,,Fiecare om are nevoie să i se recunoască și să i se înțeleagă nevoia de a respira și gândi în felul propiu.” Scriam asta cu ceva vreme în urmă fără să mă gândesc atunci că voi relua această idee într-un cu totul alt context.
Am văzut-o când era cât o lingură. Am văzut-o când a început să meargă în picioare și când a început să stâlcească cuvintele. Regretul că se va corecta și nu voi mai auzi sunetele dulci și serioase nu m-a părăsit curând. Am ascultat-o recitând poezi, cântând cântece și vorbindu-mi în limba germană și engleză, eu nefiind chiar cunoscătoare a acelor cuvinte. Am văzut-o înotând și bălăcindu-se, cu tot suflețelul și veselia proprie numai copilăriei, în apă. Am văzut-o făcând primele litere și țipând că nu știe să rezolve o problemă la mate pe care nici măcar nu o citise. Am văzut-o mâncând singură când singura bucățică introdusă în gurița ei era cea rămasă pe spatele lingurei pe care o răsucea foarte bine. Am auzit-o spunându-mi că pot avea încredere în ea că nu va spune nimănui… Toate le făcea o fetiță, fetița soră-mi care este nepoțica mea. Nepoțica… Nu m-am gândit serios în toți acești ani că fetița, nepoțica se va transforma în… domnișorică.
Am fost anunțată că miercuri va avea loc serbarea de sfârșit de an în care își vor lua rămas bun de la clasa a patra și de la învățătoare. Eu oricum sunt acolo când ea este pe scenă, în fața clasei și oriunde cântă, dansează și recită. Nu m-a lăsat memoria, îmi amintesc această trecere, numai că, spre deosebire de nepoțica mea, mie nu mi-a plăcut așa cum nici școala nu așteptam să înceapă după vreo vacanță oricât de mare ar fi fost. De cu seară am primit o fotografie cu ea, purtând rochița ce avea să o poarte la serbare. Era superbă. Nici nu puteam gândi altceva, este prințesa mea și este minunată. Am ajuns împreună la locația unde avea să se țină serbarea. O fostă casă boierească, cu o curte cochetă numai bună pentru copii care deși erau îmbrăcați de gală s-au jucat de le-au sfârâit picioarele până a început serbarea. Când s-a anunțat începerea serbării, ne-am ocupat locurile amenajate pentru părinți și ne-am pregătit telefoanele, tabletele, aparatele de filmat, de fotografiat și tot ce putea exista pentru a imortaliza momentul. Nici unii nu ne-am gândit la… batiste.
A început muzica… un vals. Un vals? Si ce vals! Intr-o secundă pluteam și eu. Eram pe aripile lui. Imediat au apărut pe „scenă” copii. Nu mai țin minte și nici atunci nu am știut cum a apărut ea împreună cu un băiețel, învârtindu-se în ritmul valsului… apoi se schimbau partenerii… Un fior m-a cuprins și un sentiment pe care nu mi l-am putut descifra și nici nu știu cum să-l descriu fără să-i știrbesc valoarea. Vedeam o domnișorică la primul ei bal, dansând un vals care-mi dătea bătăi de inimă, vedeam o grație care nu avea nimic dea face cu păpușile cu fundițe cu care, de fapt, nu s-a jucat niciodată. Lacrimile îmi curgeau fără să-mi dau seama. Domnișoara asta, care nu se uită în ochii nici unui partener pentru că era foarte atentă la tot în jurului ei, nepoțica și prințesa mea, nu mai era o chiar o fetiță. Un val de iubire am simțit că mă străbate și am căutat imediat să o învălui și pe ea cu el. O iubire care se dorea doar trimisă, o iubire pe care aș fi vrut să o pun ca pavăză care s-o înconjoare și s-o aprere de tot ce ar putea să vină neplăcut în viața ei. Simțeam că-mi plesnește pieptul de atăta fericire… Iubirea neconditionata!
Am trăit momente intense de iubire în viața mea alături de copii mei, lumina ochilor mei, sufletele din sufletul meu. Mi se părea normal să-mi iasă inima din piept de fericire alături de ei și iubirea pentru ei este ceva ce nu se poate descrie. Ei sunt o prelungire a ceea ce sunt eu. Eu sunt eu, nu mă pot descrie ca pe un sentiment. Orice mișcare a lor o simt și mă bucură sau mă întristează înainte ca ei să o perceapă.
Acum este vorba despre un suflețel care este în directă legătură cu mine mai mult decât se poate crede. Iubirea pe care o simt pentru cei care nu sunt copii mei ci doar nepoți, îmi dă o stare de fericire pentru care nu s-au inventat cuvinte. In mod sigur este iubirea care îi dă și îi va da spațiul în care va putea să se exprime, să gândească și să cânte, să scrie și să respire, pentru că…
,,Fiecare om are nevoie să i se recunoască și să i se înțeleagă nevoia de a respira și gândi în felul propiu.”
Iubire in suflet!
