Am revenit. Mai degraba fortat dar totusi am revenit. Mi s-a spus ca nu mai scriu pentru mine ci pentru cei care citesc, ceea ce mi s-a parut un compliment atat de frumos incat m-a convins.
Am citit in ultimul timp cateva carti, ceea ce m-a facut sa fug cu gandul. Am ajuns la un moment dat sa ma intreb de ce atunci cand vine vorba de povesti prefer jocurile video si cartile in dauna filmelor.
Raspunsul este durata transpunerii in universul respectiv.
Atunci cand dau de o poveste imi place sa intru in ea. Sa inteleg personajele, sa incerc sa simt ce simt ele, sa intru in universul lor pentru a le intelege deciziile si firea.
Si aici intervine durata.
O carte sau un joc cu o poveste interesanta imi ofera posibilitatea de a face parte din universul lor timp de cateva zile, poate saptamani. Nerabdarea de a vedea ce urmeaza, fascinatia descoperirii caracterului lor, chestiile astea pe mine ma atrag teribil. Filmele nu-mi ofera aceasta posibilitate decat pentru 2-3 ore. Iar sa incerc sa inteleg un caracter si un univers care vor face parte din viata mea pentru un timp atat de scurt mi se pare lipsit de atractie. Daca sunt filme in mai multe parti sau seriale atunci da, desi cele care sa-mi placa sunt foarte rare.
Astfel, filmele nu mi se par nici pe departe la fel de ofertante cum sunt cartile si jocurile video.
Sunt carti care nu mi-au placut cum au fost scrise dar care m-au acaparat saptamani intregi numai pentru povestea pe care o spuneau. La fel, sunt jocuri video care m-au frustrat teribil si pe care le-am urat dar le-am jucat cu indarjire numai pentru ca aveau o poveste si un univers fabuloase.
Pe scurt, filmele sunt precum fluturii. Frumoase insa prea efemere ca sa te poti atasa de ele.