iar sunt in perioada in care ma calca pe nervi astia care se plang ca sufera
din dragoste. am trecut de mult de faza in care sa fac o tragedie din problemele
mele sentimentale. prima data cand am suferit a fost extrem de naspa….a doua
oara la fel. a treia oara deja am devenit oarecum imun. dupa cateva saptamani
eram deja refacut, aproape ca se vindecase si rana (desi e adevarat ca ranile de
genul asta nu se vindeca niciodata si sunt continue generatoare de intrebari gen
"cum ar fi fost daca…". dar din fericire pot sa le fac fata fara nicio problema).
se pare insa ca altii nu pot. o patesti o data, a doua oara, a treia
oara….ba da’ da-o-ncolo de treaba dar vorba bancului, tu ori esti idiot ori
incepe sa-ti placa. nu ai si alte motive din care sa suferi? prinde-ti degetele
la usa ca sa ai de ce sa te vaicaresti…
si mai mereu aud refrenul "dar il/o iubesc…". au Parazitii o replica
geniala dar nu pot sa o scriu aici.
sunt in stadiul in care am avut parte de prea multe tampenii feminine ca sa
mai cred sincer in rahaturi gen sufletul meu pereche. am incetat sa mai fiu naiv
si am impresia ca asta este singurul domeniu in care ma pot considera mai matur
decat ceilalti. sunt de acord ca in general sunt un naiv insa in privinta asta
sunt mai matur decat majoritatea oamenilor pe care i-am intalnit.
desigur ca am un colt cu vise, acolo unde imi pastrez Islanda, in care exista
si Ea. dar sunt constient ca sunt foarte mari sanse sa nu dau niciodata de Ea
prin urmare nu am de ce sa fac mare tragedie din asta. nici in Islanda nu cred
ca o sa ajung vreodata dar asta nu inseamna ca ma deprim. consider doar ca e
frumos sa visezi prin urmare Ea este unul dintre visurile mele. dar viata asta
este mult prea frumoasa ca sa ma agat de o femeie ca fiind singura sursa a
fericirii mele. trebuie sa fii prea naiv sau prea disperat sa crezi asa ceva.
daca ar fi sa asociez cu muzica, in ceea ce priveste iubirea cred ca cel mai
simplu si mai adevarat au exprimat situatia cei de la Voltaj: "iubeste-o acum
sau uit-o acum". la dracu’! e iubire si prin urmare trebuie sa fie minunata.
daca nu e atunci uit-o. sunt atatea fete in lumea asta si tu te agati de una?
asta e valabil si pentru femei.
daca totusi faci parte dintre aia care cred in suflete pereche atunci uite o
intrebare de la mine: cum poate fi sufletul tau pereche cineva care nu te
iubeste sau care te face sa suferi?
in ambele cazuri iubirea este simpla si se reduce la acest "iubeste-o acum
sau uit-o acum". asta este tot. restul e gargara fara rost.
cand vine vorba de iubire, mintea umana este blocata pe iubirea sexuala (ma
refer aici la iubirea intre doi oameni, insa am simtit nevoia de a o deosebi de
alte feluri de iubire intre doi oameni cum ar fi iubirea mamei de catre fiu, de
exemplu). mintea umana este atat de intepenita in aceasta obsesie incat nu poate
vedea si altceva, nu poate simti si altceva. stiu asta pentru ca am fost si eu
acolo.
cu timpul insa am descoperit si alte feluri de iubire, care mi-au oferit
fericiri cel putin la fel de mari.
iubirea unui Dumnezeu in care cred sincer pentru ca El ne da niste semne atat
de clare incat numai noi in orbirea noastra nu le putem vedea.
iubirea tuturor celor pe care-i cunosc. am invatat ca nu exista oameni rai,
exista numai oameni care au avut motivele lor sa ajunga asa. ei nu trebuie
judecati de mintea noastra, altcineva se va ocupa de judecata lor. noi trebuie
doar sa invatam sa-i iubim pentru ca in esenta toti suntem frati.
iubirea pentru minunile naturii si pentru frumusetile pe care ni le ofera ea.
am avut revelatia frumusetii unui copac in mijlocul unui oras. este un monument
de frumusete, o frumusete care se risipeste in indiferenta umana.
am invatat sa ma iubesc pe mine si sa ma accept cu calitatile si defectele
mele. stiu cine sunt si ma accept asa cum sunt. nu ma mai urasc si nu ma mai
deprim din cauza defectelor mele.
