Era ,,Tusea și Junghiul” o vorbă de care mi-am tot amintit zilele astea după ce am scris articolul anterior așa încât am căutat la ,,prietenul” meu (Jacques Martel – Marele Dictionar al bolilor și afecțiunilor) să văd ce scrie la Junghi și, surpriză, n-am găsit. Ar fi trebuit să caut ce înseamnă junghi și să fac alte căutări dar poate o voi face cu altă ocazie dat fiind că nu am fost procopsită niciodată cu așa ceva deci nici nu știu cât de stringente ar fi astfel de informații. Introducerea mea a fost cam un mănunchi de bălării și pentru că încerc să mă acomodez cu o tastatură mai veche iar schimbările astea, mai ales din cele cu calculatoare, nu-mi sunt mereu ok. Curajul să încep altceva mi l-a dat și faptul că azi a fost o zi mai specială cu bucurii de la cei mai dragi mie.
Din cuprins am găsit că scrie despre Nemulțumire. Sincer mă gândeam că o să citesc vreo trei pagini și o să abandonez subiectul căutând și altceva care să rezoneze cu vibrațiile nașpa pe care le-am trăit o viață. Surpriză! Se pare că oamenii sunt mult mai sănătoși la cap decât am fost, și poate mai sunt, eu. Am găsit ,,trei” rânduri și nici acum nu-mi vine să cred de ce aș avea eu atât de multe de spus.
Am găsit că ,,nu sunt satisfăcut de ceea ce mi se întâmplă în viață”. Cred că nu aș putea spune așa ceva pentru că așa cum îmi găseam ,,nod în papură” la multe dintre cele pe care le făceam tot așa vedeam și care sunt cele mai multe de care eu mă bucur sau ar trebui să mă bucur, pentru care am muncit sau doar am fost văzută de Dumnezeu și le am în viața mea. Că acestea alternau și că atunci când vedeam negru în jurul meu căutam strângând din dinți pe alea bune, asta-i altă poveste. Modelul care mă salva atunci și multă vreme din viață a fost ,,nu-L mânia pe Dumnezeu ca să nu-ți dea câte poți duce”. În ideea că ,,lasă că-mi ajunge”, nu-l recomand. De ce? Păi dacă în om este Dumnezeu, El nu merită tot ce-i mai bun? Asta nu înseamnă că nu poți fi și este foarte bine chiar să fii recunoscător pentru tot ce ai. Doar o schimbare de perspectivă: este ok ce am și ce sunt dar caut și fac și găsesc căi de a avea, a fi, a putea pentru că sunt capabilă, a face mai mult. Asta nu include și a da în cap pentru a avea eu sau a unelti împotriva cui nu a zis ca mine. Pentru astea emisia lipsei se va accentua și vei avea lipsuri din ce în ce mai mari. Numai recunoștința sinceră aduce cele dorite (îmi amintește și mie cineva din când în când? – ha!). Iar am luat-o puțin pe lâgnă și o să scriu la sfârșit pentru că am avut azi și o… puțină ,,grață” să-i zic deși ar fi trebuit să mi se fi bătătorit ,,pielea” până acum.
Urmează ,,sunt prea perfecționist”. Aș mai adăuga o expresie care mi se pare că face mai mult rău decât bine: nimeni nu-i perfect. Dacă în anumite direcții, să zicem, anumite rezultate pot fi măsurate, în cele mai multe sunt doar ,,ceva” de atins și nu pot considera că l-am atins pentru că lumea zice că nu se poate, că perfecțiunea nu există la fel cum nimeni nu-i perfect. Păi dacă-i așa suntem toți (cu excepția câtorva genii care bineînțeles nu pot fi în viață) niște amărâți, mediocrități care i-au scăpat din mână lui Dumnezeu în timp ce-și forma mâna pentru genii. Dacă strângi pe unul cu ușa cu întrebări de genul: în comparație cu ce, cu cine, cine a zis, unde este șablonul perfect, etc., vei obține răspunsuri cel puțin filozofice iar cele mai sincere vor fi de genul: așa zic toți.
