Author Archives: Luiza-Maria

Uneori… de mai multe ori, vorbesc și cu mine. O glumă spunea că ,,așteaptă opinia unui expert”, eu n-o aștept, aștept doar momentul în care să mă apuc de scris, mai bine zis să scriu ce-mi zbârnâie neuronul meu cel vesel. De ce? Păi mă tot contrazice când îi spun că tema ar putea fi nu foarte importantă și deci neinteresantă chiar dacă în alte vremuri mi se părea între primele lucruri de făcut în viață. Dar fiecare va interpreta și va găsi plictisitor sau nu în funcție de firea și informațiile fiecăruia. Am citit o carte al cărui subiect era un drum de făcut care pleca de la un vis zis și obiectiv, la o idee legată de un talent pe care îl ai și ajungea, spunea el, la bani. Mi s-a părut o carte scrisă foarte atent la detalii, foarte documentată și de pus în practică nu foarte greu. După ce găseai la ce ai fi bun, găseai cursuri, școli în care să te specializezi după care îți găseai un job sau deveneai întreprinzător, nu mai țin minte exact, care te ajutau să prosperi. Nu mi-a trecut prin cap să caut și la mine ca să aplic ceva pentru că nu-mi găsisem talentul pe vremea aia (neuronul meu cel vesel o să râdă pentru că nici acum nu-l găsește) dar am ținut minte cartea. Mai dezamăgită am fost când am aflat că acel scriitor a murit sărac. Cu alte cuvinte bogății nu știu câte vei aduna dar poate vei vedea luminița de la capătul tunelului sau vei auzi că există.

Mărturisesc că nu am citit cartea din care este extrasă această piramidă, ea însă se găsește în multe alte materiale. Cifrele, emoțiile și stările de care sunt legate fac trimitere la vibrațiile creierului. Cele de la baza piramidei au o vibrație mai joasă, cele de la vârf au vibrații mai înalte. Acestea sunt studiate și măsurabile cu aparate. Cu testul muscular se poate afla și pe la ce cifră este fiecare. La fel ca atunci când arunci o piatră în apă și se fac valuri concentrice (apa nu pleacă la infinit ci se întoarce la locul de unde au plecat valurile) sau conform ecoului, vibrațiile pe care le emiți odată cu sentimentele trăite vor aduce evenimente care te fac să le retrăiești. Am pus și în tabelul din articolul anterior o săgeată care duce la boli sau fericire în funcție de cele trăite. Care este legătura dintre piramidă sau tabelul meu din articolul anterior și titlul referitor la obiective și hobby? Păi ce trăim în fiecare secundă, ce simțim, ce gândim ca reacții la ce lucrăm sau ca reacții la evenimentele din viață poate fi direcționat în urma stabilirii unui obiectiv în viață către împlinire sau poate rămâne în voia sorții așa cum credem de cele mai multe ori.

După revoluție au început să apară și la noi la televizoare filmele și serialele altele decât cele două personaje principale ce ne omorau cu zile în fiecare zi câte două ore. Nu sunt dintre cei care lasă lucruri importante de făcut pentru a sta lipit de televizor dar cam în perioada aia am observat că orice aveam de făcut făceam mult mai repede, uneori mai bine alte ori… pe alocuri, dacă la sfârșitul zilei aveam de văzut un episod care îmi plăcea. Lucrurile se mișcau mai repede și parcă nu mai erau atât de supărătoare. Dacă am un obiectiv la care să mă gândesc și pentru care să pot lucra măcar câteva minute pe zi, deja o perioadă bună de timp îmi este ocupată cu trăiri înalte de optimism, plăcerea cu care fac lucru și bucurie până la urmă. Acestea sunt mai mult decât necesare pentru a acoperi timpul în care treburi sunt de făcut și ,,trebuie”, nu mai spun cine le face, și care se repetă zilnic aproape, supărător, obositor și enervant de cele mai multe ori chiar dacă le faci pentru cei dragi. Nu vreau să ies din subiect dar rutina este un ceva ce mânăncă mai multe relații decât orice altceva numai că nu se conștientizează decât când se ajunge la stările de nervi și neînțelegeri.

După seriale, am intrat într-un MLM (Multi-Level Marketing) ale cărui produse și acum îmi sunt la fel de dragi. Ca și muncă sunt, de respectat și urmat bineînțeles, niște pași în cazul în care dorești succes. Primul pas, care bănuiesc că se regăsește în mai multe activități, era să-ți stabilești obiectivul. Poate o să scriu în alt articol cum l-am stabilit, în câți ani și de câte ori l-am schimbat pentru că pare foarte simplu la prima vedere dar nu-i deloc așa. Am realizat destul de repede că ,,nu te dai jos din pat dimineața” pentru orice obiectiv și că oricât ai încerca să rezolvi din pașii următori succesul nu vine.

Un obiectiv pe care să nu-l scapi din vedere indiferent de obstacole, eu îl văd ca fiind ceva pentru care să muncești cu plăcere, acea muncă să-ți aducă satisfacție. Până la urmă obiectivul ar trebui să fie munca depusă și aici intervine și talentul. Dacă ai un talent cu care muncești, nu s-ar mai numi muncă. Fiind cât mai mult timp ocupat dar plăcându-ți ce faci înmulțești trăirile care au vibrații înalte care vor aduce evenimente pentru care să retrăiești vibrații înalte. Jocul la calculator, poate aduce lucruri bune dar nu este suficient, am mai spus că în viață nu există palier, dacă nu te dezvolți vin evenimente, inclusiv sănătate, nașpa. Un hobby poate fi o alternativă foarte bună la un serviciu care nu aduce satisfacții dar niște vorbe înțelepte spuneau că barca nu te duce nicăieri dacă nu o direcționezi. Este uimitor cât de multă putere îți dă un lucru pe care îl faci cu credință că vei ajunge la împliniri, unii le zic soartă și n-ai avea niciun cuvânt de zis, chiar dacă mai faci și pauze și nu-ți ies mereu la numărătoare realizările. Până la urma lucrul ăsta poate fi talentul meu, sau consecvența cu care îl fac, sau cred că cel mai mare talent este credința, despre care am vorbit în primele articole, că totul există și drumul meu este în fața mea și obiectivele sunt pe el…  

De remarcat ar fi că, și aici vorbesc și pentru ,,coincidențe”, trăind în vibrațiile de la baza piramidei, punându-ți un scop din mândrie, răzbunare sau dorință de avut, nu vei ajunge niciodată la iubire, bucurie sau împlinire. Și mai mult, cei care gândesc câtre vrăji, vor avea parte de evenimente în viața lor pentru care să retrăiască vibrațiile joase de la care au plecat. Nu degeab se spune că unii își pierd mințile. Pentru cei care se tem de așa ceva, o fizică elementară spune că dacă vibrația este înaltă și cred că toate posibilitățile sunt în număr infinit și toate există în univers și drumul meu, vibrația joasă nu o să rezoneze niciodată cu a mea și se va întoarce la cel care a trimis-o.  

Cred și sunt convinsă că ar fi mai multă sănătate în jurul nostru dacă fiecare s-ar gândi că poate face ceva cu plăcere care să ducă la o finalitate care chiar să bucure și personal și pe cei din jur. Ar fi mai puține gânduri de a face rău, de temeri, de furii și de toate cele rele dacă atenția se îndreaptă către ceva ce poate fi bun. Mă gândeam uneori că ar fi utilă o materie, poate și este deja, în școală care să spună copiilor despre țintele pe care să și le aleagă în viață și cum să ajungă la ele.

Până data viitoare: Lumină în suflet!

Cum mă gândeam să scriu de celulită, mi-au trecut prin cap și nervii, nu ai mei, mai greu de suportat când nu sunt ai tăi, m-am apucat de un episod, de altu’ și tot mi se aduce aminte că am stomac.

Cu mulți ani în urmă m-a supărat rău. Atât de rău încât din tabelul colorat cu verde nu puteam să mănânc nimic. Nu mai vorbesc de castraveți, roșii, portocale, nimic crud. Nu știam de suplimente alimentare, medicamente luam după rețetele doctorilor care m-au suspectat întâi de fiere, un altul de gastrită care s-a dovedit a fi cea mai adevărată. Acum știu că hrana procesată nu conține nutrienții necesari organismului care este viu, medicația alopată era în genere antiacidă, mi se mai da ceva contra oboselii, nu zic anemie pentru că nu am făcut analize în sensul ăsta, dar nu-mi era de mare folos. Nu plecam nicăieri fără bicarbonatul meu de sodiu care mă ajuta la digestie după masă și mai ales la arsurile care erau groaznice. Nu știam nimic pe atunci nici de gândire, frici sau convingeri, nu știam decât de ce se poate înghiți și totuși am observat că atunci când eram în concedii, excursii sau câteva zile libere nu aveam nevoie să țin foarte strict regimul. Drumul ăsta a durat ceva ani după terminarea școlilor până am dat în altă boală pe care am refuzat-o din start. Am mai scris că omenirea ar fi dispărut ca specie dacă trebuia să fim dependenți de masa de operație și de Listerine. Am urmat cu plante medicinale (ceaiuri, băi, cataplasme, bitter suedez) tot ce a scris Maria Treben în cartea ei. Ceaiurile le-am mai băut încă zece ani, poate mai mult. Mult mai târziu am înțeles și foloasele suplimentelor alimentare (care sunt făcute corect). În jumătate de an am fost felicitată, în loc de programare la operație, de un foarte mare doctor, pentru că mereu solicitam și consultații chiar dacă pe lângă medicație făceam ce știam eu, îmi rezolvasem problema iar după altă jumătate de an am mâncat castravete întâi fără să suport neplăceri de la stomac. De atunci am renunțat la regim, sunt zeci de ani de când îmi permit să mînânc orice. Nu mai am răbdare până la sfârșitul articolului și am să menționez acum ,,coincidențele”, de care am tot povestiti în articolele anterioare, care sub pielea oii ,,îmi vor binele” și cărora le simt respirația în ceafă… cum gândesc ei că un om după ce înfruntă suferințe de unul singur, mai poate fi păcălit ușor? În toate activitățile care mă bucurau s-au infiltrat ,,ajutându-mă” să renunț la ele mai ales că puteau duce și la un venit suplimentar. Unele persoane explicându-mi variante (variante de medicație la suplimente, variante de excursii la cele care-mi plăceau, variante de arte, teatre, filme, medici chiar, etc.) numai ca să renunț la cele dorite de mine. Când puiul meu a văzut în cadă un recipient cu un lichid (fiertură concentrată de plante) destul de închis la culoare, nu avea anii de școală și mi-a zis: mami eu nu m-aș spăla în apa asta murdară. Ecoul funcționează și că vrei și că nu vrei, ce emiți aia vei emite până te oprești… se spune că poți s-o iei razna din obsesii, cine știe? După ce am văzut ce face sistemul de gândire nu mă mai supăr pe aceste persoane, am învățat acum să eliberez și să schimb crezuri și frici, să elimin emoții, ele fiind de vibrații joase au fost cele care mi-au atras acești răuvoitori (care gândesc tot pe vibrații joase) adică ,,coincidențele”. Sunt foarte uimită… nu, sunt uimită doar de persoanele care ar trebui să se bucure pentru mine, cum se depun eforturi în continuare ca eu să renunț la gândirea asta nouă și nu numai atât, să renunț la metodele care îmi fac bine, care mă scapă de frici, de boli și care îmi dau încredere în mine. Încep să mă simt foarte tare în condițiile astea.

