Zodiac adevarat

si pentru ca m-ati tot batut la cap uite aici horocospul ala adevarat. in cazul
meu se potriveste destul de foarte bine.

BERBEC

Cum să recunoaştem un Berbec

Aţi cunoscut cumva recent o persoană neobişnuit de prietenoasă, cu o energie
debordantă, o fermă strângere de mână şi un zâmbet instant? Pregătiţi-vă pentru
o cursă nebună într-un montaigne russe ameţitor. Probabil că tocmai aţi fost
"adoptaţi" de un Berbec, mai ales dacă nu aţi apucat să scoateţi prea multe
silabe în decursul conversaţiei cu el. Fie că e bărbat sau femeie, Berbecul va
lupta cu ardoare împotriva a tot ce consideră nedrept, va sări într-o clipă în
apărarea nedreptăţiţilor şi a cauzelor idealiste, chiar dacă asta înseamnă să se
ia la ceartă cu poliţistul de la circulaţie sau cu hoţul care i-a pus cuţitul la
gât. Probabil că va ajunge să-şi regrete impulsul, dar precauţia zboară pe
fereastră când îl ia valul. Aflaţi sub influenţa lui Marte, Berbecii nu
obişnuiesc să se învârtă după coadă, trec direct la subiect. Primul semn al
zodiacului reprezintă naşterea, aşa cum Peştii reprezintă moartea şi conştiinţa
spirituală. Berbecul are doar conştiinţă de sine, căci el e bebeluşul
zodiacului, deci e complet absorbit de joaca cu propriile degete de la picioare.
Ca la orice sugar, nevoile lui sunt pe primul loc: indiferent că părinţii sau
vecinii dorm, el va urla din toţi rărunchii dacă îi e foame sau e ud. Vrea
biberonul şi vrea un scutec curat acum! Când Berbecului îi vine o idee sau îl
apasă o problemă vă va suna fără ezitare la ora patru dimineaţa. În fond, dacă
el e treaz, de ce nu v-aţi trezi şi dvs. ca să-l ascultaţi? Dacă vrea ceva,
obţine. Dar cine ar putea spune despre un bebeluş că e egoist? El e dispus să-i
copleşească pe cei care-i satisfac pretenţiile cu surâsuri şi drăgălăşenii. E
greu să refuzi un bebeluş, pentru că el n-are nici cea mai vagă idee că
deranjează vreun pic pe cineva. Exact la fel e şi Berbecul. Tocmai datorită
acestei naivităţi dezarmante, persoanele din Berbec sunt atât de neînfricate.
Copilul mic nu se teme de nimeni şi de nimic până când se frige. Chiar şi atunci
va începe din nou să încerce, încrezător, după ce va uita durerea. În caracterul
Berbecului nu există nici urmă de şiretenie sau perfidie şi nimic nu va schimba
acest lucru în cursul vieţii lui. El va crede la nesfârşit, cu toată inima, în
propria reuşită şi după numeroasele eşecuri se va ridica din praf pentru a
încerca din nou. Îndoielile, puţine câte sunt, care îi răsar în suflet, sunt
înlăturate rapid de prima persoană drăguţă şi blândă care îi apare în cale.
Berbecul poate crea o lume imaginară atât de detaliată, încât aproape că ai
putea să te muţi acolo şi poate urzi vise extraordinare, dar nu e în stare să
mintă nici dacă asta l-ar putea costa viaţa. Nu există în el nimic complicat sau
ascuns. Ce vedeţi, aia e. E la fel de vulnerabil ca un bebeluş, iar când
persoane mai puternice, mature, încearcă să-l oblige să facă ceva sau vor să-i
ia ceva, Berbecul reacţionează extrem de sonor, exact ca un sugar. Va face un
scandal atât de mare, încât cei din jur îi vor da orice, numai să tacă. El nu e
genul care să folosească strategii delicate. Capacitatea pulmonară şi
încăpăţânarea egoistă îi sunt mai mult decât suficiente ca să obţină ce vrea. E
floare la ureche să recunoaşteţi Berbecii după aspectul fizic. Ei au trăsături
bine conturate, de obicei tăioase. Sprâncenele bine marcate sunt deseori unite
la baza nasului, formând cu acesta semnul Berbecului, ca un avertisment pentru
cei cărora ar putea să le treacă prin cap ideea prostească de a încerca să-i
oprească sau să-i supună. Veţi mai putea observa o aluniţă sau o cicatrice pe
cap sau pe faţă, un reflex roşiatic în părul luminat de soare şi un ten mai
colorat decât al majorităţii oamenilor. Mişcările lor vor fi în general rapide
şi precise, ca şi procesele mentale. Atât femeile, cât şi bărbaţii din Berbec au
umeri laţi şi probabil că merg cu trupul uşor înclinat în faţă, cu capul
înainte, ca să spunem aşa, şi sunt aproape întotdeauna extrem de grăbiţi, chiar
dacă destinaţia spre care se îndreaptă nu îi încântă deloc. Puţine lucruri pot
fi considerate graţioase la Berbec. Poate doar delicateţea cu care abordează o
situaţie de criză, trăsătură care nu conteneşte să-i uluiască pe cei care-l
subestimează. Structura osoasă e fină şi puternică. Foarte puţini Berbeci stau
cu umerii căzuţi, căci de obicei ţinuta lor le reflectă ego-ul uriaş şi
încrederea în sine. Dacă totuşi vedeţi o excepţie, probabil că e un Berbec de
tip oaie, al cărui ego a fost grav rănit în trecut, dar chiar şi acesta îşi va
reveni după un timp. Nimic nu-i înfrânge definitiv pe aceşti oameni, cu atât mai
puţin eşecul. Persoana din semnul lui Marte vă va privi direct în ochi, cu
sinceritate şi încredere emoţionantă. Sunteţi prietenul ei, nu? Îl plăceţi, nu?
Dacă îi veţi înşela aşteptările va plânge lacrimi amare, dar numai în sinea lui.
Berbecii ar prefera să moară decât să-şi arate slăbiciunile, iar unii chiar
ajung să-şi rişte viaţa pentru a evita acest lucru. Dacă veţi surprinde un nativ
aruncând priviri neliniştite prin încăpere în timp ce dvs. vorbiţi cu el,
înseamnă că nu-l mai interesează conversaţia dvs. şi că altceva i-a captat
atenţia. Are aceeaşi capacitate redusă de concentrare ca un bebeluş. Cu toate
acestea, se va situa fără îndoială printre primii în cariera aleasă, iar dacă va
fi subaltern, îl veţi recunoaşte uşor după atitudinea evident nemulţumită. Dacă
vreţi atitudine liberală, generozitate extremă şi dorinţă pronunţată de a
conduce toate paradele posibile, Berbecul e omul vostru. Dar dacă vă doriţi
subtilitate, tact sau modestie, lăsaţi-o baltă. Era plecat la păşune când s-au
împărţit calităţile astea. Nici cu răbdarea nu stă prea bine. La restaurant nu
se va sfii să sară cu gura pe chelner dacă i se pare că acesta e obraznic şi va
trimite înapoi mâncarea dacă i se pare prost pregătită. Dar dacă e servit bine,
va lăsa un bacşiş ridicol de mare. Pentru nişte persoane atât de directe,
Berbecii sunt nişte plătitori îngrozitori, nu pentru că nu ar vrea să-şi
restituie datoriile, ci pentru că sunt complet absorbiţi de cu totul alte
lucruri, mai interesante. În ciuda curajului acestui semn de foc, care-şi
croieşte drum prin viaţă fără ezitare, aruncându-se cu vitejie înainte, printre
obstacole, el are o mică problemă. Ar lupta cu Yeti sau monstrul lui
Frankenstein şi nu ar da nici un semn de frică, dar nu poate suporta durerea
fizică sub nici o formă. Nu e un laş din punct de vedere moral, dar devine brusc
o panseluţă delicată când e vorba de ceva care implică durere. Dentistul e
primul pe lista lui neagră. Într-un moment sau altul al vieţii sale, fiecare
Berbec se va comporta nesăbuit, ceea ce îi va provoca răni la faţă sau la cap.
Sunt predispuşi şi la tăieturi, arsuri, dureri puternice de cap şi chiar
migrene, care ar putea avea ca sursă o infecţie renală. În plus, Berbecul ar
face bine să viziteze regulat terifiantul dentist, să-şi verifice vederea, să-şi
supravegheze alimentaţia, să nu neglijeze răcelile şi să nu se apropie de
alcool. Combinat cu temperamentul înflăcărat al Berbecului, rezultă o mixtură
explozivă.

Bărbatul din zodia Berbecului

Cine e creatura aceea care vorbeşte la telefon? Să fie un dinam electric? Să fie
o torţă, o pasăre, o explozie, sau Superman? Păi, cam aşa ceva. E un bărbat din
zodia Berbecului, ceea ce e cam acelaşi lucru. Să sperăm că ştiţi exact ce vă
doriţi. Dacă vreţi emoţii, un bărbat în zodia Berbecului vi le poate oferi din
plin şi nu veţi avea parte de nici un moment plictisitor. Dar dacă vă doriţi
siguranţa şi stabilitatea unei iubiri calde, confortabile, aţi greşit adresa.
Berbecul vă poate copleşi acum cu ardoare plină de pasiune, pentru ca în clipa
următoare sa fie la fel de glacial ca un urs polar. Dacă îl insultaţi sau dacă
îşi pierde interesul pentru dvs., personalitatea lui caldă, impulsivă, guvernată
de Marte, va îngheţa imediat. Ca să-l "aprindeţi" din nou va trebui, probabil,
să luaţi totul de la început. Bărbaţii din Berbec sunt un izvor nesecat de idei
şi energie creatoare. Probabil că e greu să ţineţi pasul cu el, dar aţi face
bine să încercaţi din răsputeri. Măcar din punct de vedere intelectual. Berbecul
are un talent deosebit să lase în urmă "melcii", fără să mai arunce nici o
privire peste umăr. Probabil că va arăta şi se va purta ca şi când ar fi mai
tânăr decât este, ceea ce e foarte încântător, dar atitudinea lui tinerească se
poate extinde până la latura mentală şi emoţională a personalităţii lui, iar
maturizarea nu se va petrece prea devreme în viaţa unui bărbat din Berbec. El nu
are răbdare cu cei care se mişcă încet, e îndrăzneţ şi plin de încredere în
sine, întotdeauna cu un pas înaintea celorlalţi şi uneori chiar prea repezit.
Poate fi plin de generozitate, oferind bucuros străinilor atât timpul, cât şi
banii, înţelegerea şi bunurile sale. Însă poate fi şi exasperant de intolerant,
nesimţitor, egoist şi pretenţios atunci când dorinţele sale nu sunt îndeplinite
pe loc, sau când e obligat să suporte anturajul unor persoane negative. Când e
vorba de dragoste, nesăbuinţa lui e uluitoare. E în stare să se arunce cu capul
înainte într-o relaţie amoroasă, convins că e singura iubire adevărată din toate
timpurile, cu excepţia, poate, a celei dintre Romeo şi Julieta. Cînd "bibeloul
de porţelan" al amorului se sparge, Berbecul culege cu grijă toate cioburile şi
încearcă absolut toate modalităţile care-i trec prin cap pentru a salva idila
moartă. Dacă nu se mai poate face nimic, o va lua de la capăt cu o nouă Julietă
şi va fi ca şi când s-ar îndrăgosti pentru prima dată în viaţa lui. Oricâte
greşeli amoroase ar face, bărbatul din Berbec va fi mereu convins că iubirea
vieţii lui, perechea lui de suflet îl aşteaptă după următorul vis. Dacă nu eşti
o femeie în zodia Scorpionului, bărbatul din Berbec e visul oricărei femei în
ceea ce priveşte pasiunea. E tot ce-ţi poţi dori. E atât de idealist şi sensibil
la sentimente, încât va stoarce dintr-o relaţie toţi fiorii, toate suspinele şi
culmile extazului posibile. Berbecii sunt incapabili să păstreze rezerva. Ei nu
ştiu să meargă decât până la capăt şi se dăruiesc total persoanei care îi
pasionează în momentul respectiv. E posibil ca bărbatul din viaţa ta să fie unul
dintre Berbecii ovini: tăcut şi liniştit. Nu te lăsa păcălită. Tot Marte îl
guvernează. Când întâlneşti genul acesta, verifică registrele contabile ale
afacerii sale şi te vei convinge că ai de-a face cu un Berbec adevărat. Apoi
stai de vorbă cu fostele iubite, care probabil că-ţi vor spune chicotind: "El?
Timid? Reţinut? Cred că vorbeşti despre altcineva!". Acel comportament liniştit
e o mască ce ascunde un suflet înflăcărat şi o capacitate de a lua decizii dure
în plan profesional. Nici un alt semn zodiacal nu poate fi atât de fidel ca
Berbecul, atunci când e cu adevărat îndrăgostit de cineva alături de care vrea
să-şi petreacă restul vieţii. Onestitatea îl va împiedica să te înşele, iar
idealismul îl va împiedica să-şi dorească asta. Promiscuitatea, sau chiar
flirturile nevinovate, nu fac parte dintre obiceiurile bărbatului Berbec atunci
când e implicat din toată inima într-o relaţie. El caută o iubire ca-n poveşti,
iar în poveşti atitudinea faţă de dragoste şi sex nu e niciodată uşuratică.
Celelalte femei din viaţa lui fac parte din categoria Î.A.T. (înainte să apari
tu). Desigur, trebuie să fii cu ochii în patru la posibilităţile viitoare, căci,
oricât de sincer e actualul lui devotament faţă de tine, nevoia lui de romantism
e atât de puternică, încât e capabil să înceapă să-l caute în alte părţi dacă
nu-i menţii permanent iluziile. În clipa în care iubirea voastră îşi pierde
parfumul idilic, el e pe cale să se abată de la calea cea dreaptă. În caz că nu
ştiţi despre ce vorbesc, pentru el ideea de dragoste ca-n poveşti nu include
mersul la culcare alături de o femeie care are prişniţe cu spirt pe piept, ca
să-i uşureze tusea. Nici să te vadă făcându-ţi toaleta intimă, pilindu-ţi
unghiile, vopsindu-ţi părul, jupuindu-ţi pielea arsă de soare sau certându-te
ore în şir cu mama ta la telefon. În mintea lui, chestiile astea nu prea se
potrivesc cu o prinţesă din basme. Când vrea să te trezească cu un sărut, îi cam
piere impresia că e Prinţul Fermecat dacă tu sforăi sau urli la el să te lase să
dormi. Trebuie să fii pregătită să-l întâmpini în fiecare dimineaţă cu ochii
umeziţi de roua somnului şi respiraţia tăiată la vederea frumosului lui chip
aşezat pe pernă lângă al tău. Ai grijă să-i spui asta! Bărbaţii din zodia
Berbecului ale căror iubite neglijează aspectul romantic sunt iniţial distruşi,
apoi se înfurie, apoi pleacă în căutarea unei prinţese care să nu sforăie. Din
punctul lui de vedere, asta nu înseamnă că el e necinstit. Nu el a încălcat o
promisiune, tu ai făcut asta. L-ai făcut să creadă că eşti o privighetoare
adorabilă, scoţând triluri în lumina lunii, iar acum descoperă că eşti o
coţofană trăncănitoare. De câte ori te atinge, această descoperire îl va coborî
din sferele sale cu coruri îngereşti şi sunete de clopote cereşti. La urma
urmelor, cum să audă, omul, muzica estrelor, când tu zbieri la el că s-a întors
acasă după miezul nopţii a doua seară la rând? (Ceea ce e adevărat, desigur, dar
cine eşti tu de-ţi închipui că-i poţi dicta fiecare mişcare? Căsnicia nu e o
închisoare, iar tu nu eşti gardianul lui – cam asta e atitudinea). Dacă înveţi
să baţi ingenuu din gene şi să îl priveşti topită de amor, va sta bucuros cu
tine şi de dragul tău va ignora toate celelalte femei de pe pământ. Este foarte
puţin probabil ca Berbecul să se implice într-o relaţie fizică cu mai mult de o
femeie, pentru că infidelitatea sexuală nu se potriveşte imaginii iubirii unice
şi adevărate, pe care o are în minte (cu excepţia celor cu ascendent în Gemeni
sau afectaţi la naştere de planeta Venus). Decizia de a o rupe cu vechea iubire
va fi făcută cu mult timp înainte de a deveni prea implicat în relaţia cu noua
iubire, deci vei avea destule semnale de avertizare. Berbecul nu poate mima
pasiunea, dacă nu o mai simte. Ca să-l ţii, nu fi plicticoasă, negativistă sau
prea timidă. Ideal ar fi să fii o combinaţie de Grace Kelly, Ursula Andress,
Marie Curie şi regina Victoria. E un adevărat tur de forţă să-l convingi că eşti
superioară tuturor celorlalte femei, dar dacă reuşeşti s-o faci, îţi va fi cu
desăvârşire fidel. După o separare, dacă îl prinzi în dispoziţia necesară, i-ai
putea reaprinde pasiunea dacă te porţi ca şi cum abia v-aţi cunoscut. Va trebui
să faci pe inaccesibila, pentru că el adoră provocările. Dacă îţi trece prin cap
să te joci cu el flirtând cu alţii, las-o baltă! Îl poţi pierde cu o singură
şoaptă sau o simplă privire intimă aruncată altui bărbat. El insistă să fie
primul în toate, inclusiv în inima ta. Bărbatul Berbec e extrem de posesiv şi
gelos şi, ce e mai rău, nu îţi va acorda niciodată încrederea oarbă pe care el o
aşteaptă din partea ta. Va trebui să înţelegi că discuţiile animate pe care le
poartă cu alte femei sunt  complet inocente, căci va pretinde toată libertatea
de a avea contacte sociale pe care ţi-o refuză ţie, şi mai mult decât atât.
Iubitul tău de sub semnul lui Marte te va cimenta pe un piedestal şi se va
aştepta ca tu să stai cuminte acolo. Să nu mişti nici un degeţel! Nici măcar să
nu pari că ai vrea să o faci! Berbecul mascul e un rebel din naştere. Adoră să
sfideze autoritatea şi crede că e mai deştept decât toţi ceilalţi. Tot ce se
poate, dar oamenilor nu prea le place să li se scoată ochii cu asta. Din cauza
superiorităţii afişate ostentativ, are toate şansele să o ia de multe ori în
barbă, iar superiorii îi vor da numeroase şi dureroase lecţii de modestie din
cauza refuzului de a se supune. În aceste momente tu vei fi favorizată, căci va
da fuga la tine ca să-i pansezi ego-ul rănit. Astfel, vei afla că sub faţada lui
agresivă, stăpână pe sine, zace un complex de inferioritate pe care nu l-ar
recunoaşte nici mort. Să nu faci niciodată greşeala să te declari de acord cu
inamicul lui din acel moment şi nici să nu încerci să fii corectă şi să priveşti
controversa din toate unghiurile. Trebuie să iubeşti ce iubeşte el şi să urăşti
ce urăşte el. Dacă nu poţi respecta codul acesta, găseşte-ţi alt bărbat. Firea
Berbecului e lipsită de ascunzişuri şi subtilităţi, aşa că nu va fi deloc greu
de spus când un astfel de bărbat a pus punct unei relaţii. Răceala şi
plictiseala din vocea şi comportamentul lui vor fi fără echivoc şi vor fi, de
obicei, acompaniate de o declaraţie deschisă, care va clarifica şi mai bine
totul. Pe de altă parte, o explozie de furie devastatoare e mai puţin gravă,
căci arată că nemulţumirea lui e, probabil, trecătoare, iar iubirea poate fi
salvată. Bărbaţilor din Berbec nu le plac jocurile. Când a găsit iubirea nu va
pierde timpul, dar ai grijă să-l laşi pe el să o declare. Nu-l "vâna", nu-i
telefona des, nu-i arăta deschis cât de îndrăgostită eşti şi nu-ţi declara
sentimentele decât atunci când eşti absolut sigură că sunt împărtăşite. Nu
există cale mai rapidă de a-l pierde decât să faci prima mişcare. Dacă nu-i dai
voie să preia conducerea îşi va pierde interesul atât de repede, că nu vei
pricepe ce s-a întâmplat. Însă, o dată închegată relaţia, nu fi prea distantă,
căci va căuta în altă parte atenţia de care are nevoie. Nu fugi de el şi nu fugi
după el. Trebuie să-l ţii în priză, chiar şi atunci când eşti a lui, dar în
acelaşi timp are nevoie să-l asiguri că îl iubeşti orice ar face. Învaţă să faci
această echilibristică delicată între interesul afectuos şi detaşarea distantă
sau învaţă să trăieşti fără bărbatul Berbec.

Femeia Berbec

Deci te-ai îndrăgostit de o femeie din zodia Berbecului. Nu ştiu dacă să te
felicit sau să te compătimesc. Poate că ea îşi închipuie că dragostea e viaţa
ei, dar e prea adânc absorbită de lumea din jur, ca să nu mai spunem de propria
persoană, pentru ca dragostea să fie centrul existenţei ei. Se poate descurca
fără un bărbat mai uşor decât orice altă femeie pe care ai întâlnit-o vreodată.
Desigur, a se descurca fără un bărbat nu e acelaşi lucru cu a trăi fără iubire.
Va avea tot timpul nevoie de acel erou al viselor ei după care să tânjească în
adâncul sufletului. El poate fi o iubire de demult sau de departe, ori o iubire
încă neîntîlnită, dar ea se va gîndi la el în timpul unei ploi de primăvară,
cînd aude un anumit cîntec sau cînd fulgeră. Totuşi, dacă bărbatul respectiv nu
e o prezenţă fizică în viaţa ei, nu îi va duce prea tare dorul. Orice ar putea
face el, ea e convinsă că poate face mai bine. Fata din Berbec nu aşteaptă să-i
deschidă cineva uşa, îşi pune singură haina, îşi poartă singură bătăliile, îşi
trage singură scaunul la masă, îşi cheamă taxiul şi îşi aprinde ţigara fără
vreun ajutor masculin. Pentru ea, a face un lucru cu mîna e cel mai rapid mod de
a-l duce la bun sfîrşit. Bineînţeles, atitudinea aceasta nu pică prea bine
vulnerabilului ego masculin. Femeia aflată sub semnul lui Marte e hotărîtă să
preia conducerea, să fie cea care preia iniţiativa, chiar şi în dragoste. Dintre
toate femeile din toate zodiile, femeia Berbec e cea de la care trebuie să te
aştepţi să te ceară ea de soţ, mai ales dacă nu eşti prea hotărît. Apropie-te cu
multă precauţie de o fată din Berbec. Ea vrea să fie cea care conduce într-o
poveste de dragoste. Ai face bine să te asiguri că i-ai cucerit inima înainte să
o apuci de talie şi să o săruţi. Altfel s-ar putea să te alegi cu un pumn în
falcă şi să o vezi fugind ca o căprioară speriată. Nu te lăsa înşelat. Nu
pudoarea feciorelnică o face să o rupă la fugă. Nu se teme de intenţiile tale
pasionale, ci de faptul că s-ar putea alege cu un sclav care o idolatrizează sau
cu un căţeluş îndrăgostit, dispus să o urmeze peste tot fără crîcnire. Ambele
variante ar plictisi-o de moarte. Fii uşor distant, ţine-o în nesiguranţă şi tu
vei fi cel urmărit şi "prins la cotitură". O femeie Berbec e întotdeauna
intrigată de un bărbat care rezistă farmecului ei. Mîndria ei o va îndemna să
facă orice ca să-şi demonstreze că e irezistibilă, chiar dacă interesul pentru
respectiva "pradă" e trecător. Scarlett O’Hara e întruchiparea perfectă a femeii
din Berbec. Ca şi Scarlett, ea va aduna la picioarele ei fiecare bărbat
disponibil pe o rază de kilometri întregi, iar între timp inima ei va tînji după
singurul bărbat pe care, dintr-un motiv sau altul, nu-l poate avea. Ca şi
Scarlett, ea se poate adapta rapid la orice condiţii pentru a supravieţui, fără
să se plîngă. Amîndouă personajele sînt destul de puternice pentru a sfida
convenţiile, a înfrunta un inamic sau chiar pentru a împuşca un om cu un calm
îngheţat pentru a-i proteja pe cei dragi. Femeia Berbec e foarte sensibilă la
complimente, dacă acestea nu sînt gratuite. Arată-i că o admiri, dar fără să-i
aduci laude prea înflorite sau siropoase. În dragoste, loialitatea ei e uriaşă
atîta timp cît reuşeşti să-i menţii iubirea vie, căci e profund sentimentală.
Vei observa la ea contradicţia tipică Berbecilor; nu doreşte să fii prea
ostentativ cînd alergi după ea, dar îşi pierde repde interesul pentru tine dacă
eşti prea detaşat. Nu-şi doreşte un bărbat complet dominator, dar nici nu o vei
cîştiga stînd plin de adoraţie la picioarele ei. Uluitor de idealistă, uneori ea
caută în zadar acel cavaler în armură strălucitoare care să cucerească lumea, să
i-o ofere cu delicateţe şi totuşi să nu-şi sacrifice masculinitatea pentru ea.
Din moment ce asemenea eroi există doar în basme şi în jurul Regelui Arthur,
femeia din Berbec trece deseori singură prin viaţă. Zilele ei sînt strălucitoare
şi pline de încîntare, dar nopţile sînt uneori întunecate şi pline de dor.
Totuşi, cînd visele ei înăbuşite se transformă în cenuşă, tocmai cînd crezi că
flacăra din ea se stinge, ea se va ridica dintr-un salt şi va clădi un nou rug.
Această femeie trebuie să fie mîndră de tine ca să te poată iubi. Dar nu te
considera prea important ca să observi şi calităţile şi talentele ei. Deşi va
cere mult de la tine, îţi va da înapoi însutit. Femeia dominată de Marte poate
fi exagerat de generoasă cu timpul şi înţelegerea ei, împărţind cu tine cu dragă
inimă obiectele şi banii ei. Dar, cînd e vorba de dragoste, devine de-a dreptul
zgîrcită. În acest domeniu, "ce-i al ei, e al ei" şi nu e nevoie de prea mult ca
să-i provoci gelozia explozivă. Nu-ţi exprima admiraţia faţă de actriţa
preferată în preajma ei şi nu face prea multe complimente prietenelor ei. Un
bărbat care are o soţie Berbec ar fi mai în siguranţă dacă şi-ar lua un secretar
decît o secretară. Dacă nu e pe primul loc pentru tine în toate privinţele, te
vei întreba în scurt timp unde a dispărut aşa repede toată pasiunea şi emoţia
excitantă pe care ţi-o dăruia. Cînd o femeie din Berbec e rănită cu adevărat, se
transformă din flacără în iceberg. Focul ei arde intens şi moare repede. Gheaţa
ei poate fi eternă. Nu uita asta dacă o iubeşti profund – şi e puţin probabil că
va accepta să o iubeşti altfel decît profund. Femeia Berbec îl aşază pe cel
iubit pe un piedestal, aşteptîndu-se ca el să se ridice la înălţimea imaginii ei
imposibil de perfecte despre el, refuzînd cu încăpăţînare să-i vadă defectele,
pînă cînd acestea nu devin prea evidente chiar şi pentru ea. Dacă ai de gînd să
critici iubitul, soţul sau copilul unei femei din Berbec ai face bine să-ţi pui
armură, căci va deveni extrem de tăioasă şi va face remarci personale şi
usturătoare cînd vei încerca să retezi aripile viselor ei. Din moment ce preferă
compania bărbaţilor celei a femeilor şi pretinde admiraţia fiecărui bărbat pe
care-l întîlneşte, fie că el are nouă sau nouăzeci de ani, vei avea destule
ocazii să simţi acele mici înţepături provocate de monstrul verde al geloziei.
Însă ar fi mai înţelept să te abţii să le exprimi. Pe cît de feroce posesivă e
ea faţă de tine, pe atît de intolerantă e faţă de manifestările tale de gelozie.
Femeia Berbec va insista să-şi păstreze independenţa înainte şi după căsătorie.
Va trebui să ai încredere în ea, indiferent unde s-ar duce şi ce ar face, deşi
ea nu va avea aceeaşi încredere în tine. Nu e chiar aşa de rău cum pare, căci, o
dată ce ai cucerit-o, această femeie îţi e complet credincioasă. E incapabilă să
iubească doi bărbaţi o dată, căci astfel de trădări şi minciuni îi sînt complet
străine. Cu excepţia unor circumstanţe neobişnuite, ea îţi va spune în faţă că
dragostea a murit înainte de a se dedica trup şi suflet unei alte relaţii.
Această femeie consideră fiecare relaţie în are e implicată ca fiind Unică şi
pentru totdeauna, aşa că i se va dedica fără reţineri, fără şiretenii feminine,
fără trucuri cochete, sau jocuri stupide. Ca şi acţiunile şi vorbele ei,
dragostea ei e directă, fără ocolişuri. Simplitatea emoţiilor ei are o calitate
curată şi proaspătă, dar acestea o pot băga deseori în încurcături. Probabil că
vei fi nevoit să o mai ţii uneori în frîi, dar va accepta acest lucru cu o
surprinzătoare docilitate dacă te iubeşte cu adevărat.
Femeile dominate de Marte au deseori cariere de succes. Pot face faţă aproape
oricărei profesii, de la agent de bursă şi agent imobiliar, pînă la modeling şi
actorie. E puţin probabil că vei reuşi s-o convingi să renunţe la slujbă de
dragul tău. S-ar putea să facă asta pentru un timp ca să se ocupe de viaţa
voastră comună, pe care o visează idilică şi perfectă, dar după un timp va dori
să se întoarcă la lucru. Lăsaţi-o. Va fi mult mai iubitoare şi blîndă dacă va fi
lăsată să-şi umple timpul cu ceva ce o interesează. Frustrările acumulate ale
celor din Berbec pot duce la probleme prea mari ca să le mai găsiţi soluţii.
Nimic nu o descurajează pe această femeie. Fie că e o provocare, sau doar ceva
ce crede că-i va înfrumuseţa viaţa ea va încerca să-i facă faţă, chiar dacă nu e
prea practic. Impulsivitatea ei îi poate provoca necazuri ce pot părea fără
ieşire, dar femeie Berbec crede cu tărie în miracole şi, de obicei, acestea se
întîmplă. Desigur, îi va ieşi ceva păr alb pînă va învăţa să nu mai repete
aceleaşi greşeli, căci Berbecii nu prea învaţă din experienţă, dar spiritul ei e
neînfrînt iar încăpăţînarea – proverbială.
Să nu îţi faci niciodată probleme că femeia ta din Berbec va ceda în faţa
farmecelor unui lup. E imună la lupi şi gigolo, dar pericolul de se lăsa sedusă
de un idealist e mult mai mare, mai ales dacă acesta susţine o cauză pierdută.
Dar nici acesta nu o va putea supune complet, căci asta e imposibil în cazul
unei femei de sub semnul lui Marte. îţi va cumpăra cadouri, îţi va împrumuta
bani, te va îngriji cînd eşti bolnav şi te va ajuta să găseşti o slujbă, dar va
aştepta ca şi tu să faci aceleaşi lucruri pentru ea. Va nega cu vehemenţă acest
lucru, dar dacă ea e nefericită se aşteaptă ca şi tu să fii, iar dacă e fericită
vrea să fii la fel de fericit ca ea. Pentru o astfel de femeie, dragostea
înseamnă să împarţi totul în mod egal. I se va părea firesc să-ţi folosească
aparatul de ras, contul bancar, să fie prietena prietenilor tăi şi să
împărtăşească visurile tale. în schimb, tu poţi face acelaşi lucru cu tot ce e
al ei. Sigur, aparatul ei de ras s-ar putea să fie tocit, contul ei bancar
depăşit, prieteniile ei cam superficiale, iar visurile ei cam prea mari pentru
tine, dar ea nu e egoistă şi e dispusă să le împartă cu tine. Dacă vei refuza
să-i împărtăşeşti un secret ai toate şansele să o scoţi din minţi şi nu îţi
doreşti asta. Niciodată să nu o faci de rîs în public cu hainele, gramatica sau
comportamentul tău. Nici ea nu te va face de rîs, cel puţin nu din aceste motive.
Dacă îi răneşti mîndria sau îi retezi entuziasmul aproape că îi vei frînge
inima. Sînt destui cei care îi fac asta în mod constant. Oamenilor nu le place o
femeie care ţine mereu să aibă ultimul cuvînt şi care se crede mai deşteaptă
decît toţi. Cînd va descoperi că, de fapt, nu e stăpîna universului va alerga
înlăcrimată în braţele tale, copleşită de faptul că lumea ei s-a prăbuşit.
Atunci vei avea ocazia să o vezi aşa cum e cu adevărat: extrem de neajutorată şi
vulnerabilă, în ciuda faţadei ei sigure de sine. Nu e o dură, dar şi-ar dori să
fie şi atunci admiră oamenii puternici şi încearcă să-i imite. în aceste ocazii,
cînd lumea rea îi distruge visele, alin-o tandru şi probabil că nu o vei pierde
niciodată. Apăr-o întotdeauna de inamici. Nu te va ierta niciodată dacă nu lupţi
pentru ea sau nu îi ţii partea. Dar fii pregătit să te împaci cu ei cînd o va
face şi ea, ceea ce se va întîmpla, probabil, în scurt timp. Şi ea te va apăra
pe tine. O femeie Berbec va renunţa sfidător la orice beneficiu, dacă e venit
din partea cuiva care i-a rănit un prieten. Indignarea ei va fi fără margini.
Nimic nu le caracterizează mai bine pe aceste femei decît loialitatea.
Dacă o iei de soţie, pregăteşte-te de bătăi de cap. Va avea multe interese
exterioare familiei, căci căminul nu va fi niciodată un spaţiu suficient pentru
a-şi manifesta energia creatoare.Să nu te aştepţi din partea ei să ciripească
veselă şi fericită prin bucătărie, verificînd plăcinta din cuptor. Va fi o
bucătăreasă destul de bună şi va ţine casa curată ca un pahar (cel puţin părţile
care se văd). îţi va coase nasturii şi-ţi va călca cămăşile, dar asta nu
înseamnă că o să-i şi placă aceste activităţi. însă o femeie din zodia
Berebcului poate face aproape orice cînd e necesar. Flacăra ei seamănă mai mult
cu strălucirea diamantului decît cu lumina caldă şi reconfortantă a focului din
cămin. Fără îndoială că are o latură aspră, şi momentele cînd îţi va provoca
agitaţie vor fi mult mai numeroase decît cele în care te va alina. Dar e o
femeie provocatoare şi nicodată nu te vei plictisi alături de ea. în plus, te
vei bucura de acele clipe de blîndeţe care îi domolesc intensitatea, dacă vei
avea răbdarea să scoţi la iveală această sensibilitate a ei. Femeia dominată de
Marte va şti să poarte o conversaţie inteligentă şi îi place să o facă. Nu te
ascunde după ziar în timpul micului dejun, căci s-ar putea să ajungi să-ţi faci
singur omleta.
Rareori ai s-o auzi plîngîndu-se de vreo boală sau oboseală, dar cînd suferă,
va ştepta din partea ta foarte multă înţelegere. Deşi s-ar putea să fii nevoit
să o legi de pat ca să o faci să se odihnească atunci cînd are o febră de 40 de
grade, fii pregătit să o serveşti la pat cînd are o durere de măsea.
Pe femeia Berbec nu e recomandabil să o suni de la birou ca să-i spui că ai de
lucru pînă tîrziu, decît dacă vrei focuri de artificii. N-o va deranja să-ţi
păstreze cina caldă, dar nu-i va plăcea să nu ştie unde eşti, de fapt, şi ce
faci, aşa că va suna la birou să te verifice. Soţia din zodia Berbecului va face
probabil o impresie excelentă şefului tău, cu condiţia să o opreşti cînd
încearcă să-i spună cum ar trebui să-şi facă treaba. Nu va avea nimic împotrivă
să muncească ea pentru a întreţine familia dacă rămîi temporar fără slujbă, dar
nu va respecta niciodată un bărbat care cîştigă mai puţin decît ea, deşi nu-l va
părăsi în nici un caz din acest motiv, ci îi va găsi scuze. Dacă în una din
acele rare ocazii cînd simte nevoia să se relaxeze şi să se distreze ai lipsa de
inspiraţie să spui ceva dezaprobator, se va repezi direct la oglindă şi la
sticla de parfum. Din acest punct de vedere e la fel de feminină a însăşi Eva.
Femeia dominată de Marte e vanitoasă, ceea ce însemană că e hipersensibilă la
orice legat de înfăţişarea ei, de la vîrstă pînă la o remarcă inocentă cum că ar
arăta obosită, pe care ea o va  lua drept o aluzie că arată ca o hoaşcă trecută.
Ca mamă, va avea grijă ca progeniturile ei să fie curate, fericite, sănătoase
şi iubite, dar probabil că nu-şi va lua în braţe copiii de cîte ori vor plînge
şi nici nu va fi exagerat de protectoare. În schimb, cei mici vor avea parte de
numeroase sărutări drăgăstoase, impulsive, şi îmbrăţişări inimoase. O mamă
Berbec îşi va învăţa copiii să creadă în spiriduşi şi îi va duce în parc la
plimbare, ca să le arate urmele strălucitoare lăsate pe pajişte de zîne cînd au
dansat în lumina lunii, acolo unde alţii ar vedea doar roua de pe iarbă. O
astfel de mamă creează o lume magică pentru copiii ei, căci într-o astfel de
lume trăieşte şi ea. Nu va fi un părinte indulgent, ci va insista asupra unei
discipline stricte, iar copiii ei vor deveni adulţi independenţi.
Această femeie poate fi iraţional de temperamentală şi poate face scene
violente, dar furia ei stîrnită atît de uşor se va risipi la fel de repede. Nu
poartă niciodată pică, nu caută  să  se răzbune, nu se autocompătimeşte şi nici
nu se macină în sinea ei. Mulţi îţi vor spune că o femeie Berbec e complet
masculină, dar să  nu-i crezi! E femeie pînă la ultima celulă sub exteriorul ei
ostentativ şi puternic, poate chiar prea femeie pentru un bărbat obişnuit. Dar,
bineînţeles, un cavaler în armură strălucitoare nu e un bărbat obişnuit. Dacă
eşti un astfel de cavaler singuratic şi curajos, aceasta e femeia visurilor
tale, pentru care merită să lupţi cu toţi balaurii din lume.

TAUR

Cum să recunoşti un nativ din Taur

Cele mai bune locuri în care să cauţi un Taur ar fi la o fermă, o bancă sau o
agenţie imobiliară, dar îl vei putea găsi "păscînd" şi pe alte terenuri. Ei pot
fi ingineri, staruri de cinema, funcţionari, grădinari, regi şi regine, coşari,
măcelari, brutari şi orice altceva. Poţi depista întotdeauna un Taur după
atitudinea lui tăcută, plină de forţă. Pînă vei ajunge să-l cunoşti mai bine,
cele mai lungi replici ale lui vor fi, probabil, de genul: "Mda", "Nu", "Mersi",
"Pa" şi deseori "Nţţ", adică tot un fel de "Nu". Dacă are o puternică influenţă
din Gemeni, Berbec sau Săgetător s-ar putea să fie puţin mai vorbăreţ şi pasul
lui să aibă un ritm ceva mai săltat.
Dar Taurul tipic preferă să se mişte cu precauţie şi să vorbească puţin. Ca şi
stînca Gibraltarului, are picioarele bine înfipte în pămînt, e stabil şi nimic
nu-i tulbură liniştea. Poţi să arunci apă pe el, să-i aprinzi chibrite între
degetele de la picioare, să-l izbeşti cu pumnii în piept, să-l fixezi cu o
privire hipnotică şi furioasă sau să urli la el din toţi plămînii. Taurul nu se
va mişca nici un centimetru. O dată ce a luat o hotărîre, el îşi încrucişează
braţele cu calm şi-şi propteşte călcîiele în pămînt. Îşi scoate în afară bărbia
destul de proeminentă, îşi umflă nările, lasă urechile pe spate şi… s-a
terminat. Taurul va da rareori năvală să te calce pe bătături. El nu vrea decît
să fie lăsat în pace. Nu-l deranja şi va fi mulţumit. Pisează-l la cap şi se va
încăpăţîna într-ale lui. Îmbrînceşte-l de la spate, tachinează-l prea mult şi
fii pregătit să-i suporţi furia violentă. Pot trece luni şi ani la rînd în care
va da dovadă de perfectă stăpînire de sine şi control, mirosind panseluţele în
timp ce ignoră agitaţia şi zgomotul din jur. Apoi, într-o zi ca oricare alta,
cînd nimeni nu se mai aşteaptă la asta, vreun nesimţit va arunca în paharul lui
ultima picătură, cea care-l va face să dea pe afară. Fugiţi din calea Taurului
cît puteţi de repede dacă vreţi să scăpaţi cu viaţă!
Temperamentul taurin e rareori scos la iveală, dar cînd o astfel de persoană se
înfurie poate distruge totul în calea sa, chiar şi pe nativii din Scorpion.
Poate că ar fi mai corect să spunem "demolează" în loc de "distruge". S-ar putea
să treacă ceva timp pînă cînd norii de praf se vor risipi după un astfel de atac
şi se va reinstaura liniştea. Unii Tauri au un asemenea autocontrol încît nu au
astfel de izbucniri decît o dată sau de două ori în întreaga lor viaţă. Chiar şi
cei mai temperamentali nu vor erupe decît cel mult o dată sau de două ori pe an.
Totuşi, cel mai înţelept ar fi să ţineţi minte că Taurul nu se enervează şi nici
nu se înfurie doar un pic. Dacă incidentul e suficient de important ca să-i
zguduie emoţiile de obicei placide, aşteaptă-te la furie oarbă, nu la o mînie
obişnuită. De aceea, înainte să faci cu ochiul unei femei, ar fi bine să afli
care e ziua de naştere a bărbatului care o însoţeşte.
Mulţi bărbaţi născuţi sub semnul Taurului pot semăna puţin cu un taur, iar
femeile născute în acest semn vor avea un vag, intangibil aer bovin. Privirea
femeii Taur e senină şi umedă, dar clară. Se mişcă graţios, indolent, dar
mişcările ei vor sugera o forţă ascunsă. La bărbaţi, gîtul e deseori gros,
musculos, umerii, pieptul, spatele sau toate trei sînt late şi puternice. Tot
trupul acestor persoane e bine proporţionat, fie el scund sau înalt. Urechile
sînt de obicei mici şi apropiate de cap. Cînd mănîncă, mestecă încet şi de
obicei au digestie excelentă. Nu e cazul tuturor, dar mulţi Tauri au părul creţ
sau ondulat, de obicei închis la culoare, ca şi pielea şi ochii lor. Chiar şi
excepţiile blonde, cu ochi albaştri şi piele albă, nu vor sugera privitorului
fragilitate, nici fizică, nici de caracter. Bineînţeles, nu te poţi aştepta ca
toţi aceşti oameni să arate ca taurul Ferdinand sau văcuţa Elsie. E adevărat că
deseori au corpuri mari, generoase, cu dimensiuni variind de la musculos la
dolofan sau chiar gras. Dar e bine să ştii să-i recunoşti şi pe cei slabi,
precum Fred Astaire, Bing Crosby sau Gary Cooper. Nu te lăsa indus în eroare de
picioarele zburătoare ale lui Astaire, sau de farmecul lui aerian, ca de Geamăn.
Oricine a fost apropiat al marelui dansator spune că era imposibil să-l convingi
să meargă unde nu voia, sau să facă ceva ce nu avea chef să facă.
Taurul e puternic atras de sexul opus, dar nu e genul care să vîneze plăcerile,
de orice fel ar fi ele. Preferă să atragă oamenii către el. De ce şi-ar risipi
el energia alergînd după ei pe cîmpii? Pasivitatea e comportamentul lor tipic.
Ei preferă de o mie de ori să primească plini de ospitalitate musafiri la ei
acasă, decît să se deranjeze să facă vizite. Efortul necesar pentru obţinerea
unei popularităţi sclipitoare nu îi stă în fire Taurului. Dacă vrei, poţi să-l
suni oricînd, el îţi va fi întotdeauna la dispoziţie. Fă primul pas într-o idilă
sau prietenie şi el ţi se va alătura, dacă îl interesează subiectul. În plus, va
şti să se poarte cu tine în ambele cazuri, ceea ce e rareori adevărat la zodiile
mai vivace şi gregare.
Taurul îşi face rareori griji şi nu e genul care să se dea cu capul de pereţi
sau să-şi roadă unghiile. Uneori se mai bosumflă sau devine mohorît cînd nu-i
convine ceva, dar nu e genul nervos, stresat. Prin natura lui e un stoic şi
nimic nu-l va face să se abată de la ritmul lui. Nativii acestei zodii sînt
oameni de casă. Nu prea există Taur care să nu adore să se răsfeţe în propria
lui casă şi să se relaxeze într-un mediu confortabil, familiar. Schimbările îl
supără (cu excepţia cazului în care are ascendent în Gemeni, Săgetător sau
Vărsător). Dacă Taurul pe care îl cunoşti nu are propria lui locuinţă, poţi fi
sigur că visează să aibă una cît de curînd.
E o personalitate terestră, iar dragostea de pămînt se va manifesta mai devreme
sau mai tîrziu. Dacă e nevoit să trăiască într-un apartament de bloc va avea
probabil lădiţe la geamuri, pline cu flori şi verdeaţă. Cînd larma oraşului
ameninţă să îi invadeze spaţiul personal, nativul înşfacă rapid undiţa şi pleacă
spre un loc pastoral, liniştit, unde se va relaxa pînă cînd lumea nu i se va mai
părea aşa dezlănţuită. Dacă nu are nici lădiţe cu flori, nici undiţă, se va
ocupa de afaceri imobiliare, ceea ce îi va da ocazia să mai iasă din cînd în
cînd spre verdele periferiilor. El are întotdeauna o legătură cu pămîntul,
oricît de îndepărtată, fie că pierde vremea pe lîngă pistele de atletism, fie că
iese duminica în parc, fie că stă la o bere în natură.
Taurul are în general o sănătate perfectă şi o constituţie puternică. Nu poate
fi trîntit la pat cu una cu două, dar cînd asta se întîmplă îşi revine greu, mai
ales din cauza refuzului lui încăpăţînat de a asculta sfaturile doctorului. Nu-l
ajută prea mult nici neîncrederea lui înnăscută faţă de optimism şi optimişti.
Zonele sensibile la accidente şi infecţii sînt: gîtul, picioarele, gleznele,
organele de reproducere, spatele şi şira spinării. Răcelile banale degenerează
deseori în laringite şi faringite, iar pasiunea taurină pentru băutură, dar mai
ales mîncare, poate provoca probleme cardiace, circulatorii, poate cauza
apariţia varicelor şi a altor afecţiuni cronice.
Totuşi, majoritatea nativilor pot rămîne în timp mult mai sănătoşi decît noi,
ceilalţi, dacă evită obezitatea, letargia şi infecţiile renale. Una dintre
principalele cauze ale maladiilor de care ar putea suferi un Taur e lipsa
aerului curat şi a mişcării, lucru pe care îl va nega deseori cu încăpăţînare.
Şi dacă tot vorbim despre încăpăţînare, ar fi bine să ştii că n-are nici un rost
să-i spui unui nativ din Taur că e încăpăţînat. În mintea lui nu se crede deloc
îndărătnic, ci răbdător. Nu e căpos, ci raţional şi ferm. Nici în ruptul capului
nu poate înţelege de ce îl judecă oamenii atît de nedrept. Adevărul e că acest
personaj e cît poate fi un om de încăpăţînat fără a se transforma într-un bloc
de piatră. Atît bărbaţii cît şi femeile ţin la fel de mult la locurile lor pe
cît ţin la opiniile lor. Un soţ Taur va refuza să-şi însoţească nevasta în
vizită la un prieten, dacă acesta nu are scaune confortabile. Poate ea să stea
şi-n cap, el nu va merge. O femeie Taur căreia nu-i plac amicii soţului pur şi
simplu nu va vorbi cu ei.
Totuşi, mîndria cu care vorbesc aceşti nativi despre răbdarea lor e pe deplin
justificată. Mulţi poartă poveri emoţionale şi fizice ani în şir, fără să se
plîngă. Cu cît se acumulează mai multe necazuri, cu atît mai multă forţă găseşte
Taurul în interiorul său pentru a putea suporta. Loialitatea şi devotamentul
faţă de familie şi prieteni depăşesc deseori orice înţelegere. Mulţi bărbaţi şi
femei născuţi sub acest semn ar merita medalii pentru curajul sub lovituri ale
soartei care ar fi doborît demult pe alţii, născuţi sub alte semne. Trebuie deci
să recunoaştem tăria de caracter a Taurului. Dar tot încăpăţînat e! Foarte
puţine lucruri îi pot tulbura apetitul. Taurul poate mînca orice, de la ardei
iuţi la prăjitură cu ciocolată şi frişcă, murături şi napi, toate în decursul
aceleiaşi mese, fără să dea semne de jenă stomacală. Fripturile sînt favoritele
lui şi adoră să mănînce rămăşiţele de la mesele anterioare. Dacă-i mai pui şi o
cană cu vin în mînă, parcă-l vezi pe regele Henric al VIII-lea înfulecînd
fericit la banchetele lui îmbelşugate. Desigur, un ascendent în Fecioară îl
poate trece pe Taur pe o dietă de morcovi cruzi, salată verde şi suc de prune.
Umorul celor născuţi în această zodie e axat mai mult pe comedia burlescă,
gagurile fizice. Mulţi dintre ei nu gustă satira subtilă, dar rîd cu lacrimi
cînd cineva alunecă pe o coajă de banană sau primeşte o plăcintă cu frişcă în
faţă. Simţul umorului este la ei cald, terestru, jucăuş, generos, amintind de
Falstaff. Aceşti oameni sînt extrem de rar capabili să fie răzbunători sau
cruzi. Un fapt interesant e că mulţi tauri cruzi aveau la naştere multe planete
în Berbec. Cele două semne nu par să dea o combinaţie prea plăcută, iar Hitler e
un exemplu grăitor în acest sens. În legătură cu situaţia financiară, Taurul se
desparte rareori de banii lui. Nu fiecare nativ e milionar, dar nu vei vedea
prea mulţi dintre ei stînd la coadă pentru supă la cantina săracilor. Nativului
îi place să construiască imperii încet, dar sigur. În mod bizar, Taurului îi
place să acumuleze şi putere, nu numai bani, dar numai pentru plăcerea senzuală
de a o deţine. De multe ori, ei înmînează frîiele conducerii subordonaţilor. De
ce şi-ar bate el capul să tragă toate sforile? Sînt destui Capricorni şi Raci
care să facă asta, în timp ce el trage un pui de somn, adulmecă margaretele sau
soarbe din ochi fetele. Îi e suficient să ştie că toată lumea e conştientă cine
e stăpînul păşunii. Mai devreme sau mai tîrziu, banii vor veni către Taur şi
acolo vor rămîne. El îşi preţuieşte banii şi familia, dar nu e zgîrcit. Inima
lui generoasă şi buzunarele sînt larg deschise pentru prietenii adevăraţi aflaţi
la necaz.

Bărbatul Taur

Probabil că îţi imaginezi că bărbatul tipic din Taur e un om tăcut şi practic,
de bun simţ şi realist ca o pereche de papuci de casă. Aşa şi e. În plus, vei
observa că nu se aruncă cu capul înainte cînd vrea să intre în acţiune, ci e
tacticos şi precaut. La fel de adevărat. Prin urmare, deduci tu, e logic să
presupui că nu e prea romantic. Cu desăvîrşire fals. Cine ţi-a băgat în cap că
poţi analiza personalitatea taurină folosind doar logica? Probabil vreun tip din
Balanţă care vrea să te impresioneze! Ei, bine, greşeşte! Logica nu e de prea
mare ajutor cînd încerci să dezlegi misterul unui simbol puternic şi masculin
cum e cel al Taurului, care e condus de o planetă paşnică şi iubitoare ca Venus.
Trimite-l pe deşteptul din Balanţă înapoi în bibliotecă! E posibil ca Taurului
să-i ia mult timp să decidă dacă vrea să fii femeia lui. El nu e genul care să
facă un triplu salt în piscina iubirii ca să descopere în cădere că cineva a
uitat să umple bazinul. Dar o dată ce s-a hotărît că tu eşti aleasa şi-şi pune
în cap să te cucerească, iubitul din Balanţă va părea un şcolar stîngaci pe
lîngă el. Îi va face de rîs chiar şi pe Leul îndrăgostit şi pe pasionalul
Scorpion. Acest bărbat Taur raţional, practic, lent şi hotărît e capabil să-ţi
trimită cîte un trandafir roşu în fiecare zi pînă cînd vei accepta propunerea
lui, fie ea de căsătorie, de ieşire împreună sau de orice fel. Poate chiar să
scrie un cîntec sau o poezie romantică şi să ţi-o trimită sfios, fără să o
semneze, ştiind că vei ghici expeditorul. Taurul poate fi un iubit tandru, blînd
şi protector. Firea lui senzuală îl face sensibil la parfumul tău, la fineţea
pielii tale şi moliciunea părului tău. Poate că n-o să-ţi spună asta în faţă
folosind cuvinte înflorite, dar va găsi o modalitate să-ţi transmită mesajul.
Simţul lui tactil e foarte puternic. Acest semn de pămînt e plin de contradicţii
în viaţa amoroasă. Taurului îi va plăcea să te vadă îmbrăcată în blănuri luxoase
şi culori intense. Îţi va cumpăra un buchet parfumat de violete proaspete de la
bătrînica din colţ, căreia îi va lăsa în coş un bacşiş generos pentru că-i
aminteşte de mama lui. Însă tu nu-i vei aminti niciodată de mama sau sora lui,
decît atunci cînd va fi cazul să te protejeze de privirile obraznice ale altor
bărbaţi care încearcă să-ţi facă avansuri. Muzica îi va stîrni emoţii puternice
şi cheful de dragoste. Aproape sigur are un cîntec favorit care îi aminteşte de
tine de fiecare dată cînd îl aude. E cel pe care-l tot pune la casetofon sau
tonomat. Dacă îţi mai trebuie dovezi ca să te convingi că e un suflet romantic,
Taurul tipic te va ajuta să-ţi umpli cufărul de zestre, făcîndu-ţi cadou la
zilele de naştere porţelanuri, argintărie, iar de Crăciun vei crede că e Moşul
în persoană cînd va apărea în prag încărcat cu pachete misterioase şi flecuşteţe
sentimentale. Îţi va sugera partide de înot la lumina lunii, picnicuri în păduri
răcoroase şi izolate şi plimbări sub cerul înstelat pe drumuri de ţară.
Felicitarea lui va fi cea mai mare, mai elegantă şi mai elocventă din cîte va
distribui poştaşul de Ziua Îndrăgostiţilor. Cînd un Taur îţi face curte, păi îţi
face curte, nu se joacă! Probabil vei fi dusă la cină în restaurante luxoase, cu
lumini difuze şi viori şi nu va uita niciodată data la care v-aţi cunoscut, sau
orice altă aniversare intimă a voastră. Pentru Dumnezeu, cît romantism îţi mai
trebuie? E foarte adevărat că Taurul nu e un visător nestăpînit ca bărbatul din
Vărsător. El nu te va lua pe sus, făcîndu-te să ţi se taie picioarele, ca Leul,
şi nici nu-ţi va promite să te ducă plutind pe nori roz ca să trăieşti cu el
într-un castel ca din poveşti, printre trandafiri, într-o veşnică primăvară, ca
un Berbec. Mai degrabă poţi să te aştepţi să treacă pe la tine într-o sîmbătă
seara, purtînd sub braţ planurile arhitecturale ale casei pe care intenţionează
să o construiască pentru tine din cherestea adevărată şi cu bani reali. Probabil
că va depune avansul pentru casă înainte să vă logodiţi. Bărbatul acesta nu
se-ncurcă în vorbe. Cînd Taurul te trece pragul şi te "plantează" ferm în casa
voastră, care nu va aduce deloc cu un castel din poveşti, poţi să fii sigură că
toate ratele de împrumut sînt depuse în siguranţă, la bancă. Trebuie să fii
nebună să te plîngi de aşa ceva. Vei ajunge să te întrebi de ce te-ar tenta
vreodată norişorii ăia roz, cînd eşti înfăşurată confortabil în pătura
securităţii Taurine. Asta în cazul în care eşti o femeie care apreciază valorile
solide, o fată raţională, care apreciază personalitatea paşnică, senină, a
Taurului şi firea lui calmă şi stabilă. Gesturile lui sentimentale şi curtea lui
plăcută, firească, pot fi la fel de satisfăcătoare ca şi suspinele poetice ale
amanţilor mai "coloraţi". Un astfel de bărbat se pregăteşte cu grijă pentru ziua
de mîine. Aşa cum furnica adună vara provizii pentru iarnă, la fel şi Taurul nu
se va lăsa distras de plăcerile unei după-amieze însorite, ci va continua să se
pregătească pentru gerul iernii. E ciudat, dar mulţi dintre soţii care-şi permit
să-şi ducă sau să-şi trimită nevestele în ţări mai calde pe durata iernii sînt
nativi ai acestei zodii. Bineînţeles, există şi părţi mai puţin plăcute într-o
legătură amoroasă cu un Taur – nu există perfecţiune. În primul rînd, va trebui
să îţi scoţi de la naftalină comportamentul de doamnă. Nici un astfel de mascul
nu va suporta o femeie stridentă, masculină, cu limbaj de birjar şi atitudine de
dresoare de lei. Dacă ai opinii la care ţii foarte mult nu încerca să i le bagi
pe gît şi nici nu te lăuda în public cu inteligenţa ta. În particular, el
respectă o femeie inteligentă (deşi preţuieşte mai mult bunul simţ), dar ai face
mai bine să-l laşi pe el să fie deşteptul din cuplul vostru atunci cînd ieşiţi
împreună undeva. Fă-o, tu, pe emancipata în faţa prietenilor lui şi va avea una
din următoarele două reacţii. Dacă e un Taur primitiv (şi nu ai idee ce mulţi
sînt din ăştia) probabil că-ţi va da un brînci, te va scutura, sau chiar îţi va
arde o scatoalcă într-un loc bine ales după ce ajungeţi acasă. Dacă e genul mai
sofisticat, se va închide în el şi va rămîne aşa toată seara, fără să mai
schimbe o vorbă cu nimeni, pînă cînd te vei simţi aşa de prost încît îţi vei
dori să te înghită pămîntul. În plus, şi prietenii voştri vor fi la fel de
stînjeniţi, aşa că seara voastră se va duce cam pe apa Sîmbetei. Primul tău
impuls va fi să dregi ce-ai stricat, dar tentativele de a-l înveseli şi a-l
scoate din starea lui încăpăţînată înainte de a-şi face damblaua se vor dovedi
absolut imposibile. Mai mult, dacă vei încerca să-l tachinezi ca să-l readuci pe
linia de plutire nu vei face decît să-l scoţi din sărite şi mai tare. Insistă
prea mult şi-l vei transforma din Sfinx într-un taur furios, care cu siguranţă
va da drumul unor "aprecieri" ce îţi vor aprinde obrajii de ruşine. Ori aşa, ori
va spune calm prietenilor: "Mă scuzaţi că plec mai devreme, dar trebuie s-o
tîrăsc acasă pe muierea asta cu gura ca o meliţă ca să-i dau o lecţie". După o
astfel de scenă ai să te ascunzi de toţi cunoscuţii săptămîni în şir. Dacă-l
vezi întinzîndu-se după haină, fă bine şi pregăteşte-te şi tu de plecare. Un
bărbat Taur rareori îşi va lăsa femeia singură printre lupi, neprotejată,
indiferent cît de tare l-a scos din sărite. O va lua cu el, de păr, dacă e
nevoie. Aşa că nu te gîndi că vei rămîne în urmă ca să te plîngi prietenilor de
el. Cînd pleacă el, pleci şi tu! Şi te-aş sfătui din suflet să-ţi ceri scuze
înainte de a ajunge acasă. El n-o s-o facă în veci. Nici alergatul la mama n-o
să-ţi ajute. Cît timp el e cel care plăteşte cheltuielile de întreţinere, la el
în pat ai să dormi. Prima tentativă de "Plec la mama!" va fi probabil şi ultima.
După un prim contact cu furia lui, părinţii tăi vor învăţa repede să ţină uşa
încuiată şi să te lase să-ţi rezolvi singură problemele. Bărbatul Taur e foarte
răbdător, dar nu se va lăsa călcat în picioare. Însă nici nu îi va plăcea să fie
sufocat de o femeie ca o iederă. E prea practic şi îşi iubeşte prea mult
libertatea ca să-i placă o femeie care se agaţă de el ca scaiul şi plînge din
nimic. Nu-l deranjează ca partenera să aibă ceva temperament şi vioiciune. Cu un
zîmbet plin de amuzament detaşat o va urmări cum zburdă veselă în mod tipic
feminin, aşa cum urmăreşti o pisicuţă drăgălaşă şi dragă jucîndu-se cu un ghem
colorat. Cu condiţia ca pisicuţa să ştie ca, la un semn al stăpînului, să
înceteze cu joaca şi să asculte vocea acestuia. Nimeni nu poate fi mai blînd,
mai bun şi mai tolerant decît un bărbat Taur, atunci cînd nu-şi simte ameninţată
masculinitatea. Ar face orice pe lume pentru femeia pe care o iubeşte, mai puţin
să o lase să poarte ea pantalonii în familie. Poate că uneori se poartă ca un
urs stîngaci, iar umorul lui e deseori grosier şi ridicol, dar nu va fi
niciodată luat de fraier. Probabil că iubeşte excursiile la ţară, cu cortul,
fotbalul şi pescuitul, sau grădinăritul, florile şi plimbările lungi. Cărţile
preferate sînt despre eroii cuceritori ai zilelor demult apuse sau biografii ale
întemeietorilor de imperii de orice fel, nu ficţiunea sofisticată sau filosofia
adîncă. Taurul e masculul prin excelenţă, aşa că nu-i servi sandvişuri cît o
monedă, din pîine cu coaja tăiată. Îi place mîncarea gătită în orice casă de
modă veche, cu cartofi, fripturi, sosuri şi multe plăcinte. Ia-ţi o carte de
bucate bună. De asemenea, va fi deseori dispus să te scoată la masă în oraş,
căci acestor nativi nu le stă în fire să-şi lege nevestele de aragaz, iar uneori
va încerca să gătească el, iar tu va trebui să cureţi urmele dezastrului. Ca
părinte, bărbatul din Taur e o încîntare. Crede că e important să aibă un băiat
care să-i ducă mai departe numele, dar va iubi fetiţele cu o tandreţe
nemăsurată. Sînt taţi iubitori, afectuoşi şi înţelegători.

Femeia din Taur

Din multe puncte de vedere, femeia din Taur e pîinea lui Dumnezeu, o combinaţie
a multora dintre calităţile rare pe care orice bărbat le caută şi rareori le
găseşte într-o femeie. Chiar dacă are un temperament violent, care poate face un
bărbat puternic să o rupă la fugă sau să se ascundă sub masă, ea nu va izbucni
ca o tornadă devastatoare decît dacă e grav provocată. În mod normal, dacă n-o
chinuieşti peste limitele răbdării umane sau dacă soarta nu-i oferă o mînă
îngrozitor de proastă, ea îşi va juca cinstit cărţile, cu un calm admirabil.
Sinceritatea şi onestitatea ei nu sînt ştirbite de nici un fel de jocuri,
lacrimi şi alte trucuri tipic feminine. Fata din Taur are mai mult curaj moral
şi emoţional decît mulţi bărbaţi duri, dar are suficientă încredere în sine ca
să te lase pe tine să fii şeful, dacă asta vrei. Dacă nu, va prelua controlul şi
va conduce ea totul, dar ar prefera de o mie de ori ca situaţia să fie
inversată. Ea caută un bărbat adevărat, pentru că ştie că e o femeie adevărată
şi e mîndră de asta. Pentru ea, a fi femeie nu înseamnă neapărat să flirteze tot
timpul, să aibă creier de găină sau să fie o pisicuţă miorlăită care face pe
fragila şi neputincioasa ca să obţină ce vrea. Îţi vei da seama repede că are
opinii proprii şi un creier suficient de puternic ca să nu fie nevoie să recurgă
la şiretlicuri ca să atingă un obiectiv. O femeie Taur are atîta autocontrol
încît ar putea ţine în loc un întreg atelaj de cai (asta ca să-ţi faci o idee
despre forţa voinţei ei ascunse), dacă hotărăşte să şi-l exercite. Dacă are un
ascendent în Berbec sau Leu, ea poate fi uneori capabilă de cruzime sau dese
furtuni emoţionale, iar dacă are influenţe din Peşti sau Gemeni ar putea fi mai
agitată şi nehotărîtă decît alte femei Taur. Dar femeia tipică a acestui semn dă
de cele mai multe ori dovadă de reţinere în toate domeniile. Acesta e un lucru
bun, căci exteriorul ei placid ascunde o senzualitate atît de puternică încît
trebuie ţinută puţin în frîu. Bărbaţii apreciază întotdeauna tendinţa ei nobilă
de a lua oamenii aşa cum sînt, fără să-i judece. Femeia Taur se simte la fel de
bine în compania unui savant care studiază musca Ţeţe în Congo, ca şi în cea a
unui înghiţitor de săbii de la bîlci, atîta timp cît aceştia fac ceea ce îşi
doresc şi îşi exprimă astfel personalitatea. Cînd întîlneşte o persoană pe care
o antipatizează nu declanşează o campanie de distrugere a persoanei respective,
ci pur şi simplu o evită. Această femeie îşi poate trata duşmanii cu o
indiferenţă glacială, dar dacă te numeri printre prietenii ei îţi va fi loială
indiferent de perioadele prin care treci. Hotărîrea cu care îţi este alături la
bine şi la greu face ca relaţia dintre Damon şi Pythias să pară o cunoştinţă
întîmplătoare. Poţi să circuli prin oraş cu trotineta, să te caţări pe un catarg
de steag, să ajungi la mititica sau să te duci la birou cu margarete puse după
urechi, ea va găsi întotdeauna o modalitate de a-ţi justifica gesturile, căci
eşti prietenul ei. Dar dacă nu îi acorzi în schimb acelaşi devotament total va
sta îmbufnată într-un colţ, ca un nor negru, apăsător, plin de sentimente
reprimate. Însă asta nu are nici o legătură cu gelozia. Femeia Taur nu va lua în
serios hobby-ul masculin al privitului după fete. Spre deosebire de Leoaice sau
de cele din semnul Berbecului, fata noastră nu se va face purpurie la faţă de
furie de fiecare dată cînd admiri în mod deschis o fată drăguţă. E nevoie de
mult mai mult decît un flirt uşor sau un sărut aplicat pe obrazul unei bune
prietene ca să-i stîrneşti furia taurină. Dacă depăşeşti limita a ceea ce
consideră ea că ar fi fair play se poate transforma într-un monstru al terorii,
dar graniţa respectivă e trasată cu linii foarte generoase. Deci poţi să îi faci
cu ochiul drăgălaşei casieriţe de la magazin, dar nu îi pune prea mult răbdarea
la încercare, căci, deşi pare nesfîrşită, îşi are, totuşi, limitele ei. Dacă
n-ai văzut-o niciodată furioasă, fă bine şi nici n-o stîrni! Femeia din acest
semn nu e dominată de scopuri strict intelectuale. Asta nu înseamnă că nu e
inteligentă. Dimpotrivă, mintea ei poate ţine piept cu succes celor mai deştepţi
bărbaţi sau femei, doar că nu i se pare crucial să înţeleagă teoria
relativităţii şi nici nu o interesează foarte mult să se piardă în discuţii
abstracte. Nu e nici impresionată, nici încîntată dacă faci colecţie de diplome
universitare. Una singură e suficientă ca să-i cîştigi respectul. Pentru ea sînt
esenţiale bunul simţ, simţul practic şi capacitatea de a înţelege esenţa
oricărui subiect. Femeia Taur tipică nu e o intelectuală care citeşte filozofie
din pură plăcere, iar ideologiile complicate nu sînt punctul ei forte.
Picioarele îi sînt ferm înfipte în pămînt. Ea e o creatură strict fizică. Asta
îl va interesa cu siguranţă pe cititorul bărbat, dar ca să o intereseze şi pe ea
un obiect sau o idee, aceasta trebuie să-i încînte simţurile fine. Dacă încerci
să o convingi spunîndu-i că "e bine pentru ea", că "toată lumea face asta", sau
că "o va stimula intelectual" nu vei reuşi decît s-o faci să caşte. Ca să
reacţioneze cu entuziasm sincer, ea trebuie să găsească o formă sau alta de
satisfacţie senzuală în tot ce face. Nu prea vei vedea o femeie Taur îndesînd
nişte flori artificiale într-o vază. Florile ei trebuie să fie adevărate, să
aibă textură şi parfum cinstite. Îi plac buchetele uriaşe de flori de sezon
dintre cele mai simple – de cîmp, dacă se poate. Parfumul ei e de obicei exotic
şi persistent, deşi unele femei Taur înclină spre cealaltă extremă şi preferă ca
părul şi pielea să le miroasă a extrem de curat… şi atît. Această fată e
vizibil mişcată de cearşafurile proaspăt spălate, îmbibate de dulcele miros al
soarelui sau de aroma delicioasă a pîinii coapte în cuptor. O sensibilizează
puternic mirosul cernelii tipografice de pe ziarul de dimineaţă, parfumul
îmbătător al ierbii proaspăt tunse după o ploaie primăvăratică sau aroma de
frunze arse toamna. De aceea, dacă o scoţi în oraş, ar fi spre binele tău să-ţi
cumperi un after shave de calitate, să-ţi bagi în buzunar o frunză arsă, să-ţi
dai cu un strop de cerneală tipografică după urechi şi să dai drumul la
aspersoare înainte să o săruţi în faţa uşii, cînd o aduci acasă. Izurile
neplăcute au un efect la fel de puternic asupra ei, dar în sens invers. Mirosul
de peşte proaspăt prins nu o va deranja cu nimic, căci e natural, dar cel de
peşte prăjit… e cu totul altă mîncare de peşte. Şi culorile reuşesc să-i
îmbete simţurile, mai ales cele intense. Fiecare nuanţă de albastru, de la
fumuriu la indigo, îi va slăbi rezistenţa opusă eforturilor tale de seducţie. La
fel şi trandafiriul şi rozul. Poartă o cravată albastră sau o cămaşă roz cînd te
duci la ea în vizită, dar ai grijă să nu le porţi împreună. Nu uita că are un
simţ înnăscut al armoniei şi nu e recomandabil să arăţi ca un tort pentru copii
preşcolari. Mîncarea ei are neapărat gustul care trebuie şi de obicei pune
condimente şi ierburi aromatizante din belşug (doar dacă nu are ascendent în
Fecioară sau Capricorn). Ai grijă să o duci la restaurante cu bucătari
excelenţi, căci cu un hamburger turtit şi o supă chioară nu ai nici o şansă la
inima ei. Dacă eşti cu adevărat un tip norocos, te va invita ea la o cină
preparată în casă şi cu siguranţă o vei cere de nevastă înainte să apuce să
servească desertul. Fata asta nu-şi pune şorţul doar ca să facă frigănele, aşa
că e întotdeauna o idee bună să nu mănînci nimic înainte de a trece pe la ea.
Bucătăria ei poate fi o adevărată capcană pentru bărbaţi. Sunetele armonioase şi
imaginile frumoase o atrag ca un magnet. Majoritatea femeilor tauriene au un
pronunţat talent pentru arte sau o fină capacitate de apreciere a lor. Cînd
vorbeşte la telefon, desenele pe care le face fără să-şi dea seama sînt schiţe
în toată regula. Ca să fii sigur că va fi o întîlnire reuşită, du-o la un
concert sau o expoziţie. O femeie Taur care să nu fi fost niciodată la ţară şi
căreia să nu-i placă pescuitul şi călăria este un caz rar. Cu toată
senzualitatea ei, în suflet ea rămîne un băieţoi. Mama Natură o atrage
irezistibil cu chemarea ei, iar fata din acest semn o strînge cu voluptate la
sîn. Dacă vrei să fii beneficiarul aceluiaşi tratament nu pune muzică zgomotoasă
şi dizarmonică în prezenţa ei, nu mînca usturoi înainte de întîlnire şi nici nu
purta culori care se bat cap în cap. În sfîrşit, simţul tactil o face pe femeia
Taur să se plîngă că puloverul tău e aspru şi neplăcut la pipăit. Aproape că e
în stare să-ţi spună ce culoare are o ţesătură doar atingînd-o cu ochii închişi.
Materialele purtate de ea sînt moi şi delicate la atingere, niciodată iritante
şi se îmbracă simplu şi cu gust. Natura ei senzuală probabil că nu include
purtarea de lenjerie extrem de sexi şi complicat croită şi nici haine prea
sofisticate. Preferă stilul sport şi îmbrăcămintea practică, scumpă, fără
zorzoane şi ornamente, căci la ea confortul e pe primul plan. Această femeie e
rareori pretenţioasă, iar starea ei emoţională e în general echilibrată,
realistă şi plăcută. Oamenii sînt atraşi de atitudinea ei directă, deschisă, la
fel de relaxantă ca o baie fierbinte. Ea adoră căzile cu apă fierbinte, plină de
spumă parfumată, loţiuni şi uleiuri, aşa că baia ei va arăta probabil ca
apartamentele Cleopatrei. Probabil că vei afla pe pielea ta că unei femei
tauriene nu-i place să fie contrazisă, mai ales în public. Nu uita că îi place
să facă lucrurile pe îndelete. Dacă o grăbeşti se va înfuria şi nu-ţi doreşti
asta. Maternitatea i se potriveşte de minune. Îi va alinta pe bebeluşi şi va
adora copiii foarte mici, dar cînd progeniturile se fac mai mărişoare e posibil
ca mama lor să devină prea severă şi pretenţioasă, căci îi vine greu să accepte
schimbările derutante ale adolescenţei. Mama tauriană se înfurie cînd e
încălcată disciplina. Nu va suporta sfidarea şi nu va tolera lenea şi
neglijenţa, aşa că cei mici vor trebui să-şi ţină camerele în perfectă ordine.
În afară de aceste impedimente, ea va fi un părinte bun; copiii şi-o vor aminti
ca fiind în primii ani o figură caldă, protectoare, iar la maturitate o prietenă
cu mult simţ al umorului. Anii intermediari, cînd nerăbdarea adolescentină se va
ciocni cu încăpăţînarea Taurului, pot lăsa unele amintiri neplăcute. Femeia din
acest semn nu e niciodată o miorlăită. Rareori se va plînge de ceva. E genul
care va munci ca să-şi întreţină soţul în facultate sau care îşi ia o a doua
slujbă cînd familia e în criză financiară, fără să facă deloc caz de asta. Ea e
în stare să se urce pe o scară ca să răzuie vopseaua sau să văruiască, cu
aceeaşi forţă ca un bărbat, dar are absolută nevoie de somnul ei de după amiază
pentru a-şi păstra puterile. Va merge mîndră alături de bărbatul din viaţa ei,
fără a-l depăşi sau a sta în umbra lui. Multe soţii din Taur îşi ajută soţii la
studii sau la lucru. Nici prin cap nu le trece să fie întreţinute fără a
contribui cu nimic la bunăstarea familiei şi vor fi profund nefericite alături
de un bărbat al cărui aport la problemele casei e nul. Ele detestă orice formă
de slăbiciune. Bărbatul care se însoară cu o femeie a acestui semn nu se va
alege cu o plîngăreaţă sau o vînătoare de avere. Ea va aştepta de la el să aducă
banii în casă şi să gestioneze cu cumpătare finanţele familiei. Va pretinde
calitate maximă la aparatură, mobilă şi mîncare, dar va fi cu ochii în patru
după chilipiruri şi e dispusă să aştepte pentru a-şi cumpăra un obiect de lux
îndelung rîvnit. O impresie bună e importantă pentru ea, aşa că îşi va încuraja
soţul să invite la cină oameni influenţi. Ea va fi însăşi esenţa ospitalităţii,
considerînd evenimentul o investiţie pentru viitor. Femeia Taur poate insufla cu
tandreţe forţă bărbatului ei cînd acesta se consideră învins şi e la fel de
pricepută la repararea unei siguranţe sărite ca şi la prepararea unei plăcinte
cu vişine. În inima ei e întotdeauna destul loc şi destulă dragoste pentru a
primi în căminul ei străini şi rude, iar casa ei va fi un refugiu cald şi
luminos în mijlocul furtunii.

GEMENI

Cum să recunoşti un nativ din Gemeni

Dacă uneori o persoană din Gemeni îţi dă impresia că vezi dublu, nu da fuga la
oculist ca să-ţi schimbi dioptriile. Adu-ţi aminte că semnul Gemenilor e un semn
dublu şi că există două laturi distincte ale personalităţii lui schimbătoare.
Uite-l, nu e! Iubire a fost oare licărirea aceea pe care ţi s-a părut că o vezi
trecînd într-o clipă peste trăsăturile lui mobile? Sau a fost ură? Extaz?
Inteligenţă? Regret? Bucurie? Schimbările de expresie ale Gemenilor sînt la fel
de fascinante de urmărit ca luminile psihedelice dintr-o discotecă. E greu să-ţi
dai seama unde se termină realitatea şi unde începe iluzia. La ei acestea se
amestecă, apoi se separă. Ca să ştii unde poţi da peste această creatură
versatilă trebuie să fii aproape clarvăzător. Ea poate fi azi aici, iar mîine în
cu totul altă parte. Aşa, dintr-o dată. Un Geamăn îşi poate schimba hainele,
slujba, viaţa amoroasă sau locuinţa tot atît de repede pe cît îi ia să se
răzgîndească. Adică foarte repede. E greu să găseşti un exemplar pe care să-l
studiezi. Încearcă la o librărie. El e genul care răsfoieşte cărţile, pentru că
îşi dă seama de esenţa unei cărţi dintr-o simplă frunzărire a paginilor. (Nu e o
simplă întîmplare că John F. Kennedy era proverbial pentru viteza cu care
citea.) Oamenii aflaţi sub influenţa lui Mercur mai au şi enervantul obicei de a
citi mai întîi ultima pagină a unei cărţi. Dacă ştii vreun Geamăn care să fi
citit vreodată o carte de la cap la coadă fără să se fi plictisit la jumătate,
trimite-l pachet la Antipa, secţia Ciudăţenii ale naturii, sau verifică-i harta
astrală. Sigur vei găsi influenţe din Taur, Capricorn sau alt semn perseverent.
Cu siguranţă vei găsi un Geamăn sau doi schimbînd replici inteligente cu diverse
persoane pe culoarele unui post de radio, ale unei firme de relaţii cu publicul,
la o editură, un salon auto sau o agenţie de publicitate. Cînd ai găsit acest
argint viu studiază-l cu atenţie, chiar dacă vei fi sleit de puteri după ce îl
vei urmări peste tot. Primul lucru pe care-l vei observa va fi că emană o
energie nervoasă atît de puternică, încît aerul din jurul lui pur şi simplu
trosneşte şi pocneşte de scîntei electrice. Sînt şi cîţiva Gemeni care vorbesc
rar, dar majoritatea turuie, iar absolut toţi prind din zbor ceea ce vrei să le
comunici. Fie că e bărbat sau femeie, Geamănul nu are răbdare cu capetele
pătrate conservatoare sau cu cei care nu sînt în stare să ia o decizie cu
privire la poziţia pe care se situează în anumite probleme. Geamănul ştie exact
pe ce picior dansează, cel puţin în clipa respectivă. Cu excepţia cazurilor în
care ascendentul său e în conflict cu tendinţele mercuriene, Geamănul e în
general subţire, agil şi mai înalt decît media. Mulţi au trăsături mici,
tăioase, ca figurile dintr-o camee. Există şi unii cu ochi căprui închis, dar
majoritatea au frumoşi ochi verzi, albaştri, aurii sau cenuşii, cu formă bine
conturată, jucăuşi şi sclipitori. Gemenii nu îşi lasă privirea asupra unui
obiect pentru mai mult de cîteva secunde. Ba chiar privirea lor alertă, fugară,
e deseori cel mai uşor mod de a-i recunoaşte. Tenul e mai mult palid, dar se
bronzează uşor – un alt mod de a-i depista vara. Debordează de nerăbdare, sînt
prietenoşi fărăezitare şi au mişcări neobişnuit de rapide şi de graţioase. Părul
lor poate fi închis la culoare, deschis sau ambele, cu şuviţe combinate, care
exprimă caracterul lor dual. Nasul le e drept şi lung sau delicat, dar în orice
caz bine marcat. Bărbaţii sînt predispuşi la chelie şi ambele sexe tind să aibă
frunţi înalte. Indiferent de vîrsta lor, ei par mai tineri decît sînt de fapt,
căci au o înfăţişare fără vîrstă. De obicei e o greşeală să încerci să legi
Geamănul de un singur loc sau de o singură idee. O greşeală şi mai mare este să
îl provoci la o înfruntare a inteligenţelor, căci e în stare să se bage şi să se
scoată cu vorba din situaţii dificile cu cea mai mare uşurinţă. Mintea îi merge
cu viteza luminii, are simţul ironiei tăioase şi e mai deştept decît aproape
oricine. Unii dintre mercurieni au o plăcere răutăcioasă să buimăcească minţile
mai încete cu procesele lor mentale fulgerătoare. O astfel de persoană poate să
apară din pămînt lîngă tine, să cuprindă curios cu privirea împrejurimile şi
apoi să dispară într-o cu totul altă direcţie înainte să apuci să-i zici
"Salut!". Un cunoscut din Gemeni s-a logodit recent cu o minunată fată din
Vărsător (dacă e cineva în stare să se descurce cu alunecosul geamăn, aceia sînt
Vărsătorii) şi, cu o săptămînă înainte de nuntă, toţi cunoscuţii puneau pariuri
că mirele va găsi o modalitate de a aluneca din laţ, că, într-un fel sau altul,
nu va ajunge la timp la biserică. Dar a ajuns. Gemenii sînt plini de surprize.
Mai ales cînd sînt îndrăgostiţi. Secretul aparentei lor ubicuităţi, al
uluitorului lor talent de a face mai multe lucruri într-un timp mai scurt decît
toţi ceilalţi oameni se află în dualitatea lor. Ei pot face două lucruri deodată
cu mai puţin efort decît ne ia nouă să facem unul singur. Deseori, femeile
mercuriene calcă rufe, hrănesc copilul şi vorbesc la telefon în acelaşi timp.
Unii jură că Gemenii se nasc cu cîte un telefon în fiecare mînă. Rutina de orice
fel îl face pe Geamăn să se simtă ca o pasăre cu aripile tăiate ţinută în
colivie. Aceşti oameni urăsc cu ferocitate monotonia şi platitudinea. În mod
normal nu sînt cei mai punctuali oameni din lume – în afară de cazul în care au
ascendent în Fecioară, caz în care devin adevărate orologii umane. Însă Geamănul
tipic întîrzie întotdeauna, nu pentru că nu are noţiunea timpului, ci pentru că
ceva i-a captat interesul pe drum. Dacă ai un prieten mercurian, probabil că ai
simţit deja pe pielea ta un obicei tipic Gemenilor, care poate fi atît de
enervant încît să-ţi provoace un ulcer. Îţi sugerează o activitate, de exemplu
să treci pe la el pe-acasă (de obicei un apartament, căci o casă ar însemna ceva
prea permanent pentru el), să mergeţi la un film vechi împreună, să jucaţi un
baschet sau să mergeţi să beţi ceva. Tu îi mulţumeşti, dar îi spui că rămîne pe
altădată. Geamănul insistă. E convingător. Te priveşte cu ochişori rugători şi
ţese un cocon de farmec în jurul tău. Vorbeşte atît de repede şi zîmbeşte atît
de cuceritor încît, după un timp, cedezi. Are de făcut cîteva comisioane, aşa că
îţi dă întîlnire la colţul străzii cam într-o oră. La asta nu te aşteptai, aşa
că încerci din nou să dai înapoi, dar el va recurge din nou la tehnicile mai sus
menţionate şi te va face să accepţi întîlnirea. Te apucă toată plictiseala din
lume încercînd să găseşti ceva de făcut în ora respectivă, te mai dor şi
picioarele, dar reuşeşti să supravieţuieşti şi te prezinţi la colţ la ora
stabilită. Bunul tău amic apare gîfîind jumătate de oră mai tîrziu. Ei bine, s-a
răzgîndit. E frînt de oboseală. S-a hotărît să plece acasă, să se bage în pat şi
să iasă în oraş mîine. Nu te superi, nu? Doar un Geamăn ar putea evita un pumn
în falcă într-un astfel de moment. Dar el reuşeşte. Îl ierţi, iar partea cea mai
ridicolă e că în seara următoare te duci la întîlnire de parcă ai avea bun simţ,
sau ce-o fi în capul tău! Numai tu eşti vinovat că ai cedat tacticilor de
convingere ale Geamănului. Dacă te lasă cu ochii în soare şi a doua zi, aşa-ţi
trebuie! Toţi oamenii din semnul lui Mercur simt nevoia profundă de a ascunde
adevăratele motive ale faptelor lor. Ca şi Peştii, simt impulsul irezistibil de
a se comporta exact pe dos faţă de propriile lor dorinţe. Dar această
versatilitate şi uşurinţă a discursului îi face excelenţi politicieni şi experţi
în domeniul relaţiilor interumane. Un Geamăn ştie cum să te abată de la cele mai
bine înrădăcinate convingeri ale tale. Te poate suci ca pe un covrigel cu
karate-ul lui mintal, te face să fii de acord cu el, iar tu o să-l mai şi
iubeşti pentru ce ţi-a făcut. Dar la primul semn de probleme, el ştie instinctiv
care-ţi sînt punctele nevralgice şi îşi foloseşte inteligenţa şi limba bine
exersată ca să te reducă la tăcere prin insinuări ameninţătoare. Între
mercurieni şi scris e o relaţie ciudată. Fiecare dintre ei poate înşira cu
inteligenţă vorbe pe hîrtie şi poate face întorsături deştepte de frază. Vei
găsi o grămadă dintre ei scriind discursuri, reclame, documentare, piese de
teatru şi cărţi. Dar acestea vor fi romane, manuale, nonficţiune sau biografii
şi aproape niciodată autobiografii. Extrem de rar vei găsi unul căruia îi place
să scrie scrisori personale. Geamănul tipic detestă corespondenţa. Se vor codi
săptămîni în şir înainte să răspundă unei scrisori. Motivul e clar, avînd în
vedere că nu le place deloc să fie legaţi de vreo opinie: ezită să-şi pună
gîndurile pe hîrtie, căci îşi dau seama instinctiv că mîine s-ar putea să nu mai
creadă ce cred azi şi nu vor să-şi ia un angajament scris faţă de o părere sau o
idee. Sînt născuţi cu acest mecanism de apărare. Există un număr uluitor de mare
de scriitori din Gemeni care preferă să folosească un pseudonim. Aproape toţi
mercurienii vorbesc, înţeleg sau pot citi în mai mult de o singură limbă, iar
favorita lor e franceza. Într-un fel sau altul, ei vor triumfa cu ajutorul
cuvintelor. Gemenii pot vinde cuburi de gheaţă eschimoşilor şi vise
pesimiştilor. Chiar dacă reuşeşti să prinzi un nativ într-un colţ, va schimba
subiectul atît de repede şi va abate conversaţia de la persoana lui cu atîta
abilitate, încît tot tu te vei trezi la podea. Uneori, tendinţa mercuriană de a
păcăli oamenii poate duce la necinste sau activităţi infracţionale, dar nu atît
de des pe cît ai putea crede. Deşi talentele lor îi pot duce pe unii Gemeni spre
o viaţă de minciună şi înşelătorii, majoritatea sînt prea idealişti ca să ducă o
viaţă de infractori. Totuşi, trebuie să recunoaştem că Mercur le oferă
"ustensilele" cele mai bune pentru a obţine succesul în acest domeniu şi pot fi
escroci sclipitori dacă vor asta. Cu dexteritatea lor, dacă fură un portofel,
falsifică un cec sau bani, sînt – cel puţin – extrem de îndemînatici şi rareori
sînt prinşi. Însă majoritatea Gemenilor sînt oneşti, iar unii chiar atît de
sinceri încît îi rănesc pe cei din jur. Ei par să treacă dintr-o extremă în
alta. Dar toţi – hoţi de buzunare, escroci sau cetăţeni oneşti – vor fi
incapabili să reziste impulsului de a adăuga oarece înflorituri poveştilor lor
din cînd în cînd. Dar asta nu înseamnă că mint, nu? Asta înseamnă că au
imaginaţie! Mercurienii au nevoie să-şi odihnească creierele dormind de două ori
mai mult decît ceilalţi. Din nefericire, fiind predispuşi la insomnie, rareori
se odihnesc cum trebuie. Totuşi, trebuie să încerce să se odihnească cît mai
mult, ca să-şi refacă celulele cerebrale, căci epuizarea nervoasă constituie un
pericol permanent pentru ei. Ca să nu ajungă prin spitale au nevoie de mult aer
proaspăt şi soare. Lipsa acestora şi o activitate fizică redusă îi fac
susceptibili la accidente şi infecţii la umeri, braţe, mîini, degete. Cei
care-şi neglijează sănătatea mai sînt predispuşi la migrene, reumatism, artrită,
probleme cu spatele, plămînii, labele picioarelor şi intestinele. Ciudat e
faptul că Gemenii pot suferi o cădere nervoasă mai degrabă din cauza plictiselii
şi a închiderii între patru pereţi decît de la activitatea excesivă. În
adîncurile firii lui nerăbdătoare şi cercetătoare Geamănul caută un ideal, iar
principala lui problemă este identificarea acestuia. Ar putea fi orice, căci
imaginaţia lui nu cunoaşte limite. Banii, faima, iubirea şi cariera nu sînt
niciodată de ajuns. Pentru el, iarba e întotdeauna mai verde în curtea
vecinului. Ce anume caută? Poate un continent ascuns adînc în sine însuşi, căci
Geamănul e exploratorul mintal prin excelenţă. În ciuda faptului că e mereu
înconjurat de mulţi oameni, el nu-şi împărtăşeşte sentimentele cele mai adînci
decît cu unicul lui companion constant: geamănul din sine.

Bărbatul din zodia Gemenilor

Cînd eşti îndrăgostită ai un plăcut şi cald sentiment de securitate. E acea
minunată seninătate pe care ţi-o dă conştiinţa faptului că cineva îţi va fi
mereu alături cînd vei avea nevoie de el, că nu mai eşti singură pe drumul
vieţii. Toate îndoielile pe care le aveai înainte se topesc. Asta doar în cazul
în care nu eşti implicată într-o relaţie cu un bărbat influenţat de Mercur, căci
acest lucru ţi-ar cam tăia acel "cald sentiment de securitate". De fapt, te vei
adapta mult mai bine relaţiei cu un Geamăn dacă-l vei trimite la pîine luni şi
nu te vei aştepta să apară pînă joi. Nu-l aştepta niciodată decît cînd îl vezi
apărînd la colţul străzii şi nu te agăţa de el cînd vrea să plece. O dată ce
te-ai obişnuit cu incapacitatea lui de a sta într-un loc şi cu spiritul lui
imprevizibil, ai şanse să faci relaţia să meargă. Nu conta pe el să-ţi fie
alături, căci probabil nu vei şti niciodată cînd şi unde va fi, ceea ce îţi va
sădi în suflet o parte dintre acele îndoieli pe care o idilă le îndepărtează în
mod normal. E adevărat că atunci cînd eşti îndrăgostită de un mercurian nu eşti
niciodată singură. Ai tot timpul în preajmă cel puţin două persoane… şi
amîndouă sînt el, căci -după cum ştii – e născut în zodia Gemenilor, iar aceştia
nu sînt niciodată identici. Natura duală a Gemenilor combină două personailtăţi
complet distincte. S-ar putea să fii îndrăgostită chiar de unul dintre acei
mercurieni care sînt tripleţi sau cvintupleţi, aşa că ai o mulţime de persoane
care să-ţi ţină de urît, chiar şi atunci cînd eşti singură cu el. Geamănul tipic
e favoritul fiecărei gazde, pentru că îi plac oamenii. Cu cît mai mulţi, cu atît
mai bine. Rareori vei găsi un bărbat din acest semn care să nu stăpînească
perfect arta conversaţiei. Are un bun gust desăvîrşit, e plin de remarci
spirituale, iar complimentele lui sînt adevărate capodopere de sinceritate
caldă. Maestru al manierelor impecabile şi al simţului social, va fi sufletul
petrecerilor. Dacă îl vezi pentru prima dată la o reuniune, unde îşi desfăşoară
uluitoarea personalitate multiplă, n-ai nici o şansă să scapi. Vei fi convinsă
că e cel mai fascinant, interesant şi inteligent bărbat pe care l-ai văzut în
viaţa ta şi nimeni nu poate nega asta. E firesc să fii emoţionată şi
impresionată. Dar, înainte să te gîndeşti deja la căsătorie, asigură-te că eşti
în stare să faci faţă unui viitor nesigur alături de un bărbat ale cărui stări
de spirit se schimbă la fel de uşor ca direcţia vîntului şi ale cărui scopuri în
viaţă se pot modifica drastic înainte să se termine luna de miere. Într-o zi,
bărbatul tău din Gemeni poate trece pe la tine cu o maimuţă pe umăr ca să te ia
la bîlci. Îţi va aduce flori, parfum, un disc vechi sau cîteva cărţi, una poate
chiar scrisă de el. Orele vor trece pe nesimţite cînd te vei scălda în lumina
solară a bunei lui dispoziţii, vei rîde la glumele lui inteligente şi te vei
topi sub influenţa farmecului lui galant. Îţi va spune "te iubesc" în o sută de
feluri, aşa cum nimeni altcineva nu ar fi în stare. A doua zi te va suna şi va
anula o întîlnire fără nici un motiv, făcîndu-te să-ţi imaginezi tot felul de
nenorociri. Glumea oare cînd ţi-a spus că te iubeşte? Are pe altcineva? Are
necazuri? Temerile tale pot fi întemeiate. Sau nu. După o săptămînă va reapărea,
plin de remarci sarcastice, prost dispus şi iritabil. Va fi nervos, critic şi
meschin. S-ar putea să-ţi critice pantofii, rujul sau gustul literar şi să-şi
exprime nişte îndoieli destul de pertinente cu privire la viitorul vostru
împreună. Dacă nu va fi aşa, va fi posac, gînditor, absent, distant şi rece.
N-are rost să-l întrebi de ce se poartă aşa, nu vei obţine un răspuns coerent.
Dacă vei supravieţui acestei experienţe, peste cîteva zile vei fi într-o galerie
de artă, la teatru, la operă sau într-un muzeu cu Geamănul tău, absolut
hipnotizată de vastele lui cunoştinţe şi numeroasele lui subiecte de interes. Va
fi neobişnuit de tandru şi va deborda de vise fragile şi colorate despre
viitorul vostru comun. Apoi îţi va cere mîna. Din senin. Fulgerător. Vei uita
toate furtunile şi norii negri şi vei spune "Da" înainte să se răzgîndească. Şi
iată-te logodită cu o enigmă. Dacă vrei un bărbat stabil şi răbdător, alături de
care viaţa şi iubirea vor curge lin ca o gondolă pe canalele veneţiene, dacă
eşti o romantică incurabilă şi cauţi armonia perfectă, eşti în mare pericol. Aşa
că dă înapoi cît mai repede, înainte să fie prea tîrziu. Indiferent ce ar spune
restul hărţii lui stelare, dacă Soarele se afla în Gemeni cînd s-a născut
iubitul tău, el nu va fi mîine unde este azi şi nici nu va păstra prea mult în
minte amintirea zilei de ieri. Într-un fel sau altul, se va schimba. Sigur,
schimbările pot fi pozitive şi el îşi poate fixa ţeluri tot mai înalte, dar
riscul e permanent prezent. Dacă îţi plac jocurile de noroc s-ar putea să dai
lovitura cu el şi vei avea şanse să sărbătoreşti alături de el cincizeci de ani
de compatibilitate mintală şi emoţională. Dar toţi pariorii buni ştiu care sînt
riscurile cînd îşi pun banii pe un număr la ruletă sau pe un cal de curse.
Asigură-te că şi tu cunoşti toate riscurile înainte să ţi le asumi. Gemenii simt
o nevoie inconştientă de a-şi ascunde adevăratele intenţii, de a se duela mintal
cu cei din jur şi de a-şi camufla motivele sub acţiuni duale. Aşa că, dacă
suferi ca un cîine din cauza răcelii cu care te tratează un Geamăn sau chiar din
cauza răutăţilor pe care ţi le aruncă şi te întrebi ce i-ai făcut de se poartă
aşa cu tine, află că probabil e îndrăgostit lulea de tine. Aceasta e prima lui
reacţie faţă de sentimentul pe care i l-ai stîrnit în suflet. În general,
Gemenii vor să te bulverseze. Apoi, cu nestatornicie tipic mercuriană, vor
schimba foaia şi vor fi atît de direcţi, încît îţi vor tăia respiraţia cu
sinceritatea lor. E uşor şi plăcut să iubeşti un bărbat din acest semn, cu
condiţia să nu încerci să te apropii prea mult de el. Esenţa lui cea mai
profundă îi aparţine doar lui şi n-o va împărtăşi cu nimeni, nici măcar cu tine.
Ai grijă ca relaţia să aibă un aer relaxat, chiar superficial, şi nu fi prea
pasională sau dramatică. Nu-l plictisi, stîrneşte-i mereu interesul şi idila ta
cu Geamănul poate fi deosebită. Nu te răscula împotriva caracterului lui
schimbător. Schimbă-te o dată cu el. Fii la fel de ageră şi interesată de viaţă
ca el, altfel legătura voastră va fi trecătoare. Mai presus de orice, el caută
un partener intelectual. O femeie care să aibă o inteligenţă comparabilă cu a
lui şi care să-l şi întreacă uneori, căci nu e egoist. E un realist, iar un
mediu care să-l provoace intelectual îl stimulează mai mult ca orice. Ultimul
lucru pe care şi-l doreşte e un şoricel prostuţ sau o femeie-cîrpă. Lasă-ţi
inteligenţa să strălucească. Nu-l va speria ca pe alţi bărbaţi, ci îl va atrage
irezistibil. Gemenii au tendinţa să-şi dea uitării vechii prieteni în favoarea
celor noi, dar nu din cauză că sînt nesimţitori. Propriile lor personalităţi
fluctuează şi evoluează neîncetat, aşa încît e firesc ca ei să caute compania
unor persoane care să le împărtăşească interesele din momentul respectiv.
Geamănul se simte ca acasă oriunde. Rareori simte vreun ataşament profund şi
durabil faţă de amintiri, locuri, oameni sau lucruri. În timpul unor lungi
perioade de singurătate poate vărsa o lacrimă-două, dar din cauza singurătăţii,
nu din nostalgie pentru ziua de ieri. E un personaj gregar şi detestă, ba chiar
îi e groază să fie singur prea mult timp. Dacă reuşeşti să-l faci să înţeleagă
că îi vei fi parteneră, tot timpul lîngă el, fără să contezi pe el în vreun fel
şi fără să te aştepţi din partea lui să conteze pe tine, probabil că se va gîndi
în mod serios să "semneze contractul". Însă nu uita de riscurile pe care ţi le
asumi. Mulţi Gemeni se căsătoresc de mai multe ori, dar e mai probabil ca acest
lucru să se întîmple atunci cînd se însoară la o vîrstă prea fragedă şi nu
aşteaptă să se maturizeze. Nu toţi Gemenii vor avea două neveste, dar aproape
sigur vor avea alte lucruri în dublu exemplar, aşa cum le place lor: două case,
două maşini, două diplome de facultate, două aparate de ras, două hobby-uri,
două slujbe, două ambiţii. În chestiunile financiare vei observa din nou
dualitatea naturii mercuriene. Un astfel de bărbat poate fi la început
extraordinar de generos, ca apoi să devină îngrozitor de zgîrcit. Dar, dacă vei
pune în balanţă cele două tendinţe opuse, fără îndoială că preponderentă va fi
generozitatea. Gemenii nu-şi doresc foarte mult să acumuleze bani sau
cunoştinţe. El e comunicatorul a cărui funcţie e să aducă mereu idei noi,
originale şi să-i slujească pe alţii cu ajutorul versatilităţii proceselor lui
mintale rapide, sclipitoare. Îţi va fi credincios? În felul lui, da. Îi place să
facă conversaţie, să cunoască oameni noi. În plus, atracţia pe care o exercită
asupra femeilor e de-a dreptul stranie, aşa că s-ar putea să dea ocazia
apariţiei şuşotelilor şi suspiciunilor. Dar poţi să contezi pe un lucru: sînt
extrem de rare cazurile în care simţul corectitudinii, înnăscut la fiecare
bărbat Geamăn, îi va permite să întreprindă acţiuni neloiale dacă ai încredere
în el. Vreau să spun, încredere adevărată, deplină, nu din cea subminată de
îndoieli secrete. El va simţi întotdeauna aceste îndoieli. Minţile mercuriene
interceptează întotdeauna gîndurile tale cele mai intime, la fel de clar ca şi
cum le-ai transmite la radio. Totuşi, nu e bine să ai pretenţia de la un soţ din
Gemeni să le trateze cu răceală pe toate femeile doar pentru că poartă
verighetă. Femeile fac parte din societate, iar Gemenii trebuie să farmece toată
societatea în care se învîrt. Va vorbi cu ele, va rîde cu ele, poate va sta la
un pahar cu ele, căci e firesc pentru mercurieni să comunice, indiferent de
sexul ascultătorului, dar asta nu înseamnă că le va seduce. E adevărat că există
mulţi Gemeni care trăiesc în pură promiscuitate dar, indiferent ce ai auzit
despre ei, există întotdeauna o cauză. A fi suspectat de ceva rău sau a fi
nedreptăţit în orice domeniu provoacă o profundă nefericire în bărbatul
mercurian. Îl frustrează şi îl deprimă, iar un Geamăn atît de nefericit zboară
din floare în floare încercînd să scape de emoţiile complexe pe care le
încearcă. O femeie care se află în armonie mintală perfectă cu Geamănul nu are
de ce să se teamă vreodată că-i va fi necredincios fizic sau emoţional. Pentru
aceşti bărbaţi, aceasta e aproape o regulă de fier. Însă nu se va lăsa înlănţuit
în mod iraţional. Firea lui veselă, prietenoasă, caută permanent companie, fie
că aceasta îi e oferită de conductorul de pe trenul cu care călătoreşte sau de
chelneriţa de la cafeneaua de lîngă biroul lui. Nu încerca să-i înăbuşi
spiritul, căci va deveni alunecos şi imprevizibil ca vîntul. Cu cei mici va fi
prieten, dar nu va putea să îi disciplineze. Îi va învăţa foarte multe, chiar
înainte ca ei să intre la grădiniţă. Probabil că le va face mare plăcere să i se
confeseze, căci rareori va fi şocat şi nici nu îi va judeca cu asprime. Ştie să
iubească fără a sufoca. Relaţia dintre bărbatul Geamăn şi copiii săi e, de
obicei, foarte apropiată, doar poate puţin prea relaxată. Oricît ar fi de
afectuos, vesel şi vivace cînd e cu cei mici, nu va insista prea mult ca ei să
respecte regulile, sau anumite rutine, căci el însuşi detestă aceste lucruri.
Mai mult, are tendinţa de a le critica purtarea într-o zi şi de a le-o aproba în
ziua următoare, ceea ce poate crea confuzii în mintea copiilor. Deşi va reuşi să
le facă din cînd în cînd morală, aşteaptă-te ca pedepsele mai severe să cadă în
sarcina ta, căci taţii din zodia Gemenilor tind să-şi răsfeţe copiii. Un
avertisment, totuşi: deşi rareori îi va aplica progeniturii sale pedepse fizice,
părintele din această zodie are, ca orice Geamăn, un talent special pentru
emiterea de remarci usturătoare, sarcastice, care pot provoca răni adînci într-o
inimioară mică, uneori răni pe care copilul şi le va aminti o viaţă întreagă. În
plus, tatăl mercurian s-ar putea să aibă reţineri cînd vine vorba să-şi
manifeste dragostea prin sărutări şi îmbrăţişări, de aceea trebuie să facă un
efort conştient pentru a-şi depăşi răceala tipică zodiei. Totuşi, am cunoscut
astfel de taţi care par să reverse asupra odraslelor toată căldura pe care nu se
simt în stare s-o manifeste faţă de adulţi. Ai grijă ca cei mici să nu-i dea
impresia că e legat de mîini şi de picioare, să nu-l împiedice de la
activităţile lui, nu-i cere să stea cu ei în lipsa ta decît dacă ţi-e clar că
doreşte asta şi va accepta cu dragă inimă să fie tată, fie pentru un copil, fie
pentru o duzină. Cîteodată se va lăsa dus de valul imaginaţiei şi va face
declaraţii pe care nu le va putea sprijini cu fapte. Va trebui să-ţi faci
iubitul mercurian să înţeleagă cît de important e să se ţină de cuvînt. În ciuda
intenţiilor lui bune, va mai încălca din cînd în cînd promisiuni făcute
impulsiv. Gelozia e un lucru pentru care nu va trebui să-ţi faci griji cu soţul
tău din Gemeni, pentru că posesivitatea nu e una dintre trăsăturile tipice
zodiei. Va înlătura zvonurile care-i vor ajunge la ureche cu o fluturare din
mînă. Va avea o doză de gelozie, ca orice om, dar nimic exagerat. Cu un asemenea
bărbat iubirea nu e o relaţie strict fizică. El aude mai multe, vede mai multe
şi simte mai multe decît alţii, iar Mercur îl ajută să înregistreze cu
fidelitate cele mai delicate impresii. Iubirea lui pare atît de aeriană şi
intangibilă, încît Geamănul îţi poate da impresia că îi lipseşte pasiunea
telurică a altor zodii. Dar, dacă nu vrei un om al peşterilor care să te tîrască
de păr în pădure, acest bărbat e un amant mai mult decît satisfăcător. El
trebuie să simtă o contopire totală, mintală şi spirituală, înainte ca pasiunea
lui fizică să prindă aripi. Vei auzi atît de des că un Geamăn are nevoie de două
iubiri în acelaşi timp, încît această prejudecată îţi poate sădi în suflet
nelinişti nefondate. De fapt, bărbatul Geamăn are nevoie de două iubiri, nu
neapărat de două femei. Pare o ghicitoare. Dacă îl înţelegi cu adevărat, vei şti
dezlegarea ei.

