48 – Lenea și Invenția – Oboseala

Ca să fiu sinceră, în afară de câteva bancuri asociate cu niște desene haioase nu prea am mai auzit în ultima vreme de lene. Mă trimite mult acest cuvânt în copilărie dar acum că l-am găsit în dicționar și mai știu câte ceva și despre hrană sănătoasă, un supliment dătător de viață, m-am gândit și la cele vesele care se spun despre lene și m-am apucat de scris.

Se mai zice că lenea este un obicei de a te odihni în avans și poate fi adevărat și nu neapărat din cauza a ce se numește lene, de care nu am citit încă, ci și din cauze de nesănătate să zicem că boală sună prea nașpa. Exceptând starea de slăbiciune există foarte multe situații în care acțiunea care trebuie făcută nu-i deloc plăcută sau este intrată în rutină, plictisește și nu îți vine să te apuci. Am mai spus că rutina poate distruge relații dar atunci nu am asociat-o cu lenea. Dar da, într-o rutină din care nu se întrevăd prea multe aprecieri pentru că am auzit și aș fi spart un cap cuiva, norocul lui era că nu-l cunoșteam, ,,este treaba ei s-o facă, mama le făcea pe toate și nu se plângea”, și nici la prioritizat treburi nu ești prea bun cred că te mai apucă și lenea. Acum este posibil ca asta de care vorbesc eu să nu fie aceeași de cea de care vorbește ,,prietenul” meu în carte, dar ,,avântul” cu care faci sau nu faci acea acțiune necesară cred că tot lene se poate numi.

Trec la cele din carte care spune că lenea este tendința de a evita orice activitate și de a refuza orice efort. Evitând astfel să fiu criticat sau judecat rămân în monotonia mea. Lipsa asta de activitate are legătură și cu atitudinea față de viață care mai înseamnă, exceptând cazul de slăbiciune fizică, neiubirea vieții. Când nu ești conștient de ce înseamnă viața, că ni s-a dat și putem să ne bucurăm de ea, te poți împrăștia în timp și treburi ca în final să nu te apuci de nimic. Îmi place recomandarea care vorbește de descoperirea talentelor care conferă un sentiment de împlinire. Împlinire dacă te gândești să și faci ceva cu ele dacă tot le-ai descoperit. Un film care pare bun la sfârșitul serii poate fi un motiv care să-ți dea puțină viteză la făcut treabă. Un talent descoperit pentru care faci ceva cu mare drag ar fi de dorit. Că veni vorba de talente cunosc și admir pe unele care într-o îmbrăcăminte impecabilă, cu bijuteriile adecvate, intră în bucătărie pe o parte și când iese pe partea cealaltă este și mâncarea făcută și totul lucește. Unele se mișcă mai în reluare și poate și fără aceleași satisfacții dar ar fi păcat să amintesc de lene când voiam de fapt să duc vorba tot la talent.

O metodă destul de eficientă pentru a păcăli lenea este de a păcăli mintea. Îi spui minții că vrei să faci cutare treabă dar o amâni puțin că între timp te apuci de ceva care chiar face plăcere ca de exemplu o cafea, poate două… e, dacă nu iese poate o amâni pe ziua următoare ha! Ăsta s-ar numi puțin răsfăț dar dacă timpul îl permite, este ok.

Până să trec la lucruri mai serioase, sunt niște ziceri care îmi plac foarte mult mai ales că este despre eficiență: ,,cea mai eficientă este lenea” și ,,lenea este mama a nouă invenții din zece”! Cât de importantă este și de cât de mult ajutor este, ha! Nu mă paște niciun pericol să devin inventator dar poate ceva eficiență n-ar strica. Dacă nu îi pot lăuda pe cei care au inventat tocurile înalte și am auzit că au fost bărbați, sunt o grămadă de mașini inventate care ușurează munca și mărește eficiența. Deși zicerile sună bine aș zice că lenea nu prea are ce căuta pe aici ci mai degrabă eficiența.  

Oboseala este tot rezultatul lipsei motivației și a iubirii pentru viață chiar dacă este pentru viața în general sau pentru viața pe care o duci în acele momente. Când nu se știe de Dumnezeul din om și nici de Puterea omului adică ecoul, nu te poți concentra pe ceva pentru că totul pare fără rost, te duci în multe direcții cu neliniști, frici, suferințe, totul devine o zbatere pentru avansare, pare că ești incompetent, nu mai ai niciun interes iar pofta de viața pare ceva iluzie.   

Un sistem imunitar slăbit, aduce oboseala, un motiv de stres, surmenaj și lipsa de motivație nu numai că obosesc dar duc inevitabil și la o instabilitate emoțională. Posibil să ai și motive să-ți plângi de milă uneori dar ieși repede că dusul în jos este foarte primejdios. Astea mănâncă multă energie și așa era puțină, făcând ce trebuie pentru că nu este loc și pentru a face pe plac sufletului, viitorul nu se prea întrevede, din ce nu era pofta de viață se mai pierde iar. Vise, dorințe, teama de eșec, lipsa de energie face ca o retragere să fie binevenită.

Situațiile în care poți face doar ce trebuie pot fi în număr nelimitat dar sunt tot atâtea situații în care nu gândești că le faci cu puterea Dumnezeului din tine, atunci ai putea să le consideri rezultatul generozității tale, să îți permiți să faci pentru că în tine este energia lui Dumnezeu și poți face fără prea multă oboseală. Mult ar ajuta o astfel de abordare care construind altă atitudine vine cu un suflu mai mare de energie. Făcând ce nu place, ce trebuie, ce este nevoie nu prea mai ai timp să gândești la ce aș fi făcut dacă nu era situația asta sau ce aș vrea eu acum să fac și iar intrăm în conflictul dintre mental și emotional.   

Îmi vin în minte cuvinetle unui înțelept care spunea că dacă faci ce îți place nu va trebui să muncești nicio zi în viața ta. Este un ceva către care este bine să tinzi, să te gândești, să găsești dar sunt și situații care îți mănâncă din energie pentru că trăirile în timpul situațiilor se găsesc pe coloanal roșie. O hrană super procesată alături de cele din coloanal roșie scade vibrația, nu numai energia ci atacă și mineralele în principal care sunt cele care susțin viața iar un plus ar face mult bine.

Eu cred că în cele mai multe cazuri de lene și oboseală organismal este slăbit de cele care-i lipsesc și se pot suplimenta și mă refer la suplimente alimentare, este slăbit de o gândire care nu știe de Dumnezeu din om, de puterea omului adică de ecou, toate scăzând vibrația se ajunge iar în frici, neliniști, învinovățiri, boli și cercul se închide ajungându-se iar la crezurile pe care încă nu le știm.

Nu am terminat capitolul ,,coincidențe”, localizarea este importantă pentru unii și mai de neînțeles compania.

Până data viitoare: Lumină în suflet!

Posted in Blog | Leave a comment

47 – Timiditate – Emotivitate

Am început să înțeleg de ce nu mi-au plăcut temele. De fapt erau câteva care nu mă incomodau dar mai puține (una pe repede gândită era chimia dar numai cea anorganică). Un motiv ar fi fost că trebuia să respect o temă, nu? Indiferent în ce clasă eram tema era aferentă unei lecții sau unui grup de lecții. Nașpa. Acum am început cu timiditatea (nu le scriu cu litere mari că nu sunt prietenoase cu omu’, deci nu merită – ha!) după ce mă hotărâsem la altele, nu le mai înșir, dar fiind temele mele, scrierile mele, nu mai ascult de nimeni că nici note nu primesc (ha!).

De foarte de mică aud cuvintele astea, când pe una când pe alta (că nu prea sunt masculine!) ori pe rând ori împreună, timiditate, emotivitate drept pentru care chiar dacă am citit despre fiecare și voi scrie la fiecare câte ceva legat de ce am găsit la ,,prietenul” meu, eu nu fac diferența între ele. Mi-au cam ,,mâncat” destul de mult din viață, nu spun cât, și nici măcar nu-mi doresc să fiu crezută. Deși despre plâns am zis că scriu mai târziu, un fapt vesel mă trage acum de mânecă. După ce terminasem cu școlile, mi-a căzut în mână o carte care avea ca subiect zodiile acelea anuale, chinezești. Nici atunci și nici acum nu le iau în foarte serios decât pasaje care se potrivesc destul de bine cu ce cred eu despre anumite persoane. Atunci am deschis să văd și eu cum au cuprins atâta amar de oameni care s-au născut într-un an într-o singură zodie. Nu am reținut prea multe, nu-i domeniul meu de interes dar prima frază a fost de pomină pentru mine. Începea cu afirmația că în acea zodie copilul nu plânge niciodată! Nu spun cât am râs dar mi-aș fi dorit să fi fost adevărat.

O altă bazaconie, îmi vine să zic, pentru că mi se pare că nu are absolut nicio legătură sau dacă are undeva cineva a făcut niște traduceri groaznice. Mie orgoliu îmi sună a ceva foarte străin, ceva mai departe de mine decât este Soarele (azi a fost pe undeva în lume o eclipsă) iar definiția pe care am găsit-o (o las imediat) mi-a confirmat părerea. (Orgoliul este un substantiv neutru care înseamnă o părere foarte bună, adesea exagerată și nejustificată, despre sine însuși, despre propria valoare și importanță socială. Acesta este asociat cu sentimente de îngâmfare, vanitate, trufie sau suficiență.)

De ce am făcut paranteza asta pentru că într-o discuție aducând vorba de timiditate mi se răspunde foarte repede cu acest cuvânt, orgoliu. M-am scuzat că nu am știut să explic, am zis că nu poate fi vorba despre așa ceva și am închis subiectul. Mult mai târziu când într-un curs despre o terapie în care se lucrează cu emoții, gânduri, trăiri (am zis că merg la sigur) am amintit de aceste cuvinte, amândouă sau numai de unul deja nu mai contează, iar am auzit un singur cuvânt și acela era orgoliu.   

Să vedem ce zice ,,prietenul” meu (Jacques Martel – Marele Dictionar al bolilor și afecțiunilor) despre timiditate. ,,Timiditatea mă face să trec pe lângă lucruri minunate. Evit oamenii pe care nu îi cunosc. Îmi este teamă că sunt judecat și renunț la lucruri noi. Mă resemnez și refuz să mai lupt. Am tendința să mă simt în siguranță în rutina mea.” Am copiat mai mult pentru că nu le-aș fi putut spune mai bine. Mai spune că nu există iubirea și respectul de sine și nici încrederea în sine, soluția căutată este rămânerea într-un cadru cunoscut unde nu pot fi nici respins, nici rănit, nici neînțeles. Iar de aici comunicarea este doar cu cei care nu te fac să te simți amenințat, adică foarte slabă. Nu spun prin câte am trecut, nici când, dar când vorbesc despre cineva care dă aceste semne și mi se aruncă în față cuvântul orgoliu, nu pot decât să mă îndoiesc de cunoștințele unora pe care îi credeam mai documentați decât mine.

Recomandarea este ,,să acționez cu calm și să îmi ofer șansa de a descoperi, în fiecare zi, lucruri noi și oameni noi”. Ce faci când ești copil sau puțin mai mare și cuvintele descoperiri noi, lucruri noi, oameni noi, nu-ți spun decât despre și mai mari spaime și dorințe de retragere? Părerea mea, la sfârșit.  

Emotivitatea, trebuie să mă gândesc bine dacă am cunoscut-o, pare că este o stare aproape de explozie, și aproape de pierderea echilibrului. Starea de nesiguranță și tendința de a dramatiza nu-mi sunt chiar străine, tendința de a fi mai puțin activ cu mai puține proiecte și senzația de frică (așa scrie dar cred că sunt mai multe amestecate) sunt cunoștințe vechi. Tot tendința de izolare pentru protejare, iar frica de necunoscut abia de câțiva ani am reușit să o identific și să o denumesc pentru a putea face ceva cu ea. Sigur că aceste tensiuni duc și la afecțiuni, cel mai cunoscut îmi este accelerarea ritmului cardiac, adică inima în gât, care nu-i deloc prietenos cu omul. Dacă ai înțeles ceva până aici, vreau să înțelegi că pe un copil nu-l poți învinovăți de aceste trăiri ca fiind emise de el și nici pe părinți în cele mai multe cazuri așa cum tot aud în ultima vreme. Tot ce-i mai de neexplicat la adulți se dă vina pe copilărie. Numai vorbesc de doi copii care sunt la mica distanță năcuți și crescuți în același climat și sunt complet diferiți ca atitudine, vorbesc aici de cele cu care a venit pe lume din vieți anterioare, de la strămoși sau chiar din zonele geografice locuite anterior sau ulterior nașterii.

