Blog luiza

Uneori… de mai multe ori, vorbesc și cu mine. O glumă spunea că ,,așteaptă opinia unui expert”, eu n-o aștept, aștept doar momentul în care să mă apuc de scris, mai bine zis să scriu ce-mi zbârnâie neuronul meu cel vesel. De ce? Păi mă tot contrazice când îi spun că tema ar putea fi nu foarte importantă și deci neinteresantă chiar dacă în alte vremuri mi se părea între primele lucruri de făcut în viață. Dar fiecare va interpreta și va găsi plictisitor sau nu în funcție de firea și informațiile fiecăruia. Am citit o carte al cărui subiect era un drum de făcut care pleca de la un vis zis și obiectiv, la o idee legată de un talent pe care îl ai și ajungea, spunea el, la bani. Mi s-a părut o carte scrisă foarte atent la detalii, foarte documentată și de pus în practică nu foarte greu. După ce găseai la ce ai fi bun, găseai cursuri, școli în care să te specializezi după care îți găseai un job sau deveneai întreprinzător, nu mai țin minte exact, care te ajutau să prosperi. Nu mi-a trecut prin cap să caut și la mine ca să aplic ceva pentru că nu-mi găsisem talentul pe vremea aia (neuronul meu cel vesel o să râdă pentru că nici acum nu-l găsește) dar am ținut minte cartea. Mai dezamăgită am fost când am aflat că acel scriitor a murit sărac. Cu alte cuvinte bogății nu știu câte vei aduna dar poate vei vedea luminița de la capătul tunelului sau vei auzi că există.

Mărturisesc că nu am citit cartea din care este extrasă această piramidă, ea însă se găsește în multe alte materiale. Cifrele, emoțiile și stările de care sunt legate fac trimitere la vibrațiile creierului. Cele de la baza piramidei au o vibrație mai joasă, cele de la vârf au vibrații mai înalte. Acestea sunt studiate și măsurabile cu aparate. Cu testul muscular se poate afla și pe la ce cifră este fiecare. La fel ca atunci când arunci o piatră în apă și se fac valuri concentrice (apa nu pleacă la infinit ci se întoarce la locul de unde au plecat valurile) sau conform ecoului, vibrațiile pe care le emiți odată cu sentimentele trăite vor aduce evenimente care te fac să le retrăiești. Am pus și în tabelul din articolul anterior o săgeată care duce la boli sau fericire în funcție de cele trăite. Care este legătura dintre piramidă sau tabelul meu din articolul anterior și titlul referitor la obiective și hobby? Păi ce trăim în fiecare secundă, ce simțim, ce gândim ca reacții la ce lucrăm sau ca reacții la evenimentele din viață poate fi direcționat în urma stabilirii unui obiectiv în viață către împlinire sau poate rămâne în voia sorții așa cum credem de cele mai multe ori.

După revoluție au început să apară și la noi la televizoare filmele și serialele altele decât cele două personaje principale ce ne omorau cu zile în fiecare zi câte două ore. Nu sunt dintre cei care lasă lucruri importante de făcut pentru a sta lipit de televizor dar cam în perioada aia am observat că orice aveam de făcut făceam mult mai repede, uneori mai bine alte ori… pe alocuri, dacă la sfârșitul zilei aveam de văzut un episod care îmi plăcea. Lucrurile se mișcau mai repede și parcă nu mai erau atât de supărătoare. Dacă am un obiectiv la care să mă gândesc și pentru care să pot lucra măcar câteva minute pe zi, deja o perioadă bună de timp îmi este ocupată cu trăiri înalte de optimism, plăcerea cu care fac lucru și bucurie până la urmă. Acestea sunt mai mult decât necesare pentru a acoperi timpul în care treburi sunt de făcut și ,,trebuie”, nu mai spun cine le face, și care se repetă zilnic aproape, supărător, obositor și enervant de cele mai multe ori chiar dacă le faci pentru cei dragi. Nu vreau să ies din subiect dar rutina este un ceva ce mânăncă mai multe relații decât orice altceva numai că nu se conștientizează decât când se ajunge la stările de nervi și neînțelegeri.

