E evident ca daca raiul exista atunci trebuie sa fii pregatit sa ajungi acolo, in caz contrar risti sa te plictisesti teribil. Cred ca fac progrese in sensul asta si am ajuns deja destul de departe intrucat sunt zile din viata mea, cum ar fi asta ce tocmai a trecut, care nu m-as supara sa se repete pentru eternitate fara sa am nici cea mai mica grija ca m-as putea plictisi.
Am mai spus-o si o voi tot spune: viata este frumoasa in esenta ei. Cunosc oameni care asteapta sa li se intample ceva mare, care asteapta sa pice ceva din cer care sa le dea un sens existentei. Intr-o zi sa se trezeasca presedintii lumii sau sa vada sfarsitul lumii venind, ceva din afara care sa le transforme viata banala intr-o existenta epica. Nu cred in astfel de lucruri, nu cred nici ca o alergatura continua dupa faima sau bani ar duce la un rezultat care, oricat de important ar fi, sa poata justifica timpul pierdut in drumul pana acolo. Cred in viata traita acum, cred in existenta simpla si fericita pe care o simt in fiecare moment si singura urma de tristete care innoreaza din cand in cand anonima mea trecere prin timp este ca intr-o zi ea s-ar putea sfarsi. Exceptand-o, pot spune ca in momentul asta, ca de altfel in fiecare moment al vietii mele, imi traiesc raiul.
….:) Am inteles, ca esti happy, dar sa spui despre asta mereu si chiar sa strigi in gura mare..nu e un pic cam mult? Ok..e dreptul tau, si eu imi scriu starile de spirit predominante in blue, pe blog..:) Am vrut doar sa te tachinez nitel..:)
…este amuzant sa ma acuzi astfel avand in vedere ca tu pe blogul tau faci acelasi lucru cu starile pe care le urasc eu cel mai mult. :))
Aud de prea multe ori in jurul meu spunandu-se ca viata este grea si urata iar cei care spun asta au de regula motive indoielnice. Stiu ca oamenii nu pot fi schimbati din exterior si de aceea nu incerc sa ii schimb pe cei din jurul meu insa ori de cate ori aud pe cineva vaicarindu-se aiurea simt nevoia de a scrie despre frumusetea vietii in speranta ca va citi, va intelege si va incerca sa se schimbe. Pentru ca viata asta este un rai daca vrei sa o vezi asa si un iad daca vrei sa o vezi astfel, cheia e la fiecare om in parte.
In alta ordine de idei am mai spus ca unul dintre scopurile pentru care scriu aici este acela de a convinge macar un om sa-si schimbe in bine perceptia asupra vietii. Pana acum stiu doua astfel de persoane iar asta imi da convingerea ca nu arunc doar vorbe in vant. 🙂
Hei, nu te acuzam…e o mica mare diferenta…Come on..:)
…doar imi sugerai sa fiu mai trist atunci cand scriu, nu? ;))
Daaaaa…_:)))
Te bagi cu mine la concurs? Promit sa impart premiul cu tine.._:)) O sa-i facem praf..un lenes fericit, si o melancolica incurabila…_:))
Seteaza ora exacta.._:) Nu de alta, dar sa nu inducem spectatorii in eroare..:P
ar fi fost interesant concursul daca nu ar fi fost vorba exclusiv de publicitate. nu zic, ideea lor de promovare e foarte desteapta insa nu sunt de acord sa fac publicitate unor produse cu care n-am nicio treaba. 🙂