Recomandarea, mi se pare scrisă în chinezește, este să reintru în contact cu mine și să ,,consider emotivitatea un mod de comunicare cu ceilalți” (dacă ai idee de ce înseamnă comunicare în condițiile de mai sus). Pentru calmare recomandă meditație, relaxare pentru a fi reechilibrate emoțiile și redescoperite adevăratele nevoi. Iar ca să am încredere că totul vine spre mine perfect pentru evoluția mea… nu știu de ce dar, decât trăirile acela insuportabile, prefer mai puțină evoluție.

Lazarev m-a făcut să înțeleg că frica nu are miros așa cum se zicea despre câini, că ,,te miroase”. Am simțit eu că este o bazaconie și având de mică un cățel în curte știam că uneori era foarte agitat și lătra mult alteori deloc. El zicea că emisiile (straturile biocâmpului – expresiile din carte) omului căreia îi este teamă de câine se traduc prin dorința ca obiectul fricii să nu existe, adică să moară câinele. Biocâmpul câinelui traduce și-i spune că acel om vrea să-l omoare. De aici iese scandalul. Luându-mă după ecou, emisiile de frică de la om intensificându-se duc la agresivitatea din ce în ce mai mare a câinelui pentru ca frica să continue.

Pornind de la cuțu, când am realizat că o persoană importantă are și ea pe Dumnezeu în ea iar frica (nu știu dacă era chiar frică sau lipsa mea de încredere în a-mi aprecia lucrul făcut) mea în a o aborda putea să o facă să reacționeze mult mai rău decât mi-aș fi imaginat eu vreaodată, am lăsat garda jos și am abordat-o doar gândind la Dumnezeul din ea și la faptul că Dumnezeul din mine nu m-a lăsat să fac prostii (în lucrarea făcută). Rezultatul a fost spectaculos… pentru mine, clar! A fost una dintre cele mai mari victorii ale mele. Oricum trebuia să o abordez dar cu ce trăiri am făcut-o a fost victoria. Pentru cei mai mulți dintre cei pe care i-am cunoscut în viață, așa ceva este de neînțeles și sincer mă bucur dar dacă tot am găsit aceste afecțiuni la cuprinsul cărții am zis că poate fac mult bine cuiva pentru care sfaturile, încurajările, exemplele date și poate chiar o medicație, nu dau roade.

Ideea de separare, că Dumnezeu e sus (nu se ia în calcul că și sub este tot atâta cer) și doar El e mare și puternic, noi nu suntem perfecți și ne putem permite să ne purtăm oricum unul cu altul, nu aduce nimic bun. Zilele trecute am văzut grupate cuvintele respect, educație, onoare, caracter, cuvinte ce nu au nimic rău în ele dar într-un context în care se vorbea de ceva ce ar fi trebuit să simți, toate aceste cuvinte nu aveau nimic în comun cu idea de sentiment omenesc din care puteai dacă voiai să faci ceva pentru.

Nu am terminat capitolul ,,coincidențe”…

Până data viitoare: Lumină în suflet!

Posted in Blog | Leave a comment

46 – Nespuse – Sforăit – Polipi

Se pare că acel subiect care ar aborda fricile este mult ocolit. De câte ori mă gândesc la el îmi apar pe ecran alte subiecte mai ușor de abordat dar nu cred că sunt mai puțin importante. Și acum când scriu mă uit la unghiuțele mele care sigur au ceva de spus. Că veni vorba de spus, cred că nu vom cunoaște prea curând toate bolile sau afecțiunile care apar datorită celor nespuse mai mult decât celor spuse. Am citit eu că este mult mai bine să spui, să țipi, să spargi decât să taci ascunzând pe cele nespuse care în timp rod și rod (în organism bineînțeles) ajungând la multe rele. Motivele pentru care nu spunem, în ceartă sau nu, ce ne deranjează, ce nu vreau să fac, ce nu ar trebui să fac, ce aș face, ce consider că ar fi bine să fac… sunt în număr cu mult mai mare decât ne închipuim. Nu știu dacă voi face un articol despre tiroidă pentru că cei mai mulți nu ar citi nici titlul dacă nu este semnat de doctor dar și ea suferă din cauza celor nespuse. Suferă și posibil să aducă supărări de la afecțiuni sau chiar boli dintre cele mai grele. Am făcut cunoștință cu această tiroidă într-un moment în care vina aș fi atribuit-o multora, dar ei nu, pentru că nu sunt de specialitate. Îmi vin în minte mai multe cauze ce o supără deci cred că voi scrie un articol despre ea. În urma unei discuții cu cineva mai mult decât drag, dintre aceia pe care nu ți-i alegi, ți se dă, m-am trezit că ,,cineva” îmi apasă pe gât în partea din față atât de tare că trebuia să fac mereu niște mișcări care semănau cu tusea foarte mult. Aceași senzație o ai când te strănge cineva cu un fular în jurul gâtului și te forțezi să înghiți sau să tușești. Un medic deștept mi-a zis că este de la tiroidă și mi-a dat un mineral sub forma lui organică (drojdie de seleniu) pe care l-am luat mulți ani după acest moment și din alte cauze. Mi-a explicat că tiroida în fază incipientă doar s-a agitat puțin, foarte posibil să nu iasă la o analiză de laborator, să-mi amintesc însă ce am trăit ca să nu persist pentru că poate fi mai rău. Dacă sunt prea multe cuvinte, poți căuta altceva de citit, dar am plecat de la nespuse și aici astea au fost, iar pe lângă ele era constant sentimentul de umilire. Inima nu mă lăsa să spun ce cred sau să răspund iar discuția uneori lua amploarea acuzării, apărarea mea ar fi însemnând jignirea pe care eu nu o pot face deloc ușor. Nu ar fi fost o mare catastrofă să spun ce am de spus, timpul mi-a demonstrat, și poate că aș fi evitat simptomele pe care le-am suportat de la tiroidă. Am aflat, tot pe pielea mea, că acest mineral este de folos și în frici, spaime și, nu știu care sunt gradele de intensitate, panică. Ca să nu folosesc cuvinte mari spun doar neliniști, emoții, teama de ce se va întâmpla (pentru altcineva nu era nimic) le-au dovedit acest mineral.

Am ascultat odată un băiat deștept care spunea să te apuci de scris că pe urmă vezi tu ce scri. Avea dreptate, am pus un titlu, acum este altul, m-am gândit la un subiect, am trecut la altul și uite ce am ajuns să scriu. Gata paranteza.

Când nu vorbești atunci când ar trebui o faci din toate motivele din lume și cele mai multe sunt întemeiate dar la o analiză amănunțită ajungi iar la conflictul dintre mental și emotional, dintre toate regulile și legile și normele mai mult sau mai puțin de bun simț și emoționalul care înseamnă partea de optzeci la sută din emisiile tale legate de sentimente, trăiri, emoții, dorințe cunoscute sau necunoscute. Cu timpul găsind despre magneziu care ajută celulele nervoase și Dumnezeul din mine care îmi dă sau ar trebui să-mi dea putere și curaj (că doar El este Puterea) am renunțat la seleniu și nici nu am mai trăit simptomele tiroidei. A cincea ceakră (nu știu niciodată cum se scrie dar sper să îți dai seama despre ce vorbesc) este așezată în dreptul tiroidei și vorbește între altele despre inutilitatea exprimării în cazul în care oricum nu-s bun (după standardele imaginare sau impuse sau autoimpuse) de nimic, ce să mă mai și exprim. Trăiești așa ceva pentru că mai puțin ni se vorbește nouă despre descoperirea talentelor și a harurilor cu care cred că toți am fost înzestrați. Omul care trebuie (că așa zic toți) să fie umil și să se teamă de Dumnezeu se lasă umilit nu ridică capul nici nu vorbește iar pe urmă nu știe nu de unde vin bolile dar nici de ce necazurile vin unul după altul și parcă nu se mai termină.

Dacă toți (am auzit și eu de câțiva) înțelepții spun să lăsăm viața să meargă, eu acum caut un remediu, am putea încerca să stabilim o data la care să consider eu că ar fi oportun ca problema să aibă rezolvare. Asta începe să fie soluția mea dar pe care eu o aplic, nu spun povești. Cum în univers există toate situațiile, soluțiile și tot ce gândesc și nu gândesc, mi se pare firesc să existe și soluția la problema mea. Că nu știu acum drumul până la rezolvarea ei este adevărat, dar dacă îl voi afla și mă îmbolnăvesc sau stric o relație degeaba, este mai bine? Și am mai auzit că într-un caz de supărare al tiroidei te poți și îngrășa ca să nu mai vorbesc de stările nașpa de nervi despre care nu trebuie să fi medic ca să știi. Este mai mut decât folositor ca în acest timp să nu ne gândim la ce-o să se-ntâmple dacă, dacă, etc. Focusul pe prezent este de mare ajutor și căutarea materialelor scrise de cei care știu cum sau cu ce se iese din impas. Sunt metode de eliberare emoții, trăiri, frici la care te poți gândi în timpul ăsta. La baza piramidei și în coloana roșie din tabel sunt cele mai joase vibrații care se pot trăi și din caz de nevorbire. De aici poți înțelege că o hrană cu vibrații înalte (neprocesată) este de un real ajutor chiar pe lângă medicația de sinteză dată în cazuri mai grave.

Am găsit în cartea ,,prietenului” meu (Jacques Martel – Marele Dictionar al bolilor și afecțiunilor) afecțiuni de tipul emotivitate, timiditate care sigur pot duce la nespuse și implicit la simptomele amintite mai sus dar despre ele, în alt articol.

 Am ajuns, n-am terminat subiectul nespuselor pentru că eu le-am inventat, la sforăit. Oameni dragi mie s-au confruntat sau se confruntă cu acest sforăit deranjant pentru cei din jur. Am auzit de dispozitive inventate care nu cred că pot rezolva această afecțiune. Câtă vreme ceva din emisii au adus complicațiile în organism din cauza cărora se aude acest zgomot, o logică minima spune că doar schimbarea vibrațiilor acelor emisii va rezolva problema.

În carte se vorbește de un ,,obstacol de pe căile nazale sau laringe” care duce la acel zgomot. Acel obstacol s-a ivit din ancorarea în ,,idei vechi, în atitudini vechi sau în bunuri materiale”. Păstrarea unei situații sau relații pentru care emisiile emoțiilor, sentimentelor, trăirilor nu-și mai găsesc locul, a dus la crearea acelui obstacol.

Nașpa este (nu vreau să vorbesc din experiență) când cele nespuse devin spuse dar dorința de a fi înțelese este atât de mare încât vine înapoi tot ca dorință, nimeni nu înțelege nimic, ajungi iar la nespuse până stabilești data aia de care vorbeam iar până la ea caut soluții.

Era un banc cu soțul care tot căsca în timp ce soția vorbea până când aceasta s-a enervat și l-a întrebat de ce cască nefiind deloc politicos, la care soțul i-a zis că nu căsca doar încerca să zică și el ceva. Autorul cărții fiind bărbat cred că știa bancul și a mai zis ca și cauză pentru sforăit îmcercarea de a spune noaptea ce nu a reușit să exprime ziua. Mai vorbește și de posibilitatea unui sentiment de prins în capcană într-o relație, sforăitul însemnând astfel un strigăt de ajutor.

Recomandările țin de atenția pe lucruri noi și deschiderea spre schimbări, învățarea comunicării clare. Toate au sens dar… lucruri noi este o expresie care spune atât de multe încât legile, regulile, normele toate care-mi stau în cap, ce fac cu ele? Mă rog, este mult prea vagă exprimarea. Legat de comunicare, foarte adevărată, ajung la cele spuse anterior la cele nespuse, pentru că este foarte ușor să zici zi-i așa, spune ce vrei, spune că nu vrei, etc., etc., dar în fap teste unul dintre cele mai grele lucruri de făcut pentru unii care simt și își amintesc tot și au grijă de toți mai puțin de ei.