După seriale, am intrat într-un MLM (Multi-Level Marketing) ale cărui produse și acum îmi sunt la fel de dragi. Ca și muncă sunt, de respectat și urmat bineînțeles, niște pași în cazul în care dorești succes. Primul pas, care bănuiesc că se regăsește în mai multe activități, era să-ți stabilești obiectivul. Poate o să scriu în alt articol cum l-am stabilit, în câți ani și de câte ori l-am schimbat pentru că pare foarte simplu la prima vedere dar nu-i deloc așa. Am realizat destul de repede că ,,nu te dai jos din pat dimineața” pentru orice obiectiv și că oricât ai încerca să rezolvi din pașii următori succesul nu vine.

Un obiectiv pe care să nu-l scapi din vedere indiferent de obstacole, eu îl văd ca fiind ceva pentru care să muncești cu plăcere, acea muncă să-ți aducă satisfacție. Până la urmă obiectivul ar trebui să fie munca depusă și aici intervine și talentul. Dacă ai un talent cu care muncești, nu s-ar mai numi muncă. Fiind cât mai mult timp ocupat dar plăcându-ți ce faci înmulțești trăirile care au vibrații înalte care vor aduce evenimente pentru care să retrăiești vibrații înalte. Jocul la calculator, poate aduce lucruri bune dar nu este suficient, am mai spus că în viață nu există palier, dacă nu te dezvolți vin evenimente, inclusiv sănătate, nașpa. Un hobby poate fi o alternativă foarte bună la un serviciu care nu aduce satisfacții dar niște vorbe înțelepte spuneau că barca nu te duce nicăieri dacă nu o direcționezi. Este uimitor cât de multă putere îți dă un lucru pe care îl faci cu credință că vei ajunge la împliniri, unii le zic soartă și n-ai avea niciun cuvânt de zis, chiar dacă mai faci și pauze și nu-ți ies mereu la numărătoare realizările. Până la urma lucrul ăsta poate fi talentul meu, sau consecvența cu care îl fac, sau cred că cel mai mare talent este credința, despre care am vorbit în primele articole, că totul există și drumul meu este în fața mea și obiectivele sunt pe el…  

De remarcat ar fi că, și aici vorbesc și pentru ,,coincidențe”, trăind în vibrațiile de la baza piramidei, punându-ți un scop din mândrie, răzbunare sau dorință de avut, nu vei ajunge niciodată la iubire, bucurie sau împlinire. Și mai mult, cei care gândesc câtre vrăji, vor avea parte de evenimente în viața lor pentru care să retrăiască vibrațiile joase de la care au plecat. Nu degeab se spune că unii își pierd mințile. Pentru cei care se tem de așa ceva, o fizică elementară spune că dacă vibrația este înaltă și cred că toate posibilitățile sunt în număr infinit și toate există în univers și drumul meu, vibrația joasă nu o să rezoneze niciodată cu a mea și se va întoarce la cel care a trimis-o.  

Cred și sunt convinsă că ar fi mai multă sănătate în jurul nostru dacă fiecare s-ar gândi că poate face ceva cu plăcere care să ducă la o finalitate care chiar să bucure și personal și pe cei din jur. Ar fi mai puține gânduri de a face rău, de temeri, de furii și de toate cele rele dacă atenția se îndreaptă către ceva ce poate fi bun. Mă gândeam uneori că ar fi utilă o materie, poate și este deja, în școală care să spună copiilor despre țintele pe care să și le aleagă în viață și cum să ajungă la ele.

Până data viitoare: Lumină în suflet!

Cum mă gândeam să scriu de celulită, mi-au trecut prin cap și nervii, nu ai mei, mai greu de suportat când nu sunt ai tăi, m-am apucat de un episod, de altu’ și tot mi se aduce aminte că am stomac.

