele citatului: ,,Dar cei mai mulţi oameni caută peste tot succesul, fericirea, bogăţia şi împlinirea, numai în interiorul lor nu caută.”, toti suntem tentati sa devenim dependenti de ,,exterior”. Nu am fost invatati si acum este greu sa credem ca adevarata putere cu care ne putem schimba viata, sta in noi, in fiecare. Trebuie sa recunosc ca este mult mai comod asa. Se spune ca intram intr-o alta era. In era ce a trecut intram cu capul plecat in biserica si imploram iertare si miluire. Acum, si mi-a placut la nebunie exprimarea, intram la brat cu Domnul si suntem fericiti ca EXISTAM, si-i multumim pentru asta. Dar … acum nu mai poti da vina pe doctor si tot sistemul sanitar ca nu au fost atenti la tine. Acum sti ca esti asa precum ai gindit, simtit si trait, ca ai atras tu totul in viata ta, acum insa sti  ca ai puterea de a face lucrurile asa cum vrei! Asta nu este Libertate? Eu asa o vad! Ca sa intelegi Libertatea si Puterea pe care o ai, mai citeste o data Legea Karmei:

Viata – este un joc cu bumeranguri. Gandurile, faptele si cuvintele noastre, se vor intoarce catre noi mai devreme sau mai tarziu, cu o acuratete naucitoare. – Neale Donald Walsch

,,Dumnezeu este in fiecare dintre noi. Asteapta doar sa ne dam seama de asta!”  – am scris asta de mai multe ori pe o pagina si m-am bucurat enorm sa vad ca a placut. Indraznesc inca o data, pentru cei care nu sunt convinsi, sa redau ideile care m-au apropiat si mai mult de aceasta intelegere.

63934_453205854749249_871222241_n

Mergi la un fizician specialist in cuantica si intreaba-l: „Cine creeaza lumea?” Iar el va spune, „Energia.”     Sa descriem energia.

 1.     In primul rand, ea nu poate fi creata sau distrusa.

2.      A existat dintotdeauna, tot ceea ce a fost exista in continuare: ia o forma, o pastreaza o vreme si apoi renunta la forma. Bine.

Mergi la un teolog si intreaba-l: „Cine a creat Universul?” El va spune, „Dumnezeu.” Bine, atunci descrie-l pe Dumnezeu.

 1.   Dumnezeu a existat dintotdeauna, nu poate fi creat sau distrus.

2.    El este tot ceea ce a fost, tot ceea ce va fi, luand forma, dainuind in forma si renuntand la forma.

Deci: Dumnezeu este in fiecare dintre noi! Energia (electronului, atomului, a undelor, a cimpurilor …) este in fiecare dintre noi! Nu incerci sa afli si de ce putere dispui? Sa vezi cu ce Putere ai fost inzestrat? Nu crezi ca merita?

Iubire in suflete!

 

Posted in Blog, Mesaje | Leave a comment

Ce fac eu cu Mine?

 

533292_534628963254345_1450907962_n

       In intrebarile mele legate de ce sa fac, cum sa fac, de ce sa nu fac ceva ce-mi place in viata, se furisa insistent si s-a furisat foarte multi ani, un firicel de teama si de nelamurire legat de o abilitate, un talent macar, pe care … daca l-as fi avut, ma gindeam eu, ar fi fost mult mai bine. Putin intortocheata fraza asta dar cam asa ceva era la mine in cap. Stiam ca nu prea imi place munca pe care o faceam la servici, nu eram convinsa dar sigur nu ma facea fericita. Auzisem de oameni care, artisti in special, confunda munca cu placerea. Realizam ca asa ceva se poate dar ajungeam iar la talent, iar la munca si uneori ameteam in cerc. Pina la urma m-am convins de un lucru: trebuie sa gasesc ori o munca care sa-mi placa ori un talent, adica tot aia era numai ca atunci cind faci cu talent ceva, nu o mai numesti munca.

