ATENTIE: Ceea ce urmeaza este lung. Pun acest avertisment ca sa nu te plictisesti pe la jumatate si sa incepi sa ma injuri ca nu ti-am spus.
Iata prima, a doua, a treia si ultima parte dintr-un articol pe care mama m-a platit sa-l citesc. “M-a platit” este un verb esential si pentru ca a facut-o bine m-am indurat sa las chiar si un comentariu. Mai mult decat atat fac si reclama seriei respective de articole.
Glumeam.
E adevarat ca am fost platit insa am citit articolele pentru ca-s eu baiat bun si nu pot sa o refuz pe mama. Citindu-le mi-am dat seama cata bataie de cap au unii oameni cu relatia asta dintre latura afectiva si cea rationala.
Am fost acolo, am considerat si eu ca sentimentele sunt totul. Am fost sigur de asta, a existat o perioada buna in care am crezut-o cu toata fiinta mea.
Intre timp insa am mai crezut si pentru a infinita oara o sa spun ca Andreea are dreptate (si cred ca o sa continui sa spun asta tot restul vietii mele : )) ): exista un echilibru in toate.
Desigur ca sentimentele sunt mai puternice decat ratiunea. Oricat ni s-ar povesti si explica, cand suntem tineri ne lovim de sentimente, de trairi puternice, de la dragoste la manie si ura. Avem impresia ca nu le putem stapani, bantuie liber prin creier si atunci cand se dezlantuie rup tot in calea lor.
Apoi omul creste si tot lovindu-se de ele invata sa stapaneasca sentimentele. Aici poate aparea greseala de a le subjuga cu totul, de a gandi fiecare miscare si de a infrana orice traire libera. Aceasta este extrema cealalta, rationarea excesiva.
Perfectiunea sta insa in echilibru.
Este ok sa-ti lasi sentimentele sa se exprime libere atat timp cat ai o ratiune capabila sa decida care sentimente sunt bune si care nu. Sa traiesti cu toata fiinta senzatiile vietii insa numai pe acelea pe care stii ca este bine sa le traiesti. Trairile, sentimentele sunt ceea ce fac viata asta cu adevarat frumoasa insa fara o ratiune capabila sa decida care din ele aduc fericirea si care iti vor aduce numai necazuri, sentimentele provoaca mai mult rau, atat tie cat si celor din jur.
E asa cum ii spuneam si mamei: sentimentele sunt mana, ratiunea este cea care hotaraste daca sa loveasca sau sa mangaie cu ea.
Cand intervine ratiunea in sentimente, nu mai e decat un pas pana la lupta interioara…ratacire, confuzie, zbucium launtric..in final ajungi sa te pierzi pana si pe tine..
Pentru ca ratiunea presupune sa te gandesti la altii, (eu am definit ratiunea mea, cu un fel de altruism..) si nu la binele tau..ratiunea te impinge sa te uiti inapoi, odata ce ai dat frau liber sufletului, te face sa te simti vinovat pentru ce simti si ce traiesti…chiar daca stii ca asta ti-ai dorit mereu..
Complicat..si long story..eu am comentat din experienta mea…
Ca intotdeauna, am plecat de la definitia din dex. :))
RAȚIÚNE, (2, 3) rațiuni, s. f. 1. Facultatea omului de a cunoaște, de a gândi logic, de a înțelege sensul și legătura fenomenelor; p. ext. judecată, minte. ♦ Treapta a doua a cunoașterii, caracterizată prin faptul că operează cu noțiuni, judecăți și raționamente.
Ratiunea se bazeaza pe argumente logice, pe chestiuni palpabile si demonstrabile. Vina, regretul si nesiguranta n-au treaba cu ratiunea ci cu instinctul primar care apare atunci cand patrunzi pe un teritoriu necunoscut. 🙂
Eu cred ca ai inteles ce e in spatele randurilor, nu te face ca nu..:_)
In alta ordine de idei, nu toti umbla cu dex’ul la purtator cand se trezesc intr-o dimineata, pusi in fata sentimentelor, care pana la urma nu pot face distinctia clara intre bine si rau..fapt ce duce la ciocnirea interioara a celor doua.. (ratiune/sentiment)
Pana la urma adevarul e undeva la mijloc. Nu e musai ca sentimentele sa aiba mereu o logica, si un compromis intre cele doua e binevenit oricand. Definitia din dex e rigida si luata ca atare, are un caracter informativ, dar e gresit sa emiti judecati de valoare in baza ei, deoarece experientele proprii ne fac subiectivi.
Intr-o discutie ce are la baza perceptii pur subiective ale realitatii cred ca este necesar sa avem astfel de termeni ficsi ca sa nu riscam sa ajungem sa vorbim despre un termen pe care fiecare il perpece in moduri cu totul diferite.
Mi s-a intamplat de multe ori sa am astfel de neintelegeri, de asta obisnuiesc sa verific intai sensul unui termen atunci cand am discutii in legatura cu unul, ca sa fiu sigur ca atat eu cat si interlocutorul meu il intelegem la fel.
Nu, n-am dex-ul la mine, mi-ar fi lene sa caut in toata cartea aia un cuvant si cu atat mai mult sa stau sa transcriu sensul lui. Din fericire exista dexonline, nu stiu ce m-as fi facut fara site-ul ala. :))
N-am zis ca sentimentele trebuie sa aiba o logica pentru ca nu au. Sunt trairi care vin din subconstient sau de unde vin ele. Insa atunci cand vin trebuie sa existe o ratiune care sa le chestioneze.
Atunci cand simt ca vreau sa-i dau un pumn unuia sa fie in mintea mea cineva care sa ma opreasca, atunci cand devin melancolic sa fie un gand care sa-mi spuna ca nu rezolv nimic asa si sa gasesc repede ceva ca sa-mi treaca.
Gandurile astea nu vin pur si simplu din senin, sunt rezultatul unei ratiuni ce trebuie antrenata in timp ca sa devina capabila sa tina in frau astfel de trairi si sentimente, oricat de puternice.
Desigur ca la inceput exista un conflict insa dupa un timp cel mai puternic il invinge pe cel slab.