Doi… două…

 

Mă uitam, în timp ce-mi beam cafeaua la cât de frumos este nucul meu. Soarele îi lumina scoarţa gri deschis, argintie, în timp ce câteva geamuri de la blocurile vecine îşi făceau rolul de oglindă pentru soare astfel împrăştiind mai multă lumină.

La un moment dat mi-a atras atenţia ceva, o uşoară mişcare cu un fâşâit. Mi-am adunat atenţiile de la razele de soare şi am văzut că… aveam musafiri. În dimineaţa asta nucul meu mi-a făcut un cadou. Mi-a adus o pereche de păsărele. Zilele trecute am văzut câte una, nu ştiu care din ele dar acum sunt două. Au gângurit, şi-au curăţat penele, s-au uitat ochi în ochi, s-au plimbat unul spre altul, sau plimbat în direcţii opuse şi până la urmă s-au aşezat. Am stam la o mică şuetă, mai mult eu că nu a vrut niciunul să-mi răspundă, până am terminat cafeaua.                  

Nuanţa de la scoarţa copacului şi perechea de păsărele m-au dus cu gândul la cele două culori alb şi negru sau mai bine zis nonculori dar care dau împreună atâtea nuanţe de gri încât pot colora o lume întreagă. Doar două. Au ţinut loc culorilor care acum se văd la televizor color, ani de zile iar acum prin eleganţa lor fotografi măiaştri îşi exprimă sentimente dintre cele mai diferite şi în modă dau tonul rafinamentului. Se pot picta gradini cu flori şi curcubee şi circari doar cu aceste ne-culori, alb şi negru, dar nu ar putea exista una fără alta. 

Două sunt Luna cu Soarele care, am auzit, chiar dacă noi le vedem pe rând şi niciodată nu strălucesc împreună, ele se iubesc. Viaţa pe Pământ are nevoie de amândăuă deci are noroc cu iubirea lor.

Şi tot două sunt Ziua cu Noaptea îmbrăcate în catifele de culori diferite aşa cum şi bijuteriile pe care le poartă sunt diferite. Noaptea îşi pune stele în păr, în piept ca broşă Luna şi presară diamante pe trena-i lungă ce mângâie galaxiile. Ziua se împodobeşte cu cercei din flori, cu Soarele drept diademă în păr, inele din iarbă şi coliere din cireşe, în mijloc centură de mlădiţe. Noaptea şi Ziua formează un Tot, una fără alta nu se poate pentru că Pământul ar deveni confuz şi si-ar uita drumul.

Pentru o scânteie este nevoie de o atingere dar… de doi… două mâini.  Şi cu două suflete la fel se întâmplă. 

 

 

 

 

 

Este nevoie de mulţi oameni, multă muncă şi organizare pentru un spectacol şi mai ales unul în care un astfel de duet să sune Divin. Însă cât de mulţi ar fi, ce fac aceste două voci emoţiilor noastre… nu are nume sau, dacă am zis că sună Divin, se poate numi IUBIRE.  Două voci! 

 

Iubire în suflet!

About Luiza-Maria

In Bucuresti cu CaliVita ,,de mână". Sunt cea mai fericită mamă a doi baieții briliante și fericita posesoare a unei familii de invidiat: sora, cumnat și minunați nepoti.
This entry was posted in Acasa, Blog. Bookmark the permalink.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *