Monthly Archives: iulie 2026

Iar era să ocolesc acest subiect pentru că găsisem altele care ne încurcă viața uneori, spre tot timpul, pentru că ne pun piedici. Nu voi renunța dar pentru că începusem cu frigul, tusea și junghiul (ha!), nu, că pe ăsta nu l-am găsit, am zis să termin puțin la acest capitol pentru care unii au atât de mare atenție încât le uită pe cele care chiar încurcă mersul lucrurilor mai mult decât orice altceva. Am zis că nu vreau să folosesc cuvinte ,,mari” mai ales când sunt grele și dor ca unele boli.

Am început să scriu, mai târziu ca de obicei, și pentru că mi-a luat fața starea țărilor care se confruntă cu incendiile. Nu pot să nu mă gândesc la ele chiar dacă o fac în felul meu adică mă rog pentru cei care se luptă cu flăcările să reziste, să aibă putere și să nu-și piardă curajul și energia. Și pentru că tot o fac în felul meu o să caut zilele astea și niște răspunsuri referitor la cauzele care au atras asemenea amărăciuni pe capul oamenilor. Vorbind de cauze așa m-am hotărât totuși să scriu acest articol pentru că ,,luatul” paraziților care stau la baza acestor afecțiuni, adică răceală și gripă, nu este decât o jalnică scuză pentru cei care se consideră și în acest caz victime, dar despre asta mai la sfârșitul articolului.

Pentru că am fost la magazin să-mi iau porția de vitamine, compania prin oamenii de la centru mi-au trimis un mail care între alte informații avea și un test cu câteva întrebări. Eu am vrut și am răspuns dar aș fi modificat sau schimbat o mare parte din ele. De ce? Dacă toate suplimentele lor au o componentă foarte mare naturală, știu și din rezultatele pe care le am, și sunt procesate la rece și tot ce-i natural alcalinizează organismul, cum ar putea o vitamina C să fie bună doar la răceală? Iar mă duc la tabel și văd că tot ce-i cu verde este pentru binele meu atât la sănătate cât și la evenimente de viață. Deci întrebările erau legate de răceală: dacă am mai răcit de când le iau, dacă suport mai bine răceala după ce am început să le iau… nu le mai țin minte pe toate dar consider că, deși sunt constrânși de normele și legile medicinei convenționale, își fac un mare deserviciu restrângând aria de folosință a vitaminei C, arie care este uriașă. Molecula de colagen fiind foarte mare se pare că mai greu intră în celulă chiar dacă este din supliment alimentar, dar organismul, cu ajutorul vitaminei C, își fabrică colagenul pe care celula îl recunoaște ca fiind de-al lui și așa ajunge unde este nevoie de el. Având suficientă vitamină C nici probleme cu articulațiile nu vor mai fi, și nici riduri! Asta nu se știe prea bine. Ochiul, datorită conținutului mare de colagen, este cel mai mare utilizator de Vitamina C. Sângele este ajutat foarte mult în fluidizarea lui de Vitamina C. Și câte astfel de exemple mai pot fi date! Nu mai țin minte de când nu am răcit nici de când nu stau fără ele, suplimentele mele, mineralele, vitaminele și omega dar eu nu le iau contra răcelii ci pentru a menține echilibrul PH-ului și (mi-a trecut un glonț prin cap) pentru a-mi menține ideile de a enerva pe aici pe unul sau pe altul (ha!) dintre cei care zic că bat câmpii.       

Răceala, zice ,,prietenul” meu (Jacques Martel – Marele Dictionar al bolilor și afecțiunilor) este ,,o infecție virală care declanșează tuse și curgerea nasului. Dă dureri de spate, oboseală și nas înfundat”. Dacă se datorează unui virus și se crede că ,,se ia” se numește și contagioasă. Am zis că spun la sfârșit de cauzele care duc la atragerea virusului, prietenul meu scrie de ,,confuzia gândurilor”. Este mai complet decât indecizia de care știam eu. Mai de aproape, mai de departe, toți răciții pe care îi cunosc și i-am cunoscut cât să-mi dau seama, de când știu de cauzele astea, au avut momente de indecizie. Confuzia mă face să nu știu încotro s-o apuc și, cam cum mă apuc eu de făcut curat în casă, de unde să încep. Obligațiile familiare sau profesionale mă copleșesc, iar toate astea făcându-mă să mă retrag în mine îmi aduce frigul care declanșează răceala. De fapt acest gen de vibrație atrage vibrația parazitului care se formează și-și face de cap în organismul meu. În frig și oboseală stau departe de ceilalți și dacă sunt deștept și nu mă gândesc la d-alea negre, poate stau de vorbă puțin și cu mine și mă mai și opresc din alergătură. Nasul înfundat spune că nu vreau pe cineva sau ceva pe aproape că ,,nu-mi miroase” a bine, iar frigul se pare că vine de la niște cuvinte care m-au înghețat pentru că m-au rănit, dezamăgit și învinovățit. Posibil cuvintele astea să mi le adresez eu mie având în vedere că se poartă, este la modă, profesionalismul, perfecțiunea, etc., iar eu sunt departe de a fi la modă. Dacă doare și pieptul și capul se ajunge la mai vechiul conflict dintre mental și emoțional, unul din planuri fiind mai ostracizat decât celălalt. Și, așa cum știu și eu, mai zice în carte că pentru că mă simt victimă accept virușii, eu zic că-i atrag.     

Recomandările sunt cele care mă au în centrul, sau trebuie să mă aibă, în centrul atenției mele. Să am eu, ceilalți au treabă, grijă de mine, în odihnă să-mi clarific ce și de unde să încep, și cel mai important lucru este să încetez să mai cred ce fac toți, ce zic toți, ce se zice că este cel mai bine, etc. și nu pentru că cineva ar minți ci pentru că drumul meu este despre ce cred eu. Când realizez, întâi învăț puțin, că drumul meu se întinde în fața mea, atom cu atom se leagă și dezleagă, conform cu crezurilor mele, atunci devin stăpân pe viața mea și când zic și cred că eu nu iau răceala (virus, bacterie, sau orice alt parazit), nu o iau și nu am luat-o.

Gripa este cauzată tot de un virus dar afectează corpul mai puternic decât răceala, așa se zice. Pentru că dă febră și frisoane, între altele, se leagă de furie. Cineva sau ceva mă înfurie. Ori nu sunt de acord cu ceva sau cineva ori, mult mai rău, nu știu de ce sau pe cine sunt furios. Un conflict, posibil în familie, în care ,,nu pot înghiți” o situație, risc să pierd ceva ce era al meu, pe cineva, influențe pe care nu le consider bune, etc.  În dorința, când nu mă cunosc și nu sunt stăpân pe viața mea, de a obține aprecierea celor din familie, devin indecisă și confuză în alegerile pe care trebuie să le fac, agravez starea și aleg să stau în pat ca să nu mai rezolv nimic. Nu eu aleg, corpul nu mai știe îcotro s-o ia și obosește foarte tare, îi scade energia.

Credințe și frici! Conform ecoului dacă eu cred că iau gripa de la colegu’ sau soțu’ o iau, dacă îmi e frică de gripă și îmi e frică că o iau, pentru că aud de mulți gripați, o iau.  

Încrederea în mine este la pământ, ce-mi rămâne este să cred pe ceilalți după care mă simt invadat de ei și chiar manipulat. Dacă încrederea și stima de sine sunt în legătură directă cu sistemul meu imunitar, atunci virusul mă va invada la fel cum mă simt invadat de ceilalți. Fără încredere în mine pot trăi dezamăgiri, decepții, frustrări care mă fac să nu mai simt ce-i în jurul meu și nasul meu nu prea mai simte multe și va respira greu.

Ca recomandare, se pare că exprimarea emoțiilor este cheia. Asta ar însemna curajul și puterea lui ,,eu sunt”! Dumnezeul din mine ia decizii, crede după ce spune sufletul meu și știe că dacă alimentez fricile ele vor veni și dacă alimentez indeciziile ele vor reveni și dacă învăț să fiu stăpână pe viața mea, treptat voi scăpa de boli și de frici, indecizii, confuzii și tot alaiul lor.

Într-un manual de Theta am găsit concis ce le știam de prin alte materiale și anume trăirile care atrag astfel de paraziți. Le-am mai scris și în tabel pe care îl voi pune iar. Bacteriile nocive sunt atrase de emoția vinovăției. Fungii patogeni sunt atrași de resentimente. Virușii patogeni sunt atrași de lipsa prețuirii de sine (nu merit). Ciupercile sunt atrase de lipsa prețuirii de sine alături de vinovăția.

Acești paraziți, nici nu sunt toți trecuți, și cei pe care îi vedem ca muște, gândaci, țânțari, etc. sunt atrași de vibrațiile noastre joase (vezi piramida conștiinței) inclusiv de sentimentul că sunt manipulat. Cei din organismul nostru nu se pot dezvolta în mediu alcalin adică în mâncare neprocesată și în trăirile din coloana verde. Este foarte bine ca în boală să se asocieze tratamentul dat de medic cu minerale și alimentație neprocesată. Asta zic eu din experiență și am zis de tratament de la medic pentru liniștea celor care nu știu suficiente despre cele din tabel. În mai multe rânduri am tratat infecție cu puroi la măsea (abces) cu un ulei concentrat de oregano băut nu local, calciu, magneziu, toate în suplimentele mele pe care le cred naturale. În două zile spre trei nu mai aveam nimic. Sunt care pot confirma că atunci când cineva din familie avea gripă confirmată de medic și cu tratament de la el, eu nu aveam nimic, nu am luat niciodată deși se repeta la anumite intervale și, cel mai important, nicunul din copiii mei nu o luau.

Nu spun să faci așa dacă nu ai la bază informații pe care să te bazezi care să îți formeze o altă credință decât a celor mai mulți.

Paraziții nu vor mai intra în casă dacă eu le trăiesc pe cele din coloana verde. Cel mai important… hărțuitorii, sexuali sau nesexuali, cei care urmăresc anumite interese sau urmăresc să se răzbune pentru ce nu au fost ei capabili să aibă sau să facă, se vor dizolva în sensul că vor găsi ceva mai bun de făcut, vor crede că cei urmăriți sunt prea proști ca să le mai dea atenție sau nu vor obține nimic și vor innebuni în obsesia lor pentru obiectul obsedat sau obsesia pentru dorința de a face rău ca răzbunare sau vor muri. Pe aici sunt și ,,Coincidențele”.

Îmi vin în minte două cazuri de suferinzi de una sau alta sau ambele afecțiuni și nu pot să nu mă gândesc la Ecou. Un caz este acela în care într-o anumită și aceași perioadă a anului făcea gripă din cele cu febră, cu stat în pat deși felul persoanei era de titirez, cu injecții cu antibiotic cu dureri și de la antibiotic și de la mușchii injectați. Cunoscând perioada nașterii și câte ceva despre cum a fost nașterea și care era situația dintre părinți înainte și după, pot spune că parte din cauzele care atrag gripa le avea dar cel mai mult se repeta relația părinților și trăirile lor. Este tiparul complet al celor care atrag astfel de viruși. Au fost timpuri în care generațiile din urmă nu știau, nu aveau de ales și ascundeau sau își trăiau cum puteau emoțiile, sentimentele, regretele și toate amărăciunile celor care au trait la mijlocul secolului trecut. În altă situație conflict între părinți, stins dar ecoul își face treaba, înghețul cuvintelor, furia și dezamăgirea, învinovățirea, regretul sau părerea falsă de neputiință, părerea proastă despre sine și tot alaiul de simtăminte revin acum și la copii.     

Până data viitoare: Lumină în suflet!

Era ,,Tusea și Junghiul” o vorbă de care mi-am tot amintit zilele astea după ce am scris articolul anterior așa încât am căutat la ,,prietenul” meu (Jacques Martel – Marele Dictionar al bolilor și afecțiunilor) să văd ce scrie la Junghi și, surpriză, n-am găsit. Ar fi trebuit să caut ce înseamnă junghi și să fac alte căutări dar poate o voi face cu altă ocazie dat fiind că nu am fost procopsită niciodată cu așa ceva deci nici nu știu cât de stringente ar fi astfel de informații. Introducerea mea a fost cam un mănunchi de bălării și pentru că încerc să mă acomodez cu o tastatură mai veche iar schimbările astea, mai ales din cele cu calculatoare, nu-mi sunt mereu ok. Curajul să încep altceva mi l-a dat și faptul că azi a fost o zi mai specială cu bucurii de la cei mai dragi mie.

Din cuprins am găsit că scrie despre Nemulțumire. Sincer mă gândeam că o să citesc vreo trei pagini și o să abandonez subiectul căutând și altceva care să rezoneze cu vibrațiile nașpa pe care le-am trăit o viață. Surpriză! Se pare că oamenii sunt mult mai sănătoși la cap decât am fost, și poate mai sunt, eu. Am găsit ,,trei” rânduri și nici acum nu-mi vine să cred de ce aș avea eu atât de multe de spus.

Am găsit că ,,nu sunt satisfăcut de ceea ce mi se întâmplă în viață”. Cred că nu aș putea spune așa ceva pentru că așa cum îmi găseam ,,nod în papură” la multe dintre cele pe care le făceam tot așa vedeam și care sunt cele mai multe de care eu mă bucur sau ar trebui să mă bucur, pentru care am muncit sau doar am fost văzută de Dumnezeu și le am în viața mea. Că acestea alternau și că atunci când vedeam negru în jurul meu căutam strângând din dinți pe alea bune, asta-i altă poveste. Modelul care mă salva atunci și multă vreme din viață a fost ,,nu-L mânia pe Dumnezeu ca să nu-ți dea câte poți duce”. În ideea că ,,lasă că-mi ajunge”, nu-l recomand. De ce? Păi dacă în om este Dumnezeu, El nu merită tot ce-i mai bun? Asta nu înseamnă că nu poți fi și este foarte bine chiar să fii recunoscător pentru tot ce ai. Doar o schimbare de perspectivă: este ok ce am și ce sunt dar caut și fac și găsesc căi de a avea, a fi, a putea pentru că sunt capabilă, a face mai mult. Asta nu include și a da în cap pentru a avea eu sau a unelti împotriva cui nu a zis ca mine. Pentru astea emisia lipsei se va accentua și vei avea lipsuri din ce în ce mai mari. Numai recunoștința sinceră aduce cele dorite (îmi amintește și mie cineva din când în când? – ha!). Iar am luat-o puțin pe lâgnă și o să scriu la sfârșit pentru că am avut azi și o… puțină ,,grață” să-i zic deși ar fi trebuit să mi se fi bătătorit ,,pielea” până acum.

Urmează ,,sunt prea perfecționist”. Aș mai adăuga o expresie care mi se pare că face mai mult rău decât bine: nimeni nu-i perfect. Dacă în anumite direcții, să zicem, anumite rezultate pot fi măsurate, în cele mai multe sunt doar ,,ceva” de atins și nu pot considera că l-am atins pentru că lumea zice că nu se poate, că perfecțiunea nu există la fel cum nimeni nu-i perfect. Păi dacă-i așa suntem toți (cu excepția câtorva genii care bineînțeles nu pot fi în viață) niște amărâți, mediocrități care i-au scăpat din mână lui Dumnezeu în timp ce-și forma mâna pentru genii. Dacă strângi pe unul cu ușa cu întrebări de genul: în comparație cu ce, cu cine, cine a zis, unde este șablonul perfect, etc., vei obține răspunsuri cel puțin filozofice iar cele mai sincere vor fi de genul: așa zic toți.

Nu știu eu dacă mai sunt în temă dar de departe un mare rău pentru nemulțumiți este acela de a nu fi aflat de Dumnezeul din om, pentru că pentru o categorie de oameni marile nemulțumiri se referă la ce am făcut, ce puteam să fac, ce am zis, ce puteam să zic, dacă eram așa, dacă eram altfel… Nemulțumirile astea, nu știu ce pot face medicii dedicați, nu trec ușor cu aprecierile celor din jur, nici ale celor dragi, nemulțumirile astea uneori dacă nu duc la greșeli mai mari sigur duc la afecțiuni care numai bucurie nu aduc. Dacă nu crezi că Dumnezeul din tine a făcut și ceva bun până acum și că te-a făcut să arăți într-un fel pentru care ar trebui să fii recunoscător, atunci măcar ideea că ecoul ar putea fi adevărat, și că nemulțumirea de acum aduce altele poate mai grele, ar trebui să te facă să-ți reconsideri realizările și cine ești.

Ca recomandări spune să cauți cauza nemulțumirii și să schimbi cu ceva mai bun. Nu știu dacă este chiar la îndemână, mie nu mi-ar fi fost de niciun folos.

Neliniștea scrie că vine din angoasă și frică. Așa o fi, știu doar că în puținele momente când apare nu-i deloc plăcută. Nu cred că poți conștientiza atunci din ce sau de unde vine deși poate încerci să-ți pui creierul la treabă începând să numeri pe degete cam ce motive ai avea. Motivele nu sunt dar starea este. Tragi aer în piept te îndrepți către a face ceva, acțiuni mai ușor de controlat care te-ar aduce mai aproape de liniște, sau dacă întrezărești situația neliniștitoare, mai aproape de a o rezolva. Se amintește de o stare simțită anterior de abandon, de a te simți victima celor ce se întâmplă, situații fără putiință de schimbat, îndoială sau întrezărirea vreunui pericol real sau imaginar. Toate astea nu prea pot fi gestionate în momentele de neliniște dar pot fi făcute să apară din ce în ce mai rar.  Ele apar pentru că anterior le-am mai trăit. Atunci când sunt în afara momentelor de neliniște voit îmi direcționez atenția către ce este bun în viața mea pentru ca momentele bune să revină. Începând să conștientizez Divinul din om și ecoul celor trăite, în fiecare zi și moment al zilei, când îmi amintesc, nu voi mai trăi grav sau des cele care au stat la baza neliniștii. Nu poți să te simți abandonat, nu poți fi victima celor întâmplate, nu pot exista situații fără ieșire și nici pericole la orizont nu pot exista când Dumnezeu este în tine. Le-ai trăit pentru că le-ai simțit pentru că nu știai că Dumnezeu este în tine, acum ai aflat și treptat schimbând ce gândești, vei schimba și nu vor mai veni momentele de neliniște.

Recomandările sunt tot legate de încrederea în Sine. Încredere care nu-mi închipui cum să ți-o construiești din cele câteva încurajări, aprecieri, rezultate obținute, toate mai mult sau mai puțin sincere sau mulțumitoare.  

Cred că e bine că scriu la orele astea pentru că altfel aș scrie mult mai mult și nu știu cât de interesant ar mai fi… dacă așa este (ha!).

Următorul NAȘPA de care voiam să scriu este Îmbătrânirea. Nu știu de ce am scris așa pentru că între cele bune legat de acest aspect, căutând ceva care să-mi aline nițel suferința, este faptul că sunt sau au fost destui care nu au putut să ajungă la anii la care se spune că îmbătrânești. Și am mai aflat ceva bun de la ,,prietenul” meu, deși aflasem expresia ceva vreme înainte de la draga noastră Draga Olteanu Matei, și anume că îmbătrânirea începe de când m-am născut. M-am scos. M-am scos dar ce fac cu oglinda? Chestia aia cu neștersul nu merge, să nu încerci.

Altă parte parte bună este că nu tot ce scrie prin carte mi se potrivește deci stau foarte bine (ha). Vorbind de cei în cauză, nu de cei de față, regretele fac ravagii. Parcă scrisesem ceva despre ele, în orice caz urgent trebuie învățat cum să le eliminăm din viața noastră. Și fac o paranteză, chiar dacă am mai amintit de asta, am citit și am exersat și merge destul de bine, retrăirea celor regretate în felul în care ai fi vrut să o faci. Dacă se spune, și știința o confirmă, că ne făurim viitorul cu imaginația și mai ales cu trăirile noastre, de ce nu ne-am crea și trecutul? Se pare că sunt mai multe scrieri în acest sens dar eu îi mulțumesc lui Dumnezeu care mi-a auzit rugile și mi-a scos în cale această carte. Închis paranteza.

Gândurile la trecut și criticarea prezentului, trăitul prea mult în mental și mai puțin cu inima (atenție cei care trebuie să vedeți și pentru care nu există decât cât vă vedeți în oglindă) scrie la carte că îmbătrînește.

Paranteză: trecând prin fața băii am avut o revelație, pentru a înțelege mai ușor Divinul din om, imaginează-ți că vârtejurile din care sunt făcuți electronii și celelalte particule ale atomiilor, din care sunt făcute moleculele, din care sunt făcute țesuturile, oasele, mușchii, pielea și părul, toate din corpul tău, s-ar opri. Imaginează-ți că un electron care se pare este format din trei astfel de vârtejuri (sau tornade cum vrei să-i zici) ar devenii nimic pentru că vârtejurile ar înceta să se învârtă și astfel nu ar mai exista materie. Dacă forța care învârte vârtejul nu-I Dumnezeu, sau nu e făcută de Dumnezeu, El fiind acolo ca s-o întrețină, cui o atribui?

Și o altă paranteză referitor la Îmbătrânire m-ar scuti de ceva scris ar fi să pun tabelul aici și să spun că tot ce nu este pe coloana vopsită în verde îmbătrânește și este foarte corect și după zisele mele și după toate statisticile pe care vrei să le citești.

În carte scrie de cei care merg cu turma, expresia este a mea, adică așa fac toți, așa e bine, așa trebuie, așa scrie, nu mă apuc eu să gândesc altfel, mentalul trebuie să conducă, emoțiile nu-s pentru viața care este oricum grea că așa zic toți și nu pot eu să mi-o fac altfel! Creativitatea omorâtă se pare că este prima care omoară viața și aduce bătrânețea.

Recomandarea este, de bun simț zic eu, încrederea în sine, trăirea în prezent, trăirea emoțiilor, trăirea în iubire față de sine și față de ceilalți.

Nu pot să la renunt la a scrie despre ,,Coincidențe” și mai ales despre Verificatori pentru că le-am găsit și un alt nume: melc. Cred că se numește lașitate dar ca să nu învăț ce-i aia și să nu mă enervez i-am zis melc. Cum amintesc pe aici de ele, ca și când aș atinge coarnele unui melc, cum se reorganizează în sensul că întâi se schimbă, dispar unele și apar altele, și pe urmă își schimbă și orientările adică făceau ceva dar nu mai trebuie sau dintr-o dată sunt interesate de ceva (ce altădată considerau că este inexistent) fix în apropierea ,,anumitor” perioade din săptămână. Cum se zice ,,La pasărea chioară îi face Dumnezeu cuib”, mie mi-a dat Dumnezeu intuiție. Mi-a dat suficientă inimă cât să vreu să înțeleg de ce atrag măgăriile astea și suficientă inteligență să aflu cum pot scăpa de cele din mine care le-au atras. Și dacă mă întrebi cum de zic de Dumnezeu ca de altcineva, îți răspund că intuiția, gândul meu și al altora, toate sunt Dumnezeu.

Am scris odată un comentariu, la o lucrare ce se dorea a fi o cronică scrisă de cineva îndreptățit să o facă, care nu a fost ce se aștepta de la mine drept pentru care mi-a corectat o greșeală de ortografie. Dacă îți trece prin cap așa ceva, să nu o faci! Este cinci dimineața, dacă mai este ceva de corectat o fac mâine, adică azi, pe ziuă.

Până data viitoare: Lumină în suflet!

Să mai spun că formatul articolului meu era pentru alt titlu? Ce rost are? Nici nu-i așa de important câtă vreme este unul dintre foarte puținele lucruri în care nu sunt consecventă (exceptând cele cîteva zeci de cărți începute și necitite cam de cînd am învățat să citesc – ha!). Un ,,înțelept” spunea că nu-i bine să-ți strici ochii pe ce nu folosește! – asta e glumă dar… nu le-am citit. Aveam trecute elemente pentru răceli, guturai, gripă și ceva de genul numai că mi-am amintit de vremea când tușeam și cât de enervante erau stările pe care le aveam și uneori cât de mult dureau. Acum mai mult îmi amintesc de tusea copiilor mei decât de a mea. Sper să și citească ce scriu eu pe aici și cu siguranță dacă vor râde în spatele râsului vor fi și câteva cuvinte ,,de dulce”. Aveam prostul obicei, eu zic că era foarte bun pentru că mă învățase o amică doctoriță, de a le băga lingura pe gât să le văd amigdalele. Dacă nu erau inflamate aveam drum liber să mi-i doftoricesc singură. În afară de ceva contra tusei (tot de la amica mea știam ce) și un ceai de plante medicinale, obligatoriu plăcut la gust pentru că puneam și miere, de bază era ceaiul de cimbru alternat cu ceai de ceapă. Mai alergam după ei prin casă, mai beau jumătate din cană, important era că o scoteam la capăt cu această afecțiune. O situație a fost pe o perioadă mai lungă, adică vreo trei luni, când după ce pastilele pentru tuse nu și-au făcut efectul am trecut pe sirop mai concentrate de nuci făcut de mine. Nu știam pe vremea aia că eu eram de vină, voi spune mai jos ce înseamnă tusea, dar știu că după acea perioadă îndelungată de sirop de nuci pe puiul meu nu mi-l mai amintesc să mai fi tușit.

Mai încoace, când nu mă interesează de viruși, viroze, gripe și stat în curent, am aflat de prin documentările mele că tusea se traduce printr-o stare cu care te procopsești când ai ceva de spus dar nu ai loc și atunci taci. Ce însemnă nu ai loc? Înseamnă că ori celui căruia nu poți să te adresezi este șef sau orice funcție superioară ție, ori este din familie mai în vărstă și nu ar înțelege ce te supără, ori alte legi morale nu te lasă să vorbești. Mai este o situație, care de departe este cea mai nașpa, în care după ce tragi linie între două coloane cu bune și rele realizezi că nu vrei șă ieși din ea chiar dacă ai putea. Am mai vorbit în articolele anterioare de conflictul dintre situația reală, mentalul care îți spune ceva iar visele și scenariile neuronului cel vesel îți spun cu totul altceva. Ca o recomandare de suflet, la conflict nu ai ce să-i faci repede dar orice supliment care are la bază cimbru sau oregano, chiar patlagină deși este mai slabă, indiferent că sunt uleiuri sau ceaiuri sau pastille sunt foarte bune în orice fel de tuse.

Tusea, zice ,,prietenul” meu (Jacques Martel – Marele Dictionar al bolilor și afecțiunilor) înseamnă iritare. El fiind mai deștept a spus într-un cuvânt ce am spus eu în mai multe fraze. Iritarea poate fi la nivelul gâtului sau al plămânilor iar tusea înseamnă eliberarea unei tensiuni nervoase acumulată în urma acestor iritări. Te simți sufocat de o situație sau o persoană pe care nu o mai suporți. Amintind de situațiile enumerate de mine când nu poți vorbi, ajungi să tușești pentru că organismul vrea să se elibereze de aceste constrângeri. Prin tuse se eliberează și emoțiile, se poate respinge ceva ce nu mai este dorit gen singurătate, nefericire, neînțelegere, frustrare, etc. Acestea uneori blochează căile respiratorii și atunci forțarea de a debloca apare ca tuse. Tusea apare și în situații în care apare teama de a te exprima sau rușinea de reacția celorlați, sau teama de critica celorlalți, sau când îi critic pe cei din jur pentru că nu-i mai suport. Mai scrie, și numai uleiul de oregano cred că mă ține departe de tuse (ha!), că tusea persistă când după o ceartă cu cineva nu am rezolvat situația… Poate că nu-și mai avea rostul rezolvarea conflictului dintre doi vorbitori de limbi străine, respectiv chineză și japonează, oricum nu-mi amintesc de așa ceva dar mă văd în stare. Spune că poate apare și în cazul în care vrei să atragi atenția, mă gândesc aici la bebelușii care se simt singuri și chiar mai mari, cred că pot fi asemenea situații.

