Îndoiala. Am găsit acest cuvânt în dicționar (Jacques Martel – Marele Dictionar al bolilor și afecțiunilor) și m-a dus cu gândul la indecizii. Citind am aflat că nu are legătură una cu alta și cred că e mai ușor să trăiești indecis fiind decât cu îndoieli. Acum știu că orice decizie ai lua este cea corectă pentru că Dumnezeul din tine nu face greșeli. Când nu cunoști că analizele pe care le faci acum ți le proiectezi în viitor și le vei face de mai multe ori și chiar mai îndurerat, cât de grea și nedreaptă pare viața și cum ți se pare că nu se mai termină situațiile care vin și pentru care iar ai îndoieli?
,,Prietenul” meu zice că îndoiala este legată direct de mental. Pot să nu fiu de acord cu el? Indeciziile pot fi referitoare la haine, coafuri și tot felul de prostii din astea… a, și la culoarea lacului de unghii (ha!). Dacă sunt legate de mental și te zbârlești puțin la tine în oglindă, și-i zici celei din oglindă să se hotărască o dată, ar trebui să se rezolve mai repede decât în ani sau zeci de ani. Îndoiala se spune că este legată de întrebări referitoare la corectitudinea alegerilor făcute în viață, dacă ar ține doar de mental, un om normal analizează trage niște concluzii și închide ciclul acestor gânduri de care, se pare, nu scapi tocmai ușor. Și dacă nu scapi ușor înseamnă că mai este ceva în afară de mental, de rațional sau de voință. La recomandări vorbește de încrederea în vocea interioară, în intuiție și în viață. Încrederea asta nu o poți dobândi peste noapte, asta este clar, și nici asculțând vocea celor apropiați care te învață de bine. Încrederea în vocea ta interioară o ai ori dacă te-ai născut cu ea ori dacă intuiești sau înveți despre Divinul din tine. Cum totul este interconectat vocea ta interioară este un gând bun, o simțire bună dar care vine doar după ce tu cândva ai emis pe acestea bune. Încrederea în viață o poți dobândi după ce afli despre puterea omului de a-și atrage ceea ce a ales cândva, adică ecoul de care tot vorbesc eu. În relații după ce ai învățat să-ți pui în ordine prioritățile și impresiile, îți asculți intuiția și cred că liniștea pe care o capeți spune cel mai clar în care să stai și în care nu. Mă întorc la mental și zic că dacă trebuie să ai încredere, să-ți faci impresii, să-ți asculți vocea interioară și să-ți capeți liniștea, acestea nu mi se pare că ține de mental. Acestea sunt niște convingeri care duc la trăiri, frici, emoții, etc., care foarte greu pot fi disciplinate, mai ușor pot fi înlocuite cu trimiteri la Divinul din om și la Ecou (încrederea așa se învață cel mai ușor), cu metode dar asta este altă poveste.
Despre Ranchiună se zice că este un resentiment după care există dorința de răzbunare. Că este resentiment sunt de acord dar poate să nu fie mereu dorința de răzbunare… deși de multe ori le-am dorit să trăiască o zi măcar ce trăiam și se pare că încă mai trăiesc doar că acum am minte mai multă. Dacă m-aș fi gândit la răzbunare ar fi însemnat să fiu la fel, ,,de doi lei”, ca cel care a inițiat lanțul ,,coincidențelor”. La recomandări, în veci nu m-aș fi făcut bine, zice să accept cu inima că altfel mă îmbolnăvesc. Dacă nu aș fi știut de Ecou, cum și cine ar fi putut sa-mi zică mie: acceptă situația că… ,,așa e viața”? De ce să accept? Sigur că mă pot gândi la ceva rău făcut fără de voie, sau cu voie întors spatele, dar de regulă aceste analize sunt subiective și, vorbesc pentru oamenii normați și nu cei obsedați, nu mereu găsești punct de plecare în logica umană. Am zis că voi scrie un articol despre cum cele din piramida conștiinței cu vibrații joase atrag genul ăsta de hărțuitori. Este singurul motiv pentru care am făcut eforturi supraomenești ca să nu-i urăsc. Dumnezeu este și în ei, nu pot uita, nu am voie să uit. Asta cu ,,așa e viața” este o mentalitate venită de când minte nu se ține și care este adevărată doar dacă zici: așa este viața pentru că așa ai simțit-o și așa ai gândit-o. Devine un crez ce poate vine la noi din toți strămoșii din sute de ani înainte, poate veni din zonele geografice din care ne-am născut și din care trăim, din alte vieți… nici nu mai contează de unde vine câtă vreme avem acum metode de a schimba aceste credințe.