toate aceste forme de iubire, daca ajungi sa le cunosti bine si sa le
intelegi in profunzimea lor, iti vor oferi satisfactii cel putin la fel de mari
ca iubirea pentru o femeie.
ok, acum romanticii pot sa arunce cu pietre. :))
P.S.: "mai da-o-ncolo frate ca sunt mii ca ea" 😉
cate am de invatat de la tine:)..mi a placut ultima parte
mult.cea in care vorbesti despre diferitele iubiri:)sunt total
de acord cu tine.stii ca esti un exemplu pt mine;)
PS: poza e facuta in trivale acuma 2 ani nu?:)
multumesc Andreea 🙂
…daca iti sunt exemplu atunci nu raspund pentru lucrurile
rele pe care le inveti de la mine. :))
da, fotografia asta este facuta atunci si imi place mult.
era o vreme in care eram pasionat de fotografie…
in ultimul timp simt ca incet, incet, pasiunea asta revine.
incepe sa-mi fie iar dor sa ma plimb prin tara, sa vad locuri
noi si sa fac poze. 🙂
a fost o zi minunata atunci in Trivale. nu cred ca o sa o
pot uita vreodata.
Foarte reusit articolul!
Felul acesta de a privi lucrurile strict obiectiv
este "alifia" perfecta pentru sufletele ranite, o adevarata
lectie de psihologie.
Citind cele spuse de tine, imi intaresc convingerea ca omul
are in el acest automatism, reflexul neconditionat de a iubi;
daca nu am iubi nimic si pe nimeni nu cred ca am fi lucizi.
In ceea ce priveste acea ipostaza de care spuneai la inceput,
sa iubesti si sa suferi pentru orice relatie, cred ca este
posibila, chiar la varsta maturitatii. Spun asta gandindu-ma
la predispozitia unora de "a pune suflet" in orice relatie,
fiind probabil o chestie genetica sau o deprindere din mediu
in care a trait (in special cei care au trait mereu "in puf").
Pe langa asta, mai exista ceea ce noi numim orgoliu care iti
transmite acele impulsuri dureroase…bineinteles, orgoliul
este educat de foarte multe ori sa depasesca limita prostiei.
Oare la toti exista aceasta incapacitate de renuntare la
dorinta de a avea o persoana atunci cand aceasta ne-a refuzat?
p.s.observ ca esti bine inarmat pentru o noua relatie?;))
multumesc Ionut 🙂
este normal sa pui suflet intr-o relatie. daca nu poti sa
iubesti sincer persoana de langa tine atunci nu are rost sa mai
stati impreuna. asta este unul dintre motivele pentru care
relatiile mele se termina atat de repede. daca nu o pot iubi
atunci de ce sa continui chinuindu-ne amandoi?
este necesar sa pui suflet intr-o relatie…dar nu trebuie
sa te arunci cu capul inainte. ai cap ca sa gandesti nu ca sa
intri cu el in ziduri. ce incerc sa spun este ca intr-o relatie
ratiunea este cel putin la fel de necesara ca iubirea. trebuie
sa reusesti sa fii destul de lucid in nebunia pe care ti-o da
iubirea incat a reusesti sa o intelegi pe femeia pe care o
iubesti, sa ii arati ca o iubesti. nu este suficient sa o
iubesti, este esential sa fii in stare sa-i arati asta. trebuie
sa intelegi cum vrea sa fie iubita si pentru asta ratiunea este
necesara desi atunci cand iubesti este foarte greu sa-ti tii
capul pe umeri.
nu spun ca am reusit sa fac ceea ce am scris mai sus,
deocamdata am reusit sa construiesc teoria. de obicei practica
ma omoara. :))
ca sa revin la ceea ce spuneai tu, sunt extrem de multi
oameni foarte naivi in ceea ce priveste iubirea desi in toate
celelalte privinte pot fi cei mai maturi oameni pe care i-ai
intalnit. poate fi cel mai serios om si sa se indragosteasca
atat de nebuneste de o femeie incat sa se poarte mai ilogic
decat un copil.
asta pentru ca iubirea nu are nicio legatura cu maturitatea
rationala (e o exprimare proprie asta :)) ). poti sa-ti
traiesti viata extrem de rational si sa te trezesti ca iubirea
iti joaca o festa din asta prin care iti distruge intregul
sistem de principii pe care il construisei.
asta pentru ca pe langa o disciplina rationala ar trebui sa
existe si o disciplina a sentimentelor. asa cum iti controlezi
viata asa trebuie sa inveti sa-ti controlezi si sentimentele.
sa inveti sa le tii in frau.