Cu mulți ani în urmă m-a supărat rău. Atât de rău încât din tabelul colorat cu verde nu puteam să mănânc nimic. Nu mai vorbesc de castraveți, roșii, portocale, nimic crud. Nu știam de suplimente alimentare, medicamente luam după rețetele doctorilor care m-au suspectat întâi de fiere, un altul de gastrită care s-a dovedit a fi cea mai adevărată. Acum știu că hrana procesată nu conține nutrienții necesari organismului care este viu, medicația alopată era în genere antiacidă, mi se mai da ceva contra oboselii, nu zic anemie pentru că nu am făcut analize în sensul ăsta, dar nu-mi era de mare folos. Nu plecam nicăieri fără bicarbonatul meu de sodiu care mă ajuta la digestie după masă și mai ales la arsurile care erau groaznice. Nu știam nimic pe atunci nici de gândire, frici sau convingeri, nu știam decât de ce se poate înghiți și totuși am observat că atunci când eram în concedii, excursii sau câteva zile libere nu aveam nevoie să țin foarte strict regimul. Drumul ăsta a durat ceva ani după terminarea școlilor până am dat în altă boală pe care am refuzat-o din start. Am mai scris că omenirea ar fi dispărut ca specie dacă trebuia să fim dependenți de masa de operație și de Listerine. Am urmat cu plante medicinale (ceaiuri, băi, cataplasme, bitter suedez) tot ce a scris Maria Treben în cartea ei. Ceaiurile le-am mai băut încă zece ani, poate mai mult. Mult mai târziu am înțeles și foloasele suplimentelor alimentare (care sunt făcute corect). În jumătate de an am fost felicitată, în loc de programare la operație, de un foarte mare doctor, pentru că mereu solicitam și consultații chiar dacă pe lângă medicație făceam ce știam eu, îmi rezolvasem problema iar după altă jumătate de an am mâncat castravete întâi fără să suport neplăceri de la stomac. De atunci am renunțat la regim, sunt zeci de ani de când îmi permit să mînânc orice. Nu mai am răbdare până la sfârșitul articolului și am să menționez acum ,,coincidențele”, de care am tot povestiti în articolele anterioare, care sub pielea oii ,,îmi vor binele” și cărora le simt respirația în ceafă… cum gândesc ei că un om după ce înfruntă suferințe de unul singur, mai poate fi păcălit ușor? În toate activitățile care mă bucurau s-au infiltrat ,,ajutându-mă” să renunț la ele mai ales că puteau duce și la un venit suplimentar. Unele persoane explicându-mi variante (variante de medicație la suplimente, variante de excursii la cele care-mi plăceau, variante de arte, teatre, filme, medici chiar, etc.) numai ca să renunț la cele dorite de mine. Când puiul meu a văzut în cadă un recipient cu un lichid (fiertură concentrată de plante) destul de închis la culoare, nu avea anii de școală și mi-a zis: mami eu nu m-aș spăla în apa asta murdară. Ecoul funcționează și că vrei și că nu vrei, ce emiți aia vei emite până te oprești… se spune că poți s-o iei razna din obsesii, cine știe? După ce am văzut ce face sistemul de gândire nu mă mai supăr pe aceste persoane, am învățat acum să eliberez și să schimb crezuri și frici, să elimin emoții, ele fiind de vibrații joase au fost cele care mi-au atras acești răuvoitori (care gândesc tot pe vibrații joase) adică ,,coincidențele”. Sunt foarte uimită… nu, sunt uimită doar de persoanele care ar trebui să se bucure pentru mine, cum se depun eforturi în continuare ca eu să renunț la gândirea asta nouă și nu numai atât, să renunț la metodele care îmi fac bine, care mă scapă de frici, de boli și care îmi dau încredere în mine. Încep să mă simt foarte tare în condițiile astea.

