tot aud spunandu-se ca fizicul nu conteaza, ca ceea ce este in interior este
cu adevarat important. in teorie asa este, in practica nu are cum sa fie
vreodata asa. cei care afirma asta sunt fie extrem de naivi, fie niste oameni
care tin sa se dea mari cu superioritatea lor.
nu mi se pare o dovada de superioritate sa minti, mi se pare o dovada de
superioritate sa-ti recunosti slabiciunile.
la fel de des am auzit ca in iubire banii nu conteaza. am fost si eu de acord
cu asta pana in momentul in care mi-a explicat Radu latura cealalta a chestiunii
si i-am dat dreptate.
banii nu conteaza atat timp cat ii ai. atunci cand exista o lipsa acuta a lor
apar inevitabil frecusurile si certurile cauzate de micile cheltuieli de zi cu
zi, cheltuieli mai mari decat capitalul, cheltuieli care inevitabil duc la griji
si neplaceri, la disparitia fericirii.
trebuie sa fii naiv sa spui ca in iubire banii nu conteaza. banii conteaza,
ba chiar sunt unul din fundamentele unei relatii de lunga durata. lipsa lor va
duce la prabusirea iubirii.
am auzit des spunandu-se ca iubirea face sa dispara toate diferentele de
opinie dintre cei care se iubesc. acest lucru este valabil in prima faza, atunci
cand iubirea este atat de mare incat subiectul iubirii tale ti se pare perfect.
in acest stadiu de fapt nu-l iubesti pe el, iubesti idealizarea lui, idealizare
realizata de mintea ta.
in momentul in care euforia inceputului dispare, incepi sa sesizezi toate
acele mici diferente, diferente pe care initial nu le observasei sau pe care
daca le observasei nu le bagasei in seama pentru ca erai mult prea preocupat sa
iubesti.
aceste diferente incep sa te calce pe nervi si iti devin insuportabile.
aceste diferente sunt precum trenul pe care il vezi prea tarziu in spatele
luminii care te orbise si care te fascinase…
exista vreo cale de a evita lovitura cauzata de blocul de diferente pe care
il vezi dupa disparitia focului pasiunii?
daca exista atunci eu n-am gasit-o. pot doar sa emit ipoteze pe tema asta,
ipoteze care inevitabil se vor lovi de incapacitatea de a le pune in practica.
pentru ca iubirea nu te loveste niciodata asa cum te-ai astepta tu sa te
loveasca, ea te prinde intotdeauna nepregatit.
parerea mea este ca pentru ca o relatia sa dureze pana la adanci batraneti nu
iubirea este elementul principal. ea este foarte importanta la inceput, pentru
unirea destinelor celor doi indragostiti. insa elementul de baza pentru ca o
relatie sa reziste eroziunii timpului este (la fel ca in realizarea oricarui
lucru foarte important si extrem de greu) ca cei doi sa aiba enorm de multa
vointa. trebuie ca amandoi sa creada si sa vrea din tot sufletul sa ramana
alaturi de celalalt la bine si la rau.
pe baza vointei de a fi pentru totdeauna impreuna si nu pe baza iubirii pot
fi facute compromisurile necesare pentru functionarea unei relatii.
compromisurile bazate pe iubire sunt superficiale si dispar atunci cand iubirea
incepe sa se estompeze. atunci daca nu exista vointa fiecare isi reia vechile
puncte de vedere si in locul compromisului apar certuri violente. acest lucru nu
se va intampla pe un compromis realizat pe vointa de a ramane alaturi de cel
drag. acest compromis are o mult mai mare doza de ratiune in el si de aceea este
facut pe o perioada de timp mult mai indelungata.
compromisul sta la baza realizarii unei reuniuni, a unei contopiri intre doi
oameni. fiecare isi cedeaza o parte din propria libertate pentru cladirea unei
noi fiinte. doi devine unu. cei doi formeaza prin iubirea lor o singura fiinta.
fiinta cu totul noua si superioara.
o relatie bazata pe compromisuri facute din focul de inceput al iubirii se va
stinge odata cu acesta. o relatie bazata pe compromisuri facute din vointa de a
ramane alaturi de celalalt va rezista timpului si lumii.
am citit undeva ca doi oameni care se iubesc nu trebuie sa se priveasca unul
pe celalalt ci trebuie sa priveasca in aceeasi directie. o fiinta care are
probleme cu ea insasi se va autodistruge mai devreme sau mai tarziu. de aceea
este nevoie ca ea sa ramana unita si sa priveasca intotdeauna in aceeasi directie.
iubirea este ceea ce uneste toate perechile de indragostiti din ziua de azi.
insa foarte multe dintre acestea nu rezista in timp. asta pentru ca iubirea ii
aduce impreuna insa nu-i poate tine impreuna. daca nu exista din partea
amandurora vointa de a ramane alaturi de celalalt indiferent de ceea ce va fi,
daca unul dintre ei pastreaza chiar si cea mai mica rezerva pentru un eventual
esec, daca nu dau intreaga lor fiinta pentru formarea noii fiinte atunci o
relatie nu are cum sa functioneze in timp.