Nu știu eu dacă mai sunt în temă dar de departe un mare rău pentru nemulțumiți este acela de a nu fi aflat de Dumnezeul din om, pentru că pentru o categorie de oameni marile nemulțumiri se referă la ce am făcut, ce puteam să fac, ce am zis, ce puteam să zic, dacă eram așa, dacă eram altfel… Nemulțumirile astea, nu știu ce pot face medicii dedicați, nu trec ușor cu aprecierile celor din jur, nici ale celor dragi, nemulțumirile astea uneori dacă nu duc la greșeli mai mari sigur duc la afecțiuni care numai bucurie nu aduc. Dacă nu crezi că Dumnezeul din tine a făcut și ceva bun până acum și că te-a făcut să arăți într-un fel pentru care ar trebui să fii recunoscător, atunci măcar ideea că ecoul ar putea fi adevărat, și că nemulțumirea de acum aduce altele poate mai grele, ar trebui să te facă să-ți reconsideri realizările și cine ești.
Ca recomandări spune să cauți cauza nemulțumirii și să schimbi cu ceva mai bun. Nu știu dacă este chiar la îndemână, mie nu mi-ar fi fost de niciun folos.
Neliniștea scrie că vine din angoasă și frică. Așa o fi, știu doar că în puținele momente când apare nu-i deloc plăcută. Nu cred că poți conștientiza atunci din ce sau de unde vine deși poate încerci să-ți pui creierul la treabă începând să numeri pe degete cam ce motive ai avea. Motivele nu sunt dar starea este. Tragi aer în piept te îndrepți către a face ceva, acțiuni mai ușor de controlat care te-ar aduce mai aproape de liniște, sau dacă întrezărești situația neliniștitoare, mai aproape de a o rezolva. Se amintește de o stare simțită anterior de abandon, de a te simți victima celor ce se întâmplă, situații fără putiință de schimbat, îndoială sau întrezărirea vreunui pericol real sau imaginar. Toate astea nu prea pot fi gestionate în momentele de neliniște dar pot fi făcute să apară din ce în ce mai rar. Ele apar pentru că anterior le-am mai trăit. Atunci când sunt în afara momentelor de neliniște voit îmi direcționez atenția către ce este bun în viața mea pentru ca momentele bune să revină. Începând să conștientizez Divinul din om și ecoul celor trăite, în fiecare zi și moment al zilei, când îmi amintesc, nu voi mai trăi grav sau des cele care au stat la baza neliniștii. Nu poți să te simți abandonat, nu poți fi victima celor întâmplate, nu pot exista situații fără ieșire și nici pericole la orizont nu pot exista când Dumnezeu este în tine. Le-ai trăit pentru că le-ai simțit pentru că nu știai că Dumnezeu este în tine, acum ai aflat și treptat schimbând ce gândești, vei schimba și nu vor mai veni momentele de neliniște.
Recomandările sunt tot legate de încrederea în Sine. Încredere care nu-mi închipui cum să ți-o construiești din cele câteva încurajări, aprecieri, rezultate obținute, toate mai mult sau mai puțin sincere sau mulțumitoare.
Cred că e bine că scriu la orele astea pentru că altfel aș scrie mult mai mult și nu știu cât de interesant ar mai fi… dacă așa este (ha!).
Următorul NAȘPA de care voiam să scriu este Îmbătrânirea. Nu știu de ce am scris așa pentru că între cele bune legat de acest aspect, căutând ceva care să-mi aline nițel suferința, este faptul că sunt sau au fost destui care nu au putut să ajungă la anii la care se spune că îmbătrânești. Și am mai aflat ceva bun de la ,,prietenul” meu, deși aflasem expresia ceva vreme înainte de la draga noastră Draga Olteanu Matei, și anume că îmbătrânirea începe de când m-am născut. M-am scos. M-am scos dar ce fac cu oglinda? Chestia aia cu neștersul nu merge, să nu încerci.