Am ajuns in CaliVita. Am mai spus, mi-a placut sistemul si faptul ca ajuta in primul rind Omul. Daca vrei detalii, scrie-mi, si-ti raspund. Aici munca pe care trebuie sa o depui este constituita din opt pasi (pot fi zece sau sapte, nu-i o problema). Primul pas este Scopul. Intii trebuie sa-ti stabilesti telul in viata. Trebuie sa recunosc, multa vreme asta constituia ,,calvarul” meu in CaliVita. Pina la urma sper ca voi scrie o carte in care sa povestesc cita rusine si timiditate (daca nu e tot aia) au avut loc in mine pina la cele mai inaintate virste. Asta ca sa-ti spun ca ajunsesem sa vorbesc cu persoane necunoscute la telefon pentru a le face cunostinta cu aceasta colaborare, dar scopul meu pe care trebuia sa mi-l pun … tot nu intelegeam de ce trebuie sa existe? De ce nu puteam face CaliVita fara a avea un scop, nu ma intriga foarte tare, numai ca se insista pentru stabilirea scopului ca pentru ceva fara de care degeaba traiam. Nu m-a strins nimeni cu usa (ca as fi iesit imediat) dar felul in care se vorbea ma pune aserios pe ginduri.   480366_409854899097886_1511331641_n  

Din intrebare in intrebare, cum Legea Atractiei iti aduce  tot   ce vrei atita timp cit are o componenta nobila (aici insasi Viata), am ajuns si la niste carti, articole, site-uri care mi-au dat raspunsurile mult asteptate.

Daca cineva a descoperit America, eu am descoperit (citit) ca omul este venit pe pamint pentru a evolua. Si daca nu crezi, ,,uita-te” nitel in urma, cam de cind a aparut omul pe pamint si vezi daca nu cumva a evoluat continuu. Cum poti evolua, facind acelasi lucru pe care l-au facut si inaintasii tai? Daca tot aprinzi focul cu cremene si nu ,,gindesti” sa faci ceva sa-ti fie mai usor, sau sa cauti si altceva, mai descopri bricheta cu care iti aprinzi tigarea? Si o oarecare usurare a muncii nu poate reprezenta un scop? Am gasit scris  ca cel mai repede si usor te dezvolti cind ai un … scop. Imediat m-am gindit la magarul care merge, dupa morcovul atirnat de un bat, in fata. Mai in gluma, mai in serios (altii seriosi au studiat problema) am gasit o intreaga literatura care vine sa sustina citatul lui John C. Maxwell:  ,,Darul pe care îl am de la Dumnezeu este potenţialul meu. Darul pe care îl am pentru Dumnezeu, este ceea ce fac eu cu acest potenţial.” Ne nastem cu niste calitati, cu niste trasaturi caracteristice, cu talente pe care mai devreme, mai tirziu sau poate niciodata ni le descoperim. Ne nastem cu calitati fizice, cei mai multi intregi, cu toate partile componente. Si totusi inca este posibil, si cei mai multi nu stiu, ca daca inveti o scoala, doua, ai un servici, doua, cresti un dopil, noua, etc. … asta nu reprezinta neeaparat dezvoltarea ta ca om. Apar, sunt o groaza de probleme in viata, Albert Eistein spunea ca ,,Nici o problemă nu poate fi rezolvată la acelaşi nivel de gândire la care a fost creată.” Daca nu erau citiva ,,nebuni frumosi” care sa-si propuna descoperiri si pentru care sa lupte, am fi trecut de epoca pietrei, evul mediu si de mersul in trasura? Si daca imi vei spune ca asta este ,,treaba” unora, te intreb: cind ai un film pe care-l urmaresti seara la televizor, sau musafiri la o bere, sau ai o pasiune pentru care lucrezi in timpul liber … ziua nu esti mai energic, nu cauti sa rezolvi mai repede probleme si parca ai mai mult spor, toate astea nu le faci mai repede ca sa treaca si sa vina seara? Incerci sa faci legatura cu stabilirea unui scop, pentru care ar trebuie sa muncesti cu placere, chiar daca, in timpul putin liber pe care il ai?  ,,Dacă vrei să duci o viaţă fericită, ancoreaz-o de un scop, nu de oameni sau de obiecte” spunea Albert Einstein. Crezi ca nu are dreptate?