Femeia din zodia Gemenilor

Dacă ai fost întotdeauna convins în secret că inventatorii poligamiei au avut o
idee senzaţională, află că nu e nevoie să te resemnezi la vise. Tot ce trebuie
să faci e să te căsătoreşti cu o fată din zodia Gemenilor. Astfel, vei avea
garantat cel puţin două neveste, iar în unele weekend-uri mai speciale, chiar
trei sau patru. Bineînţeles, există o mică problemă. Diferenţa dintre o fată
născută sub semnul Gemenilor şi un harem e aparenta ei lipsă de interes faţă de
pasiunea telurică. E greu să o convingi să stea locului suficient de mult timp
ca să ia în serios pasiunea – sau orice altceva. Mintea ei zburdă mereu la mari
depărtări, însă ai răbdare şi priveşte cu atenţie în sufletul ei. Undeva acolo,
ascunsă printre cele cîteva personalităţi diferite care caracterizează o femeie
din Gemeni, se află şi o romantică. O femeie capabilă de pasiuni intense, dacă
reuşeşti să duci la bun sfîrşit contopirea dintre latura mentală, cea spirituală
şi cea fizică. E adevărat, va fi extrem de dificil să o scoţi la iveală şi să o
cultivi pe această romantică, dar şi să te bucuri de toate celelalte faţete ale
femeii mercuriene. Asta e, de acum, problema ta! Situaţia diferă de la un caz la
altul. Vîrsta ei îţi poate oferi indicii importante cu privire la ce te poţi
aştepta de la ea, pentru că, pînă se maturizează, iubirea e doar un joc pentru
această fată. Poate fi incredibil de nestatornică şi imprevizibilă. La început
se va extazia în faţa zîmbetului, vocii şi chiar mersului tău, apoi se va
întoarce la 180 de grade şi va critica totul, de la şosetele la tunsoarea ta, de
obicei cu atîta sarcasm inteligent şi tăios, încît îţi va trebui nişte iod să
pui pe răni. Dar nu te lăsa descurajat! Nu uita că în cazul femeii Geamăn faci o
afacere bună, căci te alegi cu două la preţ de una, ca să spun aşa. Mercurienele
nu sînt chiar aşa lipsite de inimă cum par uneori. Imaginaţia lor debordantă
creează nenumărate fantezii. Viaţa sentimentală e cel mai propice mediu pentru
exprimarea lor. Un bărbat din Gemeni poate fi producător, cîntăreţ, marinar,
avocat, actor, comis voiajor şi preşedintele mai multor comisii, toate o dată.
Dar o femeie nu poate jongla cu toate aceste ocupaţii, căci ar arăta îngrozitor
de bizar. Nu că fetele mercuriene nu au cariere, căci au aproape toate. Dar, în
actualul context social, o carieră nu le oferă tot atîtea condiţii ca o legătură
romantică pentru a-şi pune în practică miile de teorii şi a-şi face gimnatica
emoţională caracteristică zodiei. Fata din semnul Gemenilor are nevoie de
compasiunea, nu de furia ta. Pentru ea e dureros de greu să se dedice unei
singure persoane. Pe de o parte impresionată de capacitatea mintală a unui
bărbat şi de spiritul lui, nu se poate abţine să nu remarce antipatia lui faţă
de arte sau lipsa lui de reacţie la muzică şi poezie. Cînd găseşte pe cineva
care are capacităţi creatoare, care e ca la el acasă în lumea baletului sau cea
literară, dualitatea ei se iveşte din nou. Taman în toiul unei plimbări prin
muzeu, ea va începe să se întrebe dacă e destul de practic pentru a fi în stare
să se întreţină financiar sau dacă are destul bun simţ pentru a şti în ce
direcţie vrea să se îndrepte viaţa lui. Cred că acum începi să ai mai multă
înţelegere şi compasiune pentru conflictele care îi sfîşie pe cei născuţi la
începutul lui iunie. Trebuie însă să recunoaştem că, de obicei, femeia din
Gemeni reuşeşte să păstreze pentru ea confuzia pe care i-o provoacă propriul
caracter complex şi nu te va împovăra şi pe tine cu ea. E o companie veselă şi
vivace. În cea mai mare parte a timpului (cînd starea sa de spirit e pozitivă)
ea va fi de o vioiciune scînteietoare, te va amuza cu remarcile ei spirituale,
inteligente, şi va conversa cu competenţă despre orice subiect din lume. O
bucură toate gesturile sentimentale care vin o dată cu o idilă şi nu are nici o
dificultate să cucerească un bărbat. Nici o altă femeie pe care o vei întîlni
vreodată nu te va încînta cu modalităţi mai pline de imaginaţie de a-şi arăta
dragostea pentru tine şi cu un asemenea farmec fascinant. Această femeie îşi
poate flutura genele cu feminitate delicată, dar nu e deloc neajutorată cînd e
vorba să-şi cîştige existenţa. Geamăna poate juca perfect rolul petrecăreţei
superficiale, flatînd un biet mascul neajutorat, prins în plasă, pînă cînd
acesta îşi pierde şi minţile şi carnetul de cecuri. Dar poate trece pe nesimţite
la rolul casnicei ascultătoare şi pline de adoraţie, de la care poate ajunge
într-o clipită la intelectuala gravă, care studiază marii filozofi şi vorbeşte
sclipitor despre politică şi poezie, după care se poate întîmpla să devină un
ghem de emoţii vii, sfîşietoare, plină de nervi, lacrimi şi temeri. Un lucru e
sigur: femeia asta nu e monotonă! Fata mercuriană îşi doreşte din suflet să fie
"cu adevărat îndrăgostită", dar această emoţie pare să-i scape mereu printre
degete. Tînjeşte să fie mamă, dar deseori această dorinţă nu îi este
îndeplinită. Găseşte un alt fel de perfecţiune în fiecare bărbat pe care îl
întîlneşte, în timp ce îl caută în taină pe acel bărbat unic care să aibă toate
calităţile de care are ea nevoie pentru a fi fericită. Vei constata că e o
prietenă grozavă. Femeia din Gemeni va participa alături de tine la orice, de la
scufundări la curse de maşini, ciclism sau badminton. Va fi interesată de toate
sporturile în aer liber şi totuşi va reuşi să arate la fel de moale şi feminină
ca un puf pentru pudră, cu o minte iute ca un bici. Inteligenţa ascuţită a
Gemenilor iese la iveală în mod pregnant cînd curiozitatea acestei femei e
stîrnită de un nou subiect. Mintea ei îi va permite să vadă toate aspectele
complexe ale ideilor tale creatoare şi probabil că va contribui şi ea cu cîteva
planuri proprii de promovare a acestor idei. Atîta timp cît nu ai pretenţia să
fie constantă în gîndire şi acţiuni, ea va fi cu desăvîrşire fascinantă. Ar fi
cinstit să te previn că Geamăna poate crede sincer că e îndrăgostită, iar în
acelaşi timp să observe cît de atrăgători sînt alţi bărbaţi. Dacă nu e lîngă
tine tot timpul, te poate uita mai repede decît orice altă femeie, din oricare
altă zodie. Îi este în fire nu numai să accepte schimbarea, dar să o şi caute.
Pînă învaţă să-şi controleze dorinţa nestăpînită de a face noi cuceriri, de a
aborda activităţi mereu noi, neglijînd să-şi cultive răbdarea şi stabilitatea,
femeia din această zodie poate să facă un dezastru din viaţa ei… şi a ta. Din
fericire pentru bărbaţii îndrăgostiţi de ele, Gemenele reuşesc să ajungă la o
înţelegere mai profundă a naturii proprii şi să se potolească înainte de a fi
prea tîrziu. O dată ce ai cerut-o de soţie şi ea a acceptat, poţi să le plîngi
de milă tuturor celorlalţi bărbaţi, condamnaţi la o viaţă monogamă. Căci tu vei
avea mai multe soţii cînd te vei însura cu Geamăna ta. Soţia Numărul Unu va fi
capabilă să se adapteze tuturor cerinţelor tale. Dacă îi ceri să-ţi fie
credincioasă poate fi în stare şi de aşa ceva, cu condiţia să fii destul de
interesant ca să-i fi cîştigat cu adevărat iubirea. Mă refer la acea contopire
de compatibilitate intelectuală, spirituală şi fizică. Această soţie nu se va
supăra niciodată cînd vei accepta o slujbă care presupune mutarea în alt oraş.
Cu ingeniozitatea, bunul gust şi simţul culorii care îi sînt proprii, va face o
nouă locuinţă să arate adorabil. În plus, îi va plăcea la nebunie aventura şi nu
te va sîcîi cu reproşuri cum că te joci cu securitatea şi viitorul familiei
voastre. O entuziasmează mai mult ideea unor noi orizonturi. S-ar putea să dea
dovadă de o minte surprinzător de bună pentru afaceri şi-ţi va sprijini toate
ideile originale. Dacă veţi avea nevoie de venituri suplimentare nu va avea nici
o problemă să îşi caute de lucru şi va cheltui banii cu destul de mult simţ
practic. În ciuda impresiei de superficialitate pe care o lasă, e o gînditoare
profundă. Soţia Numărul Doi va fi plină de toane şi ai face bine să fii pregătit
pentru asta. Va avea momente în care va fi sarcastică şi chiar cinică. Îţi va
pune la îndoială felul în care gîndeşti. Dar un bărbat are nevoie să fie
stimulat, nu? Aşa că nu te da înapoi să o înfrunţi şi să o învingi într-o
dispută intelectuală – oricum, asta îşi doreşte în secret. Această soţie nu va
fi uşor de şocat de anumite aspecte ale vieţii şi nici nu va avea prejudecăţi.
S-ar putea decide să participe la un marş de protest sau la o grevă şi să uite
să vină acasă pînă la miezul nopţii. Dar dacă tu te duci cu băieţii la o bere în
timp ce ea ţine un discurs pe undeva sau se duce la cursuri seara? Probabil că
nu te va pisa cu întrebări nesfîrşite ca să afle unde ai fost, cu cine şi ce aţi
făcut. Nici tu să nu-i faci asta. Relaţia voastră e bazată pe onoare. Această
femeie e o individualistă extrem de independentă. Soţia Numărul Trei va fi
plictisită şi deprimată de treburile casnice. Paturile vor rămîne nefăcute, iar
vasele murdare vor sta în chiuvetă în timp ce ea visează cu ochii deschişi,
citeşte sau scrie un început de piesă. S-ar putea să îţi servească la cină o
conservă de fasole fără să se obosească măcar să deschidă cutia. Dar poţi purta
conversaţii dintre cele mai interesante cu ea pînă aproape în zori. Te va
compătimi pentru frustrările acumulate din cuza nedreptăţilor pe care ţi le-a
făcut viaţa, va fi interesată de opiniile tale privind budismul şi entuziasmată
dacă vei încerca să scrii un cîntec. Va fi şi foarte afectuoasă, din moment ce
n-ai bătut-o la cap să şteargă praful, să gătească şi alte prostii din astea.
Această femeie poate face uneori ravagii în economiile familiei, dar dacă îi
sugerezi brusc o expediţie pe munte sau o călătorie în alt oraş îşi va face
încîntată bagajele fără să ridice obiecţii ridicole, cum ar fi "nu ne putem
permite" sau "cine o să hrănească pisica?". Soţia Numărul Patru va fi o mamă
veselă, care va rîde mult. Nu le va permite copiilor să-i impună restricţii şi
va avea suficiente proiecte în desfăşurare ca să nu-i sufoce cu dragostea ei.
Micuţii îi vor imita independenţa şi vor avea de cîştigat din asta. Ei nu prea o
vor asculta, căci tinde să fie severă într-o zi, pentru ca a doua zi să se
înmoaie şi să cedeze cererilor lor, dar vor adora plimbările lungi făcute cu
mama lor. Imaginaţia ei va fi la fel de bogată ca a lor şi se vor amuza unii pe
alţii. Va fi o mamă îngăduitoare, dar îşi va face griji din cauza mediilor de la
şcoală şi va insista ca odraslele ei să ia note bune. Nu vor scăpa uşor dacă
nu-şi vor face temele, dar ea le va trece cu vederea faptul că îşi aruncă
hainele prin toate colţurile camerei. Soţia Numărul Cinci e o gazdă superbă, o
expertă în arta aranjării lumînărilor, florilor şi tacîmurilor. Poţi veni la
cină cu oricine, de la şeful tău pînă la preşedinte şi ea va fi atît de amabilă
şi fermecătoare încît oaspetelui nu-i va mai veni să plece. Îşi va organiza
viaţa eficient şi fără efort, se va îmbrăca precum un manechin şi va adora
teatrul. Poţi să o duci la vernisaje şi concerte, se va simţi ca acasă oriunde.
Toată lumea te va privi cu invidie şi se va întreba cine e femeia aceea
splendidă care te ţine de braţ cu atîta gingăşie. Această soţie e romantică,
ultrafeminină şi probabil că-ţi va scrie chiar şi o poezie de ziua ta. Vei dori
să-i cumperi rochii de catifea şi parfumuri scumpe, căci stilul ei graţios te va
face să te simţi ca un nobil cu domenii întinse. E o femeie sofisticată. Femeia
ta din Gemeni nu va lua niciodată trenul dacă va putea lua avionul, nu va tăcea
niciodată dacă va avea ceva de spus, nu va întoarce niciodată spatele cuiva care
poate fi ajutat. Mintea ei e atît de plină de gînduri şi inima ei de speranţe,
încît poate părea că are nevoie de un computer ca să le organizeze pe toate. De
fapt, are nevoie doar de un bărbat care să alerge alături de ea şi să-i
împărtăşească visele. Dacă tu eşti acela, nu va îndrăzni să se uite peste umăr
după tine ca să vadă dacă o ajungi din urmă. O ciudată teamă adînc înrădăcinată
în ea o împiedică să se uite vreodată în urmă. Cînd – în sfîrşit – ajungi
alături de ea, fă-o să încetinească pînă la ritmul tău. Vei reuşi dacă o vei
ţine strîns de mînă şi nu-i vei da drumul niciodată. Deşi o împing din spate
vînturile nordice ale lui Mercur, s-ar putea ca ea să tînjească după odihnă mai
mult decît crezi. Grăbeşte-te să o ajungi din urmă. Are nevoie de tine.

RAC

Cum să recunoşti un nativ din Rac

Stările de spirit schimbătoare ale Racilor sînt sincronizate cu schimbările
Lunii şi reacţionează la aceeaşi misterioasă influenţă lunară care provoacă
fluxul şi refluxul oceanelor. Totuşi, în ciuda modificărilor de formă pe care le
percepem constant, Luna nu se schimbă cu adevărat, e doar o iluzie. La fel şi
Racul rămîne de fapt aceeaşi persoană, cu toate toanele lui fluctuante. Această
constanţă în inconstanţă e caracteristica după care poţi recunoaşte uşor un Rac,
o dată ce ştii în ce fază se află cînd îl întîlneşti. S-ar putea să-ţi atragă
atenţia pentru prima oară cînd îi auzi rîsul "nebunesc, lunatic", extrem de
contagios. Acesta urcă şi coboară, pornind de la un chicotit, pînă la hohote
sănătoase, profunde, sonore. Dacă e în starea "sufletul petrecerii" nu-ţi va fi
deloc greu să identifici un Rac. Va fi cea mai amuzantă persoană din încăpere,
cel care rîde mereu, fie că el e cel care spune glumele, fie că reacţionează la
glumele altcuiva. Nu există om căruia să-i placă glumele mai mult decît acestui
nativ, iar latura lui amuzantă e cu atît mai surprinzătoare cînd apare pe
neaşteptate din această personalitate liniştită şi blîndă în mod normal. Umorul
Lunar nu e niciodată superficial, ci profund, căci izvorăşte din observaţia
atentă a comportamentului uman. Poate că Racul nu-şi foloseşte zilnic umorul,
dar îl poate scoate oricînd la iveală într-o clipă din străfundurile în care îl
ţine la păstrare. Aceşti oameni nu sînt înnebuniţi să fie centrul atenţiei, ca
extravertiţii Lei sau Săgetătorii plini de giumbuşlucuri, dar au un uluitor simţ
al publicităţii cînd vor să se facă remarcaţi. Nu te lăsa păcălit de
comportamentul liniştit, de plan doi, al nativilor acestei zodii. Ei se bucură
în taină de atenţia primită. Nu vei vedea un Rac alergînd cu disperare după
celebritate (ei nu aleargă după nimic cu disperare), dar cu siguranţă nu va fugi
de ea. Nativul poate fugi de multe lucruri, dar aprecierea publică nu e unul
dintre ele. Dacă răceşti uşor, ai face bine să-ţi pui haina de ploaie cînd eşti
în preajma unui Rac aflat în perioada lui melancolică. Nativul poate cădea
într-o tristeţe fără margini, iar depresiile lui pot fi mai adînci decît fundul
oceanului. Temerile lui sînt de obicei bine camuflate de umorul lunar nebunesc,
dar nu-l părăsesc niciodată, bîntuindu-i zilele şi nopţile cu o vagă senzaţie că
pericole neidentificate îl pîndesc din umbră. Pesimismul nu e niciodată prea
departe la aceşti oameni, întotdeauna gata să le strice cele mai frumoase
momente. Racul poate face călătorii de vis spre stele pe aripile de funigei ale
imaginaţiei sale dacă învaţă să ignore acea sîcîitoare voce interioară care-l
cicăleşte întruna şi-l previne că s-ar putea să se piardă în spaţiu pentru
totdeauna. Pînă învaţă să-şi învingă temerile, acestea vor fi mereu pentru el
călcîiul lui Ahile şi-i vor tăia aripile de fiecare dată cînd va încerca să
zboare spre înălţimi. Lacrimile lui nu sînt niciodată de crocodil, ci izvorăsc
din adîncurile inimii lui fragile şi vulnerabile. Poţi să-i răneşti sentimentele
sensibile doar cu o privire aspră sau un ton dur în voce. Cruzimea îndreptată
împotriva lui poate duce la ochi plini de lacrimi sau la o retragere completă în
sine. Nu va fi uşor să depistaţi un Rac aflat în această stare de spirit, pentru
că, atunci cînd e rănit, tinde să dispară cu totul într-o tăcere încărcată de
reproş. Uneori poate să se răzbune cu ferocitate aproape scorpionească, dar o va
face de obicei în secret, nu pe faţă, căci îi lipseşte dispreţul faţă de
consecinţe tipic Scorpionilor. Totuşi, de cele mai multe ori va refuza să se
răzbune şi se va mulţumi să se ascundă în carapacea lui protectoare. Dacă l-ai
rănit, poţi să-l împungi zile în şir cu un băţ, căci tot nu vei ajunge la el. Nu
va răspunde la telefon, la soneria de la uşă şi nici la scrisori. Copleşiţi de
nesiguranţă, disperare şi tristeţe, Racii caută izolarea şi solitudinea. O altă
stare de spirit tipică Racilor ar fi cea… răcească. Persoana care ţi-a răspuns
repezit cînd ai întrebat-o cît e ceasul, sau care aproape că ţi-a dat una cînd
ai rugat-o să-ţi dea solniţa, probabil că era născută la sfîrşitul lui iunie şi
trecea printr-una dintre acele perioade cînd nativii zodiei urăsc întreaga lume.
Acel om nu e furios pe tine, doar dezamăgit de viaţă. Îi va trece şi va redeveni
persoana dulce, blîndă şi înţelegătoare pe care o ştiu toţi, cînd luna va trece
în următoarea fază. Consultă ziarul pentru a afla mersul fazelor lunii sau
aşteaptă următoarea maree. Există două tipuri răceşti de bază. Primul are o faţă
rotundă, frumoasă, piele moale, gură largă, zîmbitoare, ochi aproape rotunzi,
deci un chip aproape ca de bebeluş. Ca să îţi faci o imagine mai clară,
gîndeşte-te la faţa omului din Lună. Al doilea tip e cel mai des întîlnit.
Inconfundabilul "aspect al crabului" se observă imediat pe faţă. Vei vedea un
cap destul de mare, sprîncene coborîte spre ochi şi pomeţi înalţi. Sprîncenele
vor părea unite într-un fel de încruntare permanentă, care, în mod ciudat, nu
deranjează, ci pare interesantă. Mandibula e pronunţată, iar dinţii tind să fie
proeminenţi sau, într-un fel sau altul, neregulaţi. Ochii sînt mici şi
distanţaţi. Uneori vei vedea un Rac care combină trăsături din faţa lunară şi
cea de crab, dar ambele sînt atît de distinctive, încît chiar şi combinate tot
îi vor face uşor de recunoscut pe oamenii lunari. Unii dintre ei sînt dolofani,
dar marea majoritate au o structură izbitor de osoasă. Braţele şi picioarele pot
fi disproporţionat de lungi în comparaţie cu corpul, umerii vor fi neobişnuit de
largi şi deseori, mîinile şi tălpile lor vor fi fie uimitor de mici, fie foarte
mari. Majoritatea nativilor sînt mai solizi de la brîu în sus şi se leagănă
puţin cînd merg repede. Fie că au corp plinuţ sau slăbănog, femeilor vor purta
de obicei bluze cu cîteva numere mai mari decît fustele sau pantalonii. Sau vor
avea pieptul cu desăvîrşire plat. În orice caz, această caracteristică este
destul de marcată. La femeile Rac nu există cale de mijloc în privinţa mărimii
pieptului lor. Toţi oamenii influenţaţi de Lună au trăsături extraordinar de
expresive. În decursul unei conversaţii pe chipul lor trec în viteză o mie de
emoţii. Cunoşti pe cineva care rîde dezlănţuit, apoi plînge de ţi se rupe inima,
care uneori te repede iritat şi apoi se ascunde cînd îl răneşti? Această
persoană s-a născut probabil sub semnul Lunii. Racii au o imaginaţie atît de
vie, de picturală, iar stările lor sînt atît de intense, încît te pot face să le
simţi şi tu. Fantezia lor reţine bucuria şi disperarea, groaza şi compasiunea,
regretul şi extazul şi păstrează fiecare emoţie în memorie, la fel de vie ca
atunci cînd a simţit-o prima dată. Ca oglinzile şi aparatele de fotografiat, ei
absorb imagini şi le reflectă cu fidelitate. Fiecare experienţă e gravată în
inima lor ca o fotografie pe negativ. Ei nu uită nici una dintre lecţiile
primite de la viaţă şi nici lecţiile istoriei. Racul are un profund respect
pentru trecut şi de obicei e patriot pînă în măduva oaselor. Îl intrigă atît
figurile istorice, cît şi propriii lui strămoşi. Colecţionează adesea
antichităţi şi are o curiozitate nemărginită pentru trecut. E un fel de arheolog
mintal, mereu în căutarea unor noi fapte fascinante. De asemenea, e o adevărată
fîntînă a secretelor. Oamenii simt automat nevoia să-şi mărturisească secretele
Racului, dar cu sensibilitatea lui emoţională el ştie deja ce îi apasă.
Compasiunea lunarilor e profundă şi extrem de intuitivă. Nu există secret pe
care să nu-l descopere, dacă îşi pune mintea. În final va şti totul despre tine,
dar tu nu îi vei ghici niciodată gîndurile intime. Îşi ascunde cu mare grijă
sentimentele personale de privirile curioase. Nativul tipic detestă să discute
despre viaţa lui personală, dar e încîntat să afle totul despre a ta. Însă
rareori judecă pe cineva. El doar culege, absoarbe, reflectă. Deşi Racul
înapoiază imaginile ca o oglindă, nu va renunţa de bună voie la lucrurile
tangibile. Fă o plimbare pe plajă şi vei vedea cum crabul preferă să piardă un
cleşte decît să dea drumul obiectului pe care l-a apucat. Adu-ţi aminte asta
cînd încerci să convingi un Rac să renunţe la ceva ce îşi doreşte cu adevărat.
El nu va lăsa niciodată uşor din mînă un lucru la care ţine foarte mult, fie
acesta un prieten drag, un titlu, un statut social, sau o fotografie veche, ori
o pereche de papuci vechi şi jumuliţi, cu talpa aproape tocită. Exact ca şi
crabul, nativii zodiei Racului nu se reped direct la obiectul pe care îl doresc.
Strategia lor e să se mişte în toate direcţiile, numai drept înainte nu. Vor
dansa la nesfîrşit în jurul lucrului dorit, pînă cînd li se pare că altcineva e
pe cale să pună mîna pe el. Atunci îşi joacă cărţile rapid şi inteligent:
plonjează înainte, apucă ferm şi refuză să dea drumul preţiosului obiect rîvnit.
Cam tot la fel se comportă şi cînd e vorba să fie generoşi. Inima lunarilor e
prea bună ca să nu fie emoţionaţi de lipsurile cuiva. Sînt plini de compasiune
şi vor să ajute. Dar vor aştepta precauţi ca să vadă dacă nu se oferă mai întîi
altcineva. De ce şi-ar irosi ei prosteşte timpul şi banii dacă nu e neapărat
necesar? Cînd nu apare nici o altă sursă, cînd nu sînt semne să apară ajutorul
necesar, Racul îl va salva în ultima clipă pe nefericit. Te va lăsa să te duci
la fund de două ori, dar te va salva tocmai cînd eşti pe punctul de a te
scufunda definitiv. E prea bun ca să te lase să te îneci, dar nici nu-i trece
prin cap să se ude fleaşcă dacă e vreun slavamar prin preajmă sau dacă poţi să
ajungi singur la ţărm. Nu e vorba de egoism sau răutate, ci de autoconservare.
Sub carapacea tare se ascunde un miez moale şi cald, dar timpul, banii şi
emoţiile lui nu sînt în cantitate nelimitată şi preferă să şi le distribuie cu
înţelepciune. Cînd în sfîrşit va face un gest, acesta va fi deseori măreţ şi
generos, însă nimeni nu-l poate acuza că e impulsiv. Dacă totuşi vreun ascendent
de foc, precum Leul sau Săgetătorul, îl fac să recurgă la o manevră riscantă,
fără asigurări de vreun fel sau altul, şi aceasta eşuează, Racul se va simţi
îngrozitor de nefericit. El tinde să se cufunde în posomorală cînd face o
greşeală decît să se scuture şi să o ia de la capăt.
Bărabt sau femeie, persoana lunară îşi iubeşte casa, pentru care are un respect
aproape mistic. Căminul lui e locul unde se amuză, trăieşte, iubeşte, visează şi
se simte în siguranţă. Chiar dacă serviciul lui îl face să călătorească în
întreaga lume, nici un Rac nu e pe deplin fericit fără un acoperiş care să fie
al lui. Urmăreşte expresia de pe chipul unui nativ cînd tocmai s-a întors acasă
dintr-o lungă călătorie. Pur extaz.
Oricîţi bani ar avea puşi la ciorap, lunarul nu se simte niciodată cu adevărat
sigur de viitorul lui financiar şi oricît de multă dragoste ar primi,
întotdeauna are nevoie de mai multă. Emoţiile nu-i permit să se simtă destul de
în siguranţă pentru a se relaxa complet. Tot timpul adună valori tangibile
pentru a se proteja împotriva unui viitor dezastru imaginar. El e genul sub al
cărui pat ai să găseşti aliniate frumos zeci de conserve cumpărate cu ani în
urmă. Dacă nu le vezi acolo, caută în cămară. Pentru ce le adună? Nu pune
întrebări stupide! Dacă într-o zi o să vină o foamete? Probabil că Noe era
născut în iulie, căci nici pe el nu l-a prins potopul nepregătit.
Vei găsi deseori Racul pe apă, fie că înoată, face surfing sau canotaj. dacă
influenţele altor planete nu sînt majore, locul lui favorit pentru petrecerea
timpului liber va fi plaja. Mulţi dintre nativi au propria lor barcă, chiar dacă
nu-şi permit tocmai un iaht, ci doar o canoe. E ca şi cum visul lor cel mai
mare, cel mai tainic, s-a pierdut undeva în adîncul apelor şi ei îl tot caută.
Poate că îi ademeneşte cîntecul lunii şi al mareelor. Oricare ar fi motivul,
Racul nu va fi niciodată atît de plin de toane ca de obicei atunci cînd se
plimbă pe puntea propriei ambarcaţiuni în tenişii cumpăraţi cînd a absolvit
colegiul. Să nu îndrăzneşti să-i sugerezi să-şi cumpere unii noi. Trebuie să
înţelegi un lucur despre oamenii aceştia: în concepţia lor, dacă ceva e vechi e
valoros, dacă e nou e suspect.
Emoţiile lunarilor pot fi uneori mai puternice decît organismul lor. Grijile şi
temerile îi pot îmbolnăvi, în timp ce veselia îi poate însănătoşi. Dacă
securitatea lui financiară sau emoţională e ameninţată poate cădea într-o
profundă depresie, care duce de multe ori la boli sau accidente. Bogata lui
imaginaţie poate fi suficient de morbidă ca să-l facă să transforme o afecţiune
minoră într-una gravă sau cronică. Cînd intră într-o pasă neagră nu reacţionează
prea bine la încurajări sau încercări de a-l înveseli. S-ar putea să te acuze
chiar de lipsă de compasiune. Dar dacă va cădea în melancoliedin cauza
temerilor, abia atunci îşi poate provoca necazuri majore şi îi va lua de două
ori mai mult timp să se vindece decît altor oameni.
Cele mai vulnerabile zone sînt pieptul, sînii, genunchii, rinichii, vezica
urinară şi pielea. La fel de sensibile îi sînt capul şi faţa, precum şi stomacul
şi sistemul digestiv. Aproape că poţi spune că Racii au inventat ulcerul. Dar
cei care îşi păstrează seninătatea şi apelează la minunatul lor simţ al umorului
pentru a trece peste perioadele proaste îşi pot păstra sănătatea pînă la vîrste
înaintate. Veselia, optimismul şi rîsul, luate în doze zilnice zdravene, le vor
păstra mintea şi trupul sănătoase. Aşa cum îşi imaginează Racul că se simte, aşa
se va simţi. Nici un alt semn nu e atît de predispus să permită gîndurilor
negative să îi provoace afecţiuni fizice, aşa cum nici un alt semn nu e capabil
de asemenea miracole de auto-vindecare precum Racul.
Mulţi nativi ai zodiei sînt grădinari înnăscuţi şi-şi vor îngriji plantele cu
acelaşi devotament cu care-şi vor "îngriji" contul bancar. Banii trag la Raci ca
fierul la un magnet, iar lor le plac banii şi îi vor aduna cu grijă. Ei nu sînt
mari cheltuitori, ca să folosim un eufemism. Dacă-ţi spune că e lefter înseamnă
că a ajuns la ultimele lui două-trei sute de mii. Pentru el, asta e o situaţie
disperată. Nimeni nu e mai capabil la administrarea banilor decît lunarul. E
expert în acumularea şi înmulţirea lor, dar nu-l vei vedea aruncîndu-i aiurea pe
fereastră. Generozitatea lui e întrecută doar de precauţie.
Nu se ştie de ce, dar mîncarea reprezintă pentru Raci securitate. Cămara.
dulapurile şi frigiderul lui trebuie să fie mereu pline pînă la refuz, fie că el
mănîncă ce are în ele sau nu. O simplă conversaţie despre mîncare îi va aduce o
strălucire rumenă în obraji, iar discuţiile despre foamete şi victimele ei îl
vor îngrozi pur şi simplu. Risipa de hrană e o crimă pentru Rac. Poţi să-ţi
umpli farfuria de cîte ori vrei la masa lui, dar ai grijă să o laşi
curăţată-lună cînd te ridici de la masă.
În ambele sexe ale zodiei există un puternic instinct matern. Tot timpul
încearcă să te îndoape cu mîncare caldă sau să te înfofolească pentru a te
proteja de frigul de afară. Racii îşi dădăcesc prietenii şi partenerii de viaţă
şi îi supraveghează cu un ochi protector. E greu de spus ce stîrneşte mai
puternic emoţiile lunarilor: copiii, mîncarea sau banii.

Bărbatul din zodia Racului

Nu te aştepta ca acest bărbat să-şi pună sufletul pe masă la prima întîlnire.
Racii nu se confesează niciodată străinilor şi există anumite lucruri pe care
nici cei mai buni prieteni ai lor nu le ştiu despre ei. Va fi nevoie de mult
timp şi de multă răbdare ca să ajungi să-l cunoşti cu adevărat. Dacă-l prinzi
într-una dintre fazele lui nesuferite s-ar putea nici să nu-ţi doreşti să-l
cunoşti, dar nu renunţa aşa uşor. Poate fi superficial şi uşuratic, dar şi
sensibil şi loial. Pe neaşteptate, acea încruntare sumbră se poate transforma
într-un zîmbet blînd. Nesfîrşitele lui nemulţumiri şi comportamentul necioplit
pot fi înlocuite treptat de un ton tandru şi de un chicotit înăbuşit, sau chiar
de hohote de rîs dezlănţuite. Cînd e trist şi îngîndurat vei dori să-l
îmbrăţişezi şi să-i alini melancolia. Cînd îşi manifestă mintea ascuţită,
intuitivă, te vei holba la el cu gura căscată. Precauţia lui te va impresiona,
iar pesimismul lui te va deprima. Acest bărbat poate fi atît de curtenitor,
manierat şi atent, încît aproape că te vei aştepta să te invite la un menuet. Nu
încape nici o îndoială: e un visător romantic şi totuşi e atît de raţional şi
practic încît duşmanii s-ar putea să-l poreclească "Cap Pătrat". Ce poţi face cu
un astfel de bărbat? Să încerci să-l înţelegi. Acestea nu sînt schimbări
profunde de personalitate. Doar faze lunare care îi traversează conştientul: azi
sînt, mîine dispar. Atît în timpul cît şi între aceste faze, Racul rămîne fidel
propriei personalităţi. Firea lui nu deviază niciodată de la tiparul de bază, în
ciuda schimbărilor de expresie. Încearcă să-ţi aminteşti întotdeauna că, deşi
purtarea Racului poate fi aspră şi distantă, inima lui e întotdeauna caldă,
afectuoasă şi atît de sentimentală încît îl face deseori să se simtă vulnerabil.
În astfel de momente se strecoară în carapacea lui, la adăpost faţă de propriile
emoţii. Vei crede că e un nesuferit şi vei renunţa la el cînd se va retrage
într-o tăcere ofensată, dar de îndată ce va trage precaut cu ochiul pe afară, ca
să vadă lumina zilei, vei fi din nou tentată să te apropii de el. Din păcate,
bărbatul din această zodie e în stare din cînd în cînd să strice cheful de viaţă
tuturor celor din jur, manifestîndu-şi dispreţul faţă de toţi şi de toate,
împrăştiind posomorală şi pesimism peste tot. În schimb, alte ori poate fi la
fel de amuzant ca un urangutan apucat de sughiţ. Normal că nu ştii dacă să-i
întorci spatele sau să-l strîngi în braţe. Schimbările de temperatură ale unui
lunar pot bulversa pe oricine. Acum te ia frigul sub privirile lui îngheţate,
acum te sufoci de atîta devotament. Toanele lui se manifestă cel mai acut cînd
se teme că va pierde ceva. Poate pe tine. Asigură-l de o mie de ori că eşti a a
lui. Cuvintele de dragoste sînt un balsam pentru sufletul lui. Bineînţeles, el
se poate rătăci într-una din fazele lui zurlii tocmai în mijlocul unei scene
romantice într-o noapte cu lună plină. Exact cînd te laşi purtată pe aripile
unui vis trandafiriu, el se oferă să-ţi recite poezia lui favorită. Tu suspini,
te laşi tandră pe umărul lui şi închizi ochii. Apoi va scoate din el ceva de
genul "Am pierdut o batistuţă / Mă bate mămica…", ceea ce te va smulge
instantaneu din vraja momentului, dar luna aia plină poate avea influenţe bizare
asupra unui Rac. Vreau să spun că omul ăsta poate fi de-a dreptul plecat cu
sorcova, chiar dacă e suficient de deştept ca să facă un milion de dolari şi
să-l păstreze. Acum, că a venit vorba de bani, am veşti bune pentru tine. Dacă
eşti genul de fată căreia îi place să-şi plătească la timp chiria, te-ai
îndrăgostit de omul potrivit. Securitatea financiară îi e aproape la fel de
dragă ca tine. Oi fi tu cu un pas înainte, dar poţi să consideri banii
principalul tău rival. Aproape toată viaţa va umbla după ei cu hotărîre şi un
fel de fervoare tăcută, aproape religioasă. Finanţele l-au fascinat din
copilărie şi îi va face mult mai mare plăcere să economisească decît să
cheltuie. Nu e chiar un zgîrie-brînză, dar hai să zicem că n-ai să-l vezi
niciodată aprinzîndu-şi ţigara cu o bancnotă de 50.000 ca să-şi impresioneze
anturajul. Deşi are un excepţional simţ al umorului, Racul nu va găsi niciodată
banii un subiect amuzant. Probabil că putea face calcule complicate în minte
înainte să înveţe alfabetul şi la unsprezece ani cîştiga deja ceva bani vînzînd
ziare. Să nu te miri dacă ai să descoperi că a păstrat prima lui puşculiţă, încă
nedeschisă. Zornăitul arginţilor şi foşnetul bancnotelor îl liniştesc, dar nu se
va lăuda cu contul lui din bancă. Racii colecţionează banii pur şi simplu pentru
că îi iubesc. De fapt, probabil că-şi va minimaliza geniul financiar. Dacă te
iei după el, e doar "un băiat sărac, care încearcă să-şi cîştige existenţa şi să
se descurce cum poate". S-ar putea chiar să te apuce mila de el şi să te oferi
să-l ajuţi să obţină un împrumut la bancă. Las-o baltă! Probabil că jumătate din
banca aia e a lui. Dacă are ascendentul într-un semn de foc, e posibil ca acest
bărbat să aibă din cînd în cînd impulsuri extravagante, căroa le va rezista cu
un curaj admirabil. Chiar dacă uneori scapă prin magazine la cumpărături
inutile, ca să se binedispună, nu-şi va face un obicei din asta. Înainte să te
apuci să murmuri printre dinţi "meschinul!" ar trebui să ştii că Racul are o
idee foarte interesantă despre economie. El preferă să te ducă la cel mai bun
restaurant, unde serviciul şi mîncarea să fie pe măsura preţului, decît să-şi
ofenseze gusturile delicate cu cotlete de miel arse şi chelneri mojici la un
local de mîna a doua. El consideră că e o prostie să arunci banii pe fereastră
pe un palton, cînd o haină de nurcă sau de vizon e o investiţie care se
amortizează în cîţiva ani. Un Mercedes conservator sau un jeep solid constituie
o investiţie mai sigură decît o maşină ieftină care se strică de cum dai colţul.
Calitatea şi prosperitatea sînt sinonime cu Racul. Ei, parcă ţi-ai mai venit în
fire, nu? Chiar şi cei mai poetici şi visători reprezentanţi ai zodiei, care îşi
petrec viaţa în lumea artelor, au un acut simţ al valorii banului. O fi el un
pictor boem care trăieşte în mansardă, dar pe vreun raft pe-acolo sigur are
nişte cecuri sau obligaţiuni. Cînd un nativ se lansează într-o carieră, sigur va
ajunge printre primii. Talentul lui artistic e uimitor şi poţi să-ţi rogi
liniştită Racul să-ţi picteze felicitările de Crăciun. Sigur vor fi adorabile,
chiar dacă e un simplu amator. Dacă e un adevărat bărbat al Lunii nu va fi
înnebunit după hainele sport. Ţinutele lui sînt mai degrabă oficiale, căci îi
plac croielile conservatoare şi finisajele de calitate. Deseori are o slăbiciune
pentru butonii de guler, manşetele cu butoni şi cămăşile scumpe cumpărate en
gros, fără monogramă (prea ostentativ; preferă subtilitatea). Chiar şi în timpul
perioadelor financiare instabile – sau cînd încă nu a reuşit să strîngă primul
milion de dolari – Racul va reuşi să degaje un aer de bogăţie. Nu va avea
întotdeauna avere, dar să vezi un nativ al acestei zodii la coadă la ajutorul de
şomaj va fi un lucru la fel de rar ca un palmier în Siberia. Să sperăm, nu, să
ne rugăm la Dumnezeu să-ţi placă mama Racului tău. E aproape sigur că va fi
deseori pomenită în conversaţii, prin remarci precum: "Mama nu foloseşte
niciodată farduri şi e o femeie frumoasă. Nu crezi că ţi-ai pus cam mult fard pe
ochi, iepuraş?". Sau: "Foloseşti foi de plăcintă şi fulgi de cartofi pentru
piure? Cînd eram mic, mama făcea cu mîna ei pînă şi pîinea". E foarte posibil ca
această culme a virtuţilor să-şi facă apariţia în persoană cînd ţi-e lumea mai
dragă, să te trezeşti că o îndelung planificată ieşire e anulată în ultima clipă
fiindcă "iubito, trebuie să o duc pe mama pînă la ţară". Cu alte cuvinte, Racul
va ezita foarte mult înainte să îşi detroneze mama ca să te încoroneze pe tine
regină a vieţii lui, mai ales dacă aceasta i-a asigurat un cuibuşor plăcut, plin
de confort călduţ. Aceşti nativi sînt fie foarte, foarte apropiaţi de mamele
lor, fie complet înstrăinaţi de ele. Relaţia nu e niciodată lejeră, ca la
majoritatea oamenilor. Cei care nu-şi idolatrizează mama sînt fie adoptaţi, fie
gelozia simţită faţă de tată a creat un blocaj emoţional, rezultînd răceală şi
izolare. Însă la Racul tipic, e mult mai probabil ca problema să fie apropierea
exagerată. N-are rost să ne ascundem după degete: dacă eşti îndrăgostită de
bărbatul ăsta va trebui să-i cultivi mama şi va trebui să-i fii rival în timp ce
o copleşeşti cu complimente. N-o lăsa niciodată să te întreacă la gătit şi
gospodărie. Las-o să te înveţe să faci tort de bezea, căci îi va plăcea asta.
Apoi pune mîna şi dă-i clasă făcînd de una singură un muşchi Stroganoff, de să
le lase gura apă. Ai grijă să-l răsfeţi pe Rac cel puţin la fel de mult ca mama
lui, adică foarte mult, căci probabil că a fost obişnuit să fie lumina ochilor
ei. Dacă te agiţi în jurul lui, îl hrăneşti regulat, îl serveşti la masă, îl
îngrijeşti cînd e bolnav şi-l învălui cu tandreţe la culcare, vei avea un Rac
tare dulce şi afectuos. Aceşti bărbaţi nu vor recunoaşte niciodată, dar adoră să
fie alintaţi şi îngrijiţi de femei. Însă există trăsături care vor compensa
aceste lucruri. În primul rînd, va fi şi el un bucătar bunicel. S-ar putea să te
surprindă cînd te va aştepta cu o masă completă de mare clasă. Cînd acest bărbat
te invită la el acasă la cină e de obicei foarte serios. Dacă spune să urci la
el ca să-ţi arate colecţia lui de discuri, probabil că nu va fi doar un text, ci
chiar intenţia lui. Oricum, vei fi în siguranţă, căci de obicei lunarul e un
gentleman pînă în clipa în care tu încetezi să mai fii o lady. Aşa se făcea pe
vremea bunicii şi, pentru el, alea sînt "vremurile bune". Pune-i întrebări
despre istorie şi despre arborele lui genealogic. Va fi teribil de încîntat.
Dacă îţi spune că vrea să-ţi facă poze nu o rupe la fugă pe scări. Fotografia e
un hobby comun printre Raci şi puţini bărbaţi din acest semn trec prin viaţă
fără să aibă măcar un aparat de fotografiat. Pentru el nu e uşor să-şi găsească
o femeie demnă de interesul lui, dar cînd acest lucru se întîmplă, va fi
emoţionant de sentimental şi o va scălda în cadouri şi admiraţie. Dar
standardele lui sînt destul de înalte, căci Racul se teme să nu se ardă. Un eşec
sentimental, care pentru alţii ar însemna cîteva săptămîni de tristeţe, pentru
Rac constituie un dezastru. Dacă ceva îl separă de o parteneră care îi devenise
apropiată, el poate să o iubească la fel ca în prima zi mulţi ani după
despărţire. În mod normal nu se aruncă din prima într-o relaţie, dar dacă e
sigur că pe tine te vrea, timiditatea se va transforma peste noapte în
tenacitate şi îţi va umple cutia de scrisori, va dormi pe covoraşul de la uşă şi
îţi va monopoliza telefonul pînă vei ceda. Poate vrei să ştii ce fel de tată e
Racul? Aici avem veştile cele mai bune: în adîncul inimii lor, toţi Racii sînt
mame. Chiar şi bărbaţii. Vreau să spun că va avea o răbdare infinită cu copiii,
va fi sincer interesat de fiecare durere de dinţi, vînătaie sau jucărie
stricată, va purta coif din hîrtie cot la cot cu ei de ziua lor şi va petrece
ore în şir distrîndu-i pe cei mici. Racii sînt mîndri de fiii lor şi feroce de
protectori cu fiicele, însă cînd vor deveni adolescenţi, tentativele lor de a
renunţa la sprijinul şi protecţia lui îl pot transforma din nou într-un crab
nesuferit. Foloseşte cifrele ca să-l convingi că greşeşte, ştii cît e de
impresionat de ele: "Acum avem doi copii. Cînd se vor căsători s-ar putea să
avem şase sau opt nepoţi, ca dividendele la bancă. Şase sau opt aduc şi mai
multă fericire decît doi, nu?". Şi cu asta l-aţi prins. "Mă bucur că eşti de
acord, iubitule. Acum, te rog, spune-mi unde ai ascuns rochia de mireasă a
fiicei noastre. Şi încă ceva, dragule, n-ai vrea tu să desfaci cătuşele fiului
nostru ca să se poată duce la Starea civilă, unde e aşteptat?". Nu încercaţi să
faceţi asta cînd e lună plină, s-ar putea să înţeleagă greşit. Racului îi vine
foarte greu să renunţe la controlul asupra celor dragi, dar dacă îi aminteşti că
tu îi eşti încă alături, probabil că va slăbi strînsoarea asupra copiilor.

