Jumatati

   sunt si prost si inteligent in acelasi timp. imi accept ambele laturi pentru
ca sunt ale mele.
   astfel incat pot purta oricand o discutie despre Simona Sensual sau despre
ultimele rezultate ale diviziei B la fotbal dar in acelasi timp sunt in stare sa
port o discutie in care sa nu ma fac de ras pe teme literare sau filozofice de
exemplu.
   era o vreme in care eram stresat rau din cauza asta. ma consideram prea
destept ca sa fiu prost si prea prost ca sa fiu destept. treaba asta devenise
chiar o problema destul de serioasa pentru mine la vremea respectiva.
   intre timp insa mi-am acceptat ambele laturi. daca am chef sa ma uit la un
film prost atunci ma uit la un film prost. daca m-as uita la un film serios
atunci cand am chef de unul prost sau invers atunci m-as plictisi teribil.
   treaba asta se aplica si cartilor. poate ca de aceea fac uneori pauze foarte
lungi in care nu citesc nimic dar am si perioade in care citesc cateva carti pe
saptamana.
   eu mi-am acceptat atat partea mea inteligenta cat si pe aia blonda. cei din
jurul meu nu prea. cu atat mai putin persoanele care ma vad pentru prima data.
   principiul meu, spre deosebire de al altor oameni, este ca nu am de ce sa fac
impresie buna la o prima intalnire cu cineva necunoscut. sunt pur si simplu eu.
daca plac atunci e foarte bine, daca nu, atunci asta e. nu-i nicio nenorocire.
nu inteleg de ce ar trebui sa ma port fals doar ca un necunoscut sa-si faca o
parere buna despre mine.
   sa port masca ma plictiseste si ma oboseste teribil. eu sunt eu si n-am chef
sa par altfel pentru nimeni.
   de aceea nu vad de ce ar trebui sa ascund partile care m-ar putea face sa
scad in ochii unora. nu fac un secret din faptul ca acum multi ani am ascultat
manele, ca imi place vama veche, ca nu-l suport pe Cioran. ok, poate ca astea nu
sunt puncte in plus la imaginea mea insa nu vad de ce ar trebui sa ascund
partile mele mai putin laudabile.
   am impresia ca incep sa convietuiasca din ce in ce mai bine aceste doua parti
ale mele. asta ar fi minunat pentru ca ar demonstra ca echilibrul la care se
poate ajunge prin atingerea extremelor de care ii povesteam Andreei poate fi
realizat.
   astfel, atunci cand merg pe strada si vad o tipa draguta (a venit primavara
prin urmare si gandurile mele, ca ale tuturor animalelor aflate in sezonul de
imperechere, au inceput sa coboare din abstractul filozofic mai spre concretul
feminin) bineinteles ca latura mea prosta se gandeste cat de buna este fata.
simultan latura mea inteligenta comenteaza "da ma da’ nu pare prea inteligenta…"
   sunt doua parti ale mele si ele fac parte din mine. nu cred ca as rezista
fara vreuna dintre ele. daca as fi prost atunci nu as mai fi ci doar as exista
iar daca as fi destept atunci va veni momentul inevitabil in care creierul meu
se va incinge si va exploda.