Cealaltă cu schimbarea este demențială! De ce? Păi am înțeles pe pielea mea să-mi schimb sistemul de gândire, am citit că mi-au ajuns în față astfel de materiale. Noul sistem spune că azi ,,critic” ce am ,,văzut” ieri. Mâine voi ,,critica” ce ,,văd” azi. Păi fac în așa fel încât azi să văd ce vreau să văd, să critic, să simt, etc., mâine! Dar, în afară de această schimbare de care nu mi-a vorbit nimeni, ce ar mai trebui să schimb? Poate nu vreau să schimb freza și nici croiala rochiei, și nici modul în care spăl vasele. Întrebarea mea este care din schimbări au importanță și cât de mare în a-mi face viața ușoară și frumoasă, bineînțeles și sănătoasă?

Polipul, nu spun eu ce este, arată clar către o persoană sau o situație care deranjează, se vrea evitarea, eliberarea (ca să nu zic eliminarea) dar nu este posibil. Iar sentiment de blocat, prins și nu se poate sustrage din situație pentru că… iar apare conflictul între mental și emoțional și iar comunicarea deficitară, neclară sau lipsă, adică nespusele.

Recomandarea este să te descurci cu responsabilitățile (partea mentală de care tocmai am vorbit) dar să-ți pui întrebarea cum să faci să te simți… liber (partea emoțională)? La întrebare nu dă nicio soluție. Pe vremea copilăriei mele (când schimbam scutecele la dinozouri, așa-mi zicea un coleg de serviciu cu simțul umorului (ha!)), era o modă cu scosul amigdalelor (nici de le n-am vorbit) și a polipilor, dacă se putea în aceași operație. Cauzele bolilor sigur țineau de trăirile părinților, ale bunicilor sau ale copiilor dar din alte vieți pentru că nu aveau cum ei să le trăiescă în jurul vârstei de cinci, șapte sau chiar mai mulți ani.

Nu am terminat capitolul ,,coincidențe”…

Până data viitoare: Lumină în suflet!

Posted in Blog | Leave a comment

45 – Dependențe

Dau lecții de ,,Pierdut timpu’”, ,,nu ie scumpe” (ha!)! Pentru un lucru, mai serios și posibil folositor, făcut în câteva ore, te relaxezi o zi juma’. Pentru un ceva, mai serios și posibil folositor, făcut într-o oră și nițel te relaxezi aproape o zi. Relaxarea înseamnă pierdut timp de căutat pe net și la televizor de regulă prostii care ,,are” poze, muzică și culori frumoase, i se mai zice și Răsfăț. Urmăriți-mă pentru mai multe sfaturi utile!  Cred că ar fi de comedie să scriu un articol despre pierdut vremea o zi…

Mai în glumă mai în serios am auzit că poate fi și asta o dependență, de televizor. Nu vorbesc aici despre ea pentru că sunt mult prea mofturoasă când îmi aleg cele pe care le urmăresc, puține la număr, și deci nu pe la tv îmi pierd eu vremea.

Până să-l citez pe ,,prietenul” meu (Jacques Martel – Marele Dictionar al bolilor și afecțiunilor), voi scrie câteva cuvinte despre părerile mele și despre o dependență despre care cei apropiați spun că nu o pot numi așa. 

Aud de foartă multă vreme de această afecțiune pe care unii o numesc boală, datorită răului pe care îl face și în timpul dependenței și în urma ei dacă s-a reușit scăparea de ea, și care de foarte puține ori se poate repara doar cu voința și cu sfaturi dintre cele mai înțelepte, binevoitoare, pertinente sau medicale. Și bineînțeles că dacă nu țin mereu de voință aceste sfaturi nici nu pot fi de folos mereu.

Probabil ca mulți alții și eu am gândit că unii nu vor să renunțe pentru că nu le pasă de cei apropiați, nici de faptul că ar putea fi părăsiți în fapt sau din relații, nici de explicațiile logice care demonstrează răul pe care îl aduce o asemenea dependență. ,,Nu le pasă” pare cea mai răspândită cauză până îi găsești pe cei care vor să iasă din dependență și în căutări (acolo unde cred ei că ar putea exista soluții) disperate nu reușesc.

Pentru cei apropiați mie, faptul că treizeci și ceva de ani stricam aerul din încăperi, stricam banii, stricam dinții dar nu trăgeam în piept, le da de înțeles că nu sunt dependentă de țigări. Și poate că așa era, aveam limită clară pe care mi-o impuneam datorită bugetului iar dacă rămâneam fără țigări nu plăngeam, nu mă duceam după ele indiferent de ora din zi, vreme sau de anotimp. Și totuși niciodată în acești ani nu m-am gândit să renunț, deci nu am încercat măcar până când…

Știam de ani buni de alimentație sănătoasă și suplimentele care trebuiau să mă ajute să-mi mențin silueta, pentru care nu eram niciodată mulțumită, începusem să învăț și despre sitemul de gândire, despre energii, ecou, despre terapia Theta și ce poți face cu ea, acum trebuia să le pun cap la cap să văd ce-mi lipsește de nu pot scăpa de kilogramele pe care le consideram în plus. Niște expresii din terapie mi-au deschis ochii asupra unui fapt pe care l-am citit ulterior în multe materiale, și anume că de fapt cu aceste dependențe îți umpli un gol din viață. Ok, și ce aveam de făcut? Să simt viața și să învăț să trăiesc fără fumat. Adică nu mă bucur suficient de fiecare moment al zilei, nu-i realizez valoarea? Mi-a fost mai ușor să zic de fumat dar problemele astea și cum m-am folosit de expresiile din terapie au fost despre a mă bucura de viață și a o simți fără mâncare în plus. Asta mă durea mai mult decât fumatul cu toate că, am mai scris despre omul sac și voi mai scrie, hrana mea și stilul de viață nu putea fi motivul kilogramelor în plus și o spun cu toată responsabilitatea. Deci m-am folosit de Theta și de expresiile că știu cum se simte și știu cum să trăiesc fără hrană în plus și fără țigări.

Un alt lucru greu de făcut este, am scris și un articol despre, trăitul în prezent. Pentru că știam cât este de important m-am focusat pe el. Gândeam mereu la miracolul de a fi în viață, la câte poți să faci ca să îți aducă bucurii, la cât de mult poți să-ți umpli timpul fără hrană în plus și țigări și mă concentram cât puteam mai mult pe ce fac în momentul de față. Ce se face cu terapia Theta se învață dar gândirea în acest fel ajută foarte mult. Aproape că uitasem ce am făcut eu cu expresiile în terapie, când după șapte luni am avut surpriza unei indispoziții care m-a făcut să nu le mai suport nici atunci nici după ce mi-a trecut. Cred că sunt șapte ani de atunci și tot de atunci am un pachet și ceva de țigări în sertar neatinse. Hrana deși am împuținat-o substanțial nu a dus la rezultatul dorit, trările care mențin kilogramele sunt altele care necesită abordări speciale. Perseverez.

În primă fază, ,,prietenul” meu spune că se speră a se umple, cu obiectul dependenței, un mare gol în iubirea de sine sau un gol în afecțiunea dată de unul din părinți. Încă nu știu ce recomandă dar cunosc câteva situații legate de afecțiunea ce părea lipsă a unui părinte iar de iubirea de sine nu ne-a învățat nimeni niciodată. Dacă am reușit relativ repede să scap și mai ales nu a fost foarte înrădăcinată a fost pentru faptul că nu am simțit lipsa de afecțiune de la părinți iar de iubit încoace am învățat de iubirea de sine ca iubire de Dumnezeul din mine, înainte mama m-a învățat să nu-L mânii pe Dumnezeu (adică să fiu mulțumită de cum sunt) ca să nu-mi dea altele mai rele.

Dependența poate fi de substanțe chimice, alcool, mâncare, fumat, muncă… zice în carte, eu adaug dependența de a face rău, de răzbunare. Toate acestea sunt mai mult sau mai puțin intense în funcție de cât de mare este golul interior. Cu cât te simți mai gol de realizări sau furios pe realizările altora, furios pe cum arăți, cu cât simți că nu ai bucurii în viață de fapt tu nu le simți, nu ai cunoscut bucurii și nu cunoști cum se simte bucuria, cu cât de mult ți-a lipsit afecțiunea în copilărie sau lipsa de afecțiune vine din spate de la strămoșii tăi, cu atât mai intense (nu știu dacă este corect termenul dar vreau să cred că există și din cele care pot avea leacuri) sunt dependențele.  

De droguri și senzații noi nu o să vorbesc eu dar în carte se vorbește de confruntarea sau mai bine zis teama de confruntare cu nesiguranța, cu incertitudinea și fricile. De aproape două mii de ani nu se mai vorbește de faptul (am scris în primele articole) că Dumnezeu este în om și de ecou adică de Puterea lui de a-și atrage evenimentele din viață conforme cu emisiile anterioare. Când începi să gândești că Dumnezeu este în tine și în dușmanul tău și în loc să-l judeci cauți să descoperi ce emoții ai trăit care i-au adus pe dușmani, treptat, treptat nesiguranța începe să se dizolve, incertitudinile devin mai puține. Orice decizie, drum, soluție ai urma, Dumnezeul din tine (dacă îl conștientizezi ca fiind în tine) va face ce trebuie ca să fie bine și fricile se vor împuțina pentru că vei afla și metode pentru a le veni de hac. Din aceste două cauze (necunoașteri) s-a ajuns în sute de ani la aceste droguri, la războaie, la boli și la luptele pentru putere. Energiile celor mai mulți ajung să dirijeze omenirea mai puțin în cunoștință de puterea pe care o are prin Dumnezeul din om.     

Și mâncarea și dulciurile folosesc la umplerea golului de tandrețe și iubire de sine. Dacă e să vorbim de părinți, direct proportional cu creșterea nivelului de trai, cresc și pretențiile. Pe mulți, foarte mulți i-am auzit spunând să nu iei copilul în brațe că se învață așa, să nu-l pupi că îi dai microbi (nu ai dar și dacă ai doar ți s-a spus că poți să-i transmiți și tu ai crezut), să-l înveți ce-i disciplina (vorbesc de cea exagerată) ca doar așa ajunge om mare… nu dau lecții nimănui, nu învinovățesc dar astea nu lasă loc de imaginea tandreții și a afecțiunii. Adult ajungând dai de alte pretenții și reguli care ,,trebuiesc” respectate, pe cele mai multe le respecți doar că ,,așa se face”, că așa au făcut și părinții și nu vorbesc numai de copilărie. Există o energetică a locului și există o energetică care se transmite din generații iar dacă aceasta este plină de reguli care tot vin, golurile resințite de iubire, afecțiune și tandrețe se vor mării și nu se vor umple niciodată. Revenind la tabelul meu (era să zic cel vesel) și măncarea și dulciurile și fricile și trăirile aferente nesiguranțelor, incertitudinilor, fricilor, acidifiază organismul, îl face să emită vibrații din ce în ce mai joase atrăgînd altele asemănătoare și boli și situații goaznice iar în toate aceste cazuri un tratament cu medicație de sinteză nu face decât să înrăutățească situația în sensul în care ori aduce alte boli, ori alte necazuri care vor face ca vibrațiile să fie din ce în ce mai joase. Vibrația bucuriei, a bucuriei scăpării din dependență, a evenimentelor de viață care să aducă bucurie… de unde să vină? De unde să vină vibrațiile înalte ale mulțumirii de sine, ale mulțumirii de viață, ale recunoștinței, ale împlinirii, dacă ani au fost emise doar vibrațiile joase din coloana roșie și de la baza piramidei?

Și în carte se spune că se trăiește eșec după eșec, ajungându-se, dacă mai era cazul, la sentimentul de neputință. Inevitabil se ajunge la a te crede ,,nimic” și atunci ce rost mai are să mai lupți, și te duci iar la obiectul dependenței.