este esential ca doi sa devina unu.
eu cred ca sufletele pereche nu exista dinainte, bine stabilite. parerea mea
este ca sufletele noastre pereche sunt create de noi atunci cand iubim.
tot ce ai spus aici e foarte adevarat,tot ce as adauga ar fi in
plus,de aceeasi parere sunt si eu ,cu o exceptie:D..daca nu
crezi in suflete pereche..inseamna ca nu crezi in destin sau
soarta..soarta ne hotaraste destinele sau nu? ne scoate in cale
persoana potrivita(sau sufletul pereche) sau nu? si daca o
intalnim si ramanem cu ea pentru ca ea/ el este
alesul/aleasa..asta nu e hotarat de soarta? si daca il
intalnesti dar nu-l recunosti? sau il intalnesti dar il
pierzi..sau nu-l intalnesti niciodata?…suflet pereche nu
inseamna ca persoana respectiva e cea potrivita idealurilor
tale ? stiu,tu hotarasti daca e potrivita sau nu..dar soarta
hotaraste daca o vei intalni sau nu..in viata asta:P:)
dupa ce am terminat de scris am recitit si am gasit cateva
chestiuni la articolul asta in legatura cu care as fi avut ceva
de comentat…dar nu asta. :))
…poate ca nu am fost destul de precis in articol in legatura
cu parerea mea despre sufletele pereche insa parca mi-aduc
aminte ca am spus-o cu alte ocazii.. nu, nu cred in asa ceva si
categoric nu cred in soarta. nu cred ca exista o aleasa, o
unica persoana cu care as putea sa fiu fericit si pe care daca
nu o voi intalni nu ma voi simti implinit si fericit. mi se
pare o naivitate si nu pot crede asa ceva.
noi suntem stapanii vietii noastre, noi alegem in cine sa
credem si cine merita sa fie sufletul nostru pereche. nu este
vorba de o fiinta dinainte alea de o forta superioara sau mai
stiu eu ce, este o fiinta aleasa de noi, de mintea si inima
noastra, fiinta pentru ca credem ca ar fi bine sa luptam si pe
care vrem sa o avem alaturi de noi toata viata.
Articolul exprima un adevar incombatabil, cel putin in teorie
mi se pare o justificare completa a ceea ce insemna iubirea
durabila. Mergand pe principiul ca toate afirmatiile se
bazeaza pe experiente anterioare, nu as putea fi de acord cu o
pura conceptie fantastica asupra iubirii.
Asemenea tie, nici eu nu cred in actiunea soartei asupra
propriului destin, neacceptand nici existenta coincidentelor.
De remarcat este sugestia ta de a ne pastra constiinta lucida,
chiar si in iubire, o decizie anapoda, facuta fara a gandi
avand repercusiuni asupra celor implicati.
Aveam o curiozitate, tot la nivel teoretic, iubirea la
distanta poate exista?
Domnul Paler ne-a transmis crezarea sa, raspunzand afirmativ.
Iubirea adevarata consta intr-o unire totala, oare cei care
sunt orbi si se iubesc, cum ajung la fericire?
iubirea la distanta poate exista dar dupa parerea mea e ceva ce
trebuie evitat. sunt impotriva unor astfel de relatii si mi se
pare imposibil sa iubesc la distanta, de aceea am si evitat
astfel de incurcaturi in viata mea.
diferenta intre o astfel de iubire si una in care cei doi se
vad des este ca iubirea la distanta, prin faptul ca cei doi nu
se pot intalni fata in fata si nu pot discuta decat un numar
limitat de ore, evolueaza mult mai incet decat una normala. de
aceea faza de inceput, aceea in care iti idealizezi partenerul
si vezi in el tot ceea ce iti doresti tu de la un om dureaza un
timp mai indelungat decat in cazul unei relatii normale.
insa aceasta iubire la distanta daca este pusa sa evolueze
intr-o relatie mai serioasa se va lovi de aceleasi probleme ca
si cealalta.
singura diferenta este ca in loc sa ajung la stadiul asta
intr-un interval de cateva luni astfel incat sa vad in ce fel
trebuie sa-mi continui viata, cu ea sau fara ea, va dura poate
si cativa ani buni pana voi ajunge in acelasi stadiu.
cunosc oameni carora le place sa se complaca intr-o astfel de
stare placuta insa amagitoare.
eu unul consider ca nu am atat timp de pierdut incat sa imi bat
capul cu o relatie la distanta.
tocmai mi-ai confirmat faptul ca tu nu crezi in iubire..poate
ai crezut odata..dar de ce sa-ti mai bati capul cu ea
?………………………………………….iubirea
adevarata nu are granite…si cd ionut se referea la iubirea la
distanta nu cred ca se referea la cea in care cei doi nu s-au
cunoscut sau vorbit niciodata fata in fata;)
Adriana, nici eu nu ma refeream neaparat la oameni care nu s-au
vazut niciodata fata in fata. insa atunci cand esti in acelasi
oras te vezi cu celalalt de 3 ori pe saptamana in vreme ce
cunosc cazuri de oameni care au avut relatii la distanta si
s-au vazut si doar de 3 ori pe an, avand surpriza sa descopere
atunci cand au stat mai mult timp cu partenerul ca acesta este
complet diferit de ceea ce crezusera ei.