cu marea majoritate a sentimentelor ai de-a face in timp. poti
invata sa-ti controlezi ura, mania… insa iubirea pentru o
persoana de sex opus este sentimentul care apare cel mai rar si
atunci cand apare in general nu il poti controla in niciun fel
pentru ca nu te-ai mai intalnit cu el pana atunci.
prima data cand iubesti nu ai cum sa te controlezi. poti doar
sa te lasi purtat de val.
insa daca din nefericire va despartiti nu are niciun rost sa
plangi tot restul vietii tale dupa ea. mai sunt miliarde de
femei, n-ai de ce sa disperi. asa cum ai iubit o data o vei
face si a doua oara.
ceea ce este esential insa este sa inveti ceva din aceasta
iubire ratata. sa inveti unde ai gresit, sa intelegi fenomenul,
sa intelegi cum poti controla iubirea. cu multa ratiune poti
ramane cu date pretioase in urma mistuirii interioare complete
cauzata de prima iubire.
de asta nu-i inteleg pe cei care iubesc de nu stiu cate ori si
de fiecare data sufera ca si cum ar fi prima data. trebuie sa
fii destul de prost ca sa nu inveti din greselile anterioare.
ai pus foarte bine problema orgoliului. nu stiu ince masura
simt asta femeile, insa noi, barbatii, atunci cand suntem
parasiti avem o problema mare si cu orgoliul pe langa cea a
iubirii pierdute.
eu am rezolvat problema asta in cel mai superficial mod cu
putinta. dar este o rezolvare sigura si completa care ma lasa
sa ma lupt cu un singur inamic al fericirii si linistii mele
din acel moment: iubirea pierduta.
iar modul asta superficial de a rezolva problema orgoliului
este urmatorul: imi spun "daca nu a reusit sa isi dea seama ce
fiinta minunata a pierdut atunci inseamna ca e prea proasta ca
sa fie iubita mea." si sunt destul de grandoman (sau care e
termenul?) incat explicatia asta sa ma linisteasca. :))
de fiecare data spun ca sunt inarmat pentru o noua relatie.
insa de fiecare data ma insel. 🙂 iubirea nu este ceva ce poate
fi controlat total. sau cel putin asta cred eu. iubirea poate
fi controlata doar intr-o masura cat mai mare.
Magnific.
Am sorbit din priviri toate argumentele si este imposibil sa
gasesc vreo adaugire, pur si simplu teoria este cat se poate
de rationala si eficienta.
In privinta notiunii de "grandoman", cred ca ar fi potrivit
termenul de "infatuat". Nu vreau nicidecum sa jignesc,
infatuarea in dragostea poate fi uneori cea mai sanatoasa
solutie, cum ai spus si tu.
Desi nu sunt un sentimentalist, trebuie sa ma supun zicalei
care spune ca prima dragoste nu se uita niciodata…desi nu
prea inteleg procesul si in plus poate prima este mult mai
josnica decat urmatoarele, de ce sa generalizam?
Este totusi impresionant spectacolul iubirii, ma fascineaza
intregul arsenal de trairi care se nasc in sau doar ies la
iveala, fiind ascunse undeva: dorinta de a proteja, instinctul
sau focul proprietatii (caruia noi ii spunem gelozie si nu
stiu daca se acopera total una pe alta), dorinta de a te
intalni cu persoana iubita si multe altele (cred).
Ionut, asa cum spui si tu, " teoria este cat se poate
de rationala si eficienta".
sa vad cum o sa stau cu practica atunci cand voi avea fericirea
de a iubi iar…ca iubirea nu e deloc rationala. ;))
nu avem cum sa uitam prima dragoste poate si pentru ca este un
sentiment care ne loveste atat de puternic, atat de in
profunzimea fiintei noastre, indiferent de calitatea persoanei
de care ne indragostim, incat lasa urme pe care nu le vom putea
vreodata sterge in totalitate. 🙂
la fel cum nu pot sterge amintirea celorlalte iubiri pe care
le-am trait. ele vor ramane acolo, relicve vizitate din cand in
cand de gandurile mele. (ce exprimare poetica am scos…:>)
este intr-adevar fascinant de urmarit spectacolul iubirii…am
facut asta de nenumarate ori, l-am analizat pe toate partile,
am incercat sa-l inteleg cat mai bine…si cred ca tot n-am
inteles prea mare lucru 🙂
ca o concluzie, raman insa la parerea mea: exista multe alte
feluri de iubiri care iti pot aduce o satisfactie la fel de
mare (si mult mai lipsita de suferinta) decat iubirea unei femei.