Altfel de tipuri de tuse nu cunosc deci nu pot spune ceva despre ele, găsești în carte. Recomandările sunt să recunosc ce mă irită, asta nu-i așa greu acum după ce știu despre genul ăsta de cauze ale bolilor, mai greu este (nu m-am gândit niciodată la așa ceva) să descoperi ce din tine îți este greu să accepți. Pentru unii poate este ușor. Eu, până nu am aflat de Divinul din om ca să nu mă mai critic, aș fi stat într-o tuse continuă… asta este o glumă, chiar dacă mai prostuță. Deci recomandă timp pentru a rezolva situațiile care mă irită, sună corect, și timp să învăț să mă simt bine cu cele pe care trebuie să le accept.

Sinuzita am găsit-o când am căutat ce mai poate aduce imposibilitatea de a suporta ceva sau pe cineva. Până să citesc despre ea aveam doar ceva păreri formate în timpul anilor legate de niște persoane din jurul meu care s-a confruntat cu ea. Îmi amintesc că se plăngeau de stări foarte nașpa, desi persoanele nu erau plângăceoase de felul lor, ceva dureri mai mari de cap și cam atât țin eu minte. Când am început să citesc despre cauzele bolilor mi s-a adus în față un conflict între persoana bolnavă și persoane de sex opus. Nu am avut în familie această afecțiune dar o persoană dragă mie, cu care am băut cafele multe în multe dimineți, cred că m-a făcut să aflu mai multe despre afecțiune. Conflicte pot fi de multe feluri și nu numai între persoane de sex opus dar aici nu era cazul și spun asta pentru că am reușit să-mi dau seama de cine era și ce se întâmpla la ea în familie. Mai departe m-am dus cu gândul la părinții persoanei care trăia în valea în care anterior ,,strigase” părinții ei și acum persoana suporta ecoul de la părinți adică urmările conflictului dintre ei. Da, părinții ei au avut în viață o situație care semăna cu descrierea cauzelor acestei afecțiuni. Deci ce urmează și sunt citite din carte pot fi ale tale sau moștenite din părinți și chiar din spatele lor dacă trăirile au fost foarte intense.

Sinuzita înseamnă un blocaj la nas și sinusurile suferă apărând chiar infecția. În traducere blocajul înseamnă ,,până aici”: nu suport persoana sau situația și mă sufoc pentru că aerul nu mai intră pe nări, nu întrevăd nicio ieșire. Fiind în legătură cu mirosul poate fi vorba despre ceva ce consider că ,,nu miroase bine: un adevăr ascuns sau deformat, posibil sunt manipulat și se lucrează ceva pe la spatele meu sau un pericol sau o amenințare care pot fi reale sau imaginare. Toate astea opresc creativitatea în lipsa căreia mă simt limitat, forțat, mai ales dacă sunt însituații în care sunt ierarhii și trebuie să suport fără să cunosc mai multe informații. Aș fi putut lua decizii dar fără informații nu pot, pot intui doar și asta mă deranjează. În loc să-mi ascult vocea mea interioară, intru pe tărâmul mentalului care mă critică și mă coboară nefăcându-mi bună de nimic, mă strânge de gât. Nici o gândire prea structurată, organizată, bazată pe ce se vede, ce este scris și ce au făcut și fac ceilalți nu este de niciun folos aici. Când într-un echilibru, în care ar trebui să fie de o parte mentalul și de o parte trăirile, emoțiile și sentimentele, balanța atârnă greu numai către mental acesta se sfarmă. Și dacă vorbim și de un echilibru între două personae de sex opus în care mentalul uneia este covârșitor iar al celuilalt abia lasă loc de ceva sentimente, scânteia și sufocarea și neputința de a respira sunt gata și se mai și aliază cu durerea care înseamnă învinovățirea pentru alegerea făcută adică alesul sau aleasa.   

Ca recomandări se face trimitere la a sta cu tine de vorbă, tu cu tine, și mi se pare normal. Am reguli, am legi, ascult și execut, muncesc, vreau să fac totul mai bine dar… partea emoțională ce zice? Am venit pe lumea asta doar cu creier? Acum am citit niște cuvinte înțelepte care spuneau că Dumnezeu nu ne-ar fi pus inima în piept dacă ar fi considerat că doar creierul este suficient.

Încrederea în Sine, încrederea în mine este cheia și răspunsul la cele mai multe dificultărți și necazuri pentru că intru în caruselul ăsta al mentalului, al lui ,,trebuie” să știu, să fac bine, să fiu cel mai bun, să nu greșesc… uitând că am și eu inimă, am dorințe, am abilități, am talente și trebuie și eu să mă bucur, să fiu fericită, să am satisfacții, să cânt când sunt afon și să dansez când îmi dau cu stângul în dreptul.

Până data viitoare: Lumină în suflet!

Când citeam despre unghii și emotivitate, asta din urmă dă mari bătăi de cap începând din copilărie și crește proportional cu vârsta, am fost încolțită de știri referitoare la răceală și la niște friguroși pe care îi știu de multă vreme și care întâmplător îmi sunt foarte dragi. Și așa pe căldurile astea citesc despre frig, bineînțeles în cartea ,,prietenului” meu (Jacques Martel – Marele Dictionar al bolilor și afecțiunilor).

Până să citesc mi-am revăzut copilăria, adolescența și cam toată viața până în urmă cu aproape un sfert de veac (nu-mi place să scriu numere că par mult mai mari). Îmi amintesc foarte bine că nu-mi plăcea să mă bat cu bulgări de zăpadă așa cum o fac majoritatea copiilor ,,sănătoși la cap” (ha! Eu nu eram, asta e sigur) pentru că nu-mi plăcea senzația pe care ți-o dă zăpada când se topește pe gâtul cald înfofolit de fular. Am rămas și cu faptul că nu agreez aparatele de aer condiționat atunci când sunt reglate la temperaturi mult prea amici față de cele din interior. În viață am suportat mult timp, nu cu plăcere, frigul dar la temperaturi constante. În afară de asta când aveam mai multe straturi de haine primul de lângă piele trebuia să fie suficient de lung pentru a nu lăsa pielea să se atingă de celelalte straturi după mișcări ce însemnau ridicări de brațe sau îndoiri de la mijloc și toate astea. Treptat am scăpat de senzațiile astea și de cele n rânduri de haine și de fulare groase. În locul fularelor prefer ceva subțire care să nu se ridice pe gât tot din cauză că ar intra vânt rece (ha!) când căldura ar ieși din cauza mișcărilor. Toate astea nu-s importante decât ca idee de ceva ce se poate repara.

Când am început să scap de frig întâi am dat ,,vina” pe schimbarea alimentației, ceea ce nu-i departe de adevăr, pe suplimentele pe care le iau iar mai încoace pe ideea pe care am îmbrățișat-o că suntem toți uniți în Univers și că dacă simt ceva este în legătură cu ce am emis anterior iar acum atrag. Ideea veche de separare, de a nu te vedea decât cât arată oglinda, te face să te simți uneori în primejdie, singur, neînțeles, victimă, etc. Acum puseurile pe care le mai am îmi indică imediat că straturile mele de energie sunt atacate de emisiile mele de vibrații joase (vezi baza piramidei) ori de cei care gândesc rău spre mine și mă prind într-o vibrație joasă (tot eu sunt vinovatul). Am amintit aspectul ăsta pentru că în mod normal, în medii în care trăiesc de obicei oamenii, de prea puține ori frigul este cauza pentru care eu sunt sensibil (așa se numește tot ce nu are cauză palpabilă sau este necunoscută) și necesită înfofolire în plus față de cei mai mulți. Sensibilitatea cu care aproape că se laudă unii nu există decât în vibrațiile pe care le emit și în care stau ulterior. Și pentru că la baza piramidei sunt relativ puține emoții de care pot fi conștient, amintesc pe acelea pe care le emite inima, pe cele emise de strămoși, pe cele emise de cei din zona geografică în care locuiesc sau am locuit, etc. Vestea bună este că sunt metode, alături de schimbarea sistemului de gândire, de eliberare a emoțiilor cu vibrații joase și înlocuirea lor cu cele de vibrații înalte, cele pe care vreau să le simt.

Și pentru că în cartea ,,prietenului” meu nu am găsit afecțiunea legată de sensibilitatea la frig, am găsit doar ceva foarte dur legat de hipotermie, mă voi lega de câteva idei pe care le am din amintirile mele legate de frig, câteva idei legate de afecțiunea prea serioasă și câteva gânduri legate de cei pe care îi cunosc și cărăra le este mai frig decât mie deși sunt mai tineri (zic eu). Eu știu că acest frig nu are legătura cu vârsta dar cei mai mulți nu vor să creadă.

Deci în prima idee legată de afecțiunea foarte serioasă se spune că mentalul meu este ,,rece și înțepenit”, că sunt simțite acuzări, amenințări, frici, suferințe și nevoia de apreciere și a face pe plac celorlalți. Fraza următoare aproape că m-a înghețat: frigul simbolizează singurătatea, suferința, teroarea, partea întunecată a lucurilor. Ca recomandare, pentru care i-aș zice ceva,, de dulce” prietenului meu, este să știu că tot ce mi se întâmplă este pentru a evolua! Să fie clar: chestia cu este spre evoluția mea, pe care toți o zic în milioane de moduri, este de la oameni. Indiferent unde este scrisă, de cine este scrisă și cine a zis-o… Că veni vorba: este cineva care l-a auzit de domnul X spunând așa ceva? Prietenul meu este plin de bune intenții și așa zic toți dar spun din experiență, și destul de… experiență, că niciodată pe lumea asta nu m-aș fi ,,încălzit” cu spusele astea. Stai Lizică să le înduri pe toate că este spre binele tău suprem… că așa evoluezi… că așa e bine!?!?! Dacă ești dintre cei care cred așa ceva caută altceva să citești ca să nu-ți strici ochii fără niciun folos.