Ce a supărat stomacul meu atâta vreme? Mă mir că mă mai suportă după ce am aflat cu câte l-am supărat. Voi spicui doar ce am trăit tot din ,,Jacques Martel – Marele Dictionar al bolilor și afecțiunilor”. Stomacul digeră sau nu tot ce i se dă adică tot ce mâncăm, înghițim și bem, așa zisa hrană. Se pare însă, conform tabelului, că există șabloane de gândire, crezuri, convingeri, frici, emoții și altele ce țin de creier și inimă care îl afectează în fel și chip. Cum hrana fizică influențează direct stomacul, situațiile și evenimentele din viață fac la fel dar nu se vede și nu se simte la fel. Și așa nu toate stomacurile digeră la fel pentru că hrana poate fi aceași dar creierul și inima nu. Dacă un aliment nou nu poate face rău, o situație sau o idee nouă pot da mari dificultăți la digestive. Cum ultimul (nu chiar ultimul) lucru plăcut de mine era schimbarea, ghici ce a zis stomacul meu când din tăvălugul de emoții a intrat în tăvălugul de schimbări care vin la pachet cu școlile, serviciul, famila, domiciliul, etc. Am citit ceva asemănător la mai multe suferințe adică una sunt aspirațiile, visele și alta ,,ce crezi” că poți face în realitatea în care ,,te-ai trezit”. Pe atunci nu-l știam pe Lazarev care mi-a spus că numai moartea este ireversibilă și că Dumnezeul din tine te ține în siguranță oriunde ești dacă Îl conștientizezi. Orice gol în viață pe care nu-l consideri reversibil roade stomacul. Foamea, atunci când nu ar trebui să fie, vorbește despre ceva ce nu ai cunoștință că se poate completa: siguranța, supraviețuirea, sărăcia, pierderea cuiva.

Fermentația îmi spune că sunt emoții pe care mi le tot ascund, nu vreau să le văd și mă năpădesc și cele din trecut care îmi sunt și mai greu de digerat. Iar apare conflictul dintre aspirații, vise și realitatea de la servici, din societate, etc., și ceva norme prost înțelese de genul: cine face primul pas, de ce, etc., suntem plini de norme care ,,trebuie,, respectate.

Gastrita se manifestă când se adună iritări și furii față de ceva sau cineva asupra cărora se pare că nu ai puterea de a le schimba… mai ales la servici. Sentimentul că ești în nesiguranță și în pericol mai mare sau mai mic nu ajută de loc la digestie.

Ca și recomandare citesc: acceptă situațiile, așteaptă-te la ce este mai bun în viață, bucură-te de fiecare moment al vieții. Ascult multe din această carte dar… dacă nu știam de Divinul din Om și de Ecoul care este Puterea omului de a alege dar și de a primi ce a ales, nu aș fi știut în veci să accept situațiile. Nu aș fi înțeles cum să mă aștept la ce-i mai bun de la viață când consideram, pe nedrept este adevărat, că sunt puține cele bune în viața mea și cele rele se tot adunau inclusiv în sănătate. După ce m-am vindecat de stomac sau mai adunat multe dar erau în paralel cu citirile mele și am putut să gestionez altfel acceptările, așteptările și bucuria momentului prezent care este cel mai greu de digerat și învățat. Conștientizarea faptului că atomii universului se leagă și dezleagă conform a ce emit eu a făcut ca acum să pot bea cafea la ora zece sau doisprezece noaptea și să mă culc imediat și să adorm. Aceași conștientizare a făcut ca atunci când mâncarea mea este aceași cu cea de ieri dar stomacul zice altceva, să mă gândesc la ok, ai luat-o pe arătură sau te pui pe aceași vibrație cu cineva care trăiește acealeși stări pe care poate le mai trăiești și tu fără să-ți dai seama… poate fi și ecoul a ce ai trăit cu ani în urmă.

