acum multa vreme consideram ca un om care inceteaza sa se mai schimbe este
un om mort. treceam printr-o perioada de transformari radicale si pe atunci
credeam ca voi suferi astfel de transformari pe parcursul intregii vieti. timpul
a trecut si acum mi-am schimbat acea parere. in mare am ajuns acolo unde
vroiam sa fiu, schimbarile pe care le mai am de facut in caracterul meu sunt
schimbari miniore, de finete. vremea marilor schimbari a trecut. nu cred ca
mai poate exista ceva care sa-mi poata da viata peste cap si sa ma faca sa vad
lucrurile altfel decat le vad acum. toate aceste transformari au avut
repercusiuni adanci in ceea ce priveste ce-mi doream eu de la viata.
nu mi-am dorit niciodata cu adevarat sa fiu bogat. au fost momente in care m-
am gandit cum ar fi sa fiu bogat dar nu m-a tentat niciodata asta in mod serios.
in tinerete mi-am dorit sa iubesc si sa fiu iubit. credeam ca numai o ea ma
poate salva din problemele in care intrasem singur si mizasem totul pe acea
carte. am avut parte din plin de iubire, am trait cu toata fiinta acest
sentiment insa nu m-a salavat din cotidian. eu cautam o iubire fantastica, o ea
care sa ma desprinda de lumea asta si sa ma duc peste mari si tari, tampenii din
astea frumoase dar care faceau ca orice relatie reala, oricat ar fi fost de
frumoasa, sa-si piarda din farmec. a fost o experienta utila, am invatat din ea
ca iubirea pentru o ea nu este totul, nu este nici macar importanta. este doar o
forma de iubire la fel ca atatea alte forme de iubire din cate exista. si exista
multe forme de iubire cel putin la fel de frumoase ca cea pentru o femeie.
acum, dupa ce am acumulat o oarecare experienta de viata nu-mi doresc decat
sa fiu fericit. si sunt. traiesc si asta este un motiv suficient pentru a ma
face fericit. am invatat sa privesc viata astfel incat sa-i pot vedea frumusetea
de dincolo de aparente.
P.S.: in incheiere reiau o intrebare care nu are raspuns dar careia incerc sa-
i gasesc eu unul atunci cand n-am ce face, la fel cum fac cu alte sute de
intrebari care imi zboara prin minte:
daca noi de fapt traim in rai insa suntem prea putin evoluati ca sa ne dam
seama de asta?
Nu stiu cum sa reactionez: sa-mi sterg zambetul si sa ma
ingrijorez sau sa raman asa?
Zambesc pentru ca m-am regasit in ceea ce spuneai tu despre
perioada tineretii tale. Acolo sunt. Ceea ce a urmat in viata
ta ma face sa-mi pun semne de intrebare asupra multora. Imi
doresc sa ajung sa te contrazic in ceea ce priveste relatia cu
o fata, mai am mici rezerve de speranta.
Fata de ultima ta intrebare eu am multe piedici pentru a
raspunde "Da". Nu pot spune ca viata pe Pamant este o viata in
Rai pentru ca aici exista prea mult rau. Raul planeaza si
asupra noastra. Raul intrerupe fericirea vesnica. Avem, cum
prea bine zici, si aici, acum, parte de o fericire, o fericire
capabila sa ne satisfaca intreaga noastra conditie umana; o
fericire ascunsa dupa aparente.
Cand am citit articolul in ziua publicarii voiam sa-ti adresez
urmatoarea intrebare: Victor, mai ai puterea de a crede in
iluzii, nu doar a le concepe, dar a le sustine?
si tousi Ionut…daca iei oamenii cu tot ceea ce au facut ei pe
Pamant si lasi doar planeta asa cum a fost ea inainte sa apara
orice forma de civilizatie umana vei realiza ca cel putin din
punct de vedere fizic planeta asta ar semana foarte mult cu
felul in care oamenii vad raiul 🙂
nu, nu cred in iluzii. doar sper ca ele se vor implini
candva. sper ca o sa fiu bogat, sper ca voi avea parte de o
iubire eterna, sper ca toate vor fi bune si frumoase in viata
mea. nu cred ca toate astea se vor realiza insa nici nu cred ca
voi inceta vreodata sa sper in ele. 🙂