am inceput sa citesc Anna Karenina. e o carte pe care am ocolit-o timp de ani
de zile pentru ca stiam cum se termina. stiam ca se termina trist prin urmare am
spus ca nu o voi citi niciodata.
"niciodata" este un termen relativ. marimea lui difera de la om la om. este
oarecum sinonim cu "pentru totdeauna". si la fel de naiv. oamenii nu sunt
capabili sa ia decizii "pentru totdeauna". termenii astia eterni reprezinta de
fapt o perioada determinata, mai lunga sau mai scurta, in functie de firea
fiecarui om.
prin urmare acum a expirat "niciodata" din propozitia "nu voi citi niciodata
Anna Karenina." acest "niciodata" a fost desfiintat de Liiceanu si de
Cartarescu. dupa ce am citit 3 carti ale primului si una a celui din urma, am
simtit nevoia de a citi ceva frumos, ceva "greu" ceva care sa ma faca sa ma
gandesc, sa analizez, sa-mi hraneasca mintea. asa mi-am adus aminte de Anna
Karenina.
o carte buna este ca un concert de muzica clasica (sau reciproc, depinde cum
vrei sa privesti lucrurile. parerea mea este ca Universul poate fi pus intr-un
fel sau altul in note muzicale prin urmare am preferat varianta asta). te
destinde, te desprinde de lumea ta si te introduce in lumea ei. pentru un timp
incetezi sa existi iar personajele din carte prind viata, gandurile tale dispar
in schimb incepi sa simti trairile oamenilor din carte, gandesti dupa felul in
care gandesc ei.
un scriitor bun este asemeni unui compozitor. fiecare personaj este un fel de
instrument, fiecare canta in felul lui, propriile partituri, insa un scriitor
bun stie ca din aparenta independenta a personajelor sa scoata o lucrare
desavarsita.
iar in ceea ce priveste cartile, compozitorii de clasa din punctul meu de
vedere sunt Dostoievski si Tolstoi. nu oricine poate sa le citeasca lucrarile la
fel cum nu oricine poate sa asculte un concert de Mozart sau de Bach. desi pare
usor la prima vedere, in realitate trebuie multe ore de antrenament, de initiere
in tainele lecturii respectiv ale muzicii pentru a putea ajunge sa intelegi cu
adevarat minunatia unui concert al unui compozitor de clasa.
inca din primele pagini ale cartii am redescoperit muzica ruseasca. muzica ce
m-a tinut luni intregi fermecat de Fratii Karamazov, de Crima si pedeapsa, de
Invierea…muzica ce odata descoperita iti intra in sange, devine parte din tine
si te face sa nu mai lasi din mana cartea. vrei sa stii ce li se va intampla
eroilor mai mult decat vrei sa stii ce se va intampla cu viata ta, faci parte
din viata lor, tu nu mai existi, existi numai ca ascultator al acestor minunate
concerte literare.
muzica literaturii ruse nu poate fi intrecuta de nimic. la fel cum
indiferent cate genuri muzicale vor mai aparea si cat de superficiala va fi
lumea, muzica clasica va continua sa existe, la fel indiferent cate carti vor
scoate Laura Andresan, Liiceanu si alti zgomotisti ai literaturii, literatura
rusa va continua sa cante.
febrila stare de nesomn.
iubesc ca un om naiv.constient de iubirea si de naivitatea lui.
am ascultat vama de dincolo
acum ascult muzica clasica de aici
brusca trecere
inca imi mai trec prin minte acorduri.
imi rasuna in cuvinte
asta inseamna sa asculti o melodie
cartarescu nu exista
cand vorbesi depsre marii scriitori e pacat sa pronunti si nume
derizorii
pentru ca nu merita "zgomotistii" sa incapa in acelasi gand, pe
aceeasi pagina, in aceesi propozitie cu cei mari.
si literatura franceza e senzationala.
are ceva al ei, nou, nemaintalnit, unic,si universal,in acelasi
timp.pentru mine Zola e SCRIITOR.si mai sunt.
ai grija de timpul tau.de gusturile tale.
nu te irosi citind nimicuri.
sa auzim de bine!
fiecare are propriile pareri. 🙂
si literatura franceza are intr-adevar ceva al ei, eu o prefer
insa pe cea rusa. scriitorii francezi care mi-au placut cel mai
mult au fost Balzac si Hugo. mi se par geniali…dar totusi nu
sunt rusi. :))
as vrea sa te contrazic. ca ca poti hotari care sunt nimicuri
si care sunt opere adevarate trebuie sa le citesti atat pe
primele cat si pe cele din urma.
nu imi place sa ma bazez pe parerea altora si de aceea prefer
sa citesc si nimicuri si capodopere pentru a-mi face o proprie
parere (poate ca proasta dar este a mea) in legatura cu ele.
consider ca formarea unei proprii pareri este mult mai
importanta decat adoptarea parerii unui alt om, oricat ar fi el
de avizat in domeniu, desi poate ca acest drum propriu va
necesita mult mai mult timp pierdut pentru a te duce la nivelul
acelui om. dar vei stii ca este drumul pe care l-ai construit
tu, nu drumul pe care te-a impins de la spate altcineva.
ca sa dau un exemplu din pictura, singurul care imi vine in
minte la ora asta tarzie, van Gogh nu a devenit celebru decat
dupa moartea lui. cat a trait a fost un anonim pentru ca
persoanele avizate l-au considerat un "zgomotist" (am ajuns sa
ma citez pe mine :)) )
si cati astfel de artisti au murit necunoscuti din cauza ca
lumea incapabila sa isi formeze o parere proprie a urmat
parerile celor avizati?
parerea mea este ca este esential ca fiecare sa-si formeze o
parere proprie, iar asta nu se poate realiza decat citind si
foarte multe nimicuri. 🙂