Arsurile la stomac… mulți ani le-am tratat cu bicarbonat de sodiu alimentar. Nu plec nicăieri fără el în bagaj, acum din obișnuință mai mult dar și pentru că eu îl folosesc și ca înlocuitor al unor cosmetice. Ce scrie băiatul ăsta în carte cam așa au fost toate. Erau situații iritante, nedrepte ziceam eu, evenimente și mai ales câte o persoană care mă înfuria și rareori puteam riposta considerându-mă neputiincioasă. Astea se zice că ,,ard” stomacul. Cum mi se spunea că lucrurile ,,trebuie” făcute și nicidecum de plăcere, Doamne ferește, normal că toate sunau a control. Când nu întrezărești și alte variante sau sunt mult descurajante furia se răsfrânge și asupra propriei persoane. Mai îmi pun problema să diger ceva când sunt preocupată de furie? Și poate că ar trebui doar să spun că toate se întâmplau înainte de revoluție și ar fi de ajuns pentru a înțelege cât de strânși cu ușa eram. Fiecare a suferit într-un fel sau altul. Iar de la proasta părere de sine aici vine și, atunci când este posibil totuși, teama de a ieși în față, de a mă exprima și a-mi expune intențiile dacă nu dorințele.

Am avut noroc… nu, credința mea în Dumnezeul care este Tot și în toate posibilitățile care există și la care ca să ajung doar o perioadă de timp mai trebuie, și ceaiurile Mariei Treben, toate m-au ajutat să scap de neplăcerile stomacului pentru că recomandările din carte în veci nu le-aș fi urmat dacă nu aș fi știut ce știu acum. Nu m-ar fi făcut să mă iubesc, să mă respect, să mă apreciez pentru că nu-mi vorbea de Divinul din om. Să rămân calmă și să mă observ. Calmă eram că nu ai mereu loc să țipi dar să mă observ? Pe asta n-am înțeles-o niciodată. Convingerea că viața este bună și că nevoile îmi vor fi împlinite la momentul potrivit nu mă ajuta de loc pentru că vedem obiectiv ce este iar pentru ce va fi nu aveam nicio certitudine. Nu știam de ecoul care îmi va aduce evenimente pentru care să retrăiesc ce aș putea emite conștient măcar.

Metoda cu amânatul mi se pare mai cinstită având în vedere și ce știu acum. Adică îmi propun o dată până la care trebuie rezolvată situația. După ce am stabilit-o și m-am mai detensionat puțin îmi stabilesc strategia de luptă. Ce trebuie să fac? Cum mă simt și cum vreau să mă simt? Ce frici, crezuri, convingeri am de verificat și eventual de schimbat? Dacă inițial mă simțeam strânsă cu ușa și manipulată mă verific (cu testul muscular) să văd dacă eu cred că ,,știu cum se simte succesul” sau și mai rău ,,merit să fiu de succes”. Răspunsul negativ la crezurile astea este ca și cum tot ce vine eveniment de viață te face să conștientizezi că ,,nu știu cum se simte succesul” deci nu-l vei avea și că ,,nu merit să fiu de succes” și nu vei fi. Aceste crezuri, frici, emoții putând fi schimbate, se vor schimba și evenimentele care vor veni. Nu intru în amănunte dar vreau să menționez de ce unele medicații nu au câștig de cauză, la unii merg mai bine la alții mai puțin. Ceaiurile mele, chiar opărite fiind, alături de credința mea că mă vor vindeca, m-au ajutat și pentru că plantele au o vibrație înaltă ca aceea a organismului sănătos.

Sughițul… eu tot mai cred că se gândește cineva la mine pentru că eu cred în vibrațiile asemănătoare care rezonează, sunt pe aceleași lungimi de undă, etc., nu mi-a plăcut niciodată fizica asta, văd că tot peste ea dau. El zice că înseamnă niște contracții ale diafragmei (nu prea știu bine pe unde este dar așa face). Revoltă, culpabilitate, autocritică? Când voi scăpa de ele… dau anunț! Până atunci zice că să-mi iau putea înapoi. Ăsta este cel mai bun sfat și merită să lucrăm la el. Cum să nu ai toată putearea când în tine este Dumnezeu?

Până data viitoare: Lumină în suflet!