Ce a supărat stomacul meu atâta vreme? Mă mir că mă mai suportă după ce am aflat cu câte l-am supărat. Voi spicui doar ce am trăit tot din ,,Jacques Martel – Marele Dictionar al bolilor și afecțiunilor”. Stomacul digeră sau nu tot ce i se dă adică tot ce mâncăm, înghițim și bem, așa zisa hrană. Se pare însă, conform tabelului, că există șabloane de gândire, crezuri, convingeri, frici, emoții și altele ce țin de creier și inimă care îl afectează în fel și chip. Cum hrana fizică influențează direct stomacul, situațiile și evenimentele din viață fac la fel dar nu se vede și nu se simte la fel. Și așa nu toate stomacurile digeră la fel pentru că hrana poate fi aceași dar creierul și inima nu. Dacă un aliment nou nu poate face rău, o situație sau o idee nouă pot da mari dificultăți la digestive. Cum ultimul (nu chiar ultimul) lucru plăcut de mine era schimbarea, ghici ce a zis stomacul meu când din tăvălugul de emoții a intrat în tăvălugul de schimbări care vin la pachet cu școlile, serviciul, famila, domiciliul, etc. Am citit ceva asemănător la mai multe suferințe adică una sunt aspirațiile, visele și alta ,,ce crezi” că poți face în realitatea în care ,,te-ai trezit”. Pe atunci nu-l știam pe Lazarev care mi-a spus că numai moartea este ireversibilă și că Dumnezeul din tine te ține în siguranță oriunde ești dacă Îl conștientizezi. Orice gol în viață pe care nu-l consideri reversibil roade stomacul. Foamea, atunci când nu ar trebui să fie, vorbește despre ceva ce nu ai cunoștință că se poate completa: siguranța, supraviețuirea, sărăcia, pierderea cuiva.

Fermentația îmi spune că sunt emoții pe care mi le tot ascund, nu vreau să le văd și mă năpădesc și cele din trecut care îmi sunt și mai greu de digerat. Iar apare conflictul dintre aspirații, vise și realitatea de la servici, din societate, etc., și ceva norme prost înțelese de genul: cine face primul pas, de ce, etc., suntem plini de norme care ,,trebuie,, respectate.

Gastrita se manifestă când se adună iritări și furii față de ceva sau cineva asupra cărora se pare că nu ai puterea de a le schimba… mai ales la servici. Sentimentul că ești în nesiguranță și în pericol mai mare sau mai mic nu ajută de loc la digestie.

Ca și recomandare citesc: acceptă situațiile, așteaptă-te la ce este mai bun în viață, bucură-te de fiecare moment al vieții. Ascult multe din această carte dar… dacă nu știam de Divinul din Om și de Ecoul care este Puterea omului de a alege dar și de a primi ce a ales, nu aș fi știut în veci să accept situațiile. Nu aș fi înțeles cum să mă aștept la ce-i mai bun de la viață când consideram, pe nedrept este adevărat, că sunt puține cele bune în viața mea și cele rele se tot adunau inclusiv în sănătate. După ce m-am vindecat de stomac sau mai adunat multe dar erau în paralel cu citirile mele și am putut să gestionez altfel acceptările, așteptările și bucuria momentului prezent care este cel mai greu de digerat și învățat. Conștientizarea faptului că atomii universului se leagă și dezleagă conform a ce emit eu a făcut ca acum să pot bea cafea la ora zece sau doisprezece noaptea și să mă culc imediat și să adorm. Aceași conștientizare a făcut ca atunci când mâncarea mea este aceași cu cea de ieri dar stomacul zice altceva, să mă gândesc la ok, ai luat-o pe arătură sau te pui pe aceași vibrație cu cineva care trăiește acealeși stări pe care poate le mai trăiești și tu fără să-ți dai seama… poate fi și ecoul a ce ai trăit cu ani în urmă.

Arsurile la stomac… mulți ani le-am tratat cu bicarbonat de sodiu alimentar. Nu plec nicăieri fără el în bagaj, acum din obișnuință mai mult dar și pentru că eu îl folosesc și ca înlocuitor al unor cosmetice. Ce scrie băiatul ăsta în carte cam așa au fost toate. Erau situații iritante, nedrepte ziceam eu, evenimente și mai ales câte o persoană care mă înfuria și rareori puteam riposta considerându-mă neputiincioasă. Astea se zice că ,,ard” stomacul. Cum mi se spunea că lucrurile ,,trebuie” făcute și nicidecum de plăcere, Doamne ferește, normal că toate sunau a control. Când nu întrezărești și alte variante sau sunt mult descurajante furia se răsfrânge și asupra propriei persoane. Mai îmi pun problema să diger ceva când sunt preocupată de furie? Și poate că ar trebui doar să spun că toate se întâmplau înainte de revoluție și ar fi de ajuns pentru a înțelege cât de strânși cu ușa eram. Fiecare a suferit într-un fel sau altul. Iar de la proasta părere de sine aici vine și, atunci când este posibil totuși, teama de a ieși în față, de a mă exprima și a-mi expune intențiile dacă nu dorințele.

Am avut noroc… nu, credința mea în Dumnezeul care este Tot și în toate posibilitățile care există și la care ca să ajung doar o perioadă de timp mai trebuie, și ceaiurile Mariei Treben, toate m-au ajutat să scap de neplăcerile stomacului pentru că recomandările din carte în veci nu le-aș fi urmat dacă nu aș fi știut ce știu acum. Nu m-ar fi făcut să mă iubesc, să mă respect, să mă apreciez pentru că nu-mi vorbea de Divinul din om. Să rămân calmă și să mă observ. Calmă eram că nu ai mereu loc să țipi dar să mă observ? Pe asta n-am înțeles-o niciodată. Convingerea că viața este bună și că nevoile îmi vor fi împlinite la momentul potrivit nu mă ajuta de loc pentru că vedem obiectiv ce este iar pentru ce va fi nu aveam nicio certitudine. Nu știam de ecoul care îmi va aduce evenimente pentru care să retrăiesc ce aș putea emite conștient măcar.

Metoda cu amânatul mi se pare mai cinstită având în vedere și ce știu acum. Adică îmi propun o dată până la care trebuie rezolvată situația. După ce am stabilit-o și m-am mai detensionat puțin îmi stabilesc strategia de luptă. Ce trebuie să fac? Cum mă simt și cum vreau să mă simt? Ce frici, crezuri, convingeri am de verificat și eventual de schimbat? Dacă inițial mă simțeam strânsă cu ușa și manipulată mă verific (cu testul muscular) să văd dacă eu cred că ,,știu cum se simte succesul” sau și mai rău ,,merit să fiu de succes”. Răspunsul negativ la crezurile astea este ca și cum tot ce vine eveniment de viață te face să conștientizezi că ,,nu știu cum se simte succesul” deci nu-l vei avea și că ,,nu merit să fiu de succes” și nu vei fi. Aceste crezuri, frici, emoții putând fi schimbate, se vor schimba și evenimentele care vor veni. Nu intru în amănunte dar vreau să menționez de ce unele medicații nu au câștig de cauză, la unii merg mai bine la alții mai puțin. Ceaiurile mele, chiar opărite fiind, alături de credința mea că mă vor vindeca, m-au ajutat și pentru că plantele au o vibrație înaltă ca aceea a organismului sănătos.

Sughițul… eu tot mai cred că se gândește cineva la mine pentru că eu cred în vibrațiile asemănătoare care rezonează, sunt pe aceleași lungimi de undă, etc., nu mi-a plăcut niciodată fizica asta, văd că tot peste ea dau. El zice că înseamnă niște contracții ale diafragmei (nu prea știu bine pe unde este dar așa face). Revoltă, culpabilitate, autocritică? Când voi scăpa de ele… dau anunț! Până atunci zice că să-mi iau putea înapoi. Ăsta este cel mai bun sfat și merită să lucrăm la el. Cum să nu ai toată putearea când în tine este Dumnezeu?

Până data viitoare: Lumină în suflet!

Cum eu sunt ,,buricul” Universului (n-am zis-o eu), tot ce vine spre mine este atras de mine și deci îmi spune sau îmi amintește ceva. Și uite așa când voiam să scriu despre altceva pașii îmi sunt îndreptați spre dantură.

Nu știu dacă eu sunt cel mai potrivit să vorbesc despre ea dar cu siguranță pot face trimiteri la niște idei care să completeze stările de bine. Cum? Tocmai am avut o revelație legată de munca în echipă. Foarte lăudată sunt convinsă că este pentru multe domenii, multe situații dar nu pentru toate. Spun asta pentru că am ajuns, chiar și la articolul ăsta, singură căutând, este foarte adevărat citind și ascultând oameni, și condusă fiind de întrebările mele, nelămuririle mele și cu credința că între multitudinea de răspunsuri sunt și cele pentru mine. Cum dintre oamenii care stau la aceași masă într-o familie, unii pot avea probleme cu dantura, unii nu, este clar că nici poluarea, nici mâncarea nici pasta de dinți nu au impactul cel mai mare. Asta am observat-o eu din nefericire în urma unor evenimente ce s-au lăsat cu emoții și trăiri care numai a bucurie și împlinire nu sunau. Cu ceva vreme în urmă am cunoscut și început să lucrez cu credințele și fricile, acum, de puțin timp am găsit că și emoțiile au leac. Am găsit o carte, pot fi mai multe, scrisă de un doctor care descrie metode de identificare a emoțiilor și chiar metode de eliminare a lor. Nu sunt povești de adormit copii pentru că sunt dovedite științific (am amintit experimentul în articolele anterioare dar sunt multe pe net) rezultatele vizualizărilor ca și testul muscular descris tot pe net.

De copil am cunoscut stomatologul sau dentistul, nu mi-am bătut capul niciodată să știu diferența dintre ei. Și tot de mică nu-mi place domeniul și îmi provoacă multe porniri de a-mi schimba gândurile către ceva mai frumos. Analizând evenimente de viață am extras câteva cauze (din Jacques Martel – Marele Dictionar al bolilor și afecțiunilor) care pot sta la baza îmbolnăvirii dinților și măselelor.

Amintesc iar de tabel (pe care îl și urc aici) pentru că tot ce derivă din trăirile fricilor, toate nuanțele fricilor, toate cele mai neînsemnate gânduri, emoții și sentimente care nu sunt ,,prietene” cu ce-i pe coloana cu verde, pot duce și la neplăcerile danturii.

Am găsit că ,,echilibrul și stabilitatea se manifestă prin dinți sănătoși. Dinții simbolizează deciziile și mă ajută să ,,mușc” din viață”. Când te consideri mic și neputiincios, când consideri responsabilitățile care vin la pachet cu înaintarea în vârstă, chiar școlar fiind, de netrecut, pe ce te mai poți baza ca să poți lua și decizii de care ulterior să nu-ți pară rău sau chiar să nu te ducă la rău? Mai poți vorbi atunci de ,,mușcat” din viață? Un posibil pericol din viața reală poate deveni un posibil pericol pentru dinți care și ei reacționează.  

Indeciziile pot veni și de la a nu ști dacă să te învinovățești sau nu pentru fapte sau evenimente trăite. Din nefericire și amintirile mele și cele atrase de mine (aflu despre danturile altor persoane) au mult în comun cu temeri derivate din neîncrederea în sine, temeri legate de posibile greutăți împosibil de depășit, învinovățiri și cel mai dureros ideea falsă că multe nu se mai pot repara. Emoțiile neexprimate se pare că slăbesc dinții. Timpul aici nu aranjează lucrurile.

Fiecare dinte sau măsea este legat de o emoție sau trăire, sentiment, etc., acestea găsindu-se detaliat în dicționar. Dinții din față au de suferit în urma unei situații în care este de ales între două posibilități. Când crezi că ești strâns cu ușa și probabil nu ai suficiente informații sau nu ești stăpân pe crezurile tale probabil ei vor avea de suferit mai mult față de alte organe. Personal cred că aceste situații vin și de la părinți atunci când mai ești copil. În ultimul timp (și nu mai sunt de mult copil) prind ,,posturi străine” adică stări ale altor persoane, de ce nu aș fi primit copil fiind și incertitudinile părinților mei sau copiii mei pe ale părinților lor (eu și tatăl lor)? Caninii suferă tot în urma unor decizii foarte greu de luat, corpul dintelui care nu poate mușca o situație face trimitere la neîncrederea de sine și neîncredere în capacitățile sinelui de rezolvare a situației.

Caria dentară arată ce este în suflet, ceva ce roade, dureri probabil, emoții intense. Și iar fiecare dinte arată crezuri, convingeri, fixuri din viață care rod din dinți. Acestea putând fi ura, ranchiuna, regretele, dureri sufletești, etc. este un alt motiv pentru care eu cred că pot veni de la părinți. Eu eram prea mică pentru a le trăi și ai mei copii la fel.

Partea dreaptă a daturii corespunde creierului stâng care este partea rațională, concretă, materială, analitică. Partea stângă a daturii corespunde creierului drept care este afecțiune, intuiție, dorință, sensibilitate. Pe una din părți am avut cele mai mari probleme. Fiecare dinte este legat de un sentiment sau de o emoție care prost gestionate duc la slăbirea acelui dinte.

Recomandările care se regăsesc în carte sunt foarte ușor de înțeles și urmat dacă am învățat și conștientizăm Divinul din noi. Să nu-mi fie teamă că pierd recunoștința celorlalți (nu știu dacă am avut-o), să zâmbesc mai mult (mi se întâmplă doar de ceva vreme din cauza danturii), să mă iubesc așa cum sunt (se pare că sunt pe drumul bun), să fiu capabilă să-mi exprim gândurile și emoțiile (uneori cred că sar și calu’… e, nu chiar), să nu mă mai judec (nașpa asta), să accept critica… asta niciodată (ha)! Sunt mai multe de menționat, le găsiți în carte, nu o să continui decât, probabil, atunci când în urma a ce lucrez cu mine situațiile, care ,,mă dor” din jurul meu, se vor dizolva.

Pauză de la ,,coincidențe”, nu cred că merită atâta atenție. Sunt sigură!

Până data viitoare: Lumină în suflet!

Articolul este pentru sufletul meu!

Este o ocazie specială pentru care am pus titlul ăsta care o să se tot repete după cum văd. Sunt multe situațiile în care se poate simți această Iubire și sunt fericiți și ,,bogați” cei care o cunosc. Astă seară m-am uitat la emisiunea Chefi la cuțite și încă de pe vremea când urmăream Regele cofetarilor am avut aceași idee în minte, ideea de a-ți face din munca pe care o desfășori, datărită talentului tău, un scop. Lăsînd la o parte tensiunile, nervii și emoțiile, oamenii muncesc cu talentul lor… cu iubire. Vreau să amintesc numai pe cei care simt iubire pentru munca lor. Sunt convinsă că scopul rămâne până la urmă și o recompensă, un premiu, un stagiu sau așa ceva dar… iubind ce faci mi se pare firesc să ți se înmulțească bucuriile și reușitele. Iubindu-ți talentul și punându-l la treabă în folosul tău și al altora tot o formă de iubire necondiționată este. Dacă însă așteptarea aprecierilor este mai mare decât iubirea muncii depuse, așteptarea va fi din ce în ce mai mare și proporțională cu dezamăgirile.

La titlul ăsta pun numai bune și minunate ca evenimentul cel ce va urma în nici două zile când unicul (până acum) meu nepot va spune ,,Da”. Este puiul de la sora mea și așa cum sunt toți copiii când sunt ai tăi, este prețios. Așa cum iubirea pentru puiul tău doar crește, așa simt eu acum pentru copilul ăsta (acum el este în vizor) care a fost un scump de mic, iar pe măsură ce creștea și pe lângă multele calități i se dezvolta și simțul umorului, prezența lui nu poate decât să te facă să-l admiri și să-l iubești și mai mult. Cine nu crede în așa zisul deochi, să creadă că noi emitem continuu iar unele emisii pot deranja pe altele. Mă duceam în vizită la ei și la scurt timp comportamentul lui se schimba și nu în bine. Începeam să-i zic rugăciunile așa cum știam pe vremea aceea. Pentru că eu credeam în ele aveam câștig de cauză și se liniștea. Pe măsură ce el creștea eu îl citeam pe Lazarev de la care mai învățam câte ceva. Îl luam în brațe și îl puneam să-mi ceară iertare că m-a făcut să îl deochi. Avea șase sau șapte anișori când am început să-l pun la ,,treabă” ca să scap eu mai repede. Nu scăpam pentru că de fiecare dată, iar eu îl puneam să zică pentru că mă amuza, mă certa și mă certa chiar rău: după ce că tu îmi faci rău tot eu să-ți cer iertare? Nu pot să spun cât de dulce era. În jur de doi ani, când nu vorbea bine și stâlcea toate cuvintele, cunoștea după siglă toate mărcile de mașini care bineînțeles erau în șir pe stradă de acasă până în parc unde ne plimbam destul de des ca să nu zic zilnic: Onene=Renault, Tantan = Trabant, Opel = Opel (o să completez pentru că mai sunt câteva absolut delicioase, pe care acum le-am uitat).

Parcul fiind aproape de casă și câteva terase erau foarte bune de odihnit după plimbări pe alei, el era învățat cu ele. Când l-am luat la mine câteva zile, în alt oraș, nu avea mai mult de șase ani, mi-a cerut să mergem la terasă. Eram doar cu el atunci pe stradă și i-am zis că pe la noi nu sunt terase așa frumoase și îmi e teamă să merg doar eu cu el. Îl țineam de mână când am simțit că mă scutură și-mi zice foarte supărat: da’ eu ce sunt, cartofi prăjiți, cum să-ți fie frică cu mine? Și acum râd când îmi amintesc de cât de jignit s-a simțit.

Este omul cu care poți discuta și ai și de învățat de la el. Nu mai vorbesc de câtă încredere poți avea în el. Este adorabil când ne ia peste picior și pe mine și pe mami lui când stăm la șuete și i se pare că batem câmpii. În ultimii ani ne vedem mai rar, revelionul ăsta l-am făcut la el și la viitoarea lui soție, dar iubirea necondiționată nu cunoaște decât urcuș. Acum, și o să-i spun, mă simt ca la școală: niciodată nu era bine dacă îmi făceam ,,ghiozdanul” (așa se zicea pe atunci) de seara. În foarte puținele zile în care mă duceam la școală cu el făcut de seara mereu mă trezem fără ceva. Acum când știu de câteva luni data evenimentului nu sunt pregătită. Îmi imaginez eu cam cum o să arăt, mă uit la rochița de pe umeraș pe care o s-o calc mâine, sper că nu mâine noapte… și am emoții. Nu aveam blogul când mi s-a căsătorit băiatul dar voi scrie în altă parte cum a fost deși cuvintele vor fi prea mari pentru a putea să le înșir și… dacă acum pot scrie aici este tot datorită lui. Mămă atât de fericită sunt!  

M-am uitat când am scris prima oară de Iubire necondiționată, în ce perioadă… și am citit de cubul de gheață înghițit… de Jerry. Acum este un alt timp în care cubul este topit de mult. Și da, dacă după gheață bucuriile constant s-au înmulțit… amintesc titlul din această seară. Și mi-am amintit și că-mi propusesem să scriu despre stomac atunci când din când în când îmi amintește că există deși… cred că altcuiva îi amintește și prin rezonanță și mie. Posibil cauzele acestor neplăceri să fie aceleași. Asta este un domeniu despre care sigur voi scrie ceva pe aici pentru că nu am găsit nicăieri acest subiect deși aceste simptome, care se simt în paralel, există.

Până data viitoare: Lumină în suflet!

Când îmi era necaz că nu pot purta, atât de des pe cât mi-aș fi dorit, tocuri, nu știam de atitudine. Nu am analizat senzația pe care ți-o dă un centimetru sau doi în plus la toc. Eram destul de mică dar simțeam că din postura pe care ți-o dă acea înălțime poți mai mult. Mama purta și ea destul de rar tocuri mai înalte dar nu simțeam că se comportă altfel nici față de noi apropiații nici de străini. Totuși mie acele tocuri îmi spuneau ceva, ceva ce mai târziu am înțeles că pot avea și fără ele. Pot avea, dar cu ce are legătură? Dacă din considerente ortopedice sau practice nu le poți purta ce altceva poți face pentru a avea aceași senzație pe care ți-o dau doi centimetri în plus la toc?

