Cred ca in cazul meu batranetea o sa se manifeste prin din ce in ce mai multa lene.
Mergeam azi prin vremea gri de toamna. Urasc vremea asta pentru starea pe care mi-o da, am tot spus-o si o voi spune mereu. O astfel de vreme de rahat nu putea sa ma duca cu gandul decat departe, la zari frumoase, si asta m-a facut sa ma intreb cand a fost ultima data cand am luat-o razna prin locuri necunoscute. Au trecut ani si cred ca asta este unul dintre semnele ca imbatranesc.
Mi-e lene sa mai plec, mi-e lene sa ma lupt cu neprevazutul si cu noul si mi-e o ciuda teribila pe mine ca m-am lasat prins in comoditatea vietii frumoase pe care o am in ultimii ani.
Da, viata mea e frumoasa, cateodata insa simt nevoia unui aer rece, ca atunci cand deschizi fereastra unei camere calduroase intr-o zi geroasa de iarna.
Ma fascineaza ca in perioada asta de lupta crunta cu melancolia cel mai bun sprijin il am de la ratiune. Stiu si gandesc ca totul este doar o chestie impusa de vremea de afara si de aceea reusesc sa o ignor. Ajutorul asta e oarecum ironic avand in vedere ca ani de zile am propovaduit importanta superioara a sentimentelor si simtamintelor in fata ratiunii.