Acuzări mi le aduceam singură referitor la faptul că nu aveam suficientă încredere în mine, curaj nici atât, ca atunci când știam, sau îmi doream ceva, să spun. Niște temeri de necunoscut și de aici trăirea unor nesiguranțe veneau la pachet și cu ce unii numesc orgoliu, dar căruia eu îi spun rușine de ce nu știam (părere mai proastă decât era necesar, despre sine). Nesiguranța cu neîncrederea în sine duc inevitabil la însingurare dar… aceasta fiind dublată de abilitatea de a-mi face scenarii în minte, adică vise, niciodată nu am suferit din cauza ei. Iar un gând călăuzitor pe care cred că doar Dumnezeu putea să mi-l sădească în inima mea, încă din copilărie (când timiditatea îmi era povară), era că viața este frumoasă dar încă nu am găsit eu drumul.

Totuși cum am scăpat de frig? Întâi cu minerale, mai ales calciu pe urmă și alte suplimente alături de schimbarea alimentației către una cu mai multe crudități. Începuturile le-am enunțat prin aceste articole. De ce mi-au făcut bine acestea? Multe din cele de mai sus țin de prima chakra: susținerea (crezuri de lume periculoasă, pericole peste tot, nu sunt susținut, nu am încredere în mine și nici în oameni, nu am încredere în viață, instabilitate material, afectivă, etc.). Crezurile astea nu înseamnă altceva decât un sistem de gândire emis care îmi ,,mănâncă” mineralele… trebuia să zic mai simplu: acidifiază organismul. Tot ce ține de nesiguranța și neîncredere legate de bani, job, viață, relații, de decizii… toate lasă organismul fără vlagă, fără energie care lasă loc la frig. Bineînțeles că toate astea le pot percepe și ca pe amenințări.

Amenințări nu le țin minte dar, pentru cine crede în vieți anterioare și în puterea de a afla despre ele, le-am găsit într-o viață anterioară și așa am identificat și alte trăiri pe care nu aveam cum să le fabric în copilărie dar lucrând am putut să schimb multe din ele.

Mai scrie de evenimente față de care pot fi înțepenit. Poate este vorba de frica de a nu se repeta ori de neacceptare pur și simplu și atunci organismul rămâne înțepenit în trăiri care îi fură din energie.

Frica de necunoscut, o neîncredere în sine alături de o lipsă de curaj duc la înfrigurare atunci când alții nu suferă din cauza lui. Cam toate se rotesc într-un cerc: necunoașterea Divinului din om. Divinul nu cunoaște frica, nesiguranța și neîncrederea. Divinul este iubirea, draptatea, puterea, curajul, siguranța, încrederea, este TOT. Sentimentele astea nu cresc peste noapte în inima ta, dar… o dată schimbată gândirea în acest sens, în fiecare zi puțin câte puțin încerc să văd oamenii altfel și asta este cel mai important lucru. Dacă trebuie să vorbesc cu o persoană pe care o cred mai importantă datorită poziției, vârstei, etc., și încep dialogul cu gândul că în ea este Dumnezeu și El este drept, bun, iubitor, etc., indiferent cât de greu sau ușor îmi găsesc cuvintele, atmosfera va deveni din ce în ce mai bună.

Ok, am avut pe lângă mine și am auzit de friguroși pentru că ceva din crezurile lor le am și eu sau le-am avut… m-am mai scos nițel.

Cei mai friguroși oameni pe care îi cunosc au cele mai de neclintit principii (sper să înțeleg ce-s alea), crezuri, idei și bineînțeles cunoștințe adică informații mereu cele mai bune și de actualitate. Acum nu ne ,,bătem” în fixuri dar când crezi că așa este cum zici tu și vezi că nu îți este tocmai bine întâi în sănătate, nu-ți pui niște întrebări în legătură cu acele informații pentru tine? La ce te ajută să spui că: așa sunt eu, eu sunt sensibil, eu așa caracter am, mi-a spus x specialist, etc. dacă în continuare tremuri când alții nu o fac?

Eu am fixul în care toți atomii se leagă și dezleagă în funcție de crezurile mele și pentru mine o pastilă îmi poate face bine sau rău în funcție de cât cred eu în ea nu pentru că așa iau toți. Am bătut câmpii mai mult dar unele informații nu sunt luate în considerare desi sunt publice, în schimb sunt catalogată ca fiind de neclintit pentru că nu-mi schimb detergentul sau banca doar pentru că nu mai sunt la modă. Nu mă deranjează de loc dar prostioarele astea nu mi se par a fi catalogate ca progres.

Despre Verificatori care au rămas fideli celui care a inițiat ,,coincidențele” aș fi vrut să nu mai scriu dar persistă în prostii. Sunt trei situații pentru care ei apar într-un anumit interval de timp și datorită faptului că eu am scris undeva (așa mă conving de cât de citite îmi sunt scrierile pe paginile de socializare) că pot face niște deplasări. Așa încât este necasar să afle în ce zonă geografică sunt în acel interval de timp. O situație ar fi cea în care trebuie să fiu supravegheată să nu mă deplasez spre ,,obiectul” pentru care aș fi un adevărat pericol. Este adevărat că am făcut armata în facultate dar fiind nițel mai mult decât paralelă cu sportul, în ce fel aș putea fi un pericol pentru cineva? O altă situație ar fi cea în care trebuie să fiu supravegheată să nu mă deplasez spre ,,obiectul” care poate fi periculos pentru mine. Atunci mă întreb, de ce-și periclitează relațiile și nu mă avertizează direct? Poate nu dragul de mine îi direcționează ci ceva beneficii promise? De fapt este a treia situație. A treia situație este cea în care, Verificatorii sunt mințiți, cu motive inventate, că trebuie să aibă grijă de mine și posibil li se promite beneficii, când adevăratul motiv este că eu trebuie să fiu ferită de ceva ce mi-ar aduce bucurii sau, Doamne ferește, realizări. Cel care se răzbună (inițiatorul ,,coincidențelor” amintit în primele articole de anul ăsta) pentru ,,ce-a visat noaptea” nu ar suporta așa ceva.

Până data viitoare: Lumină în suflet!

De câteva zile mă gândesc (mai rar ce-i drept uneori) să scriu un articol despre…, multe aveam în cap: unghii, ochii, față, nuntă, etc. dar m-am oprit la ură! Nu-mi plac lucrurile care duc la politică sau scandaluri dar când, deși nu cauți, îți apar în fața ochilor titluri din care nu mai iese altceva decât ură, am zis să o abordez. Și, cum mi-am făcut un obicei din a-mi asculta intuiția, sau ce-mi șoptește neuronul meu cel vesel, am căutat cam ce aș putea scrie despre un domeniu la care mă mai gândesc spre deloc în ultima vreme.

Am citit undeva că a urî este la fel cu a ține un cărbune încins în palmă și ai aștepta ca celălalt să se ardă. Cuvintele erau poate altele dar ăsta era mesajul. Mergând după ecoul meu, a urî înseamnă a-mi atrage evenimente care să mă facă să urăsc mai mult, pe mai mulți, mai multe situații și mai intens. Rezolv ceva cu asta? Visul meu în viață este să găsesc motive de a urî, motive de a mă supăra? Dacă da, continua așa, eu nu am în intenție genul ăsta de trăiri.

Mai există variante de a explica lucrurile ,,bune” pe care le aduce ura. După tabelul cu ce este bine și nu pentru noi, ura se încadrează în coloana fricilor care are atâtea fațete încât este greu să le cuprinzi dar… poți fi sigur că toate alea multe fațete, poate și mai multe, le vei trăi și retrăi dacă nu încetezi cu ura. Dacă îmi e frică de un animal sălbatic, nu îl urăsc, nu mă duc în junglă. Dacă îmi este frică de un hoț, îmi încui casa iar dacă voi continua și cu ura și cu frica sigur voi fi victima hoțului pentru că l-am adus în realitatea mea, amândoi fiind pe vibrația joasă (piramida conștiinței).

Mai ,,frumos” este când intervine frica din cauza căreia urăști. Frica de a nu fi la fel de bun, frica de a nu putea fi mai bun că așa vreau eu. Frica asta, vine din faptul că-ți lipsește ceva. Ce nu ai? Nu îți cunoști valoarea sau nu cunoști că fiecare este foarte bun la ceva și țelul nu este de a depăși pe cineva ci doar a te depăși pe tine? Îți este frică sau nu ai încredere în tine că poți fi ce îți dorești sau că poți avea ce îți dorești? Întreținând aceste trăiri îți mărești și mai mult golul, îți vei dori și mai mult iar golul nu se va umple. Neîncrederea asta se traduce prin neîncredere în Dumezeu, neîncredere în om și în viață, iar dacă ura cu neîncrederea și fricile nu sunt doar de fațadă, sau sugerate de cineva și doar joci teatru, ci sunt trăite îți vor aduce frici, evenimente nașpa, boli, și ție și urmașilor tăi. Ura și frica stau la baza celor mai multe boli inclusiv accidente și cauzele necunoscute ale bolilor pot fi traduse prin aceste trăiri transmise prin generații.