Dacă ai emis anterior suficiente vibrații înalte, acum o să-ți vină gândul bun și intuiția care îți vor spune două lucruri. Îți vor spune că ai emis suficiente frici, vinovății, amărăciune, rușine și furie (în piramidă sunte cele cu vibrații joase) încât să-ți atragi acum pe cei care te vor face să le retrăiești, chiar dacă nu-ți dai seama că seamănă cu cele emise anterior. Îți vor spune că dacă anterior ai avut o părere proastă despre tine, într-un fel sau altul, aceștia sau situațiile pentru care porți ranchiună, îți arată același lucru: lipsă de respect, de iubire, nu te aud, nu te văd, nedreptăți, te vor face să crezi că nu ești bun de nimic, că nu meriți și în funcție de ce emiți în continuare ți se vor aduce în viață și mai multe și mai dureroase situații. Părerea proastă despre tine poate fi la fel de bine părerea că Dumnezeu este sus în cer iar omul este mic și umil și trebuie să se umilească pentru a fi mântuit, iertat si altele de felul ăsta pentru care atragi toate relele.
Regrete… Regretele, zice în carte, hrănesc corpul cu suferință, cu supărare, cu nemulțumire pentru ce am făcut sau nu, am spus sau nu, am gândit sau nu. Când încă nu conștientizezi pe Dumnezeul din tine poți trăi greu de tot regretul că puteai să faci și n-ai făcut sau că nu ai făcut bine. Cred că Dumnezeu a fost blând cu mine și nu mi-a dat multe bătăi de cap în sensul ăsta dar ceva legat de un timp petrecut care să facă legătura cu cei dragi tot mi-a lăsat un gust amar în gură. Îi plâng pe cei care nu știu de Divinul din om și de ecou pentru că este foarte greu să duci asemenea poveri. Lazarev zicea că este unul dintre cele mai grele păcate (așa era traducerea) pentru că consideri că Dumnezeul din tine nu a făcut ce era corect sau că a greșit și asta nu se iartă ușor. Eu prefer să nu regret pentru că în varianta în care dacă acum simți regret, vor veni situații în care să simți și mai mult și mai intens regret și astea nu pot duce decât la boli, suferințe și evenimente de viață dintre cele mai grele. La recomandări se spune de atitudine pozitivă pentru că am făcut ce știam eu mai bine. Atitudinea pozitivă o fabrici cu gândul la ecou, frica de a nu ți se întoarce evenimente care să te facă să ai atitudine nașpa, dar nu-i simplu și nici gândul că altfel nu puteai face nu te încălzește. Sunt metode de eliberare a regretelor așa cum schimbarea șabloanelor de gândire, cu gândul la ecou, este de cel mai mare ajutor. Mai zice ceva de mă îmbunătățesc, câștig experiență, devin mai înțelept… din trecutul meu am învățat doar că acum nu aș fi cine sunt dacă nu treceam pe acolo. Nu-mi plac lecțiile și nu înțeleg noțiunea decât cea legată de școală (ha!).
Furia gred că are un million de grade ca intensitate. Nu o să pomenesc aici decât câte ceva din ce a trecut și pe lângă mine. Poate fi sub formă de manifestare exterioară, forme de nemulțumire violente, manifestarea unei revolte interioare dar poate fi și tăcută, interioară și doar greu de mangeriat. Greu de manageriat pentru că poate apare ca reacții de opunere la interdicții, opunere la mentalități și legi morale generalizate regionale, la așa trebuie, așa se face, așa e bine, etc. Că aceste trăiri nu fac bine, asta este clar, că aduc suferințe și asta este clar, aici scrie că organismul traduce furia în toxine pe care ficatul ar trebui să le biruie. El își face treaba până nu este suprasolicitat după care poate ceda. Și tensiunea poate crește în funcție de intensitatea furiei.
În afară de opuneri este și sentimentul de slăbiciune (când nu ai aflat că Divinul este în tine), de neputiință, de neînțelegere, conșientizarea faptului că ești emotiv, și toate astea răbufnesc într-un fel sau altul. Nu știu cum se poate identifica tiparele astea de trăiri dar știu că învățând încrederea în tine, în faptul că emisiile tale înalte vor aduce evenimente și situații pentru care să le retrăiești, fac să nu mai poată rezona cu cele joase emise anterior și deci treptat nu vor mai fi ocazii care să dea naștere furiei.
Până data viitoare: Lumină în suflet!