sincer acum, tu chiar crezi in lozinci ca "iubirea nu are
granite", "iubirea depaseste orice obstacole", "iubirea tine
loc de foame si de sete"?
din cauza ca prea multa lume crede sincer aberatii din astea
telenovelistice iubirea se pierde atat de repede.
iubirea nu are puterea de a depasi pentru mult timp orice
granite. de fapt…singura, iubirea nu are puterea de a face
nimic pentru mult timp. depinde de noi sa stim sa o sprijinim,
sa o alimentam sa o ajutam cu vointa noastra sa reziste in timp.
din cauza ca marea majoritate a oamenilor asteapta ca iubirea
sa faca totul in relatie, fara ca ei sa miste macar un deget,
iubirea dispare atat de repede din atatea cupluri.
nu poti cere iubirii sa te faca fericit si sa te superi pe ea
si pe partener ca nu fac asta. ceea ce poti sa faci este sa
sprijini cu toata vointa ta iubirea atunci cand ai marele noroc
de a aparea in viata ta.
spui ca nu cred in iubire. probabil ca nu cred in iubire asa
cum crezi tu, asa cum crede toata lumea. nu cred ca iubirea imi
poate rezolva problemele, ca atunci cand iubesc toate grijile
mele dispar, tot ce este urat se sterge si eu voi trai intr-un
rai terestru alaturi de ea tot restul vietii mele fara sa misc
un deget.
eu cred ca iubirea este un minunat mijloc de a ajunge la acest
rai, insa este un mijloc nu un scop. prin ea ajung la fericire
si de aceea trebuie sa am grija sa o intretin pentru a putea
atinge fericirea pentru cat mai mult timp. iar asta se poate
face numai prin vointa.
iubirea este un mijloc, nu un scop.
si daca ma gandesc bine cred ca motivul pentru care sunt acum
singur si teoretizez iubirea in loc sa o practic este acela ca
pana acum in realtiile mele in care am iubit am fost atat de
paralizat de iubire incat nu am facut nimic pentru a o
intretine. doar am iubit si atat.
desigur ca acele momente sunt minunate si nu le voi uita
niciodata. insa nu au durat tocmai pentru ca am lasat iubirea
sa faca totul, eu neputand sa fac nimic.
daca accepti una din minunatele mele comparatii, iubirea este
ca un foc. poti sa-l privesti arzand, sa te bucuri de caldura
lui, insa daca nu faci nimic se va stinge. trebuie ca inca de
cand acest foc este viu sa te duci sa cauti aschii, bucati de
lemn, orice este capabil sa-l intretina. iar acest lucru
trebuie facut tot restul vietii tale daca vrei ca el sa reziste
in timp.
sigur ca accept comparatia ta …"cu focul dragostei
aprins /ieri ne iubeam ca doi nebuni/nici astazi focul nu s-a
stins…/dar e o criza de carbuni.."..o stii ,nu ?:D
nici eu nu spune ca am avut parte de o iubire care sa-mi dea
aripi..sa ajung la fericire..dar nu incetez sa sper ca voi
gasi pe cineva care sa-mi ofere iubirea si afectiunea mult
visata..si as face orice pentru iubirea acelui barbat daca eu
consider ca merita:) nici o distanta nu poate separa doi
oameni care se iubesc sincer si care constientizeaza ca vor sa
fie impreuna pentru toata viata…ca n-ar mai putea fi
fericiti cu altii..ca sunt cu adevarat impliniti …
de fapt totul inseamna constientizare..si sinceritate cu tine
insuti ..ai dreptate ..nu exista soarta..e un cuvant inventat
de noi pt a ne justifica faptele ce au consecinte fericite sau
nefericite..Dumnezeu ne-a oferit liberul arbitru…sa luam
singuri decizii..si sa constientizam sa facem diferenta intre
bine si rau,El doar ghidandu-ne pasii atunci cand avem nevoie..
sper ca Dumnezeu sa ma ghideze in continuare pe drumul spre
fericire,spre iubire intotdeauna ,pentru ca Dumnezeu inseamna
iubire,noi ne nastem din Iubire ..si nu aflarea iubirii pure
si sincere este idealul meu..ci aflarea acelei persoane
alaturi de care sa imi pot gasi linistea si implinirea..:)
sper sa gasesti acel barbat care sa te faca fericita, Adriana.
si sper sa fie din acelasi oras cu tine pentru ca eu raman la
parerea mea si nu cred posibila o relatie la distanta. 🙂
hopa!:))
{blush] pana acum nici nu m-am gandit la asta..
pai tu nu crezi dar el poate da..pana vietile ni se vor uni
definitiv..normal se va face un compromis,asa cum si surioara
mea a facut cand s-a mutat in bucuresti;)
biiiiine…cand o sa fii dispusa sa-mi dai dreptate eu sunt
aici. pana acum toata lumea a facut asta mai devreme sau mai
tarziu. :))