Poți urî pe cineva pentru că tu consideri că ți-a făcut ceva rău. Am zis ,,consideri” pentru că de fapt, acele acțiuni pe care le-ai numit ,,rău” au fost atrase de tine prin vibrațiile joase pe care le-ai emis. Dacă ți s-a făcut o nedreptate și acum urăști, fără să-ți îndrepți sistemul de gândire, nu faci altceva decât să-ți pecetluiești soarta cu alte nedreptăți și greutăți pe care (ghici ce…?) le vei urî și mai intens. Întrezărești vreo fericire în viața ta, vreun succes, vreo iubire? Am mari dubii că vor veni la tine.

Nici cuvintele jignitoare, nici măcar cele inventate la așa zisele evenimente ,,cusute cu ață albă”, nici răutatea cu care stai la pândă pentru a ataca, nimic nu-ți va aduce liniștea în suflet și bucuria, pe care ar trebui să le simți pentru cine ești. Da, se pare că sentimentul de ură duce la autodistrugere, distruge persoana care îl întreține.

Răutatea spune ,,prietenul” meu (Jacques Martel – Marele Dictionar al bolilor și afecțiunilor) este ,,dorință maladivă, de ură exprimată prin obiectivul de a face rău, prin cuvinte sau acțiuni.” Deci oricât de îndreptățit crezi că ești să te răzbuni, tot ceva bolnav este în tine. Oricât ai vrea să-ți demonstrezi dreptatea sau nedreptatea, răul care ți s-a făcut, tot bolnav și demn de milă ești: săracul, cât de neliniștit este, cât vrea să ajungă unde nu crede că poate, cât de greu trebuie să-I fie să trăiescă în răutatea pe care o emană prin toți porii! Revin la ecou: cu ce din tine ai atras ce ți s-a făcut și acum ce te împiedică să-ți aduci binele în viața ta?

Obsesia sau de ce obsedatul nu știe că ,,dragoste cu sila nu se poate”. Dragostea poate fi și de bani, și de succes, și de putere… poate fi și de dorința de a face rău. Nimic din toate acestea nu poate fi adus de obsesie. Asta sunt vești proaste pentru cei amărâți care sunt blocați în idei obsesive! Ei nu-și dau seama că închid obiectul obsesiei în colivii pentru care nu vor fi niciodată iubiți, apreciați, de succces, bogați sau satisfăcuți că răul și-a atins ținta. Cum nicio pasăre proastă, handicapată sau deșteaptă nu-și va iubi vreodată colivia, nici aceste obiecte nu vor ajunge vreodată la obsedați.

,,Prietenul”  meu spune că este ,,o boală a gândirii”. Săracii oameni, cât de mult suferă! Când te numești obsedat de ceva sau cineva tot focusul, toate gândurile sunt acolo. Până aici n-ar fi așa de grav dar această persoană zice că este plină de îndoieli, are dificultate în luarea deciziilor, și… ce știu eu într-un caz ,,ambiguitate iubire-ură” eu o traduc altfel: perete. Cu orice îl lovești, trimite înapoi, el nesuferind crăpături sau denivelări. Acest perete nu știe, nu poate, nu cunoaște nici iubirea nici ura. De fapt pare că are în loc de inimă un bolovan deși în pietre atomii se mișcă, pare că la această persoană sunt înțepeniți.

Focusul pe obiect, speră persoana, ar putea umple golul interior și o mare nesiguranță. Ca să-ți cauți și să găsești un ceva pe care să te focusezi obsesiv înseamnă nu numai că-ți lipsește ceva dar nu ești sigur de nimic, nu te liniștește nimic, nu cunoști noțiunea de pace interioară. Cum nu ești sigur de nimic și tot timpul nemulțumit te și critici foarte aspru asta aducând frici legate de viitor, chiar poate să nu le conștientizezi pe moment. Cum viitorul este incert și frica de necunoscut aduce neliniști și mai mari continui să te focusezi pe ce cunoști adică pe obiectul pentru care ai devenit obsedat.

Când nu cunoști Divinul din om și nu înțelegi că fiecare are propriul spațiu în ecoul lui, uiți că ești stăpân pe viața ta și cauți să fii stăpân pe a altcuiva sau pe altceva. Vocea ta interioară, intuiția ta rămân vorbe goale pe care nu le asculți pentru că nu ai învățat la școală despre așa ceva. Nu ai încredere în tine și crezi că izbânda unor cuceriri te va valida în ochii tăi și a altora. Aici ideea de separare nu ajută ci doar înlăcrimează pe cei care se agață de iluzia dobândirii.

,,Coincidențele” nu s-au terminat, unele sunt în rândurile de mai sus.

Până data viitoare: Lumină în suflet!

Îndoiala. Am găsit acest cuvânt în dicționar (Jacques Martel – Marele Dictionar al bolilor și afecțiunilor) și m-a dus cu gândul la indecizii. Citind am aflat că nu are legătură una cu alta și cred că e mai ușor să trăiești indecis fiind decât cu îndoieli. Acum știu că orice decizie ai lua este cea corectă pentru că Dumnezeul din tine nu face greșeli. Când nu cunoști că analizele pe care le faci acum ți le proiectezi în viitor și le vei face de mai multe ori și chiar mai îndurerat, cât de grea și nedreaptă pare viața și cum ți se pare că nu se mai termină situațiile care vin și pentru care iar ai îndoieli?

,,Prietenul” meu zice că îndoiala este legată direct de mental. Pot să nu fiu de acord cu el? Indeciziile pot fi referitoare la haine, coafuri și tot felul de prostii din astea… a, și la culoarea lacului de unghii (ha!). Dacă sunt legate de mental și te zbârlești puțin la tine în oglindă, și-i zici celei din oglindă să se hotărască o dată, ar trebui să se rezolve mai repede decât în ani sau zeci de ani. Îndoiala se spune că este legată de întrebări referitoare la corectitudinea alegerilor făcute în viață, dacă ar ține doar de mental, un om normal analizează trage niște concluzii și închide ciclul acestor gânduri de care, se pare, nu scapi tocmai ușor. Și dacă nu scapi ușor înseamnă că mai este ceva în afară de mental, de rațional sau de voință. La recomandări vorbește de încrederea în vocea interioară, în intuiție și în viață. Încrederea asta nu o poți dobândi peste noapte, asta este clar, și nici asculțând vocea celor apropiați care te învață de bine. Încrederea în vocea ta interioară o ai ori dacă te-ai născut cu ea ori dacă intuiești sau înveți despre Divinul din tine. Cum totul este interconectat vocea ta interioară este un gând bun, o simțire bună dar care vine doar după ce tu cândva ai emis pe acestea bune. Încrederea în viață o poți dobândi după ce afli despre puterea omului de a-și atrage ceea ce a ales cândva, adică ecoul de care tot vorbesc eu. În relații după ce ai învățat să-ți pui în ordine prioritățile și impresiile, îți asculți intuiția și cred că liniștea pe care o capeți spune cel mai clar în care să stai și în care nu. Mă întorc la mental și zic că dacă trebuie să ai încredere, să-ți faci impresii, să-ți asculți vocea interioară și să-ți capeți liniștea, acestea nu mi se pare că ține de mental. Acestea sunt niște convingeri care duc la trăiri, frici, emoții, etc., care foarte greu pot fi disciplinate, mai ușor pot fi înlocuite cu trimiteri la Divinul din om și la Ecou (încrederea așa se învață cel mai ușor), cu metode dar asta este altă poveste.

Despre Ranchiună se zice că este un resentiment după care există dorința de răzbunare. Că este resentiment sunt de acord dar poate să nu fie mereu dorința de răzbunare… deși de multe ori le-am dorit să trăiască o zi măcar ce trăiam și se pare că încă mai trăiesc doar că acum am minte mai multă. Dacă m-aș fi gândit la răzbunare ar fi însemnat să fiu la fel, ,,de doi lei”, ca cel care a inițiat lanțul ,,coincidențelor”. La recomandări, în veci nu m-aș fi făcut bine, zice să accept cu inima că altfel mă îmbolnăvesc. Dacă nu aș fi știut de Ecou, cum și cine ar fi putut sa-mi zică mie: acceptă situația că… ,,așa e viața”? De ce să accept? Sigur că mă pot gândi la ceva rău făcut fără de voie, sau cu voie întors spatele, dar de regulă aceste analize sunt subiective și, vorbesc pentru oamenii normați și nu cei obsedați, nu mereu găsești punct de plecare în logica umană. Am zis că voi scrie un articol despre cum cele din piramida conștiinței cu vibrații joase atrag genul ăsta de hărțuitori. Este singurul motiv pentru care am făcut eforturi supraomenești ca să nu-i urăsc. Dumnezeu este și în ei, nu pot uita, nu am voie să uit. Asta cu ,,așa e viața” este o mentalitate venită de când minte nu se ține și care este adevărată doar dacă zici: așa este viața pentru că așa ai simțit-o și așa ai gândit-o. Devine un crez ce poate vine la noi din toți strămoșii din sute de ani înainte, poate veni din zonele geografice din care ne-am născut și din care trăim, din alte vieți… nici nu mai contează de unde vine câtă vreme avem acum metode de a schimba aceste credințe.

Dacă ai emis anterior suficiente vibrații înalte, acum o să-ți vină gândul bun și intuiția care îți vor spune două lucruri. Îți vor spune că ai emis suficiente frici, vinovății, amărăciune, rușine și furie (în piramidă sunte cele cu vibrații joase) încât să-ți atragi acum pe cei care te vor face să le retrăiești, chiar dacă nu-ți dai seama că seamănă cu cele emise anterior. Îți vor spune că dacă anterior ai avut o părere proastă despre tine, într-un fel sau altul, aceștia sau situațiile pentru care porți ranchiună, îți arată același lucru: lipsă de respect, de iubire, nu te aud, nu te văd, nedreptăți, te vor face să crezi că nu ești bun de nimic, că nu meriți și în funcție de ce emiți în continuare ți se vor aduce în viață și mai multe și mai dureroase situații. Părerea proastă despre tine poate fi la fel de bine părerea că Dumnezeu este sus în cer iar omul este mic și umil și trebuie să se umilească pentru a fi mântuit, iertat si altele de felul ăsta pentru care atragi toate relele.  