Recomandările… sunt puțin scrise în limba chinează iar dacă le-aș fi citit în urmă cu douăzeci de ani mi s-ar fi părut scrise în limba japonează! Bineînțeles le stăpânesc pe amândouă la perfecție (ha!)! ,,Accept să fiu deschis față de necunoscut, spre calea care mă va conduce spre obiectivele mele de împlinire de sine”. Am fost rea, la începutul cărții se specifică modul în care aceste scrieri vor fi de folos dacă vor fi citite, de multe ori până la vindecare, silabă cu silabă tot ce scrie la afecțiunea respectivă. Atunci nu mai trebuie eu să fiu de acord cu ce este scris adică cu recomandările. Am însă mari dubii că un dependent ar avea răbdarea, intenția măcar, să citească măcar o dată ce a scris omul ăsta în carte. Unii erau și poate sunt dintre cei mai deștepți oameni, cum să înceapă să creadă în el când de două mii de ani toți ne spun să plecăm capul că suntem mici și nesemnificativi? ,,Iubirea necondiționată este începutul vindecării”. Este foarte adevărat dar dacă nu ști că întâi trebuie să te iubești pe tine, pe Dumnezeul din tine, ca pe urmă să auzi ecoul care spune ,,te iubesc”, nu o să înțelegi niciodată ,,de ce trebuie eu să iubesc ca prostu’ fără să am nimic în schimb?” Mai scrie ceva foarte adevărat referitor la cautarea unei metode naturale de vindecare, de ce? Pentru că și din hrana sau suplimentele naturale și dintr-o schimbare de gândire către bine vor rezulta emisii de vibrații înalte care nu vor mai rezona cu cele joase emise în anii de suferință, astfel organismul poate să revină la viață încet încet iar dependența va începe să se dizolve.   

Nu știu dacă voi scrie despre fumat și mâncat dar consider că trăitul în prezent, bucuria conștientă a fiecărui moment și a miracolului vieții, învățarea despre ecou și mai ales a faptului că urmașii pot trăi aceleași frici, nemulțumiri și dezamăgiri de sine, ar trebui să fie un motiv foarte serios pentru care să vrei să înveți cum să scapi de ele.  În urmă cu doi ani o săptămână am simțit ceva în ochi, parcă un fir de praf sau nisip nu se gândea să plece. Poate am mai avut în trecut astfel de situații, nu știu, dar acum îmi amintesc destul de des de momentele acelea și imediat mă duc cu gândul la recunoștința pentru sănătatea pe care o am. Mereu găsim ceva pentru care la timpul present să fim recunoscători.

Nu am terminat capitolul ,,coincidențe”…

Până data viitoare: Lumină în suflet!

Posted in Blog | Leave a comment

44 – Căldura – cum o suporți

Dacă am scris de frig și friguroși acum să scriu și de căldură având în vedere temperaturile de afară sau de faptul că este vară, sau de amândouă. Și ca să mă aliniez cu ce fac eu de obicei nu voi recapitula ce am scris la frig deși cauzele, pot fi destul de asemănătoare. În nealiniere la cele pe care le fac am început să scriu cu ceva timp înainte de ora 2 dimineața sau noaptea oricum este până să apară zorile, rămâne de văzut când îl urc și în blog.

Până să citesc ce scrie ,,prietenul” meu (Jacques Martel – Marele Dictionar al bolilor și afecțiunilor), să justific puțin de ce am zis de cauze asemănătoare și unele identice. Orice boală, suportarea cu greu a frigului sau căldurii nu este o stare de sănătate, are la bază mai multe sau mai puține toxine (sau acizi cum le zic eu) care provin din alimentație și din cele fabricate de corp în urma gândirii care nu este în acord cu vibrațiile înalte, din tabel coloanal roșie. Pot spune din experiență că întâi începând cu alimentația, mai puțin procesată și cu suplimente care să aibă o componentă naturală sau minerale care să neutralizeze acizii, și pe urmă cu înțelegerea și schimbarea gândirii, rezistența mea la frig a crescut și la căldură deși nu m-a supărat atât de tare.

Cu alimentația, coloana verde din tabel, așa cum zice și Bruce Lipton, ce-i neprocesat este mult mai ușor de acceptat de către celulele care recunosc mineralele, vitaminele, acizii buni și altele pe care le folosesc. Pe cele procesate sau sintetice celulele nu le recunosc și le resping atunci când celulele funcționează normal. Totuși la gândirea din coloana roșie lucrurile nu stau normal iar celulele au de suferit din cauza toxinelor din alimente și din creația corpului.

Cele de mai sus este modelul (conform tabel) pe care l-am înțeles și mi-am văzut niște ,,saci în căruță”. Cum sunt atentă la oamenii dragi și la cei care m-au înconjurat în viață am constatat că modelul meu este valabil într-o măsură destul de mare.

Și la frig și la cald în afară de alimentație, prima cauză este convingerea că ești doar cât se vede în oglindă. Te vezi mic și te aperi de toți și de toate ideile, crezurile și trăirile care nu sunt aliniate la ce crezi tu. Numai uitându-te la dimensiunile atomului, și în univers eu am convingerea că nu există ,,nimic”, realizezi că suntem Una cu Tot. Când ce emiți (convingeri) se întorc la sursă, cum poți să dai vina pe erupțiile solare, ca atacant la piele, de la un an la altul, când tu ți-ai ,,fabricat” sensibilitatea la căldură prin alimentație și convingeri? Și tot prin convingeri ți-ai ,,fabricat” și sensibilitatea la frig și de fapt toate sensibilitățile. A doua cauză este că nu vrei să înțelegi că emisiile (gânduri, trăiri, convingeri) tale sunt mai puternice decât orice radiație și orice temperatură scăzută. Tot se întâmplă așa cum crezi iar schimbând ce crezi schimbi și nivelul de ,,sensibilitate”.

Accesele de căldură, spune ,,prietenul” meu, pot apărea după stat la soare, am pățit-o urât de tot cu o insolație care m-a ținut la pat și tremurat cu pat cu tot, medicamente și zeci de ani de purtat pălărie de soare la plajă. Mai pot apărea după făcut sport mai mult, nu este cazul meu n-am pățit așa ceva (ha!), în încăperi mici sau neaerisite, cum îmi place aerul curat m-aș încinge de la nervi întâi (ha!)… încă sunt la ,,fă ce zice popa, nu ce face el” că teoria o știu!

Știam că furia dă călduri și febră dar că este de la lipsă de respect de sine nu știam. Când nu ai respect de sine nici cei din jur nu te respectă și în funcție de cât de tare te doare te încălzești mai mult sau mai puțin de la furie. Are sens.

Febra înseamnă emoții care ard. Griji pentru, posibil, toate mai mult sau mai puțin importante în afară de sinele meu, ard pentru că interiorul se simte obosit, nu i se acordă nici respect nici iubire și se transformă în febră care obligă corpul să-și ia porția de atenție chiar dacă numai prin stat la pat. Ca și în cazurile de răceală, gripă, viroză sau ceva de genul, când devin serioase și febra își spune rău de tot cuvântul, poți trăi stările pe care le-au trăit părinții sau strămoșii lor. Trăirile lor intense de neputință, lipsă de respect de sine, conflicte cu umilire și replici care îngheață, toate conform ecoului revin la sursă și foarte probabil nu ai idee ce și de ce ți se întâmplă.

Bufeurile se zice că sunt de la un conflict interior și poate că așa este dar cred că în nouăzeci și ceva la sută din cazuri este vorba de credințe! Așa spune toată lumea, așa spun și medicii că la menopauză poți să le ai și, mai rău, că este ceva normal! Dacă de mulți ani tot se propagă aceste crezuri ele intră în energetica locului, a categoriei de oameni, aici femei, și ce să vezi, așa se întâmplă, cum zic toți. Eu îl iubesc pe ,,prietenul” meu dar aici este pe lângă cu recomandările. Ia vezi tu cum este când treci pe mai multe alimente neprocesate, ia ceva minerale care să mai neutralizeze din acizi, schimbă convingerea în cea în care ,,mie mi se întâmplă după cum cred eu”, gândește că și în femeie este Dumnezeu și când ne-a făcut ne-a făcut pe toți la fel doar că noi ne schimbăm credințele… și vezi ce se-ntâmplă? Că în timp se încetățenește și credința că ,,s-a dus tinerețea și deci și fericirea și vin bolile și neputința”, este foarte adevărat iar aceasta dă furie care duce la bufeuri și asta este adevărat dar acestea au plecat de la o credință care poate să nu fie a ta.

Despre ,,coincidențe” deși îmi este greață, scriu ceva. O remarcă spusă la sigur cui trebuia a făcut ca lucrurile să se schimbe să devină alt capăt de fir ascultat pentru a putea suna la momentul oportun pentru localizare. Dacă beneficiul este de doi lei, asemenea ecoului vor veni evenimente pentru care să ceară mai mult și mai intens doi lei. Nimic nu se va aduna iar sărăcia va fi ,,lucie”. Un Feedback cerut ,,a șaptea zi după Scripturi” face timp pentru localizare. Văd că ,,sri – găinării” a rămas fără buget și nu-și permite verificatori și în alte locații. Nu am făcut febră, deci nu m-am enervat, mă gândesc însă ce ar face ,,nașul” (despre el în articolele anterioare) dacă brusc voi răspunde din alt loc? Va trimite bombe în mijloacele de transport sau se așteaptă să îi cer voie să plec? Presupunând că eu sunt cam proastă, ei cred că eu nu știu de metode de a-i ocoli, și mai ales eu nu știu când ei sunt la telefon și, cred ei, răspund fără să mă gândesc. Că urmașii lor ar putea trăi urmările acțiunilor lor, nu le trece prin cap că ,,ei e deștepți”!

Până data viitoare: Lumină în suflet!

Posted in Blog | Leave a comment

43 – Răceală – Gripă

Iar era să ocolesc acest subiect pentru că găsisem altele care ne încurcă viața uneori, spre tot timpul, pentru că ne pun piedici. Nu voi renunța dar pentru că începusem cu frigul, tusea și junghiul (ha!), nu, că pe ăsta nu l-am găsit, am zis să termin puțin la acest capitol pentru care unii au atât de mare atenție încât le uită pe cele care chiar încurcă mersul lucrurilor mai mult decât orice altceva. Am zis că nu vreau să folosesc cuvinte ,,mari” mai ales când sunt grele și dor ca unele boli.

Am început să scriu, mai târziu ca de obicei, și pentru că mi-a luat fața starea țărilor care se confruntă cu incendiile. Nu pot să nu mă gândesc la ele chiar dacă o fac în felul meu adică mă rog pentru cei care se luptă cu flăcările să reziste, să aibă putere și să nu-și piardă curajul și energia. Și pentru că tot o fac în felul meu o să caut zilele astea și niște răspunsuri referitor la cauzele care au atras asemenea amărăciuni pe capul oamenilor. Vorbind de cauze așa m-am hotărât totuși să scriu acest articol pentru că ,,luatul” paraziților care stau la baza acestor afecțiuni, adică răceală și gripă, nu este decât o jalnică scuză pentru cei care se consideră și în acest caz victime, dar despre asta mai la sfârșitul articolului.

Pentru că am fost la magazin să-mi iau porția de vitamine, compania prin oamenii de la centru mi-au trimis un mail care între alte informații avea și un test cu câteva întrebări. Eu am vrut și am răspuns dar aș fi modificat sau schimbat o mare parte din ele. De ce? Dacă toate suplimentele lor au o componentă foarte mare naturală, știu și din rezultatele pe care le am, și sunt procesate la rece și tot ce-i natural alcalinizează organismul, cum ar putea o vitamina C să fie bună doar la răceală? Iar mă duc la tabel și văd că tot ce-i cu verde este pentru binele meu atât la sănătate cât și la evenimente de viață. Deci întrebările erau legate de răceală: dacă am mai răcit de când le iau, dacă suport mai bine răceala după ce am început să le iau… nu le mai țin minte pe toate dar consider că, deși sunt constrânși de normele și legile medicinei convenționale, își fac un mare deserviciu restrângând aria de folosință a vitaminei C, arie care este uriașă. Molecula de colagen fiind foarte mare se pare că mai greu intră în celulă chiar dacă este din supliment alimentar, dar organismul, cu ajutorul vitaminei C, își fabrică colagenul pe care celula îl recunoaște ca fiind de-al lui și așa ajunge unde este nevoie de el. Având suficientă vitamină C nici probleme cu articulațiile nu vor mai fi, și nici riduri! Asta nu se știe prea bine. Ochiul, datorită conținutului mare de colagen, este cel mai mare utilizator de Vitamina C. Sângele este ajutat foarte mult în fluidizarea lui de Vitamina C. Și câte astfel de exemple mai pot fi date! Nu mai țin minte de când nu am răcit nici de când nu stau fără ele, suplimentele mele, mineralele, vitaminele și omega dar eu nu le iau contra răcelii ci pentru a menține echilibrul PH-ului și (mi-a trecut un glonț prin cap) pentru a-mi menține ideile de a enerva pe aici pe unul sau pe altul (ha!) dintre cei care zic că bat câmpii.       

