Monthly Archives: septembrie 2026

Nu m-a ajutat nicio inspirație pentru început, niciun film văzut recent nu mi-a atras atenția… poate puțin balet, da, unde se chinuie mai tare un picior decât la balet? Uneori se bucură urechile datorită muzicii, chiar dacă vedem chinul picioarelor pe poante, dar asta-i altă poveste. Dintotdeauna am știut, și câteodată nu m-au lăsat să uit, că picioarele sunt foarte importante. În momente de puțin mai multă oboseală sau boală, mă bucur că în foarte multe altele sunt de treabă și nu-mi dau bătăi de cap, aici cred că și articulațiile au un cuvânt greu de spus. Și pentru că pe poante nu am apucat să stau, balet am văzut și pot să-i apreciez sublimul mișcărilor dar și infernala muncă din spate, cu sportul niciodată n-am fost prietenă, am urcat ceva munți dar doar pentru că iubesc peisajele din cale, am să ajung mai repede la ,,prietenul” meu (Jacques Martel – Marele Dictionar al bolilor și afecțiunilor).

Picioarele merg pe pământ, sunt în directă legătură cu energia lui pentru că noi ne luăm energia și de la pământ. Pământului i se mai spune și Mama Pământ și atunci picioarele sunt în legătură cu relația cu mama. Picioarele sunt stabilitatea pentru deplasarea spre un scop și spre o direcție, relația cu universul, poziția mea în societate și poziția pe care o adopt față de situațiile care apar în viață. Poate de aici se întâmplă să se înmoaie picioarele la vestea, unui eveniment sau o situație, fie bună fie rea.

Întreg corpul are terminații nervoase pe suprafața picioarelor, acestea putând da indicații despre partea suferindă din corp. O suferință a picioarelor indică înaintarea grea spre un scop (bine ar fi să existe unul), prea puțină stabilitate și siguranță în viață care duc la frica de viitor și aducerea în prezent a celor negre din trecut. Amintirea sau identificarea conflictului cu mama, dorința de autonomie, atașarea de ea și de aici fac totul chiar dacă nu-mi place, astea toate duc la suferințe ale picioarelor.

Picior scrântit înseamnă obligativitatea de a rămâne lângă o persoană deși nu asta este dorința.

Picior lovit înseamnă că viața mea o conduce altceva sau altcineva.

Picior fracturat înseamnă încăpățânarea de a merge într-o direcție când fie nu o vreau, fie știu că nu-i bună și tot aia e.

Platfus înseamnă o structură foarte rigidă, prea puțin flexibilă, identitatea mea nu prea mai este, viața personală cu cea profesională sunt foarte amestecate, limitele fiind slab delimitate mai greu se face ceva cu fundament, cu stabilitate astfel că vulnerabilitatea își spune cuvântul.

Curbura foarte înaltă denotă deplasare greoaie, viața personală cu cea profesională sunt foarte clar separate, comunicare greoaie mai degrabă distanțare, cunoaștem termenul, și tindere spre autonomie.

Picioare umflate denotă o reținere a emoțiilor referitoare la direcția în viață. Când sunt prea multe emoții, în eliberarea lor apare transpirația.

Picioarele reci, înghețate au legătură cu modul în care se percepe relația cu mama, comunicarea cu ea. Personal nu recunosc aceste cauze deși cea mai mare parte din viață am suferit de ,,răcituri”.

Piciorul stâng este latura emoțională, piciorul drept este partea rațională, ambele spun dacă vreau sau nu să merg într-un loc.

Ca toate afecțiunile picioarelor, și transpirația înseamnă minerale mult mai puține în organism, mult mai multe toxine (acizi) care ,,spală” mineralele, acestea toate sunt rezultatele nesiguranței, nesusținerii, fricilor, emoțiilor negative și tot ce face ca o fundație, o bază, să se clatine periclitând întreaga clădire (blocarea primei chakre).

Picioarele simbolizează deplasările, autonomia, conferă direcție, stabilitate, soliditate, așezare fermă, puterea de a merge înainte și a lăsa trecutul în urmă.

Afecțiunile picioarelor mai poate însemna și înrădăcinarea în zona de confort și în rutină. Acestea  nu înseamnă altceva decât siguranță (lucru știut și cunoscut) care odată amenințată duce la suferința picioarelor.

Picioarele slabe înseamnă puțină energie, lipsa siguranței, neputința de a înfrunta o situație sau o persoană, dependența de ceilalți, motivația și susținerea mereu sunt căutate la alții și nu în interior.

Picioare subțiri înseamnă slaba conectare la lumea fizică și responsabilitățile de preferat să fie delegate, asumarea este prea grea.

Picioarele groase suportă greutăți cât cuprinde, responsabilități asumate și pe ale altora, acestea din urmă din obligație… cunosc eu pe cineva dar nu spun…

Dificultățile la picioare înseamnă dificultăți în relaționare, tensiuni, conflicte care fac frică de viitor, speriat și limitat încât fuga pare de dorit.