Cei mai multi isi pun scopuri materiale, cele care le vin mai repede in minte. Daca esti sincer cu tine si ai suficienta rabdare, ai sa vezi ca dupa putin timp in care iti imaginezi visul implinit, iti vei dori altceva. Sau si mai rau, vei realiza ca nu te face suficient de fericit. Dar daca din incercare in incercare, descoperi ca ai o ,,abilitate” pe care iti place sa o practici? Drumul poate fi foarte frumos si cu foarte multe satisfactii daca din aceasta practica ajuti si pe altii. Asta despre fericirea ancorata de obiecte.

  Dragoste                            Despre fericirea ancorata de oameni, este si mai mult de spus dar ,,prietenul meu” spunea: E foarte romantic să spui că, din clipa în care a intrat cineva special în viaţa ta, te simţi desăvârşit. Totuşi, scopul unei relaţii nu este de a avea o altă persoană care să te desăvârşească, ci de a avea pe cineva cu care să împărtăşeşti desăvâr­şirea ta. – Neale Donald Walsch.

Amintesc numai Legea Karmei care spune ca toate vibraţiile pe care le emiţi mental sau verbal se întorc înapoi la tine într-o formă similară. Daca vibratiile sunt dintr-o ,,dorinta de fericire”, ti se va intoarce tot ,,dorinta de fericire”. Daca eu sunt fericit (vezi exercitiul de fericire), vine la mine fericirea, adica cineva cu care sa traiesc in continuare fericirea.

Si ca sa inchei asa cum am inceput: ce fac cu Mine? Pai, in Mine este Dumnezeu, El merita tot ce-i mai bun pe lumea asta, deci Eu toate le pot! Intii sunt fericita pentru ca EXIST, apoi imi gasesc abilitatile care ma fac fericita, de aici Scopul este la … doi pasi!

Iubire in suflet!

 

Posted in Blog, Mesaje | Leave a comment

Esti pretios

excelenta   Azi am fost la un seminar. A fost o zi superba, cu mult soare si cu multe situatii care m-au facut sa-mi amintesc si reamintesc Legea Atractiei. Dar sa o iau cu inceputul. Stiam de acest seminar de mai multa vreme. De la inceput l-am pus sub semnul intrebarii. S-ar fi putut intimpla sa nu pot merge si atunci am zis ca nu ma gindesc prea mult la el.  Ziua de azi se apropia si hotarisem sa nu merg pentru ca, aveam ceva de rezolvat acasa (casa, care nu este in orasul in care stau saptamina in care merg la servici).  Cine a zis ca ,,socoteala de acasa nu se potriveste cu cea din tirg?” Ieri, cind dupa amiaza trebuia sa plec acasa, ma suna o prietena si-mi propune o intilnire la care nu puteam sa nu merg. Vorbim si programam pentru partea a doua a zilei. Am dus dara sacosa pentru acasa, la sora mea (care nu stiu cit ma mai suparta) unde stau saptamina cit merg la servici, si ies in oras. Nu am apucat  sa schimb doua vorbe cu prietena ca primesc un telefon de la sponsora mea care, intre alte calitati, are una cit toate la un loc: ma face sa-i cam dau dreptate. Bineintels ca planul meu, de a merge azi acasa, iar a cazut pentru ca m-a invitat la seminar si nu am putut sa zic nu. Nu ca mi-e frica de cineva dar mi-am pus toate prioritatile si placerile in ordine si …am spus da.