Răceala, zice ,,prietenul” meu (Jacques Martel – Marele Dictionar al bolilor și afecțiunilor) este ,,o infecție virală care declanșează tuse și curgerea nasului. Dă dureri de spate, oboseală și nas înfundat”. Dacă se datorează unui virus și se crede că ,,se ia” se numește și contagioasă. Am zis că spun la sfârșit de cauzele care duc la atragerea virusului, prietenul meu scrie de ,,confuzia gândurilor”. Este mai complet decât indecizia de care știam eu. Mai de aproape, mai de departe, toți răciții pe care îi cunosc și i-am cunoscut cât să-mi dau seama, de când știu de cauzele astea, au avut momente de indecizie. Confuzia mă face să nu știu încotro s-o apuc și, cam cum mă apuc eu de făcut curat în casă, de unde să încep. Obligațiile familiare sau profesionale mă copleșesc, iar toate astea făcându-mă să mă retrag în mine îmi aduce frigul care declanșează răceala. De fapt acest gen de vibrație atrage vibrația parazitului care se formează și-și face de cap în organismul meu. În frig și oboseală stau departe de ceilalți și dacă sunt deștept și nu mă gândesc la d-alea negre, poate stau de vorbă puțin și cu mine și mă mai și opresc din alergătură. Nasul înfundat spune că nu vreau pe cineva sau ceva pe aproape că ,,nu-mi miroase” a bine, iar frigul se pare că vine de la niște cuvinte care m-au înghețat pentru că m-au rănit, dezamăgit și învinovățit. Posibil cuvintele astea să mi le adresez eu mie având în vedere că se poartă, este la modă, profesionalismul, perfecțiunea, etc., iar eu sunt departe de a fi la modă. Dacă doare și pieptul și capul se ajunge la mai vechiul conflict dintre mental și emoțional, unul din planuri fiind mai ostracizat decât celălalt. Și, așa cum știu și eu, mai zice în carte că pentru că mă simt victimă accept virușii, eu zic că-i atrag.     

Recomandările sunt cele care mă au în centrul, sau trebuie să mă aibă, în centrul atenției mele. Să am eu, ceilalți au treabă, grijă de mine, în odihnă să-mi clarific ce și de unde să încep, și cel mai important lucru este să încetez să mai cred ce fac toți, ce zic toți, ce se zice că este cel mai bine, etc. și nu pentru că cineva ar minți ci pentru că drumul meu este despre ce cred eu. Când realizez, întâi învăț puțin, că drumul meu se întinde în fața mea, atom cu atom se leagă și dezleagă, conform cu crezurilor mele, atunci devin stăpân pe viața mea și când zic și cred că eu nu iau răceala (virus, bacterie, sau orice alt parazit), nu o iau și nu am luat-o.

Gripa este cauzată tot de un virus dar afectează corpul mai puternic decât răceala, așa se zice. Pentru că dă febră și frisoane, între altele, se leagă de furie. Cineva sau ceva mă înfurie. Ori nu sunt de acord cu ceva sau cineva ori, mult mai rău, nu știu de ce sau pe cine sunt furios. Un conflict, posibil în familie, în care ,,nu pot înghiți” o situație, risc să pierd ceva ce era al meu, pe cineva, influențe pe care nu le consider bune, etc.  În dorința, când nu mă cunosc și nu sunt stăpân pe viața mea, de a obține aprecierea celor din familie, devin indecisă și confuză în alegerile pe care trebuie să le fac, agravez starea și aleg să stau în pat ca să nu mai rezolv nimic. Nu eu aleg, corpul nu mai știe îcotro s-o ia și obosește foarte tare, îi scade energia.

Credințe și frici! Conform ecoului dacă eu cred că iau gripa de la colegu’ sau soțu’ o iau, dacă îmi e frică de gripă și îmi e frică că o iau, pentru că aud de mulți gripați, o iau.  

Încrederea în mine este la pământ, ce-mi rămâne este să cred pe ceilalți după care mă simt invadat de ei și chiar manipulat. Dacă încrederea și stima de sine sunt în legătură directă cu sistemul meu imunitar, atunci virusul mă va invada la fel cum mă simt invadat de ceilalți. Fără încredere în mine pot trăi dezamăgiri, decepții, frustrări care mă fac să nu mai simt ce-i în jurul meu și nasul meu nu prea mai simte multe și va respira greu.

Ca recomandare, se pare că exprimarea emoțiilor este cheia. Asta ar însemna curajul și puterea lui ,,eu sunt”! Dumnezeul din mine ia decizii, crede după ce spune sufletul meu și știe că dacă alimentez fricile ele vor veni și dacă alimentez indeciziile ele vor reveni și dacă învăț să fiu stăpână pe viața mea, treptat voi scăpa de boli și de frici, indecizii, confuzii și tot alaiul lor.

Într-un manual de Theta am găsit concis ce le știam de prin alte materiale și anume trăirile care atrag astfel de paraziți. Le-am mai scris și în tabel pe care îl voi pune iar. Bacteriile nocive sunt atrase de emoția vinovăției. Fungii patogeni sunt atrași de resentimente. Virușii patogeni sunt atrași de lipsa prețuirii de sine (nu merit). Ciupercile sunt atrase de lipsa prețuirii de sine alături de vinovăția.

Acești paraziți, nici nu sunt toți trecuți, și cei pe care îi vedem ca muște, gândaci, țânțari, etc. sunt atrași de vibrațiile noastre joase (vezi piramida conștiinței) inclusiv de sentimentul că sunt manipulat. Cei din organismul nostru nu se pot dezvolta în mediu alcalin adică în mâncare neprocesată și în trăirile din coloana verde. Este foarte bine ca în boală să se asocieze tratamentul dat de medic cu minerale și alimentație neprocesată. Asta zic eu din experiență și am zis de tratament de la medic pentru liniștea celor care nu știu suficiente despre cele din tabel. În mai multe rânduri am tratat infecție cu puroi la măsea (abces) cu un ulei concentrat de oregano băut nu local, calciu, magneziu, toate în suplimentele mele pe care le cred naturale. În două zile spre trei nu mai aveam nimic. Sunt care pot confirma că atunci când cineva din familie avea gripă confirmată de medic și cu tratament de la el, eu nu aveam nimic, nu am luat niciodată deși se repeta la anumite intervale și, cel mai important, nicunul din copiii mei nu o luau.

Nu spun să faci așa dacă nu ai la bază informații pe care să te bazezi care să îți formeze o altă credință decât a celor mai mulți.

Paraziții nu vor mai intra în casă dacă eu le trăiesc pe cele din coloana verde. Cel mai important… hărțuitorii, sexuali sau nesexuali, cei care urmăresc anumite interese sau urmăresc să se răzbune pentru ce nu au fost ei capabili să aibă sau să facă, se vor dizolva în sensul că vor găsi ceva mai bun de făcut, vor crede că cei urmăriți sunt prea proști ca să le mai dea atenție sau nu vor obține nimic și vor innebuni în obsesia lor pentru obiectul obsedat sau obsesia pentru dorința de a face rău ca răzbunare sau vor muri. Pe aici sunt și ,,Coincidențele”.

Îmi vin în minte două cazuri de suferinzi de una sau alta sau ambele afecțiuni și nu pot să nu mă gândesc la Ecou. Un caz este acela în care într-o anumită și aceași perioadă a anului făcea gripă din cele cu febră, cu stat în pat deși felul persoanei era de titirez, cu injecții cu antibiotic cu dureri și de la antibiotic și de la mușchii injectați. Cunoscând perioada nașterii și câte ceva despre cum a fost nașterea și care era situația dintre părinți înainte și după, pot spune că parte din cauzele care atrag gripa le avea dar cel mai mult se repeta relația părinților și trăirile lor. Este tiparul complet al celor care atrag astfel de viruși. Au fost timpuri în care generațiile din urmă nu știau, nu aveau de ales și ascundeau sau își trăiau cum puteau emoțiile, sentimentele, regretele și toate amărăciunile celor care au trait la mijlocul secolului trecut. În altă situație conflict între părinți, stins dar ecoul își face treaba, înghețul cuvintelor, furia și dezamăgirea, învinovățirea, regretul sau părerea falsă de neputiință, părerea proastă despre sine și tot alaiul de simtăminte revin acum și la copii.     

Până data viitoare: Lumină în suflet!

Posted in Blog | Leave a comment

42 – Nemulțumire – Neliniște – Imbătrânire

Era ,,Tusea și Junghiul” o vorbă de care mi-am tot amintit zilele astea după ce am scris articolul anterior așa încât am căutat la ,,prietenul” meu (Jacques Martel – Marele Dictionar al bolilor și afecțiunilor) să văd ce scrie la Junghi și, surpriză, n-am găsit. Ar fi trebuit să caut ce înseamnă junghi și să fac alte căutări dar poate o voi face cu altă ocazie dat fiind că nu am fost procopsită niciodată cu așa ceva deci nici nu știu cât de stringente ar fi astfel de informații. Introducerea mea a fost cam un mănunchi de bălării și pentru că încerc să mă acomodez cu o tastatură mai veche iar schimbările astea, mai ales din cele cu calculatoare, nu-mi sunt mereu ok. Curajul să încep altceva mi l-a dat și faptul că azi a fost o zi mai specială cu bucurii de la cei mai dragi mie.

Din cuprins am găsit că scrie despre Nemulțumire. Sincer mă gândeam că o să citesc vreo trei pagini și o să abandonez subiectul căutând și altceva care să rezoneze cu vibrațiile nașpa pe care le-am trăit o viață. Surpriză! Se pare că oamenii sunt mult mai sănătoși la cap decât am fost, și poate mai sunt, eu. Am găsit ,,trei” rânduri și nici acum nu-mi vine să cred de ce aș avea eu atât de multe de spus.

Am găsit că ,,nu sunt satisfăcut de ceea ce mi se întâmplă în viață”. Cred că nu aș putea spune așa ceva pentru că așa cum îmi găseam ,,nod în papură” la multe dintre cele pe care le făceam tot așa vedeam și care sunt cele mai multe de care eu mă bucur sau ar trebui să mă bucur, pentru care am muncit sau doar am fost văzută de Dumnezeu și le am în viața mea. Că acestea alternau și că atunci când vedeam negru în jurul meu căutam strângând din dinți pe alea bune, asta-i altă poveste. Modelul care mă salva atunci și multă vreme din viață a fost ,,nu-L mânia pe Dumnezeu ca să nu-ți dea câte poți duce”. În ideea că ,,lasă că-mi ajunge”, nu-l recomand. De ce? Păi dacă în om este Dumnezeu, El nu merită tot ce-i mai bun? Asta nu înseamnă că nu poți fi și este foarte bine chiar să fii recunoscător pentru tot ce ai. Doar o schimbare de perspectivă: este ok ce am și ce sunt dar caut și fac și găsesc căi de a avea, a fi, a putea pentru că sunt capabilă, a face mai mult. Asta nu include și a da în cap pentru a avea eu sau a unelti împotriva cui nu a zis ca mine. Pentru astea emisia lipsei se va accentua și vei avea lipsuri din ce în ce mai mari. Numai recunoștința sinceră aduce cele dorite (îmi amintește și mie cineva din când în când? – ha!). Iar am luat-o puțin pe lâgnă și o să scriu la sfârșit pentru că am avut azi și o… puțină ,,grață” să-i zic deși ar fi trebuit să mi se fi bătătorit ,,pielea” până acum.

