Cum un gând, o intuiție pot fi foarte adesea semne că e bine să apuci o direcție anume, m-am așezat la scris având ca inspirație o relatare a unei situații de pe vremea când eram pe la școli dar suficient de mare cât să îmi amintesc. O bună parte din zi am avut această întâmplare în minte și cred că nu este doar o întâmplare dar, cum se zice, nimic nu este întâmplător. Este posibil ca pentru cineva care trece peste aceste rânduri să fie ceva ce lipsea înțelegerii unei situații sau chiar să-i fie mai bine după citirea lor, eu asta îmi doresc.
Nu-i descoperirea roții dar atinge un ,,moment” sensibil și anume Tristețea. Și acum un alt gând îmi trece prin cap, deranjând neuronul meu cel vesel, și vine cam de departe de când se spune că romanii în timpul petrecerilor lor găseau un moment în care aduceau, și plimbau prin încăperile cu mese și petreceri, mumii (sau ceva de genul). Și asta o făceau pentru a aminti de reversul medaliei care acum avea pe o parte veselia din timpul petrecerilor dar mai exista una legată de moarte respectiv tristețe. Nu știu ce mi-a venit să vorbesc despre astea, poate că am auzit de Papa care a fost operat la plămâni, în seara asta dar, dacă tot am amintit de fațete, este de dorit să nu-ți treacă prin cap citind articolele mele că ai putea intui măcar stările prin care trec. Asta este valabil și pentru ,,coincidențe”. Pot spune doar că de data asta nu are nicio treabă ce scriu cu simțămintele mele din ultimul timp. Gata cu bănănăielile.
Pentru a înțelege mai bine despre ce este vorba, este posibil ca eu să nu fiu destul de clară, am dat un ochi pe la ,,prietenul” meu (Jacques Martel – Marele Dictionar al bolilor și afecțiunilor), și anume la capitolul despre plămâni. Încă nu am scris și nu am aprofundat acest subiect dar din alte informații știu, și am analizat și cazurile pe care le știu din viață, că afecțiunile plămânilor înseamnă și apar în urma unor situații, trăiri, evenimente care au adus și au uitat să mai ia înapoi… tristețea. În carte scrie că ,,prin activitatea plămânilor viața circulă în mine, inhalez viața și o returnez Universului”. Dacă așa stau lucrurile eu sunt și exist ducând oxigen la fiecare celulă, oxigen care poate fi sentimente, emoții negative cum este și tristețea, sau poate fi iubirea adică sentimente, emoții benefice și care dau viață celulei și organismului. Considerând existența mea, neimportantă, umilă, păcătoasă (cum se vehicula în biserici), trimit celulelor altceva decât viață, trimit ceva ce la va face să se dividă și să funcționeze în boală.
Am văzut scris, și am blocat respectiva postare, legat de faptul că Papa a vut nevoie de intervenție chirurgicală înseamnă că rugăciunea nu ajută. Poate ridica ceva semne de întrebare dar pe undeva este adevărat: conform ecoului dacă te rogi pentru orice cu ,,dă-mi Doamne” sau ,,vreau” sau ,,ajută Doamne”, rezultatul va fi un gol și mai mare pentru că vei striga și mai mult și mai intens. Este posibil ca din toate zicerile și gândurile Papei de bine pentru el și pentru întreaga lume să îi fi ieșit la suprafață tristețea legată de războaiele lumii, foametea și oamenii foarte mulți ce se consideră neajutorați. Până la urmă ne ia valul și oricât de multe am cunoaște emoțiile și sentimentele ne dau de gol. Lazarev zicea, și în asemenea situații este de adus aminte, că pentru a și sănătos, ferit de necazuri și în general om cu aspirații către Dumnezeu, trebuie să fii ,,actor” în viața ta: să nu te afecteze nimic foarte tare, să nu te bucure nimic foarte tare. Și într-un caz și în altul trăite cu intensitate, în timp, acestea ,,rup” ceva în organism. Cu bucuria nu îmi explic decât prin faptul că s-ar putea infiltra frica de a o pierde și atunci aceasta crescând ,,rupe”… și dacă nu e timp pentru frică și realizezi că nu o cunoști… spun sigur că ți se amână.
