Liverpool. Echipa care a intrat in istorie pentru ca a castigat o finala de Champions League dupa ce a fost condusa cu 3-0.
Liverpool a avut anul asta un sezon dezastruos, atat in campionat cat si in Liga Campionilor. Avea nevoie sa bata pe Basel pentru a se putea califica mai departe. N-au jucat nimic. Au fost condusi cu 1-0, au avut si un om eliminat.
Minutul 80. Au o lovitura libera de la 25 de metri. Toata omenirea stie cine va bate. Steven Gerrard. Acelasi Steven Gerrard care a fost prezent la acea finala de Champions League, acelasi Steven Gerrard care a jucat toata cariera lui la Liverpool, acelasi Steven Gerrard care face ca o echipa de mijlocul clasamentului cum e Liverpool sa spere an de an la titlu.
Intreg publicul de pe Anfield incepe sa cante. Cantecul dedicat lui, cantat ca o rugaciune disperata catre zeul lor din teren, zeu imbatranit dar in care n-au incetat niciodata sa creada.
Si Gerrard reuseste una dintre cele mai frumoase lovituri libere din istoria fotbalului. Mingea atinge ambele bare ale vinclului si intra in poarta.
N-ai cum sa nu iubesti fotbalul in astfel de momente. N-are cum sa nu ti se zbarleasca pielea, n-are cum sa nu ti se umezeasca ochii.
Meciul s-a terminat 1-1, Liverpool nu s-a calificat. Dupa finalul meciului tot stadionul canta “You’ll never walk alone”, imnul lui Liverpool, la bine si la rau. Insa in povestea asta nu sfarsitul este important. E vorba despre un public, despre un jucator monumental si despre legatura dintre acestia.