  480366_409854899097886_1511331641_n Unde este Legea Atractiei? De cind colaborez cu CaliVIta, am simtit ca mi s-a lipit de suflet. Imi place sistemul, faptul ca poti cumpara orice, in orice cantitate, si cum sunt ,,facute” si ,,inghesuite” plantutele in flacoane (la rece pentru a ramine Vii). Imi place faptul ca am cunoscut foarte multe carti din care am invatat despre mine si gindurile si emotiile mele si ce sa fac cu ele. Imi place relatia mea cu oamenii din sitem si cu sponsora mea. Ai inteles? Eu emitind emotii de genul celor de mai sus, conform legii atractiei, mi s-au intors lucruri, evenimente care m-au facut sa retraiesc aceleasi emotii. Nu este nimic intimplator in lumea asta. Totul vine la tine datorita a ce ai gindit si trait. Esti suma trairilor tale de pina acum.

386016_179214525553779_174532910_nAcolo, la seminar o fata desteapta a ridicat o ,,problema” delicata care spunea ea, si asa este, este esentiala in munca cu oamenii: increderea. Dar … DAR … cea mai importanta este increderea in Sine. Se intimpla mult mai des, sa gasesti omul care sa aiba incredere in tine, ca cel care ii propune o colaborare, dar sa nu aiba incredere in el. As spune asta este PROBLEMA foarte mare si a celor care nu reusesc, nu in CaliVIta, nu reusesc sa iasa din banalul ,,vietii grele”, nu reusesc sa iasa din ,,asa trebuie”, nu reusesc sa iasa din ,,eu nu sunt asa destept”, nu reusesc sa treaca de ,,eu stiu? asa o fi”.  

Am scris ceva vreme in urma un articol despre Increderea in Sine. Azi Ionela, mi-a amintit sa mai abordez aceasta tema. Este foarte greu, poate imposibil sa-ti faci vise, sa crezi ca meriti sa ti se realizeze, sa crezi ca poti sa le realizezi … sa crezi ca poti sa ,,le vezi cu ochii”, daca tu nu crezi in tine, daca tu nu sti Cine ESti. Citeva zile in urma o prietena de pe Facebook posta urmatoarele ,,reguli”:  

„Regulile respectului de sine –   Brian Tracy

 REGULA nr.1

*  NICIODATA sa nu iubiti pe ALTCINEVA mai mult decat pe VOI INSIVA. – NU PUTETI OFERI CEVA CE NU AVETI !

 REGULA nr.2

*   Sa nu asteptati NICIODATA ca altcineva sa va placa sau sa va iubeasca mai mult decat va placeti, iubiti sau respectati voi insiva.”

In traducere REGULA 1. Energia, aceasta energie a electronului, a atomului care ESTE in TOT, si reprezinta TOT ce este si nu este, este si in Tine. Daca nu vrei sa crezi, atunci vrei sa crezi ca nu tu ai creat-O, ci Dumnezeu (zi-i cum vrei) si atunci te vei iubi intii pe tine pentru ca, mai aproape de inima ta esti tu decit ALTCINEVA. Si mai e ceva REGULA 2: numai emotia iubirii emisa (in cazul asta pentru tine) iti va aduce pe ALTCINEVA pentru care sa emiti aceasi emotie.  Daca nu te placi, aceeasi emotie te va face sa traiesti ALTCINEVA.

,,Emoţia este puterea care atrage. – Neale Donald Walsch” – nu este altceva decit Legea Atractiei in toata splendoarea ei. VIbratia emotiei pleaca la infinit si se intoarce la sursa, adica la tine. In drumul ei, conform Legii Rezonantei, gaseste emotii de aceasi frecventa si amplitidine si … ce mai vrei tu, si ti le aduce. 