Femeia din zodia Racului

Nu încape nici o îndoială. La început nu vei reuşi să-ţi dai seama dacă femeia
ta din zodia Racului e o suavă creatură lunară sau o zănatecă zglobie. N-o să
ştii niciodată. În timpul "sezonului ploios" te va îneca în regretele ei. Cînd
soarele va apărea din nou dintre nori te va învălui în rîsete şi te va emoţiona
cu tandreţea ei. Aşa e ea. Puţin nebunatică, un pic tristă şi plină de
imaginaţie. În plus, ştie să strîngă banul la ciorap. Bineînţeles, nu vei avea
ocazia să te uiţi sub salteaua ei pînă după căsătorie, căci pudoarea e
importantă pentru ea. Dar poţi să fii aproape sigur că are acolo o şosetă veche
îndesată cu bancnote. Chiar şi cu un ascendent extravagant, această femeie va
avea nişte bani ascunşi sub ghiveciul cu azalee, sau puşi printre faldurile
feţei de masă din dantelă pe care a primit-o de ziua ei acum zece ani şi pe care
n-a folosit-o niciodată. Deschide una dintre cărţile ei cu poezii şi probabil că
va cădea dintre pagini o bancnotă uzată, de 50.000, uitată pe acolo de cine ştie
cînd. Femeia Rac poate porni într-o expediţie de cumpărături nebuneşti cînd
suferă şi are nevoie de balsam pentru orgoliul ei rănit dar, de cele mai multe
ori, cheltuielile ei sînt mult mai puţin substanţiale decît venitul. E posibil
să manifeste un interes neobişnuit pentru contul tău din bancă, iar banii
constituie unul dintre subiectele ei favorite de discuţie. Nu te va dispreţui
dacă nu ai bani, atîta timp cît te străduieşti să-i obţii. Te va ajuta să faci
bani şi să-i economiseşti, dar te va lăsa singur cînd te vei apuca să îi
risipeşti. Cînd îi dăruieşti acestei fete ceva extrem de scump şi ea îţi spune
"Nu trebuia să faci asta", să ştii că vorbeşte serios. Ca să o faci să uite de
asigurări, ipoteci, note de plată şi depuneri la bancă, du-o pe malul mării
pentru o plimbare nocturnă la lumina lunii. Atunci vei vedea cea mai frumoasă
parte a femeii din Rac. Luna va scoate la iveală toate visele ei secrete, iar
apropierea apei o poate face să se relaxeze şi să renunţe la cele o mie şi una
de inhibiţii. S-ar putea să ai ocazia să-i vezi toată gama emoţională într-o
oră. Aşa vei putea alege sentimentul care-ţi place şi o vei putea încuraja să-l
cultive. Cînd o ai pe fata din Rac singură cu tine pe o plajă, sub luna plină se
petrece o stranie transformare. Doamna distantă şi rezervată pe care o vezi
ziua, sau chiar şi femeia pe care ai observat-o la teatru sau restaurant fiindcă
rîdea mereu şi flirta cu neruşinare, va  deveni brusc o creatură din altă lume
cînd razele magnetice ale lunii îi vor străluci în ochi şi urechile i se vor
umple de foşnetul valurilor. Ea va deveni o nimfă a mării, care te poate purta
dincolo de limitele imaginaţiei tale. Metoda va funcţiona de fiecare dată, dar
ai grijă să nu alegi o seară cu lună nouă, căci nu are acelaşi efect ca o lună
plină. Va fi timidă şi dulce cînd luna e în primul pătrar, dar numai o lună
plină poate trezi talentele ei ascunse. Sub vraja astrului nopţii, această
femeie poate scrie o poezie, compune un cîntec sau rupe vălul unor mistere
filozofice cu care înţelepţii şi-au bătut capul secole de-a rîndul. Bineînţeles
că în aceste cazuri ea e un partener de conversaţie deosebit de interesant.
Ar trebui să fii prevenit că există două tipuri diferite de femei Rac
îndrăgostite. Prima e blîndă, feminină, timidă, modestă, dulce şi pudică. A doua
e mai dificilă, pentru că se lipeşte de tine ca marca de scrisoare. Ea va folosi
toate trucurile femeieşti pentru a sta aproape de tine oriunde ai fi. Dacă ţii
cu adevărat la ea, jocurile acestea pot fi foarte excitante. Dar dacă nu simţi
decît amiciţie pentru ea şi ea are grijă să te strîngă de mînă sau să te sărute
pe obraz exact cînd trece pe lîngă tine femeia vieţii tale, jocul s-ar putea să
nu te mai amuze aşa de tare. Poţi să-i cînţi în strună de dragul glumei, dar
ştiu un bărbat care a făcut asta şi a pierdut-o pe fata pe care o iubea cu
adevărat. Acest gen de femeie Rac poate fi o reală ameninţare pentru iubirea
adevărată şi căsniciile fericite. Aceste femei sînt în minoritate în zodie, dar
chiar şi una poate provoca mari necazuri.
După cum ştii din alte zodii, puţine femei sînt perfecte. Cea din Berbec e mereu
pe fugă, chemîndu-şi singură taxiurile şi dîndu-se cu capul de pereţi, cea din
Săgetător e şocant de directă, femeia din Scorpion te poate băga în sperieţi,
Geamăna poate fi nestatornică, Leoaica – prea mîndră etc. În mod normal, femeile
din Rac nu au nici unul dintre aceste defecte. Totuşi, există unele lucruri pe
care nu trebuie să le faci cînd eşti cu ea. Detestă să fie criticată, e profund
rănită cînd e ridiculizată şi nu suportă să fie respinsă. Acestea sînt cele trei
reguli de bază. Femeia acestei zodii e rareori agresivă în mod deschis, aşa că
va trebui să faci tu prima mişcare. Dacă ea se va mişca, o va face numai înapoi
sau în lături. Timiditatea ei ascunsă şi teama de a nu fi respinsă sînt la fel
de mari ca şi la bărbatul zodiei. Cunosc o femeie Rac şi un bărbat din aceeaşi
zodie care au stat într-o noapte timp de şapte ore împreună singuri, în
apartamentul ei, prefăcîndu-se că se uită în nişte reviste. În timp ce inima le
bubuia în piept, ei au citit un vraf de reviste vechi, ziarele din ziua
respectivă şi au dezlegat şi cîteva rebusuri, căci nici unul nu voia să facă
prima mişcare.
Fii amabil şi bun cu mama femeii lunare, căci altfel nu te va ierta niciodată.
Cu tot simţul umorului, femeia acestui semn nu va reacţiona favorabil la glumele
cu soacre. Să nu-i citeşti niciodată jurnalul. Oricum va fi bine ascuns, încuiat
pe undeva. Racilor le place să aibă secrete. Nu sînt genul care să se confeseze,
dar pot să asculte confesiunile altora.
Temerile iubitei tale lunare îţi pot crea probleme. Ea se teme că nu e destul de
frumoasă, destul de deşteaptă, destul de tînără sau destul de bătrînă. Nu
contează că are o siluetă de manechin, un chip ca al Elenei din Troia şi o minte
ca a lui Aristotel, tot se va simţi stînjenită. Asigur-o că e tînără, adorabilă,
logodită şi că eşti al ei. Dacă îi spui asta de vreo douăzeci de ori pe zi, s-ar
putea să înceapă să te creadă. Stările ei de spirit se vor schimba în medie de
patru ori pe lună, cu fiecare pătrar al Lunii, plus fluctuaţii minore de două
ori pe zi, o dată cu mareele. E oarecum previzibilă într-un mod imprevizibil.
Această caracteristică o poate face să-ţi pară misterioasă şi fascinantă, dar te
va scoate din minţi atît de mult încît uneori îţi va veni să o strîngi de gît.
Într-una din perioadele ei proaste, femeia lunară s-ar putea teme că nu găteşte
destul de bine, ceea ce e ridicol, căci nativa zodiei poate face un bucătar
francez să pară un biet sergent de popotă în comparaţie cu ea. Nu e genul care
să utilizeze conserve sau semipreparate. Tocăniţele ei sînt senzaţionale,
piureul de cartofi e pufos, legumele sînt crocante, iar dulceaţa de căpşuni
făcută de ea e divină. Cuptorul îi e unul dintre cei mai buni prieteni, iar
bucătăria va fi de departe încăperea ei favorită din casă. Se va agita în jurul
tău ca o cloşcă, iar ţie îţi va plăcea probabil la nebunie, aşa cum le place
celor mai mulţi bărbaţi.
O altă temere majoră a femeii Rac va fi faptul că nu o iubeşti suficient de
mult. Pentru un mascul cu sînge în vene, această temere va fi uşor de
îndepărtat. Dovedeşte-i cît de mult o iubeşti, cît de des vrei, căci ea va fi
minunat de receptivă. Însă, o dată cu îndepărtarea acestei insecurităţi, s-ar
putea să apară o nouă problemă. Sincer vorbind, după ce ai cîştigat pe deplin o
femeie Rac, ea s-ar putea dovedi puţin cam prea tenace, ca şi cum nu mai are de
gînd să-ţi dea drumul pînă la sfîrşitul vieţii. Asta nu e aşa de rău. Există
bărbaţi care tînjesc după o asemenea loialitate. Dacă ai avut norocul să-i
cîştigi dragostea, tu nu vei mai tînji niciodată nici după afecţiune, nici după
delicatese culinare. Rîsul ei zurliu îţi va umple şi el viaţa de plăcere, iar
umorul ei frust şi sănătos îţi va fi şi mai drag cînd te vei gîndi la sirenele
sarcastice cu spirit cinic şi chicoteli ipocrite. Este îngrozitor de nedrept să
te joci cu inima femeii lunare, pentru că te va iubi, respecta, asculta şi,
uneori, te va cicăli puţin, cu sincer devotament. De ce ai încuraja o dragoste
atît de rară, dacă nu ai de gînd să şi răspunzi la fel? Nu uita cît e de tenace!
Poate că tu doar flirtezi puţin cu ea, dar îţi va fi greu să pui capăt relaţiei,
căci ea nu aude fluierul de sfîrşit al meciului. Sentimentele femeii Rac nu au
nimic superficial. Că pune mîna pe un bărbat sau un serviciu de cafea, acel
lucru e al ei pentru totdeauna! Poate că nu o să-ţi copleşească prietenii cu
vivacitatea ei sau cu complimente sclipitoare, dar te va impresiona întotdeauna
cu farmecul ei. Aceste femei preferă să-şi păstreze cele mai profunde emoţii
pentru persoanele cele mai apropiate. După ce ai ieşit cu alte femei şi le-ai
comparat cu fata ta din Rac s-ar putea să alergi înapoi la ea şi să o implori să
te prindă din nou în "cleşti", cît mai strîns. Cel mai dificil aspect cînd ai
de-a face cu o nativă a zodiei e să o împiedici să se retragă în carapacea ei
dură, aflată mereu la îndemînă. Sentimentele ei sînt atît de delicate, încît cea
mai nevinovată remarcă o poate răni profund. Nu poţi să ştii cînd va deveni
brusc vulnerabilă la înţelesuri ascunse. Într-o noapte poţi să valsezi cu ea ca
în vis şi să-i spui că părul ei arată superb, iar ei îi vor da lacrimile. De ce?
Fiindcă ai insinuat că ultima dată cînd ai văzut-o părul ei arăta oribil. Aceste
femei sînt foarte sensibile şi plîng mult. Să ai întotdeauna la îndemînă o
batistă curată.
Nativele nu sînt neapărat zgîrcite, dar simt această nevoie irezistibilă de a
păstra totul. Rareori va arunca nasturi, bucăţi de sfoară, borcane, cutii, soţi
şi tipare vechi pentru rochii. De unde ştii că nu-i vor folosi cîndva acele
jumătăţi de bilete de teatru, sau pliculeţele de ceai folosite? Poate cîndva, în
viitorul imprevizibil, va găsi ceva de făcut cu siguranţele arse pe care le ţine
în sertarul cu globuri de Crăciun sparte. N-o întreba la ce îi trebuie cele două
sute de ciorapi rupţi şi mănuşi desperecheate. Le va găsi ea o trebuinţă!
Această fată nu va ierta în veci un musafir care arde cu ţigara cuvertura
croşetată de mătuşa Matilda acum patruzeci de ani. Totul are valoare
sentimentală pentru ea. Inclusiv insignele de pionier sau primul ei carnet de
CEC. Îşi iubeşte posesiunile şi le păzeşte cu gelozie. În această categorie
intri şi tu. Nu e tocmai geloasă, ci posesivă. E o diferenţă!
Femeile născute în semne de foc luptă şi protestează faţă de dezamăgirile şi
nedreptăţile vieţii. Femeia Rac crede că nu rezolvă nimic agitîndu-se. Cînd
lucrurile nu ies cum vrea ea poate că va vărsa cîteva lacrimi în tăcere, dar de
obicei îşi va încrucişa braţele şi va aştepta răbdătoare ca lucrurile să se
îndrepte de la sine. Răbdarea e una dintre principalele ei virtuţi. Însă cînd e
deprimată, va trebui să găseşti o modalitate de a o scoate dintr-ale ei şi să o
prinzi înainte să se scufunde prea adînc în depresie. În adîncul sufletului lui,
orice Rac îşi doreşte să fie răsfăţat, alintat. Are o nevoie disperată să ştie
că nu poţi trăi fără ea şi uneori e capabilă să meargă pînă dincolo de limitele
normale pentru a-ţi stîrni mila şi instinctul protector, doar pentru a se
asigura că e importantă pentru tine. De fapt, cere foarte puţin pentru cît îţi
dăruieşte. Însă nu te lăsa păcălit de slăbiciunea manifestată în timpul acestor
episoade. Acea fetiţă neajutorată care se cuibăreşte în braţele tale puternice
pentru ca tu să o protejezi de lumea rea şi rece e perfect capabilă să se
deascurce singură dacă e nevoie. În toiul unei discuţii încinse în
contradictoriu, cînd femeia ta lunară se uită în sus, la tine, cu ochi
înlăcrimaţi şi speriaţi, nu uita că, după ce pleci şi treci de colţul străzii,
probabil că ea îşi va şterge lacrimile, va pune nişte muzică şi va începe calmă
să-şi facă ordine în dulapuri. Bineînţeles, nu poţi să neglijezi momentele cînd
depresia ei e reală, şi nu doar o încercare de a-ţi stîrni compasiunea. În acele
seri ai face bine să stai cu ea, să asculţi muzică şi să o ţii tandru de mînă.
Sacrificiile de care e capabilă o femeie lunară pentru cei dragi nu au limite.
Curajul pe care nu pare a fi în stare să şi-l adune pentru a-şi alunga propriile
temeri apare ca din senin, strălucitor ca soarele, atunci cînd cei dragi au
nevoie ca ea să fie puternică pentru a-i sprijini. Cînd totul îţi merge prost,
ea nu te va dezamăgi niciodată şi în acele momente îţi va aminti mai degrabă de
o stîncă decît de o fragilă rază de lună. Pentru copiii ei va fi un monument de
stabilitate şi un refugiu şi îi va ajuta să-şi găsească drumul în viaţă, cu
sensibilitate şi înţelegere. Ei vor conta pe ea şi căldura iubirii ei va
transforma căminul lor într-un palat plin de lumină şi bogăţii, chiar dacă
trăiţi într-o colibă. Cînd vor apărea copiii, s-ar putea să pierzi o parte din
atenţia ei. Racul e semnul maternităţii! Va fi loc şi pentru tine, dar va trebui
să te dai un pic mai la o parte. O femeie Rac fără copii îşi va revărsa
afecţiunea maternă asupra unui animal de casă sau a prietenilor, iar aceştia vor
fi norocoşi. Nimic nu e prea bun pentru familia ei. Dacă fiul acestei femei
strănută, va fi băgat imediat în pat, înfofolit şi îndopat cu medicamente, ceai
şi supă de pui pînă cînd creşte suficient de mare pentru a opune rezistenţă.
Progenitura unei mame din Rac nu va ieşi pe uşă într-o seară rece fără puloverul
cel gros sau fără fular şi mănuşi într-o zi de iarnă. Un copil va trebui să aibă
multă voinţă pentru a se opune cocoloşirii mamei lunare şi pentru a nu ajunge un
răzgîiat. Altfel, va fi un adevărat şoc pentru el cînd va ieşi în lume şi va
descoperi că nu e centrul universului. Un asemenea devotament îi poate oferi un
refugiu minunat pentru momentele cînd lumea i se pare un loc de nesuportat, dar
pe de altă parte îl poate face anormal de dependent de fusta mamei şi incapabil
să-şi vadă propriile defecte. Mama din Rac va păstra fiecare lucrare de control
a puilor ei, va pune cu mîndrie pe pereţi mîzgălelile lor stîngace şi va
împacheta cu duioşie în hîrtie de mătase pantofiorii în care copilul ei a făcut
primii paşi. Nativele zodiei nu acceptă uşor ideea că progeniturile lor vor să
părăsească cuibul şi nici nu le prea vine să renunţe la ei ca să-i lase să-şi
întemeieze o familie. Ele au tendinţa să se agaţe de copil prea strîns şi prea
mult timp şi cred că nimeni nu e suficient de bun pentru odorul lor. Uneori,
potenţialul mire sau viitoarea soţie a unui copil de Rac trebuie să treacă prin
tot felul de teste ca să obţină aprobarea finală.
Ciudata posesivitate a femeii din această zodie o face să fie de neclintit, dar
niciodată agresivă. Ea ştie în adîncul sufletului ei că, oricît de departe te-ai
duce ca să-ţi urmezi visele, te vei întoarce întotdeauna şi ea va fi acolo,
aşteptîndu-te răbdătoare. Ochii ei încă vor mai avea strălucirea lunară de care
îţi aminteşti, bucătăria va mirosi delicios a arome de mîncăruri calde, iar ea
te va întreba cum a fost şi cum te simţi. Dacă nu ţi-a mers bine, va spune o
glumă ca să te facă să rîzi, te va hrăni şi, după ce te-ai relaxat, îţi va
alunga grijile cu sfaturile ei de bun simţ şi umorul ei nebun. Mai tîrziu, la
lumina flăcărilor din şemineu, te vei uita la chipul ei senin şi te vei întreba
din nou: "O fi, de fapt, oare, o creatură lunară sosită dintr-o grădină
învăluită în ceaţă, sau o adorabilă nebună plină de viaţă?". Dar răspunsul nu va
mai părea important.

LEU

Cum să recunoşti un nativ din Leu

Aţi cunoscut recent o persoană care v-a spus: "N-am nevoie de favorurile tale"
şi în acelaşi timp v-a orbit cu strălucirea zîmbetului său superb? Atunci aflaţi
că i-aţi căzut victimă marii feline. Nu e deloc ceva neobişnuit pentru Leu să-şi
afişeze în acelaşi timp mîndria arogantă şi drăgălăşenia voioasă, acesta fiind
motivul pentru care lumea îi iartă orice. Leul-felină stăpîneşte peste toate
celelalte animale. Persoana din zodia Leului e stăpînul tuturor, inclusiv al
tău. (Bine, bine, ştiu că de fapt nu e adevărat, dar te rog, nu-i spune asta!
I-ai frînge inima lui mare, caldă şi egoistă.) Cel mai bine e să-i cînţi în
strună. Atunci va toarce în loc să ragă. Leul pendulează între momentele de
energie gregară şi cele de superbă indolenţă, în care abia îşi poate stăpîni
căscatul. Dacă vrei să studiezi fiara, caut-o în toate locurile la mare modă din
oraş. Cel puţin jumătate dintre oamenii pe care îi vei vedea acolo trăind pe
picior mare vor fi Lei. Mîţele mai timide vor sta acasă, dar tot lăfăindu-se în
confort şi distrîndu-se pe cinste. Leul urăşte întunericul la fel de mult pe cît
urăşte plictiseala. Dacă vezi un nativ care roşeşte uşor, nu confunda roşeaţa de
timiditate cu cea provocată de mîndria rănită sau de emoţia de a-şi vedea
iubita. Nu există Lei introvertiţi, ci doar Lei care se prefac a fi
introvertiţi. S-ar putea să vezi cîţiva nativi care se învîrt prin lume cu o
aparenţă de forţă, hotărîre şi demnitate tăcută. Nu te lăsa păcălit de acel tors
molatec. Chiar şi Leii blînzi sînt convinşi în sufletul lor că au dreptul regal
de a domni peste familie şi prieteni şi pîndesc din culise momentul cînd vor
putea prinde un loc în lumina reflectoarelor. Dacă nu mă crezi, ia un Leu care
se dă drept introvertit şi atacă-i mîndria. Ia de la el ceva ce consideră că i
se cuvine, dă-i ordine şi nu-i arăta nici o brumă de respect. Răgetul acelei
mîţe blînde se va auzi din celălalt capăt al oraşului. E nevoie de mult curaj ca
să-l provoci cînd îşi apără drepturile şi demnitatea. Unii nativi se mai
îmblînzesc o dată cu vîrsta, dar Leul nu îşi pleacă niciodată capul mîndru.
Niciodată.
Cît despre atributele fizice ale celor dominaţi de Soare, uită-te în jur după
oameni cu o coamă de păr dat pe spate, ca să le lase faţa liberă şi o atitudine
leneşă, înşelătoare. Leii au un mers drept şi mîndru, cu o moliciune pisicească
în pas. Femeile combină graţia felină cu un fel de intensă incandescenţă
interioară, bine camuflată de purtarea lor blîndă, calmă şi echilibrată. Dar nu
uita că Leoaica e pregătită în orice clipă de atac dacă se simte ameninţată.
Ghearele ei or fi ascunse în perniţe, dar sînt mereu bine ascuţite. Îi vei
observa aerul dominator şi ţinuta princiară în timp ce trece privindu-i de sus
pe muritorii din jur. În general, mişcările şi vorba nativilor sînt tacticoase,
căci ei rareori vorbesc repede, aleargă sau se grăbesc. Într-un grup îţi va fi
imposibil să ignori prea mult timp un Leu. Fie va atrage atenţia tuturor prin
declaraţii şocante şi acţiuni dramatice, fie va obţine aceeaşi atenţie
bosumflîndu-se şi ascunzîndu-se după ficusul din cameră pînă cînd cineva se va
grăbi să vină să-l întrebe ce i s-a întîmplat. În zodie există destui nativi cu
ochi albaştri, dar mulţi Lei, în special cei de sex feminin, au ochi căprui
închis, uşor ridicaţi la colţuri, blînzi la început, dar plini de foc şi pară
mai apoi. Părul e brun sau blond-roşcat, de obicei ondulat, purtat fie într-o
coafură sălbatică, neglijentă, ridicat în sus pe creştet şi pe părţi, fie e bine
întins şi netezit pe lîngă cap. Tenul lor e de obicei rumen. E de-a dreptul
amuzant să urmăreşti efectul ciudat pe care-l au nativii asupra oamenilor. E
greu să stai în faţa Leului fără să-ţi îndrepţi spatele, trăgîndu-ţi burta şi
scoţînd pieptul înainte. Pur şi simplu nu-mi dau seama dacă noi, oamenii
obişnuiţi, facem asta ca să imităm atitudinea regală a Leului din faţa noastră,
sau ca să ne adunăm curajul pentru a suporta o posibilă predică, deoarece
acestor nativi le place la nebunie să dea sfaturi. Nu se pot abţine să nu-ţi
spună exact cum trebuie să-ţi trăieşti viaţa, adoptînd un ton uşor superior,
condescendent. Această înclinaţie pentru a da lecţii este motivul pentru care
mulţi nativi ajung să fie profesori, politicieni sau psihiatri. E de-a dreptul
exasperant să vezi cît de bine se pricep să găsească motivaţii pentru orice şi
să îţi rezolve problemele. Păcat că nu sînt în stare să se ocupe de propria
viaţă cu aceeaşi uşurinţă şi subtilitate. Totuşi, asta îl face pe Leu atît de
adorabil: superioritatea lui sinceră şi talentele excepţionale, amestecate cu o
îngrozitor de transparentă vulnerabilitate a ego-ului. Mîndra şi demna felină
vulnerabilă? Absolut! Nativul e profund rănit cînd nu îi respecţi înţelepciunea
şi generozitatea. Ca să-l îmblînzeşti, tot ce ai de făcut e să-l flatezi. În
nouă cazuri din zece, fiara se va transforma într-o pisicuţă sfioasă şi docilă,
care mai are puţin şi se rostogoleşte de plăcere în căldura complimentelor.
Vanitatea este călcîiul lui Ahile pentru severul Leu. Flatarea are asupra lui
acelaşi efect ca o sfoară cu motocei asupra mîţelor, lipsa de respect îl umple
de furie oarbă, iar aceste două extreme îi afectează judecata echilibrată.
Există unii nativi care îşi controlează cu succes aceste tendinţe, dar ele sînt
întotdeauna prezente într-o măsură mai mică sau mai mare la cei născuţi în
această zodie. Încearcă şi ai să vezi. În toiul uneia dintre predicile pe care
ţi le ţine, întrerupe-l respectuos şi spune-i prietenului tău din Leu că arată
absolut magnific în puloverul pe care-l are pe el. Rezultatul va fi, probabil, o
abruptă dispariţie a demnităţii cînd Leul va roşi şi va spune, complet
deconcertat: "Serios? Chiar crezi că arăt bine?". În majoritatea cazurilor, un
compliment la adresa intelectului lor va avea acelaşi efect. Leul nu se poate
abţine să nu se simtă superior şi să nu facă gesturi dramatice din cînd în cînd.  
Leul îşi va irosi rareori energia încercînd să scoată apă dintr-o fîntînă
secată, aşa cum face deseori Berbecul. Acest lucru face ca el să fie un
extraordinar de bun organizator şi un înţelept distribuitor de sarcini. Ordinele
lui sînt surprinzător de eficiente atunci cînd mai renunţă la teatralismul lui,
căci poate fi un maestru al discursului simplu, direct. El îşi exprimă aprobarea
deschis şi cu generozitate şi poate face complimente aproape jenant de
extravagante. Nici cu exprimarea nemulţumirii nu e deloc zgîrcit. De obicei
vorbeşte serios, orice ar spune. Vorbele lui pot alina sau ustura, dar nu te
lasă niciodată indiferent.
Cînd bărbatul sau femeia din această zodie joacă rol de gazdă te poate face să
te simţi ca şi cum ai fi oaspetele familiei regale. Leii îşi înconjoară
musafirii cu mormane de mîncare excelentă, vinuri bune, femei frumoase şi muzică
liniştită. Nici Ludovic al XIV-lea nu s-a bucurat de atîtea fineţuri! Dar după
asta… potopul! În cazul multor Lei, după serile romantice cu dans, romantism
şi cine rafinate urmează un potop de cereri în căsătorie, pasiune, lacrimi,
furie, scuze, într-un cuvînt, o uriaşă confuzie sentimentală.
Acum că am ajuns la subiectul legăturilor amoroase, subiect foarte firesc atunci
cînd e vorba despre nativii acestei zodii, ar trebui să ştii că nu vei găsi prea
mulţi burlaci sau fete bătrîne născute în semnul Soarelui. Poate că atunci cînd
îl cunoşti Leul e singur, dar e cu siguranţă, fie îndrăgostit sau pe cale să se
îndrăgostească, fie proaspăt despărţit de cineva, caz în care va avea o expresie
jalnică şi rătăcită. Mîndria feroce a Leului e cauza ruperii multor legături
sentimentale şi a desfacerii multor căsătorii. Ţi se rupe inima să vezi un nativ
rămas fără pereche, dar dacă mîndria lui a fost rănită de partenerul sentimental
(fie el cu sau fără acte), tristeţea sfîşietoare din ochi dispare şi nativul
devine feroce şi sălbatic. Totuşi, nimeni nu poate suporta mai multe într-o
demnă tăcere sau nu se poate adapta cu mai mult curaj la conjuncturi triste
decît cei născuţi sub semnul Soarelui. Ei îşi vor păstra mereu încrederea şi,
cînd e nevoie, chiar şi optimismul.
Deoarece puterea de iertare şi compasiunea fac parte din natura Leilor,
împăcările sînt cam la fel de frecvente ca şi despărţirile în viaţa lor
emoţională, o dată ce flăcările indignării şi demnităţii rănite se sting şi ei
se simt singuri. Solarii sînt aproape tot timpul măcinaţi de pasiune, nu numai
pentru o persoană de sex opus, ci şi pentru viaţă, pur şi simplu. Atît pentru
Lei cît şi pentru pisicuţele retrase, viaţa fără dragoste e ca un ştecher fără
priză. Cînd iubirea moare, pentru ei Soarele nu mai străluceşte.
Nativii acestei zodii nu contează niciodată pe alţii. Preferă să fie ei cei care
acordă sprijin. Îi atrage ideea de a fi responsabili de cei slabi şi
neajutoraţi. Poate că Leul rage şi se bate cu pumnul în piept că toată lumea se
sprijină de el şi e obligat să-i care pe toţi în spate, dar nu daţi nici o
atenţie lamentărilor lui. Adoră să fie sprijinul tuturor. Încearcă să-i uşurezi
povara sau să-i dai o mînă de ajutor şi vei vedea ce repede şi dispreţuitor îţi
va refuza ajutorul. Mai mult ca orice, preferă să evite acceptarea de ajutor
financiar. Deşi rămîne deseori fără nici un ban, e întotdeauna sigur că va găsi
o modalitate de a-şi reumple rapid buzunarele. Puţini nativi îşi supraveghează
cheltuielile. Majoritatea sînt în adîncul sufletului nişte pariori, deseori de o
extravaganţă nebunească. Chiar şi acele rare feline care ţin cu grijă de fiecare
bănuţ se vor îmbrăca luxos şi vor arăta întotdeauna prospere. Leul vrea ca totul
în jurul lui să fie de prima mînă, luxos, şi va cheltui bucuros cu largheţe pe
plăceri şi distracţie. El dă bani aproape oricui. Dacă îi ceri un împrumut şi nu
are bani, va prefera de o mie de ori să se împrumute din altă parte decît să
recunoască faptul că Regele nu-şi poate ajuta supuşii aflaţi în nevoie. Însă va
face asta numai în ultimă instanţă, căci îi este groază să apeleze la alţii
pentru bani, sfaturi sau încurajări. Nativii au suficient orgoliu ca să se
încurajeze singuri, sînt destul de deştepţi ca să aibă propriii lor bani şi
Dumezeu ştie cît de mult detestă să ceară un sfat! Sfaturile se cer de la cei
care-ţi sînt superiori într-un fel sau altul şi cine poate fi superior unui Leu?!
Solarii au deseori febră mare, sînt predispuşi la accidente, boli bruşte şi
violente şi sînt de obicei imuni la maladii cronice, de lungă durată. Avînd în
vedere faptul că ei rareori fac lucrurile pe jumătate, aceşti oameni fie radiază
de o incredibilă vitalitate, fie se plîng că sînt cu un picioar în groapă,
această din urmă reacţie fiind consecinţa faptului că se simt neapreciaţi sau au
o nevoie disperată de afecţiune. Aceşti nativi au ori inimi extrem de puternice,
ori suferă de vreo afecţiune cardiacă. Ei pot suferi de dureri de spate şi de
umeri, probleme la coloana vertebrală şi aparatul reproducător, pot avea
accidente la picioare, glezne şi pot suferi de răguşeală sau dureri în gît. Din
fericire, îşi revin rapid după boală, iar principalul pericol care îi paşte e
neglijenţa faţă de propria lor sănătate şi refuzul de a se îngriji temeinic
atunci cînd se îmbolnăvesc.
Cu cei din semnul Soarelui nu există cale de mijloc. Sînt fie îngrozitor de
neatenţi, îngălaţi şi neglijenţi, fie meticuloşi şi ordonaţi. Le place bîrfa şi
se simt jigniţi şi excluşi cînd în jurul lor se petrece ceva ce ei nu înţeleg.
Leii au o fire destul de fixistă. E greu să-i ademeneşti să se abată de la o
cale stabilită, deşi ei îi pot convinge pe alţii, datorită talentului lor
oratoric. Pot da dovadă de tot atîta energie neîmblînzită ca o rachetă spaţială,
după care pot deveni la fel de leneşi şi somnoroşi ca o pisică moţăind la soare.
Cînd muncesc, muncesc. Cînd se distrează, se distrează. Cînd se odihnesc, se
odihnesc. Majoritatea Leilor au un talent impresionant de a delega plini de
veselie cele mai neplăcute şi urîte sarcini altora, în timp ce ei se ocupă de
probleme importante, cum ar fi să decidă cine ar trebui să fie următorul
preşedinte şi cum ar putea fi cîştigat nu ştiu ce război.
Spre propria surpriză, cînd pe umerii săi cade o adevărată urgenţă, nativul se
descurcă lejer cu ea şi îşi face datoria fără să clipească, ajutîndu-i pe
neajutoraţi, protejîndu-i pe cei înfricoşaţi (deşi în sinea lui s-ar putea să
fie de două ori mai speriat decît ei), înveselindu-i pe cei melancolici. Aceasta
e natura înnăscută a Leului, care va ieşi la iveală după ce lasă în urmă faza de
playboy. Leul e un prieten extraordinar de loial, un inamic puternic, dar drept,
creativ şi original, plin de forţă şi vitalitate. Noi, ceilalţi, îi trecem cu
vederea aroganţa, înfumurarea uneori imposibilă, crizele de vanitate destul de
ridicole şi lenea, pentru că inima lui e din aur curat, metalul zodiei solare.
Floarea celor din această zodie e macul, numerele norocoase sînt unu şi patru,
culoarea e purpuriul, iar piatra care îi aduce soarele în viaţă e topazul.

Bărbatul din zodia Leului

Cînd Gray a scris versurile despre o floare "născută pentru a înflori nevăzută
şi a-şi risipi dulceaţa în deşert", în mod sigur nu descria un nativ din Leu.
Probabil că ai să-l vezi pe acest bărbat lăfăindu-se în lumina strălucitoare a
soarelui şi poate că ai să-l vezi ţinînd discursuri înflorite, dar asta nu se va
întîmpla în nici un caz în pustietatea deşertului. Mai mult ca sigur îl vei găsi
pe o scenă sau în faţa unui cerc de prieteni sau rude pline de adoraţie. O fi
risipind el bani, dar nici prin cap nu-i trece să-şi risipească dulceaţa în
vînt. Va avea întotdeauna un public.
Cam asta e esenţa personajului. Secretul cu ajutorul căruia poţi pune mîna pe un
Leu e foarte simplu: fii publicul lui. Spre deosebire de amicii lui din Fecioară
sau Vărsător, Leul se va arunca bucuros în vîltoarea unei delicioase aventuri
romantice dacă îţi joci cărţile cum trebuie, îl adori, îl flatezi şi îl respecţi.
Ai de-a face cu un flamboiant bărbat de august? Pune-ţi ochelarii de soare şi
cedează strălucirii lui orbitoare. Ai de-a face cu unul dintre Leii blînzi,
liniştiţi? Nu te lăsa păcălită de moliciunea lui rafinată. Fă o mişcare greşită
şi vor zbura scîntei. Nu uita, el doar joacă rolul unui suflet modest. Sub
comportamentul curtenitor şi liniştea răbdătoare ard înăbuşit ruguri de
demnitate mîndră şi vanitate arogantă, gata să izbucnească şi să pîrjolească
femeia insistentă şi destul de fraieră încît să creadă că-l poate conduce.
Leul va fi un pretendent galant şi plin de cavalerism, afectuos, sentimental,
tandru şi protector. Nu va fi nevoie să-i întinzi cine ştie ce capcane
complicate pentru a-l convinge să-ţi facă avansuri romantice. Unii spun chiar că
Leii sînt în stare de pasiune instantanee. Nu trebuie decît să adaugi ocazia
potrivită, să amesteci totul cu lumînări aprinse şi viori şi dragostea va
înflori rapid, ca un trandafir roşu. De fapt, poţi să laşi la o parte lumînările
şi muzica dacă nu le ai la îndemînă, şi să foloseşti doar primul ingredient.
Rezultatul va fi acelaşi. Dacă din viaţa lui lipseşte iubirea, ferocea felină se
va usca pe picioare, într-un mod cît mai dramatic, desigur. El trebuie să fie
adorat, altfel moare. Bărbaţii din Leu nu se uită la bani cînd fac curte unei
femei. Vei fi dusă la cele mai bune restaurante, copleşită cu parfumuri şi
flori, condusă cu mîndrie la teatru şi vei primi scrisori de dragoste
fantastice. Sincer vorbind, ar trebui să ai o inimă de piatră ca să-i rezişti.
Probabil că de-acum îţi închipui că ai apucat pe Dumnezeu de un picior. Nu
chiar. Iubirea Leonină nu e deloc lipsită de probleme. Ar fi bine să iei aminte
la răsfăţatele metrese ale regilor. Leul te va invita în bîrlogul lui şi te va
încălzi cu inima lui mare, dar lăcaşul lui se poate transforma pentru tine
într-o închisoare luxoasă. E gelos? Răspunsul e "DA!", scris mare, cu neon
orbitor. Îi aparţii trup, suflet şi minte. Îţi va spune cu ce să te îmbraci, pe
ce parte să-ţi faci cărarea, ce cărţi să citeşti, care prieteni merită păstraţi
şi cum să-ţi organizezi mai bine ziua. Va dori să ştie de ce ai lipsit două ore
cînd ai spus că pleci la cumpărături pentru o oră, cu cine te-ai întîlnit pe
drum, ce-a spus persoana respectivă şi chiar se va supăra dacă nu îi vei spune
la ce te gîndeai cînd priveai în gol pe geamul de la bucătărie în timp ce-i
făceai omleta. Dacă te gîndeai la alt bărbat? Nu uita niciodată de forţa
temperamentului lui impulsiv atunci cînd e stîrnit. Să-l tachinezi flirtînd din
cînd în cînd cu alţii ca să-i dovedeşti că eşti încă seducătoare e o nebunie.
Ştie că eşti seducătoare. Nu are nevoie de nici un fel de dovezi. În plus,
bărbatul tău din Leu e în stare să-i pună la podea pe nevinovaţii tăi prieteni
de sex masculin, dacă nu să-i şi bage în spital, atunci cînd e împins dincolo de
limite.
Nu e totul lapte şi miere în relaţia amoroasă cu un Leu, fie el pisoi liniştit
sau motan vagabond. Fiecare femeie îndrăgostită de un nativ al acestei zodii ar
trebui să vadă de mai multe ori filmul "Anna şi regele" şi să studieze fiecare
cadru cu atenţie. Monarhul siamez din poveste era un Leu tipic, iar tehnica
Annei îţi va oferi soluţii nepreţuite. Mai întîi provocarea, pentru a-i stîrni
interesul, iar în final supunere feminină, după ce l-ai făcut să-şi bage bine în
cap faptul că nu te vei lăsa complet devorată. Povestea ei e cu adevărat
"lectură obligatorie". Închiriază caseta şi dormi cu ea sub pernă.
Fii pregătită să-l ţii cu picioarele pe pămînt cînd o ia razna cu entuziasmul
lui şi fii gata să-l potoleşti cînd face dintr-o problemă măruntă o chestiune de
viaţă şi de moarte. Are nevoie de stabilitatea ta pentru a compensa propria lui
mîndrie iraţională. Dacă nu eşti o persoană echilibrată, dragostea voastră se va
transforma într-o continuă bătălie. Vă veţi despărţi şi împăca într-un ritm atît
de rapid, încît prietenii voştri n-o să mai ştie ce se întîmplă.
Nu încerca să fii o femeie de carieră. Iubitul tău leonin nu va accepta
niciodată asta. Cariera ta este EL! Poate că-i va permite perechii sale să iasă
din bîrlog ca să cîştige ceva bani cînd contul din bancă e subţiat, dar femeia
respectivă ar face bine să-l asigure că slujba ei e pe ultimul loc în topul
preocupărilor, după el şi cuibul lor comun. El nu va tolera concurenţa, fie ea
din partea altui bărbat sau a unui interes exterior. Dacă eşti suficient de
curajoasă ca să accepţi aceste provocări, mergi şi-ţi cumpără trusoul de nuntă,
dar ai grijă să fie cît mai elegant. Leul tău nu va scăpa nici o ocazie de a se
mîndri cu tine. Fă-l de rîs în public arătînd a orice altceva, numai a regină
nu, şi s-ar putea să stai mult şi bine la altar aşteptîndu-l să apară.
O dată măritată şi profund iubită, poţi să te consideri binecuvîntată. Soţul tău
va fi la fel de bun şi generos ca regele Arthur, cu condiţia ca el să fie cel
mai important personaj în familie. Probabil că îţi va spune deseori cît de
frumoasă eşti, îţi va da o sumă lunară bunicică pentru cheltuieli şi (minune a
minunilor pentru un bărbat atît de înclinat spre romantism!) există toate
şansele să-ţi rămînă credincios. Leul e de obicei prea leneş ca să mai vîneze
chipuri drăgălaşe o dată ce a găsit o pereche care-i va conduce regatul cu mîini
capabile, în timp ce el moţăie liniştit în hamac. Se va juca drăgăstos cu puii,
îşi va proteja partenera împotriva oricărui pericol şi o va încînta cu ambiţia
lui de a ajunge pe cea mai înaltă treaptă în carieră.
Cu un soţ din această zodie vei avea o viaţă socială foarte activă, dar nu vei
pierde foarte multe nopţi, căci el nu îşi sacrifică somnul de înfrumuseţare.
Totuşi, va avea nopţi petrecute "cu băieţii" şi uneori va simţi nevoia să-şi
asume riscuri, aşa că va face oarece jonglerii financiare. Însă există
compensaţii: cum te-ar putea certa pentru că ţi-ai cumpărat o căciulă din blană
de nurcă atunci cînd el a pierdut costul unei haine de nurcă la un pocher cu
prietenii? Ţine-l cît mai departe de licitaţii, chiar dacă ar fi să-l legi de
scaun şi să-l încui în casă, pentru că simte un impuls irezistibil de a licita
mai mult decît oricine, pentru orice! Tot el va fi cel care, în public, va
înşfăca nota de plată strigînd vesel: "Fac eu cinste!" şi va lăsa la restaurant
banii pentru noul tău frigider. În Las Vegas s-ar simţi ca acasă!
Leul are însă o calitate pe care s-ar putea să o găseşti foarte importantă:
aproape toţi nativii au un talent înnăscut pentru a repara lucruri. Poate fi
orice, de la o clanţă blocată sau un robinet înţepenit, pînă la un casetofon sau
o combină dintre cele mai complicate. Dacă e un Leu tipic, nu va rezista să
nu-şi pună la încercare capacitatea de a face să meargă ceva stricat. Dacă nici
una dintre metode nu dă rezultate, va trage un şut plin de furie leonină
obiectului neobrăzat şi, brusc, clanţa se va deschide, robinetul va împroşca o
adevărată Niagară, casetofonul va începe să cînte. Acest semn pare să aibă o
calitate mecanică. Mulţi bărbaţi dominaţi de Soare sînt în stare să desfacă un
motor de maşină în bucăţi şi să-l facă la loc, abia mînjindu-se pe mîini. Nu e
genul care să lase o balama desfăcută să atîrne aşa luni de zile sau o ţeavă
spartă să picure la nesfîrşit. Un număr surprinzător de mare de Lei pot să-şi
facă singuri mobilă sau să-şi construiască o cameră în plus la casă, fără
ajutorul profesioniştilor. Probabil că îşi va face în pivniţă propriul lui
atelier. Nu te plînge pentru un pic de rumeguş pe covor, ocupaţia asta îl face
fericit şi îl ţine seara acasă.
Solarul e sufletul petrecerilor, dar nu e prost. Poartă masca bufonului pentru a
atrage atenţia asupra lui, dar publicul simte de obicei că ar face bine să nu
uite să-l respecte chiar şi atunci cînd e pus pe joacă. Indiferent de aparenţe,
firea adevărată a bărbatului Leu nu are nimic degajat. E mult mai tenace şi
încăpăţînat decît pare. Ştie ce vrea şi de obicei obţine ce vrea. În plus, ştie
să şi păstreze ce obţine.
Dacă ai pretenţia să-ţi fie fidel în perioada în care îţi face curte, ai grijă
să-i dai romantism şi afecţiune din plin, altfel uriaşa lui nevoie de dragoste
şi admiraţie îl va trimite la vînătoare prin toată jungla. Dacă relaţia voastră
e profundă şi reală, probabil că-ţi va fi loial, dar ochii îi vor mai rătăci din
cînd în cînd. În privinţa asta nu prea ai ce să faci, doar să-l ţii legat la
ochi. Leul iubeşte frumuseţea aşa că, dacă eşti genul pe care îl apucă gelozia
din cauza unei simple priviri admirative aruncate în direcţia altei femei, fă
bine şi descoperă cît mai repede toleranţa! Un bărbat solar părăsit de iubită
din cauza flirturilor lui va fi sincer uluit şi rănit. În acest caz va fi
capabil de orice, de la mimarea unui atac de cord, pînă la compunerea unui bilet
de adio pătat de lacrimi false, pentru a-ţi stîrni mila şi a te face să alergi
înapoi în braţele lui primitoare. Va fi atît de convingător, încît te vei simţi
ca un monstru de cruzime. Dacă nu-ţi plac scenele dramatice, emoţionale, e mult
mai simplu să încerci să-l înţelegi. Dacă îl tratezi cum trebuie, scăpările lui
vor fi oricum nevinovate
În ciuda bunătăţii lor fundamentale, Leii nu sînt niciodată prea sensibili la
sentimentele altora. De fapt, majoritatea acestor bărbaţi sînt atît de
egocentrici încît pot fi brutal de sinceri şi lipsiţi de tact. Dar surîsul lor
strălucitor alungă rapid resentimentele. Nativul acestei zodii nu are nici urmă
de răutate în el. Poate avea izbucniri impulsive, înfricoşătoare, dar răutatea
nu face parte din matricea lui genetică şi nu ştie să facă faţă cruzimii
adevărate. Îi plac sporturile, dar o dată cu înaintarea în vîrstă va prefera să
le privească de pe tronul lui confortabil, în timp ce tu îl serveşti cu ce-i
pofteşte inima.
Nu întotdeauna, dar foarte des, bărbaţii solari au o pornire bizară. Spre
deosebire de Capricorn, care caută să urce pe scara socială prin căsătorie, Leul
tinde uneori să se însoare cu cineva inferior lui. Dorinţa lui de a ocupa un loc
de frunte în ierarhia socială e la fel de puternică precum a Capricornului, dar
pur şi simplu nu poate rezista să nu-şi achiziţioneze "un supus", o persoană
căreia să-i fie superior din toate punctele de vedere. Uneori această alegere e
cumplit de greşită şi vioreaua sfioasă care stătea la picioarele lui privindu-l
cu ochi plini de adoraţie, fericită să respire acelaşi aer cu el se transformă
brusc şi, printr-o mişcare surpriză, îi înşfacă sceptrul. Cînd se întîmplă asta,
Leul detronat devine un soţ îngrozitor de nefericit, care poartă pe chip
expresia tragică a unui monarh exilat.
E trist, dar adevărat: Leii au rareori familii numeroase. Mulţi dintre ei nu au
deloc copii, sînt despărţiţi de ei sau au un singur copil. Păcat, pentru că sînt
taţi afectuoşi, minunaţi, poate chiar prea îngăduitori între două discursuri
severe despre comportarea cuviincioasă. Copilul vostru s-ar putea să se simtă
sufocat de pretenţiile tatălui sau plictisit de predicile lui interminabile, dar
va învăţa rapid cum să-l flateze pentru a-l potoli. Leul va insista să fie
respectat de copii şi va fi, dar aceştia vor obţine probabil orice de la el
folosind inteligent formula magică: "Da, tată. Ai perfectă dreptate, tată". De
aceea, de tine va depinde să-ţi disciplinezi copiii. Poate că progeniturile vor
detesta aroganţa lui, dar îşi vor aminti de el cu afecţiune în anii ce vor urma.
Un sfat: nu da copiilor mai multă atenţie decît lui, căci s-ar putea să
stîrneşti o groază de necazuri din cauza uriaşului lui orgoliu rănit, care va fi
aproape imposibil de vindecat.
Pe scurt, bărbatul tău din zodia Leului te poate scoate din minţi cu figurile
lui cînd îţi face curte, dar nu e deloc un partener rău pe termen lung. Dacă nu
te deranjează să renunţi la mîndria ta şi să-ţi construieşti viaţa în jurul lui,
o dată ce ai îmblînzit acest bărbat vei fi adorată şi nu vei mai fi niciodată
singură. Şi-apoi… el ştie să repare robinetele alea nenorocite de la baie!