De multe ori o confundam cu curajul. Și cred că nu eram departe. Eram la un seminar când o doamnă lector, într-o pauză, ne-a povestit câteva minute neplăcute trăite de ea la intrarea într-o instituție. Deși avea tot ce trebuia ca acte, se silabiseau și tărăgănau cuvintele prin care i se asigura trecerea doar pentru a-și asigura importanța cineva și a trage de timp. Doamna atunci ne-a spus că este necesară uneori o atitudine bazată pe o încredere în tine mai mare decât cea pe care o ai. Mi-au rămas în minte cuvintele ei chiar dacă au trecut zeci de ani de atunci. Deci atitudinea însemna încredere în tine, în ce ești și uneori în ce ar trebui să cunoști. Dar pentru asta nu îți trebuie curaj? Dar de ce curaj? Ca să ceri ceva ce trebuie să ți se dea oricum dacă ești corect? Multă vreme mi se amestecau în minte noțiuni de genul ăsta.  

De multe ori am zis, cred că și prin articolele astea că din Lazarev am înțeles puțin. Nu-i avedvărat, că tot amintesc de el… de ce avem intenția în primă fază să ne împuținăm? Să nu ne lăudăm mi se pare ok, dar să spui că ești mai prostuț decât ești, asta înseamnă deja și lipsă de încredere în puterea ta de a reține și de a exprima ce ști și în Dumnezeul din tine. Neîncredere sau teamă de a ți se spune că-s prostii, pentru că într-adevăr nu sunt pentru toată lumea ca nivel de înțelegere? Oricum din toate astea nu cred, până la momentul ăsta, că se poate naște o atitudine cu care să-ți treacă prin cap să ieși și să povestești cunoștințelor despre ultimele tale lecturi. Dar de atunci a mai trecut un timp peste mine și am dobândit ceva atitudine în așa fel încât acum pot scrie mai des de el… și despre altele. Deci el zicea că dacă treci pe lângă un câine cu frică de el, inconștientul lui recepționează mesajul că nu vrei să fie acolo, asta în traducere înseamnă că vrei să dispară, să moară, drept pentru care el vrea să te muște. Aici este vorba de frică pe care nu poți s-o ascunzi cu o atitudine de ,,nu-mi pasă de tine”. Așa cred că se poate dobândi și atitudinea în orice situație, să-ți construiești interiorul pentru a-ți putea arăta atitudinea care să fie credibilă. Tot de la Lazarev știu de momentul lui două mii doisprezece în care se schimbă vibrațiile pământului, iar știința a demonstrat asta și schimbări în magnetismul lui, nu intru în amânuntele astea că nu le stăpânesc. Altceva am reținut și sunt atât de fericită că am început un drum minunat cu scrierile lui. El zicea că de peste două mii de ani ni s-a spus să intrăm în biserică umili și cu capul plecat. Acum a venit momentul să intrăm în biserică ,,de braț cu Dumnezeu”! Am amintit în primele articole că El este Tot și că nu se mai pune problema că nu e bine ce spun.

Plecând de la această idee și cu Dumnezeul în om, nu ți se pare că ar trebui să-ți construiești o altă atitudine atunci când ai ceva bun de transmis, de povestit sau de verificat, analizat și chiar de penalizat (vorbind de servici)? Dat fiind că în fiecare om există Dumnezeu nu îți permiți altă atitudine decât acea de înțelegere a statutului de om dar în funcție de conjuncturi adoptăm atitudinile corespunzătoare. Și când iei atitudine față de ceva ce este nelalocul lui tot trebuie înțeles statutul de om și pe urmă adopți măsurile necesare. Lazarev, în cărțile lui, îi spunea unui procuror că, este slujba lui de a trimite oamenii în închisoare, dar să nu își permită să-i considere mai prejos decât el, pentru că ei sunt fiecare în (ecoul îi spun eu) momentul în care își trăiesc evenimentele pe care și le-au adus cu emisiile lor anterioare din vieți anterioare, din strămoși sau regiuni geografice.

Dacă nici pe cei pedepsiți nu ne este permis să-i judecăm, de ce ne-am pleca noi capul adoptând o atitutine umilă atunci când considerăm că nu cunoaștem chiar totul, că ,,nu suntem perfecți” când suntem înconjurați de oameni sau chiar în fața lor? Am pus ghilimele pentru că se poartă expresia care a devenit un simbol al celor care vor să-și audă vocea, să pară interesanți dar de fapt nu gândesc atunci când o copiază de la unu’ la altu’. Cine poate face un om în afară de Dumnezeu? Și de El îți permiți să zici că nu-i perfect? Să nu zici de clonare că și acolo dacă nu există viață moare tot și viața încă nu se vede pentru că este o altă formă a lui Dumnezeu.

În timp, când nu prea ai de ales sau nu ai curaj să alegi altceva, înveți să-ți ascunzi puțin neștiutele printr-o atitudine ce nu te caracterizează de fel dar dacă o dublezi cu alte bune intenții, ieși onorabil la liman, cum se zice. După ce înveți că Dumnezeu este în tine și în ceilalți, îți este mult mai ușor să adopți atitudinea omului care, ok, nu știu tot dar cu ce știu hai să vedem ce putem face. Se întâmplă lucruri uluitoare.

Am vorbit la început de tocuri. Și fizionomia feței, subtitrarea cum mai spuneam, se schimbă atunci când în interior eliberezi umilința și proasta înțeleasă idea de păcătos, atunci când acestea sunt înlocuite cu încrederea în Dumnezeul din tine, cu încrederea în informațiile pe care le ai, cu încrederea în cunoștințele pe care le ai și cu care poți adopta o atitudine plăcută și pentru tine și pentru cei din jur.

Ca și gândirea pe care nu o pot (nu vreau) cataloga în pozitivă și negativă, nici atitudinea nu o pot cataloga. De ce? Pentru că gândirea o am așa cum vreau s-o am ,,mâine”, și atitudinea o am în funcție de cât curaj mi-am construit, câtă încredere în mine mi-am acceptat și ,,fabricat” și cât pot considera Dumnezeul din om. Toate atitudinele pe care ți le dorești ca și bucuriile se pot înmulți cu atenție, informații și voință.

Cu adevărat atunci când am conștientizat că toți suntem oameni și nu am mai privit la cei de pe scenă ca la niște oameni de neatins, poți aduce bucurie și ție și altora. Câteva zile în urmă am trăit în sala de spectacol, nu era prima oară, un moment de bucurie și de fericire chiar, care m-au trimis direct în spatele cortinei pentru a felicita o fată cu o voce Dumnezeiască, și pe mama ei la fel de minunată. Unora poate li se pare puțin sau nimic, dar bucuria pe care am trăit-o îmbrățișându-le și spunându-le cât de fericită mă fac ele cu cântul lor, nu o poate trăi oricine și sunt fericită că mie mi se întâmplă. Sunt sigură, și din mesajele pe care le-am schimbat ulterior, că și ele s-au bucurat de îndrăzneala mea care… nu cu mulți ani în urmă mi se părea ceva imposibil de dobândit.

Nu am terminat ,,coincidențele” dar fac o pauză…

Până data viitoare: Lumină în suflet!

Cum toate au un început, am reușit performanța de a începe un articol în urmă cu două zile, am sărit o zi hotărându-mă să nu-l mai pun, ca în noaptea asta să reușesc să-l urc în blog. Intențiile mele sunt dintre cele mai bune însă cum nu se pot ,,da pe post” toate, posibil să-mi fi dat pe alocuri cu stângu’ în dreptu’ și să nu fiu clară… alege altceva de citit, atât pot spune.

Unul dintre cele mai grele lucruri de făcut în viață, pentru unii, este trăitul în prezent.

Să gândești așa…, să simți așa…, să crezi așa…, să te crezi așa… să crezi că meriți… Cam toate astea se pot grupa într-un pumn care s-ar putea numi ,,Trăiește în prezent!”.

La titlul ăsta mă gândisem înainte să scriu despre piele. M-a ros pantoful și am început cu ea. Deși am scris foarte puțin despre ea, nu voi continua, dar am amintit de asta pentru că și ea, ca și alte foarte multe afecțiuni și necazuri în viață, nu ar avea de suferit și nici noi dacă am trăi mai mult în prezent. Bine ar fi tot timpul.

Nu făceam prea multe conexiuni dar multă vreme tot auzeam de puterea prezentului. Se spune că ai cea mai mare putere când ești cu energia, cu gândurile, concentrarea și simțurile în prezent. Dacă ne gândim puțin, în trecut nu sunt deci nu am energie, în viitor nu sunt acum deci nu am energie, atunci sigur acum am energie pentru că doar acum exist. Câtă am? Cred că aici este ceva de zis. Dacă sunt acum dar mă gândesc la ce a fost, și mă gândesc la ce a fost rău, urât, trist, energia mea nu cred că este prea multă pentru că nimic din ce regret, nu-mi place, nu mi-a fost bine, etc. nu mă face să sar în sus de viață și să mă apuc cu energie să fac ceva acum. Dacă sunt acum și gândul îmi zboară la viitor, n-ar fi așa de rău dacă nu s-ar duce cu frică, griji, neliniști eventual panici. Nici așa nu mă dă afară vrednicia din casă ca să fac ceva, indiferent ce. Sigur că nu vorbesc despre puținele momente în care nu vreau să fac ceva, sau să gândesc chiar. Este vorba despre insistență în timp și intensitate a unor tipare care ne fură energia, aceasta se pare că este răspunzătoare de foarte multe afecțiuni. Deci până acum îmi aduc afecțiuni, boli pentru care de cele mai multe ori se caută altfel de cauze decât tiparele de gândire.

Cum se zice că boala este primul semn că ești pe drum greșit, ce urmează sunt necazurile. Ca să termin cu afecțiunile, mulți nu consideră că afecțiunile ușoare pot aduce altele mai grele. O fac pe pielea lor dar… ar fi bine de știut că mătreața spune ceva, sensibilitatea la soare spune ceva, sensibilitatea la orice fel de substanțe care nu sunt biologice, etc., etc., duce la ceva. Tensiunea spune ceva fie ea mare sau mică la fel ca amețelile atunci când te ridici repede. Starea de nervozitate, părul gras sau casant, tenul gras sau casant, etc., toate au urmări.