Urmează ,,sunt prea perfecționist”. Aș mai adăuga o expresie care mi se pare că face mai mult rău decât bine: nimeni nu-i perfect. Dacă în anumite direcții, să zicem, anumite rezultate pot fi măsurate, în cele mai multe sunt doar ,,ceva” de atins și nu pot considera că l-am atins pentru că lumea zice că nu se poate, că perfecțiunea nu există la fel cum nimeni nu-i perfect. Păi dacă-i așa suntem toți (cu excepția câtorva genii care bineînțeles nu pot fi în viață) niște amărâți, mediocrități care i-au scăpat din mână lui Dumnezeu în timp ce-și forma mâna pentru genii. Dacă strângi pe unul cu ușa cu întrebări de genul: în comparație cu ce, cu cine, cine a zis, unde este șablonul perfect, etc., vei obține răspunsuri cel puțin filozofice iar cele mai sincere vor fi de genul: așa zic toți.

Nu știu eu dacă mai sunt în temă dar de departe un mare rău pentru nemulțumiți este acela de a nu fi aflat de Dumnezeul din om, pentru că pentru o categorie de oameni marile nemulțumiri se referă la ce am făcut, ce puteam să fac, ce am zis, ce puteam să zic, dacă eram așa, dacă eram altfel… Nemulțumirile astea, nu știu ce pot face medicii dedicați, nu trec ușor cu aprecierile celor din jur, nici ale celor dragi, nemulțumirile astea uneori dacă nu duc la greșeli mai mari sigur duc la afecțiuni care numai bucurie nu aduc. Dacă nu crezi că Dumnezeul din tine a făcut și ceva bun până acum și că te-a făcut să arăți într-un fel pentru care ar trebui să fii recunoscător, atunci măcar ideea că ecoul ar putea fi adevărat, și că nemulțumirea de acum aduce altele poate mai grele, ar trebui să te facă să-ți reconsideri realizările și cine ești.

Ca recomandări spune să cauți cauza nemulțumirii și să schimbi cu ceva mai bun. Nu știu dacă este chiar la îndemână, mie nu mi-ar fi fost de niciun folos.

Neliniștea scrie că vine din angoasă și frică. Așa o fi, știu doar că în puținele momente când apare nu-i deloc plăcută. Nu cred că poți conștientiza atunci din ce sau de unde vine deși poate încerci să-ți pui creierul la treabă începând să numeri pe degete cam ce motive ai avea. Motivele nu sunt dar starea este. Tragi aer în piept te îndrepți către a face ceva, acțiuni mai ușor de controlat care te-ar aduce mai aproape de liniște, sau dacă întrezărești situația neliniștitoare, mai aproape de a o rezolva. Se amintește de o stare simțită anterior de abandon, de a te simți victima celor ce se întâmplă, situații fără putiință de schimbat, îndoială sau întrezărirea vreunui pericol real sau imaginar. Toate astea nu prea pot fi gestionate în momentele de neliniște dar pot fi făcute să apară din ce în ce mai rar.  Ele apar pentru că anterior le-am mai trăit. Atunci când sunt în afara momentelor de neliniște voit îmi direcționez atenția către ce este bun în viața mea pentru ca momentele bune să revină. Începând să conștientizez Divinul din om și ecoul celor trăite, în fiecare zi și moment al zilei, când îmi amintesc, nu voi mai trăi grav sau des cele care au stat la baza neliniștii. Nu poți să te simți abandonat, nu poți fi victima celor întâmplate, nu pot exista situații fără ieșire și nici pericole la orizont nu pot exista când Dumnezeu este în tine. Le-ai trăit pentru că le-ai simțit pentru că nu știai că Dumnezeu este în tine, acum ai aflat și treptat schimbând ce gândești, vei schimba și nu vor mai veni momentele de neliniște.

Recomandările sunt tot legate de încrederea în Sine. Încredere care nu-mi închipui cum să ți-o construiești din cele câteva încurajări, aprecieri, rezultate obținute, toate mai mult sau mai puțin sincere sau mulțumitoare.  

Cred că e bine că scriu la orele astea pentru că altfel aș scrie mult mai mult și nu știu cât de interesant ar mai fi… dacă așa este (ha!).

Următorul NAȘPA de care voiam să scriu este Îmbătrânirea. Nu știu de ce am scris așa pentru că între cele bune legat de acest aspect, căutând ceva care să-mi aline nițel suferința, este faptul că sunt sau au fost destui care nu au putut să ajungă la anii la care se spune că îmbătrânești. Și am mai aflat ceva bun de la ,,prietenul” meu, deși aflasem expresia ceva vreme înainte de la draga noastră Draga Olteanu Matei, și anume că îmbătrânirea începe de când m-am născut. M-am scos. M-am scos dar ce fac cu oglinda? Chestia aia cu neștersul nu merge, să nu încerci.

Altă parte parte bună este că nu tot ce scrie prin carte mi se potrivește deci stau foarte bine (ha). Vorbind de cei în cauză, nu de cei de față, regretele fac ravagii. Parcă scrisesem ceva despre ele, în orice caz urgent trebuie învățat cum să le eliminăm din viața noastră. Și fac o paranteză, chiar dacă am mai amintit de asta, am citit și am exersat și merge destul de bine, retrăirea celor regretate în felul în care ai fi vrut să o faci. Dacă se spune, și știința o confirmă, că ne făurim viitorul cu imaginația și mai ales cu trăirile noastre, de ce nu ne-am crea și trecutul? Se pare că sunt mai multe scrieri în acest sens dar eu îi mulțumesc lui Dumnezeu care mi-a auzit rugile și mi-a scos în cale această carte. Închis paranteza.

Gândurile la trecut și criticarea prezentului, trăitul prea mult în mental și mai puțin cu inima (atenție cei care trebuie să vedeți și pentru care nu există decât cât vă vedeți în oglindă) scrie la carte că îmbătrînește.

Paranteză: trecând prin fața băii am avut o revelație, pentru a înțelege mai ușor Divinul din om, imaginează-ți că vârtejurile din care sunt făcuți electronii și celelalte particule ale atomiilor, din care sunt făcute moleculele, din care sunt făcute țesuturile, oasele, mușchii, pielea și părul, toate din corpul tău, s-ar opri. Imaginează-ți că un electron care se pare este format din trei astfel de vârtejuri (sau tornade cum vrei să-i zici) ar devenii nimic pentru că vârtejurile ar înceta să se învârtă și astfel nu ar mai exista materie. Dacă forța care învârte vârtejul nu-I Dumnezeu, sau nu e făcută de Dumnezeu, El fiind acolo ca s-o întrețină, cui o atribui?

Și o altă paranteză referitor la Îmbătrânire m-ar scuti de ceva scris ar fi să pun tabelul aici și să spun că tot ce nu este pe coloana vopsită în verde îmbătrânește și este foarte corect și după zisele mele și după toate statisticile pe care vrei să le citești.

În carte scrie de cei care merg cu turma, expresia este a mea, adică așa fac toți, așa e bine, așa trebuie, așa scrie, nu mă apuc eu să gândesc altfel, mentalul trebuie să conducă, emoțiile nu-s pentru viața care este oricum grea că așa zic toți și nu pot eu să mi-o fac altfel! Creativitatea omorâtă se pare că este prima care omoară viața și aduce bătrânețea.

Recomandarea este, de bun simț zic eu, încrederea în sine, trăirea în prezent, trăirea emoțiilor, trăirea în iubire față de sine și față de ceilalți.

Nu pot să la renunt la a scrie despre ,,Coincidențe” și mai ales despre Verificatori pentru că le-am găsit și un alt nume: melc. Cred că se numește lașitate dar ca să nu învăț ce-i aia și să nu mă enervez i-am zis melc. Cum amintesc pe aici de ele, ca și când aș atinge coarnele unui melc, cum se reorganizează în sensul că întâi se schimbă, dispar unele și apar altele, și pe urmă își schimbă și orientările adică făceau ceva dar nu mai trebuie sau dintr-o dată sunt interesate de ceva (ce altădată considerau că este inexistent) fix în apropierea ,,anumitor” perioade din săptămână. Cum se zice ,,La pasărea chioară îi face Dumnezeu cuib”, mie mi-a dat Dumnezeu intuiție. Mi-a dat suficientă inimă cât să vreu să înțeleg de ce atrag măgăriile astea și suficientă inteligență să aflu cum pot scăpa de cele din mine care le-au atras. Și dacă mă întrebi cum de zic de Dumnezeu ca de altcineva, îți răspund că intuiția, gândul meu și al altora, toate sunt Dumnezeu.

Am scris odată un comentariu, la o lucrare ce se dorea a fi o cronică scrisă de cineva îndreptățit să o facă, care nu a fost ce se aștepta de la mine drept pentru care mi-a corectat o greșeală de ortografie. Dacă îți trece prin cap așa ceva, să nu o faci! Este cinci dimineața, dacă mai este ceva de corectat o fac mâine, adică azi, pe ziuă.

Până data viitoare: Lumină în suflet!

Posted in Blog | Leave a comment

41 – Tusea și Sinuzita

Să mai spun că formatul articolului meu era pentru alt titlu? Ce rost are? Nici nu-i așa de important câtă vreme este unul dintre foarte puținele lucruri în care nu sunt consecventă (exceptând cele cîteva zeci de cărți începute și necitite cam de cînd am învățat să citesc – ha!). Un ,,înțelept” spunea că nu-i bine să-ți strici ochii pe ce nu folosește! – asta e glumă dar… nu le-am citit. Aveam trecute elemente pentru răceli, guturai, gripă și ceva de genul numai că mi-am amintit de vremea când tușeam și cât de enervante erau stările pe care le aveam și uneori cât de mult dureau. Acum mai mult îmi amintesc de tusea copiilor mei decât de a mea. Sper să și citească ce scriu eu pe aici și cu siguranță dacă vor râde în spatele râsului vor fi și câteva cuvinte ,,de dulce”. Aveam prostul obicei, eu zic că era foarte bun pentru că mă învățase o amică doctoriță, de a le băga lingura pe gât să le văd amigdalele. Dacă nu erau inflamate aveam drum liber să mi-i doftoricesc singură. În afară de ceva contra tusei (tot de la amica mea știam ce) și un ceai de plante medicinale, obligatoriu plăcut la gust pentru că puneam și miere, de bază era ceaiul de cimbru alternat cu ceai de ceapă. Mai alergam după ei prin casă, mai beau jumătate din cană, important era că o scoteam la capăt cu această afecțiune. O situație a fost pe o perioadă mai lungă, adică vreo trei luni, când după ce pastilele pentru tuse nu și-au făcut efectul am trecut pe sirop mai concentrate de nuci făcut de mine. Nu știam pe vremea aia că eu eram de vină, voi spune mai jos ce înseamnă tusea, dar știu că după acea perioadă îndelungată de sirop de nuci pe puiul meu nu mi-l mai amintesc să mai fi tușit.

Mai încoace, când nu mă interesează de viruși, viroze, gripe și stat în curent, am aflat de prin documentările mele că tusea se traduce printr-o stare cu care te procopsești când ai ceva de spus dar nu ai loc și atunci taci. Ce însemnă nu ai loc? Înseamnă că ori celui căruia nu poți să te adresezi este șef sau orice funcție superioară ție, ori este din familie mai în vărstă și nu ar înțelege ce te supără, ori alte legi morale nu te lasă să vorbești. Mai este o situație, care de departe este cea mai nașpa, în care după ce tragi linie între două coloane cu bune și rele realizezi că nu vrei șă ieși din ea chiar dacă ai putea. Am mai vorbit în articolele anterioare de conflictul dintre situația reală, mentalul care îți spune ceva iar visele și scenariile neuronului cel vesel îți spun cu totul altceva. Ca o recomandare de suflet, la conflict nu ai ce să-i faci repede dar orice supliment care are la bază cimbru sau oregano, chiar patlagină deși este mai slabă, indiferent că sunt uleiuri sau ceaiuri sau pastille sunt foarte bune în orice fel de tuse.