Femeia din zodia Leului

Există un lucru care cu siguranţă n-o să-ţi placă la femeia din zodia Leului:
faptul că păstrează un album cu fotografii şi amintiri de la toţi foştii ei
iubiţi. N-are rost să încerci să o convingi să-l ardă, pentru că Leoaica e
sentimentală. Ea nu e o floare de seră, e o floare a soarelui. Probabil că e
jenant de populară şi vei avea o groază de rivali dacă vrei să o faci să accepte
să-ţi poarte numele pentru tot restul vieţii. Vei avea un avans mare în cursă
dacă te numeşti Caragea sau Raţiu sau Ghica sau Bibescu sau orice alt nume care
să sune princiar, ori important. Pur şi simplu nu-mi pot imagina o femeie din
Leu care să se mărite cu cineva pe nume Măcelaru! E posibil, totuşi. Orice e
posibil. Dar probabil că-l va schimba în Măcărescu.
Aproape sigur va fi liderul social al grupului ei, domnind peste celelalte femei
ca o regină, dar cu o căldură atît de dezarmantă şi cu un surîs atît de frumos
încît nimeni nu se va supăra. Poate că celelalte fete simt că a fost născută să
conducă şi să impună stiluri, obiceiuri şi maniere. Oricum, nu ar avea nici un
rost să încerci să-i subminezi autoritatea.
Natura pare să fi fost părtinitoare cînd a înzestrat-o pe Leoaică cu vivacitate,
inteligenţă, graţie, frumuseţe şi senzualitate cît pentru trei femei şi ceva pe
deasupra. Dacă ai complexe de inferioritate, ai face bine să-ţi muţi gîndul spre
o pasăre cu pene mai puţin colorate. Nu-ţi închipui că ai s-o îmblînzeşti,
transformînd-o într-o fătucă ce-ţi soarbe cuvintele de pe buze. Bărbatul care se
aşteaptă ca fata din Leu să-i cadă la picioare plină de adoraţie trăieşte pe
altă lume. Consideră-te norocos dacă te priveşte ca pe un egal, te respectă, e
dispusă să-ţi fie parteneră şi-ţi permite să o stăpîneşti din punct de vedere
emoţional. Ce Dumnezeu! Simplul fapt că îţi dă voie să o iubeşti te-a ridicat la
rang de cavaler! Leoaica e o femeie şi jumătate. E un produs de lux, pe care
nu-l găseşti la orice talcioc sau magazin ieftin.
Nu strică să ţii minte că această femeie este o actriţă excepţională,
prefăcîndu-se că e dulce şi inofensivă ca vata de zahăr. Va avea o voce şoptită,
comportament blînd şi amabil şi ochi mari, calzi, care sclipesc încîntător cînd
bate din gene. O femeie din această zodie poate părea placidă şi calmă ca apa
unui lac. Ai grijă! E doar un rol pe care-l joacă pentru că dă bine în ochii
criticilor. Dar încearcă să o îndepărtezi din rolul principal ocupat în inima ta
şi s-o pui pe locul doi şi vei afla curînd că nu e deloc timidă şi supusă.
Desigur, majoritatea femeilor dominate de Soare îţi vor da de înţeles foarte
clar de la început că sînt prea mîndre şi demne ca să accepte mizerii din partea
ta. Dar n-aş vrea să te văd dînd cu stîngul în dreptul în caz că eşti într-o
relaţie cu celălalt fel de Leoaică, cea care-şi ascunde ghearele dar le ascute
în fiecare zi pentru orice eventualitate.
Primul pas pe care trebuie să-l faci cînd curtezi această femeie este să te duci
la ea cu daruri. Nu contează ce-i dăruieşti, atîta timp cît sînt cadouri scumpe,
de cel mai bun gust, iar tu eşti îmbrăcat cum trebuie cînd i le oferi. Apoi,
pregăteşte-ţi un arsenal de complimente cît mai diverse. Fii original şi
creativ. Cu texte de genul "Ce tare eşti, gagico" şi "Eşti mişto, păpuşă" vei
ajunge să fii azvîrlit din palat direct în stradă, înapoi printre ţărani.
Vulgaritatea şi argoul o lasă absolut rece ca gheaţa. Nu uita, faci curte unei
femei cu sînge albastru! Ea nu poate trăi fără flatări, dar ţine minte că ea îţi
admiră masculinitatea şi nu vrea sub nici o formă să te transforme într-o cîrpă
de care poate să-şi şteargă picioarele. O femeie solară nu te-ar putea iubi dacă
nu ai fi puternic. Însă nu-ţi va permite să o insulţi adoptînd o atitudine
condescendentă faţă de ea. După standardele ei, nu e în nici un caz o
reprezentată a "sexului slab".
Multe fete din Leu sînt atletice şi iubesc sportul, dar ai face bine să îţi duci
Leoaica la teatru şi nu la stadion. Scena şi reflectoarele o vor transfigura şi
fascina de fiecare dată. Alege o piesă în care eroina se poartă aşa cum ţi-ai
dori tu să se poarte ea în seara respectivă şi ai toate şansele ca ea să-şi
asume rolul în mod inconştient şi să-l joace perfect, fără să rateze o
inflexiune de voce. După ce se termină spectacolul nu o duce la un chioşc cu
hamburgeri şi nu te aştepta ca ea să stea la tejghea molfăind fericită cartofi
prăjiţi numai pentru că e atît de îndrăgostită de tine. Mai bine o scoţi mai rar
în oraş, dar o duci în locuri mai luxoase. Asta nu înseamnă neapărat că femeia
acestei zodii e o vînătoare de comori. De fapt, e de obicei foarte generoasă: nu
o va deranja să-şi plătească deseori singură consumaţia sau biletele la teatru
şi te va copleşi cu aproape tot atîtea daruri cîte îi vei da tu. Dar pur şi
simplu nu se simte în largul ei într-un decor ponosit, de mîna a doua. Cea mai
săracă femeie Leu din lume va strînge destui bani ca să-şi cumpere draperii
pentru ferestre, inele pentru degete şi haine de bună calitate. E posibil ca din
cînd în cînd să facă de curiozitate incursiuni în "lumea a doua", dar numai ca
spectator, păstrînd distanţa faţă de mulţime. Sărăcia o deprimă şi îi face rău,
fizic. Dacă te îmbraci ca un îngălat şi îi oferi drept locuinţă o cocioabă, n-ai
nici o şansă.
Nu o acuza pe Leoaică pentru aroganţa şi vanitatea ei. Aşa e ea făcută: să se
simtă deasupra maselor. Oamenii au rareori resentimente din cauza asta, pentru
că, atunci cînd e iubită şi respectată, nativa poate fi cea mai bună şi mai
generoasă dintre femei, plină de compasiune feminină pentru copii şi toţi cei
neajutoraţi şi uitaţi de lume. Nu poţi să-i ceri să renunţe la tronul care i se
cuvine prin naştere. Dacă e o solară tipică, e atît de amabilă şi strălucitoare
încît majoritatea oamenilor acceptă bucuroşi faptul că e o fiinţă ieşită din
comun. La drept vorbind, aşa şi este. E inteligentă, puternică, spirituală,
capabilă şi totuşi delicios de feminină. Nimeni întreg la minte nu ar spune că
acestea sînt calităţi oarecare.
Cu puţină flatare obţii ce vrei de la femeia ta felină. Deja ştii că aceasta e
marea ei slăbiciune ascunsă. Îţi mai spun un secret, pentru cazul în care vrei
să te însori cu ea: în cele din urmă se va sătura de colivia ei de aur şi va
dori să cutreiere jungla ca să vadă ce mai pun la cale celelalte vieţuitoare.
Dacă o ţii închisă între patru pereţi rişti să-i stingi flacăra interioară.
Las-o să-şi construiască o carieră. Se va usca pe picioare dacă o obligi să fie
doar o gospodină, cu excepţia cazului în care ai destui bani ca să-şi permită să
primească mereu musafiri, să dea petreceri şi să redecoreze casa de cîte ori îi
vine.
Femeia solară este de obicei un giuvaer de nevastă. Nu prea ai s-o vezi
îmbrăcată şleampăt, în capoate uzate, cu bigudiuri în cap şi cremă anti-rid pe
faţă. Şi asta nu pentru că ar omite vreun tratament cosmetic. Leoaica tipică
petrece ore în şir în faţa oglinzii şi cheltuieşte o avere pe cosmeticale, dar
vrea ca tu să vezi rezultatele, nu strategia. S-ar putea să ai uneori impresia
că întreţii toată familia coafezei ei. Mulţi soţi de femei solare ajung să le
întrebe disperaţi: "Iubito, chiar trebuie să cheltuieşti atît de mult la
coafor?". Dar Leoaicelor nu le place să-şi aranjeze singure părul. Un şamponat
şi nişte bigudiuri o fac să se simtă răsfăţată, şi asta contează enorm pentru
starea lor de spirit.
Dacă nu are ascendent în Rac, Fecioară sau Capricorn, va trebui să stai cu ochii
pe carnetul ei de cecuri. Cînd vine vorba să cumpere haine luxoase, lucruri
pentru casă şi cadouri pentru prieteni, nativa acestei zodii tinde să sară calul
şi să se lase dusă de val. Garderoba ei poate fi destul de vastă. Poate arăta
splendid în rochii de seară, sclipind de strassuri, cu decolteuri adînci, dar
probabil va prefera hainele sport, comode. Îi plac croielile elegante şi
materialele fine, dar nu neapărat zorzoanele şi ornamentele. Caşmirul moale,
tricotajele italiene şi stofele englezeşti sînt favoritele ei. Gusturile ei sînt
de obicei desăvîrşite, chiar dacă sînt costisitoare. Există cîte o femeie din
Leu care sare calul şi îşi îngroapă simţul estetic în ţinute încărcate, şocante,
dar aceasta e excepţia de la regula generală a simţului excepţional al modei pe
care-l posedă orice Leoaică.
Vei descoperi că e o gazdă excelentă cînd îţi vei invita şeful la cină la tine
acasă. Acesta te va considera un geniu pentru că ai cîştigat mîna unei asemenea
femei. Probabil că felina ta o va cuceri instantaneu şi pe soţia şefului, căci
nativele acestei zodii au succes atît la femei cît şi la bărbaţi şi fiecare sex
primeşte în mod egal surîsul ei prietenos şi vivacitatea ei amabilă. Oricine
ajunge în apropierea ei îi simte căldura. Leii nu prea aruncă umbre.
Ca mamă, va revărsa o cascadă de iubire asupra copiilor ei şi îi va învălui cu
afecţiune. Nu îi va fi uşor să le vadă defectele, dar cînd acest lucru se va
întîmpla, va fi foarte severă. Pentru că nu suportă să fie luată de bună, dacă
progeniturile nu o respectă se va închide într-o regală tăcere ofensată. Multe
mame din Leu au un mod bizar de a-şi răsfăţa copiii fără să se zgîrcească la
mustrări, ceea ce pare a fi o contradicţie. Ea se va hîrjoni cu copiii, va purta
discuţii lungi şi amicale cu ei, dar în acelaşi timp îi va învăţa să ia poziţie
de drepţi la o simplă privire a ei, să se poarte impecabil şi să-i asculte pe
adulţi. Există însă pericolul ca ea să le dea un pic prea mulţi bani de
cheltuială şi să cedeze în faţa rugăminţilor lor de a le cumpăra lucruri
nenecesare. Într-un fel, se poate spune că îşi tratează copiii ca pe nişte
membri alintaţi ai familiei regale, care sînt profund iubiţi, dar de la care
aşteaptă să se comporte desăvîrşit, mai ales în public. Leoaica va fi teribil de
mîndră de realizările puilor ei şi Dumnezeu să-l ajute pe nepoftitul care
încearcă să le facă rău sau să îi judece nedrept. Ea nu îi va sufoca pe cei mici
cu atenţia ei. E prea independentă ca să stea tot timpul cu ochii pe ei. Îşi va
vedea de viaţa ei, păzindu-şi în acelaşi timp puii de la distanţă. Chiar dacă
are o carieră, copiii ei nu vor duce lipsă de afecţiune sau atenţie. Nativele
care au carieră reuşesc de obicei să echilibreze perfect viaţa profesională cu
maternitatea.
Sînt momente în care îşi pierde demnitatea şi stăpînirea de sine,
transformîndu-se într-o felină jucăuşă, cu înclinaţie pentru comedia bufă. Ea
poate rîde în hohote sonore, ca un animal sănătos, dar cînd momentul a trecut,
apar din nou vocea satinată şi ţinuta regală. Nimeni nu poate zdrobi o remarcă
obraznică sau o întrebare necioplită cu atîta dispreţ glacial ca femeia din Leu.
Nu gustă deloc familiaritatea străinilor. Deşi se va prosti şi va fi uimitor de
destinsă cu cei apropiaţi, cei din afară sînt poftiţi să stea în banca lor.
În privinţa fidelităţii, Leoaica îţi poate aminti de vechiul toast: "Să bem
pentru noi doi, pentru dragoste şi rîs. Îţi voi fi fidelă atîta timp cît şi tu
îmi vei fi fidel, nici un minut în plus". Cam atît la acest capitol. Nu fi gelos
pe darul ei de a fi centrul atenţiei într-o încăpere plină de bărbaţi topiţi de
admiraţie. Întotdeauna se întorc capete cînd Leoaica trece cu mers felin. Ea
consideră că e firesc ca bărbaţii să o curteze. Poate că va încuraja
complimentele din partea bărbaţilor şi se va deda la flirturi uşoare,
nevinovate, pentru că nevoia ei profundă de a fi aplaudată şi adorată ascunde o
ciudată teamă că nu e destul de feminină şi atunci trebuie să îşi confirme mereu
că e seducătoare. Doar pentru că îi zîmbeşte celui mai bun prieten al tău şi îi
spune că adoră noua lui jachetă nu înseamnă că nu mai e îndrăgostită de tine.
Dar nu încerca să îi spui şi tu celei mai bune prietene a ei că îţi place noua
ei fustă. Asta e cu totul altceva! Dacă te aude că-i spui secretarei tale altfel
decît "duduia nu-ştiu-cum" s-ar putea să te alegi cu ceva zgîrieturi de la
pisicuţa ta.
Sigur că nu e cinstit. Dar dacă vrei să fii mîndrul posesor al acelui penaj
superb colorat, trebuie să faci cîteva concesii. La urma urmelor, să ai la casa
ta un păun e cu totul altceva decît să ai un cuc sau un porumbel cenuşiu. Cîntă
în strună vanităţii ei. Probabil că va fi o persoană importantă prin forţe
proprii, pentru că puţine Leoaice pot rezista să nu concureze cu bărbaţii pentru
prestigiu, dacă nu şi pentru venit. Femeia ta poate fi orice, de la actriţă la
chirurg.
Aceasta e cheia unei relaţii armonioase cu femeia ta din Leu: nu o lăsa să te
pună în umbră, dar nici nu încerca să o întreci. Recunoaşte-i rolul de vedetă în
viaţa ta şi ţine-te bine de mîndrie! În fond, trebuie să fii un bărbat şi
jumătate dacă ai reuşit să cîştigi mîna mîndrei Leoaice!

FECIOARĂ

Cum să recunoşti un nativ din Fecioară

Fecioara e semnul virginităţii, dar acest simbolism nu trebuie luat la propriu.
Deşi mulţi nativi şi native rămîn toată viaţa necăsătoriţi, există la fel de
mulţi care se aşează în final la casa lor. Poate că n-o vor face dintr-o
izbucnire pasională, pentru că mariajul nu este este o stare firească pentru cei
din Fecioară, dar e surprinzător cîţi dintre ei reuşesc să se acomodeze
spiritului de echipă al căsniciei şi sînt aproape întotdeauna devotaţi familiei.
Căsătorit sau nu, e destul de simplu să depistezi un nativ din Fecioară în
mulţime. în primul rînd, nu va fi foarte zgomotos. Nu e o persoană tocmai
gregară şi va ieşi în evidenţă ca fiind un singuratic. Vezi tipul ăla liniştit
şi atrăgător din colţ, cu un dicţionar sub braţ? Cel cu mintea precisă ca un
ceasornic elveţian, cel care observă metodic şi organizat fiecare ditaliu, cît
de mic? Dacă te uiţi mai atent vei observa cum cîntăreşte atent fiecare minut
care trece. acel bărbat e născut în zodia Fecioarei. vezi fata aceea tăcută, cu
ochi frumoşi şi blînzi, care aşteaptă autobuzul? Uită-te la mănuşile ei imaculat
de albe, la atitudinea ei calmă şi rezervată. Ea va avea bani exacţi pentru
bilet gata pregătiţi în mînă. Nici prin cap nu i-ar trece să ceară casieriţei
să-i schimbe o bancnotă de cincizeci de mii. Ea e o Fecioară.
Evenimentele sociale nu sînt cel mai bun loc ca să-i cauţi pe aceşti
perfecţionişti. Ai mai multe şanse să-i găseşti la birou, lucrînd după program,
decît la vreo petrecere. Nu e uşor pentru Fecioară să se relaxeze suficient de
mult ca să se distreze în societate, pentru că aceşti nativi nu se simt în
largul lor în mulţime. Uneori fac eforturi ca să participe la petreceri şi să se
integreze, dar simţul datoriei e prea intens ca să le permită să fie prea
frivoli. Uneori, Fecioarele îi fac pe Capricorni să pară prin comparaţie nişte
cheflii plini de voioşie şi asta spune foarte multe. Rareori ai să vezi aceşti
nativi făcînd baloane d săpun, sau construind castele d nisip. Fecioarele sînt
prea ocupate ca să viseze cu ochii deschişi şi seara sînt prea obosite ca să
admire stelele.
Primul lucru pe care îl vei observa la nativul tipic din Fecioară e impresia
clară pe care o dă că e preocupat de rezolvarea unei probleme grave, sau că e
îngrijorat în sinea lui de ceva.Probabil că aşa şi e. Pentru el îngrijorarea e
ceva firesc. Aproape că poţi spune că e un obicei de care se simte ataşat şi
pentru care are o adevărată afecţiune. E o chestie intangibilă şi greu de
sesizat, dar zîmbetul lui încîntător pare să ascundă întotdeauna cine ştie ce
mare problemă.
Deşi ascendentul şi alte modificări din harta lui astrală pot provoca modificări
în aspectul general, de obicei poţi să te uiţi după o personaă cu trup subţire
şi ochi neobişnuit de frumoşi. Ochii nativilor sînt în general atît de uluitor
de limpezi încît aproape că-ţi poţi vedea reflexia în ei. în plus, strălucesc de
inteligenţă şi limpezime a minţii. Chipul nativilor poartă o expresie de
puritate şi linişte, care pare să nege existenţa acelor griji secrete.
Majoritatea celor născuţi în Fecioară sînt extraordinar de atrăgători, cu
nasuri, urechi şi guri delicate. Cu siguranţă nu duc lipsă de graţie şi farmec
şi uneori aceste calităţi îi fac să fie puţin vanitoşi. Nativii sînt extrem de
critici cînd e vorba de prorpiile lor fotografii şi îngrozitor de preocupaţi de
felul în care arată, atît pe peliculă cît şi în realitate. Dacă eşti atent, îi
vei surprinde aranjîndu-se în faţa oglinzii cînd cred că nu-i vede nimeni. în
general, se îmbracă bine, meticulos, dar conservator.
Fecioara e de obicei mică de statură, nu ajunge la înălţimi peste medie, dar e
musculoasă şi are mult mai multă forţă decît dă impresia înfăţişarea ei fragilă.
Aceşti oameni pot munci mult mai mult pe o perioadă mult mai mare de timp decît
orice alîi nativi ai altor zodii, chiar şi decît cei mai duri şi mai masivi, cu
condiţia să nu facă o cădere nervoasă pe parcurs. Deşi pe dinafară par foarte
capabili şi calmi, anxietăţile interioare îi macină, deranjîndu-le procesele
digestive şi echilibrul emoţional. Asumare ami multor sarcini decît pot duce
fără a-şi primejdui sănătatea şi efortul inuman pe care-l fac pentru a le duce
la îndeplinire sînt motivele pentru care mutlţi nativi au nervii întinşi la
maxim. însă ei sînt făcuţi să fie calmi şi liniştiţi cînd mecanismele lor
complicate şi delicate funcţionează perfect şi nu sînt tulburate de oboseală
intelectuală.
Fecioarele sînt de încredere şi sincere, fără îndoială, dar sînt capabile să se
prefacă a fi bolnave atunci cînd nu vor să meargă undeva sau să facă ceva. în
acele momente, talentul latent pentru actorie al celor născuţi sub semnul lui
Mercur iese la iveală. Mulţi reuşesc să se convingă pe ei înşişi că sînt
bolnavi, însă aceste episoade sînt de scurtă durată, datorită minţii lor
limpezi. Ei sînt exacţi şi meticuloşi în toate, de la felul în care se
îngrijesc, pînă la muncă şi iubire. Prietenul tău din Fecioară care arată mereu
de parcă tocmai a ieşit din duş probail că tocmai a făcut asta. Mercurienii fac
mai multe băi şi duşuri decît patru oameni la un loc, au idei foarte clare în ce
priveşte sănătatea, nu au răbdare cu leneşii şi nu-şi prea fac iluzii în
legătură cu viaţa şi oamenii, nici măcar atunci cînd sînt îndrăgostiţi. Bărbat
sau femeie, nativul din Fecioară nu e nicodată atît de orbit de dragoste încît
să nu vadă defectele celui iubit sau problemele din relaţia lor. El ştie
întotdeauna "pe ce picior dansează", ca să spunem aşa, deşi nativul detestă
limbajul argotic.
Desigur, nu trebuie să ai impresia că toţi cei născuţi în această zodie sînt
preţioşi şi dogmatici. Mulţi nativi au un simţ al umorului sclipitor şi
inteligent (dacă le prinzi remarcile făcute cu voce scăzută) şi emană un farmec
irezistibil. S-ar putea să întîlneşti o Fecioară atît de preocupată să-şi
păstreze ordinea şi organizarea în cele mai mici colţişoare ale minţii încît îşi
neglijează aspectul sau împrejurimile. Dar ai puţină răbdare şi, după ce va
trece acea perioadă, vei vedea acesta nativ culegînd o scamă de pe covor,
aranjîndu-şi părul sau scuturînd un fir de aţă de pe haină.
Deşi au foarte puţine vise neralizabile, mercurienii arată deseori ca nişte
visători adorabili, ca şi cum ar fi învăluiţi în exact acele curcubee în care
mintea lor logică refuză să creadă.
Cînd sînt iritaţi de vulgaritate, prostie sau neglijenţă, nativii pot deveni
brusc nervoşi, nesuferiţi şi răi de gură. Dar în majoritatea timpului sînt
oameni blînzi şi plăcuţi. Unele dintre cele mai bune asistente medicale sînt
născute la începutul lui septembrie, cele pline de compasiune eficientă şi
capabile ca un bisturiu bine mînuit. Cînd te doare capul prietenul tău mercurian
e probabil cel care va da fuga la farmacie. Dacă eşti la el acasă, nu va trebui
să meargă prea departe, pentru că va avea o mică faramcie chiar la el în
apartament. Dulăpiorul din baie e cu siguranţă plin de medicamente pentru dureri
de stomac, constipaţie, probleme hepatice sau indigestie acidă. Nu va lua
nicodată un medicament decît dacă ştie exact fiecare ingredient din el şi
efectul acestuia, aşa că va fi un adevărat expert şi-ţi va spune care e cel mai
bun remediu pentru durerea ta de cap, în funcţie de cauza ei. Nativii care
călătoresc mult îşi vor lua cu ei farmaciile portabile, probabil într-o geantă
separată, specială petnru pilule şi sticluţe. Dacă sînt obişnuiţi să folosească
o anume marcă de săpun sau loţiune, probabil că îşi vor lua cu ei şi aceste
obiecte. Ar fi un dezastru să ajungă într-un orăşel unde nu se găseşte ceea ce
obişnuiesc ei să folosească. Uneori, mercurianul îşi ia cu el şi apă de acasă.
Nu rîde! Ştii ce efecte pot avea supra stomacului anumite corpuri străine din
apa de băut cu care nu eşti obişnuit? Fecioara îţi va răspunde exact la această
întrebare. Cînd aceşti oameni îşi formează un tabiet, păi îşi formează un tabiet
şi o vacanţă sau o delegaţie nu consituie o scuză ca să-şi încalce aceste
tabieturi. Dacă e obişnuit să-şi ţină şosetele în al doilea sertar din stînga al
comodei, acolo şi le va pune şi în camera de hotel. Dacă respectiva cameră are o
comodă cu doar un sertar la mijloc, asta îl va da peste cap şi chiar îl va face,
poate, să îşi lase şosetele în valiză, dar somnul lui nu va fi deloc liniştit.
în dimineaţa următoare, chelneriţa de la restaurantul hotelului va afla rapid
că, atunci cînd Fecioara vrea ouă fierte trei minute nu va accepta să fie fierte
doar două minute şi patruzeci şi nici de secunde. Cînd spune că vrea pîine
prăjită nu înseamnă că o vrea arsă pe margini. Şi nativul îşi va baza cu
sigurnaţă mărimea bacşişului în funcţie de receptivitatea ei la aceste amănunte.
Un mercurian îţi poate critica declaraţiile, despicînd firul în patru ca să-ţi
aducă argumente contrare şi scoţîndu-te din minţi, dar cînd eşti la ananghie îţi
va sări repede în ajutor, punînd ordine în lucruri, fără nici un alt motiv decît
dorinţa d a-ţi fi de folos. Nu din orgoliu îşi suflecă el mînecile ca să te
ajute să faci o treabă minuţioasă, care trebuie să fie gata cît mai repede. El
face asta pentru că nu poate suporta amînările, neglijarea detaliilor, lucrul de
mîntuială sau confuzia. S-ar putea să se bage înainte să-l rogi, fără să vrea să
fie nepoliticos, ci doar pentru că a transforma haosul în ordine este la el ceva
instinctiv. E genul de invitat care va accepta cu plăcere să ajute gazda să facă
curăţenie după petrecere. Dar tot el e genul de oaspete care va observa imediat
că ai aranjat cu grijă o revistă pe măsuţa de cafea petnru a ascunde o pată sau
că pernele de pe canapea au menirea de a acoperi găurile făcute cu ţigara.
Ca şi nativul din Balanţă, cel din Fecioară nu şi-ar recunoaşte în ruptul
capului tipicurile şi tabieturile. El pare să fie la fel de orb la propriile
defecte şi slăbiciuni pe cît e de iute în a observa orice detaliu din jurul lui.
Dar adevărul e că le observă, şi încă atît de detaliat, ca la microscop, încît
nu suportă să le audă de la altcineva. încearcă să-i spui unei Fecioare tipice
că e prea critică, îşi face prea multe griji, că se agită prea mult, că e
tipicară şi aproape ipohondră, şi va nega totul imediat.
Într-o cameră plină de oameni, poţi descoperi repede care e născut în Fecioară.
Nativul e incapabil să stea prea mult timp într-un loc. După un timp, va deveni
vizibil agitat şi va începe să se plimbe de colo colo, sau să se mute de pe un
scaun pe altul ca la un joc de societate, timp în care chipul lui va păstra o
expresie liniştită, ca o mască, deşi mişcările lui dau impresia că a întîrziat
la o altă întîlnire la care trebuie să ajungă neapărat. Efectele negative
produse de agitaţia interioară a Fecioarei sînt rareori vizibile, dar produc
dezastre în sistemul său digestiv. De aceea mulţi umblă la ei cu Ulcerotrat, sau
Rennie, sau alte produse pentru stomac.
Pe aceşti oameni nu-i vei vedea lăfăindu-se în bani sau afecţiune. Sînt foarte
prudenţi în ambele domenii, dăruindu-şi dragostea constant şi în tăcere,
manevrîndu-şi banii cu acelaşi conservatorism. în mod ciudat, deşi sînt de
dispuşi să facă servicii eficiente altora, nativilor le displace profund,
aproape de nevroză, să li se facă favoruri.  Ei nu vor să fie îndatoraţi
nimănui, pentru nimic. Şi nu vor să conteze pe nimeni altcineva pentru nimic.
Această adînc înrădăcinată frică de dependenţă îi face pe mulţi nativi ca la
vîrste înaintate să trăiască foarte economic, ajungînd să fie consideraţi
zgîrciţi. Dar acesta e cun cuvînt prea dur. Cînd au destule economii şi nu au
motive să-şi facă griji pentru viitor, mercurianul va cheltui bani ceva mai
liniştit, dar şi atunci va avea grijă să obţină o calitate care să echivaleze
exact preţul plătit, altfel îşi cere banii înapoi.
Deşi nu are nici o urmă de compasiune pentru cerşetori şi leneşi, va fi
întotdeauna generos cînd un prieten are necazuri. Fecioara, care e aproape avară
cînd e vorba de nevoile ei personale, va face fermecătoare gesturi generoase,
ajutîndu-i financiar pe cei care consideră ea că merită cu adevărat, sau pe cei
pe care îi place sau iubeşte. Dar nu vei vedea niciodată un nativ aruncînd banii
pe fereastră, căci risipa e unul dintre lucrurile care îl deranjează cel mai
mult. El munceşte din greu pentru ce are şi extravaganţele îl şochează
întotdeauna. De obicei, va avea cîteva replici usturătoare la adresa
risipitorilor şi a celor prea leneşi ca să muncească.
Există un lucru care te va face să nu-i mai consideri criticile chiar atît de
tăioase, şi anume faptul că e la fel de aspru cu el însuşi pe cît e şi cu tine.
Pur şi simplu nu se poate abţine să nu vadă toate defectele, căci a fost născut
ca să observe şi cea mai mică fisură a unei vaze. Nu va accepta întîrzierile,
căci pentru nativ asta e tot o risipă – de timp, iar pentru el timpul e
materialul din care e făcută viaţa. Aşa că fii punctual dacă vrei să eviţi
dezaprobarea lui înţepătoare.
E greu de înţeles de ce uneori mercurienii sînt consideraţi egoişti, căci de
obicei ei găsesc mai multă satisfacţie în a-i servi pe alţii decît în a-şi urma
ambiţiile proprii. Probabil că eticheta de "egoist" vine din capacitatea
nativului e a spune "nu" şi a se ţine de cuvînt. El îşi dăruieşte de bună voie
timpul şi energia, dar va refuza să îndeplinească pretenţii iraţionale. Cînd
cererile devin excesive, Fecioara se va opri şi îţi va spune foarte clar care îi
sînt obiecţiile. Poate prea clar! Pe cît de tare îi place să scoată în evidenţă
defectele altora, pe atît de mult urăşte să îi fie criticate prorpiile greşeli.
Cînd un nativ din Fecioară comite o eroare, arată-i-o cu tact dacă vrei să-i
păstrezi prietenia.
În ciuda farmaciei pe care o cară cu ei pretutindeni, mercurienii sînt
surprinzător de sănătoşi, cu condiţia să nu se îmbolnăvească din cauză că
muncesc prea mult sau se îngrijorează prea mult pentru orice. îşi îngrijesc bine
corpurile şi sînt foarte atenţi la ce mănîncă. Totuşi, se pot plînge de probleme
minore, cum ar fi: indigestie, dureri în zona intestinală, dureri de cap şi
probleme la laba piciorului. Cînd au o răceală care le afectează cît de puţin
plămînii ar trebui să se îngrijească temeinic, pentru că sînt predispuşi la boli
îndelungate dacă planetele lor individuale se află în conflict în harta natală.
Pot avea dureri de şold, de braţe, de umeri, de spate, artrită, gută, reumatism
şi uneori chiar un ficat leneş. Dar preocuparea Fecioarei faţă de propria
sănătate va preveni de obicei majoritatea bolilor grave. Mulţi dintre ei sînt
vegetarieni. Dacă nu, poţi să fii siguri că ştiu exact ce trebuie să mănînce şi
cum trebuie preparat fiecare fel. Din cînd în cînd vei da peste un nativ obsedat
de microbi, care îşi pune mănuşi de cauciuc ca să amestece carnea pentru
chiftele sau îşi fierbe periuţa de dinţi în fiecare seară, dar acestea sînt
extreme. Totuşi, chiar şi Fecioara obişnuită îşi va spăla cu atenţie mîinile
înainte de orice masă.
Mercurienilor le plac pisicile, păsările şi creaturile mici, neajutorate. Le mai
place adevărul, punctualitatea, economia, prudenţa şi selectivitatea discretă.
Urăsc sentimentalismul siropos, mizeria, vulgaritatea, neglijenţa şi lenevia.
Firea lor este extrem de practică şi nu-şi vor face niciodată vise deşarte.
Odată ce învaţă să stăpînească detaliile complicate ale vieţii, aceşti nativi
îşi pot modela propriul destin cu mai multă siguranţă decît oricare alt semn al
zodiacului.
Jadul verde şi platina îi aduc noroc. Culorile lui favorite sînt griul, bejul,
bleumarinul, toate nunaţele de verde şi albul impecabil. Sub comportamentul lui
grav se ascunde aura fascinantă a Fecioarei, simbolul purităţii gîndului şi
clarităţii minţii.

Bărbatul din zodia Fecioarei

Ar fi bine să spunem lucrurilor pe nume de la început. Nu-ţi face speranţe în
legătură cu un bărbat din Fecioară dacă inima ta tânjeşte după vise romantice şi
basme cu zîne. O relaţie amoroasă cu un bărbat din această zodie poate tăia
creanga de sub picioare unei femei sentimentale, iar căderea pe pămîntul rece
poate fi dureroasă.
Acest bărbat trăieşte aproape total la un nivel practic, material şi nu are ce
face cu abstracţiunile unei idile ca-n poveşti. Desigur, toată problema poate
rămîne doar la nivel teoretic, căci e nevoie de foarte mult efort pentru a-l
aduce pe acest om în pragul unei relaţii cu o femeie. Nu e genul care să-ţi facă
serenade sub fereastră. Vei avea mult de aăteptat singură, în balconul luminat
de lună pînă cînd va începe el să se caţăre spre tine pe scara de incendiu.
De fapt, nativii cunosc dragostea încă din cea mai fragedă copilărie, dar nu
dragostea gen Romeo şi Julieta. Principala lui modalitate de a-şi exprima acest
sentiment este prin grija şi devotamentul altruist faţă de familie, prieteni şi
de cei mai slabi sau mai dezorganizaţi decît el. Nativul s-a născut cu o
dragoste instinctivă pentru muncă, pentru datorie şi disciplină şi devotament
faţă de cei neajutoraţi. Chiar şi mercurianul cel mai puţin manifestat, care nu
ajunge chiar la aceste sentimente, se simte uşor vinovat în sinea lui pentru că
nu reuşeşte să se ridice la înălţimea unui ideal altruist.
Genul de iubire care se manifestă dramatic, prin promisiuni sentimentale,
declaraţii înlăcrimate şi afecţiune siropoasă, nu numai că lasă nativul complet
rece, dar îl poate speria în asemenea hal, încît să fugă din oraş cu primul
autobuz sau tren (avionul e prea rapid şi prea scump pentru el şi recurge la el
numai în cazuri disperate). Dar răceala acestui bărbat poate fi topită dacă
temperatura e exact aşa cum trebuie, chiar dacă pare făcut dintr-o combinaţie de
oţel şi ghiaţă. Există cu siguranţă căi spre inima bărbatului din Fecioară. Căi
secrete. Iar urmărirea agresivă nu e una dintre ele. Nici cochetăria sau
sexualitatea, după cum au aflat multe vampe şi sirene maestre în flirt, spre
surprinderea şi dezamăgirea lor.
În dragoste, Fecioarele caută calitate şi nu cantitate. De aceea, nativii au
foarte puţine legături sentimentale adevărate, iar acelea, aşa puţine cum sînt,
au finaluri triste sau sînt urmărite de ghinion, într-un fel sau altul. Reacţia
nativului la o asemenea dezamăgire este să se îngroape în cea mai grea muncă pe
care o găseşte, să se distanţeze de societate, în general, şi să fie de două ori
mai precaut la următoarea ocazie. După cum vezi, va trebui să ai o strategie
bine pusă la punct şi o răbdare de fier. Tendinţa de bază a mercurianului e
castitatea şi o ignoră doar pentru un motiv foarte întemeiat sau o femeie
excepţională. Multe Fecioare (dar nu toate) pot trăi fără o viaţă sexuală mult
mai uşor decît orice alt semn din zodiac, aşa cum se supun unor reguli de
disciplină pe care nu le înţeleg doar pentru că supunerea fără proteste în faţa
sorţii este petnru ei ceva firesc. Dacă soarta decide că va trăi toată viaţa
singur, mercurianul e pregătit să accepte acest lucru fără regrete prea mari sau
traume emoţionale, aşa că în lume sînt mulţi burlaci născuţi în Fecioară, dar
totuşi, în stilul lor liniştit, pot avea unele legături amoroase foarte poetice,
chiar dacă sînt fragile.
Deşi nu e niciodată ostentativ, mercurianul poate fi un maestru în arta
seducţiei subtile. E un amestec de intelect ascuţit şi realism solid. Poate fi
destul de detaşat ca să frîngă numeroase inimi cu felul lui distant de a flirta,
dar simţul lui critic şi analitic va permite rareori ca aceste rătăciri să
părăsească tărîmul platonic. Pudoarea şi selectivitatea mercurianului împiedică
orice cădere în promiscuitate. Desigur, poate avea uneori o experienţă senzuală,
pur fizică, dar asemena indiscreţii sînt excepţiile care confirmă regula. Iar
regula este interesul distant. Desigur, bărbatul e bărbat şi puţini nativi rămîn
virgini la propriu, dar îşi păstrează concepţiile pure. Există în mod invariabil
ceva curat şi cast în iubirea unui astfel de bărbat, care nu are voie să fie
murdărită, chiar şi în focul pasiunii, indiferent de circumstanţele nefericite
car ar putea-o face să pară doar o aventură.
Mercurianul nu se va grăbi deloc să-şi găsească un obiect al afecţiunii, ci o va
face p eîndelete, pentru că e foarte critic şi meticulos în alegerea unei femei,
aşa cum e în tot ce face, de la mîncare pînă la muncă. Nu încerca să-l păcăleşti
sau să-l minţi. Iubitul tău din Fecioară nu îşi face nici un fel de iluzii. El
vrea o relaţie, sinceră, sănătoasă şi adevărată. Ştie foartze bine cît de mici
sînt şansele de a găsi o astfel de femeie. dar nu se va mulţumi cu nimic
altceva. Dacă împrejurările îl implică într-o legătură sordidă, poţi să fii
sigură că nu va dura prea mult.
E un bărbat ale cărui emoţii sînt foarte greu de stîrnit. Poate trăi mult timp
fără să simtă nevoia arzătoare de a avea o parteneră permanentă şi asta e destul
ca să te facă să plîngi dacă te-ai îndrăgostit de el. Te vei întreba dacă e
făcut din marmură sau s-a născut fără inimă. Nici una nici alta. Ai răbdare.
Succesul va fi în cele din urmă al celei care aşteaptă.
Din cînd în cînd, un mercurian curios poate încerca în mod deliberat să se
comporte promiscuu, numai ca să vadă dacă e la fel de masculin ca ceilalţi
bărbaţi. Bineînţeles că este şi de îndată ce va descoperi asta nu va mai căuta
experienţe artificiale ca să-şi dovedească de ce e în stare. Nici un bărbat
născut în Fecioară, oricît de rece şi raţional, nu va putea rămîne imun pentru
totdeauna la chemările firii umane, dar cînd va ceda, în sfîrşit, se va sfii să
o recunoască. Cînd va fi pe punctul de a ceda în faţa iubirii îşi va ascunde
adevăratele sentimente sub masca nepăsării elaborate. în fiecare nativ există o
doză bună de talent actoricesc extrem de rafinat. Se va preface a fi
dezinteresat, aşa cum se preface că îi e rău cînd nu se distrează la o
petrecere. Nu te aştepta ca el să reacţioneze afişînd cine ştie ce mare extaz,
chiar şi după ce a cedat în faţa sentimentelor. Cît timp încă nu s-a decis dacă
tu eşti cea pentru care va renunţa la statutul său de bărbat singur, va face în
continuare pe distantul. însă, o dată ce a hotărît că relaţia e profundă şi
reală, îşi va declara sentimentele şi intenţiile cu o simplitate mişcătoare.
Iubirea lui va arde cu o flacără constantă, fără fluctuaţii, şi te va încălzi
ani în şir, dîndu-ţi un minunat sentiment de încredere şi siguranţă. Ce e rău în
asta? Singura trăsătură a unei idile de basm manifestată de nativ e aceea că,
dacă e îndrăgostit cu adevărat, va aştepta ani la rînd pentru a pune mîna pe
partenera dorită, sau va merge pînă la capătul pămîntului pentru a o aduce
acasă, lîngă şemineul lui. E capabil de sacrificii enorme pentru a ajunge la
acel picioruş delicat despre care e convins că se potriveşte perfect în pantoful
de cristal al Cenuşăresei la care visează. O dată aprinsă, flacăra e fără
îndoială, foarte puternică. E aproape imposibil de stins. Vei fi la fel de etern
adorată ca însăşi Cenuşăreasa. Problema e, cum faci să aprinzi acea flacără. E
greu să găseşti un picior căruia să-i vină pantoful de cristal, mai ales că
mercurianul e extraordinar de pretenţios.
După ce ai pus mîna pe el, nu-ţi va da aproape niciodată motive de gelozie şi va
fi decis să depăşească alături de tine orice probleme provocate de dificultăţi
financiare, rude sau factori externi. Va da dovadă de o putere incredibilă în
perioade de greutăţi emoţionale sau financiare, atîta timp cît îi eşti alături.
Nu există partener mai tandru, mai blînd decît mercurianul, atunci cînd lumea
rea ţi-a frînt inima sau cînd eşti bolnavă. Nu te va îngropa în bani, dar vei
avea absolut tot ce îţi trebuie şi te va copleşi cu respect şi atenţie.
Un bărbat născut în zodia Fecioarei este totdeauna înţelegător şi atent la toate
acele mici lucruri care contează pentru o femeie. Are o memorie impecabilă şi
probabil că nu va uita datele speciale pentru tine, deşi s-ar putea să nu prea
priceapă de ce sînt atît de importante. Nu va fi nebuneşte de gelos, dar
bărbaţii din fecioară sînt extrem de posesivi. Pare să fie acelaşi lucru, dar nu
e. Chiar dacă nu face scene de gelozie din cauza atenţiei pe care ţi-o acordă
alţi bărbaţi, simţul proprietăţii, adînc înrădăcinat la el, ar trebui să te
prevină că, doar pentru că îţi acordă libgertate, nu trebuie să profiţi de ea.
Dacă soţia unui nativ rătăceşte prea departe de focul căminului, de prea multe
ori, s-ar putea să rămînă fără un soţ la care să se întoarcă. Mercurienii sînt
profund loiali şi detestă să distrugă legăturile familiale, dar cînd bunul lor
simţ a fost în sfîrşit ultragiat, nu vor ezita să desfacă rapid o căsnicie. Ei
nu sînt genul care să accepte rergiversări şi separări de încercare, sau
divorţuri urîte. Cînd s-a terminat, s-a terminat. Adio şi mult noroc! Nici chiar
memoria lor excepţională nu ţi va face să verse lacrimi în dorul trecutului,
pentru că e capabil să-şi controleze memoria la fel de bine cum îşi controlează
emoţiile. Autodisciplina face parte intrinsecă din natura lui. Acest bărbat, o
dată ce a luat o hotărîre, îşi va vedea de drum şi, o dată ce a făcut asta,
toate lacrimile şi scuzele tale nu-l mai pot face să se răzgîndească. Nu va
cădea niciodată victimă iluziei că, lipind bucăţile la loc, va recrea ceva ce a
fost cîndva perfect, dar apoi a fost distrus.
Dacă ai pus ochii pe un bărbat din Fecioară ai face bine să-ţi lustruieşti
materia cenuşie şi s-o pui la treabă cînd e prin preajmă. Aceşti bărbaţi detestă
ignoranţa, prostia şi gîndirea superficială aproape la fel de mult pe cît
detestă mizeria şi vulgaritatea. Fata care rîvneşte la inima unui mercurian
trebuie să se îmbrace elegant şi să aibă un creier de dimensiuni considerabile
sub coafura îngrijită. Ai grijă! Am spus "îngrijită"! Nativii caută femei
dichisite la minte şi la trup, care se îmbtracă bine, dar fără să cadă în
extremele ostentative ale modei.
Nu va trebui să fii maestră în bucătărie, dar, pentru Dumnezeu! nu fi atît de
naivă încît să-ţi închipui că poţi hrăni un soţ-Fecioară numai cu conserve. O
femeie ahtiată după plăceri, egoistă şi cu mintea leneşă nu va avea trai alături
de un astel de bărbat, chiar dacă emană sex-appeal prin fiecare por al trupului
ei. Acesta e ultimul bărbat din lume pe care ai să-l vezi fugind în lume cu o
dansatoare topless, deşi probabil că i-ar împrumuta acesteia haina lui, ca să nu
răcească. Adevărul adevărat e că el caută o nevastă, nu o metresă.
De regulă, nativii nu tînjesc foarte tare să devină taţi. Personalitatea lor nu
pare să aibă nevoie de sentimente paterne pentru a se simţi împlinită emoţional,
aşa că bărbaţii-Fecioară tind să aibă familii restrînse. Totuşi, o dată născut
un copil, ei sînt părinţi deosebit de conştiincioşi şi îşi iau foarte în serios
responsabilităţile. Nativul va petrece multe ore învăţîndu-l pe cel mic tot
felul de lucruri şi transmiţîndu-i propriile lui standarde înalte de
comportament. Va accepta bucuros să-i ajute pe copii la temele pentru acasă şi
va face orice sacrificiu pentru hobbi-urile lor, pentru lecţiile lor de muzică,
pentru a-i trimite în tabere şi, mai ales, la facultate. Un tată născut în
Fecioară va pune mare accent pe intelect şi îşi va educa progeniturile cu
rigiditate în probleme de etică, politeţe şi simţ civic. Chiar şi nativul
divorţat se va îngriji într-un fel sau altul ca urmaşii lui să fie bine
îngrijiţi, oriunde ar fi, şi ca ei să primească o bună educaţie. Copiii unor
astfel de bărbaţi dobîndesc dragoste şi respect pentru cărţi şi învăţătură.
Rareori vei vedea un părinte din Fecioară care să-şi răsfeţe copiii şi aceştia
vor avea parte mereu de disciplina necesară. Toate bune şi frumoase, dar s-ar
putea ca cei mici să ducă lipsa unor manifestări fizice de afecţiune din partea
tatălui, căci afecţiunea nu e ceva foarte firesc pentru el. Dacă nu face
eforturi serioase încă de la naşterea copiilor, s-ar putea ca într-o zi să-şi
dea seama că între el şi copiii pe care-i iubeşte atît de mult a apărut o
barieră insurmontabilă. în plus, aceşti taţi au tendinţa de a fi prea critici,
de a aştepta prea mult prea repede şi de a fi prea severi.
Mercurianul îţi va pretinde să-ţi baţi capul cu sănătatea lui, dar şi el te va
îngriji cînd vei fi bolnavă şi îţi va permite să faci pe dama cu camelii fără
să-ţi reproşeze nimic. E posibil ca din cînd în cînd, poate chiar destul de des,
să aibă toane şi să fie iritabil, dar un lucru e sigur. Dacă-l laşi în pace
nu-ţi va căuta ceartă. Lasă-l să-i treacă pasa proastă şi te va surprinde cu
tandreţea cu care te va trata pentru a compensa nervozitatea din trecut. Lasă-l
să-şi facă griji. îi prieşte. Pentru el e ca un fel de exerciţiu mintal. Dar
dacă vezi că îi afectează sănătatea fizică, scoate-l dintr-ale lui sugerîndu-i o
activitate interesantă sau nouă.
Acum că ştii ce te aşteaptă, dacă încă mai eşti îndrăgostită de bărbatul tău din
Fecioară, poţi să te aştepţi la un viitor plin de mulţumire. Vei avea un soţ
vivace şi bine informat, care nu-ţi pretinde să îl serveşti ca o sclavă şi nici
să circuli prin casă arătînd tot timpul sexi, cu un strop de parfum după ureche
şi un trandafir în dinţi. Va fi de încredere şi plăcut dacă manifeşti tact faţăă
de defectele lui. Oricum nu va avea prea multe, dacă nu ei în calcul mici
obiceiuri cum ar fi cel de a-şi trece în fiecare seară degetul pe mobilă ca să
vadă dacă ai şters praful. Orice ar face, încearcă să nu-l cicăleşti. Nu uita că
el nu e făcut să rabde genul de analiză critică pe care o aplică el celorlalţi.
Obişnuieşte-te cu obiceiul lui de a te critica şi trece peste el rîzînd, căci
pur şi simplu nu se poate abţine să nu despice firul în patru. O dată ce
îndepărtezi aceste posibile resentimente, poţi să te relaxezi şi să savurezi
viaţa alături de inteligentul şi loialul tău bărbat din Fecioară. Nu e un înger,
dar multe femei te vor invidia. La urma urmelor, cîte dintre ele sînt căsătorite
cu un bărbat muncitor, frumos, ordonat şi curat, care nu uită nici o aniversare
şi face minuni cu carnetul lui de cecuri? Cîte au un soţ deştept, care se
îmbracă elegant, nu iese cu băieţii decît foarte rar şi nu face ochi dulci altor
femei şi, în plus, e blînd şi atent? Ia uite-te mai atent! Aia e reflecţia
felinarului de pe stradă în jurul capului lui, sau… Nu! Nu poate fi un halou!
Nu după halul în care te-a repezit la restaurant cînd i-ai scăpat untul în
poală. Sigur că nu. Totuşi…

Femeia din zodia Fecioarei

Îţi închipui femeia din zodia Fecioarei ca pe o creatură virginală, pură ca
zăpada neatinsă? Iluziile tale sînt pe cale de a fi spulberate. Nu e deloc o
nimfă în tunică diafană, îngenunchind lîngă izvor.
O astfel de femeie îşi poate părăsi soţul pentru un bărbat pe care l-a cunoscut
pe malul vreunui ocean îndepărtat, poate naşte copilul iubitului ei fără să fie
căsătorită cu el şi poate înfrunta lumea ostilă cu fruntea sus. Sînt multe de
învăţat despre acest simbol vulnerabil şi fragil al feminităţii nepătate. În
primul rînd, coloana ei vertebrală e făcută din oţel inoxidabil.
E adevărat ca e fundamental timidă. Fără îndoială. Fecioarele nu se caţără pe
lădiţe de lemn ca să ţină discursuri înflăcărate, agresive, înflăcărate, nu sînt
arestate pentru conducere sub influenţa alcoolului şi dacă găseşti vreuna care
să joace într-un spectacol burlesc, fă-ţi o cruce mare! Dar e puţin probabil.
Dar o femeie din Fecioară e, totuşi, o femeie. Are toate vicleniile şi armele
necesare, inclusiv hotărîrea de a-şi căuta fericirea, oriunde s-ar afla aceasta.
Dacă pe acest drum se întîmplă să dea peste ceva spini, nu va leşina şi nici nu
va striga după ajutor.
Cînd auzi de o nativă care a indignat societatea pentru că i-a încălcat legile,
citeşte printre rînduri. Mintea ei e fundamental curată, pură, ca şi iubirea
adevărată, singurul fel de iubire pe care-l va accepta. Va escalada cel mai
înalt munte şi va traversa oceane furtunoase doar în galoşi şi jachetă o dată
stîrnit spiritul ei mercurian, fapt ce poate schimba profund acea imagine
feciorelnică, fragilă a ei. O Fecioară care îşi dă seama că mariajul ei e
imperfect şi găseşte o iubire care i se pare fără cusur, nu va ezita să taie
legăturile vechi. Cînd va folosi cuţitul va fi la fel de calmă şi precisă ca un
chirurg. Oricît ar detesta să rupă legăturile de familie, ea detestă şi mai mult
ipocrizia.
O dată ce a văzut că o iubire e adevărată şi ideală, puritatea conceptului ei
despre o legătură sentimentală e mai presus de orice document legal din lume. Ea
e singura femeie din zodiac care poate fi mortal de practică şi divin de
romantică în acelaşi timp. Acea aventură romantică petrecută la malul unui ocean
îndepărtat poate părea superficială şi imorală. de fapt, e un exemplu previzibil
de fecioară care se comportă cum îi dictează firea atunci cînd ajunge într-o
situaţie dificilă. Va agoniza de ruşine din cauza condamnării din partea
societăţii în cazul unei astfel de legături ilicite, dar aceasta nu îi va
schimba cursul acţiunilor, aşa cum nu va schimba nici puritatea motivelor
acestei femei. Iubirea unei Fecioare poate arde cu o asemenea incandescenţă,
încît să facă de rîs pasiunea altor zodii prin intensitatea şi hotărîrea ei.
Însă aprinderea acestui foc poate dura cîtva timp.
Trebuie să recunosc faptul că aspectul fizic, animalic al iubirii poate fi
oarecum diminuat la femeia tipică din Fecioară, dar ea are o calitate
misterioasă, tăcută ăi răbdătoare, iar "pasiunea spiritului" este un substitut
extrem de satisfăcător pentru bărbaţii care preferă delicateţea într-o relaţie
amoroasă.
Nativa e o perfecţionistă, dar asta nu înseamnă că ea e perfectă. Are şi ea
trăsăturile ei negative şi acestea pot pune omul la grele încercări. În primul
rînd, aceste femei au convingerea nestrămutată că nimeni nu poate face lucrurile
atît de ordonat şi eficient ca ele. Ceea ce te scoate din minţi e faptul că, de
obicei, au dreptate! În plus, ţin enorm la promptitudine. Ai făcut vreodată o
Fecioară să te aştepte la o înrîlnire? Cînd e supărată sau prost dispusă, nu va
face scene furtunoase şi nici nu-ţi va da cu sticle în cap, dar poate fi o
adevărată scorpie plină de venin cînd o enervezi. Poţi să te aştepţi liniştit să
te facă cu ou şi cu oţet fără menajamente. Du-i flori, recunoaşte că ai greşit
şi nu o contrazice. Nu vei rezolva nimic, căci într-o ceartă cu o Fecioară nu ai
cum să cîştigi. Pămîntul e elementul ei, aşa că apreciază creaţiile naturii.
Prin urmare, florile o vor mai îmblînzi. Cît despre scuze, fii scurt şi sincer.
Fecioara nu e deloc proastă. Mintea ei limpede va descoperi imediat o minciună
elaborată, chiar şi spusă de cel mai rafinat orator, şi va vedea şi cea mai mică
pată de ruj de pe gulerul cămăşii tale. O fi ea o minte pură, dar categoric nu e
naivă.
Nu vreau să spun că-ţi va percheziţiona coşul cu rufe murdare, cel puţin nu pînă
la căsătorie. După aceea, rufele vor fi în casa ei şi ea nu se va mai simţi atît
de vinovată cînd le va studia.
Această femeie are un blocaj mintal cînd e vorba să recunoască faptul că a
greşit, aşa că ai face bine să-ţi asumi vinovăţia din start. Oricît de tare
te-ar irita acest lucru, de cele mai multe ori ea va avea dreptate. Aşa că, de
ce să te opui? Cînd reuşeşti să o aduci din nou la starea ei normală, e o fiinţă
atît de încîntătoare încît nu va mai conta cine a cîştigat cearta.
Dacă orgoliul tău masculin poate să suporte, nu ţi-ar strica să o consulţi în
problemele financiare sau să o laşi pe ea să administreze bugetul. E concisă şi
practică şi va descoperi cele mai mic erori, pe care nici un expert contabil nu
le-ar detecta imediat. Asta doar în cazul în care harta ei natală nu are
influenţe puternice din alte părţi sau nu are un ascendent impulsiv.
Revizuieşte-ţi manierele şi gramatica dacă ai o iubită din Fecioară. Nu va
suporta greşelile de limbaj, înjurăturile sau faptul că bei apa din castronelul
pentru spălat pe mîini. Nu mesteca ţelină lîngă urevhea ei şi nu comanda un pui
fript întreg. E destul de greu să-l mănînci elegant în faţa ei. Mai bine spune-i
chelnerului să-ţi aducă şniţel de piept dezosat, e mai sigur. Nici cu
îmbrăcămintea neglijentă nu vei avea mare trecere în faţa ei. Dacă te-ai
îndrăgostit de o fecioară, resemnează-te să te bărbiereşti şi să faci duş de
două ori pe zi. Dă-ţi cu after shave, aranjează-ţi părul, pune-ţi o cămaşă
curată, ai grijă cum te comporţi şi lustruieşte-ţi pantofii înainte să porneşti
la cucerirea acestei fete. ªi uite un pont foarte valoros: data viitoare cînd
întîrzii, prefă-te că nu-ţi dai seama cît e ceasul. Intră pe uşa ei furios. cînd
te întreabă ce s-a întîmplat, spune-i că biblioteca aceea nenorocită, afurisită
(mai urît de-atît să nu-ndrăzneşti să te exprimi!) se tot închide cu cinci
minute mai devreme decît scrie în program. Asta n-ar fi aşa de rău, dacă s-ar
întîmpla doar din cînd în cînd, dar ei trag de tine să te dea afară în fiecare
sear, cînd tu trebuie să pui la loc toate colecţiile alea de reviste ştiinţifice
cu care lucrezi. Va uita complet de întîrzierea ta.
N-o duce la curse ca să te vadă aruncînd dintr-un foc trei sute de mii pe un
pariu, păstrează-ţi povestioarele fără perdea pentru pauza de masă cu băieţii de
la muncă şi spune-i tot timpul cît de bine îţi par că nu e genul superficial.
Aşa şi e, nu? Nu e nici genul sufocant. Fecioarele nu alunecă spre extreme. Ele
pot foarte bine să-şi poarte singure de grijă, dar nu au nevoie să se comporte
bărbăteşte pentru asta.
Nu o copleşi scoţîndu-ţi în evidenţă farmecele fizice, nu o strînge în braţe de
să-i rupi coastele în metrou şi nici nu te grăbi să o săruţi de noapte bună de
la prima sau chiar de la a zecea întîlnire. Aşteaptă şi vei primi ceva mai bun.
În general, nu face mare caz din relaţia voastră. Mişcă-te încet, cu graţie şi
bun gust, sau vei rămîne fără iubita ta din Fecioară. Probabil că-i va plăcea la
nebunie teatrul şi chiar paradele. Pompa şi costumaţiile, emoţia dramatică ţi
oferă o supapă pentru propriile ei emoţii ţinute strîns sub control. În plus, e
un critic excepţional. Intelectul ei înalt combinat cu gustul artistic îi oferă
o percepîie extrem de ascuţită. O Femeie din Fecioară va şti exact ce vor scrie
criticii în recenzii înainte ca acestea să apară. Iubeşte piesele de teatru,
concertele şi cărţile, dar le critică fără milă conţinutul. La fel de critică e
şi cu cravata, tunsoarea, vorbele şi faptele tale. Pentru ea, a critica e la fel
de firesc ca şi a respira. E eterna perfecţionistă şi fără ea, toţi am fi cam
neglijenţi şi delăsători. Însă, ai grijă, nu o critica şi tu! Asta e împotriva
regulilor. Aici nu merge să-i faci şi tu ce-ţi face ea. Gîndirea ei limpede
precum cristalul îi permite să-şi vadă în taină rpopriile imperfecţiuni la fel
de clar cum le vede şi pe ale tale şi se judecă deseori cu multă asprime. De
aceea consideră că nu e cazul să o faci şi tu. Despre ea se poate spune cu
adevărat că e cel mai aspru critic al propriei persoane.
Unul dintre lucrurile plăcute în relaţia cu o femeie din Fecioară e faptul că ea
îşi va bate capul cu toate, îngrijorîndu-se pentru orice şi făcîndu-i chiar
plăcere. Te va ţine pe linia dreaptă fără să-ţi răpească masculinitatea, artă pe
care femeile din alte semne ar face bine să o deprindă de la ea.
Cît despre problema fidelităţii, s-ar putea să auzi de vreo nativă care, din
cine ştie ce motive inimaginabile, s-a hotărît să-şi arunce pe fereastră
virtutea, aruncîndu-se într-un vîrtej de aventuri, dar de obicei asta se
întîmplă din dorinţa de a-şi dovedi ceva şi această rătăcire nu va dura prea
mult. Fecioarele care se abat uneori pe drumul promiscuităţii sînt destul de
deştepte ca să-şi ascundă scăparea şi asemenea comportament este, oricum, o
excepţie de la regulile lor. În mod normal, dacă te iubeşte cu adevărat, poţi să
stai liniştit chiar dacă femeia ta rămîne singură timp de o lună pe o insulă
pustie cu cel mai sexi bărbat din lume. Dar două luni? Păi, Fecioarele sînt şi
ele oameni, ştii? Nu sînt computere. Au inimi mai calde decît cred cei din jur
şi emoţii care pot fulgera de intensitate, chiar dacă nu simt nevoia să
închirieze un panou ca să facă reclamă acestui lucru. Latura emoţională a
nativelor este controlată, dar nu inexistentă. Nu uita asta!
femeia acestei zodii e enervant de meticuloasă în chestiuni mărunte, dar poate
fi cea mai bun, generoasă şi afectuoasă creatură din lume. Gîndeşte-te la
perfecţionismul ei ca la o virtute în loc de un defect. În lumea asta măturată
de  impulsivitate ce ne-am face fără mintea şi privirea ascuţită a Fecioarei?
Chiar şi în timp ce te scoate din sărite cu critcile ei, are ceva adorabil şi
de-a dreptul irezistibil. dar, desigur, ai descoperit asta deja, altfel nu te-ai
bărbieri de două ori pe zi şi nu te-ai duce în fiecare seară la bibliotecă.
Comportamentul ei liniştit şi ochii blînzi, limpezi, şi-au făcut treaba şi te-au
prins în mreje. Probabil că ai aflat chiar şi cît poate fi de amuzantă cînd
oamenii nu se iau de ea şi ce spirit sclipitor zace în căpşorul acela drăgălaş.
E ciudat şi fermecător, dar, în general, rîsul femeilor din Fecioară sună ca
nişte clopoţei.
Ea nu-şi face iluzii, aşa că nu încerca să-i vinzi cine ştie ce idei de doi lei.
Pentru ea, adevărul e frumuseţe şi frumuseţea e adevăr. Obişnuieşte-te s-o vezi
golind scrumirele din trei în trei secunde, fii bun cu pisoii adunaţi de ea de
pe străzi şi ea va accepta cu graţie feminină rolul de soţie supusă, care-ţi
aduce pipa şi papucii. Îşi va împărţi viaţa numai cu un om în care are
încredere, iar lucrurile mărunte înseamnă enorm pentru ea. În ciuda modestiei şi
timidităţii ei naturale, e destul de puternică pentru ca alţii să găsească
sprijin în ea în momente grele. Curajul tăcut şi simţul responsabilităţii
înnăscute la femeile din Fecioară acţionează deseori ca un liant magic care ţine
la un loc o familie numeroasă. Probabil că va fi o bucătăreasă bună şi nu te va
otrăvi cu supa. Casa voastră va fi curată şi plăcută, iar castronelul de pe
măsuţ de cafea va fi plin cu mere în loc de bomboane de ciocolată, care strică
dinţii şi nu sînt bune pentru sănătate.
Probabil că n-ai să-ţi vezi niciodată progeniturile alergînd prin cartier cu
lumînări neşterse sub nas, mînjite de dulceaţă pe faţă şi tenişi rupţi. Nici
n-ai să-i găseşti pe cei mici cu degetele băgate în tutunul tău de pipă sau
colorîndu-ţi documentele de serviciu. Fecioara ta îi va disciplina cu fermitate.
Nativele au rareori mai mult de unul sau doi copii şi nu par să aibă neapărată
nevoie să fie mame pentru a se simţi femei. Însă o dată apărut copilul în viaţa
unei astfel de femei, nu îi va neglija niciodată nevoile fizice, morale sau
educaţionale. Poate că nu-i va satisface la fel de uşor nevoile emoţionale, dar
dacă e sigură de dragostea ta pentru ea şi se ştie apreciată se va relaxa şi va
dărui copiilor ei caldă afecţiune din belşug. Cei mici le găsesc deseori pe
mamele din Fecioară încîntător de amuzante şi bune. Acestea sînt ferme şi
încearcă să le inducă obiceiuri sănătoase, dar au o blîndeţe care face copilul
să se simtă iubit şi în siguranţă.
Dacă ai drept nevastă o Fecioară tipică, probabil că vei veni de la serviciu şi
îţi vei găsi casa mirosind a flori proaspete şi pîine rumenindu-se în cuptor. Ea
îţi va şterge de praf vechile visuri şi le va face să strălucească din nou,
nu-ţi va împrumuta niciodată aparatul de ras şi nici nu-ţi va folosi periuţa de
dinţi ca să se dea cu rimel. te va îngriji ca un înger cînd vei fi bolnav şi nu
te va pune în situaţii jenante flirtînd cu cel mai bun prieten al tău. Se va
îmbrăca îngrijit şi vei putea discuta u ea o groază de subiecte, nu numai despre
scutece şi bîrfe de la coafor. Nu va face crize de gelozie sau de nervi şi nici
nu va arunca banii pe fereastră. Îţi va păstra cu sfinţenie secretele, te va
ajuta să-ţi organizezi munca şi probabil că nu va face riduri cînd va fi de
vîrstă mijlocie. Spune drept, pentru toate astea nu merită să-ţi revizuieşti
comportamentul şi să-ţi îngrijeşti unghiile? Ochii ei sînt lacuri limpezi de
iubire pură, iar cînd zîmbeşte poate lumina o cameră întreagă. Păstreaz-o! S-ar
putea să nu mai ai un asemenea noroc tot restul vieţii.