Recomandarea este de acceptare a situației și gestioanarea siguranței interioare, încrederea în sine și trecerea peste rezistența în fața schimbării. Această recomandare, corectă de altfel, nu văd cum poate fi pusă în practică fără  noțiunile (sunt în primele articole de anul ăsta) de Dumnezeul din om, Putearea omului, Credința, atomul și universul, etc. Cum să accept o situație pentru care tremur de frică sau groază că nu o pot rezolva sau că se poate prelungi în viitor? Cum să știu că pot avea încredere în mine când orice schimbare îmi stârnește panică, indecizii și întrebări despre rezolvare care nu se mai termină? Ușor de zis, greu de făcut: cu crezurile omului care se crede că este doar cât se vede în oglindă.

Dureri sau crampe (la partea inferioară a piciorului) dau semn că trebuie încetinit ritmul. Evenimentele par a veni ca avalanșa, apar sentimentele de tensiune și hărțuire ca răspuns la presiunile exterioare din fața cărora nu ai cum să pleci și nu mai poate fi vorba de vocea interioară pentru că se confundă cu ce ,,trebuie”.

Dureri sau crampe pot veni și de la vase, vene – nu știu care-s alea sau celelalte, sparte care fac piciorul vânăt de pare negru, situație în care doar presupui că este și timpul tău pentru odihnă dar nu prea cunoști cum se face… sperietura însă te face să stai locului măcar până mai trece culoarea groaznică a piciorului și oricum le-ai făcut pe toate.

Partea superioară a piciorului înseamnă reținerile trecutului, forța mea, culpabilitatea față de evenimente sau situații, ranchiună, supărare, sentiment de trădat, toate aceste îngroașă piciorul, împiedică mersul înainte. Apare frica de a înainta, lipsa de încredere, se simte și mai tare lipsa de sprijin. Creativitatea este sufocată, supunerea devine exagerat de mare, neputința, toate duc la sentimentul că stăpân pe viață este altcineva nu sinele.

Recomandarea este de recuperare a spațiului dat celorlalți, eliberarea creativității, exprimarea capacității și puterii interioare, recunoașterea forțelor proprii și recunoașterea și trăirea vieții din plin.

Legătura cu prima chakră, stabilitatea, susținerea, hrana, mineralele, am făcut-o în primul articol despre oase. Pare că ar mai fi de scris dar… pe altă dată.

Până data viitoare: Lumină în suflet!

Inițial nu am vrut să scriu despre ea. Nu am vrut pentru că mi se pare o etichetă pusă pe nedrept persoanelor cu niște ani în spate și mai ales femeilor. De când am intrat în ,,era” asta a omului care își poate crea viața, dacă și conștientizează lucrul ăsta, nu mai ,,înghit” povești cu așa este, o fac cei mai mulți oameni, este normal, așa scrie, etc. Este vorba despre Osteoporoză. De curând am recitit și cred că o să mai scriu despre un capitol care doare tare și încă de pe băncile școlii și anume despre dantură. Cauzele afecțiunilor danturii sunt destul de asemănătoare cu cauzele afecțiunilor oaselor: nimic nu este stabil, nu ai susținere, pericole peste tot, indeciziile, neîncrederea în sine și în ceilalți, desconsiderarea sinelui, nu sunt bun de nimic, frici, etc. etc. Dacă omenirea a juns în punctul în care a pierdut din vedere sau nu crede că Dumnezeu este în om și nu-i cunoaște nici Puterea de a-și crea ceea ce emite, atunci trăirile amintite nu cred că mai țin doar de numărul anilor sau de categorii de oameni, aici femei, pot fi ale mult mai multora. Da, poate că femeile își fac griji mai multe, frici mai multe fabricate pentru că gândesc împrăștiat în sensul că la mai multe decât la o temă făcând scenarii mai multe și mai rele uneori, astea țin însă de cum suntem structurați femeile și bărbații. Nu-mi dau cu stângul în dreptul dar nu-mi plac etichetările și din lecturarea capitolului de la dinți mi-am dat seama încă o dată că nici limitările, autoritățile, legile sau încorsetările… sau poate am respectat prea multe, cine știe?

De la ,,prietenul” meu (Jacques Martel – Marele Dictionar al bolilor și afecțiunilor) aflu că pierderea densității osului și devenirea lui poroasă este direct legată de dorința de a mai ,,fi”. Se pierde motivația de a mai exista pentru că ,,nu mai sunt cine eram înainte”. Și în această carte se vorbește despre statistici, după cum văd. Dacă se știe că cele mai multe cazuri sunt la bătrâni și la femei după menopauză, această convingere se încetățenește atât de tare încât ea se materializează și devine osteoporoză la această categorie de oameni. Ajngem la ,,toți așa spun”, ,,înseamnă că așa este”, ,,așa spun specialiștii”. Descoperirile care spun, în fizică, că materia se formeză numai dacă există observator adică privirea sau imaginația omului, nu au ajuns prin prea multe manuale, nici în cartea asta. Se pare că Gregg Braden avea dreptate când spunea că după aceste descoperiri, fizica, chimia și-au ajustat formule și teorii mai puțin medicina și nu știu de ce mai îmi bat eu capul cu asta. Hai să văd cât pot să mai fiu de acord cu ce este scris.  

