am o perioada in care lucrurile merg extrem de prost. cred ca a venit momentul
sa vad daca sunt in stare sa aplic ceea ce am tot predicat pe siteul asta, adica
sa vad daca pot trece peste probleme cu fruntea sus, fara sa le las sa ma
afecteze. pana acum trebuie sa ma laud si sa spun ca imi iese surprinzator de
bine. nu e perfect dar oricum e mult mai bine decat ma asteptam.
totul are un rost pe lumea asta si toate vin la timpul lor. altfel nu imi
explic de ce cel putin in cazul meu se adevereste proverbul ca un ghinion nu vine
niciodata singur. dar stiu ca trebuie sa trec si peste astea si dupa aceea voi
deveni mai puternic. pana la urma asta este viata pe care mi-am dorit-o
dintotdeauna, nemonotona, cu care sa lupt si prin care sa pot spune ca am trecut
invingator.
si uite ca prin articolul asta mi-am reamintit unul dintre motivele pentru care
am inceput sa scriu de la bun inceput: acela de a-mi plange de mila. insa cum
niciodata nu mi-a placut sa-mi plang de unul singur de mila ci mi-a placut sa fie
cineva care sa ma asculte, nu pot sa scriu randurile astea doar pentru mine, ci le
scriu aici pentru oricine are rabdarea sa le citeasca.
…insa principalul motiv pentru care scriu acum articolul asta oarecum trist este
acela ca sunt sigur ca maine ma voi trezi cu fruntea sus, gata sa reiau lupta cu
viata. voi rade de ceea ce am scris azi si voi merge mai departe.
S-a intamplat precum ai prezis?
bineinteles, Ionut 🙂
desi sirul ghinioanelor si intamplarilor neplacute a
continuat, azi am privit mult mai detasat totul. problemele au
ramas insa nu ma mai afecteaza atat de mult, incerc sa le rezolv
cat mai obiectiv.
In dimineata asta ma simt atat de bine. Chiar daca ar exista si
motive de ingrijorare, sunt foarte fericit, exista intr-o
simpla viata mult mai multe motive de bucurie.
Victor, ce crezi, relatia ta cu Divinitatea te ajuta, fie chiar
in detasarea care a amortizat supararea ta, sau totul vine de
la tine?
pai totul vine de la mine insa fara Dumnezeu n-ar fi nimic.
🙂 relatia mea cu divinitatea m-a ajutat foarte mult de-a
lungul vietii. m-am bazat pe un Dumnezeu in transformarea mea
dintr-un pesimist in realist cu tendinte optimiste si fara
increderea in el n-as fi reusit niciodata trecerea asta. acum
cand pot cat de cat sa rezist incercarilor vietii prin
propriile puteri ar fi o nerecunostinta din partea mea sa spun
ca nu mai am nevoie de el. am nevoie de Dumnezeu si voi avea
intotdeauna.
ca sa fiu sincer cred ca m-as speria teribil daca as afla
sigur ca Dumnezeu nu exista si ca atunci cand voi muri, voi
muri si atat. in acest caz ideea de Dumnezeu e un fel de drog
care administrat in catitati moderate are efecte pozitive. luat
in exces poate duce la deviatii teribile, asa cum s-a vazut de-
a lungul istoriei omenirii.