BALANŢĂ

Cum să recunoşti un nativ din Balanţă

Balanţele detestă să fie nepoliticoase, dar vor îndrepta tabloul strîmb de pe
peretele casei tale şi îţi vor da mai încet televizorul. Balanţele iubesc
oamenii, dar urăsc mulţţimile. Ca nişte porumbei ai păcii, aceşti nativi umblă
să medierze şi să împace persoanele certate, dar lor le place la nebunie o
ceartă straşnică în care să fie implicaţi. Sînt blînzi şi plăcuţi, dar pot fi şi
posomorîţi şi nu suportă să primească ordine. Balanţele sînt extrem de
inteligente, iar în acelaşi timp sînt incredibil de naive şi credule. Vorbesc
pînă te înnebunesc de cap, dar au un talent minunat de a şti să asculte.
Balanţele sînt persoane agitate, dar rareori se grăbesc sau se pripesc. Nu mai
înţelegi nimic? E şi firesc. Această zodie are o inconstanţă care te poate
scoate din minţi şi îi bulversează pe nativi la fel de mult cît pe ceilalţi.
Mulţi îţi vor spune că Balanţa e numai iubire şi frumuseţe şi drăgălăşenie şi
lumină. E adevărat, pînă la un punct, şi nu prea. Doar pentru că simbolul zodiei
e strălucitorul cîntar al justiţiei nu înseamnă că nativii sînt întotdeauna
perfect echilibraţi. Du-te la o farmacie şi roagă pe cel care lucrează acolo să
te lase să vezi cum cîntăresc componentele preparatelor. Spune-i că vrei să afli
cum "funcţionează" mătuşa Martha. Ai să vezi de cîte oscilaţii e nevoie pînă ca
cele două talere ale cîntarului să fie în echilibru perfect. După acest
experiment vei şti că Balanţele sînt calme, echilibrate, drăgălaşe, politicoase
şi fermecătoare doar din cînd în cînd. în restul timpului, ele sînt enervante,
certăreţe, încăpăţînate, agitate, deprimate şi confuze. Nativul e acum aşa, acum
invers, dar după un timp, apare şi momentul de echilibru perfect.
Ca să-ţi dai seama care sînt trăsăturile fizice caracteristice acestor oameni
trebuie să ste concentrezi la fel de tare ca şi atunci cînd e vorba de
personalitatea lor. Nu prea există trăsături tipice Balanţelor, decît dacă punem
la socoteală gropiţa lui Venus. Chipul lor e în general echilibrat, plăcut, dar
nu remarcabil, aşa că mai bine începem cu gropiţele. de obicei vei descoperi
două în obraji sau una în barbă. Dacă nu le găseşti pe faţă, caută la genunchi.
Multe Balanţe fac gropiţe la genunchi. Fii discret, dar verifică. Nu te
descuraja dacă persoana are gropiţe la genunchi dar nu s-a născut în octombrie,.
Cu siguranţă are un ascendent în Balanţă.
După ce ai verificat chestia cu gropiţele, vei observa că chipul nativilor
poartă întotdeauna o expresie plăcută. Chiar şi atunci cînd Balanţa e furioasă,
ea va reuşi cumva să pară blîndă, sau măcar neutră.. Vocile celor dominaţi de
Venus sînt de obicei dulci şi limpezi ca un clopot, iar ei rareori le ridică
pentru a ţipa sau urla. O Balanţă e singura fiinţă de pe lume care poate spune
"Te urăsc şi am să-ţi trag un pumn în nas de să te umplu de sînge" cu tonul cu
care ar recita "Pe lîngă plopii fără soţ". Gura lor are de obicei o formă
arcuită, iar buzele sînt de culoarea vişinatei. De fapt, chipul tipic unei
Balanţe îţi poate aminti uimitor de tarte de o cutie cu bomboane, sau un fursec.
Unii arată ca nişte acadele umane sau o îngheţată de caramel cu multă frişcă
deasupra. Acestea sînt şi lucrurile după care se dau în vînt, de altfel, iar
dacă o Balanţă citeşte asta cu siguranţă salivează deja.
Femeile sînt aproape întotdeauna drăguţe, iar bărbaţii sînt de obicei frumoşi.
Totuşi, nu toţi oamenii frumoşi din lume sînt născuţi în Balanţă. Frumuseţea
venusiană e ceva aparte şi uneori nu e uşor de recunoscut. Secretul e să te
gîndeşti la expresiile drăgălaşe ale lui Dwight Eisenhower şi Brigitte Bardot şi
atunci îi vei descoperi. Problema e că uneori femeile arată ca Eisenhower iar
bărbaţii ca Brigitte Bardot.
Nu vreau să spun că femeia Balanţă e masculină. Majoritatea lor aproape că sînt
chiar mai feminine decît e în stare să suporte un bărbat normal. Şi cu siguranţă
nu vreau să spun bărbaţii din Balanţă sînt feminini. De obicei sînt nişte
masculi foarte virili. Dar nu se poate nega faptul că au o puritate a
trăsăturilor care te împiedică să-i confunzi cu vreun boxer sau campion de
lupte. Chiar şi acel rar exemplu de Balanţă despre care se poate spune că e
urîtă are o expresie atît de fermecătoare, încît eşti convins că chipul ei
trădează un caracter foarte frumos.
Nu vei cunoaşte o Balanţă al cărei zîmbet să nu fie ca un nor moale şi alb. Acel
surîs venusian poate topi o ciocolată de la cinci metri distanţă. Cînd îşi face
apariţia, are puterea să transfigureze chiar şi cele mai şterse sau chiar
urîţele trăsături.
Majoritatea Balanţelor sînt mai degrabe pline de curbe decît de unghiuri. Părul
lor e deseori ondulat. Nu sînt neaparat grase (deşi un ascendent în Taur poate
produce şi asemenea specimene). Totuşi, uneori îţi fac figura, ţin regim şi apoi
au o siluetă chiar subţire. Dar chiar şi atunci, curbele tot vor rămîne acolo,
trupul lor arătînd ca o clepsidră suplă. Ca s-o luăm din nou drept exemplu pe
Bardot, în nici un caz nu poţi spune despre ea că e grasă, dar nici nu poţi
spune că e slabă. Mai există o caracteristică a Balanţelor, care te va face să
le recunoşti imediat. Vei observa rîsul lor viu, clocotitor, plin de veselie. O
dată ce-l auzi, nu-l vei mai uita uşor.
Acuma, ai putea crede că e o binecuvîntare să te naşti atrăgător şi cu gropiţe,
să cauţi corectitudinea şi frumuseţea, să fii plăcut şi uşor de mulţumit. ţi-ai
putea închipui că blîndeţea şi inteligenţa, graţia şi compasiunea sînt adevărate
daruri de la vreo zînă – naşă. Aşa şi e. Cînd talerele balanţei sînt echilibrate
îţi vine să crezi că ai întîlnit un înger coborît din Paradis. Problema e zîna
aceea care tot înclină talerele, ba într-o parte, ba în alta. Parcă nu se poate
hotărî dacă a făcut o greşeală sau nu şi transmite indecizia asta şi nativilor
din Balanţă. Mai întîi vor turui într-una, monopolizînd conversaţia. Apoi vor
asculta atent, cu un interes care te flatează. Cînd alţii se ceartă, Balanţa va
juca rolul pacifistului, liniştind pe toată lumea. Apoi se vor întoarce brusc la
180 de grade şi vor lua cu bună ştiinţă partea oponentului tău, stîrnind o
discuţie aprinsă numai de dragul scandalului. Nativii caută armonia. Totuşi,
mulţi se dedau la excese de mîncare, băutură sau amor fizic, dînd complet peste
cap talrele alea, ca să nu mai vorbim de armonia care zboară pe fereastră.
Zile, săptămîni şi chiar luni la rînd Balanţa poate fi prea ocupată ca să se
distreze. Va lucra pînă tîrziu în noapte şi se va trezi o dată cu răsăritul
soarelui. Te oboseşte numai să o priveşti. Apoi, brusc, se va trînti într-un
fotoliu şi va spuna: "Sînt frînt!". O dată ce a u făcut asta, nu-i mai vezi
mişcînd nici un muşchi. Va fi un efort pentru nativ şi să ridice lingura sau
paharul la gură (dar vor reuşi). Dacă e prin preajmă cineva dispus să îi
servească, nativii vor pretinde ca acea persoană să facă totul pentru ei. Cînd
cade în letargie, Balanţa nu mai poate fi mişcată nici cu buldozerul. Va vorbi,
va citi, va căsca, va moţăi, se va uita la televizor sau se va uita pe fereastră
şi abia va fi în stare să se tîrască în dormitor (dar va reuşi). Toată cicăleala
sau ţipetele din lume nu o vor impresiona. E ca şi cum ar fi pe altă lume. După
un timp, cînd şi-a refăcut forţele, va simţi un val de energie şi va porni din
nou la treabă într-o viteză nebună. Din nou va munci ca un rob, păstrînd
echilibrul în mod miraculos, în timp ce îşi planifică sarcinile cu uşurinţă
eficientă. Deşi Balanţa nu e un semn dublu, majoritata prietenilor lor au
impresia că de fapt cunosc două persoane complet diferite. Spune cuiva care a
cunoscut o Balanţă în perioada sa de activitate intensă că acest om e leneş şi
te va privi ca pe un om nebun.
Balanţele ştiu din instinct că, pentru a păstra armonia trupului trebuie să
alterneze pasele active cu odihnă completă. Aranjarea specială a genelor şi
celulelor lor cere cu insistenţă acest lucru şi majoritatea nativilor sînt
foarte pricepuţi la păstrarea delicatului echilibru al fizicului lor. Totuşi,
armonia minţii şi emoţiilor nu e la fel de instinctivă. Nativii pot vărsa rîuri
de lacrimi copleşitţi de emoţie, în clipa următoare pot fi usturător de
sarcastici, ca apoi să devină veseli şi vioi ca nişte cintezoi. Sentimentele
Balanţei sînt foarte profunde, indiferent care dintre ele o cuprinde într-un
moment sau altul. în plus, ea are o atitudine filozofică faţă de bucurii şi
tristeţi, atitudine care în final echilibrează lucrurile.
Instinctul îi păstrează pe nativi sănătoşi din punct de vedere fizic şi mintal.
De obicei reuşesc să evite bolile grave. Cea mai mare ameninţare pentru
sănătatea lor e excesul de un fel sau altul. Consumul de dulciuri poate provoca
obezitate, probleme stomacale şi dermatologice. Excesul de alcool poate duce la
grave afecţiuni ale rinichilor şi vezicii urinare, care au ca rezultat violente
dureri de cap. Depresiile pot provoca iritaţii pe piele sau chiar erupţii
purulente. Partea sensibilă a trupului lor e pieptul şi uneori pot apărea
probleme la tălpi şi la intestine, deşi acestea nu sînt foarte răspîndite
printre nativi. Mulţi dintre ei suferă de ulcer, nu atît din cauza stressului,
cît din cauza exceselor alimentare şi din cauza emoţiilor lor fluctuante şi
puternice. în general, Balanţele sînt mai sănătoase decît majoritatea oamenilor,
cu condiţia să nu se epuizeze şi să nu uite să-şi facă perioadele de odihnă
completă. Efectul pe care-l au liniştea şi armonia supra sănătăţii venusienilor
e miraculos. Cînd sînt bolnavi, ei au nevoie de lungi perioade de odihnă, fără
situaţii stressante emoţional, în care să fie înconjuraţi de cărţile favorite,
muzică lentă şi cuvinte liniştitoare. O asemenea atmosferă ajută întotdeauna
Balanţa să se pună rapid pe picioare.
Personalitatea Balanţei e alcătuită din cantităţi aproape egale de bunătate,
blîndeţe, corectitudine, spirit de contradicţie, încăpăţînare crîncenă, logică
filozofică şi nehotărîre. Să luăm de exemplu spiritul de contradicţie. Balanţa
se va certa cu tine pe un subiect banal cum ar fi cît e ceasul, dacă ea
consideră că al tău a rămas în urmă cu două secunde. Nu-ţi închipui că ai să
scapi cu generalizări de genul "Adolescenţii distrug ţara". îţi va fi servită o
dizertaţie bine documentată şi amănunţit gîndită despre rolul benefic al
adolescenţilor şi tinerilor în societate. Să nu spui niciodată pe ton lejer "E o
prostie să locuieşti la oraş cînd poţi locui la periferie. Nici nu se compară!".
Mai ales ultima remarcă e o greşeală imensă. E de-ajuns să pronunţi cuvîntul
"comparaţie" şi nativul din Balanţă se va dezlănţui. Poate face comparaţii toată
noaptea, cu pauze pentru gustări. Nu ar avea nici o importanţă dacă ai susţine
contrariul, căci Balanţa ar ţine un discurs argumentînd în favoarea ideii opuse.
în fond, nu-i pasă de partea cui e într-o discuţie în contradictoriu, atîta timp
cît e în tabăra opusă. Uneori, dacă se plictiseşte, poate schimba "taberele" în
toiul discuţiei. Spune-i că-ţi place un film şi îţi va spune ce defecte are.
Critică-l şi el îl va lăuda. în tot acest timp, va încerca să rămînă corect.
Balanţei îi e groază să fie considerată o persoană cu prejudecăţi, la fel de
mult pe cît îi e groază de acuzaţiile nedrepte şi credinţa oarbă.
E o trăsătură admirabilă, desigur, dar atîta balans al talerelor poate scoate
din minţi o persoană optimistă şi chiar poate împinge Balanţa într-o stare de
constantă nehotărîre. Chiar şi cei mai controlaţi venusieni detestă să ia
decizii într-o clipă, fără să ia în considerare toate posibilităţile. Pentru ei,
corectitudinea e un adevărat fetiş. Un general născut în Balanţă este un
excelent strateg, iar planificarea lui atentă poate cîştiga o bătălie îaninte
chiar ca ea să aibă loc. Totuşi, în sinea lor, aceşti nativi urăsc vărsarea de
sînge. Numai gîndul la război le face rău. Capacitatea lor de a vedea o problemă
din toate unghiurile, de a calma temperamentele violente şi de a linişti fac din
venusinei cei mai buni mediatori, capabili să reunească oameni car se urăsc şi
nu au încredere unii în alţii şi de a-i face să coopereze în armonie. Un ofiţer
născut în octombrie va lăsa pe alţii să ia decizii rapide, în focul luptei, în
timp ce el va pune la cale sclipitoarele manevre strategice care vor salva
milioane de vieţi şi vor duce şi la cîştigarea războiului.
Din cauza acestei probleme pe care o au cînd e vorba să ia o decizie, Balanţele
pot ajunge să întîrzie la servici fiindcă nu s-au putut hotărî dimineaţă dacă
să-şi pună mai întîi papucul stîng sau pe cel drept. Chiar şi în cazul
venusianului mediu, vei observa această tendinţă de a cîntări lucrurile şi a
despica firul în patru pînă te apucă nebunia. Va spune: "Dacă faci asta, se va
întîmpla cutare şi cutare. Pe de altă parte (aceasta e una dintre expresiile lor
favorite!), dacă faci invers…" Nimic nu e mai chinuitor decît să urmăreşti un
nativ încercînd să ia o hotărîre. Şi nici nu-i place să fie grăbit sau
influenţat cînd ia o hotărîre. Dacă nu ai răbdare poţi transforma Balanţa
într-un munte de încăpăţînare pe lîngă care Taurul pare un naiv numai bun de
învîrtit pe degete. Nerăbdarea e o trăsătură pe care majoritatea venusienilor nu
pot să o suporte. Persoanele superficiale, pripite, impulsive, care nu se
gîndesc la consecinţe îi scot din minţi pe cei din Balanţă.
Partea amuzantă e că venusienii vor nega întotdeauna imediat cînd sînt acuzaţi
de indecizie. Nu-i lăsa să te vadă zîmbind. în traducere, asta înseamnă că, deşi
le ia o perioadă de timp diabolic de lungă ca să ia o decizie (lucru pe care se
fac că-l uită), o dată ce au ajuns la o concluzie, ei rămîn fixaţi la ea. Dacă
îi dai timp, nativul va pune în aplicare decizia finală cu o asemenea convingere
încît ajunge să creadă că e o persoană fermă, cu mare putere de decizie. Oricum,
cînd spune că nu e deloc nehotărît nu face decît să stîrnească una dintre
controversele pe care le iubeşte atît de mult. Cînd îţi contrazice analiza
astrologică, spunei cu îngîmfare: "Mă aşteptam să adopţi atitudinea asta.
Balanţele se contrazic întotdeauna din orice." Asta îl va face să se urce pe
pereţi de nervi, dar îl va face să îşi dea seama care e adevărul şi pentru el
adevărul e foarte important. Nu strică nici să-i atragi atenţia că nu e corect
din partea lui să nu ia în considerare argumentele ambelor părţi. Pînă la urmă
va vedea logica raţionamentului.
Puţini dintre cei născuţi în Balanţă sînt excentrici sau ostentativi. în general
ei detestă manifestările publice de furie sau pasiune, aşa cum detestă şi
exagerările. Au o capacitate de concentrare fantastică şi le place să mediteze
la subiecte profunde. Au o afecţiune înnăscută pentru cărţi şi un respect adînc
pentru cuvîntul tipărit. Aproape sigur vei găsi o bibliotecă bine garnisită în
casa fiecărei Balanţe.
Venusianul adoră armonia sunetelor, a culorilor, poezia şi folosirea corectă a
cuvintelor, atît în scris cît şi în discuţii. Indiferent de imaginea pe care o
proiectează în societate, nativul din Balanţă e îndrăgostit de tot ce e bun şi
curat, frumos şi plăcut. în adîncul său el are suflet de artist. Muzica
liniştită, blîndă, conversaţia interesantă, mîncarea bună şi vinul de calitate
sînt pentru el un adevărat balsam. Mintea lui e sclipitoare ca diamantul dar
fină ca suprafaţa opalului.

Bărbatul din Balanţă

Vei primi o groză de sfaturi de la acest bărbat. Va avea soluţia perfectă pentru
toate problemele tale şi cîte un răspuns pentru toate întrebările pe care le
pui. Dar n-are rost să te aştepţi ca el să fie întruchiparea tutror viselor tale
din adolescenţă. El va schimba cîteva dintre ele şşi-ţi va aduce contraargumente
la altele. Bărbatul din Balanţă poate fi la fel de nervos şi iritbail ca un
crocodil căzut în urzici, iar obiceiul lui de a găsi motivaţii raţionale pentru
orice, inclusiv pentru dragoste, te va face să te urci pe pereţi, sau să renunţi
la luptă.
Totuşi, trebuie să te previn că, o dată ce ai fost prinsă şi înfăşurată în
farmecul venusian, nu va fi uşor să te rupi din mreje. Ar fi mult mai uşor să te
eliberezi dintr-o capcană pentru urşi decît să scapi de un bărbat din Balanţă.
Dacă vei încerca să fugi, te va convinge să rămîi cu argumente atît de logice şi
inteligente, încît n-ai nici o şansă să le combaţi decît dacă ai absolvit
Dreptul la Harvard. Pe lîngă faptul că-şi va folosi forţa inegalabilă a raţiunii
sale, va deveni atît de dulce şi blînd încît vei uita instabilitatea firii lui,
care te-a înnebunit înainte. Apoi îţi va zîmbi şi inima ta se va topi.
Din acea clipă, ai pierdut bătălia. Visele lui vor deveni şi ale tale şi nimic
nu va conta mai mult pentru tine decît să-l faci fericit. Vei aştepta apariţia
acelui zîmbet şi vei avea nevoie de el aşa cum un călător însetat are nevoie de
apă. Numai o femeie cu inima de piatră poate rezista surîsului unui nativ din
Balanţă şi chiar şi ea va trebui să-şi adune toată hotărîrea ca să nu se simtă
electrizată de puritatea acelui zîmbet. Farmecul Balanţei nu e hipnotic, ca cel
al Scorpionului. Atracîia lui e logică şi reală, deloc supranaturală. N-are nici
o legătură cu magia neagră, ci doar cu bunul simţ de a ceda în faţa aurei lui
cereşti.
Pe de altă parte, vor fi momente cînd talerele Balanţei vor oscila nebuneşte,
umplîndu-i comportamentul de contradicţii. Va trebui să ţipi la el, să-l împingi
în lac sau să stai în cap ca să-i atragi atenţia şi să-l obligi să facă o
mişcare. Nu fi atît de naivă încît să-ţi închipui că dragostea va fi lină şi
liniştită, chiar dacă el e dominat de Venus. Dacă eşti pusă la punct cu
mitologia, ştii că Venus avea şi ea zilele ei proaste. Totuşi, cînd tlarele se
echilibrează, viaţa alături de acest bărbat poate fi la fel de îmbătătoare ca o
cupă cu ambrozie, plină de rîs şi o libertate relaxată cunoscută doar zeilor din
Olimp.
Să ia o hotărîre este pentru un bărbat din Balanţă la fel de greu ca îmblînzirea
unui taur furios şi chiar şi după ce a a făcut-o, e posibil să-şi schimbe brusc
decizia dacă are impresia că a comis o greşeală.
Cuvintele "dragoste" şi "Balanţă" sînt practic sinonime. Balanţa a inventat
iubirea şi a rafinat-o aducînd-o la rang de artă mai bine chiar decît Leul,
Scorpionul şi Taurul, ceea ce spune multe. Delicatele strategii ale lui Cupidon
sînt înnăscute în nativul din Balanţă. El va folosi fiecare truc cu o uşurinţă
uluitoare şi rareori se va întîmpla să nu-şi cucerească fata dorită. Totuşi, o
dată ce se întîmplă asta, nu e întotdeauna sigur ce să facă cu ea. După ce a
fermecat-o în asemenea hal încît i s-a supus de bună voie, el ezită. Să profite
de starea ei de neajutorare sau să o ceară de nevastă? Sau amîndouă? Sau nici
una? Şi aşa începe lupta interioară, iar viaţa în grădina Edenului cu acest Adam
devine mai puţin extatică decît te aşteptai.
Nativul nu-şi va pierde interesul faţă de sexul opus decît cînd va avea cel
puţin nouăzeci de ani. Dacă are o căsnicie fericită, acest interes va fi pur
academic, dar subiectul nu-l va plictisi niciodată, chiar dacă se reduce la
speculaţii nevinovate.
Deoarece arta amorului fizic este un talent înnăscut, manifestat şocant de
devreme la masculul din Balanţă, şi avînd în vedere că excursiile lui în jungla
plăcerilor sînt aproape întotdeauna încununate de succes, el se alege cu o
groază de liane prinse de el. Acest bărbat detestă să rănească sentimentele
cuiva, deşi e complet inconştient de ravagiile făcute cînd e pus pe harţă. Nu
suportă să spună nu şi rareori îşi dă seama că amînarea e mai crudă decît o
ruptură rapidă a unei legături amoroase care n-are nici o şansă de reuşită.
Numai un Vărsător poate fi şi mai ezitant cînd e vorba să facă o mişcare
drastică, într-o direcţie sau alta. Dacă Balanţa simte că e nedrept faţă de
cineva din viaţa lui, faţă de tine sau de un fost iubit de-al tău proaspăt
părăsit, indecizia lui dureroasă va fi nesfîrşită. Pentru el, să fii incorect
faţă de cineva e o chestiune cam la fel de gravă ca o crimă. Refuzul lui de a fi
crud îl poate împinge să încheie o căsătorie destinată eşecului sau îl poate
face să piardă iubirea vieţii lui. Rezolvarea pentru ambele situaţii este să se
descotorosească de falsele sentimente.
Nimeni nu poate nega tendinţa bărbaţilor din Balanţă de a fi uşuratici, mai ales
la tinereţe. Impulsul lor natural este să cîntărească din priviri fiecare a
treia sau a aptra femeie întîlnită şi să cîntărească posibilitatea ca ea să fie
perechea lor de suflet. Deseori, ei confundă îngrozitor prietenia cu dragostea.
Surprinzător e faptul că rareori se aleg cu inimile frînte, în ciuda acestor
experimentări şi rătăciri. Bărbatul din Balanţă e capabil să uite cu o
repeziciune de-a dreptul jignitoare şi e incapabil prin firea lui să regrete
amintirea vreunei iubiri neîmpărtăşite sau a unei idile imposibile. Probabil că
se va alege cu cîteva vînătăi pe suflet, dar nu va rămîne cu răni permanente,
decît în cazuri cu totul ieşite din comun. Atunci, durerea poate fi inimaginabil
de devastatoare. Dar acest lucru se întîmplă extrem de rar. Mai degrabă ai şanse
să descoperi un nativ bun la suflet prins în ghearele unei femei hotărîte pînă
la obsesie, care l-a făcut să creadă că dacă ar părăsi-o ar comite un păcat la
fel de mortal ca încălcarea tuturor celor zece porunci deodată. Prins într-o
astfel de plasă, el poate fi un nefericit prizonier al iubirii. Dar ambele
extreme constituie excepţii şi majoritatea bărbaţilor din Balanţă reuşesc să-şi
păstreze suficientă libertate ca să se bucure de dragoste fără a se lăsa
imobilizaţi de legături sentimentale.
Nativul nu e prea interesat să-ţi afle secretele. Poate părea că e, la prima
vedere, dar, dacă te uiţi mai atent, vei vedea că deseori el nu observă lucruri
care se petrec chiar sub nasul lui. Deşi te va contrzice pînă în pînzele albe,
scopul lui nu e să afle motivaţiile tale personale, ci să adune date astfel
încît, pe baza unor teorii abstracte, să ajungă la o concluzie echilibrată.
întrebările lui nu au drept scop să scoată la iveală nevrozele personale ale
interlocutorului. Va discuta argumentele pro şi contra cu o logică sclipitoare
şi ascuţită, iar concluzia lui va fi de obicei cinstită, corectă, de bun simţ şi
practică. Dar nu are înclinaţia de a descoperi nuanţele personale sau hăţişurile
emoţionale care zac dincolo de suprafaţă. Lui îi sînt suficiente faptele şi
atît. Simte instinctiv că o asemenea examinare psihologică îl depăşeşte şi aşa
şi este.
Dacă eşti extravagantă, va deduce că arunci cu bani în stînga şi-n dreapta şi,
în consecinţă, nu constitui un risc acceptabil pentru acordarea unui credit.
Faptul că tu cauţi securitate emoţională risipind bani nu intră în zona lui
expertiză. Doar nu e psihoterapeutul tău. Dacă eşti zgîrcită, îţi va examina
slăbiciunea pentru a-ţi evalua cît mai corect obiceiurile. Nu are nici o dorinţă
să-ţi descopere frica secretă de a-ţi pierde independenţa devenind săracă.
Promiscuitatea îl va face să-i înfiereze pericolele, frigiditatea va provoca
discuţii şi mai lungi despre izolarea de oameni. Dar va evita să afle ce traume
au provocat-o pe prima sau de adînc înrădăcinatele complexe care au declanşat-o
pe a doua. Balanţa e judecătorul. ai să vezi mulţi judecători dînd decizii
drepte, bazate pe cîntărirea faptelor prezentate în dosar, dar nu mulţi dintre
ei te vor întreba de ce culoarea roşie îţi provoacă nervozitate, sau îţi vor
înţelege pornirea de a-ţi lăsa soţul să doarmă pe preşul din faţa uşii cînd
poartă pijamalele cu dungi roşii. Nu uita niciodată că Balanţa se implică într-o
controversă doar din curiozitate pur abstractă. El pare a fi profund, dar nu e.
Şi nici nu e chiar atît de băgăreţ şi bîrfitor pe cît pare. Să scoţi de la un
nativ un secret care i-a fost încredinţat e ca şi cum ai reuşi să treci de
secretul confesiunii.
Toate acestea îl fac să fie foarte de încredere, dar sentimentele tale pot avea
de suferit. Poţi să i te confesezi liniştită. Dar vei suferi cînd nu va simţi
cele mai intime nevoi ale tale. Vrea să te mulţumească, dar rareori are
suficientă putere de înţelegere pentru a percepe speranţele tale secrete şi
pentru a-ţi satisface toate dorinţele ascunse (cu excepţia cazului în care are
un ascendent într-un semn de apă). Numai pentru că e un amant excelent din punct
de vedere tehnic nu înseamnă că îţi simte şi înţelege stările de spirit. Are
destule bătăi de cap cu ale lui. Nimic nu poate fi mai enervant decît să alergi
la el ca să-i spui cum cineva te-a rănit profund. Tu cauţi înţelegere şi
compasiune şi ce obţii? Prima lui întrebare va fi: "Ce i-ai făcut persoanei
respective?" Apoi îţi va arăta care este partea ta de vină pînă cînd ţie o să-ţi
vină să urli de indignare frustrată. N-ai decît! El tot nu va fi părtinitor dacă
i se va părea că ai fost nedreaptă, iar implicaţiile emoţionale îi vor scăpa cu
desăvîrşire.
Faptul că nativul din Balanţă nu e conştient de nevoia partenerei de a fi
înţeleasă în profunzime duce invariabil la probleme. Poate părea incredibil că
poate avea atîta intuiţie cînd e vorba de lucruri abstracte, că poate fi atît de
logic în deducţiile lui sclipitoare, că poate fi atît de capabil de cîntărire
limpede, lucidă şi lipsită de prejudecăţi a faptelor şi totuşi să fie atît de
enervant de obtuz cînd e vorba de lucrurile care te rănesc sau te încîntă. Dar e
şi asta una dintre oscilaţiile inerente firii acestui nativ, aşa că ai face bine
să te obişnuieşti cu ele. Desigur, blîndeţea şi zîmbetul acela fac viaţa alături
de el ceva mai suportabilă.
Venusianul tipic cheltuieşte banii cu destulă largheţe. El nu ezită să dea bani
pe lucruri care aduc în viaţa lui frumuseţe sau fericire. Fii pregătită să fii o
gazdă bună, căci casa lui va fi un adevărat centru al ospitalităţii, la aproape
orice oră din zi sau din noapte, cu excepţia acelor ore cînd se odihneşte şi nu
va fi deloc încîntat să fie deranjat de sonerii, telefoane, sau oameni). Nu-l
tîrî în locuri aglomerate, unde e obligat să se înghesuie cu alţi oameni şi unde
zgomotul îi ofensează simţul armoniei. Mulţimile de străini ţi afectează
echilibrul interior. Toţi nativii din Balanţă au un dezgust instinctiv faţă de
contactul fizic cu mase de oameni. Viaţa lui socială va fi plină de persoane
inteligente, sclipitoare, dar cînd grupul se extinde dincolo de două duzini de
trupuri umane, va avea impresia că se sufocă. Un astfel de bărbat te poate lăsa
singură brusc, în mijlocul unei săli de spectacol, fără nici o explicaţie. Nu
înseamnă că te urăşte, doar că a suferit un atac de claustrofobie, o problemă
tipic venusiană.
Cea mai rapidă cale ca el să ajungă la acel gen de dezinteres care duce la
divorţ este o casă lăsată de izbelişte. Ai grijă ca sonorul la radio şi TV să
fie redus la un nivel rezonabil şi nu lăsa mirosul de prăjeală să-i penetreze
nările sensibile. Dacă trebuie să faci supă de ceapă şi pîine cu usturoi, dă cu
un tub întreg de deodorant cu miros de brad pînă cînd casa miroase ca parcul
naţional Yellowstone. O soţie care îi oferă soţului ei născut în Balanţă pîinea
direct din punga în care a cumpărat-o, îl pune să folosească hîrtie igienică pe
post de şerveţele şi lasă sticla cu lapte şi cutia cu cereale pe masă, la
vedere, se îndreaptă mai repede decît îşi închipuie spre statutul de femeie
divorţată. Atîrnarea ciorapilor la uscat pe perdeaua de la duş iese din
discuţie. Dacă uiţi să ştergi praful sau să faci paturile îi creezi o
îngrozitoare stare de conflict emoţional. Se va retrage din atmosfera de
dizarmonie dormind tot mai mult şi ieşind tot mai des în oraş de unul singur,
pînă ce, în final, nu va mai exista nici un fel de comunicare între soţi. E
posibil ca el să fie îngălat cît şase porci la un loc, dar se va aştepta ca tu
să-i aduni şosetele aruncate prin casă şi să împătureşti frumoas ziarul azvîrlit
de el pe jos. Dacă nuanţa draperiilor se bate cap în cap cu culoarea covorului e
în stare să stea bosumflat ani de zile fără ca tu să-ţi dai seama de ce. Mai
bine foloseşte pastelurile. Cu bunătatea tipică zodiei lui el nu se va plînge de
lipsa de asortare, dar secretara lui şi gusturile ei impecabile i se va părea
tot mai atrăgătoare pe zi ce trece.
Bărbatul din Balanţă detestă starea de confuzie şi are mare nevoie de armonie ca
să rămînă echilibrat. Căminul lui trebuie să fie o oază frumoasă şi liniştită,
altfel talerele balanţei pot rămîne permanent dezechilibrate. Din moment ce
rareori stă să caute motivaţiile adînci, va trebui să fii suficient de deşteaptă
ca să ghiceşti de ce nu e niciodată acasă şi atunci cînd e doarme tot timpul. Nu
uita că introspecţia nu e deloc punctul lui forte aşa că va trebui să fii tu
analistul familiei. El nu va bănui niciodată că nefericirea lui i se trage de la
faptul că te vede cu măşti pe faţă iar pe cei mici mînjiţi cu dulceaţăă pînă la
urechi. Poate că nu-şi dă seama că urăşte perdeaua portocalie de la duş sau că
bibeloul cu balerină din bibliotecă îi "zgîrie" simţul artistic, chiar dacă e
cadou de la mătuşa lui favorită. Nu va prea înţelege de ce tot uită să te sărute
seara sau dimineaţa, dar mintea lui logică îi va spune că ceva nu e în regulă şi
va suferi din cauza asta mai mult decît lasă să se vadă. Culege de prin casă
ziarele şi jucăriile, pune casa la punct, dă-ţi cu cel mai bun parfum, scoate-ţi
bigudiurile, dă televizorul mai încet, cumpără o perdea de duş de un albastru
ceresc şi înlocuieşte balerina cu un fir de frezie într-o vază mică. într-o
dimineaţă te vei trezi şi vei descoperi că eşti măritată cu un cu totul alt om,
care are o atitudine complet schimbată.
Copiii vor beneficia întotdeauan de pe urma simţului dreptăţii al unui tată din
Balanţă. El va avea grijă ca cei mari să nu profite de cel mic, va aplica
disciplina cu autoritate calmă şi va încerca mereu să le ofere un motiv logic
pentru pedeapsa pe care nu o va administra niciodată la furie. în mod bizar,
nativul nu este întotdeauna prea încîntat de a ideea de a avea copii. Dar după
ce aceştia apar, va cîntări avantajul dragostei lor şi se va dedica rolului de
părinte cu sincera dorinţă de a se bucura de el şi de obicei ajunge să fie un
părinte înnebunit după copiii lui. însă nu va permite niciodată afecţiunii
paterne să înlocuiască dragostea pe care o are pentru tine. La Balanţele de ambe
sexe, partenerul e pe primul loc, copiii pe al doilea.
Un ultim sfat astrologic: dacă eşti îndrăgostită de un bărbat din Balanţă şi
eşti sigură că pe el îl vrei, nu te sfii să-i propui orice vrei, inclusiv
căsătoria. Va fi uşurat că ai preluat iniţiativa. Dar fii cu ochii în patru căci
are prostul obicei să te lase pe tine să iei decizii, iar cînd lucrurile nu ies
bine să sublinieze vesel: "A fost hotărîrea ta, nu a mea". Ai grijă ce faci,
altfel n-o să-i mai tacă gura. Există un singur mod de a-l pune la punct: "Da. A
fost hotărîrea mea. Dacă te lăsam pe tine să decizi am sta şi acum prin parcuri,
sărutîndu-ne în ploaie şi făcînd pneumonie". Bineînţeles că te va contrazice,
dar, tocmai cînd eşti cu mîna pe ceainic şi te pregăteşti să-i tragi una în cap
cu el, va zîmbi şi, brusc, te vei trezi din nou pe banca din parc, sărutînd
bărbatul vieţii tale.

Femeia din zodia Balanţei

Un copil mi-a pus cîndva o întrebare dificilă: "De ce doamenele poartă pantaloni
şi bărbaţii folosesc colonie frumos mirositoare?", a vrut el să  ştie. I-am
răspuns la repezeală ca să nu mai aibă  timp să se gîndească  la alte ghicitori:
"Pentru că în fiecare femeie există o mică parte care e masculină şi în fiecare
bărbat are o părticică feminină." Acest lucru e valabil, mai mult sau mai puţin
pentru toate zodiile, dar Balanţei i se potriveşte perfect. Chiar şi în cel mai
viril şi aspru bărbat din Balanţă poţi găsi o urmă din sexul opus, iar Venus are
grijă să joace aceeaşi festă şi femeilor zodiei.
Nativa poate fi delicată ca un iepuraş alb, pufos, şi poate vorbi cu voce
şoptită, blîndă, dar extrem de convingătoare. Se poate îmbrăca în mătăsuri şi
dantele, iar părul îi poate mirosi a cele mai dulci parfumuri. E posibil chiar
să arate ca o păpuşică pe care o poţi ridica cu o singură mînă (deşi un
ascendent în Taur sau Săgetător o poate face să fie ceva mai grea). Dar cu toată
feminitatea ei, manierismele drăgălaşe şi graţia adorabilă, acestă fată poate
purta o pereche de pantaloni cu surprinzătoare lejeritate, iar pantalonii îi vor
veni chiar bine. Mintea ei va avea o logică de-a dreptul masculină şi îţi va
face faţă cu succes în orice fel de discuţie. E posibil chiar să te întreacă
uneori, deşi latura feminină a Balanţei e prea subtilă ca să te lase să te
prinzi că e mai deşteaptă ca tine pînă nu se vede trecută cu bine de luna de
miere. în timpul "sezonului de împerechere" va avea grijă să nu te bată la şah,
dar nu-şi va ascunde la nesfîrşit inteligenţa în spatele acelor gropiţe
drăgălaşe. Pînă la urmă, vei vedea desfăşurîndu-se în toată splendoarea ei acea
forţă a minţii ei.
Majoritatea femeilor din Balanţă vor scoate la iveală acel spirit sclipitor ori
de cîte ori se va aborda un subiect care oferă cea mai mică şansă de
controversă. Poate fi orice, de la felul în care-ţi porţi gulerul la cămaşă,
pînă la motivul pentru care nu reuşeşti să obţii o mărire de salariu. (În
ultimul caz, va considera că e parţial vina ta şi parţial a şefului tău. La
Balanţe lucrurile se echilibrează întotdeauna). Dacă refuzi să muşti momeala, va
discuta singură în contradictoriu. O fată din Balanţă poate stîrni o astfel de
discuţie singură, o poate continua şi chiar sfîrşi de capul ei. Singura ta
contribuţie poate fi ceva de genul "Dar de ce?" sau "N-aş prea crede", dar asta
e tot ce-i trebuie pentru ca ea să -ţi ofere un monolog strălucit, care poate să
dureze mai mult de o oră. însă pe tot parcursul lui, probabil că vei fi topit de
încîntare, copleşit de farmecul ei. cam la fiecare trei propoziţii îţi va oferi
zîmbetul acela delicios şi tu vei ajunge să-ţi schimbi părerea la fel de uşor
cum îşi schimbă ea sexul arogîndu-şi prerogativele bărbăteşti şi
transformîndu-se apoi rapid din nou în iepuraşul adorabil după care eşti topit.
Te va convinge cu o logică pură ca un cristal. Nu vei pierde nimic, cu excepţia
mîndiriei tale, dar nu-i vei duce dorul prea tare, căci vei fi sub vraja
zîmbetului blînd, venusian. în plus, de obicei are dreptate, căci deciziile ei
sînt la fel e bine cîntărite ca cele ale Curţii Supreme de Justiţie. Această
femeie nu are nevoie de prea multe încurajări ca să se lanseze într-o comparaţie
verbală între două puncte de vedere, oricare ar fi acestea. Un an electoral îi
va oferi ocazia perfectă ca să-ţi exerseze talentele retorice şi argumentaţia
logică. Ea poate fi o activistă politică excepţională, o dată ce s-a hotărît
care candidat are dreptate.
Trecînd peste înclinaţia tipică a Balanţei de a cîntări totul de două ori, ca să
se asigure că n-a omis nimic, nativa poate fi o femeie şi jumătate pentru un
bărbat interesat de o idilă sau de companie, sau de amîndouă. Tendinţa ei de a
contrazice e de fapt bazată pe o dorinţă sinceră de a lua o decizie imparţială.
Lucrurile ar putea sta mai rău. Măcar ea nu-şi inventează propriile reguli pe
parcurs şi nici nu sfidează cu încăpăţînare orice logică, refuzînd să asculte
vocea raţiunii, ca femeile din alte zodii. Şi-apoi, majoritatea opiniilor ei
sînt prezentate cu diplomaţie şi tact, ceea ce îndulceşte pilula într-un anumit
grad.
S-ar putea să te cam plictisească digresiunile ei pe teme mărunte,
insignifiante, dar, cînd va fi vorba de ceva important, vei aprecia eforturile
ei de a fi corectă şi capacitatea ei de a judeca nepărtinitor, cîntărind toate
aspectele subiectului. Alte femei vor azvîrli în stînga şi-n dreaptea opinii
care reflectă, de fapt, firea lor, fără să le pese prea mult de ce crezi tu sau
de un răspuns cinstit. Pentru o Balanţă , opiniile personale nu există . Părerea
ta merită tot atîta respect ca a ei pînă la luarea unei decizii finale, pe baza
fisurilor din eşafodajul argumentelor ei, al tău şi al tuturor filozofilor.
Majoritatea venusienelor au o carieră , căci le plac banii pentru că îşi pot
cumpăra lucruri frumoase cu ei. Nativa adoră hainele frumoase, parfumurile
scumpe, muzica clasică. în general, Balanţele au nevoie de sume considerabile de
bani pentru a se desprinde de sordida realitate înconjurătoare, care le poate
provoca o stare de rău fizic şi emoţional. Dar mai există un motiv pentru care
ţine să muncească şi să cîştige bani. Bărbatul ei. Dacă exită un lucru pe care
femeia din Balanţă îl preţuieşte mai mult decît orice pe lumea asta este
bărbatul pe care a ales să-l iubească, respecte şi organizeze.
Detestă să-şi facă pasienţe. Parteneriatul, atît în dragoste cît şi în afaceri,
constituie cea mai profundă nevoie a ei. Nu-i place să lucreze singură şi e pur
şi simplu incapabilă să trăiască singură. Pentru ea, mariajul e o firmă mixtă,
iar regulile sînt la fel de inflexibile ca cele ale unei companii. Tu eşti
preşedintele ascoiaţiei şi ţi se acordă respectul cuvenit. Ea e şefa consiliului
director şi te va împiedica să faci greşeli, în felul ei feminin, protector. E
făcută pentru munca în echipă. Va dori să ia parte la cît mai multe dintre
activităţile şi hobby-urile tale. Această femeie e dispusă să fie o gazdă
perfectă pentru asociaţii şi prietenii tăi chiar şi în lipsa ta, dar e suficient
de feminină ca să te sprijine şi să te urmeze cînd vrei să-ţi schimbi cariera,
să vă mutaţi în alt oraş sau să cultivi noi prieteni. Toate astea sînt domeniile
în care tu decizi. Rolul ei este să înlăture obstacolele din calea ta şi ca să
se asigure că nu strici ceva prin acţiuni impulsive sau judecăţi pripite.
Adevărata Balanţă nu are de gînd să fie un bolovan legat de gîtul soţului ei.
Vrea doar să înlăture toate stîncile din calea lui. La suprafaţă nu e nici pe
departe atît de dominatoare cum e în sinea ei, pentru că ultimul lucru pe care
şi-l doreşte e să facă afirmaţii categorice, care să -ţi dea ocazia să dai vina
pe ea mai tîrziu. în cele mai multe cazuri va avea mare grijă unde păşeşte
(exceptînd cazul cînd are un ascendent în Berbec – şi dacă eşti însurat cu o
astfel de femeie ai o mare problemă ).
Nativa tipică a acestei zodii este o fină intelectuală şi are o putere de
analiză uluitoare, ceea ce poate fi de mare ajutor în rezolvarea problemelor
tale de serviciu. Rareori permite emoţiilor să stea în calea luării unei decizii
obiective şi de obicei îţi poate da sfaturi mai bune decît avocatul tău. Mai
mult decît atît, ea îţi oferă aceste perle de înţelepciune pe o tavă de argint,
înconjurate de farmec şi acoperite cu un înveliş de sugestii amicale. Mîna ei de
fier poartă o mănuşă din catifea moale şi îţi poate da ghiont ca să te aducă pe
calea cea bună cu atîta delicateţe încît vei jura că schimbarea a fost ideea
ta.Un bărbat născut în zodia Berbecului, Scorpionului, Taurului sau Leului îşi
va pune de obicei nevasta din Balanţă pe un piedestal şi o va idolatriza. Ceea
ce e bine, pentru că şi ea îl idolatrizează. Cei care vizitează cuibul unei
Balanţe care şi-a găsit perechea potrivită vor avea impresia că se uită la Adam
şi Eva înainte de apariţia şarpelui care a stricat totul. (Două Balanţe
căsătorite vor deveni invariabil ori porumbei mereu îndrăgostiţi, ori adversari
înverşunaţi. Vor trece de la o extremă la alta).
Există multe avantaje cînd locuieşti cu o femeie născută în Balanţă. nu-ţi va
deschide niciodată corespondenţa. Pur şi simplu nu i-ar trece prin cap să fie
atît de lipsită de onoare. Niciodată nu-ţi va dezvălui secretele de serviciu în
faţa prietenilor şi nu te va face de rîs în faţa şefului. Probabil că-l va
cuceri şi pe el cu farmecul ei, cu acelaşi surîs cu care ţi-a topit inima cînd
ai văzut-o prima dată. Există unele native influenţate de poziţii negative ale
lui Marte, care pot avea uneori emoţii excesive, sau pot mînca şi bea mai mult
decît ar trebui, dar aceste cazuri sînt extrem de puţine. Chiar dacă o Balanţă
se mai împiedică uneori de propriile talere, mai devreme sau mai tîrziu va
ajunge la acea stare de armonie paradisiacă. Vor exista momente cînd te vei
întreba dacă e înger sau diavol, dar de cele mai multe ori, îngerii vor "lupta"
în tabăra ei.
Probabil că nu vei avea a te plînge de lipsă de demonstraţii fizice ale iubirii
ei pentru tine, pentru că e sentimentală ca dantela veche, dar şi extrem de
afectuoasă. Deşi gîngurelile şi alintările ei sînt sincere, acele priviri dulci,
atingeri tandre, îmbrăţişări calde şi sărutări frecvente joacă şi rolul de
camuflaj pentru agresivitatea ei masculină ascunsă .
Locuinţa voastră s-ar putea să arate ca o reclamă pentru mobilă sau covoare.
Culorile se vor asorta, iar mobila va fi de bun gust. Tablourile vor fi drepte
pe pereţi, iar mesele vor fi de obicei servite la timp. în cazul celor mai multe
venusiene poţi să te aştepţi şi la şerveţele de damasc, tacîmuri argintate,
flroi pe masă, porţelan, lumînări, vin, muzică lentă şi un meniu echilibrat.
Dacă mai pui la socoteală şi mintea ei ascuţită şi spiritul sclipitor, ce poţi
să mai ceri? Pentru ea, "ocupaţia" de femeie este o carieră pe viaţă şi e
imposibil să nu atingă perfecţiunea la un moment dat. Latura ei masculină te va
deranja rareori, cu condiţia să nu fii unul dintre acei bărbaţi imposibili care
se cred Henric al VIII-lea şi au pretenţia ca femeile din viaţa lor să se
comporte ca nişte consoarte supuse, îngrozite să nu-şi piardă capul dacă spun şi
altceva în afară de "da" şi "nu". Consoarta ta din Balanţă va spune cu siguranţă
mai mult decît atît! Ei îi place să vorbească. Dar e şi un ascultător care te
flatează cu atenţia acordată cînd simţi nevoia să spui ce ai pe suflet. Această
femeie este şi dură şi moale în acelaşi timp şi nu orice femeie e capabilă de o
asemenea performanţă în echilibristică.
Comportamentul ei dulce şi talentul de a-ţi netezi cu blîndeţe fruntea
încruntată te poate face să crezi că e slabă şi neajutorată sau că va fi
panicată şi feminină cînd se va ivi o criză. Te înşeli amarnic. Acea adorată
creatură mică şi delicată e nouă zeci la sută făcută din oţel curat. Nu e cazul
să rămîi legat la ochi o viaţă doar pentru că nu ai văzut ce zace în ea atunci,
la început, cînd plănuia cu şiretenie să te prindă în mreje în timpul acelor
partide de şah pe care te tot lăsa să le cîştigi. Deschide bine ochii la
următoarea urgenţă familială şi vezi cine menţine, de fapt, totul şi pe toţi pe
linia de plutire.  Adevărul acesta nu trebuie să te facă să te simţi mai puţin
bărbat. Nimeni altcineva nu va şti cîtă nevoie ai de ajutorul ei la cîrmă cînd
lucrurile devin furtunoase. Ea nu se va lăuda niciodată cu asta. Fii
recunoscător că ai pe cine te baza. Şi-apoi, arată tare bine în blugii ăia pe
care-i poartă la cumpărături sau la picnic. E ceva normal ca femeile să poarte
pantaloni, atîta timp cît au destulă minte încît să poarte mătase la petreceri
şi dantelă în pat. Ea aşa face. Una dintre cele mai valoroase calităţi ale ei
este capacitatea de a-şi ascunde inteligenţa ascuţită sub o feminitate fără cusur.
Copiii vor fi iubiţi şi îngrijiţi cu tandreţe de o mamă Balanţă, dar, ca să fim
sinceri, se vor situa pe locul doi, la destul de mare distanţă de tine,
ocupantul incontestabil al primului loc în viaţa ei. Ei vor primi o porţie mare
din inima ei, dar nu le va permite niciodată să se atingă de acel colţ pe care
ţi l-a dăruit ţie înainte ca ei să apară. Dacă joaca lor îţi deranjează odihna,
poate fi foarte severă, iar dacă nu te vor asculta, ea se va înfuria mai rău
decît atunci cînd n-o ascultă pe ea. Cei mici vor fi drăgălaşi şi curaţi în
copilărie şi vor deveni adulţi politicoşi şi ordonţai, cu condiţia să nu-i
răsfeţi tu, caz în care ea nu va interveni, căci tu eşti domnul şi stăpînul
castelului. Copiii nu vor fi nicodată neglijaţi sau ignoraţi, dar adevărul
adevărat este că motivul pentru care a vrut să devină mamă a fost ca să-ţi poată
oferi astfel şi mai multă fericire. Nu le va permite niciodată să fie
nerespectuoşi cu tine. Totuşi, dacă devii cam prea despotic, le va oferi un umăr
moale pe care să plangă şi chiar le va strecura în buzunar o ciocolată fără
ştirea ta, atunci când vei pune piciorul în prag cu prea multă severitate.
E adevărat că s-ar putea să ciugulească dulciuri cam prea des şi să se îngraşe.
E posibil chiar să stea prea mult prin oraş, la dans, sau să bea un păhărel în
plus. Vor fi momente când va fi cam prea autoritară şi altele când te va scoate
din minţi cu vorbăria. Dar toate acestea se vor întâmpla numai când talerele
balanţei ei emoţionale vor fi temporar dezechilibrate. întotdeauna vor reveni la
stadiul de echilibru perfect o dată depăşit momentul dificil, mai ales dacă îi
oferi afecţiunea şi înţelegerea necesară ca armonia să revină în sufletul ei.
Care altă femeie mai poate arăta ca o prinţesă când o duci la bal şi imediat
după aceea să-şi lege şireturile la bocanci, să-şi tragă fermoarul la pufoaică
şi să te ajute să tai buşteni pentru şemineu? Balanţa are suficientă feminitate
pentru primul caz şi destulă putere pentru al doilea.