Tu decizi ce vrei sa primesti: vrei iubire, iubeste-te si iubeste toata Creatia Divina, adica si pe tine. Brian Tracy vorbea de respect. Nu iubesc cuvintul asta si nici ce-mi inspira dar, pot inlocui cuvintul cu unul din cuvintele: incredere sau iubire sau credinta. Sa crezi in tine nu inseamna ca esti ,,increzut” ci sa crezi in puterea Divina din TIne. 

MI-e dor de cineva si … muzica pentru sufletul meu.

 

http://www.youtube.com/watch?v=S4kzGhDEURA

 

 

Posted in Blog, Mesaje | Leave a comment

Buna dimineata …

Buna dimineata! … sau ,,Buna dimineata!”

   3673_476946455650311_1080766261_nSoarele asta straluceste pentru toata lumea. Toata lumea stie asta. Toti stim ca nu ne putem apropia de el pentru ca ne arde. Stim asta fara sa fi verificat cineva. Stim ca Pamintul nostru se invirte in jurul soarelui. Nu am vazut decit filme si articole despre asta dar ne numim ,,cititi” si stim acest lucru. Stim ca daca ne impiedicam, nu ,,cadem” in sus, ci cadem pur si simplu. Deja daca spui cad, nu te gindesti ca ai fi pe altundeva decit jos. Toata lumea a auzit de legea gravitatiei. Stim si presupunem ca stim o multime de lucruri.

In scoala am invatat ca electronii se invirt in jurul atomului … nu fac ,,naveta” Bucuresti – Brasov, deci nu merg in linie dreapta si nici nu iau pauza de masa. Energia lor este dintotdeauna si va fi intotdeauna. Pamintul se invirte in jurul soarelui si nu se apropie de el, are drumul lui. Cine i l-a destinat? Cine a creat si cine este aceasta energie, a electronului si a pamintului? Mai mult, acesti atomi sunt peste tot. La baza Universului sta atomul: si in metale si in celula. Tot ce inseamna Univers inseamna atomi. Acesti atomi nu sunt altceva decit cumuli de energii. Energie condensata. Tot Universul este O energie. Tot este un tot din care faci si tu parte, deci nu te ,,termini” unde se termina corpul fizic, nu esti doar cit vezi in oglinda.

Raza nucleu – electron este (un profesor a dat un exemplu de corespondenta) la o scara n/m,  distantei Bucuresti – Brasov, considerind aceste orase nucleu si electron. Poti considera ca suntem de fapt … mai mult ,,goi”. In anumite conditii un electron ,,pleaca” sa se invirta in jurul altui nucleu. Cine a stabilit care sunt substantele care intra in reactie si care nu? In mod normal apa cu uleiul nu intra in reactie, se stie. Apa nu ia foc, uleiul ia. Cine a stabilit aceste legi?

In anumite conditii, sunetul devine ecou. Daca tipi intre munti auzi, si ai invatat la scoala, ecoul. Daca vezi un film de groaza, nimeni nu iti face nimic, te sperii si poti avea probleme. Te-a atins cineva? Cind esti fericit, topai de cita energie ai. Ti-o ,,vira” cineva cu pompa?

Daca arunci o piatra in lac, se produc niste valuri care pleaca in forma de cerc, nu patrat cum ai vrea tu. Lucrul acesta se intimpla dupa niste legi pe care, crede-ma nu le-am dat eu, si cred, nici tu. Daca eu vin acum si spun (ce au descoperit si cercetat altii, mai destepti ca mine) ca emotiile tale sunt de fapt ,,valuri” care pleaca spre infinit si se intorc (conform legii atractiei) si ca in drumul lor se ,,insotesc” cu ,,valuri” la fel de inalte sau joase, de ce imi spui ca aceste descoperiri le-au facut oamenii si nu sti daca le poti crede? Ce nu crezi? Nu crezi ca atunci cind esti nesigur, nedreptatit, jignit, furios, etc. valurile au inaltime mica si iti vor aduce altele la fel, care sa-ti aduca aceleasi stari? Nu crezi ca in viata ti se vor intimpla lucruri care sa te faca sa traiesti aceleasi stari?