Regrete… Regretele, zice în carte, hrănesc corpul cu suferință, cu supărare, cu nemulțumire pentru ce am făcut sau nu, am spus sau nu, am gândit sau nu. Când încă nu conștientizezi pe Dumnezeul din tine poți trăi greu de tot regretul că puteai să faci și n-ai făcut sau că nu ai făcut bine. Cred că Dumnezeu a fost blând cu mine și nu mi-a dat multe bătăi de cap în sensul ăsta dar ceva legat de un timp petrecut care să facă legătura cu cei dragi tot mi-a lăsat un gust amar în gură. Îi plâng pe cei care nu știu de Divinul din om și de ecou pentru că este foarte greu să duci asemenea poveri. Lazarev zicea că este unul dintre cele mai grele păcate (așa era traducerea) pentru că consideri că Dumnezeul din tine nu a făcut ce era corect sau că a greșit și asta nu se iartă ușor. Eu prefer să nu regret pentru că în varianta în care dacă acum simți regret, vor veni situații în care să simți și mai mult și mai intens regret și astea nu pot duce decât la boli, suferințe și evenimente de viață dintre cele mai grele. La recomandări se spune de atitudine pozitivă pentru că am făcut ce știam eu mai bine. Atitudinea pozitivă o fabrici cu gândul la ecou, frica de a nu ți se întoarce evenimente care să te facă să ai atitudine nașpa, dar nu-i simplu și nici gândul că altfel nu puteai face nu te încălzește. Sunt metode de eliberare a regretelor așa cum schimbarea șabloanelor de gândire, cu gândul la ecou, este de cel mai mare ajutor. Mai zice ceva de mă îmbunătățesc, câștig experiență, devin mai înțelept… din trecutul meu am învățat doar că acum nu aș fi cine sunt dacă nu treceam pe acolo. Nu-mi plac lecțiile și nu înțeleg noțiunea decât cea legată de școală (ha!).

Furia gred că are un million de grade ca intensitate. Nu o să pomenesc aici decât câte ceva din ce a trecut și pe lângă mine. Poate fi sub formă de manifestare exterioară, forme de nemulțumire violente, manifestarea unei revolte interioare dar poate fi și tăcută, interioară și doar greu de mangeriat. Greu de manageriat pentru că poate apare ca reacții de opunere la interdicții, opunere la mentalități și legi morale generalizate regionale, la așa trebuie, așa se face, așa e bine, etc. Că aceste trăiri nu fac bine, asta este clar, că aduc suferințe și asta este clar, aici scrie că organismul traduce furia în toxine pe care ficatul ar trebui să le biruie. El își face treaba până nu este suprasolicitat după care poate ceda. Și tensiunea poate crește în funcție de intensitatea furiei.

În afară de opuneri este și sentimentul de slăbiciune (când nu ai aflat că Divinul este în tine), de neputiință, de neînțelegere, conșientizarea faptului că ești emotiv, și toate astea răbufnesc într-un fel sau altul. Nu știu cum se poate identifica tiparele astea de trăiri dar știu că învățând încrederea în tine, în faptul că emisiile tale înalte vor aduce evenimente și situații pentru care să le retrăiești, fac să nu mai poată rezona cu cele joase emise anterior și deci treptat nu vor mai fi ocazii care să dea naștere furiei.   

Până data viitoare: Lumină în suflet!

Am zis că dacă tot sunt la capitolul Frumusețe și vorbim de Celulită să trecem puțin și pe la Mușchi, cei care, pentru a fi fermi, cer efort constant la sală, la alergat, la exerciții și cam la tot ce nu are ,,nici în clin nici în mânecă” cu lenea. O să vorbesc totuși, în alt articol, și de ea pentru că am auzit o zicere cum că ar fi mama a nouă invenții din zece. Acest lucru nu este rău de loc, trebuie să recunoaștem. Dar să trecem la oile noastre.  

Când am căutat în cartea ,,prietenului” meu (Jacques Martel – Marele Dicționar al bolilor și afecțiunilor) să văd de unde mi se trage, la Celulită făcea referire la Angoasă, am scris de ea, la Angoasă făcea referire la Anxietate, am scris de ea, acum să vedem ce mai scrie la Celulită,

În carte zice că Celulita este inflamarea țesutului celular subcutanat. Înainte de a încerca să înțeleg cum se întâmplă am o nedumerire legată de locul unde se întâmplă. Și asta înseamnă să-mi extind aria de căutare pentru că afecțiunile sunt rezultatul unor șabloane de gândire. Așa cum un șablon de gândire duce la suferința ficatului și un altul la suferința dinților, șablonul de gândire care duce la apariția celulitei trebuie să fie format din mai multe șabloane ținând cont de faptul că celulita nu se depune peste tot uniform. Și intuind că inflamarea țesutului apare de la ,,inflamarea” mea în anumite situații ar însemna să fiu acoperită cu un strat, destul de mare, uniform de celulită, lucru care nu-i adeavărat Slavă Domnului. Înseamnă că ,,inflamarea” mea a fost destul de decentă, nu? Mai țin și eu cu mine, cine s-o facă dacă nu eu. Deci căutăm pe bucățele ce înseamnă părțile pe care se depune.

Am lămurit-o cu ,,inflamarea” anumitor locuri, să vedem ce-i acolo, ce se depozitează… nu-i ,,frumos” ce scrie. Este nașpa când cari cu tine și le depozitezi emoții, regrete, resentimente și ce mai vreau să țin doar pentru mine. Mi-am notat să fac un articol și cu acestea care au și ele cauze și, ce-i mai important, metode de a scăpa de ele. Teoria asta este foarte frumoasă și pusă în practică cu rezultate, dacă între timp nu se nasc alte emoții, regrete, resentimente… uffff. Și toată munca asta este necesară pentru că o groază de ani nu am știut de Divinul din om și de ecoul care aduce la nesfârșit trăirile nașpa până să schimbăm emisiile. Prea puțin, printre frici, apărări și neînțelegeri ne mai gândeam și la bucurii și recunoștința pentru tot ce eram, aveam sau știam. Sunt metode de eliberare și eliminare a emoțiilor, regretelor și resentimentelor. Cu mai multă sau mai puțină perseverență sunt speranțe de a scăpa de ele pentru că, totuși, celulita este cel mai mic rău la care se poate ajunge dacă păstrăm și întreținem aceste trăiri.

Mai se vorbește de temeri în relaționare datorate unor posibile situații de abandon trăite anterior. Asta ar frâna mersul înainte tinzând să retrăiești situațiile neplăcute, cred eu cele care te-au ,,inflamat” în trecut. Abandonul ăsta, frica de abandon are un milion de fațete pentru că poate fi înțeleasă prost într-un milion de situații unele din ele sigur vin din viețile anterioare, din zonele geografice sau, am înțeles că vine și sufletul pe lumea asta cu niște frici și programe. Se poate înlocui cu metode dar este necesară gândirea schimbată, șablonul vechi trebuie înlocuit. Și pentru că vorbeam de localizare, cred că înfrânarea și refuzul de a merge înainte din cauza acestor emoții, regrete, resentimente, face ca celulita să se așeze pe picioare. Cu ele mergem nu? Din cauză că nu-mi ascult inima și fac doar ce ,,trebuie” conform legilor morale, mentalităților, etc., se așează pe genunchi iar când vreau să țin lumea la distanță probabil se așează peste tot. Conflictul dintre a face pe plac inimii și ce ,,trebuie” făcut este cel mai greu suportat de genunchi, celulita fiind prea puțin importantă. Mulți oameni, cred că mai multe femei, am auzit suferind de dureri de genunchi, greutăți la mers din cauza genunchilor și a durerilor uneori insuportabile. În carte scrie de viața trăită pasiv, mai ușor să te lași manipulat decât să faci alegeri și acțiuni. Înainte de a împușca emisarul gândește-te la cele care fac curat și răstoarnă casa în curte, de sărbătoarea x sau y, că ,,așa se face”, pune nume la copil după nașu că ,,așa se face”, face mâncare cu ceapa prăjită că ,,așa se face” și nu mai enumăr tot ce trebuie făcut când sufletul meu ar vrea altceva sau chiar puțină lene. Astea toate înseamnă viață trăită pasiv și în același timp, fără să recunosc, sunt manipulate de normele, legile și mentalitățile vremurilor în care trăiesc. Nu știu ce mi-a venit cu exemplele astea de acum o sută de ani dar, mi-au trecut prin fața ochilor câteva femei din vremurile noastre care au suferințe la genunchi. Pot fi ele în cazul enunțat sau sunt în ecoul în care înaintașii lor au trăit cauzele conflictului dintre suflet și mental. În cazul bărbaților care și ei au suferințe, cauzele pot să țină de nexprimarea trăirilor, ori că nu li s-a predat la școală cum se face, ori că nu ,,trebuie” (am intuit eu câțiva). Sunt foarte multe situațiile în care trebuie să ,,faci așa” și ce ne-ar ajuta foarte mult ar fi abordarea din perspectiva lui Dumnezeu: fac așa pentru că ,,pot” și în timpul ăsta pot și caut alte căi de a-mi trăi viața ca să-mi fie mai bine. Din momentul în care nu te mai consideri victima mentalităților lucrurile se schimbă în jurul tău. Oricum este mai ușor să mergi după reguli, pe drumuri bătătorite, decât pe drumul propriu.   