SCORPION

Cum să recunoşti un nativ din Scorpion

Orice enciclopedie descrie scorpionul ca fiind o arahnidă nocturnă, care îşi
atacă şi paralizează prada cu o otravă injectată în ea de coada lui lungă,
curbată, folosită atât pentru autoapărare, cât şi pentru distrugere. înţepătura
lui e uneori fatală.
Oamenii se trag deseori înapoi când aud că cineva e născut în noiembrie,
murmurând: "Ah, eşti Scorpion!", fie cu teamă în glas, fie cu admiraţie şi
respect. Uneori mai scot şi câte un chicotit, legat, evident, de legendara
senzualitate a Scorpionului. Nativii sunt sătui de aceste reacţii la zodia lor
şi cine-i poate condamna? Dar ei sunt lipsiţi de scrupule şi periculoşi, nu?
Greşit! Asta depinde de multe lucruri. în primul rând, ar trebui să înveţi cum
să-i recunoşti pe nativi. Scorpionului îi place să circule incognito. Datorită
puterii lui de autocontrol, de obicei reuşeşte, dar există câteva modalităţi
care te vor ajuta să-i penetrezi deghizarea.
Uită-te la ochi. Fie ei albaştri, verzi, căprui sau negri, te vor străpunge cu
intensitatea lor hipnotică. Majoritatea oamenilor devin agitaţi şi stânjeniţi
sub privirea fixă a Scorpionului. Va trebui să rupi vraja şi să-ţi muţi
privirea, căci nu vei câştiga niciodată confruntarea de priviri cu un Scorpion.
Aceasta e o modalitate infailibilă de a identifica un plutonian. Ochii nativului
îţi străpung fiinţa până în adâncuri, pătrunzându-ţi în suflet.
După asta, ascultă-l cum vorbeşte. Tonul poate fi moale precum catifeaua,
răguşit sau usturător de tăios, vorbirea măsurată şi lentă sau ritmată şi
repezită, dar vorbele lui nu vor avea niciodată drept scop crearea unei imagini
false a propriei persoane. Scorpionul ştie exact cine e şi cine nu e şi nimic
din ce gândesc alţii despre el nu va schimba asta. Nici insultele, nici
complimentele nu au absolut nici un efect asupra lui. Nu are nevoie să-i spună
alţii care-i sânt viciile şi virtuţile. În cel mai bun caz, va fi de acord,
calm, cu evaluarea ta, în cel mai rău caz te va suspecta de motive ascunse.
Dacă ai să dai vreodată peste un Scorpion palavragiu, cu privire alunecoasă,
consideră-l o excepţie astrologică extrem de rară, căci puţini nativi sunt agitaţi.
Majoritatea plutonienilor au un fizic plin de forţă. Trăsăturile sunt marcat
greoaie sau ascuţite şi bine cizelate, iar nasul e destul de proeminent, uneori
chiar ca un cioc de pasăre. La nativii tipici, pielea e foarte palidă, aproape
translucidă, iar sprâncenele sunt groase şi unite deasupra nasului. Dar ceea ce
îi dă de gol est vitalitatea electrică pe care o degajă prin simpla lor
prezenţă. Oricât ar încerca ei să treacă neobservaţi, o asemenea forţă vitală nu
poate fi ascunsă complet. Bărbaţii vor avea braţe şi picioare păroase, iar părul
acesta va avea deseori tente roşiatice. Majoritatea nativilor au ochii şi părul
închise la culoare, dar să nu trecem cu vederea tipul blond, glacial, perfect
exemplificat de Grace Kelly. Glacial la suprafaţă, am vrut să spun. Calmul şi
stăpânirea de sine de suprafaţă ale plutonienilor sunt create şi menţinute cu
grijă pentru a ascunde natura lor clocotitoare.
Au un autocontrol de invidiat. Indiferent de furtunile emoţionale stârnite în
ei, rareori le vei vedea reflectate pe chipul îngheţat, imobil al Scorpionilor.
Aceşti oameni afişează în mod conştient o figură inexpresivă şi sunt mândri de
asta. Ei ordonă trăsăturilor feţei să rămână neclintite şi acestea se supun.
(Nici n-ar îndrăzni să n-o facă.) Rareori vei vedea un Scorpion dându-se de gol
roşind sau încruntându-se. Zâmbetele sunt rare dar sincere. Trupul Scorpionului
se supune aceloraşi ordine ca şi faţa. N-ai să-i vezi sărind în sus, tresărind
sau manifestând ticuri nervoase. Reacţiile sunt păstrate la minim, pentru că
arta Scorpionului constă în neîncetata testare a motivaţiilor şi firii tale, în
timp ce el rămâne impenetrabil. E un adevărat expert.
E important să ţii minte că există un tip de Scorpion care se mişcă şi vorbeşte
destul de repede şi pare a avea un comportament deschis, prietenos. Uită-te
adânc în ochii lui şi gândeşte-te bine la câteva din faptele lui anterioare, la
adevăratul lui comportament. De fapt, toată pălăvrăgeala aceea veselă e doar un
joc pentru el. În interior, e la fel de dur şi hotărât ca şi ceilalţi
plutonieni. Poate e chiar mai periculos, pentru că deghizarea lui e mai bună şi
te păcăleşte mai uşor. Trebuie să fii mereu în gardă când eşti pe lângă un
Scorpion. Nu vreau să spun că sunt răi, ci doar că nu sunt nici blânzi, nici
naivi. Unii nativi, dându-şi seama că ochii îi dau cel mai adesea de gol, poartă
ochelari mai tot timpul, chiar şi noaptea.
Spune-i unui Scorpion că are un mare talent care într-o zi va fi recunoscut de
întreaga lume şi îţi va răspunde firesc, liniştit: "da, ştiu". Roagă-l să-ţi
facă un serviciu şi răspunsul va fi la fel de simplu: "Da, sigur", sau "Nu, nu pot".
Dacă eşti o fiinţă sensibilă, nu-i cere părerea sau sfatul. Îţi va spune
adevărul adevărat, oricât de brutal ar fi el. Tu l-ai întrebat! Scorpionul nu va
face complimente gratuite ca să crească în ochii cuiva sau ca să câştige un
aliat. Nu e de demnitatea lui să flateze. Când îţi spune ceva drăguţ, apreciază
acele vorbe ca pe o comoară. Poţi fi sigur că sunt sincere. Dacă îţi spune că ai
voce, lasă baltă cântatul în baie şi pune mâna pe microfon. Dacă spune că ai o
voce grozavă, poţi să te duci liniştit să dai o probă la Metropolitan. S-ar
putea chiar să-ţi înlăture din drum câţiva munţi fără nici un strop de efort, ca
să te ajute. Să nu crezi toate poveştile pe care le auzi despre egoismul
Scorpionului. Mai bine ascultă ce povestesc cei care au beneficiat de sfaturile
lui înţelepte şi de generozitatea lui. E de la sine înţeles că acest nativ
atrage în jurul lui atât admiratori loiali şi devotaţi cât şi inamici invidioşi
şi plini de ură. Dar chiar şi aceştia din urmă îl respectă împotriva voinţei lor
şi vei observa că evită să-l provoace pe faţă. Exemplele celor puţini care au
încercat sunt dureros de vii în amintirea tuturor celor care tind să uite că
precauţia e obligatorie când lansezi un atac împotriva Scorpionului. Nu uita!
Planeta lui, Pluto, guvernează şi energia nucleară!
Totuşi, aceşti oameni au o drăgălăşenie care-ţi rămâne în minte şi deseori
manifestă o compasiune blândă faţă de cei bolnavi sau disperaţi. Planeta care-l
influenţează îi oferă acestui personaj mai multe căi de urmat. Poate imita
scorpionul nocturn, care îi înţeapă pe alţii şi chiar pe sine însuşi, chiar dacă
asta îl ucide, doar de dragul plăcerii de a înţepa, sau poate imita vulturul
care-l simbolizează şi care se ridică deasupra limitelor sale şi îşi foloseşte
forţa cu înţelepciune şi cu simţul dreptăţii. Mari generali, preşedinţi şi
savanţi sunt astfel de vulturi. Această zodie a dat mai mulţi preşedinţi ai
Statelor Unite decât oricare alta.
Cât despre scorpionii nocturni, probabil că ai simţit şi tu înţepătura câtorva.
Astrologia antică îi numea şerpi. Nu e greu de ghicit cărei categorii îi aparţin
Scorpionii pe care-i întâlneşti. Există însă şi câţiva care se situează undeva
între arahnida nocturnă şi vultur. Aceştia sunt şopârlele cenuşii. La ei
sacrificiul de sine se transformă în îngrijorare nevrotică pentru propria
persoană, iar talentele paranormale se transformă într-o teamă permanentă de
pericole obscure, care pândesc din umbră şi pot lovi în orice clipă. Curajul
plin de forţă se distorsionează şi, în loc de răzbunarea nemiloasă a
scorpionului sau de nobleţea vulturului care se ridică deasupra acestor
sentimente negative, la şopârle apare o meschinărie josnică ce le face să se
retragă în hăţişul urilor lor mărunte la cea mai mică ofensă. Ei speră că
destinul le va pedepsi inamicii, cărora le doresc moartea aproape fără să-şi dea
seama de acest lucru, dar refuză să acţioneze direct pentru a se răzbuna.
Şopârlele cenuşii nu reuşesc să ia putere de la Pluto, putere care i-ar ridica
deasupra circumstanţelor nefericite în care se găsesc. Chiar şi atunci când sunt
prinşi în încleştarea nemiloasă a tragediei, această uluitoare forţă interioară
poate oferi Scorpionilor şansa unui nou început în lumina soarelui. Dar
şopârlele caută umbrele întunecate şi zac în somnolenţă, risipind jalnic
darurile zodiei lor. Însă un Scorpion nu se scufundă niciodată atât de adânc în
mlaştina deprimării încât să piardă complet puterea lui Pluto. Niciodată nu e
prea târziu pentru o şopârlă să se transforme în vultur. Această vrajă specială
aparţine exclusiv celor născuţi în semnul Scorpionului. Tot ce au de făcut e să
apeleze la ea.
Vulturii tipici nu cunosc frica. Chiar şi femeia sau bărbatul obişnuit din acest
semn vor înfrunta cu vitejie orice, de la durerea fizică şi sărăcie până la
ridicol şi eşec, cu un fel de mândru dispreţ şi convingerea interioară că pot
depăşi orice lovitură a sorţii.
Scorpionul este extrem de loial prietenilor. Unii dintre ei chiar sunt în stare
să-şi dea viaţa (în luptă sau într-o situaţie de criză) pentru a-şi salva
prietenii, rudele sau persoanele iubite. Soldatul din Scorpion sare instinctiv
să-şi tragă camaradul rănit la adăpost, înfruntând gloanţele inamicului.
Pompierul din această zodie moare ca să salveze copilul din clădirea în flăcări.
Uneori pare că aceşti oameni caută în mod inconştient dar voit violenţa,
pericolul, pentru a-şi pune la încercare forţa interioară.
Scorpionul nu uită niciodată că a primit un dar sau că cineva a fost bun cu el
şi acea persoană va fi răsplătită din plin. Pe de altă parte, nu uită nici o
rană sau o ofensă, dar poate reacţiona în mai multe feluri. Vulturul îşi va
zdrobi inamicul, ca acesta să înveţe să nu-l mai rănească niciodată, va câştiga
lupta şi-l va lăsa pe învins să plece în drumul lui. Mortalul scorpion nocturn
va înţepa mai întâi, apoi va planifica distrugerea duşmanului, apoi va înţepa
din nou. El nu se mulţumeşte doar să plătească poliţele ca să fie chit cu
inamicul. El trebuie să-l distrugă complet, sau măcar să-l doboare. Arahnida
tipică  va sta treaz nopţile, plănuind cum să se răzbune. Dacă un vecin îi
zgârie dinadins aripa maşinii, a doua zi el îi va zgâria ambele aripi ale
maşinii vecinului şi poate va trece cu cauciucurile şi peste gardul viu,
îngrijit, al acestuia – numai aşa… ca dobândă la poliţă. Aceşti nativi rareori
se mulţumesc să plătească măsură pentru măsură inamicilor, ca să le arate că ce
ţie nu-ţi place altuia nu face. Ei plătesc dublu, triplu, cu vârf şi îndesat!
însă la şopârlele cenuşii, răzbunarea plutoniană se manifestă printr-o ură
înăbuşită ani la rând, ceea ce duce în final la o profundă depresie sau chiar la
o boală fizică. Ferocele resentiment scorpionesc răsucit spre interior şi
niciodată exprimat ajunge să-l otrăvească la fel de sigur cum propria înţepătură
ucide vietatea după care au fost numiţi aceşti nativi. Atunci când acest
sentiment e manifestat, exprimat, poate provoca vinovăţie, pentru că, în adâncul
inimii lor acestor oameni le e ruşine să facă rău celor neajutoraţi. De aceea,
acest sentiment ar trebui pur şi simplu depăşit. Nativii trebuie să înveţe să
treacă mai departe fără a mai privi vreodată înapoi.
Tabloul sănătăţii Scorpionului îi oglindeşte perfect firea. El poate să-şi
distrugă trupul cu excese, melancolie sau prea multă muncă, dar îl şi poate
reface prin simpla putere a voinţei. Această forţă plutoniană îl poate ajuta
să-şi revină chiar şi dintr-o boală foarte gravă. Nativul e rareori bolnav, dar
când se întâmplă e de obicei ceva grav. Cele mai bune medicamente sunt o lungă
perioadă de odihnă şi o schimbare de atitudine, prin care să alunge din suflet
resentimentele şi să primească în loc o acceptare senină a stării de lucruri.
Sunt pacienţi foarte dificil căci desigur că ştiu mai multe decât toţi doctorii
şi asistentele. Principalele lor zone sensibile la microorganisme şi accidente
sunt organele reproducătoare, nasul, gâtul, inima, coloana vertebrală, spatele,
sistemul circulator, picioarele şi gleznele. Varicele şi accidentele pe terenul
de sport sunt ceva obişnuit la ei. Ar trebui să evite focul, explozibilii,
vaporii toxici şi radiaţiile. Cu toate acestea, vei descoperi o mulţime dintre
ei în ocupaţii unde flirtează cu pericolul şi intră în contact exact cu aceste
lucruri. Uneori suferă de sângerări nazale cronice sau din diverse motive suferă
operaţii la nas.
Scorpionul e profund interesat de religie, extraordinar de curios în legătură cu
toate fazele vieţii şi morţii, foarte pasionat de sex şi irezistibil atras de
dorinţa de a se schimba în bine. Tot el e eroic, dedicat legăturilor de familie
şi amoroase. În plus, se simte dator să protejeze cu blândeţe copiii şi
sufletele mai slabe. Poate fi sfânt sau diavol. Poate experimenta cele mai negre
mistere ale Iadului sau poate tuna şi fulgera împotriva păcatului şi decadenţei.
Fie că vorbeşte de la amvon, într-o întrunire de afaceri sau pe scenă, atracţia
lui hipnotică va prinde în mreje publicul, transfigurându-l. De fapt, e o
chestie destul de înfricoşătoare! Chiar şi atunci când Scorpionul a permis
temporar furiei, melancoliei sau alcoolului să-l târască în şanţ, poţi să pui
rămăşag pe exemplarul tău din "Infernul" lui Dante că ceilalţi vagabonzi vor
face cărare când va trece el!
E feroce de posesiv când vine vorba de lucruri pe care le consideră ca fiind
proprietatea lui. Îşi doreşte succesul, dar ambiţia lui nu e niciodată
ostentativă. Aşteaptă liniştit momentul când va face mişcarea de mat, iar între
timp îşi face treaba, ştiind sigur că e perfect pentru o poziţie superioară.
Preia controlul încet dar sigur şi poate face cam tot ce vrea, cu condiţia să
vrea cu adevărat. Puterea întunecată, magică, misterioasă lui Pluto poate
transforma dorinţa în realitate cu meticulozitate rece şi concentrată.
Deşi o dorinţă morbidă de a cunoaşte adâncurile depravării şi decăderii umane
poate da naştere unei şopârle cenuşii care se lăfăie într-o lume a drogurilor şi
cruzimii, el poate inversa procesul trecând la medicină, unde tratamentele
drastice, purtând aceleaşi simboluri ca drogurile, îl fascinează pur şi simplu.
Deşi mulţi dintre chirurgii sadici sunt Scorpioni, e la fel de adevărat că mulţi
dintre cei mai buni medici ai lumii sunt inspiraţi tot de Pluto să vindece atât
mintea cât şi trupul, diagnosticând şi tratând pe baza unor misterioase
cunoştinţe. Scorpionul s-a născut cunoscând tainele vieţii şi morţii şi cu
capacitatea de a ale cuceri pe amândouă dacă doreşte. Dar, după cum spun vechii
astrologi, pentru asta "trebuie să ştie că ştie". Misterele străvechi fascinează
mintea lui sclipitoare.
Unul dintre cele mai ciudate lucruri din astrologie este faptul că, în anul
dinaintea sau de după naşterea unui Scorpion, în familia respectivă moare
cineva. Iar când moare un Scorpion, în familia lui va avea loc o naştere în anul
dinainte sau în cel de după. Asta se întâmplă în cel puţin 95 la sută din
cazuri. Simbolul lui Pluto e pasărea Phoenix, care se înalţă triumfătoare din
propria cenuşă, iar Scorpionul simbolizează reînvierea.

Bărbatul din zodia Scorpionului

Dacă eşti îndrăgostită de un bărbat din Scorpion şi cuvântul "pasiune" te
înspăimântă, pune-ţi pantofii de sport şi rupe-o la fugă ca şi cum te-ar urmări
King Kong.
Nu vorbesc doar de pasiunea romantică, deşi aceasta e în capul listei. Mă refer
şi la pasiunea intensă manifestată când e vorba de politică, muncă, prietenie,
religie, mâncare, rude, copii, haine, viaţă, moarte şi orice alt subiect îţi
vine în minte. Un astfel de bărbat nu e tocmai ce-i trebuie sufletului tău dacă
îţi repugnă excesele emoţionale. Ia-o la fugă!
Dacă l-ai cunoscut recent pe plutonian ai să spui că am luat-o razna. Doar e
atât de calm şi echilibrat! Cum ar putea cineva care are în mod evident atât de
mult autocontrol să fie pasional, şi încă periculos de mult? Simplu. Pentru că
acea suprafaţă calmă e doar o cacialma. Înăuntru, pasiunile lui ard la fel de
incandescent ca soba pe care ai pus mâna şi te-ai fript când aveai trei sau
patru ani şi întindeai mânuţele după lucruri interzise. Şi acest bărbat s-ar
putea să-ţi fie interzis. Sub comportamentul lui înşelător, controlat, el e
încins la roşu. Nu pune mâna! Ştii foarte bine cât durează să se vindece o
arsură. După această experienţă, s-ar putea să te usture inima luni în şir,
poate chiar ani, şi trusele de prim ajutor nu-ţi vor folosi la nimic. Asigură-te
mai întâi că ştii încotro te îndrepţi şi cu cine.
Dacă zodia ta îţi dă o fire imună la foc, din azbest, atunci dă-i bătaie şi
joacă-te cu dinamita. S-ar putea să fii în stare să ţii flăcările sub control şi
să te alegi cu un foc la care să-ţi încălzeşti inima tot restul vieţii. Poate şi
tu ai aceeaşi pasiune în tine. În acest caz, se pune doar problema intensităţii
căldurii. Dacă  flacăra din tine are termostat, ca să o poţi închide când a lui
e la maxim, totul e în regulă. Să zicem că aşa stau lucrurile. Fetele care sunt
în pericol trebuie să fi fugit deja la mare distanţă. Într-o zi îmi vor mulţumi,
după ce se vor căsători cu un bărbat cumsecade din Balanţă sau Rac.
Cât despre voi, femeile care s-au analizat şi se consideră în siguranţă într-o
relaţie cu un plutonian, hai să vedem ce se ascunde în spatele privirii
străpungătoare, hipnotice a Scorpionului. Putem fi aproape siguri că ţi-a făcut
deja o impresie. Fie te-a făcut să crezi că e copilăros şi drăgălaş, fie că e
răutăcios şi pasional. Problema e că nu e nici una, nici alta. Sau, mai bine
zis, e amândouă.
S-o luăm de la capăt. Într-un cuvânt, acest bărbat e invincibil. Imediat sub
rezerva lui îngheţată se află un cazan uriaş cu aburi fierbinţi, care
bolboroseşte şi şuieră permanent. Dacă ai noroc, el va reuşi să ţină bine
capacul pe acel cazan toată viaţa, dar o jignire profundă poată să-l azvârle cât
colo, într-o explozie strălucitoare. E oarecum fascinant de urmărit, dacă nu
eşti în calea furiei lui distrugătoare. Dă-te deoparte dacă simţi că e pe cale
să se dezlănţuie şi nu face nimic ca să o provoci tu însăţi.
Te va năuci cu trăsăturile lui îngemănate: pasiunea şi raţiunea. E maestru în
amândouă: intelectul şi emoţiile îl conduc în egală măsură. Scorpionul e mai
mult decât inteligent. Dacă e un specimen foarte evoluat e şi profund filosofic,
preocupat de misterele existenţei şi se va apropia foarte mult de aflarea
răspunsurilor.
Există exemplare care pot duce vieţi spartane, în camere nemobilate,
refuzându-şi orice confort din motive obscure, estetice, dar adevărata natură a
semnului e senzuală. În mod normal, Scorpionul se înconjoară cu lux. Va înclina
spre excese în alimentaţie, droguri, alcool şi, mai mult ca sigur, dragoste.
Idilele nu l-au speriat niciodată, nu l-au uimit şi nici nu l-au luat prin
surprindere. Amorul l-a preocupat încă de când a învăţat să meargă pe bicicletă.
Desigur, e posibil să fi cunoscut un nativ care arată atât de inocent, are atâta
farmec tineresc dezarmant şi căruia îi lipsesc manierismele seducătoare
evidente, încât te-a convins că chestia cu pasiunea scorpionească e mult
exagerată. S-ar putea chiar să aibă pistrui şi un sertar plin cu insigne de
cercetaş, primite pentru bună purtare. Dar ia întreab-o pe soţia lui dacă soţul
ei e plin de pasiune. Poate că va reuşi să-şi adune suficientă demnitate ca
să-ţi răspundă: "Nu e treaba ta!", dar îşi va aminti cu siguranţă multe zile
umplute cu tiradele lui înflăcărate pe tema poluării, dresării câinelui, a
drogurilor, a părului lung, a metodelor contraceptive şi multe nopţi de… mă
rog, şi multe nopţi. Acest lucru va fi valabil chiar dacă soţul ei arată ca
Huckleberry Finn şi nu aduce nici pe departe cu King Kong.
Aceşti bărbaţi au un temperament exploziv, care poate provoca răni atât de
adânci încât să nu se mai vindece toată viaţa. Când Scorpionul îşi azvârle coada
mortală, înţepătura doare îngrozitor. Nu numai că îi place să câştige, dar el
trebuie să câştige. Ceva în el moare când pierde, chiar şi în lucruri mărunte şi
totuşi, ciudat, dar acest bărbat crede şi practică fair-play-ul. Ca şi în cazul
celorlalte emoţii, dezamăgirea nu se vede niciodată pe acele trăsături
împietrite, iar reacţiile lui sunt controlate cu severitate, inclusiv în
domeniul legăturilor amoroase. Dacă are un motiv solid să evite relaţia, va arde
pe dinăuntru, dar va proiecta o imagine de un calm glacial. De asemenea, e
capabil şi să tortureze cu cruzime o fată înainte să se decidă să o înşface de
păr şi să o târască în vizuina lui din junglă. Bineînţeles, există şi plutonieni
care vor face o cerere în căsătorie cu tandreţe, lăsându-se în genunchi. Aceştia
se vor purta foarte corect şi civilizat, chiar şi fără să fie supravegheaţi, dar
nu te lăsa înşelată.         E vorba doar de dorinţa tipică a nativului de a-şi
păstra demnitatea cu orice preţ. Reputaţia ta trebuie să fie impecabilă. Nu va
accepta ridicolul sau vulgaritatea, în ciuda naturii lui erotice.
Bărbaţii din Scorpion pot avea fie o atitudine oripilată, de predicatori, faţă
de păcat, ceea ce îi face să poată deveni lideri religioşi aproape fanatici, fie
curiozitatea îi împinge să pătrunde în fiecare colţişor întunecat al misterului
firii umane. Uneori, aceste două atitudini se combină, având ca rezultat
ipocrizia, sau auto-amăgirea.
Fiecare nativ este o lege în sine şi nu îi pasă deloc ce gândesc alţii despre
el. I-ar plăcea să fie respectat ca fiind un cetăţean de bază, un stâlp al
societăţii, dar dacă asta stă în calea vreuneia dintre ideile sau scopurile lui,
atunci puţin îi pasă de acest statut, iar bârfitorii n-au decât să se ducă acolo
unde domneşte zeul Pluto. Nici una dintre deciziile lui majore nu e influenţată
de opiniile prietenilor, rudelor, vecinilor sau duşmanilor. Îmi pare rău să-ţi
dau vestea asta, dar nici măcar tu nu ai nici o influenţă. N-o lua încă la fugă.
O asemenea superbă mulţumire de sine şi siguranţă a scopului poate crea un
spirit liber foarte atrăgător, care nu-şi bate mereu capul cu ce spune lumea.
Sunt sinceritatea, curajul şi integritatea chiar de aruncat pe fereastră? Poate
că în lumea contemporană şi-au pierdut puţin din lustru, dar curăţă-le puţin de
praf şi orice expert ţi le va evalua ca fiind adevărate şi curate.
E o experienţă de neuitat să vezi un Scorpion operând sub norul negru al
adversităţilor. În timp ce alţii se dau cu capul de pereţi, se jeluiesc,
bombăne, el înfloreşte în plină forţă, scoţându-şi la iveală tot curajul lui
proverbial. Rareori îşi permite să se lase luat de valul invidiei sau
autocompătimirii şi nici nu crede că viaţa îi datorează ceva. Îţi dai seama cît
timp ar pierde cu toate astea? În loc să se bosumfle, rănit, sau să se înfurie
cînd îl lovesc necazurile, el le înfruntă cu capul sus. Le înfrînge? Desigur!
Doar asta a fost născut să facă!
Există un lucru puţin cam înspăimîntător, care s-ar putea să-ţi ceară să dai
dovadă de ceva curaj. Scorpionii adoră misterele şi nu poate să dea peste unul
fără să îl rezolve în detaliu. Din moment ce misterul eternului feminin e cea
mai puternică ofensivă şi defensivă a oricărei fete, să fii dezgolită de acest
mister te poate face să te simţi cam vulnerabilă. Nu vei mai avea nici un secret
cînd va începe să-ţi sondeze mintea cu ochii aceia arzători şi întrebările
pătrunzătoare.
Are standarde înalte şi nu-şi va alege cu uşurinţă prietenii. Vor trebui să se
ridice la înălţimea standardelor lui. Vorbim aici despre un gen rar şi minunat
de bărbat, care e în stare să stea la o bere cu alţi bărbaţi şi să glumească
fără perdea, ca un elisabetan autentic, după care scoate la iveală acea latură
profundă, misterioasă, a firii lui şi se transformă într-un amant tandru şi
blînd. Ce altceva mai vrei de la un bărbat? Supunere şi toleranţă? Detaşare şi
precauţie? Nu e cinstit! Doar ştiai de la început că aceste calităţi îi cam
lipsesc!
Uneori poate fi crud, din motivele lui, imposibil de ghicit şi s-ar putea chiar
să dea dovadă de un umor sadic, atunci cînd te descrie prietenilor lui ca fiind
grasă, bondoacă, scorpie sau obtuză. Din punctul lui de vedere e o glumă intimă,
între voi doi. Zîmbeşte, chiar dacă-ţi vine să mori! Doar ai fost prevenită că
Scorpionul se simte obligat să-şi ascundă motivele, iar această tendinţă nu e
deloc diluată de iubire. Ba, chiar s-ar putea să fie intensificată! Doar n-o
să-şi expună adevăratele sentimente în faţa întregii lumi, ca un şcolar
vulnerabil, îndrăgostit lulea… Mai tîrziu, cînd veţi fi singuri, îţi va spune
ce gîndeşte cu adevărat.
Căsătoria îţi va aduce o oarecare siguranţă, dar dacă îţi face cîteva figuri
plutoniene înainte de cununie s-ar putea să te doară şi nici n-o să ţi se pară
amuzant. Totuşi, nici să nu-ţi treacă prin cap să-i spui că jocul lui aspru,
autosuficient, de-a cine-are-nevoie-de-tine? te face           să-ţi vină să te
arunci de la etaj. Bărbatul acestei zodii îţi va spune pur şi simplu că n-ai
decît să sari. Poate că o să-ţi ia ceva timp să te adaptezi personalităţii lui,
dar în final te vei căli. Dacă eşti prea moale, vei fi tot timpul rănită alături
de un Scorpion. Nu-l întreba niciodată ce crede despre o rochie sau o tunsoare
nouă, dacă nu eşti pregătită să fii înţepată cu acul adevărului brutal. Cel
puţin eşti sigură că afirmaţiile lui pozitive sînt oneste şi nu vopsite cu lacul
flatării nesincere. Mai bine să auzi din cînd în cînd cîte un "Arăţi îngrozitor"
sănătos, ca apoi să fii răsplătită cu cîte un "Eşti foarte frumoasă, să ştii",
decît să înghiţi într-una remarci vagi precum "Da, dragă, e foarte drăguţă,
dulceaţă. Îhî, e perfect, iepuraş" de la alţi bărbaţi. Nu crezi? Eu aşa zic. Dar
tu eşti cea care trebuie să se obişnuiască cu asta.
Cînd e vorba de gelozie, ai face bine să păşeşti cu mare grijă pe teritoriul
ăsta. Bărbatul tău poate erupe ca muntele vezuviu într-o zi proastă dacă se
întîmplă să clipeşti accidental dintr-un ochi prin preajma unui bărbat fiindcă
ţi-a intrat ceva în ochi, iar dacă îi dai vreodată un motiv real să fie
suspicios, eşti o femeie foarte curajoasă. În schimb, pune bine deoparte propria
ta geozie şi uită de ea. Nu ai să-l impreisonezi nicicum dacă-l scalzi în
lacrimi pline de reproş sau incriminări furioase. Indiferent cum s-ar purta,
spune-ţi în sinea ta: "Mă iubeşte şi nu va arunca niciodată dragostea adevărată
pentru promiscuitatea fizică. E loial legăturilor profunde, iar cu acele fete nu
face decît să-şi practice arta hipnozei". Spune-ţi asta dimineaţa, la prînz şi
seara. Mai ales seara, căci femeile îl vor găsi irezistibil, dar nu uita că,
dacă cineva e destul de puternic încît să reziste acestor tentaţii continue şi
fluviului de flatări acela e bărbatul din Scorpion. Nu-i aşa că te simţi mai bine?
Probabil că Scorpionul tău va fi un tată sever. Celor mici nu li se va ierta
nici cea mai mică urmă de comportament frivol sau de lene. Îi va învăţa să
respecte proprietatea altora, dar şi să se respecte pe ei înşişi. Copiii nu prea
vor avea ocazia să îşi formeze un sistem fals de valori. Deşi îi va iubi cu
aceaşi pasiune pe care o pune în tot ce face, nu va suporta prostiile. Îi va
proteja cînd vor avea nevoie, dar cei mici vor înţelege repede că el aşteaptă de
la ei să stea pe propriile lor picioare. Dacă vor împrumuta bani de la el, e în
stare să le perceapă dobîîndă, dar e pentru binele lor. E posibil ca ei să nu-şi
dea seama de asta pînă după dispariţia lui, dar într-o zi tot vor învăţa lecţia
pe care a vrut să le-o dea. Majoritatea copiilor de Scorpioni îşi urăsc taţii
toată copilăria şi adolescenţa pentru autoritarismul lor strict şi disciplina
severă, dar cînd devin adulţi îşi dau seama ce norocoşi au fost să beneficeze de
îndrumarea lui fermă. Nici un alt tată nu-şi învaţă copiii mai multe despre cum
e viaţa, cu adevărat. Deseori, progeniturile se vor bucura de umorul şi
blîndeţea lui, dar tot nu va fi nici o îndoială cine e şeful. Va rîde şi glumi
cu ei, dîndu-le senzaţia de libertate, dar graniţa va fi clar trasată şi cei mic
vor şti să nu o depăşească. În ciuda resentimentelor faţă de atitudinea lui
aproape militărească, copiii îi vor admira în taină forţa şi vor încerca să-l
imite. Însă în unele cazuri, lucrurile stau exact pe dos. Un copil delicat se
poate simţi intimidat şi ameninţat permanent din cauza puterii Scorpionului şi
va deveni nevrotic şi introvertit, temîndu-se să nu stîrnească nemulţumirea
tatălui. Atunci trebuie să-i aminteşti cu tact şi respect că uneori blîndeţea şi
afecţiunea au rezultate mai bune decît comportamentul lui normal. Un bărbat din
Scorpion nu va permite niciodată unei femei să-i dicteze. Nici într-un milion de
ani. El e bărbatul, iar tu eşti femeia şi dacă ai dubii în privinţa asta, te va
pune la punct în aşa fel încît nu vei mai uita niciodată. Totuşi, un soţ
plutonian căsătorit cu o femeie care-l înţelege cu adevărat va fi tandru,
înţelegător, atent, şi-i va răsplăti loialitatea cu acel gen de dragoste despre
care majoritatea femeilor au auzit numai prin cărţi şi la care visează.
Nu va avea nici un rost să încerci să-i rezişti acestui bărbat o dată ce flacăra
s-a aprins şi el a decis că te vrea. Magnetismul Scorpionului e aproape
tangibil. Dacă eşti puternică şi răbdătoare, flăcările plutonianului nu te vor
răni. Fetele sînt complet depăşite dacă se bagă într-o relaţie cu acest bărbat.
Lui îi trebuie o femeie vitează, care să zboare alături de el fără să se
prăbuşească. ţine-te bine, orinde te-ar duce, dar deschide bine ochii şi vei
vedea orizonturi pe care cei timizi nu le vor zări niciodată.  

Femeia din zodia Scorpionului

Femeia Scorpion are o frumuseţe profundă, misterioasă. E fascinantă, mîndră şi
perfect stăpînă pe sine. dar are un singur regret ascuns: că nu s-a născut bărbat.
Aproape că simt furia nativelor la vederea dezvăluirii de mai sus, căci nu
există femeie plutoniană care să nu se considere femeie pînă în vîrful
unghiilor, iar dacă tu eşti îndrăgostit de o astfel de femeie probabil că nu
înţelegi ce vrea să spună respectiva remarcă. Această fată are cu siguranţă
suficientă strălucire şi este extraordinar de seducătoare. Dar eu n-am spus că
arată ca un băiat şi nici nu am vrut să insinuez că nu se descurcă de minune cu
statutul ei de femeie. Doar că, în subconştientul ei, ar prefera să fie bărbat.
Ar avea mai puţine restricţii şi mai multe oportunităţi. Este singurul secret pe
care-l ascunde şi faţă de sine, aşa că, să-l vadă dat în vileag, nu-i pică deloc
bine.
Din clipa în care fata din Scorpion va putea face diferenţa între botoşeii
albaştri şi cei roz, se va resemna să-i poarte pe cei roz, pentru că e o
adevărată maestră a adaptării perfecte la orice situaţie. Dar rozul nu e
culoarea ei. Adevărata nuanţă a firii ei e maroul închis, sau roşul închis, ca
vinul, care nu sînt tocmai culori feminine. însă e capabilă să te facă să crezi
că sînt. Cunosc un exemplar care se preface extraordinar de bine că e o pisicuţă
fragilă, pufoasă. Toarce cu atîta mulţumire, încît majoritatea bărbaţilor cred
că au de-a face cu o ultra-feminină nativă din Peşti. Cad în capcana ei şi se
trezesc prea tîrziu, mai trişti, dar mai înţelepţi. Nu e o pisicuţă.
Femeile din Scorpion au un dispreţ profund pentru membrele sexului lor care
eşuează în rolurile de iubită, soţie şi mamă. O plutoniană îşi va controla
dorinţa de a domina şi va oferi o interpretare splendidă a feminităţii, cu mult
mai mult rafinament decît femeile dure din Berbec, Leu sau Săgetător. Ea va face
asta la începutul relaţiei. S-ar putea să existe exemple de bărbaţi care au avut
o surpriză neplăcută după ce şi-au scuturat orezul nuntaşilor din păr şi au
îndepărtat păienjenişul iluziilor de pe ochi. Spre deosebire de femeie din
Berbec, de exemplu, Scorpioana îşi va ascunde forţa şi va vrăji un bărbat cu
parfumul greu al privirii ei exotice în timp ce îi permite să-i ofere un foc e
la bricheta lui. asta e mult mai sexi decît să aprindă ea însăşi un chibrit şi
să-i sufle fumul în faţă, iar ea e conştientă de asta. O altă fată s-ar arunca
în braţele tale şi şi-ar striga iubirea de pe acoperişuri. Plutoniana se va
îndrepta spre tine cu mişcări lente, seducătoare, şi îţi va şopti mesajul ei
intim. E uimitor, dar aceste fete pot arăta seducătoare în blugi, tricouri largi
sau adidaşi. Poate că vocea ei răguşită creează imaginea. Cunosc o astfel e
nativă care a purtat o şapcă de baseball tot timpul cît viitorul ei soţ i-a
făcut curte şi a vorbit mai mult despre sport. Dar era la fel de seducătoare ca
Mata Hari şi a pus mîna pe bărbatul dorit, căci acesta a fost hipnotizat.
Nu te aştepta ca ea să cadă pe spate ca reacţie la avansurile tale. Să nu te
aştepţi să bată din gene şi să te adore cu devotament orb. Multe dintre aceste
femei sînt băieţoase şi nici măcar nu au gene foarte lungi. Dealtfel, cu ochii
aceia superbi, misterioşi, care îţi pot citi în suflet, nici nu are nevoie de
accesorii. Şopteşte-i la ureche ceva romantic, care ar topi complet orice altă
fată, şi ea îţi va arunca o privire intensă, străpungătoare, care va vedea
adevăratele tale intenţii. E un adevărat aparat de radiografii, aşa că nu
flirta. Dacă nu eşti serios, nu faci decît să-i iroseşti timpul şi să o insulţi.
Nu te-aş sfătui să insulţi un Scorpion. Nu e sănătos. Dacă nu înţelegi ce vreau
să spun, întreabă pe cineva care înţelege. S-ar putea să auzi unele poveşti care
or să-ţi zbîrlească părul.
Nu trebuie să uiţi că această femeie fatală îşi poate ascunde forţa răzbunătoare
sub un surîs sfios, un comportament blînd şi o voce mai şoptită decît a lui
Marilyn Monroe. E bine să reţii asta, dacă vrei s-o îmlînzeşti, dau să te
protejezi împotriva ei… sau amîndouă. Poţi să fii sigur că furiile Iadului
sînt dulci zîne pe lîngă o femeie din Scorpion care a pierdut controlul asupra
emoţiilor ei plutoniene. Nativa poate fi dominatoare şi tiranică, sarcastică şi
frigidă, pentru ca, în clipa următoare să devină fierbinte ca un cuptor. Poate
urî veninos, ucigător şi poate iubi cu ferocitate, abandonîndu-se total. De un
lucru poţi fi sigur: nu e nicodată  "călduţă", între cele două extreme.
Scorpioana are un dar care îţi poate da fiori pe şira spinării. E o formă
neobişnuită de magie neagră, pe care o poate folosi cu atîta măiestrie încît
poţi jura că e vrăjitorie. Ai prea puţine şanse de scăpare din clipa în care
ochii ei îi întîlnesc pe ai tăi. Datorită celui de-al şaselea simţ, ea poate
recunoaşte deseori un viitor partener de la prima privire şi, nu se ştie cum, va
transfera instantaneu această percepţie spre tine. Reacţiile tale nu pot fi
decît două. Vei fi prins fără scăpare în vraja ei şi dus vei fi, alunecînd
într-o spirală maeţitoare spre capiturlarea necondiţionată, sau te vei speria de
moarte şi-ţi va veni s-o rupi la fugă ţipînd după ajutor. De ce atîta grabă? Mai
stai puţin. S-ar putea să afli ce înseamnă să trăieşti cu adevărat. Ea ştie şi
te va învăţa şi pe tine. Oricum, ar trebui să fii flatat că te consideră demn de
acea privire ciudată. Această femeie nu găseşte nici o scuză unui bărbat slab.
Ea caută ambiţie şi curaj. Vrea un bărbat care să o domine şi să o facă să fie
mîndră de el, fără să-i schimbe personalitatea. Alesul trebuie să fie puternic,
masculin şi mai frumos decît media. Mai are nevoie şi de o mare inteligenţă
pentru a se putea măsura cu propria ei minte sclipitoare şi un interes mai mult
decît trecător în problemele abstracte, filosofice. Aşa că stai liniştit şi
afişeazăă un zîmbet superior. Toţi cunoscuţii vor gndi că eşti deosebit dacă ea
te priveşte insistent. Dacă stai să te gîndeşti, asta îţi poat edeschide noi
orizonturi. Cota ta la bursa  valori va creşte brusc cu cîteva puncte bune.
O dată ce te-ai apropiat de o Scorpioană, poţi fi sigur că eşti un bărbat
deosebit şi neobişnuit. Aşa cum poţi fi sigur şi de faptul că ea te iubeşte cum
n-ai mai fost iubit şi nici na-i să mai fii iubit vreodată. Vei fi cel mai
important lucru din viaţa ei. Dacă e o plutoniană tipică, te va susţine cu
loialitate şi va încerca să te facă fericit cu o intensitate pasională. Dacă
eşti prea greu e mulţumit, îşi va arăta frustrarea prin încercări pasionate de
a-ţi anihila dezinteresul.
Probabil că ţi-a sărit în ochi cuvîntul "pasional". Majoritatea bărbaţilor au
auzit zvonuri interesant despre pasiunea femeilor din Scorpion. E adevărat. Pe
dinăuntru clocoteşte de pasiune, deşi aceasta e ţinută strict sub control şi
ascunsă sub o atitudine glacială faţă e străini şi un calm de suprafaţă care-ţi
aminteşte de catifeaua neagră. Dar bărbaţii sînt, din păcate, prea înclinaţi să
asocieze pasiunea strict cu amorul fizic. Dar definiţia plutoniană a acestui
cuvînt e mult mai cuprinzătoare. Are legătură cu sentimentele ei legate de
absolut tot ce atinge. Ea nu ştie ce înseamnă să fii uşor interesat de ceva. îi
este imposibil să fie detaşată. Rareori poate spune că îi place sau nu-i place o
piesă de teatru, o carte, religia, mobila sau anumiţi oameni. Ori îi repugnă cu
vehemenţă, ori idolatrizează cu pasiune. Dacă ceva nu îi stîrneşte una din
aceste două atitudini, atunci ignoră complet acel lucru, adoptînd o atutudine
glacială. Totuşi, va rămîne neatinsă de furtunile emoţionale, cel puţin dacă e
să nre luăm după exteriorul placid  în care se înfăşoară după fiecare explozie
nucleară minoră sau majoră. După ce s-a calmat şi a adoptat din nou atitudinea
echilibrată, de catifea neagră, s-ar putea să fie greu să-ţi convingi soacra că
fiica ei a spart toate farfuriile şi a făcut bucăţi toate draperiile. Toată
lumea o să creadă că acuzi pe nedrept acea femeie calmă şi controlată de un
temepreament atît de distrugător. Dacă stai să te gîndeşti, calităţile ei sînt
atît de excepţionale încît ar fi trebuit să-ţi dai seama că şi defectele vor fi
pe măsură. După ce-ţi trece cucuiul din creştet, gîndeşte-te la părţile ei bune.
Pentru că e atrasă de investigarea tenebrelor, la început poate părea la fel de
tentantă ca şi fructul oprit, iar expresia profundă, stranie, din ochii ei poate
intesifica această impresie. E adevărat că această femeie se poate uneroi
avetnrua în zone periculoase în eforturile ei de a pătrunde toate misterle
vieţii, mai ales că nu cunoaşte frica. Dar nativa tipică va ieşi din aceste
cotoloane întunecate la fel de puternică şi pură. Dacă permite acestor călătorii
să-i întineze spiritul, Scorpioana se va simţi măcinată de vinovăţie şi angoase,
dar forţa ei interioară o va ajuta să se ridice ca pasărea Phoenix din cenuşa
acestor experimente şi tot va fi superioară aproape tuturor femeilor pe care le
cunoşti.
Scorpioana poate fi păstrătoarea multor secrete întunecate, căci îi place să
audă confesiuni, dar nu va spune nimic despre ea şi nici nu va dezvălui aceste
secrete, nici măcar ţie. Nu încerca să-i smulgi tainele legate de viaţa ei
personală, căci această femeie are o parte numai a ei, intimă, pe care nu o vei
atinge niciodată, o parte a minţii şi sufletului ei, care îi aparţine în
exclusivitate. Nu e mincinoasă, ba chiar de cele mai multe ori e brutal de
sinceră, dar vor exista întotdeauna gînduri şi sentimente pe care nu le va
mărturisi nimănui.
Nativa este incredibil de loială celor puternici şi merituoşi, dar cei slabi nu
vor fi niciodată onoraţi de privirea ei. Demnitatea ei cînd e vorba de relaţii
interumane o poate face să pară distantă şi snoabă. într-un fel, aşa şi este,
pentru că practică sistemul ei personal de caste, mai puternic marcat decît cel
al surorilor ei din Leu şi Capricorn. Toţi Scorpionii sînt extrem de selectivi
cînd e vorba e prieteni. Pe cei care merită îi vor păstra o viaţă, iar cei
superficiali, comuni, vor rămîne întotdeauna pe dinafară. Orice femeie din
Scorpion are imense resurse interioare de perseverenţă şi hotărîre, la care
apelează oricînd are nevoie ca să facă faţă exceselor care o tentează, de la
alcool şi droguri, pînă la răzbunările autodestructive, lipsite de scrupule sau
depresiile periculoase. Mai devreme sau mai tîrziu, probabil că va investiga o
formă sau alta a ocultului, iar misterle străvechi şi lumile nevăzute îi vor
cîştiga respectul, deşi, pe parcursul unei vieţi, Scorpionul poate trece prin
toate fazele, de la fervoare religioasă pînă la ateism.
Scorpioana nu simte nevoia să fie nevastă cu acte ca să acorde partenerului
dragstea şi devotamentul unei neveste. Dacă circumstanţele obiective fac
căsătoria imposibilă, ea te va iubi fără reţineri şi nu va da doi bani pe ce
spun vecinii. în multe dintre aceste situaţii neobişnuite, relaţia e onestă şi
profundă, mult mai presus de iubirea superficială, egoistă din multe mariaje
legale. Ipocrizia societăţii nu o va împiedica nicodată pe această femeie
curajoasă să caute fericirea. Ea nu răspunde decît în faţa propriilor legi, iar
în inima ei înţelege mult mai profund jurămîntul "pînă cînd moartea ne va
despărţi" decît multe dintre miresele care-l murmură.
În ciuda personalităţii ei puternice, Scorpioana îşi va lăsa bărbatul să fie
şeful. În loc  să-l pună în umbră cu forţaşiambiţia ei, îşi va pune la bătaie
talentele ca să-l ajute pe el să-şi atingă scopurile. Viitorul tău va fi
improtant pentru ea şi, după căsătorie, dacă îi ceri, ea va renunţa fără mari
regrete la propria carieră, înafară de cazul în care ai dezamăgit-o profund sau
e nevoie în casă de un venit suplimentar. Poate că acasă veţi avea certuri
furtunoase, dar în public te va apăra cu ferocitate. Nu va accepta ca cineva să
te vorbească de rău sau să profite de tine. Cei care vor încerca vor simţi
biciul furiei ei. Fericirea ta va fi întotdeauna pe primul loc. Nativa tipică te
va ajuta să perseverezi pînă cînd obţii ce vrei şi nu se va plînge şi nici nu-şi
va pierde răbdarea, deşi poate acumula oarece resentimente dacă îţi pierzi
curajul pe parcurs. Are pretenţia să ţinteşti cît mai sus, iar dacă te vei
mulţumi cu mai puţin s-ar putea să ai parte de remarci destul de sarcastice şi
de reproşuri.
Femeile din Scorpion îşi iubesc căminul, care va străluci de curăţenie, bun gust
şi confort. Mesele sînt servite la timp şi lucrurile sînt în general ţinute sub
control. Dacă nu e aşa, înseamnă că ceva o face să fie foarte nefericită, căci
înclinaţia ei firească e spre frumuseţe şi ordine. Pentru nativa tipică,
curăţenia de primăvară e ca o vacanţă. Adoră să cotrobăie prin toate cotolanele
ca să vadă ce găsesc. Ai grijă să nu găsească bileţele parfumate prin jacheta ta
cea veche cînd face curăţenie în dulapuri. Scorpioana e iraţional de suspicioasă
chiar şi atunci cînd nu are motive, aşa că îţi poţi închipui ce se întîmplă cnd
găseşte indicii reale ale unei posibile infidelităţi. Imaginează-ţi
norul-ciupercă al unei explozii nucleare şi ai să-ţi faci o idee. Nu are rost să
o suspectezi şi tu pe ea, în ciuda ocaziilor ivite. Şi s-ar putea să fie
destule, căci ea nu-şi dezvăluie niciodată sentimentele cele mai profunde.
Bineînţeles, asta îţi va stîrni multe întrebări. înghite-le, o dată cu nodul din
gît. Ca şi în cazul sertarului pe care-l ţine mereu încuiat, anumie lucruri sînt
teritoriu interzis pentru oricine. N-ai să obţii nimic cu insistenţele. Ştie şi
ea că nu e corect, dar asta nu schimbă cu nimic lucrurile. Asta e! O accepţi aşa
saunu.Probabilcă ai s-o accepţi, căci e imposibil să o părăseşti. Dacă nu din
alt motiv, măcar pentru că amintirea ei te va bîntui tot restul vieţii. E mai
uşor să te adaptezi idiosincraziilor ei decît să ai coşmaruri în fiecare noapte
dacă o părăseşti. Nimeni nu părăseşte un scorpion. Nu de tot. Oricum, ai lîngă
tine o femeie deosebită.
Oricîtă nevoie ar avea de siguranţa pe care i-o oferă rădăcinile şi căminul, se
va muta fără ezitări vizibile dacă asta e necesar pentru cariera ta. Pentru un
militar e o soţie excelentă, iar pentru un politician e un adevărat giuvaer. Nu
există om pe care să nu-l poată "citi" şi nici minciună pe care să n-o
"miroase". Scorpioana îţi poate soune exact în cine poţi avea încredere şi care
sînt cei pe care e bine să-i supraveghezi. Şi soţia din Peşti are aceeaşi
clarviziune, dar ea e prea blîndă, prea incapabilă să critice şi prea dispusă să
găsească scuze defectelor celorlalţi. Nu e şi cazul femeii din Scorpion. De
fapt, va fi nevoită deseori să-şi înfrîneze limba ascuţită şi să-şi modereze
tonul tăios.
La capitolul buget, plutoniana e complet imprevizibilă. Se poate zgîrci şi
economisi fiecare bănuţ, pentru ca apoi să aibă accese de extravaganţă
magnifică. Un lucru e sigur: îi plac banii. Dar această femeie preţuieşte şi mai
mult presitigiul şi va fi mulţumită dacă accepţi un venit mai mic însă eşti
propriul tău şef şi ai perspective de a eveni o persoană influentă. Acestor
femei le place puterea şi vor sacrifica multe pentru a o obţine. va fi perfect
mulţumită dacă tu ai putere, căci semnul sub care e născută îi permite să
trăiască din plin prin alţii. Nu uita că, deşi se va sacrifica şi se va mulţumi
cu foarte puţin pentru atingerea unui scop planificat, e prea mîndră ca să
trăiască modest toată viaţa şi va deveni foarte acră şi nemulţumită dacă e
obligată să ducă o viaţă de sacrificiu pentru o perioadă de timp nerezonabil de
lungă. După un timp, fie va încerca să provoace o schimbare în starea economică
a familiei, sau se va retrage treptat în stadiul de şopîrlă cenuşie, părînd că
acceptă şi chiar că e mulţumită cu viaţa în sărăcie, dar fiind în sinea ei plină
de resentimente.
Nativa va fi posesivă, dar nu va accepta acelaşi lucru din partea ta. Una dintre
cele mai neplăcute trăsături ale Scorpionilor de ambe sexe e refuzul de a
accepta alte puncte de vedere decît al lor cînd e vorba de sentimente. E nevoie
de săptămîni de introspecţie ca să-şi schimbe opinia. Interesul ei natural faţă
de sexul opus, fie el şi platonic, îţi poate oferi destule motive să fii la fel
de gelos pe ea pe cît e şi ea gelosă pe tine. Probabil că uneori va fascina toţi
bărbaţii prezenţi şi tu va trebui să stai deoparte şi să-i vezi roind în jurul
ei. Asta duce mult prea rar la ceva serios, dar poate da naştere unor momente
jenante şi chiar unor certuri explozive. în toiul luptei ai face bine să-ţi
aminteşti că nevoia ei de a plăti totul cu vîrf şi îndesat o face să iasă
învingătoare din orice fel de confruntare. Ea are întotdeauna ultimul cuvînt.
Dacă o minţi o dată, ea te va minţi de două ori. Dacă refuzi să o săruţi
dimineaţa după ce v-aţi certat cu o seară înainte, s-ar putea ca ea să refuze să
te sărute la culcare timp de o lună. Dacă mama ta critică talentele ei culinare,
s-ar putea ca soţia ta din Scorpion să "uite" să o mai invite la masă vreo
cîteva luni. însă va ierta o jignire accidentală, dacă ştie că a fost făcută
neintenţionat. Simţul dreptăţii e la fel de puternic la Scorpioni ca şi simţul
răzbunării. Mulţi oameni uită acest lucru. Ea va ţine minte orice gest de
bunătate şi-l va răsplăti şi pe acesta cu vîrf şi îndesat.