Inutilitatea aici este legată de maternitate. Poate în secolele trecute erau astfel de credințe dar acum chiar nu mai poate fi vorba de așa ceva decât dacă după ce termini cu serviciul nu îți găsești ceva de făcut, și nu vorbesc de treburi casnice, care să-ți facă plăcere și să te facă să simți că ești viu. Doar așa nu vei mai îmbrățișa convingerile care să te ducă la osul poros. Îți mai rămâne de făcut doar să-ți speli oglinda mai rar sau să te împrietenești cu ea. Cam asta-i cea mai grea muncă dar s-au descoperit metodele de schimbarea convingerilor și le aplicăm până ne iese… dacă vrem. Culmea este că recomandările spun ceva asemănător, adică proiecte noi, încredere în sine și în viață și mai ales găsirea resurselor de motivație. Gata cu boala asta, i-am acordat și așa prea mult spațiu.

Când am scris de osul deformat din cauza presiunii pe care cred că trebuie să o suport, m-am gândit, nu lua de bună este doar părerea mea pentru că nu m-am documentat, că deformările pot fi și excrescențe și monturi care să fi luat naștere pentru că osul a devenit ,,moale” la un moment dat. Și gândirile astea de ,,geniu (ha!)” ale mele nu au venit de niciunde ci dintr-o pățită care a trecut dar în care sperietura, de cât de repede o iau în ,,freză” după o trăire ce nu are încrederea în Dumnezeu ca temă, a fost cam prea mare.

Căutând variațiuni pe aceași temă am găsit Spina calcaneană. Aceasta se formează dintr-o confuzie de direcție și o lipsă de stabilitate fie la locul de muncă, fie în relații sau în viața de cuplu.   

Până la urmă MLM-urile (vânzările în rețea de distribuitori) astea apărute ca ciupercile după revoluție au făcut un mare bine chiar dacă nu ne-am dat seama, aveau ca prim pas de lucru stabilirea scopului. Recomandarea pentru afecțiunea asta, cred destul de dureroasă, este conectarea la aspirațiile interioare și fixarea de scopuri noi (caz fericit totuși în cazul în care au fost dar acum s-au învechit) și ascultarea vocii interioare la care eu îi zic vocea care îmi spune și ce vreau nu numai ce trebuie.  

Șoldurile poartă corpul în echilibru. Corpul se sprijină pe șolduri. Ele ajută picioarele să se miște pentru a înainta corpul. Fiind un sprijin șoldurile reprezintă credințele referitoare la relațiile cu lumea, relațiile mele cu mine și cum sunt văzută de ceilalți. Ele amortizează mișcarea și apar dureri atunci când apare indecizia legată de înaintare sau de direcția de urmat. Cum nu se prea știe de Dumnezeul din om, apare întrebarea referitoare la a merita: la o răscruce apare întrebarea dacă merită trăită viața pentru tine sau sacrificată pentru alții așa cum a fost până acum? Dacă merg pe același drum care nu-mi place că nici nu mi-a plăcut pot să-mi fracturez șoldul pentru că împotriva voinței mele apare presiunea și ideea de a ceda.

Afecțiunile șoldului zice că indică rezistență și rigiditate, inflexibilitate față de o situație sau față de o persoană. În carte scrie că acestea se trăiesc datorită unei trădări sau datorită unui abandon. În urma acestora apare frica de viitor și nesiguranța în a lua decizii, de aici sentimentul de ,,nu valorez nimic” pentru că nu știu să mă opun a ce nu-mi place. Nu știu dacă merit să merg spre o situație dorită de mine.

Toate astea conturează ce știam eu despre afecțiunile de la șolduri din câteva cazuri de care am auzit. Încă o dată spun că multe vin din (sunt patru nivele ale convingerilor cu care se lucrează în diverse metode) vieți anterioare, generații în spate și poate de la sufletul venit în lumea asta. Cu ani în urmă auzeam foarte multe cazuri de nou născuți care mai devreme sau mai târziu li se punea aparat gipsat, așa se zicea când li se puneau piciorușele în ghips pentru că se nășteau cu dislocare de șold. Puiul ăla nu a avut când și cum să se simtă trădat sau inutil, nebun de nimic, indecis în ce direcții să apuce, sau presat să facă ce nu vrea, etc. Parte din ele le-au trăit mamele lor, parte bunicii, parte din ele generațiile din spatele bunicilor. Dureros este posibilitatea (în funcție de intensitatea și durerea trăirilor) ca și ei să trăiască aceleași trădări și sentimente dacă mamele nu știu cum să oprească acest tăvălug, unii îi spun karmă.

Bazinul unește și separă partea inferioară de partea superioară a scheletului uman. El simbilizează sentimentul de siguranță și puterea. Frica de a avansa în viață din cauza trecutului neuitat produce afecțiuni la bazin. Intens apare sentimenul de nu merit, m-am simțit trădat, m-am simțit păcălit și trebuie să mă feresc. Recomandarea pentru găsirea echilibrului este iubirea de sine. Să te iubești așa cum ești, să ai încredere în tine și în ce faci, să nu-ți mai subestimezi importanța nevoilor tale, și o reevaluare a aspectelor din viață pentru ca ele să aibă un fundament mai solid.

Până data viitoare: Lumină în suflet!

