Moment

Motto:
All the best women are married
All the handsome men are gay

   toata povestea ii lasase un gust amar. nu regreta nimic, nu isi dorea ca
povestea sa fi fost schimbata. nu credea ca interventii radicale cum ar fi "ar
fi fost mai bine sa nu ne fi cunoscut niciodata" sau "ar fi fost mai bine sa
facem ceva sa nu ajungem aici" ar fi fost mai bune.
   incetase de mult sa mai ia in calcul alternativele. ceea ce se intamplase era
tot ceea ce conta iar gandurile tardive in legatura cu ceea ce ar fi trebuit sau
nu ar fi trebuit sa faca trebuiau evitate. aceste ganduri erau aducatoare de
tristete si de melancolie iar filozofia lui despre viata era mult prea optimista
ca sa vrea sa se incurce in astfel de sentimente.
   ii era putin ciuda. ii era putin ciuda pentru ca nu isi imagina ca o iubire
va putea vreodata sfarsi in asemenea conditii. i se parea ca iubirea este un
lucru prea sacru ca sa poata muri astfel. dar pana la urma si iubirea moare si
atunci de ce nu ar fi putut muri si in acest fel?
   stia ceea ce avea sa urmeze. un timp, mai scurt sau mai indelungat trebuia
sa-si ocupe mintea cat mai mult posibil. sa incerce sa nu stea singur niciodata,
in niciun caz sa nu se plictiseasca, cititul era absolut interzis iar in pat
trebuia sa ajunga doar atunci cand ar fi simtit ca nu mai poate sta treaz. in
caz contrar inevitabil s-ar fi gandit la ea iar gandurile triste l-ar fi cotropit.
   stia procesul. acum era multumit ca mai trebuise sa omoare si in trecut
sentimentul asta….desi isi aducea aminte vag cat de mult il duruse de fiecare
data. insa stia ca de fiecare data ii va fi mai usor decat ii fusese inainte.
creierul incepuse sa i se tabaceasca asa ca nu mai ii era la fel de greu pe cat
ii fusese prima data. sau a doua…
   desigur ca inca mai spera la o iubire care sa treaca peste orice, o iubire
care sa treaca chiar si peste analizele doctorilor care au stabilit faptul ca
iubirea este cauzata de un anumit hormon si ca ea nu poate dura mai mult de 3
ani. undeva in el inca mai simtea latura aia nebuna, latura aia care il face
uneori sa vrea sa urle atat de tare incat sa auda intreg Universul, latura aia
care il face uneori sa vrea sa alerge mai repede decat lumina, mai repede decat
gandurile, mai repde decat Dumnezeu, latura aia care il face inca sa mai creada
in povestile cu Feti Frumosi si in ideea ca el va trai candva o astfel de poveste.
   in el inca exista latura asta si simtea ca nu va disparea niciodata,
indiferent cat de tabacita ii va fi mintea de iubirile ratate.
   speranta moare ultima….iar pentru cei mai naivi ea nu moare niciodata.

8 Responses

  1. simona says:

    🙂 da da, si eu mai cred in povesti cu feti frumosi … si cu
    ilene cosanzene 🙂 … pai daca n-as mai crede, probabil m-as
    stinge incet incet … stii tu ca mie imi place sa spun, si sa
    cred, ca lucrurile frumoase se intampla cand ne asteptam mai
    putin … iubirea nu se cauta, cand e sa vina, va veni, pur si
    simplu 🙂

    numai bine 🙂

  2. Victor says:

    multi inainte! era doar o presupunere. 🙂
    eu cam intre 17 si 21 de ani am considerat ca viata e de rahat
    dar de atunci nu a mai fost niciun moment in care sa o consider
    asa.
    si cum generatia tanara e mult mai precoce decat a mea am
    presupus ca tu ai in jur de 14 ani 🙂
    …oricum sper sa treci cat mai repede de faza asta pentru ca
    viata asta nu e deloc de rahat. e chiar frumoasa 🙂

  3. Rosalie says:

    mmm da…astea is asa..apucaturi..si da amin jur de14
    ani…oricum ..am zis chestiaaia..pt. ca…marog sau intamplat
    chestii nasteptate..moartea bunicului..si chestii…si…uite!
    prima data cand regret ceva.la naiba..infine..oricum,…viata e
    ciudata..

  4. Victor says:

    imi pare rau pentru bunicul tau…
    viata e intr-adevar ciudata…dar are si multe parti frumoase…
    trebuie sa nu-ti pierzi speranta si sa incerci sa le gasesti 🙂

Leave a Reply to Rosalie Cancel reply