Cum pot fi toate cele enumerate mai sus împuținate cu ajutorul prezentului? Dacă înțeleg că anumite emoții, gânduri și trăiri îmi aduc afecțiuni și evenimente neplăcute, sunt atent la ce trăiesc aici și acum. Adică așa cum spunea o doamnă deșteaptă, dacă ești în casă acum ai vreun motiv să-ți fie frică de ceva? Frica este una dintre cele mai de dese cauze ale afecțiunilor și bolilor. Este cineva în casă care atentează la viața ta? Nu vorbesc de cazurile cu violențe, Doamne ferește. Zicea cineva că mai mult de nouăzeci la sută din fricile că ar putea să se întâmple ceva, le ai degeaba pentru că lucrurile alea pentru care îți era frică nu se întâmplă. Este foarte posibil ca în casă, sau la servici, sau pe stradă chiar, motivele pentru care să existe frică să nu existe, dar să existe foarte multe alte lucruri pentru care să te bucuri că există. Pot fi și multe calități pe care le ai și pentru care poți să simți recunoștință.

Am zis de energia din prezent care este diminuată și este mai greu să te apuci să faci ceva. Am furat niște expresii care mi-au plăcut și le dau mai departe. Se zice că în viață nu există palier: ,,O floare dacă nu crește moare”. Aici este nițel și despre dezvoltarea omului, dezvoltarea aptitudinilor, a talentelor. Nu sunt chiar amestecate lucrurile pentru că dacă nu poți trăi în prezent ca să ai energia la purtător, nu te poți gândi să faci și altceva decât rutina zilnică. Făcând aceleași lucruri, gândind aceleași gânduri nu mereu se cheamă înaintare și cum palier nu există, lucrurile vor merge în jos din toate punctele de vedere adică sănătate și evenimente de viață.  

Unul dintre cele mai grele lucruri de făcut în viață, pentru unii, este trăitul în prezent.

Cunoscând sau nu drumul ecoului, lucrurile tot la el merg. Dacă ai oarece regrete, nemulțumiri, stima de sine scăzută, sentimentul de a nu merita, etc. trăindu-le, amintinduți-le nu faci decât să le proiectezi în viitor care îți va aduce avenimente de viață pentru care să retrăiești emoțiile amintite. Și cum un necaz nu vine singur, așa se zice, acestea vin conform ecoului și cu afecțiuni pe partea de sănătate și cu evenimente neplăcute care să te facă să retrăiești trăirile trecutului. Dacă ești în viitor cu gândurile și ai eventual ceva scopuri și planuri îți pierzi energia dacă nu ești conștient de valoarea ta ca om cu Dumnezeu în el și te apucă iar nemulțumirea de sine, frica de a nu reuși, deznădejdea și mai rău este că se ajunge la delăsare și vin iar nereușitele din trecut să amintească că nu se poate mai mult.

Și pentru acei unii la pachet cu greutatea trăitului în prezent vin și Scenariile.

În hotărârea de a reuși să trăiești în prezent poți să-ți scri atunci când ai timp sau să repeți în gând afirmații pe care le-ai vrea adevărate ,,mâine” (sunt multe materiale cu afirmații de spus la timpul prezent pentru ca ecoul să-ți răspundă pentru acum ex: ,,eu sunt… ”, nu zici vreau să fiu…) sau, cel mai bine să-ți duci toată atenția la activitățile pe care le ai de făcut. Pentru astea este necesar un timp mai lung dar se zice că reușitele țin de noi. Dar… dacă în timpul focusării pe activități, în timp ce scri sau în timp ce-ți repeți lucruri pentru care ești recunoscător… în minte ți se derulează scenarii de filme de care ai vrea să scapi dar nu se lasă alungate, este foarte greu! Filmele sunt aproape toate din cele care nu răspund favorabil la întrebări de genul: dacă se întâmplă lucru x, dacă y face așa, dacă nu mi se dă dreptate în situația z, cum va fi, ce va fi, dacă… În completare mai citești și ziare, mai vezi știri la tv și gata scenariul filmului de groază care se va derula în mintea ta complet sau pe bucăți în funcție de conjuncturile în care ești. În acest caz cu toate puterile ar trebui înțeles că Dumnezeu este Tot și că a dat și puterea omului de aș face viața conform crezurilor lui. În asemenea credință, conștient că totul există, toate posibilitățile există (am scris în primele articole începând cu 1 din anul ăsta) spui încet, în liniște ca și cum vorbești cu Dumnezeu: ,,Doamne tu faci acum ca aceste gânduri să se ducă în Lumina Ta!” Și bazat pe experimentele care au demonstrat că al nostru creier nu face diferența între imaginație și realitate, îți imaginezi cum de la tine pleacă niște dâre (ele sunt gândurile tale) de aburi pe care le urmărești până ajung la Soare care tot în Dumnezeu este. Și de acum conștientizezi că s-au eliminat pentru că sunt la Dumnezeu. Poate nu scapi de aceste scenarii în următoarele zile dar cu răbdare și credință vei reuși. Pentru mulți ultimul paragraf poate părea SF dar asta este numai din lipsă de informații.

În menținerea bucuriei în prezent am trăit aseară și astă seară la Opera Română niște momente atât de intense de bucurie încât sunt convinsă că este ecoul celor zise de mine de recunoștință și sigur vor veni momente mai multe în care să retrăiesc bucuria momentelor din serile astea.

Până data viitoare: Lumină în suflet!

,,… mi se citește subtitrarea pe față!”

Nu-mi amintesc gluma dar era ceva de genul: ,,când încerc și eu să fiu amabilă, mi se citește subtitrarea de față!” În funcție de conjunctură putem masca intențiile și gândurile din spatele feței dar pentru un timp. Vorbind de afecțiunile pielii, nu mai este despre intenții și ce vrem să arătăm, se pare că orânduiala cu care a fost construit corpul nostru are altă logică. Am găsit scris foarte frumos, și nu m-aș fi gândit niciodată la o asemenea importanță, că ,,fața mea este prima parte a ființei mele care întâmpină universul.” Mai zice că poate fi ,,cartea de identitate sau de vizită” ceea ce este foarte adevărat dat fiind că pe una este chiar obligatoriu să se insereze poza feței. Sunt studii și oameni pregătiți în a citi chipul feței, liniile, expresia feței. Deci partea cu pielea care poate ,,pârî” ce este in interiorul omului este foarte adevărată. Poate că dacă vreau să ascund o bucurie sau o tristețe pielea nu va arăta o stare mult diferită de cea normală. Dacă însă interiorul meu este vraiște în ceea ce privește părerea mea despre mine adică mă devalorizez, stima de sine este la pământ, am impresia că în ochii altora sunt la fel, fața mea devine iritată și uscată. Se pare că am trecut și eu pe acolo.

O preocupare exagerată de imagine și implicit a ce pun și fac la față, am intuit-o cu mult timp în urmă și acum citesc că am avut cumva dreptate, înseamnă tot o neiubire de sine, o proastă părere de sine, neîncredere în sine. Aici este vorba de la fardurile în exces și până la intervențiile chirurgicale, toate ascund devalorizarea sinelui. Pe aici intru și eu cu puțin fard pe ploape și ruj pe buze care de cele mai multe ori sper să însemne o considerație pe care o am pentru atmosfera locului unde mă aflu. Când o vedeam pe mama cu ruj pe buze, mi se lumina lumea, mi se luau toate grijile și eram cea mai fericită pentru că asta însemna că se simte bine. Bineînțeles asta se întâmpla după ce am adunat și eu câțiva ani în plus.

Cum la pielea aspră se spune că omul este aspru și dur cu alții dar mai ales cu el, pentru o față luminoasă cu trăsături blânde, Jacques Martel zice că să-mi curăț interiorul de gândurile negre și sentimentele negative… intenția nu se pune? L-aș întreba (ha, ha!). Am cele mai bune intenții de a scăpa de tot ce-i rău dar oglinda nu pare să le vadă, poate vrea s-o schimb.    

Tot Jacques Martel zice în cartea lui Marele Dictionar al bolilor și afecțiunilor, că după ce identifici afecțiunea pe care vrei s-o tratezi, să o citești câte o silabă pe secundă de mai multe ori. Principiul conform căruia afecțiunea s-ar ameliora l-am citit, nu bag mâna în foc că am înțeles tot dar am făcut și fac în continuare ce a zis el. Am făcut paranteza asta pentru că în mai multe afecțiuni ușoare, grele nu am în afară de greutate…, are dreptate iar ,,Fața lăsată” este una dintre ele. Sunt perioade în care din motive sau fără motive te lași mai… baltă (ca fiu drăguță). Atunci nu realizezi dar după o vreme îți observi ploapele mai lăsate, linii care sunt atrase de forța gravitației, și parcă pielea este mai fără viață. Dacă ești sincer cu tine, găsești în oglindă fix starea sufletului tău. Cum se întâmplă mereu cauți remedii după ce trece criza și atunci citești pe silabe că lipsa fermității pielii este lipsa fermității în deciziile luate. Se zice și de bătrânețe dar dacă accepți normalitatea dictată de alții de multe ori nu este bine și asta o spun din experiență. De curând mi s-a dat o replică de genul ,,am zis să ascult de alții care știu mai multe decât mine”, era vorba de niște rețete de slăbit, bătătorite de ani, prescrise de știutori care învățaseră tot de ani aceleași lucruri care… nu dau rezultate în timp, dar ei perseverează. Sunt de acord cu acești învățați dar… ți s-a dat un creier, nu? Și când zic eu că nu ascult normalitatea, caut totuși soluții și ce să vezi, ce găsesc sunt scrise tot de cei care știu mai multe decât mine, cei mai mulți doctori sau oameni de știință, cercetători chiar. Ca să închei cu fața lăsată, ori mi-am păcălit creierul, ori m-am plictisit să citesc și am făcut altceva ca să-mi ridic moralul (de obicei muzică pentru că o iubesc), cert este că dacă nu m-a păcălit oglinda, au fost momente când mi s-a ,,ridicat” fața după astfel de silabisiri.

O afecțiune de loc plăcută este acneea care nu apare numai în adolescență și care ca orice afecțiune a pielii arată și ea conflictele interioare. Conflict între emoții și mental, exprimarea sau neexprimarea sinelui pentru că asta duce la iritare, stări de critică și mai ales autocritică, resentimente, frici, rușine (eu am inventat-o), dacă este frică este nesiguranță și mai ales neîncredere în sine. Cum s-a inventat profesionalismul și normele de frumusețe, alături de cele enumerate, ajung la dezgust față de propria persoană și cel mai rău la neacceptarea propriei persoane. Când te devalorizezi dar te duce mintea și ai totuși propriile păreri dar mai există și factori externi încerci și revolta față de un spațiu limitat, față de un eventual control pe care îl simți, o revoltă împotriva unei părți sau a alteia, cam totul duce la o fierbere interioară care răbufnește luând forma acneei.