Ar trebui și o să caut să văd unde pot pune câteva rânduri ca să-mi apară la fiecare articol. Am început să numerotez articolele din anul ăsta pentru faptul că au o oarecare legătură în ceea ce privește câteva idei generale legate de crezuri, Dumnezeu, materie, atom, gânduri ca și despre vibrații, hrană, boli și acidifieri. Toate acestea sunt importante pentru o înțelegere mai ușoară a ce a vrut neuronul meu cel vesel să scrie pe aici.

Tabelul cu coloana roșie și verde menționează de mai multe ori cuvântul acidifiază. Ce numesc eu acizi pot fi foarte bine și toxine dar sigur nu fac niciun bine organismului. Sunt în organism și acizi benefici dar nu de ei vorbesc. Din tabel reiese, zic eu mai clar, ce se întâmplă sau cum ne putem acidifia din cauza hranei. Puțin mai mult de învățat este despre acidifierea organismului datorită gândurilor, convingerilor, emoțiilor, fricilor, trăirilor noastre și a tuturor celor care nu sunt menționate în coloana verde.

Cum în afară de hrană organismul este atacat și de emisiile noastre, am ales să scriu câteva cuvinte și despre prima chackră. Sincer nu-mi pot imagina ce este, nu o pot plasa în modelul cu ecoul, nu știu cum emisiile noastre se întorc și se fac dop în dreptul chackrelor și nici nu am idee ce înseamnă și cum se vede blocarea lor. Și totuși am ales să scriu despre prima chackră pentru că se spune că ea este în directă legătură cu mineralele. Blocarea ei, conform celor găsite, înseamnă acidifierea pentru organism. Acidifierea înseamnă ,,spălarea” mineralelor care produc cele mai multe boli și cele mai multe la oase. O comparație sugestivă mi se pare aceea dintre Detartran și calcarul depus unde nu trebuie. Dacă pun suficient din primul, suprafața inițial cu calcar rămâne curată pentru că a fost dizolvat calcarul. Acidifierea, dacă dai o căutare pe net afli foarte multe, face multe rele în multe locuri din organism în funcție de șablonul de gândire emis. Sângele se îngroașă și apare tensiunea și colesterolul când bucuria din viață nu-i ce trebuie, adică e mai puțină. Să vedem acum și ce este cu oasele.

Oasele suferă când sunt emise niște trăiri care seamănă foarte bine cu ce se spune despre chackra blocată, ăsta ar fi unul din motivele pentru care am făcut atâta amar de introducere.

Cum prima chackră are legătură cu pământul și cu susținerea, atunci când emisiile sunt de încredere în viață, când mă simt în siguranță în casă, în relații, în legătură cu banii și locul de muncă, atunci am și curaj, capăt forță și fizică și entuziasm. În aceste condiții, în aceste trăiri oasele vor fi în condiții dintre cele mai bune.  

Când din motive externe reale sau scenarii imaginare, încep să simt frică, cât de mică ar fi ea se mărește exponențial, ajung repede să nu mai am încredere în mine sau în cei din jur, sentimentul de siguranță legat de bani, casă, loc de muncă devine din ce în ce mai mic, oricum nu-mi place schimbarea ajung să opun cea mai mare rezistență, posibil să ajungi și extrem de posesiv (din frica de pierdere), în aceste cazuri chackra se zice că se blochează. Blocarea înseamnă ,,spălarea” mineralelor din cele care susțin corpul omenesc adică din oase. Așa apar durerile de oase, problemele musculare, problemele cu articulatiile (rigide, dor, se umflă, și altele), kilogramele in plus nu-s de la oase dar grăsimea fiind acidă, odată cu acidifierea organismului, se înmulțește și ea. Minerale mai puține, înseamnă și rezistența fizică slabă, lipsa energiei și astea vin la pachet și cu lipsa forței și a dorinței (chefului) de a mai realiza ceva.

Abordându-l pe ,,prietenul” meu (Jacques Martel – Marele Dictionar al bolilor și afecțiunilor) am scos câteva idei, zic eu, de folos măcar pentru curiozitatea unei documentări mai intense.

Oasele sunt comparate cu arborele vieții, fundamentul pe care este construită întreaga ființă și ,,suportul corpului emoțional”. Oasele sunt în legătură cu legile și principiile aplicate de autoritate (poliție, profesori, părinți, etc.) pentru a mă ajuta să fiu sprijinit și a exista o ordine în general. Recomandarea este… (din capitolul ușor de zis, greu de făcut) ,,să nu mă mai tem și să învăț să am încredere în mine”. Pentru cei care mai au copii prin școli și dau semne de lipsa de curaj, mai distanți, mai mult sau mai puțin temători, când nu vor să iasă în evidență sau chiar nu vor să răspundă la lecții, când nu răspund la întrebări puse pe un ton mai aspru, pentru voi este bine să știți că astea nu sunt încăpățânări, unii mai zic și de la zodii. Sunt ,,bagaje” cu care au venit pe această lume, din vieți anterioare, din generații din urmă, care slăbește organismul făcându-l și mai receptiv la emoții, trăiri interioare, uneori pot duce și la obrăznicii. Nu că le-aș fi avut pe toate dar, am mai scris, în multe materiale de dezvoltare personală și la mulți îndrumători și instructori am găsit trimiteri doar la copilărie pentru tot ce trage un om în viața lui dacă este de boală sau de destin.