Altă parte parte bună este că nu tot ce scrie prin carte mi se potrivește deci stau foarte bine (ha). Vorbind de cei în cauză, nu de cei de față, regretele fac ravagii. Parcă scrisesem ceva despre ele, în orice caz urgent trebuie învățat cum să le eliminăm din viața noastră. Și fac o paranteză, chiar dacă am mai amintit de asta, am citit și am exersat și merge destul de bine, retrăirea celor regretate în felul în care ai fi vrut să o faci. Dacă se spune, și știința o confirmă, că ne făurim viitorul cu imaginația și mai ales cu trăirile noastre, de ce nu ne-am crea și trecutul? Se pare că sunt mai multe scrieri în acest sens dar eu îi mulțumesc lui Dumnezeu care mi-a auzit rugile și mi-a scos în cale această carte. Închis paranteza.
Gândurile la trecut și criticarea prezentului, trăitul prea mult în mental și mai puțin cu inima (atenție cei care trebuie să vedeți și pentru care nu există decât cât vă vedeți în oglindă) scrie la carte că îmbătrînește.
Paranteză: trecând prin fața băii am avut o revelație, pentru a înțelege mai ușor Divinul din om, imaginează-ți că vârtejurile din care sunt făcuți electronii și celelalte particule ale atomiilor, din care sunt făcute moleculele, din care sunt făcute țesuturile, oasele, mușchii, pielea și părul, toate din corpul tău, s-ar opri. Imaginează-ți că un electron care se pare este format din trei astfel de vârtejuri (sau tornade cum vrei să-i zici) ar devenii nimic pentru că vârtejurile ar înceta să se învârtă și astfel nu ar mai exista materie. Dacă forța care învârte vârtejul nu-I Dumnezeu, sau nu e făcută de Dumnezeu, El fiind acolo ca s-o întrețină, cui o atribui?
Și o altă paranteză referitor la Îmbătrânire m-ar scuti de ceva scris ar fi să pun tabelul aici și să spun că tot ce nu este pe coloana vopsită în verde îmbătrânește și este foarte corect și după zisele mele și după toate statisticile pe care vrei să le citești.
În carte scrie de cei care merg cu turma, expresia este a mea, adică așa fac toți, așa e bine, așa trebuie, așa scrie, nu mă apuc eu să gândesc altfel, mentalul trebuie să conducă, emoțiile nu-s pentru viața care este oricum grea că așa zic toți și nu pot eu să mi-o fac altfel! Creativitatea omorâtă se pare că este prima care omoară viața și aduce bătrânețea.
Recomandarea este, de bun simț zic eu, încrederea în sine, trăirea în prezent, trăirea emoțiilor, trăirea în iubire față de sine și față de ceilalți.
Nu pot să la renunt la a scrie despre ,,Coincidențe” și mai ales despre Verificatori pentru că le-am găsit și un alt nume: melc. Cred că se numește lașitate dar ca să nu învăț ce-i aia și să nu mă enervez i-am zis melc. Cum amintesc pe aici de ele, ca și când aș atinge coarnele unui melc, cum se reorganizează în sensul că întâi se schimbă, dispar unele și apar altele, și pe urmă își schimbă și orientările adică făceau ceva dar nu mai trebuie sau dintr-o dată sunt interesate de ceva (ce altădată considerau că este inexistent) fix în apropierea ,,anumitor” perioade din săptămână. Cum se zice ,,La pasărea chioară îi face Dumnezeu cuib”, mie mi-a dat Dumnezeu intuiție. Mi-a dat suficientă inimă cât să vreu să înțeleg de ce atrag măgăriile astea și suficientă inteligență să aflu cum pot scăpa de cele din mine care le-au atras. Și dacă mă întrebi cum de zic de Dumnezeu ca de altcineva, îți răspund că intuiția, gândul meu și al altora, toate sunt Dumnezeu.
Am scris odată un comentariu, la o lucrare ce se dorea a fi o cronică scrisă de cineva îndreptățit să o facă, care nu a fost ce se aștepta de la mine drept pentru care mi-a corectat o greșeală de ortografie. Dacă îți trece prin cap așa ceva, să nu o faci! Este cinci dimineața, dacă mai este ceva de corectat o fac mâine, adică azi, pe ziuă.
Până data viitoare: Lumină în suflet!