Tusea, zice ,,prietenul” meu (Jacques Martel – Marele Dictionar al bolilor și afecțiunilor) înseamnă iritare. El fiind mai deștept a spus într-un cuvânt ce am spus eu în mai multe fraze. Iritarea poate fi la nivelul gâtului sau al plămânilor iar tusea înseamnă eliberarea unei tensiuni nervoase acumulată în urma acestor iritări. Te simți sufocat de o situație sau o persoană pe care nu o mai suporți. Amintind de situațiile enumerate de mine când nu poți vorbi, ajungi să tușești pentru că organismul vrea să se elibereze de aceste constrângeri. Prin tuse se eliberează și emoțiile, se poate respinge ceva ce nu mai este dorit gen singurătate, nefericire, neînțelegere, frustrare, etc. Acestea uneori blochează căile respiratorii și atunci forțarea de a debloca apare ca tuse. Tusea apare și în situații în care apare teama de a te exprima sau rușinea de reacția celorlați, sau teama de critica celorlalți, sau când îi critic pe cei din jur pentru că nu-i mai suport. Mai scrie, și numai uleiul de oregano cred că mă ține departe de tuse (ha!), că tusea persistă când după o ceartă cu cineva nu am rezolvat situația… Poate că nu-și mai avea rostul rezolvarea conflictului dintre doi vorbitori de limbi străine, respectiv chineză și japonează, oricum nu-mi amintesc de așa ceva dar mă văd în stare. Spune că poate apare și în cazul în care vrei să atragi atenția, mă gândesc aici la bebelușii care se simt singuri și chiar mai mari, cred că pot fi asemenea situații.

Altfel de tipuri de tuse nu cunosc deci nu pot spune ceva despre ele, găsești în carte. Recomandările sunt să recunosc ce mă irită, asta nu-i așa greu acum după ce știu despre genul ăsta de cauze ale bolilor, mai greu este (nu m-am gândit niciodată la așa ceva) să descoperi ce din tine îți este greu să accepți. Pentru unii poate este ușor. Eu, până nu am aflat de Divinul din om ca să nu mă mai critic, aș fi stat într-o tuse continuă… asta este o glumă, chiar dacă mai prostuță. Deci recomandă timp pentru a rezolva situațiile care mă irită, sună corect, și timp să învăț să mă simt bine cu cele pe care trebuie să le accept.

Sinuzita am găsit-o când am căutat ce mai poate aduce imposibilitatea de a suporta ceva sau pe cineva. Până să citesc despre ea aveam doar ceva păreri formate în timpul anilor legate de niște persoane din jurul meu care s-a confruntat cu ea. Îmi amintesc că se plăngeau de stări foarte nașpa, desi persoanele nu erau plângăceoase de felul lor, ceva dureri mai mari de cap și cam atât țin eu minte. Când am început să citesc despre cauzele bolilor mi s-a adus în față un conflict între persoana bolnavă și persoane de sex opus. Nu am avut în familie această afecțiune dar o persoană dragă mie, cu care am băut cafele multe în multe dimineți, cred că m-a făcut să aflu mai multe despre afecțiune. Conflicte pot fi de multe feluri și nu numai între persoane de sex opus dar aici nu era cazul și spun asta pentru că am reușit să-mi dau seama de cine era și ce se întâmpla la ea în familie. Mai departe m-am dus cu gândul la părinții persoanei care trăia în valea în care anterior ,,strigase” părinții ei și acum persoana suporta ecoul de la părinți adică urmările conflictului dintre ei. Da, părinții ei au avut în viață o situație care semăna cu descrierea cauzelor acestei afecțiuni. Deci ce urmează și sunt citite din carte pot fi ale tale sau moștenite din părinți și chiar din spatele lor dacă trăirile au fost foarte intense.

Sinuzita înseamnă un blocaj la nas și sinusurile suferă apărând chiar infecția. În traducere blocajul înseamnă ,,până aici”: nu suport persoana sau situația și mă sufoc pentru că aerul nu mai intră pe nări, nu întrevăd nicio ieșire. Fiind în legătură cu mirosul poate fi vorba despre ceva ce consider că ,,nu miroase bine: un adevăr ascuns sau deformat, posibil sunt manipulat și se lucrează ceva pe la spatele meu sau un pericol sau o amenințare care pot fi reale sau imaginare. Toate astea opresc creativitatea în lipsa căreia mă simt limitat, forțat, mai ales dacă sunt însituații în care sunt ierarhii și trebuie să suport fără să cunosc mai multe informații. Aș fi putut lua decizii dar fără informații nu pot, pot intui doar și asta mă deranjează. În loc să-mi ascult vocea mea interioară, intru pe tărâmul mentalului care mă critică și mă coboară nefăcându-mi bună de nimic, mă strânge de gât. Nici o gândire prea structurată, organizată, bazată pe ce se vede, ce este scris și ce au făcut și fac ceilalți nu este de niciun folos aici. Când într-un echilibru, în care ar trebui să fie de o parte mentalul și de o parte trăirile, emoțiile și sentimentele, balanța atârnă greu numai către mental acesta se sfarmă. Și dacă vorbim și de un echilibru între două personae de sex opus în care mentalul uneia este covârșitor iar al celuilalt abia lasă loc de ceva sentimente, scânteia și sufocarea și neputința de a respira sunt gata și se mai și aliază cu durerea care înseamnă învinovățirea pentru alegerea făcută adică alesul sau aleasa.   

Ca recomandări se face trimitere la a sta cu tine de vorbă, tu cu tine, și mi se pare normal. Am reguli, am legi, ascult și execut, muncesc, vreau să fac totul mai bine dar… partea emoțională ce zice? Am venit pe lumea asta doar cu creier? Acum am citit niște cuvinte înțelepte care spuneau că Dumnezeu nu ne-ar fi pus inima în piept dacă ar fi considerat că doar creierul este suficient.

Încrederea în Sine, încrederea în mine este cheia și răspunsul la cele mai multe dificultărți și necazuri pentru că intru în caruselul ăsta al mentalului, al lui ,,trebuie” să știu, să fac bine, să fiu cel mai bun, să nu greșesc… uitând că am și eu inimă, am dorințe, am abilități, am talente și trebuie și eu să mă bucur, să fiu fericită, să am satisfacții, să cânt când sunt afon și să dansez când îmi dau cu stângul în dreptul.

Până data viitoare: Lumină în suflet!

Posted in Blog | Leave a comment

40 – Frig – Friguroși

Când citeam despre unghii și emotivitate, asta din urmă dă mari bătăi de cap începând din copilărie și crește proportional cu vârsta, am fost încolțită de știri referitoare la răceală și la niște friguroși pe care îi știu de multă vreme și care întâmplător îmi sunt foarte dragi. Și așa pe căldurile astea citesc despre frig, bineînțeles în cartea ,,prietenului” meu (Jacques Martel – Marele Dictionar al bolilor și afecțiunilor).

Până să citesc mi-am revăzut copilăria, adolescența și cam toată viața până în urmă cu aproape un sfert de veac (nu-mi place să scriu numere că par mult mai mari). Îmi amintesc foarte bine că nu-mi plăcea să mă bat cu bulgări de zăpadă așa cum o fac majoritatea copiilor ,,sănătoși la cap” (ha! Eu nu eram, asta e sigur) pentru că nu-mi plăcea senzația pe care ți-o dă zăpada când se topește pe gâtul cald înfofolit de fular. Am rămas și cu faptul că nu agreez aparatele de aer condiționat atunci când sunt reglate la temperaturi mult prea amici față de cele din interior. În viață am suportat mult timp, nu cu plăcere, frigul dar la temperaturi constante. În afară de asta când aveam mai multe straturi de haine primul de lângă piele trebuia să fie suficient de lung pentru a nu lăsa pielea să se atingă de celelalte straturi după mișcări ce însemnau ridicări de brațe sau îndoiri de la mijloc și toate astea. Treptat am scăpat de senzațiile astea și de cele n rânduri de haine și de fulare groase. În locul fularelor prefer ceva subțire care să nu se ridice pe gât tot din cauză că ar intra vânt rece (ha!) când căldura ar ieși din cauza mișcărilor. Toate astea nu-s importante decât ca idee de ceva ce se poate repara.

Când am început să scap de frig întâi am dat ,,vina” pe schimbarea alimentației, ceea ce nu-i departe de adevăr, pe suplimentele pe care le iau iar mai încoace pe ideea pe care am îmbrățișat-o că suntem toți uniți în Univers și că dacă simt ceva este în legătură cu ce am emis anterior iar acum atrag. Ideea veche de separare, de a nu te vedea decât cât arată oglinda, te face să te simți uneori în primejdie, singur, neînțeles, victimă, etc. Acum puseurile pe care le mai am îmi indică imediat că straturile mele de energie sunt atacate de emisiile mele de vibrații joase (vezi baza piramidei) ori de cei care gândesc rău spre mine și mă prind într-o vibrație joasă (tot eu sunt vinovatul). Am amintit aspectul ăsta pentru că în mod normal, în medii în care trăiesc de obicei oamenii, de prea puține ori frigul este cauza pentru care eu sunt sensibil (așa se numește tot ce nu are cauză palpabilă sau este necunoscută) și necesită înfofolire în plus față de cei mai mulți. Sensibilitatea cu care aproape că se laudă unii nu există decât în vibrațiile pe care le emit și în care stau ulterior. Și pentru că la baza piramidei sunt relativ puține emoții de care pot fi conștient, amintesc pe acelea pe care le emite inima, pe cele emise de strămoși, pe cele emise de cei din zona geografică în care locuiesc sau am locuit, etc. Vestea bună este că sunt metode, alături de schimbarea sistemului de gândire, de eliberare a emoțiilor cu vibrații joase și înlocuirea lor cu cele de vibrații înalte, cele pe care vreau să le simt.

Și pentru că în cartea ,,prietenului” meu nu am găsit afecțiunea legată de sensibilitatea la frig, am găsit doar ceva foarte dur legat de hipotermie, mă voi lega de câteva idei pe care le am din amintirile mele legate de frig, câteva idei legate de afecțiunea prea serioasă și câteva gânduri legate de cei pe care îi cunosc și cărăra le este mai frig decât mie deși sunt mai tineri (zic eu). Eu știu că acest frig nu are legătura cu vârsta dar cei mai mulți nu vor să creadă.

Deci în prima idee legată de afecțiunea foarte serioasă se spune că mentalul meu este ,,rece și înțepenit”, că sunt simțite acuzări, amenințări, frici, suferințe și nevoia de apreciere și a face pe plac celorlalți. Fraza următoare aproape că m-a înghețat: frigul simbolizează singurătatea, suferința, teroarea, partea întunecată a lucurilor. Ca recomandare, pentru care i-aș zice ceva,, de dulce” prietenului meu, este să știu că tot ce mi se întâmplă este pentru a evolua! Să fie clar: chestia cu este spre evoluția mea, pe care toți o zic în milioane de moduri, este de la oameni. Indiferent unde este scrisă, de cine este scrisă și cine a zis-o… Că veni vorba: este cineva care l-a auzit de domnul X spunând așa ceva? Prietenul meu este plin de bune intenții și așa zic toți dar spun din experiență, și destul de… experiență, că niciodată pe lumea asta nu m-aș fi ,,încălzit” cu spusele astea. Stai Lizică să le înduri pe toate că este spre binele tău suprem… că așa evoluezi… că așa e bine!?!?! Dacă ești dintre cei care cred așa ceva caută altceva să citești ca să nu-ți strici ochii fără niciun folos.

Acuzări mi le aduceam singură referitor la faptul că nu aveam suficientă încredere în mine, curaj nici atât, ca atunci când știam, sau îmi doream ceva, să spun. Niște temeri de necunoscut și de aici trăirea unor nesiguranțe veneau la pachet și cu ce unii numesc orgoliu, dar căruia eu îi spun rușine de ce nu știam (părere mai proastă decât era necesar, despre sine). Nesiguranța cu neîncrederea în sine duc inevitabil la însingurare dar… aceasta fiind dublată de abilitatea de a-mi face scenarii în minte, adică vise, niciodată nu am suferit din cauza ei. Iar un gând călăuzitor pe care cred că doar Dumnezeu putea să mi-l sădească în inima mea, încă din copilărie (când timiditatea îmi era povară), era că viața este frumoasă dar încă nu am găsit eu drumul.

Totuși cum am scăpat de frig? Întâi cu minerale, mai ales calciu pe urmă și alte suplimente alături de schimbarea alimentației către una cu mai multe crudități. Începuturile le-am enunțat prin aceste articole. De ce mi-au făcut bine acestea? Multe din cele de mai sus țin de prima chakra: susținerea (crezuri de lume periculoasă, pericole peste tot, nu sunt susținut, nu am încredere în mine și nici în oameni, nu am încredere în viață, instabilitate material, afectivă, etc.). Crezurile astea nu înseamnă altceva decât un sistem de gândire emis care îmi ,,mănâncă” mineralele… trebuia să zic mai simplu: acidifiază organismul. Tot ce ține de nesiguranța și neîncredere legate de bani, job, viață, relații, de decizii… toate lasă organismul fără vlagă, fără energie care lasă loc la frig. Bineînțeles că toate astea le pot percepe și ca pe amenințări.