Afecțiunile oaselor vin, spune prietenul meu, de la devalorizare, de la a te simți anihilat, stricat, distrus, deșeu. Astea mai pot fi ascunse în spatele unei imagini dure și reci.

Un os rupt înseamnă o opunere puternică față de ceva. Când te simți limitat și vrei să ieși din închisoare, senzația că trebuie să dovedești mereu, opunerea este mare și probabil nerăbdarea, oasele nu mai pot suporta și se rup. Și judecata severă a propriei persoane ca și conflictele între vechi și nou (convingeri, aspirații, etc.) pot rupe ceva. Ca recomandare este iubirea de sine pentru a putea exprima simțirile, conștientizarea potențialului interior. Când ajungi să înveți despre Dumnezeul din tine, te vei iubi așa cum ești și îți vei permite să-ți exprimi simțirile știind ce potențial ai.

Cred că ar putea intra aici și fisurile, una fiind că înghit mai greu munca făcută de ochii altora, prelungită chiar dacă suportă amânare, încetinită pentru a testa rezistența, etc. Pot citi ce scrie prin carte dar încă nu fac niște legături în afară de vechile mele impresii, aș zice acum eronate, despre de ce sunt în stare. Da, aici aveam un colț pentru cine, și care era din capitolul autorități și legi, mă obliga să ,,înghit” ce îmi era greu și mai ales nu era deloc necesar, aș spune chiar inutil.

Oasele se pot deforma din cauza presiunii pe care cred că trebuie să o suport. Obligația trece și la corp deformând.

O dislocare poate însemna și un dezechilibru, posibil confuzia legată de direcția pe care ar trebui să o urmez sau să o schimb.

Oasele ca suport al emoțiilor, simbolizează și principiile morale, verticalitatea, onestitatea, stabilitatea. Niște trăiri prea rigide fac trimitere la oase rigide și chiar la riscul de a se sparge mai ușor. Mâinile mă ajută să pot ,,prinde” lucruri și să pot să le rețin, picioarele ajută la avansarea în viață, la progres. Afecțiunile lor vorbesc despre flexibilitatea sau rigiditatea mea.  

Până data viitoare: Lumină în suflet!

Că nu știam cum să încep, am auzit niște cuvinte: eu cu cine mă lupt? Nu aveam de gând să scriu despre nicio luptă dar cuvintele m-au dus cu gândul la ecou și la emisiile noastre. Omul emite conștient, gândit, calculat, cu voință, cu gânduri rele sau cu bunătate, etc., un procent de aproximativ douăzeci la sută din totalul emisiilor. Restul de până la sută sunt emisiile pe care nu le iau mereu în considerație, inconștient mai zic unii cu care nu sunt de acord și au mai zis și alții mai deștepți ca mine. Emisiile trăirilor, fiind în număr mult mai mare, când se întorc, când se ,,aude” ecoul aduc situații care te vor face să retrăiești mai mult și mai intens emisiile inițiale. Lucrurile astea le-am mai spus și iar voi lăsa tabelul cu bune și rele.

Treaba cu lupta este în multe cazuri fix invers decât vorbește toată lumea. În ultima vreme, tot aud că poți face multe lucruri pe care le dorești, le planifici, cu care să-ți poți rezolva situații, dacă îți potolești mintea. Aud și citit de metode de potolit mintea, de eliberat gândurile care nu-s benefice, nu dau pace și care în număr nepermis de mare pot face mult rău. Este o situație, o stare de fapt care este de luat în seamă, de învățat despre ea mai ales de cum să ieșim neșifonați din ea.

Dar… dar gândește-te că ești receptorul celor care inițial au fost emisiile tale care acum se întorc mult amplificate și care… sunt în număr mult mai mare decât cel mai mare număr al gândurilor care, am mai spus, poate fi în jurul a douăzeci la sută. Dacă recepțiile celor care nu sunt gânduri sunt atât de multe, și pot veni și din vieți anterioare, și din generații din spatele tău, și din energetica locurilor geografice pe unde ai trecut, și de la sufletul acum venit pe pământ în tine… cum s-ar putea ele ,,lupta” cu gândirea fără să o nimicească? Întrebarea potrivită ar fi, cum să câștige emisiile gândurilor? Învăț să-mi ,,potolesc” (așa am găsit scris) mintea, să o fac de partea mea sau chiar nu-mi face probleme de la început, ok, și cum gestionez procentul de optzeci la sută? Ce faci când toate gândurile se așează logic, toate scenariile posibile duc la finaluri fericite, toate calculele duc la rezultate reale, posibile și deloc de speriat dar, dar cum te simți, ce simți și ce trăiești nu au nimic în comun cu liniștea povestită despre gânduri? ,,Eu cu cine mă lupt?”