Recomandarea găsită este de a-mi recunoaște valoarea. Dacă înveți și înțelegi Divinul din om, în timp o să-ți găsești valoarea pentru că Dumnezeu nu poate fi altfel decât valoros. Conștientizând că sunt valoros și acționez în consecință, nu mai acționez orbește și poate ridic glasul și spun și fac și eu altceva decât așa se face sau așa trebuie. Abia atunci energia circulă fără cocoloașele pe care ni le arată celulita. Mai am de scos un ,,colț”, cred, pentru cineva ca să scap de cocoloașele ei.

Și pentru că efortul de a scăpa de celulită merge mână în mână cu efortul de a întări mușchii, am zis să le combin puțin. M-a omorât ,,prietenul” meu cu ,,mușchii sunt controlați de forța minții”. La câtă minte zic eu că am ar trebui să fiu beton… se pare că nu-i suficientă mintea mea ufffff. Ei sunt în linie dreaptă cu mersul care ar trebui să fie înainte, cu evoluția și vitalitatea, mai zice. Îi poate afecta un sentiment de nepuțiință, un sentiment de diminuat fizic, emotional, intelectual, în fața unei situații.. Ar trebui să nu mai am mușchi deloc (pentru ce a fost în trecut), sau am o părere despre mine mai proastă decât o are corpul meu. Dar… mai zice că dacă sunt pozitiv, mușchii mei sunt fermi și flexibili. M-am mai scos.

Recomandarea este de a mă încrede în înțelepciunea mea interioară (suflețelul). Asta o pot face doar dacă îl consider pe Divinul din mine și se pare că sunt pe drumul cel bun pentru că eu știu și cred că suntem una cu Tot, una cu Dumnezeu.

Mușchii slăbesc când dorința de control este foarte mare. Dacă realizez că nu-i posibil nici controlul, nici situația, apare sentimentul că totul este pierdut și urmarea este că tot corpul slăbește (nu din grăsime ci doar mușchii). Iar apare idea de manipulare și neîncredere în sine și în oameni. Recomandarea este de detașare și înfruntare frici. Nici una nici alta nu o pot face fără conștientizarea Dumnezeului din om și a Ecoului.

Până data viitoare: Lumină în suflet!

Când am căutat în cartea ,,prietenului” meu (Jacques Martel – Marele Dicționar al bolilor și afecțiunilor) să văd de unde mi se trage, la Celulită făcea referire la Anxietate. Am intrat să citesc și am constatat că am în comun foarte puțin cu ce scrie acolo ceea ce este foarte bine, mai nasol ar fi ca acele în comun să fie foarte profunde și atunci pa spreranțe de a scăpa de celulită sau grăsime, sau ce o fi. Ceva îmi spune că trebuie să abordez și capitolul grăsimi dacă tot nu fac diferența dintre ele. Altă treabă, alte speranțe dar se zice că atunci când pui creierul la treabă și el îți consumă multe calorii. M-am scos.

Ce știu eu despre celulită, fără să fac referire la ce scrie în carte, este despre emoții nebenefice, refulate care se depozitează în timp. Acest lucru este cât se poate de nașpa în condițiile în care am prostul obicei de a ține minte și cele mai mici tresăriri începând cu perioada de dinainte de grădinițăăăăă. Dar, poate găsesc ceva mai cu suflet de făcut ca să cred că pot să mai eliberez din ea sau din grăsime. Până la urmă nici nu mai contează câtă vreme o dau jos, nu?

,,Prietenul” meu zice că este o frică de necunoscut dar, din cauza celor care îmi verifică încă locațiile în care sunt sau către care plec, nu o să spun dacă am avut sau nu această frică, voi vorbi însă despre ea. Mai spune despre niște simptome de care nu aveam idee că ar fi în legătură cu anxietatea: dureri de cap, crampe, palpitații, transpirații, tensiune, voce puternică, plâns și insomnii. Am avut perioade cu somn mai ușor dar nu ca insomnii dar… de când sunt foarte mică mi se spune că țip! De foarte mică mă enervam pentru că nu era adevărat. Abia la maturitate mi-am dat seama nu că țip, că zic ce nu place și atunci imediat se legau de tonul meu și vocea mea. Este foarte adevărat că ,,tonul face muzica” dar nu ești atât de prost încât să nu-ți dai seama că dacă zic ceva frumos nu aș fi avut nici în intenție măcar să țip. Sper! Chiar m-am simțit nedreptățită de multe ori și tot de multe ori când mi se atrăgea atenția că țip, deși nu era adevărat, ziceam ceva țipând ca să arăt cum ar fi fost dacă aș fi țipat. Una peste alta sper să nu fi contribuit la stratul meu de celulită pentru că nu ar fi fost deloc corect.

Mai vorbește de frisoane de angoasă despre care nu am ce spune. Cred că am fost de multe ori cu capul în nori dar cu picioarele înfipte foarte bine în pământ pentru că oricât m-ar fi strâns cu ușa o situație analizam foarte repede cât de vinovată am fost că am intrat în ea, dacă aș fi avut altă alternativă sau dacă aș face altceva chiar dacă aș avea tot ajutorul și circumstanțele necesare. Nimeni nu cred că m-ar fi putut judeca mai rău decât o făceam eu. Sentimentul, de care vorbește la anxietate este de a simți un ,,pericol iminent dar nedefinit”. Sentimentul ăsta l-am avut de câteva ori în urma unor vise premonitorii. Am știut că ceva se va-ntâmpla și așa a fost. Sentimentul cu care mă trezesc după un asemenea vis nu mă minte niciodată. Văd că am luat-o pe arătură, poate ar trebui să le țin doar pentru mine trăirile astea. În altă ordine de idei gândurile și ideile care îmi vin pentru scris le cer mereu de la Doamne Doamne. Dar cred că se impune un ceva, în care să scriu, doar pentru mine… să-mi amintească mai târziu când voi citi cât de fraierică eram uneori.

Citind mai departe realizez că cei mai plinuți au fost tare nefericiți și că mai ușor este să scoți pâinea din alimentație, efecte aproape de zero dar speri ceva totuși, decât să începi să scoți fricile pe care le-ai trăit până să te umpli de celulită. Se vorbește de frica de moarte și orice, cât de mic sau nesemnificativ, aduce aminte de ea duce la stările de anxietate. Mai este ceva care definește anxietatea: nu am încredere în viață. Până să ajung la recomandările din carte care nu m-ar fi ajutat niciodată, zic câteva cuvinte de frica de necunoscut și cea de moarte. Mi-am amintit că vreau să fac un articol despre frici pentru că ele atrag hărțuitorii pentru că vibrațiile joase emise ale fricilor (vezi Piramida conștiinței) rezonează cu vibrațiile joase ale hărțuitorilor frustrați care nu au încredere în ei, în valoarea lor și vor să facă rău pentru a-și demonstra valoarea, dar deocamdată despre astea două.

Cu ani în urmă, înainte să citesc câte ceva despre ce nu se vede în oglindă gen gânduri, emoții sentimente și drumul lor în Univers, am auzit o expresie la televizor spusă de o doamnă care nu mai știu ce meserie avea: unde este frică, nu este credință. Așa se explică neîncrederea în viață, neîncrederea în tine, neîncrederea care stă pe frici (astea sunt gândurile mele doar).

Ok, sunt metode de eliberare a fricilor care au la bază descoperiri științifice (nu vorbe de beletristică) dar dacă realizezi că nu prea ai avut motive în viață să le trăiești și să le dezvolți, când toți dau vina pe copilărie, află că este foarte posibil să le fi trăit într-o altă viață, să le fi ,,luat” din zona în care ai stat sau stai sau suflețelul tău a venit cu ele. Cred că și frica de necunoscut este la fel de rea ca frica de moarte și de fapt ca orice frică. Nu aș fi zis nimic despre așa ceva dacă nu aș fi convinsă că se poate face ceva în acest sens. Și dacă tot am ajuns la lucruri atât de grele, cum și cu ce super creme masajul anti-celulitic să aibă câștig de cauză? Și dacă este grăsime, cum lipsa caloriilor să poată atenua prezența fricilor care în drumul lor către organism dă naștere moleculelor de grăsime din indiferent ce alimente?

Ajung iar, pentru că recomandările ,,prietenului” meu nu m-ar fi ajutat niciodată, la Divinul din om și la Ecoul care ar trebui să fie o idee care să nu ne părăsească niciodată pentru că numai de aici ne putem lua Puterea de a face ceva (în primele articole am scris despre ele). Cu această idee în suflet și înghițind în sec și străngând din dinți, căutând motive de bucurie și căutând soluții pot elibera temerile sperând astfel să eliberez și din celulită și din grăsime.

El (în carte) zice să am încredere în viață și să fiu convinsă că ceea ce mi se întâmplă este spre binele meu, și astfel simptomele vor dispărea, la fel și frica de moarte. Încrederea în viață, știu acum, vine din faptul că am grijă ce emit acum pentru că se va întoarce. Convingerea că este spre binele meu am căpătat-o la rece, în perioadele de liniște după ce au trecut niște zeci de ani în care am căutat și aplicat metode de a scăpa de emoții, gânduri, frici și mai ales după ce am aflat și conțientizat Divinul din om și Puterea omului adică Ecoul.

Până data viitoare: Lumină în suflet!