Coșurile sunt erupții care conțin și puroi. Fierberi interioare, sentimente depresive, descurajări, tristeți, furii care nu mereu pot fi exprimate duc la această afecțiune. Și dacă este vorba de tinerețe și dacă este vorba de adulți, și sigur mă repet și voi mai repeta, învățarea de timpuriu că omul este o ființă divină ar face ca și părinții să fie mai relaxați și mai stăpâni pe ei și ar crește și viitori adulți cu încredere în sine, mai relaxați și mai încrezători în oameni și chiar în viitor.       

Punctele negre poate spun cel mai bine despre sentimentul de a nu valora prea mult. Sentimente de nu merit respect, îmi este rușine cu mine deci nici nu mă respect, devin apăsătoare și duc inevitabil la neîncredere în propria persoană. Gândind la divinul din om încerci și vei reuși să găsești și câteva calități care sigur vor fi mai multe. Găsindu-le te vei gândi că meriți și respect de sine și din partea altora și gândurile negre și punctele negre vor pleca încet, încet. Sigur că tratamentele cosmetice sunt ajutătoare dar… dacă este vorba de tineret, părinții ar trebui să-și revizuiască părerile despre ei și încrederea în ei nu numai pentru a arăta bine în societate ci pentru a-și iubi Divinul din ei. Dacă vorbim de adulți, puțin timp în urmă am dat nas în nas cu ele, nu mai ai nicio scuză în a lucra cu tine dacă dai de niște informații care te pun să reconsideri raportul om – Dumnezeu. Și pentru că am amintit, aud expresii de genul ,,să te rogi la bunul Dumnezeu”, ,,dacă Dumnezeu vrea, dacă Dumnezeu ajută”. Eu nu mă rog și Dumnezeu vrea și ajută mereu prin Puterea pe care ți-a dat-o: ce simți acum, o să simți și mâine și poimâine… până vei schimba ce simți. Universul, adică Dumnezeu este un Tot în care există toate posibilitățile. Există eu deșteapă și eu proastă, există eu slabă și eu… cum sunt acum (offff), etc. Este o chestiune de timp și trăiri de sentimente ca să ajung unde vreau. Dacă eu mă rog pentru sănătate, înseamnă că o să mă rog și mâine și poimâine și mereu. Asta nu înseamnă că sănătatea mea va fi din ce în ce mai precară? Ba da! Dacă ai fi sănătos, bogat și cu siluetă, cum ai fi? Ai fi mulțumit, fericit, recunoscător, vesel, entuziast, etc. Caut acum și mâine și poimâine și în fiecare secundă să mulțumesc să fiu recunoascătoare, fericită și să mulțumesc întâi pentru simțurile pe care le am, pentru familie, pentru sănătatea pe care o am în diversele părți ale corpului, etc. Aceste stări vor veni și reveni, obligând boala și insecuritatea să plece.

O cicatrice mi s-a estompat cu aceste citiri silabisite dar în timpul în care eu lucrez cu crezurile mele, cu gândurile și trăirile mele. O cicatrice arată o fostă rană fizică dar care, se pare, are o rană morală. Ea vine să amintească mereu cele întâmplate și de obicei nu bucură aceste amintiri. Dacă se înțelege această Putere a omului (ecoul îi zic eu pentru că îmi este mai ușor) de a-și atrage ce a emis, emisiile pot veni și din vieți anterioare și acestea se pot îndrepta, ar putea să accepte mai ușor ce s-a întâmplat, ar putea mai ușor să ierte pentru că nu este nimic de iertat așa cu nu a fost nimic de supărat. Sunt terapii care te învață să trimiți Lumină Divină și Iubire necondiționată situației și/sau personajelor implicate, astfel răul dizolvându-se.

Cu ani în urmă când abia învățam despre univers și gânduri, aveam un șef care imi era drag cum îți este drag un praf în ochi. Când mi se făcea rău și începeam să tremur în maxim jumătate de oră mă suna, el fiind în alt oraș. Având această revelație a Dumnezeului în om am început în fiecare dimineață când plecam de acasă, pe drum și chiar peste zi să zic în gând: ,,x (numele mic al lui) îl iubesc pe Dumnezeul din tine”. Câteva zile mi-a fost extrem de greu, mi se părea că-L mint pe Dumnezeu dar, și nu era el balaur eu eram speriată în ciomege, după câteva săptămâni am devenit colegi, nu mai era șeful meu.

Până data viitoare: Lumină în suflet!

,,Pauzele lungi și dese, cheia marilor succese”, așa se spune sau cel puțin se spunea mai ani în urmă dar se pare că nu mereu este și adevărat. După o pauză din motive de bucurie totuși, plimbări fără de calculator, altă pauză din motive de calculator, norocul meu cu băieții deștepți, a urmat o pauză de… puțină lene. Nu-i frumos dar este adevărat. Și când m-am gândit să pornesc la scris cu alt titlu și altă temă m-am trezit că ,,cineva”, mai bine zis ,,ceva” îmi impune pur și simplu altceva. Ca să fiu mai clară o plictisitoare sensibilitate a pielii din zona pantofilor m-a pus să caut cauze și remedii în afară de aruncat pantofii din picioare și mers desculț.

Când eram încă prin scoli, la facultate chiar, am avut o cunoștință studentă la medicină, la care am văzut un album destul de gros și colorat cu poze ale diferitelor probleme ale pielii era de film de groază și nu exagerez, încă nu vreau să-mi aduc aminte. De la ea am aflat atunci că pielea este un domeniu în care încă se știu foarte puține lucruri în medicină, în special în zona cauzelor. Acum după ,,câțiva” ani, când știu de cauzele bolilor, cauze care țin de sistemul de emoții, gândire, trăiri și convingeri, îmi este foarte clar de ce era o problemă, și poate mai este, în a găsi cauzele bolilor de piele pentru care să se găsească și remedii.

Amintind de tabelul din articolul 13, și analizând coloana care nu include fericirea, mulțumirea, bucuria, recunoștința sau entuziasmul, se observă limpede că pot fi un milion de cauze pentru fiecare tip de afecțiune a pielii, că de ea vorbim acum. Și până să-mi analizez nesuferita de sensibilitate care scoate capul la pași mai mulți, am citit pe diagonală și alte cauze la doar câteva zone ale pielii. Bineînțeles că după câteva generalități voi începe cu pielea feței… că doar sunt femeie și o văd mai des… că s-au inventat oglinzile.

Cum se și observă, dar până nu am găsit scris nu m-aș fi gândit singură, pielea este un strat între interiorul nostru și exteriorul nostru. Sigur că poate ,,spune” sau mai bine zis poate ,,pârî” multe despre interior dar și poate ascunde ce nu trebuie arătat, așa cum poate ,,vorbi” și despre credințele referitoare la relațiile cu sine și cu tot ce se întâmplă la exterior. Modul în care ,,vorbește” nu mereu este unul plăcut. Și dacă pielea delimitează individualitatea, o boală care atinge pielea înseamnă o pierdere a integrității. Această pierdere poate însemna o teamă simțită sau chiar teama plecată din neîncrederea în sine. Oricine care se teme are tendința de a se apăra ținând pe cei din jur la distanță. În cazul de față o boală de piele pare a fi o barieră ce ține într-adevăr oamenii la distanță. Tot de pe vremea când nu știam despre cauzele bolilor am înțeles că psoriazisul se datorează neexprimării sinelui, convingerilor, emoțiilor, trăirilor. Și de regulă această neexprimare vine de la neîncrederea în sine, de la sentimentul de inferioritate dat de mai la modă profesionalismul la care nu suntem convinși că am ajuns sau vine de la normele de frumusețe în care nu credem că intrăm. În orice caz, am ținut minte și analizând persoanele care au această boală, am constatat că se încadrează în tiparul cauzelor acestor boli. Ca să nu uit de la ce am plecat am căutat, să văd, mie ce mi se potrivește la ,,pantofi”, sensibilitatea sau iritarea? Nu știu de ce, sau știu, dar cred că le am pe amândouă și încă de când nu se gândea mama să mă aibe. Sensibilitatea foarte mare dacă înseamnă că sesizez toate nuanțele tonurilor, accentelor sunetelor, toate cuvintele și… țin minte absolut tot și le și combin și asociez cu toate celelalte cunoștințe, adică informații, ale mele, atunci pot să înțeleg sensibilitatea pelii din zona pantofilor deși cred că are mai mult dea face cu ,,dragostea” mea pentru mersul înainte NU, care m-a caracterizat cea mai mare parte din viață. Dar acum, că am mai crescut… ha, ar trebui să-și revizuiască atitudinea și să nu mă mai plictisescă atât!

Iritarea, se poate numi și piele iritată până să facă bășicuță, se zice că vine de la ceva în viața mea care mă irită. Nu mă mai supăr pe piele că este tare drăguță că nu se irită continuu și peste tot, la cât de tare mă irită unii și/sau unele. Am dat-o pe glumă dar eu chiar am gândit și simțit în bine de nu m-am ales cu altele mai rele.

Dacă am, și mi se mai întâmplă, zgârieturi sau julituri, se zice că fac compromisuri punându-mă într-o poziție inferioară. Când ești mic și te julești în tot locul și timpul de la joacă tot asta ar însemna? Posibil. Compromisuri, chiar când zici că-s mici sau necesare tot le mai facem iar în poziție inferioară… ar trebui să fi fost mai mult julită.

Pielea spră, zice că, dă de gol un om aspru și dur. Poate fi aspru și dur chiar numai cu el. Nu îmi amintesc de esemenea oameni pentru că de obicei de cei duri și aspri fugi și nu stai să simți ce piele au. De oameni cu piele blândă îmi amintesc, însă, au fost pe lângă mine.

Tânăr fiind sunt probleme cu fața grasă, și eu am avut-o. Se zice că este un semn că emoțiile se rețin și se păstrează și se trăiește mult în interior. Nu mult, tot timpul. Sper doar să fie cât mai puțini așa.

Și pentru că până aici cam toate cauzele se leagă mai mult sau mai puțin de trăirile interioare și în legătură cu relațiile cu sine și cu alții, ca remedii se spune (tot în Marele Dictionar al bolilor și afecțiunilor – Jacques Martel) că ar trebui să-mi apreciez mai mult calitățile (asta după ce le voi găsi, dacă am ce găsi!) și să mă bucur mai mult. Astea ar înlocui cutiuțele cu cremă. Sincer, nu cred că renunț prea curând la creme, offff!