Ce nu am scris este și situația în care poți fi ținta unor lucrări ,,neortodoxe” dar care nu au nicio șansă de reușită dacă fiind în valea în care tu, generații în urmă, energetica locurilor geografice și sufletul tău, nu ați emis vibrații joase. Asemenea lucrări au vibrații joase și nu pot atinge decât pe cine emite vibrații joase pentru că altfel nu au cum să rezoneze unele cu altele. Din fericire sunt metode de a-ți ridica vibrația astfel ca aceste lucrări să nu-și atingă scopul.

Am mai scris pe undeva de faptul că prind și ,,posturi străine”. Atunci credeam sau eram sigură, nici nu mai contează, nu știu dacă s-a scris despre așa ceva dar, dat fiind că Totul este un câmp care se înfășoară și se desfășoară conform Legilor în tornade mici care sunt particulele atomului, ale universului, este posibilă și varianta asta: când ești pe aceași lungime de undă cu cineva îi preiei și trăirile. Nici aici nu ai de ce să te lupți cu mintea care probabil este la locul ei dar nici nu ai cum să ieși învingător în lupta cu cele care vin, sunt multe, sunt din ce în ce mai nașpa, decât dacă ai idee de ceva tehnici de gestionare a emoțiilor, fricilor, trăirilor, a tuturor celor care nu sunt gânduri. Întrebarea ,,Eu cu cine mă lupt?” pare că-și are locul și aici.

Dacă tot m-am hotărât să abordez subiectul, am trecut și pe la ,,prietenul” meu (Jacques Martel – Marele Dictionar al bolilor și afecțiunilor) să văd ce găsesc. El scrie la Neliniște ca fiind legată de o situație în care nu am putere să schimb nimic, mă simt victimă a evenimentelor, trebuie să îndur pentru că nu am încredere în mine ca să schimb ceva. Pare că este legată de o îndoială, de o frică de o situație sau o persoană și de aici ,,mentalul” începe să fabuleze. Aici este descrisă situația în care ,,mentalul” află situația reală, creează stările de neliniște ca pe urmă să ducă la scenarii și tot așa. Aici poți lupta cu mentalul învățând să-l stăpânești. Nu-i nimic din situațiile de mai sus în care vin neliniștile din cele emise anterior sau din cele emise de alte ,,posturi” cu care se pare ești pe aceași lungime de undă.

Vorbind de mintea liniștită dar de ,,musafirii” nepoftiți, trebuie amintit echilibrul foarte fragil între coloana roșie și coloana verde, balanța înclinându-se foarte mult în favoarea coloanei roșii, corpul acidifiindu-se suficient cât să aducă neplăceri în organism. Cum primele atacate sunt metalele, în funcție de alte șabloane de trăiri anterioare, ne putem trezi cu afecțiuni ale oaselor (cred că așa se fac acele ciocuri, din oase care nu mai au textura corespunzătoare) cu dureri imediate, cu afecțiuni ale părului, articulațiilor, palpitații, tensiune, multe altele printre care și dinții, dantură în general.          

Colțul pe care l-am pus primul în titlu, poate fi un ,,colț” pe care îl am pentru cineva sau pentru o situație. Poate că l-am avut într-o viață anterioară sau poate cineva îl are pentru altcineva și eu m-am nimerit pe lungimea de undă cu un cineva. Cu toată dreptatea de partea păgubitului, colțul acela înseamnă că nutresc resentimente, ranchiună, ură pentru cineva care mi-a făcut o nedreptate, el și-a atras tot răul. Oricum înseamnă neînțelegerea Dumnezeului din om și nici Puterea (ecoul) pe care o are. Așa fiindu-i frică și neavând încredere în el și-a atras nedreptatea făcută de cel pentru care are acum un ,,colț”.

Vorbind de dinți, aceștia simbolizează deciziile. Deciziile greu de luat înseamnă fix ce am scris cu două fraze în urmă. Neavând încredere, doar cu frică nu ai cum să apuci și să înaintezi în vreo direcție decât în timp și cu multe gânduri nu tocmai bune, timp în care dinții se rod pe dinăuntru ajutând astfel cariile să-și facă treaba. Situații care rod sunt dintre cele mai intense care includ tensiuni, emoții, conflicte. Un sentiment puternic legat de o culpabilitate legată de o situație anterioară în același timp imposibilitatea de a exprima starea de rău poate roade mai mult decât ne putem închipui.

Caria dentară poate însemna și colțul față de cineva sau ceva: ură, ranchiună care pot fi și față de autorități. Mai poate însemna și remușcări și chiar un colț față de mine pentru că fără curaj nu am luat atitudine într-o situație… cred că așa se explică multele necazuri cu danturile.

Cum toate trebuie să meargă într-o direcție, statul pe loc se pare că nu există, viața ori merge în sus ori în jos, palier nu există, toate cele care nu au legătură cu mintea liniștită pot constitui o frână destul de serioasă pentru înaintare. Oasele slăbite, pot suferi deformații la tălpi pentru ca înaintarea grea să dea de gândit și probabil ceva din intensitatea învățatului, a concentrării diminuate, a protejării prin emiterea mai multor gânduri înalte, probabil… necesită mai multă atenție.

N-am scris de mult despre ,,coincidențe” deși unele s-au dezactivat iar altele s-au activat. Vorbesc ceva cu cineva și la un interval de timp altcineva spune ceva care mie îmi dă de înțeles clar că s-au vorbit pe aceași temă: curiozități despre… Spun cuiva ceva și primesc un telefon complet ,,nevinovat” și ,,binevoitor” de la cu totul altcineva deși se simțea clar un fir între persoane. Ele nu au sesizat că eu le știu care sunt? Ar fi foarte interesantă o carte în care nici nu ar trebui să le dau nume ci doar să zic câte ceva despre ele, mediul de lucru, eventual rude, suficient ca să afle juma’ dintr-un oraș și jum’ din altul și tot așa. Este o idee de serial cu un detectiv și cred că subiectul ar fi foarte de interes.

Până data viitoare: Lumină în suflet!

De când tot ocolesc să scriu despre ea, acum m-am găsit când aveam altele în gând. Cum se mai întâmplă să fac lucruri ,,luată pe sus” ca să nu zic împinsă de la spate că sună pueril, am zis să scap și de aceste frici care oricum nu se termină nici în număr nici în infinitatea de trăiri în care se ascund. Nu voi detalia prea multe aspecte personale pentru că sigur fiecare le are pe ale lui, fiecare și le prioritizează altfel și fiecare le înțelege pe ale altora prin prizma trăirii lui astfel încât poți avea surpriza să fii compătimit când nu este cazul și să ți se bagatelizeze niște trăiri care pe tine aproape că te-au pus la pământ.

Bineînțeles că iar voi aminti despre tabelul cu coloana roșie pe care îl și pun aici și iar am avut o surpriză mai mare decât mine când am văzut în carte (Jacques Martel – Marele Dictionar al bolilor și afecțiunilor) ,,trei” rânduri care vorbeau despre frici. Nu mai caut în alte materiale dat fiind că ar fi cam ultimul lucru despre care să vreau să vorbesc. Știu că nimic nu este întâmplător, că nimic nu trăiești degeaba, că poți să înveți să te eliberezi de ele din momentul în care afli că se poate, la fel cum știu că atunci când vin din spatele tău, din spatele strămoșilor și al celor care au trăit în regiunile în care te-ai născut sau locuiești, nu te anunță! Celor care spun că din voință scapi ușor de ele și cu gândire logică, nu le doresc să afle sau să înțeleagă și altceva.

De ce am pus și acum tabelul? Pentru că pe la începuturile citirilor mele despre gândire și simțire am aflat de la Lazarev că aceste trări pot fi catalogate, fără graniță concretă, în două mari categorii: Iubirea și Frica. Este oarecum o catalogare făcută doar pentru a ajuta la aflarea unor aspecte legate de sănătate și fericire pentru că se zice că toată Creația este din Iubire. Este posibil mie să-mi lipsească informații sau chiar trăirile din coloana Iubire să fie mai puține. Nu m-am omorât căutând dar dacă încerci să dai o căutare după cauzele sprirituale ale bolilor, vei observa că cele câteva rânduri pe care le-am trecut eu în tabel în coloana roșie sunt chiar puține. Și acum gândind puțin în termeni de unde și vibrații, care nu-s niciodată delimitate, pe măsură ce omul a pierdut din vedere că este una cu Dumnezeu adică cu tot ceea ce este și a început să se teamă, aceste trăiri sunt și mai multe și iau acum o infinitate de forme pentru că și conjuncturile și mai ales dezvoltatea omului și a tehnologiilor sunt altele.  

,,Frica este o teamă, o spaimă pe care o simt față de un pericol real sau imaginar.” Ca și greutățile, spunea o zicere, care pot fi depășite față de cele imaginare ce par de neînvins, și fricile reale ar fi mai puține dacă nu ar fi multe presupunerile, așteptările negative ce au în spate lucruri rele, logica fabricată gen ,,nu are de unde să fie mai bine” și alte fabrici de frici care de acum devin imaginare. Necunoscând Legea ecoului o astfel de gândire nu face altceva decât să fabrice pe lângă frici și boli și necazuri. Nu-i ușor după o viață în care ai analizat realitatea din jur, și din prea mult perfecționism și profesionalism doar punctele slabe, să schimbi acum și să analizezi doar părțile și  punctele bune cu gândul la Puterea trăirilor tale de a-ți aduce evenimente și sănătate pentru care să le retrăiești pe cele admirate adică pe cele bune.