Cum eu sunt ,,buricul” Universului (n-am zis-o eu), tot ce vine spre mine este atras de mine și deci îmi spune sau îmi amintește ceva. Și uite așa când voiam să scriu despre altceva pașii îmi sunt îndreptați spre dantură.

Nu știu dacă eu sunt cel mai potrivit să vorbesc despre ea dar cu siguranță pot face trimiteri la niște idei care să completeze stările de bine. Cum? Tocmai am avut o revelație legată de munca în echipă. Foarte lăudată sunt convinsă că este pentru multe domenii, multe situații dar nu pentru toate. Spun asta pentru că am ajuns, chiar și la articolul ăsta, singură căutând, este foarte adevărat citind și ascultând oameni, și condusă fiind de întrebările mele, nelămuririle mele și cu credința că între multitudinea de răspunsuri sunt și cele pentru mine. Cum dintre oamenii care stau la aceași masă într-o familie, unii pot avea probleme cu dantura, unii nu, este clar că nici poluarea, nici mâncarea nici pasta de dinți nu au impactul cel mai mare. Asta am observat-o eu din nefericire în urma unor evenimente ce s-au lăsat cu emoții și trăiri care numai a bucurie și împlinire nu sunau. Cu ceva vreme în urmă am cunoscut și început să lucrez cu credințele și fricile, acum, de puțin timp am găsit că și emoțiile au leac. Am găsit o carte, pot fi mai multe, scrisă de un doctor care descrie metode de identificare a emoțiilor și chiar metode de eliminare a lor. Nu sunt povești de adormit copii pentru că sunt dovedite științific (am amintit experimentul în articolele anterioare dar sunt multe pe net) rezultatele vizualizărilor ca și testul muscular descris tot pe net.

De copil am cunoscut stomatologul sau dentistul, nu mi-am bătut capul niciodată să știu diferența dintre ei. Și tot de mică nu-mi place domeniul și îmi provoacă multe porniri de a-mi schimba gândurile către ceva mai frumos. Analizând evenimente de viață am extras câteva cauze (din Jacques Martel – Marele Dictionar al bolilor și afecțiunilor) care pot sta la baza îmbolnăvirii dinților și măselelor.

Amintesc iar de tabel (pe care îl și urc aici) pentru că tot ce derivă din trăirile fricilor, toate nuanțele fricilor, toate cele mai neînsemnate gânduri, emoții și sentimente care nu sunt ,,prietene” cu ce-i pe coloana cu verde, pot duce și la neplăcerile danturii.

Am găsit că ,,echilibrul și stabilitatea se manifestă prin dinți sănătoși. Dinții simbolizează deciziile și mă ajută să ,,mușc” din viață”. Când te consideri mic și neputiincios, când consideri responsabilitățile care vin la pachet cu înaintarea în vârstă, chiar școlar fiind, de netrecut, pe ce te mai poți baza ca să poți lua și decizii de care ulterior să nu-ți pară rău sau chiar să nu te ducă la rău? Mai poți vorbi atunci de ,,mușcat” din viață? Un posibil pericol din viața reală poate deveni un posibil pericol pentru dinți care și ei reacționează.  

Indeciziile pot veni și de la a nu ști dacă să te învinovățești sau nu pentru fapte sau evenimente trăite. Din nefericire și amintirile mele și cele atrase de mine (aflu despre danturile altor persoane) au mult în comun cu temeri derivate din neîncrederea în sine, temeri legate de posibile greutăți împosibil de depășit, învinovățiri și cel mai dureros ideea falsă că multe nu se mai pot repara. Emoțiile neexprimate se pare că slăbesc dinții. Timpul aici nu aranjează lucrurile.