Amenințări nu le țin minte dar, pentru cine crede în vieți anterioare și în puterea de a afla despre ele, le-am găsit într-o viață anterioară și așa am identificat și alte trăiri pe care nu aveam cum să le fabric în copilărie dar lucrând am putut să schimb multe din ele.

Mai scrie de evenimente față de care pot fi înțepenit. Poate este vorba de frica de a nu se repeta ori de neacceptare pur și simplu și atunci organismul rămâne înțepenit în trăiri care îi fură din energie.

Frica de necunoscut, o neîncredere în sine alături de o lipsă de curaj duc la înfrigurare atunci când alții nu suferă din cauza lui. Cam toate se rotesc într-un cerc: necunoașterea Divinului din om. Divinul nu cunoaște frica, nesiguranța și neîncrederea. Divinul este iubirea, draptatea, puterea, curajul, siguranța, încrederea, este TOT. Sentimentele astea nu cresc peste noapte în inima ta, dar… o dată schimbată gândirea în acest sens, în fiecare zi puțin câte puțin încerc să văd oamenii altfel și asta este cel mai important lucru. Dacă trebuie să vorbesc cu o persoană pe care o cred mai importantă datorită poziției, vârstei, etc., și încep dialogul cu gândul că în ea este Dumnezeu și El este drept, bun, iubitor, etc., indiferent cât de greu sau ușor îmi găsesc cuvintele, atmosfera va deveni din ce în ce mai bună.

Ok, am avut pe lângă mine și am auzit de friguroși pentru că ceva din crezurile lor le am și eu sau le-am avut… m-am mai scos nițel.

Cei mai friguroși oameni pe care îi cunosc au cele mai de neclintit principii (sper să înțeleg ce-s alea), crezuri, idei și bineînțeles cunoștințe adică informații mereu cele mai bune și de actualitate. Acum nu ne ,,bătem” în fixuri dar când crezi că așa este cum zici tu și vezi că nu îți este tocmai bine întâi în sănătate, nu-ți pui niște întrebări în legătură cu acele informații pentru tine? La ce te ajută să spui că: așa sunt eu, eu sunt sensibil, eu așa caracter am, mi-a spus x specialist, etc. dacă în continuare tremuri când alții nu o fac?

Eu am fixul în care toți atomii se leagă și dezleagă în funcție de crezurile mele și pentru mine o pastilă îmi poate face bine sau rău în funcție de cât cred eu în ea nu pentru că așa iau toți. Am bătut câmpii mai mult dar unele informații nu sunt luate în considerare desi sunt publice, în schimb sunt catalogată ca fiind de neclintit pentru că nu-mi schimb detergentul sau banca doar pentru că nu mai sunt la modă. Nu mă deranjează de loc dar prostioarele astea nu mi se par a fi catalogate ca progres.

Despre Verificatori care au rămas fideli celui care a inițiat ,,coincidențele” aș fi vrut să nu mai scriu dar persistă în prostii. Sunt trei situații pentru care ei apar într-un anumit interval de timp și datorită faptului că eu am scris undeva (așa mă conving de cât de citite îmi sunt scrierile pe paginile de socializare) că pot face niște deplasări. Așa încât este necasar să afle în ce zonă geografică sunt în acel interval de timp. O situație ar fi cea în care trebuie să fiu supravegheată să nu mă deplasez spre ,,obiectul” pentru care aș fi un adevărat pericol. Este adevărat că am făcut armata în facultate dar fiind nițel mai mult decât paralelă cu sportul, în ce fel aș putea fi un pericol pentru cineva? O altă situație ar fi cea în care trebuie să fiu supravegheată să nu mă deplasez spre ,,obiectul” care poate fi periculos pentru mine. Atunci mă întreb, de ce-și periclitează relațiile și nu mă avertizează direct? Poate nu dragul de mine îi direcționează ci ceva beneficii promise? De fapt este a treia situație. A treia situație este cea în care, Verificatorii sunt mințiți, cu motive inventate, că trebuie să aibă grijă de mine și posibil li se promite beneficii, când adevăratul motiv este că eu trebuie să fiu ferită de ceva ce mi-ar aduce bucurii sau, Doamne ferește, realizări. Cel care se răzbună (inițiatorul ,,coincidențelor” amintit în primele articole de anul ăsta) pentru ,,ce-a visat noaptea” nu ar suporta așa ceva.

Până data viitoare: Lumină în suflet!

Posted in Blog | Leave a comment

39 – Ură – Răutate – Obsesie

De câteva zile mă gândesc (mai rar ce-i drept uneori) să scriu un articol despre…, multe aveam în cap: unghii, ochii, față, nuntă, etc. dar m-am oprit la ură! Nu-mi plac lucrurile care duc la politică sau scandaluri dar când, deși nu cauți, îți apar în fața ochilor titluri din care nu mai iese altceva decât ură, am zis să o abordez. Și, cum mi-am făcut un obicei din a-mi asculta intuiția, sau ce-mi șoptește neuronul meu cel vesel, am căutat cam ce aș putea scrie despre un domeniu la care mă mai gândesc spre deloc în ultima vreme.

Am citit undeva că a urî este la fel cu a ține un cărbune încins în palmă și ai aștepta ca celălalt să se ardă. Cuvintele erau poate altele dar ăsta era mesajul. Mergând după ecoul meu, a urî înseamnă a-mi atrage evenimente care să mă facă să urăsc mai mult, pe mai mulți, mai multe situații și mai intens. Rezolv ceva cu asta? Visul meu în viață este să găsesc motive de a urî, motive de a mă supăra? Dacă da, continua așa, eu nu am în intenție genul ăsta de trăiri.

Mai există variante de a explica lucrurile ,,bune” pe care le aduce ura. După tabelul cu ce este bine și nu pentru noi, ura se încadrează în coloana fricilor care are atâtea fațete încât este greu să le cuprinzi dar… poți fi sigur că toate alea multe fațete, poate și mai multe, le vei trăi și retrăi dacă nu încetezi cu ura. Dacă îmi e frică de un animal sălbatic, nu îl urăsc, nu mă duc în junglă. Dacă îmi este frică de un hoț, îmi încui casa iar dacă voi continua și cu ura și cu frica sigur voi fi victima hoțului pentru că l-am adus în realitatea mea, amândoi fiind pe vibrația joasă (piramida conștiinței).

Mai ,,frumos” este când intervine frica din cauza căreia urăști. Frica de a nu fi la fel de bun, frica de a nu putea fi mai bun că așa vreau eu. Frica asta, vine din faptul că-ți lipsește ceva. Ce nu ai? Nu îți cunoști valoarea sau nu cunoști că fiecare este foarte bun la ceva și țelul nu este de a depăși pe cineva ci doar a te depăși pe tine? Îți este frică sau nu ai încredere în tine că poți fi ce îți dorești sau că poți avea ce îți dorești? Întreținând aceste trăiri îți mărești și mai mult golul, îți vei dori și mai mult iar golul nu se va umple. Neîncrederea asta se traduce prin neîncredere în Dumezeu, neîncredere în om și în viață, iar dacă ura cu neîncrederea și fricile nu sunt doar de fațadă, sau sugerate de cineva și doar joci teatru, ci sunt trăite îți vor aduce frici, evenimente nașpa, boli, și ție și urmașilor tăi. Ura și frica stau la baza celor mai multe boli inclusiv accidente și cauzele necunoscute ale bolilor pot fi traduse prin aceste trăiri transmise prin generații.

Poți urî pe cineva pentru că tu consideri că ți-a făcut ceva rău. Am zis ,,consideri” pentru că de fapt, acele acțiuni pe care le-ai numit ,,rău” au fost atrase de tine prin vibrațiile joase pe care le-ai emis. Dacă ți s-a făcut o nedreptate și acum urăști, fără să-ți îndrepți sistemul de gândire, nu faci altceva decât să-ți pecetluiești soarta cu alte nedreptăți și greutăți pe care (ghici ce…?) le vei urî și mai intens. Întrezărești vreo fericire în viața ta, vreun succes, vreo iubire? Am mari dubii că vor veni la tine.

Nici cuvintele jignitoare, nici măcar cele inventate la așa zisele evenimente ,,cusute cu ață albă”, nici răutatea cu care stai la pândă pentru a ataca, nimic nu-ți va aduce liniștea în suflet și bucuria, pe care ar trebui să le simți pentru cine ești. Da, se pare că sentimentul de ură duce la autodistrugere, distruge persoana care îl întreține.

Răutatea spune ,,prietenul” meu (Jacques Martel – Marele Dictionar al bolilor și afecțiunilor) este ,,dorință maladivă, de ură exprimată prin obiectivul de a face rău, prin cuvinte sau acțiuni.” Deci oricât de îndreptățit crezi că ești să te răzbuni, tot ceva bolnav este în tine. Oricât ai vrea să-ți demonstrezi dreptatea sau nedreptatea, răul care ți s-a făcut, tot bolnav și demn de milă ești: săracul, cât de neliniștit este, cât vrea să ajungă unde nu crede că poate, cât de greu trebuie să-I fie să trăiescă în răutatea pe care o emană prin toți porii! Revin la ecou: cu ce din tine ai atras ce ți s-a făcut și acum ce te împiedică să-ți aduci binele în viața ta?

Obsesia sau de ce obsedatul nu știe că ,,dragoste cu sila nu se poate”. Dragostea poate fi și de bani, și de succes, și de putere… poate fi și de dorința de a face rău. Nimic din toate acestea nu poate fi adus de obsesie. Asta sunt vești proaste pentru cei amărâți care sunt blocați în idei obsesive! Ei nu-și dau seama că închid obiectul obsesiei în colivii pentru care nu vor fi niciodată iubiți, apreciați, de succces, bogați sau satisfăcuți că răul și-a atins ținta. Cum nicio pasăre proastă, handicapată sau deșteaptă nu-și va iubi vreodată colivia, nici aceste obiecte nu vor ajunge vreodată la obsedați.

,,Prietenul”  meu spune că este ,,o boală a gândirii”. Săracii oameni, cât de mult suferă! Când te numești obsedat de ceva sau cineva tot focusul, toate gândurile sunt acolo. Până aici n-ar fi așa de grav dar această persoană zice că este plină de îndoieli, are dificultate în luarea deciziilor, și… ce știu eu într-un caz ,,ambiguitate iubire-ură” eu o traduc altfel: perete. Cu orice îl lovești, trimite înapoi, el nesuferind crăpături sau denivelări. Acest perete nu știe, nu poate, nu cunoaște nici iubirea nici ura. De fapt pare că are în loc de inimă un bolovan deși în pietre atomii se mișcă, pare că la această persoană sunt înțepeniți.

Focusul pe obiect, speră persoana, ar putea umple golul interior și o mare nesiguranță. Ca să-ți cauți și să găsești un ceva pe care să te focusezi obsesiv înseamnă nu numai că-ți lipsește ceva dar nu ești sigur de nimic, nu te liniștește nimic, nu cunoști noțiunea de pace interioară. Cum nu ești sigur de nimic și tot timpul nemulțumit te și critici foarte aspru asta aducând frici legate de viitor, chiar poate să nu le conștientizezi pe moment. Cum viitorul este incert și frica de necunoscut aduce neliniști și mai mari continui să te focusezi pe ce cunoști adică pe obiectul pentru care ai devenit obsedat.

Când nu cunoști Divinul din om și nu înțelegi că fiecare are propriul spațiu în ecoul lui, uiți că ești stăpân pe viața ta și cauți să fii stăpân pe a altcuiva sau pe altceva. Vocea ta interioară, intuiția ta rămân vorbe goale pe care nu le asculți pentru că nu ai învățat la școală despre așa ceva. Nu ai încredere în tine și crezi că izbânda unor cuceriri te va valida în ochii tăi și a altora. Aici ideea de separare nu ajută ci doar înlăcrimează pe cei care se agață de iluzia dobândirii.

,,Coincidențele” nu s-au terminat, unele sunt în rândurile de mai sus.

Până data viitoare: Lumină în suflet!

Posted in Blog | 1 Comment