Ajungând la relatarea pe care am auzit-o în copilărie și de care îmi amintesc când și când, este vorba de oameni cunoscuți, am încă odată certitudinea că tabelul meu cu coloana roșie și coloana verde este cât se poate de adevărat. Este vorba despre un tată, cap de familie, care își duce băiatul la doctor pentru un consult, probabil simțise că ceva nu era în regulă. Povestind băiatul ne și spune câte ceva despre tata care era genul de om în fața căruia nu sufla nimeni în familie, pe la jumătatea secolului trecut se purta astfel de comportamente. Tata sta la masă cu biciul lângă piciorul scaunului, nu îndrăznea nimeni să nu mănânce tot din farfurie. Băiatul isteț de altfel avea mare grijă și ce note lua la școală pentru a face ca bătăile să fie mai rare. Nu îmi amintesc dacă băiatul atunci a știut diagnosticul pus de doctor dar nici nu are importanță. Doctorul îi spune tatălui că băiatul lui are o boală la plămâni și dacă vrea să-l mai vadă sănătos ar fi bine să ia în considerare sfatul lui. Tatăl, puțin sau mai mult speriat, ascultă ce îi spune doctorul. Sfatul a fost următorul – prima parte: un an de zile nu îl întrebi de școală, de lecții sau teme sau ceva de învățat, note, învățători sau orice este legat de școală. A doua parte din sfat era legat de mâncare: îi dai să mănânce cât poate pâine proaspătă cu unt (nu mai știu dacă și brânză dar cred că da), altceva nu.
Băiatul, care era și mai mare cu câțiva ani decât părinții mei ne povestea ce a urmat, vesel și râzând cu poftă chiar. Tatăl care altă data sta cu biciul la picior, acum el era cel care îl anunța pe băiat că prietenii lui sunt la poartă și au venit să-l ia la joacă. Peste drum de casa lor era un teren foarte mare, care ajungea până în port, pe care erau animale care pășteau și unde mulți copii se jucau și băteau mingea la porți făcute de ei și mingi tot de ei făcute. Când a venit acasă de la școală cu primul patru și deja începuse să tremure (nu, el nu a știut ce i-a zis doctorul părintelui) și tatăl i-a zis că nu-i nimic să lase școala să iasă să se joace, deja nu mai știa ce să creadă. Anul ăla a rămas repetent dar la control doctorul i-a spus că nu mai are nimic la plămâni. A urmat școala, liceul pe vremea când, la tata în clasă doar trei au luat bacalaureatul, nu era la mâna tuturor să-l facă. Nu îmi amintesc cu prea multă plăcere de el pentru că am auzit, mai șoptit, în excursii la care am mers împreună și pe la sărbători, că moștenise destul de mult din comportamentul tatălui în familie, dar asta nu era treaba mea.
Deși se crede că medicina nu era atât de dezvoltată în vremurile alea eu cred că doctorul ăla era unul care știa mult mai mult decât strict reacțiile chimice care pot avea loc în urma inserării unor medicamente.
Mama mamei care ne-a crescut era pentru noi Maia. Maia când era mai tânără a fost găsită cu lipsă de calciu. I s-a dat să facă niște injecții pe care le-a făcut dar în timp tot nu era bine. Tot doctorul care îi recomandase și tratamentul i-a sugera să iasă în natură, avea o vie mica în afara orașului dar nu de ea avea nevoie, dacă se poate la apă, adică la Dunăre. Cum avea o rudă care avea treabă mai multă în port și-a făcut un obicei din a merge cu toată familia, destul de des am înțeles, cîteva zile pe săptămână, în port. Acea rudă avea barcă și știa să pecuiască cu plasa pe care o arunca în locuri de el știute. În barcă era urcată toată familia adică mama, Maia și Taia (pe care nu l-am cunoscut). Bineînțeles că și hrana de acum consta în mai mult pește.
Și într-un caz și în altul stresul de la tată și de la muncă a fost eliminat și Libertatea de joacă și Libertatea în aer curat și natură și-au făcut treaba ca medicamente, ca doctori buni, ca leacuri pentru boală.
Libertatea asta nu se poate analiza la microscop în laboratoarele care fac analize din ce în ce mai amănunțite și mai sofisticate. Este greu de înțeles că aceste analize au în fiecare zi alte rezultate, în cazul de față, în funcție de gradul de Libertate pe care ți-l asumi, ți-l permiți sau chiar ți-l conștientizezi. Este o modă să zici că trebuie, nu pot să fac altfel, asta este și n-am ce face, etc. Situațiile reale spun că cele mai multe sunt adevărate dar, te-ai gândit că în infinitatea de soluții care există în Univers există una bună și pentru tine? Și numai această conștientizare îți va aduce idei, materiale, speranțe chiar, care să te aducă mai aproape de o stare de bine pentru tine.
Poate că nu știu eu toate situațiile bune, poate că nu știu toate drumurile care să mă ducă unde vreau dar, asta nu înseamnă că ele nu există. În înfinitatea de legături interatomice din Universul ăsta, în infinitatea de posibilități și de situații, puterea de a structura Universul este a omului, se găsește și cine și unde vreau să fiu. Cred că asta este o idee de Libertate cu care ar fi trebuit să ne naștem. Ne supunem unor legi morale dar care sunt făcute de om și nu mereu în interesul lui. Știu doar că Dumnezeu nu ne-a lăsat cu Codul Legilor cu Opis la cap în loc de pernă, El ne-a lăsat Liberi și orice constrângere impusă aduce boli și necazuri. Este târziu, mă apucă scrisul târziu…
Până data viitoare: Lumină în suflet!