Fiecare dinte sau măsea este legat de o emoție sau trăire, sentiment, etc., acestea găsindu-se detaliat în dicționar. Dinții din față au de suferit în urma unei situații în care este de ales între două posibilități. Când crezi că ești strâns cu ușa și probabil nu ai suficiente informații sau nu ești stăpân pe crezurile tale probabil ei vor avea de suferit mai mult față de alte organe. Personal cred că aceste situații vin și de la părinți atunci când mai ești copil. În ultimul timp (și nu mai sunt de mult copil) prind ,,posturi străine” adică stări ale altor persoane, de ce nu aș fi primit copil fiind și incertitudinile părinților mei sau copiii mei pe ale părinților lor (eu și tatăl lor)? Caninii suferă tot în urma unor decizii foarte greu de luat, corpul dintelui care nu poate mușca o situație face trimitere la neîncrederea de sine și neîncredere în capacitățile sinelui de rezolvare a situației.

Caria dentară arată ce este în suflet, ceva ce roade, dureri probabil, emoții intense. Și iar fiecare dinte arată crezuri, convingeri, fixuri din viață care rod din dinți. Acestea putând fi ura, ranchiuna, regretele, dureri sufletești, etc. este un alt motiv pentru care eu cred că pot veni de la părinți. Eu eram prea mică pentru a le trăi și ai mei copii la fel.

Partea dreaptă a daturii corespunde creierului stâng care este partea rațională, concretă, materială, analitică. Partea stângă a daturii corespunde creierului drept care este afecțiune, intuiție, dorință, sensibilitate. Pe una din părți am avut cele mai mari probleme. Fiecare dinte este legat de un sentiment sau de o emoție care prost gestionate duc la slăbirea acelui dinte.

Recomandările care se regăsesc în carte sunt foarte ușor de înțeles și urmat dacă am învățat și conștientizăm Divinul din noi. Să nu-mi fie teamă că pierd recunoștința celorlalți (nu știu dacă am avut-o), să zâmbesc mai mult (mi se întâmplă doar de ceva vreme din cauza danturii), să mă iubesc așa cum sunt (se pare că sunt pe drumul bun), să fiu capabilă să-mi exprim gândurile și emoțiile (uneori cred că sar și calu’… e, nu chiar), să nu mă mai judec (nașpa asta), să accept critica… asta niciodată (ha)! Sunt mai multe de menționat, le găsiți în carte, nu o să continui decât, probabil, atunci când în urma a ce lucrez cu mine situațiile, care ,,mă dor” din jurul meu, se vor dizolva.

Pauză de la ,,coincidențe”, nu cred că merită atâta atenție. Sunt sigură!

Până data viitoare: Lumină în suflet!

Articolul este pentru sufletul meu!

Este o ocazie specială pentru care am pus titlul ăsta care o să se tot repete după cum văd. Sunt multe situațiile în care se poate simți această Iubire și sunt fericiți și ,,bogați” cei care o cunosc. Astă seară m-am uitat la emisiunea Chefi la cuțite și încă de pe vremea când urmăream Regele cofetarilor am avut aceași idee în minte, ideea de a-ți face din munca pe care o desfășori, datărită talentului tău, un scop. Lăsînd la o parte tensiunile, nervii și emoțiile, oamenii muncesc cu talentul lor… cu iubire. Vreau să amintesc numai pe cei care simt iubire pentru munca lor. Sunt convinsă că scopul rămâne până la urmă și o recompensă, un premiu, un stagiu sau așa ceva dar… iubind ce faci mi se pare firesc să ți se înmulțească bucuriile și reușitele. Iubindu-ți talentul și punându-l la treabă în folosul tău și al altora tot o formă de iubire necondiționată este. Dacă însă așteptarea aprecierilor este mai mare decât iubirea muncii depuse, așteptarea va fi din ce în ce mai mare și proporțională cu dezamăgirile.