Când apare frica inima o ia razna, bate foarte tare, devin tensionat. Zice că frica apare când mă simt neliniștit, nesigur pe mine, descurajat și sunt emotiv. Nu știu dacă așa apare caz în care poate ți-ar fi mai ușor s-o denumești, s-o identifici. Neliniștile, neîncrederea în sine și emotivitatea le trăiești, te adâncești în ele fără să poți, de cele mai multe ori, să-ți identifici o cauză care aici ar fi o frică. Toate aceste trăiri, și multe altele din coloana roșie, întră în categoria fricilor care se pare că se localizează după trăiri intense și timp îndelungat, cel mai adesea în rinichi. Ca o altă putere a ecoului și aici se zice că atunci când îți este frică de o boală ai toate șansele să o faci. Ce se înțelege mai puțin este că emisiile nu au cuvinte, au doar vibrații și atunci când emiți o vibrație a fricii, în afară de o boală, mai vin și alte evenimente care să te facă să retrăiești vibrațiile fricii. Și tot o rezultantă a ecoului fricilor este și hărțuirea. Acei nemernici sunt atrași pentru că în vieți anterioare, strămoșii tăi, sufletul venit aici pe pământ în tine, realitatea ta înconjurătoare, toate te-au făcut să te ferești de ceva sau de cineva. Universul s-a structurat de așa natură ca tu să te ferești în continuare adică te-a procopsit cu hărțuitorii. Între toate fricile și fererile astea dacă emiți suficiente vibrații înalte de credință în bine, în Dumnezeu și în toată Creația Lui, îți vor ajunge în față oameni, cursuri, materiale care te vor învăța cum se scapă de frici și de toate care nu sunt folositoare omului. Cei care hărțuiesc însă vor aștepa și tot aștepta lucurile pentru care sunt frustrați, care le vor și pentru care viața nu le va răspunde ,,ia d-aci” la dorințele lor de genul ,,vreau”.

Foarte corect spune aici că ,,nu oamenii sau situațiile” ne controlează viața, ci cele pe care de multe ori nu le conștientizăm printre care și frici.

Între fricile fundamentale, că Dumnezeu nu ne-a lăsat pe pământ cu lista la cap dar se fac catalogări pentru mai ușoara înțelegere, se află: frica de moarte, frica de boli, frica de sărăcie, frica de a pierde iubirea unei ființe dragi, frica de bătrânețe, frica de critici. Se mai vorbește de critici constructive, până să văd dacă îmi este frică de critici sigur nu-mi plac nici dacă sunt constructive nici dacă nu sunt. Ca să nu-L mânii pe Dumnezeu nu știu cât m-au încurcat dar nu le țin minte atât de mult pe critici.

O doanmă tare deșteaptă zicea ceva de genul: dacă nu este nimeni care să te amenințe cu un cuțit, nimeni care să sară la bătaie sau de care să te ferești fizic, atunci nu ai de ce să te temi pentru ce va fi mâine pentru că nu ești sigur tu de ziua de mâine. I-am dat dreptate, m-a și amuzat puțin dar… amintind de ecou și de cele care pot veni și neanunțate din alte planuri poți avea surprise de la reacțiile tale chiar învățat fiind să-ți gestionezi trăirile.

Aici zice că ,,faptul de a-mi fi frică arată că mi-am abandonat forța interioară”. Prima oară când am auzit de ceva legat de simțiri și trăiri am auzit că unde este frică nu este Credință. Atunci știam că eu Cred și am intuit ulterior că trebuie susținută continuu Credința pentru a scăpa de frici. Cred că acea susținere pe care am intuit-o mi-a adus în față cărțile lui Lazarev. Nu știu cum să-ți abandonezi ceva ce nu ai idee că există (forța interioară) dar faptul că Dumnezeu este Tot deci este și în om, asta îți sau ar trebui să-ți dea putere, să te facă conștient de puterea pe care trebuie s-o crești ca să scapi și de frici.                     

Când trăirile astea grele se adâncesc apare dezechilibru și nesiguranța și neîncrederea în sine, încep să mă preocup mai mult de ce vor și ce zic alții decât de drumul meu, de ce vreau eu, de ceea ce am eu nevoie și cum vreau eu să fiu. Probabil așa apar, atrași de persoanele de genul acesta, și cei care urmează să manipuleze, să domine, să urmărească, pentru ca persoanele să retrăiască cele emise.

Ca recomandare, ușor de zis dar imposibil de făcut (nu știu dacă cineva mă poate contrazice) să-mi înlocuiesc frica cu încrederea. Exprimarea asta am auzit-o doar în tehnica Theta Healing și este corectă și este posibil a se înlocui dar în timp, cu muncă de schimbare în fiecare secundă a sistemelor vechi de gândire fără scuza de a merge din inerție sau a mult prea multor preocupări.

,,Am deplină putere asupra vieții mele.” Fără cunoașterea Dumnezeului din tine nu cred că poți gândi măcar la o asemenea afirmație chiar dacă îți dorești să fie adevărat cu tot sufletul tău. Nu poți pretinde că îmi zic și mă încurajez cu aceste cuvinte și gata, m-am scos, am scăpat de frici. Vorbind de tehnici de inserare a acestor crezuri, care se bazează pe deja demonstratele vizualizări, așa se pot rezolva multe.

,,Cer tot timpul să fiu protejat și îndrumat în acțiunile mele sau în vorbele mele, pentru binele tuturor.” O consider ca pe o rugăciune numai că de mai mult timp se știe că o rugăciune nu o faci la modul cerere pentru că ecoul îți va aduce evenimente și boli după care să ceri mai mult și mai intens. Atunci, după mulțumiri lui Dumnezeu pentru cele multe pe care le ai, îi spui: ,,Tu acum mă protejezi și mă îndrumi în tot ce fac (eventual detaliezi ce faci).”

Am vaga senzație că voi mai scrie despre aceste trăiri care, până să ne amintească drumul în bălării apucat, ne dă mari bătăi de cap.

Până data viitoare: Lumină în suflet!