Ridurile, spaima și grija celor mai multe dintre femei, e, nu chiar așa, se zice că se fac în urma unui șoc emoțional, în urma unei tulburări, în urma unor suferințe de cele mai multe ori neexteriorizată. Toate astea sunt sigură că vin la pachet și cu alte suferințe așa încât te trezești cu riduri după ce ai și uitat când au început necazurile. Rupturi în relații, despărțiri dureroase, neînțelegeri… mai este ceva greu de zis? Nu cred. Ba da, se mai zice că să accept că orice eveniment vine în viața mea ca să mă împlinesc… poate în greutate. De acceptat poate accept conform ecoului că eu mi le-am atras… dar nu cu bucurie!

Este târziu și sunt cam prea multe de spus aici dar o să continui. Am văzut cu adevărat o față îmbatrânită într-un an de zile și nu era cazul din cauza vârstei. Dar de ce îi iubesc eu pe Lazarev și pe Jacques Martel? Pentru că ei spun că ridurile pot fi reversibile.

Nu am mai vorbit de mult de ,,coincidențe” care văd că se schimbă între ele, ladys. Apare una nouă, vorbesc de ea, hop, apare alta. Cele noi sunt pe rețele de socializare. Între fostele colege sunt din cele care pe o temă sau alta încearcă să-mi devină prietene. Una era mai apropiată, alta la fel ca Jupiter de Pământ. Îmi declară încredere așa cum declar eu acum că este ora trei noaptea. Fac pe prostul, făceam, acum nu aș mai avea răbdare pentru că nu vreau să am răbdare, și intru în discuții care duc sau vor să ducă la părerile mele referitoare la relații, etc., etc. A renunțat când a văzut că nu mă duce capul.

Două colege (foste) foarte binevoitoare, plăcute de glume și cafea, mai subtil și mai puțin subtil se puteau face la cea mai mică dorință a mea ,,punți” între mine și niște galoane cu mult mai mari decât ai putea gândi. Mă gândeam dacă, și chiar mă duceam la oglindă din când în când, scrie ,,proastă” pe fruntea mea.  

Până data viitoare: Lumină în suflet!

Multe stări de febră, pusee de tuse și dureri în gât le rezolvam cu ceai de nuci fierte mult și îndulcit, ceai de cimbru, supă de ceapă fiartă mult, uneori pastille de tuse din plante de la plafar. Pe atunci nu știam nimic despre cauzele acestor boli. Tot ce știam era că nu le luam, le făceam. Chiar și așa îmi da de gândit faptul că nu era de le frig, înghețată oricând puteam și pot mânca fără să am probleme cu gâtul.

Din experiențele mele, de care îmi mai amintesc, și din ceva informații citite lucrurile ar arăta cam așa: am o discuție în care încerc să fiu cât de diplomat pot, adică nu spun tot ce simt și ce aș vrea, mi se trezesc ceva regrete, dezamăgiri referitoare la persoana mea, emoții pe care îmi este greu să le înghit care duc la furie împotriva mea sau a unei situații, frustrarea și sufocarea, în situația actuală, pe care le simt îmi este teamă să le exprim. Furia dă puțină sau mai multă febră, diplomația mea, prost înțeleasă de către mine, îmi dă dureri de gât și frustrarea, sufocarea, proasta împresie despre ce am făcut, cine sunt, ce sunt și ce fac, îmi dă stări de tuse.

Ce îmi pare și mai rău, dar nu am voie să regret ca să nu îmi aduc alte stări pentru care să simt regret, este că stările neplăcute pe care le-au avut copiii mei erau de la noi, adulții de lângă ei, poate de la mine mai mult… nu pot da timpul înapoi. În general se dă vina pe frig, rece, vânt, viruși, orice în afară de stările din casă sau ale persoanei dacă este adultă. Nimeni nu se întreabă cum face un bebeluș roșu în gât dacă nimeni din casă nu-i bolnav, nu a fost scos afară, nu a fost ținut în curent, etc., etc. Mai rău este că am auzit, la fel ca în cazul în care un animăluț din casă are purici, că diferiți viruși, purici sau ce este străin a fost adus în casă de către cei care au intrat în ea, respectiv adulții, musafirii sau alți copii. Acești vizitatori pot aduce și provoca boli doar dacă există credința că ei pot aduce așa ceva. Ca adult pe lângă un copil dacă stai tot timpul în dezinfectante, sterilizări și fiert, sigur îți aduci în casă boli la puii tăi și posibil și ție pentru că dacă zici în ecou ,,îmi este frică de boli”, vei avea parte de multe situații în care să zici, și iar să zici, până vine și boala ca să zici în continuare (vezi și articolul 15 – Boli și autoimmune).  

Tot din jurul copiilor am tot auzit că face roșu în gât sau are dureri în gât pentru că are o ,,sensibilitate” în gât. Ce înseamnă sensibilitate? Gâtul și ce este în gât este format din celule care la rândul lor sunt formate din atomi. Atomii se leagă și se dezleagă după niște forțe, în celule se sparg nuclee, astfel celulele se divid, mor sau se îmbolnăvesc după aceleași forțe. Cea mai mare forță din Univers este cea a emisiilor atomilor, celulelor omului, aceste emisii în rezonanța lor în univers cu altele de aceași formă aduc organismului, conform șablonului de emisii, stări în care emisiile inițiale să se repete. Este foarte adevărat că acest model este făcut de mine dar… nu am găsit, nu am auzit că există vreo formulă sau vreun obiect străin sau intern organismului care să se numească ,,sensibilitate”. Nu este explicat nici ,,știe corpul”. Expresie pe care am auzit-o tot de la părinți și adulți referitor la nutrienții pe care ,,știe corpul” să și-i ia din mâncare, știe ce calciu să ia din mâncare și să-l ducă în dinți, și tot știe el, dar de unde știe, nimeni nu spune. Să ne înțelegem, aceste expresii nu le-am auzit de la medici, le-am auzit de la părinți, adulți care nu evau studii de medicină.

Toate cele de mai sus înseamnă neștiința Dumnezeului din om, necunoașterea puterii omului și necunoașterea ecoului, cele două idei să vezi câte fețe pot avea în lecturile de specialitate, aici spus în ,,Marele dicționar al bolilor și afecțiunilor”. Și după ce am selectat din el câteva pagini referitoare la gât și voce, conform cu lenea mea proverbială, am decis să las la latitudinea fiecăruia dacă vrea să se documenteze mai mult. Dicționarul se găsește și fizic și pe net.

Deoarece mi-am liniștit conștiința acum pot să completez cu vorbărie până la sfârșitul articolului.

Mama, într-o vreme, după ce nu mai locuiam cu ea, avea probleme cu gâtul și tusea destul de des. Nu grave dar un antibiotic, mai slab pe vremea aceea, îl ținea mereu în casă. Știu că eram la o farmacie când am cerut pastille pentru gât, eventual de supt pentru că nu era ceva grav, spunând că era vorba de mama. O doamnă foarte drăguță și cred deșteaptă m-a îndreptat spre plafar. Mi-a spus și așa a fost că în cazurile ușoare plantele pot avea câștig de cauză. Acum mă gândesc dacă ei, mamei, nu-i venea bine unde eram eu sau ce-i spuneam sau ce vedea. Este destul de posibil să nu fi putut spune nimic, având în vedere că ea credea în lucrurile aranjate de Dumnezeu și în analiza obiectivă lucrurile nu păreau rele. Poate și pe la casa ei nu totul se întâmpla cum și-ar fi dorit.

Am să pomenesc aici o doamnă de profesie Lector Doctor în cadrul facultății de medicină din București care are nenumărate documentare pe net (vezi documentarul anexat în care vei vedea și câtă materie există în Univers).

După o consultație îi enumeră unei femei afecțiunile rezultate în urma monitorizării la un aparat, în realitate acea femeie nu avea nicio afecțiune din cele enumerate. Afecțiunile erau toate ale soțului de la care tocmai venea, el fiind în spital. M-am folosit de acest lucru pentru că anul acesta, am fost surprinsă eu de niște perioade scurte de tuse în condițiile în care nici înainte nici ulterior nu am avut niciun semn de afecțiuni care de obicei vin la pachet cu tusea. Amintindu-mi de doamna doctor și de faptul că noi suntem interconectați cu toții, am luat în gând cele mai apropiate persoane cu care aș fi putut fi pe lungimi de undă asemănătoare. Poate credința mea fiind atât de mare sau lucrurile chiar așa se întâmplă, dar tusea îmi trecea instant. Lungimile de undă asemănătoare mie îmi spuneau că cineva se simte blocat într-o situație, vrea să vorbească, să spună ceva dar din diverse motive nu putea să se exprime. Să spunem că aveam în gând oarece situații. Eu vreau doar să subliniez unitatea a tot și a toate a universului și cauzele afecțiunilor care nu sunt mereu de natură fizică și atunci când sunt, ele doar anunță, pentru că au adus, răspunsul la cele emise de om.

Din toate conspectele mele reiese că atunci când nu îți cunoști puterea ca om așa încât nu poți să te exprimi ca să nu superi, sau că nu găsești altă soluție la situația în care ești, când îți consideri sentimentele, emoțiile, trăirile nesemnificative și nedemne de luat în seamă… apare furia care dă puțină febră, apare nodul în gât care-ți spune să nu mai acumulezi ci să exprimi cele trăite, apare tusea care spune că ai dreptul să vorbești mai ales că poți dar sunt și unii mai puțin fericiți care nu pot.

Acceptând situația pentru o vreme, îți propui o perioadă în care să nu-și mai faci probleme, să nu mai te gâdești la ce nu ai făcut, cum puteai să faci, ce trebuia să faci, etc., relaxându-te puțin s-ar putea să ai surpriza ori să-ți placă situația care initial era de neacceptat ori să se schimbe ceva în bine. Este un exercițiu care nu costă bani și merită încercat.

Pentru că nu am mai zis nimic în ultima vreme de ,,coincidențe”, nu înseamnă că nu mai sunt, ba între timp a mai apărut una. Dar ca să termin cu ele le voi grupa, la sfârșit voi spune câte sunt pentru că există o listă. Persoane alese din companii de servicii și anume net, telefonie care alegeau sfârșitul de săptămână să sune inventând motive, din coafor sau taxe și impozite care neobținând informațiile dorite s-au făcut de negăsit, din activități gen hobby cu subiecte de discuție care nu au dus unde doreau, din sercivii ce se cer făcute pe lângă casă gen instalator, tot pe lângă hobby un fotograf ,,obiectiv”, o vecină foarte ,,bine voitoare” inventând o minciună ce implica un consiliu municipal, două ,,prietene” (din țări străine) care au dispărut imediat ce nu m-am prins de răspunsurile pe care le doreau și alta de pe la noi, o altă cunoștință care solicita informații despre sănătate de care repede nu a mai avut nevoie, legat de un alt hobby persoană cu galoane si alți câțiva intră în activitate pentru a intra în discuții care… nu au avut loc (nu mereu îți iese cum vrei, sâc!). Au mai rămas în exccel-ul meu dar îi las pe altădată.  