La titlul ăsta pun numai bune și minunate ca evenimentul cel ce va urma în nici două zile când unicul (până acum) meu nepot va spune ,,Da”. Este puiul de la sora mea și așa cum sunt toți copiii când sunt ai tăi, este prețios. Așa cum iubirea pentru puiul tău doar crește, așa simt eu acum pentru copilul ăsta (acum el este în vizor) care a fost un scump de mic, iar pe măsură ce creștea și pe lângă multele calități i se dezvolta și simțul umorului, prezența lui nu poate decât să te facă să-l admiri și să-l iubești și mai mult. Cine nu crede în așa zisul deochi, să creadă că noi emitem continuu iar unele emisii pot deranja pe altele. Mă duceam în vizită la ei și la scurt timp comportamentul lui se schimba și nu în bine. Începeam să-i zic rugăciunile așa cum știam pe vremea aceea. Pentru că eu credeam în ele aveam câștig de cauză și se liniștea. Pe măsură ce el creștea eu îl citeam pe Lazarev de la care mai învățam câte ceva. Îl luam în brațe și îl puneam să-mi ceară iertare că m-a făcut să îl deochi. Avea șase sau șapte anișori când am început să-l pun la ,,treabă” ca să scap eu mai repede. Nu scăpam pentru că de fiecare dată, iar eu îl puneam să zică pentru că mă amuza, mă certa și mă certa chiar rău: după ce că tu îmi faci rău tot eu să-ți cer iertare? Nu pot să spun cât de dulce era. În jur de doi ani, când nu vorbea bine și stâlcea toate cuvintele, cunoștea după siglă toate mărcile de mașini care bineînțeles erau în șir pe stradă de acasă până în parc unde ne plimbam destul de des ca să nu zic zilnic: Onene=Renault, Tantan = Trabant, Opel = Opel (o să completez pentru că mai sunt câteva absolut delicioase, pe care acum le-am uitat).

Parcul fiind aproape de casă și câteva terase erau foarte bune de odihnit după plimbări pe alei, el era învățat cu ele. Când l-am luat la mine câteva zile, în alt oraș, nu avea mai mult de șase ani, mi-a cerut să mergem la terasă. Eram doar cu el atunci pe stradă și i-am zis că pe la noi nu sunt terase așa frumoase și îmi e teamă să merg doar eu cu el. Îl țineam de mână când am simțit că mă scutură și-mi zice foarte supărat: da’ eu ce sunt, cartofi prăjiți, cum să-ți fie frică cu mine? Și acum râd când îmi amintesc de cât de jignit s-a simțit.

Este omul cu care poți discuta și ai și de învățat de la el. Nu mai vorbesc de câtă încredere poți avea în el. Este adorabil când ne ia peste picior și pe mine și pe mami lui când stăm la șuete și i se pare că batem câmpii. În ultimii ani ne vedem mai rar, revelionul ăsta l-am făcut la el și la viitoarea lui soție, dar iubirea necondiționată nu cunoaște decât urcuș. Acum, și o să-i spun, mă simt ca la școală: niciodată nu era bine dacă îmi făceam ,,ghiozdanul” (așa se zicea pe atunci) de seara. În foarte puținele zile în care mă duceam la școală cu el făcut de seara mereu mă trezem fără ceva. Acum când știu de câteva luni data evenimentului nu sunt pregătită. Îmi imaginez eu cam cum o să arăt, mă uit la rochița de pe umeraș pe care o s-o calc mâine, sper că nu mâine noapte… și am emoții. Nu aveam blogul când mi s-a căsătorit băiatul dar voi scrie în altă parte cum a fost deși cuvintele vor fi prea mari pentru a putea să le înșir și… dacă acum pot scrie aici este tot datorită lui. Mămă atât de fericită sunt!  

M-am uitat când am scris prima oară de Iubire necondiționată, în ce perioadă… și am citit de cubul de gheață înghițit… de Jerry. Acum este un alt timp în care cubul este topit de mult. Și da, dacă după gheață bucuriile constant s-au înmulțit… amintesc titlul din această seară. Și mi-am amintit și că-mi propusesem să scriu despre stomac atunci când din când în când îmi amintește că există deși… cred că altcuiva îi amintește și prin rezonanță și mie. Posibil cauzele acestor neplăceri să fie aceleași. Asta este un domeniu despre care sigur voi scrie ceva pe aici pentru că nu am găsit nicăieri acest subiect deși aceste simptome, care se simt în paralel, există.

Până data viitoare: Lumină în suflet!