Am pus mai in urma citeva articole despre Descoperirile fizicii cuantice care spun ca emotiile noastre modifica ADN-ul, deci (din cita biologie stiu eu), sanatatea. Ai sa ma intrebi de ADN-ul citor oameni este vorba, ca poate unii sunt mai ,,smecheri” si nu se supun acelorasi legi. Doctorul te scoate din necaz in prima faza. Medicamentele la fel. Daca tu persisti in aceeasi gindire, aceleasi mentalitati, ce doctor si ce medicamente sa te vindece? Valurile care au venit inapoi dupa ce ai gindit intr-un fel, si au facut ca un organ sa sufere, vin in continuare. Organul va suferii in continuare cita vreme tu emiti aceleasi valuri. (Am spus ginduri cind de fapt sunt emotii care sunt nascute din ginduri, tipare gresite, mentalitati gresite). Ca sa fiu mai clara: te simti jignit intr-o situatie, te superi, te simti ofensat. Asta inseamna ca nu realizezi ca traiesti ce ai emis in trecut si te superi pe niste legi care nu fac altceva decit sa-ti aduca aceasi stare inapoi.

Sa SCHIMBI in bine ceva in sanatate si in viata ta inseamna sa realizezi ca toti, cu Tot suntem O energie, pe care a creat-o CIneva, care se numeste Cineva. Daca nu vrei sa-i zici Dumnezeu, spune-i cum vrei. Si nu ma intreba de ce valurile emise de tine atunci cind esti fericit sunt inalte, ca nu stiu sa-ti raspund. Dar cita vreme emiti valuri de inaltime mica, stiinta a demonstrat, nu se pot asocia cu valuri de inaltime mare si drept urmare … iti va aduce, vei avea in viata si in sanatate, valuri scunde adica VIATA pe care ai avut-o pina acum!!!

2504_365696040213442_1109841313_n,,Bucura-te de Tine, suflet drag! Lasa in urma orice rautate, orice neincredere si orice grija. Doar respira si bucura-te de Ceea Ce Esti cu Adevarat. Priveste in jur…vei descoperi peste tot parti din Tine, din splendoarea Constiintei Divine care Esti!” – spunea Tania Tita.

,,bucura-te de Ceea Ce Esti cu Adevarat” pentru ca asta inseamna ca in tine ESTE Dumnezeu!  Iubire in suflet, iti doresc!

P.S. Iubirea naste ,,valuri” foarte inalte!

 

Posted in Blog, Mesaje | Leave a comment

Schimbarea …

 

481998_563826323650185_465810681_nDefiniţia nebuniei este să faci unul şi acelaşi lucru, dar să te aştepţi la rezultate diferite – Albert Einstein