Și ce dacă am început articolul la ora două ziua, tot la trei noaptea l-am terminat. Asta e!

Până data viitoare: Lumină în suflet!

Cred că nu sunt singura care este ajutată și de frizură pentru a-și asigura atitudinea. Am găsit scris că el este legat de imaginea de sine, de demnitate și de putere, despre asta am mai vorbit. Poate este normal ca atunci când te uiți în oglindă, până să ieși din casă, părul să-ți contureze trăsăturile feței care dacă nu-ți sunt toate pe plac sigur se vor îmbunătăți alături de liniile părului. Asta este de observant doar dacă nu ești convins că ești perfect. Dacă ești convins, atunci nicio frizură nu-ți poate strica starea de bine.

Dat fiind locul unde se găsește, la extremitatea cea mai înaltă a noastră, nu ar trebui să ne mire că este comparat cu niște antene. În majoritatea afecțiunilor, și la păr bineînțeles, se vorbește de echilibrul între partea spirituală și partea rațională. Pare evident ca un dezechilibru să afecteze și sănătatea părului. Părul are legătură cu astralul, și tot el este foarte aproape de computerul nostru care este creierul. Un păr casant, subțire, tern poate simboliza dezechilibrul, dar partea cea mai grea vine în a găsi în ce parte este dezechilibrată balanța. Dacă cel mai adesea părul se rărește în urma șocurilor emoționale aici vine vorba de necunoașterea Dumnezeului din om și a puterii lui adică ecoul.

În nicio situație normală, de sănătate și de sănătate a părului nu face față partea rațională oricât de mare at fi ea. Nu poți să-l găsești pe Dumnezeu în calcule și raționamente, în informații și programe sofisticare atunci când ești în criză dacă nu l-ai găsit înainte în Tot ceea ce este și în om. Și de aici intervine competiția cu tine sau cu alții: eu mai am putere să-mi conduc viața când sunt o mulțime de condiții pe care trebuie să le îndeplinesc? Dacă iau în considerație că mai pot face ceva, între timp accept situația actuală, caut și dezvolt căi, forța și curajul prin care să pot să-mi iau viața în mâini, să fiu liber. Echilibrul nu ar mai fi atât de destabilizat iar părul cred că-și va reveni mai repede decât cu alte măsuri.

Personal de ani buni am avut o activitate, pe urmă alta, la care să mă gândesc ca fiind ce-mi doresc, ce-mi face bine și care mi-ar putea da atitudinea de deținător al hățurilor veții mele. Nu știu să se fi observant ceva în exterior dar important este ca eu să fiu acolo unde îmi doresc. Mi se spunea adesea și ceva mai încoace că mie mi se așează părul de la mama natură. Cred mai de grabă că se întâmplă așa pentru că, se zice că el mai reflectă și bucuria de a trăi, foarte tânără fiind iubeam viața pentru că mi-o dăruise cumva și mama, mai încoace o iubesc și mă bucur de ea pentru că în ea am o familie minunată nemaivorbind de puii mei cu care Dumnezeu mi-a arătat cât de mult mă iubește. Acum mă gândesc dacă nu cumva aceste gânduri făceau ca atunci când eram în necaz să par superficială dar nu, nu am fost nici pe departe indiferent cât știam sau mai bine zis speram că există și bine după rău. Cred că dacă nu aveam în minte că Dumnezeu nu ne-a lăsat pe pământ ca să ne chinuim, că drumul spre bine există dar este doar o chestiune de timp până să-l găsesc și să pășesc pe el, acum probabil nu aș mai fi avut păr pe cap… Îi mulțumesc lui Dumnezeu pentru gândurile astea cu care cred că m-am născut pentru că nu-mi amintesc timpul în care au încolțit în mine.

Când voi învăța (de fapt este ceva de rezolvat la blog) să pun poze voi pune o piramidă, se numește Piramida conștiinței făcută de doctor David Hawkins. De ce am pomenit de ea? Pentru că orice emisie care se încadrează în vibrațiile de la baza piramidei, asta însemnând rușine, vinovăție, apatie, amărăciune, orice fel de frică sau groază, disperare, îngrijorare, sunt emisii de vibrație joasă care, în loc de 20% acizi pentru un echilibru optim, ne dă 100% acizi care, ce să vezi? … atacă toate mineralele din organism, lucrurile nemaimergând cum trebuie iau naștere noi stări de nervozitate, altă instabilitate emoțională, diminuarea pe drept cuvânt a oricăror resurse interioare care face să crească nesiguranța, îndoiala… a mai rămas ceva bun? Nu. Probabil nici părul nu este prea vesel, viguros, lucios, indiferent ce șampoane, creme, măști, etc., am folosi.  

Se vorbește foarte mult despre stress. Aici aș avea mai multe de spus. Da, realizezi că ești stresat și îți pierzi din păr dar ce să faci?, toată lumea se agită, toată lumea este în situația asta, nu-i cale de ieșire. Am auzit în instituții cu ,,dare de mână” de săli de relaxare, de ore de masaj, de posibilitatea unor săli cu jocuri de deconectare… Astea mi se par doar ,,plasturi” și vorbesc doar pentru cei care cumva sunt pe aproape de mine cu vibrațiile. Dacă ai niște programe (ecoul îți aduce poate și din alte vieți) de rețineri în a vorbi cu oamenii, temeri referitoare la profesionalismul tău, sentimentul de inutilitate a activităților desfășurate de tine, și orice altele care te fac să emiți vibrații joase, nimic din ce am numit eu ,,plasturi” nu reduce stresul! Niciun concediu de odihnă de trei, cinci sau șase luni nu ar micșora stresul! Îmi amintesc în liceu aveam o materie tehnică pe care o preda o doamnă inginer pe care… nu o plăceam niciunul, fie băiat fie fată. Nu vreau să pomenesc nimic din felul ei de a fi deși ar spune mult referitor la zgomotul din clasă, la glumele proaste pe care le făceau colegii, etc. Cred că din multă bună voință a căutat soluții și la alți profesori și vine într-una din zile să ne spună că a vorbit cu domnul director să-și compună lecțiile cu ceva mai multe formule matematice care să ne atragă mai mult pentru că se știa că nouă ne plăcea matematica!? Este adevărat că eram considerată cea mai bună clasă dar era prea mult spus. Nu pot să cred că i-a trecut așa ceva prin cap, era absolventă a unei facultăți pe care nu o făcea oricine mai ales pe vremea lu’mpușcatu’. Nouă nu ne plăcea ea, nu ne plăcea modul în care vorbea, materia nu a vea nicio însemnătate pentru noi și matematica era înghițită doar de câțiva dintre noi și asta pentru că era obligatorie la intrarea în facultate. Asta este altă problemă cu listele de facultăți la care să încerci… nimănui nu-i trecea prin cap să zică ce îi place să facă, să aleagă ceva care să meargă pe completarea talentului… astea erau utopii. Am bătut câmpii cam mult dar… stresul nu poate fi eliminat cu suplimente alimentare sau cu ,,plasturi” așa cum căderea părului nu poate fi oprită cu toate cosmeticalele din lume dacă nu se intervine la modificarea șabloanelor de gândire care au dus la afecțiunile respective.  

Căderea părului deja înseamnă numai mental și rational chiar dacă este prezentă și intuiția. Analizând puternic realitatea, răspunzând sau nu la întrebări legate de viitor, neliniști, pierderi, lipsuri, cu frici și teama de a nu mai putea controla, intru în disperare pentru că nu se întrevede nicio ieșire și atunci părul, cum să mai poată să-și facă făcută prezența?

Toate analizele realității pot schimba și culoarea părului. Chiar dacă părul alb se zice că înseamnă înțelepciune, prefer să rămân mai neînțeleaptă, dacă mă întreabă cineva și pe mine, dar nealbită. Se poate întâmpla ca de la o anumită vârstă să se trăiescă mai mult pentru obligații legate de muncă, familie și în felul ăsta puterea nu mai este la mine, se duce ea ca și părul.  

Furie, pierderea respectului de sine, rușinea, gândul la inteligența redusă, credința că nu mai există nicio protecție… toate duc la pierderea părului pe porțiuni mai mari. Nenorocirea este că aceste conștientizări se adâncesc, cade și mai mult păr iar soluțiile cele de durată țin tot de înțelegearea Dumnezeului din om și a puterii pe care o are dacă învață să o folosească.

Aici la mătreață am oarece nedumeriri. Știu că o pățisem urât, adică urât că aveam mâna în ghips, despre asta voi vorbi altădată, când mi-am schimbat șamponul și imediat a apărut mătreața. După ce am revenit la cel obișnuit a dispărut. Este foarte adevărat că în câteva zile am realizat de unde se adunase toate relelele care au făcut ca eu să cad. Să le fi dibuit atât de bine încât mătreața să dispară doar după o schimbare de șampon? Posibil.

Mătreața se pare că are la bază șabloane de gândire ,,moarte”, învechite, care nu mai sunt de folos dar care probabil țin de părerea societății, au dat bine în trecut, sau imi mențin credința că ele îmi scot în evidență identitatea mea. Neținând cont de emoțiile mele, necunoscându-mi sau negându-mi valoarea dar menținând niște principii, ghidându-mă după niște reguli ale societății, zic eu că îmi identific personalitatea, așa sunt eu și nu vreau să fiu altfel. De fapt ca să văd și altă realitate îmi spun că nu mă las îngrădit de zicerile altora. Cum nu se poate face abstracție de emoții, decât dacă ești robot, furia iese la suprafață prin mătreață, nu mă simt bine în pielea mea și atunci mă simt controlat, apar indeciziile care adâncește conflictul dintre mine, cu emoții și sentimente, și rolul meu în fața celorlați. Conflictul este foarte puternic pentru că în dorința de a arăta ca un ins strălucitor, remarcabil, fac abstracție de valoarea mea (pentru că ea nu este scrisă nicăieri și nu am avut cum să o învăț) și de emoțiile mele fără de care nu pot fi stăpân pe viața mea.

Nu aș scrie nimic aici despre nicio afecțiune dacă nu aș ști că totul este reversibil și sunt convinsă de asta.

Până data viitoare: Lumină în suflet!