Sa spunem ca foarte multi ani convingerea mea despre mine era ca Schimbarea ar fi fost ultimul lucru pe care l-as fi agreat. Fire pasnica, poate mult prea pasnica, atunci cind auzeam cuvintul, foarte ingaduitoare ma gindeam la schimbarea culoriii lacului de unghii, fardului de ochi … astea nu erau schimbari ci mai degraba ,,variatiuni pe aceeasi tema”. In orice caz, Gindul ca trebuie sa schimb liceul, serviciul, magazinul din coltul pietii de unde cumparam … piine, cred ca aproape tot, ma nelinistea cumplit. Ma destabiliza. Nu stiu eu daca am gasit cele mai bune comparatii, pentru ca dupa ani de cautari si lupte duse cu Mine, si acum si dupa citeva succese, mai greu reusesc sa retraiesc niste momente. Mai nou, se pare, trebuie sa-mi schimb si adresa de mail, lucru care ma jeneaza putin dar cred ca trebuia sa vina si ,,asta”.  ,,Schimbarea este legea vieţii.”  spunea  John Fitzgerald Kennedy. Da, si? Putea sa vina personal sa dea mina cu mine si sa-mi spuna asa ceva si nu stiu cit m-as fi miscat in alta directie si asta nu pentru ca eram capoasa ci … fricoasa! Da? Am aflat, dupa ce m-am analizat putin, ca nu prea folosesc tot potentialul meu, si ca poate pot face mai mult. Am aflat intre timp ca acolo unde este frica nu este Credinta. Acest lucru m-a debusolat putin pentru ca eu aveam o alta impresie despre mine. Am continuat totusi sa ma conving sau mai bine zis sa caut ceva citiri care sa ma convinga. Am mai spus si probabil ca voi mai spune ca citatul acela este mai mult decit adevarat cu ,,daca iubesti viata si viata te va iubi”. Rind pe rind am gasit raspunsuri ajungind sa-mi dau seama ca Schimbarea are loc … ,,cam de capul ei” in chiar viata mea! Nu stiu cind am invitat-o, cind a venit. Nu stiu nici macar daca m-a deranjat, pentru ca nelinistile care au stat la baza cautarii, erau mult mai nesuferite decit gindul ca as putea sa schimb ceva. Dar … momentul de ,,groaza” care a marcat in viata mea  cotitura, a fost cind in fata ochilor mi-a aparut o fraza dintr-o carte care imi spunea ca ,,ce gindesc si ce fac va influenta vietile copiilor mei”. … Nu am ingrosat literele si nu le-am scris cit ,,Casa poporului” de mare, dar nu vrei sa sti cit m-au ars. 

Am relatat toate astea ca sa-mi improspatez memoria si sa ma trezesc citeodata din ,,prostia” care ma caracterizeaza atunci cind sper ca daca spui unei persoane cite ceva despre ,, Viata – este un joc cu bumeranguri. Gandurile, faptele si cuvintele noastre, se vor intoarce catre noi mai devreme sau mai tarziu, cu o acuratete naucitoare. – Neale Donald Walsch”, ea va intelege suficient cit sa stie cum sa-si schimbe gindirea! Sunt putin rea cu mine acum, dar omuletul din mine o mai ia citeodata razna si uita de ordinea Divina in care se petrec lucrurile. Am fost martora in ultima vreme la mai multe manifestari ale Legii Atractiei adica a jocului cu bumeranguri. Nu te poti sustrage acestei legi … nici macar ,,daca nu o cunosti si nu sti sa o aplici”. Sper doar ca gindurile din urma ale lui cineva, sa-i aduca revelatia Legii bumerangului si sa se salveze.

404448_489332304447058_506503851_nCa sa intelegi Legea bumerangului, trebuie sa vrei sa accepti faptul ca toti suntem Unul si sa inveti si Legea Rezonantei. Ca sa accepti ca toti suntem Unul, trebuie sa accepti ca nu exista separare, ca nu exista vinovati in exteriorul nostru si mai ales … trebuie sa accepti ca daca inveti ceva despre fizica cuantica nu inseamna ca-L excluzi pe Dumnezeu. Pentru ca acum sa pot spune ,,Iti multumesc Doamne ca exist!” cu ani in urma am vrut sa-mi demonstrez si sa demonstrez, parca in ciuda tutror, ca Viata este frumoasa, ca nu e grea si nu e un cimp de batalie! De foarte mititica am avut norocul sa-mi incolteasca acest gind! Viata, Dumnezeu mi-a aratat ca nu m-am inselat. Acum e rindul meu sa invat pe altii. Toate se vor petrece in ordinea Divina si Dreapta, stiu asta!

Nu stiu daca am pus titlul potrivit dar pentru citeva clipe, intr-o situatie anume, mi-a venit in minte vorbele lui Caragiale despre Schimbare … pe ici pe colo …. In lupta cu Sine, uneori omul se amageste ca se schimba, cind de fapt schimbarea este doar la fata, schimbare de fard!

Iubire in suflet!

 

 

Posted in Blog, Mesaje | 1 Comment