SĂGETĂTOR

Cum să recunoşti un nativ din Săgetător

Oamenii dominaţi de Jupiter sînt foarte temperamentali şi nu suportă să fie
acuzaţi de lipsă de onestitate. O acuzaţie nedreaptă sau o insultă adusă
integrităţii lor le va provoca o indignare explozivă, dar după o izbucnire
temperamntală incendiară, Săgetătorul tipic se va simţi cuprins de remuşcări şi
va încerca să dreagă lucrurile. îţi va învineţi ochiul şi te va băga în spital,
dar probabil că a doua zi te va îngropa în flori şi compasiune. O ofensă îl va
face să uite de starea lor de spirit de obicei veselă şi optimistă şi va da
drumul unui potop de vorbe dure, care pun de obicei la punct orice scandalagiu.
Bărbaţii îşi vor folosi pumnii şi vor dispreţui armele. O personaă grosolană,
care insultă un Săgetător, se va trezi împrăştiat pe trotuar, întrebîndu-se ce
camion la lovit. De obicei, Arcaşul întîi acţionează şi vorbeşte şi abia după
aceea se gîndeşte la consecinţe.
Mulţi Săgetători caută luminile rampei şi nimeni nu e mai fericit decît ei să
ofere bis după bis unui public încîntat. E în stare să cînte pînă răguşeşte sau
să danseze pînă îşi toceşte tălpile, numai de dragul încîntării de a se exprima.
Industria spectacolului e plină de Săgetători.
în femeile şi bărbaţii din acest semn există o puternică latură religioasă, mai
ales în tinereţea lor. Sînt foarte interesaţi de probleme bisericeşti, dar o
dată cu vîrsta, devin tot mai sceptici în privinţa dogmei, înclină să se
îndoiască de lucrurile în care credeau pînă atunci şi încep să caute valori
perfecte. Un săgetător care să nu aibă un set de genţi de voiaj  e o raritate.
Nativilor le place la nebunie să călătorească şi de obicei, au cel puţin un
bagaj pe care-l ţin mereu gata făcut, pregătit pentru a fi folosit într-o clipă.
întotdeauna vei observa la naivul, curajosul, optimistul Săgetător o trăsătură
copilăroasă. El refuză să accepte gravitatea vieţii, deşi unii dintre ei reuşesc
să facă faţă responasbilităţilor cu multă conştiinciozitate după ce trec de
prima tinereţe. însă nu sînt niciodată cu adevărat fericiţi atunci cînd simt
povara acestor responsabilităţi. Firea jupiteriană se revoltă împotriva
restricţiilor şi dacă acestea sînt prea multe, pot provoca nativului boli grave.
Dacă Săgetătorul supravieţuieşte acestora şi risipei de energie pe care o face,
poate ajunge la vîrste matusalemice. Majoritatea arcaşilor îşi păstrează pînă la
sfîrşit mintea ascuţită ca briciul, dar rafinată de vîrstă. Senilitatea nu e
aproape niciodată o problemă la ei.
Zonele sensibile ale nativului sînt şoldurile, plămînii, ficatul, braţele,
mîinile, umerii, intestinele şi labele picioarelor. Dragostea lui pentru
sporturi şi natură poate duce la accidente din cauza excesului nesăbuit de
activitate fizică. Nimeni nu-l va putea ţine într-un pat de spital mai mult de
cîteva zile. Jupiterianul acceptă cu greu faptul că e bolnav şi se însănătoşeşte
cu o rapiditate uluitoare. Viaţa îi înfrînge rareori definitiv pe aceşti oameni.
Ei cred cu toată fiinţa că ziua de mîine va fi cu siguranţă mai bună decît cea
de ieri, iar cea de azi e destul de interesantă. Toanele întunecate trec la ei
aproape înainte ca norii să apuce să acopere soarele.
Fiecarui Săgetător îi plac jocurile de noroc, cu excepţia celor care au o
influenţă conservatoare, precaută, în harta lor astrală. Puţini dintre ei pot
rezista impulsului de a arunca vreo cîteva bancnote pe masa cu postav verde.
Sunetul zarurilor scuturate în paharul crupierului îi atrage pe jupiterieni ca
un cîntec de sirenă. Dacă planetele au avut aspecte adverse la naştere, un
Săgetător poate arunca pe geam averi uriaşe sau poate pierde banii de chirie pe
un cal. Las Vegasul atrage Săgetători ca mierea albinele. Acelaşi lucru e
valabil şi pentru jocurile de noroc mai serioase precum bursa şi cotaţiile
imobiliare. Din fericire, majoritatea nativilor ţin sub control aceste
impulsuri, dar chiar şi ei vor risca din cînd în cînd cîteva zeci de mii la un
poker mic sau pe un bilet de bingo.
Atît arcaşii timizi cît şi cei plini de forţă îşi vor asuma oricînd riscul de a
se îndrăgosti, fără să stea pe gînduri. Ei se aruncă în iubire cu capul în
îaninte, abandonîndu-i-se cu inconştienţă, dar deseori se opresc brusc atunci
cînd e rostit cuvîntul "căsătorie". Deşi Săgetătorul e cald şi minunat în
dragoste şi alte realţii interumane, e cam alunecos şi greu de prins. Simbolul
lui e centarurul: jumătate cal, jumătate om, ceea ce îi conferă un avantaj
evident atunci cînd cineva aleargă după el, cu condiţia să nu se împiedice în
propriile picioare.
Cîteva dintre cele mai neplăcute trăsături ale unora dintre Săgetători sînt
temperamentul violent, excesele alimentare şi alcoolice, care pot duce la
obezitate şi alcoolism, o inteligenţă sclipitoare pătată de sarcasm usturător
sau excentricitate extremă şi incapacitatea e a păstra un secret. Dar nici una
dintre acestea nu trebuie neaparat să rămînă defecte permanente. Ele pot fi uşor
eliminate datorită hotărîrii tipice Săgetătorilor. Jupiterianul tipic îţi va
împrumuta bani fără să te facă vreodată să te simţi jenat că ai cerut sau măcar
obligat să-i dai înapoi. Casnica din semnul lui Jupiter va adopta un orfan sau
un animal pierdut şi va face întotdeauna loc pentru încă o personă la masa ei.
Arcaşul va îmbrăţişa o cauză măreaţă cu devotament orb şi va crede că
posibilităţile oferite e aceasta sînt mai mari decît părţile negative, atitudine
provenită din imaginaţia lui debordantă şi gîndirea progresistă. El îşi prezintă
întotdeauna ounctul de vedere folosind argumente obiective, raţionale, uneori
făcînd praf opoziţia cu satira lui tăioasă, şi totuşi, nu se ştie cum, reuşeşte
să nu se implice în scandal. însă fcoul din el e oricînd gata să izbucnească
oricînd cineva atacă miracolul sau cauza lui din momentul respectiv. E  un
inamic de temut, căci ţinteşte la fix atunci cînd îşi face timp să se
concentreze asupra victimei sale. Atunci, săgeţile lui îşi ratează rareori
ţinta. Ele sînt înmuiate în remarci spirutale şi inteligente şi sînt sufient de
ascuţite ca să străpungă orice armură.
Deşi foarte puţini Săgetători sînt cu adevărat amuzanţi, e ciudat felul în care
spun o glumă, căci pierd ritmul şi strică poanta. Publicul (acasă sau într-o
sală de spectacol) va hohoti de rîs din cauza evidentei stîngăcii, dar sufletul
jovial al jupiterianului va crede că toată lumea rîde datorită minunatului lui
simţ al comediei. E de-a dreptul vesel!
Bărbat sau femeie, arcaşul se poate purta atît de stîngaci, sau se poate preface
că e atît de retras, încît ar putea să-ţi dea impresia că nu e prea inteligent
sau că e timid. E adevărat că sînt cîţiva nativi care adoptă un comportament
excentric, de sihaştri, dar asta nu face decît să le dea ocazia să-şi ascută şi
mai mult mintea, ajungînd pînă la geniu.
Deşi Săgetătorii au memorii uluitoare, care îi ajută să spună cu exactitate ce
au făcut pe 14 aprilie 1983, şi îşi amintesc fiecare detaliu al cărţilor şi
filmelor, ei pot uita unde şia-u lăsat haina. Mjoritatea îşi pierd mereu
mănuşile, cheile, portofelele şi unii spun că şi-ar pierde şi capetele dacă n-ar
fi prinse de gît.
Un jupiterian nu e în stare niciodată să spună o minciună fără să fie prins.
Nimeni nu-l crede. înşelătoria nu stă în firea lui şi cînd încearcă s-o abordeze
e dat în vileag rapid şi sigur. Ar face bine să spună întotdeauna adevărul, fie
ce-o fi! Nici chiar mintea lui atentă, ascuţită, nu-l va putea salva de
rezultatele unei astfel de excursii în ţara minciunii, cu excepţia cazului în
care are un ascendent în Scorpion. Acest gen de nativ e destul de rar, dar fii
pregătit să întîlneşti cîteva exemplare.
în adîncul sufletului lui, Săgetătorul e convins că de fapt viaţa e un circ, iar
el e clovnul care face tumbe şi sare prin cercuri violet, îmbrăcat în costum
bleu ciel. Chipul lui e vopsit în culori aprinse, iar ochii îi strălucesc de
curiozitate şi veselie. Că e îndrăzneţ sau retras, adevărata fire a acestui
idealist generos e la fel de veselă ca un pom de Crăciun. Plin de vitejie, îşi
prinde o garoafă peste inima lui mare şi-şi încordează arcul, înderptîndu-l spre
cer. Cînd ţinteşte drept, el poate trimite săgeata dincolo de stele, spre locul
unde se nasc visele.

Bărbatul din Săgetător

Nu vreau să te descurajez, dar bărbaţii din Săgetător au un obicei bizar. Se
aruncă pe un cal alb şi pornesc în galop pe străzi fluturînd o sabie în apărarea
unei cauze. Apoi mai au o idiosincrazie. Fac tumbe ca nişte clovni la circ,
amestecîndu-se printre elefanţi şi personaje bizare, cum ar fi femeia cu barbă,
înfulecînd veseli vată de zahăr.
acest specimen poate fi capturat folosind anumite manevre. dar mai întîi trebuie
să-l dai jos de pe calul alb, să-l scoţi dintre elefanţi şi, desigur, femeia cu
barbă trebuie să dispară şi ea. Cauzele şi circul nu prea mai lasă loc pentru o
viaţă de familie, ca să nu mai vorbim de plimbări sub clar de lună.
|ncă din start ai un atu. Sînt atît de mulţi Săgetători care galopează şi fac
tumbe prin viaţă, încît vei avea de unde alege. Entuziasmul idealist şi
curiozitatea unui bărbat din această zodie sînt contagioase. Sigur, uneori
exuberanţa lui inocentă poate scăpa de sub control. De exemplu, te poate arunca
în sus ntr-un moment de încîntare nebunească, impetuoasă, ca apoi să uite să te
prindă.
Aproape întotdeauna e înconjurat de o mulţime de oameni. ăsta e un alt obstacol.
Va trebui să-ţi faci loc cu coatele prin mulţime ca să ajungi lîngă el. Dar nu
fi pesimistă, căci acest bărbat e un optimist incurabil. dacă duşmanii lui i-ar
trimite o cutie cu balegă, el nu s-ar simţi jignit, ci ar crede că au uitat să-i
trimită şi calul. Acest gen de optimism poate fi periculos. De fapt e vorba
despre încredere oarbă, articol din care Săgetătărul are depozite uriaşe. Acest
lucru îl face să aibă încredere naivă în orice şi oricine, aşa încît cade
deseori în gropi. E firesc să se întmple aşa cînd umbli cu un arc în mînă,
ţintind mereu spre cer în căutarea unui scop înalt spre care nimeni n-a mai
îndrăznit să tindă (sau nimeni n-a mai avut atîta lipsă de realism încît să
încerce să-l atingă).
Totuşi, el nu e un visător cu capul în nori în sensul strict al expresiei.
Visele lui sînt întotdeauan supuse scrutinului logic şi inteligent al lui
Jupiter, precum şi curiozităţii lui. Dacă aceste vise supravieţuiesc cercetării
lui minuţioase dar oneste, înseamnă că sînt probabil pe atît de practice pe ct
sînt de nebuneşti, chiar dacă lumea nu e pregătită pentru ele. O dată ce a
hotărtă că există o şansă să le ndeplinească, nativul şi scoate oalele cu vopsea
şi pensulele şi ncepe să le coloreze cu cea mai vie şi curajoasă imaginaţie pe
care ai văzut-o vreodată. Dar capetele pătrate stau totdeauna la pndă pregătite
să calce în picoare ideile progresiste şi să le năbuşe nainte de a avea ocazie
să-şi dovedească validitatea.
Imaginaţia lui nesfrşită l poate face să se prăbuşească. Dar norocul are grijă
să l salveze exact la timp. Acest bărbat e de obicei atît de norocos încît e
de-a dreptul dezgustător şi ar trebui arestat. Dacă s-ar duce în munţi şi s-ar
ntoarce un un sac de pietre care s-ar dovedi a nu fi aur, el ar plnge un timp,
după care ar descoperi că pietrele alea sînt minereu de uraniu. Dacă te apleci
să culegi chestia aceea lucioasă de lngă gura de canal, te vei trezi în mnă cu
poleiala de la o lamă de gumă. Dacă se apleacă el, se va alege cu o bucăţică din
diamantul Hope, scăpat pe jos de Harry Winston cînd a ridicat mna să cheme un taxi.
Cu aşa noroc, e şi firesc să fie optimist. Binenţeles, mai sînt şi zile cînd
piatra e doar o piatră şi poleiala e doar polieală, dar Săgetătorul tipic şi
revine rapid după astfel de lovituri zdrobitoare. La fel stau lucrurile şi în
dragoste pentru jupiterian. E norocos. Cînd nu e, îşi revine foarte repede.
Singurul lucru pe care nu-l acceptă e lipsa de sinceritate, dar cam atît. De
aceea are atît de mulţi prieteni şi cunoscuţi care-l simpatizează. El priveşte
dincolo de exteriroul oamenilor, căutînd valorile reale, intrinseci. Nu că n-ar
avea duşmani, dar sînt mult mai puţini decît cei pe care îi au alte zodii. Cei
care s-au simţit lezaţi de remarcile lui directe se vor uita urît l el şi le va
veni să-l strîngă de gît, dar de obicei le trece şi îşi dau seama că intenţiile
lui sînt inofensive. Bărbatul din Săgetător păcătuieşte prin lipsă de tact şi de
consideraţie, dar niciodată prin cruzime voită.
Probabil că ai văzut deja că vorbirea lui e la fel de directă ca şi traiectoria
săgeţii lui simbolice. Poate spune lucruri absolut scandaloase, dar dacă eşti
îndrăgostită de el va scăpa nepedepsit. Dar vei avea tot dreptul să te simţi
jignită cînd un Săgetător pe care abia l-ai cunoscut se va uita la tine cu ochii
lui strălucitori, plini de viaţă şi ţi va spune că eşti exact genul de femeie pe
care un bărbat şi-ar dori-o drept amantă. Tocmai cînd te pregăteşti să-i tragi
vreo cteva poşete în cap, va arbora o expresie inocentă, ca de băieţel, şi-ţi va
explica plin de candoare dezarmantă că în Evul Mediu regii şi aristocraţii
făcaeu căsătorii de convenineţă, aşa că soţiile lor erau de obicei urte şi
plicticoase. Dar amantele lor erau frumoase şi inteligente, fete pe care şi
le-ar fi ales pentru a le fi soţii dacă regulile ar fi fost altele. A citit
despre asta, pentru că l-a interesat ntotdeauna perioada respectivă. Probabil că
te vei calma şi chiar te vei umfla puţin în pene. Pe deasupra, vei fi şi
impresionată. Cîţi bărbaţi petrec ore în şir citind cărţi de istorie fără să fie
obligaţi de cineva? S-ar putea chiar să fie un geniu! Ia gîndeşte-te! Ai putea
deveni soţia unui intelectual. Greşit! Ai putea ajunge amanta unui intelectual.
Fiind deja topită după mintea lui, nu-ţi dai seama că e pregătit să atace în
forţă din clipa în care ai reacţionat pozitiv la propunerea lui iniţială (şi
nu-ţi nchipui nici o clipă că a fost o remarcă întîmplătoare şi nu o propunere!).
Sigur, nu orice femeie va accepta o explicaţie atît de cusută cu aţă albă pentru
nişte avansuri atît de evidente. Dar nu contează. Chiar şi după ce victima are o
izbucnire indignată, se întorc la Săgetător devenind din nou prieteni apropiaţi
după ce le trece furia. Asta ar trebui să-ţi dovedească în ce pericol uriaş te
afli alături de acest tip atît de inofensiv în aparenţă. Cu zîmbetul acela larg,
candid, naiv, nu aduce nici pe departe cu un lup. Mai degrabă cu şeful unei
trupe de cercetaşi. Dar cînd vine vorba de amor nu e deloc un cercetaş şi ar fi
bine să ţii minte asta cînd te invită într-o expediţie pe munte.
Bărbatul jupiterian îşi trăieşte viaţa sentimentaşă la nivel superficial, dar nu
încearcă niciodată să ascundă acest lucru. (La urma urmelor, dacă ţi cureţi din
urechi pnza de paianjen a sentimentalismului, ai să-ţi aminteşti că a spus
"amantă", nu "soţie"). Săgetătorul caută legături amoroase superficiale,
ntmplătoare. Uneori ajung să fie atît de ntmplătoare încît sînt de-a dreptul
promiscue. Din cînd în cînd, aventurile unui arcaş reuşesc să facă pînă şi un
Scorpion să roşească. ªi aveţi cuvntul meu că Scorpionul nu roşeşte cu una cu
două…
Să revenim la sinceritatea lui. E un subiect mult mai puţin delicat. Dacă
experienţele amare ţi-au arătat cît de neserioase pot fi jurămintele eterne ale
bărbaţilor, te va bucura onestitatea lui. Nici nu vei clipi cînd îţi va spune
cîte legături amoroase a avut şi ce aşteaptă de la cea cu tine, totul în cuvinte
clare şi logice. Nu se va nsura dacă va avea în mod conştient vreo ndoială în
privinţa parteneri sale, dar poate ajunge să se implice ntr-o legătură care să
ducă la ncurcături care vor culmina cu o cerere în căsătorie, de obicei din
partea fetei. în acest caz, o va rupe la fugă în direcţia opusă altarului, dar,
fiind cam stngaci, s-ar putea să se mpiedice şi ea l va prinde nainte să apuce
să ajungă prea departe. în acest caz, jupiterianul se va gndi bine şi va decide
(complet ilogic) că, dacă l-a atras o anumită latură a ei (intelectul sau
fizicul, nu contează care) va ajunge să-i placă şi cealaltă. Va ceda, se va
nsura şi astfel va fi pregătit terenul pentru ncă un divorţ tipic Săgetătorilor.
forţa raţiunii lui pare să-l părăsească în mod misterios atunci cînd e prins
ntr-o capcană sentimentală.
Femeile nţeleg deseori greşit atitudinea Săgetătorului şi cred că relaţia e mai
serioasă dect este. Aceeaşi atitudine a jupiterianului dă uneori impresia că
vrea o legătură pasională, cînd el de fapt şi doreşte o prietenie superficială,
absolut platonică, sau vrea doar să-şi petreacă timpul cu o prietenă e sex feminin.
De aici pot rezulta multe ncurcături cu rezultat negativ pentru arcaş, dar cu
norocul lui, majoritatea acestor ncurcături se sfrşesc cu bine. E clar că acest
bărbat flirtează tot timpul, dar nu vrea doar sex. i plac varietatea şi
stimularea intelectuală. Dacă o femeie ncepe să se agaţe de el ca un scaiete
cînd el nu voia dect să se distreze, va ncerca să treacă peste situaţie dnd
impreisia că a fost doar o glumă. Binenţeles, ea nu va prinde poanta. Mulţi
nativi sînt acuzaţi că fac avansuri tuturor secretarelor atrăgătoare sau
oricărei fete frumuşele pe care o văd. Ba, uneori, nu se abţin să flirteze şi cu
bătrnica din colţ, de la chioşcul de ziare sau cu poliţista care vrea să-i
amendeze. Să fim serioşi! Nici un bărbat ntreg la minte nu ar invita la o bere o
poliţistă aflată în timpul serviciului! După ce-şi termină tura, da! Aşa că vezi
şi tu de ce suspiciunile astea nefondate l enervează pe arcaş. Dacă e să fim
cinstiţi, în majoritata cazurilor el nu făcea dect să fie prietenos.
Dacă eşti fată deşteaptă (şi ar fi bine să fii, pentru că aceşti bărbaţi vor
neaparat ca femeia de lngă ei să fie inteligentă), te-ai prins deja. Nu fi
geloasă. Nu fi bănuitoare. Lasă-i spaţiu e manevră dacă vrei să-l prinzi pnă la
urmă. Nu-l lua la ntrebări, nu-l cicăli, nu boci şi nu ameninţa că-l părăseşti.
Copleşeşte-l cu libertate. nchipuie-ţi ce schimbare plăcuta va fi asta pentru el
faţă de celelalte relaţii ale lui. Dacă priveşti viaţa ca şi el şi iei oamenii
aşa cum sînt, ai principalele "ingerdiente" pentru a fi genul lui de
femeie-soţie. Atîta timp ct sînteţi sinceri unul cu altul, poate fi grozav să
nălţaţi zmee mpreună. Ce rost are să-ţi faci griji ntrebndu-te ce se va ntmpla
cînd zmeele vor cădea la pămnt? Nu. nu e nevoie să-i dai acestui bărbat tot
ce-şi doreşte ca să poţi puna mna pe el. E de-ajuns să fii ce doreşte. Fii
atentă la tot ce te nconjoară. Lasă-l să-ţi domine şi canalizeze energiile.
ndrăgosteşte-te de sporturi. Du-te cu el în excursii cu cortul şi ia-ţi şi Saint
Bernardul ca să vă păzească. Fii generoasă, afectuoasă, entuziastă şi nu ncerca
să-l ţii ncuiat în casă la tine pregătindu-i bunătăţi în fiecare seară. Spune-i
foarte clar că nici el nu poate avea pretenţia să te ţină numai pentru el.
Arată-i că eşti un spirit liber, ca şi el. Nu pune niciodată furtunul cu apă
rece pe el cînd se nfierbntă din cauza unor idei nebuneşti şi găseşte-ţi alte
preocupări ct timp el umblă de nebun trăgnd cu săgeata în ţinte imposibil de
atins. Astfel, ntr-o seară minunată, ţi va mărturisi sincer că eşti cam tot ce
şi doreşte să fie o femeie. Cînd ajunge în acest puîncît, spune-i şi tu la fel
de sincer că şi el se ncadrează în standardele tale, dar că a sosit vremea să
luaţi o hotărre. Subliniază faptul că l placi atît de mult încît ai fi dispusă
chiar să te măriţi cu el, dacă promite să nu-ţi răpească libertatea. în caz
contrar, nu mai ai timp de pierdut pe lngă el, ceea ce e mare păcat, pentru că
vă potriviţi atît de bine, dar ai fost ntotdeauna curioasă cum ar fi să ai
copii. Maternitatea e o nouă aventură pe care ai vrea să o ncerci. Ai grijă să
aranjezi cu un fost iubit să te sune în toiul discursului. Acceptă lejer
ntlnirea cu respectivul în faţa Săgetătorului tău. Cînd nchizi, zmbeşte-i
strălucitor şi spune-i că nu vezi de ce nu aţi rămne buni prieteni, apoi
invită-l să vină cu tine la ntlnirea cu vechiul iubit ca să nu stea singur. Asta
ar trebui să-i dea ultimul impuls necesar ca să te ceară de nevastă. (Cu plăcere!).
După nuntă, probabil că n-ai să ai probleme cu rudele lui. Mulţi Săgetători sînt
şocant de dezinteresaţi de legăturile de familie. Ei nu acceptă teoria
legăturilor de snge afectuoase, dect dacă rudele merită afecţiune. chiar şi cei
care ţin la părinţi şi fraţi sau surori reuşesc să păstreze o distanţă sănătoasă
faţă de ei. i vizitează şi le arată afecţiunea lor caldă, dar nu aceptă
niciodată ca aceştia să se bage în viaţa lor personală. Ai grijă ca nici rudele
tale să nu intervină ntre voi.
ţine o geantă de voiaj gata pregătită. Vei călători mult. Vei lua şi acum Saint
Bernardul, pentru că soţului tău i plac animalele. Vezi-ţi de propriile
preocupări şi lasă-ţi soţul să iasă în oraş fără tine ori de cîte ori vrea. Nu-i
pune niciodată la ndoială sinceritatea. Cînd e furios, Săgetătorul poate scoate
o uşă din balamale sau poate găuri peretele cu pumnul. E doar mosul lui de a se
elibera de mnie, dar ai o groază de strns după aceea şi apoi, ct de des poţi să
chemi zugravul? E mult mai simplu pentru toată lumea să nu-l acuzi de lipsă de
integritate. Cînd face ceva rău, aproape sigur ţi va spune. Va fi deajuns de
greu de nghiţit această onestitate fără să-ţi mai faci probleme imaginare. Fă
exerciţii pentru a fi pregătită să faci faţă acestei situaţii şi fii gata să
afli că tot pe tine te iubeşte. Fii la fel de practică ca şi el în privinţa
emoţiilor umane. Vei descoperi cu surprindere ct de puternică poate fi iubirea
sădită pe un sol atît de onest. Adevărul dă naştere la permanenţă ntr-o relaţie.
Va trebui să petreci nişte ore bune gătind pentru el şi servindu-l. Fiindcă e
fan al sporturilor, probabil că va avea pretenţia să urmăreşti cu el meciurile
la televizor. Dar te va lua şi la toate numeroasele lui evenimente sociale dacă
eşti atrăgătoare şi amuzantă şi dacă-ţi plac oamenii. Săgeătorii nu suportă
femeile mohorte, care stau lipite de ei tot timpul şi nu se adaptează în
societate. Va fi mndru de talentle tale speciale şi n-ar strica să ai măcar vreo
două. Citeşte ct mai mult şi pregăteşte-te să aperi unele dintre cauzele lui,
mai ales pe cele pierdute.
S-ar putea să fie cam extravagant şi i va plăcea dn cînd în cînd să joace un joc
de noroc, dar acelaşi impuls l va determina să fie foarte generos în privinţa
cheltuielilor tale, dacă e un arcaş tipic.
Aşteaptă-te la oarece critici directe, deseori dureros de lipsite de tact. Ar
trebui să te fi obişnuit deja cu asta. Vei avea destul de lucru dregnd busuiocul
ntre el şi prietenii lui. Tu eşti cea care-l nţelege cel mai bine, ţi-aminteşti?
Tu l-ai făcut să creadă asta în seara în care ai pus problema căsătoriei.
Copiii l vor ncnta mult mai mult cînd vor fi ceva mai mari, dar bebeluşii l vor
bulversa puţin. Taţii din Săgetător adoră să-i ia pe cei mici în excursii. S-ar
putea să fie mai apropiat de băieţi, pe care-i va include în activităţile lui,
sportive sau de altă natură, dar va fi foarte tandru cu fetele. Copiii l vor
considera mai degrabă amic dect tată. Cu ct vor creşte mai mari, cu atît se vor
apropia mai mult de el. Din cînd în cînd, onestitatea lui i va deranja, mai ales
atunci cînd simt nevoia de inimitate. Copiii sînt sensibili cînd e vorba de
secretele lor şi s-ar putea ca sentimentele lor să fie rănite din cauza
ntrebărilor lui curioase şi a observaţiilor lui pe şleau. Escapadele
adolescentine mai degrabă l vor amuza dect l vor nfuria, dar e posibil ca nsăşi
toleranţa lui să-i facă să nu sară calul. Probabil că va fi sever cu ei numai
cînd vor minţi. Nu-l ignora în favoarea celor mici. Cînd vrea să te ia cu el
ntr-o aventură, lasă baltă scutelcele şi talcul, cheamă o dădacă (nu pe
maică-ta!) şi du-te.
Arcaşul gndeşte atît cu mintea ct şi cu inima. Nu va fi ntotdeauna nţelept.
Uneori va fi nesăbuit de curajos. Se va mpiedica şi va cădea, apoi se va ridica
şi va ncerca din nou. Dar i vei ierta aproape orice, pentru că te va iubi cu
sinceritate.

Femeia din Săgetător

Ea nu va spune întotodeauna ceea ce vrei să auzi. De cele mai multe ori
remarcile ei spuse pe şleau şi întrebările stînjenitoare îţi vor încreţi părul.
Dar din cînd în cînd, va spune cîte ceva atît de deosebit şi splendid încît îţi
va veni să cînţi de fericire.
Să dăm un exemplu. Scena: o cafenea. Tocmai ţi-ai adunat curajul ca să-i spui că
o iubeşti, dar înainte să apuci să deschizi gura, ea te priveşte cu ochii ei
senini, larg deschişi şi te întreabă plină de curiozitate "Cum te simţi cînd
eşti atît de scund? Nu ai complexe, nevroze, ceva?". în timp ce tu înghiţi în
sec, încercînd plin de bărbăţie să-ţi revii, ea va adăuga: "N-ar trebui să-ţi
faci probleme din cauza asta. Mulţi bărbaţi importanţi au fost scunzi. Ca
Napoleon. Sau Hitler". Asta e ca şi cum ţi-ar pune sare pe rană. Dar înainte să
apuci să te ridici şi să pleci, gîndindu-te că femeia asta merită cu vîrf şi
îndesat o asemenea grosolănie, ea va murmura visătoare: "Nu pot să sufăr
bărbaţii ca nişte prăjini. Tu eşti perfect. Am observat cînd veneam împreună
încoace că ne potrivim perfect împreună".
Aşază-te la loc. Vei rămîne. Pentru mult timp. O fată din Săgetător, prietenoasă
şi onestă, tocmai ţi s-a lipit de suflet cu farmecul ei unic, ciudat.
întotdeauna va vorbi deschis, pentru că vede lumea exact aşa cum este, deşi
poartă ochelari cu lentile roz. Trebuie să recunoşti că acesta e un talent
deosebit. Nu oricine poate privi orice situaţie cu o logică limpede, raţională
păstrîndu-şi capacitatea fericită de a crede că lucrurile se vor ameliora sau
dacă nu, le va accepta aşa cum sînt.
Femeile din Săgetător sînt nişte adevărate Shirley Temple. te va durea cînd
partenera ta îţi va spune că şi-ar dori să cîştigi mai mulţi bani, dar apoi va
adăuga: "Sigur, oamenii care au prea mulţi bani devin egoişti. Poate că avem
noroco că sîntem săraci". E adevărat, e un optimism stîngaci, dar te vei obişnui
cu el.  Fata asta nu te va minţi niciodată. Uneori s-ar putea să îţi doreşti să
o facă. întreab-o cum îşi petrece serile cînd nu e cu tine şi vei primi un
raport detaliat şi sincer despre scrisorile pe care i le scrie atrăgătorului
doctor pe care l-a cunoscut vara trecută în vacanţă şi despre cîte întîlniri
refuză. S-ar putea chiar să-ţi povestească de insomnia ei şi cum stă trează
noaptea întrebîndu-se dacă nu cumva ceea ce simte pentru tine e doar prietenie
şi nu iubire. O să-ţi vină să urli la ea: "Pentru Dumnezeu, mai minte-mă şi tu,
cîteodată! Are şi un bărbat mîndria lui!". Nu ţipa prea tare. Ai s-o jigneşti şi
apoi, nici ea nu e tocmai lipsită de temperament. se ştie că femeile din această
zodie au uneori crize de furie explozivă.
Probabil că nativa va locui singură. Aceste femei sînt foarte independente şi
ambele sexe au o ciudată detaşare faţă de legăturile de familie. Poate pentru că
nativii călătoresc atît de mult încît nu stau acasă suficient timp ca să-şi
cunoască familia. Chiar dacă drumurile lor se rezumă la a merge la film sau la
prietene, aceste femei sînt tot timpul pe picior de plecare, agitate. Nu vreau
să te sperii, dar am cunoscut o Săgetătoare atît de inocentă în privinţa
nuanţelor relaţiilor de familie încît şi-a invitat iubitul pe care-l părăsise să
vină cu ea şi noul ei soţ în luna de miere. Bietul de el, părea atît e singur!
Şi-apoi, a spus că-şi plăteşte partea lui. De c te uiţi aşa la ea? A greşit cu ceva?
există un lucru pe care va trebui să-l înveţi rapid, altfel relaţia voastră nu
va demara niciodată. Cînd vrei ca ea să facă ceva, roag-o. Nu-i ordona ce să
facă. Din cîte ştie ea, tehnica omului peşterilor s-a demodat încă de la Tarzan
şi Jane. îi place să se simtă protejată, dar nu-i place să i se dea ordine. Nu
acceptă asta nici d la mama ei. Cine eşti tu să te crezi mai presus de mama ei?
Totuşi, firea ei e cam sucită. Deşi detestă să i se comande, mai ales în public,
cînd te testează ca să vadă cît poţi fi de ferm, fii ferm. Jupiterienele nu
suportă bărbaţii slabi, nehotărîţi. Dacă o ia razna şi limba ei ascuţită devine
prea veninoasă, sau ameninţă că va face ceva ce te scoate din sărite, aplică-i
puţin tratament gen Tarzan. Numai cît să o potoleşti. ceva de genul: "Fă, tu
asta şi am să-ţi sucesc gîtul ca la porumbei". S-ar putea să reacţioneze cu o
uimitoare supunere dacă va fi convinsă că vorbeşti serios. O Săgetătoare nu ar
ede gînd să renunţe la individualitatea ei pentru un bărbat, oricare ar fi
acela, dar îi cam place să ştie că o consideri "muiere".
S-ar putea să te zăpăcească, dar asta nu-i nimic faţă de ce e în capul ei. Multe
native confundă dragostea cu prietenia şi invers. Dacă eşti unul dintre acei
bărbaţi de modă veche, care preferă ca o femeie să fie evazivă şi timidă,
caută-ţi altă parteneră. La această femeie, ce-i în guşă-i şi-n căpuşă. Stilul
ei de a spune pe faţă, fără menajamente, ceea ce gîndeşte duce în mod firesc la
percepţii greşite şi la multe scandalulri zgomotoase, ca să nu mai vorbim de
sentimente rănite. Dar astea nu îi vor frînge spiritul. într-o situaţie de
criză, mîndria jupiteriană apare din adîncuri şi o salvează, permiţîndu-i să
trateze inima ei frîntă ca şi cum ar fi cea mai tare poantă a sezonului. Poate
că înăuntru sufletul ei plînge, dar va para cu atîta spirit sclipitor
întrebările prietenilor referitoare la ruptură, încît aceştia vor ajunge la
concluzia că din punctul ei de vedere legătura respectivă a fost doar un simplu
flirt. Nici unul nu va ghici că ea udă perna cu lacrimi în fiecare seară,
întrebîndu-se ce a spus de a distrus totul. S-ar putea să fi fost faptul că i-a
spus să nu urce la ea fiindcă "avea de vorbit cu un tip care are probleme",
atunci cînd iubitul ei a sunat-o din colţul străzii la miezul nopţii. De fapt,
bărbatul respectiv era cumnatul ei, dar cum săgetătorii omit aproape întotdeauna
să menţioneze esenţialul, a uitat să spună asta. Şi-apoi, de ce ar fi trebuit să
se justifice? Toţi Săgetătorii se umplu de furie indignată atunci cînd le e pusă
la îndoială integritatea. Sau o fi fost chestia aia cînd el a vrut să o ia sora
şi pe sora lui mai mică la film cu ei, iar Săgetătoarea a trîntit: "Dumnezeule,
sper că n-o să stea tot timpul pe capul nostru şi cînd o să fim căsătoriţi!".
Poate că ei îi plăcea tînăra, dar teama jupiteriană de a fi sufocat de rude a
provocat izbucnirea nesăbuită. Acum îi e dor de surioară la fel de mult ca de
iubitul ei, dar e prea tîrziu ca să explice ce a vrut să spună. Oricum, n-ar
înţelege nimeni.
Cu toată inteligenţa ei logică, Săgetătoarea nu e niciodată pregătită pentru
astfel de impasuri şi astfel ajunge deseori într-un deşert al iubirii, fără să
ştie unde va apărea următoarea idilă şi de ce. Iar atunci cînd apare, nativa se
teme să nu fie rănită şi va afişa o detaşare exagerată, incapabilă să ia pe
cineva în serios, cu atît mai puţin pe sine însăşi. Va flirta fără jenă, dar nu
va avea de gînd să transforme flirtul într-o legătură stabilă sau eternă. Astfel
va dobîndi reputaţia de femeie rece şi lipsită de inimă. Un semn de foc nu e
niciodată aşa, dar cîţi bărbaţi ştiu asta? Dacă o asemenea stare de lucruri o
face să rămînă singură toată viaţa, această femeie sigur nu va deveni o fată
bătrînă seacă şi acrită, plină de resentimente. Tot i se va părea că viaţa e
amuzantă şi se va distra de minune. Va înlocui bărbatul cu o groază de pasiuni
şi hobbz-uri şi se va bucura din plin de fiecare dintre ele.
Sigur, pe tine nu te interesează acest specimen, căci vrei să te însori cu o
Săgetătoare. Ca şi bărbatul zodiei, nativa e cam speriată de căsătorie. Va
trebui să foloseşti momeală foarte strălucitoare şi colorată ca s-o convingi
să-ţi accepte cererea în căsătorie. E în largul ei şi neconvenţională în
relaţiile cu bărbaţii. Fiindcă se consideră egala ta, s-ar putea să-ţi copieze
comportamentul şi să-ţi împrumute puloverele. Dacă îi mai plac şi sporturile sau
campingul, s-ar putea să-ţi fie greu să o deosebeşti de "băieţi". Dar vei reuşi.
în primul rînd, puloverul tău stă altfel pe ea. Nu vreau să spun că
jupiterienele sînt deranjant de masculine. Ele pot fi cele mai moi şi feminine
fete din cîte ai îmbrăţişat vreodată. Doar că se înţelege atît de bine cu atît
de mulţi bărbaţi, încît te obişnuieşti să o vezi printre ei peste tot, mai puţin
la saună.. Deoarece e atît de onestă, s-ar putea să nu dea doi bani pe reputaţia
ei şi să dispreţuiască profund ipocrizia cerută în relaţiile sociale. Dacă o
întrebi, probabil că-ţi va spune că faptul că vine acasă la miezul nopţii nu e o
dovadă de promiscuitate, aşa cum sosirea la o oră decentă nu e o dovadă de
inocenţă. Ea ştie că morala ei e ireproşabilă şi asta e tot ce contează.
Bineînţeles că se înşeală amarnic. Ce gîndesc alţii contează foarte mult pentru
reputaţia unei femei. Dar înţelege-o şi tu. Nu înseamnă că e uşuratică şi
desfrînată numai pentru că rîde la cîteva glume ale unor bărbaţi, de obicei fără
să aibă habar despre ce e vorba (subtilitatea dublului înţeles e deseori dincolo
de înţelegerea Săgetătorului).
Adevărul e că în sufletul ei e un copil încrezător. Percepţia ei e atît de naivă
încît e foarte vulnaribilă la lupi, escroci şi mincinoşi (însă numai cînd e
vorba de dragoste). Nu contează cît de inteligente îi sînt contraargumentele
într-o discuţie sau cît de uluitor de logică poate fi. Toate astea n-au nimic
de-a face cu inima ei. Mintea ei nu intră în discuţie, căci e sclipitoare şi se
poate descurca în orice situaţie de criză. Dar inima ei e lipsită de apărare,
aşa că e rănită destul de des.
Apropo! Femeia din Săgetător e cam stîngace. uneori, cînd o vei privi mergînd pe
stradă ca un cal pur-sînge te vei gîndi că e cea mai graţioasă femeie pe care ai
privit-o vreodată. Asta pînă cînd se împiedică de o crăpătură în trotuar, se
agaţă de taraba de fructe ca să-şi recapete echilibrul şi răstoarnă două lăzi cu
portocale. Probabil că proprietarul o să înjure, dar în scurt timp va da din
umeri, îi va spune să o şteargă şi îi va mai da şi doi struguri. starea de
spirit solară a nativilor acestei zodii poate topi cele mai dure inimi. Din cînd
în cînd, această fată îţi va aminti de un căţel împiedicat, care dă fericit din
coadă şi ţi se încurcă mereu printre picioare. Dar căţeluşii sînt iubiţi şi
hrăniţi de mulţi oameni, nu? Cu o jupiteriană e ceva mai greu, pentru că are un
apetit de speriat. îi plac mîncarea şi vinurile bune, hainele frumoase şi îi
place să călătorească la clasa întîi. Săgetătorii sînt risipitori, cu condiţia
să nu aibă ascendent în Capricorn sau Fecioară. Banii de dragul banilor nu îi
interesează şi e nevoie de cîteva lecţii bune ca să-i înveţi valoarea unei
bancnote de 100.000.
Nativa din viaţa ta poate lucra în show business, pentru că multe dintre ele
sînt atrase de lumina reflectoarelor. Dacă e aşa, aşteaptă-te să pună cariera pe
primul loc pînă se satură de ea. Dulcele sunet al aplauzelor şi emoţia bisurilor
vor suna pentru ea mai convingător decît orice declaraţii romantice pe care i le
poţi face. Să n-o obligi niciodată să aleagă între tine şi posibilitatrea de a
încînta mulţimi de oameni. După un timp ipocrizia şi sclipiciul artificial al
lumii spectacolului o va dezgusta şi va da fuga acasă ca să încerce viaţa
domestică aşături de cineva real. Tu. Cineva care crede că sinceritatea e
frumoasă şi minciuna e urîtă. Tot tu. Dacă va renunţa la o carieră nu va însemna
că şi-a scos pentru totdeauna aripile de la picioare. Acestea sînt prinse la
călcîiele ei de la naştere. Microbul călătoriilor va fi mereu în preajmă, gata
să-i dea "febra drumului". Du-o în vacanţe cît de des poţi. Dacă nu, las-o pe ea
să plece şi ai încredere deplină în ea. Căci te iubeşte pe tine, nu pe clovnii
şi muzicienii în devenire cu care îi place să piardă vremea.
Din cauza atitudinii ei detaşate faţă de dragoste şi a reţinerii ei faţă de
căsătorie ai putea crede că e lipsită de sentimente. Greşeşti foarte mult. Va
vărsa rîuri de lacrimi la filme triste şi va citi poezii cu ochii umeziţi de
emoţie. Probabil că a păstrat fiecare bilet pe care i l-ai trimis, a presat
florile pe care i le-ai cumpărat cînd v-a prins ploaia pe stradă şi biletele de
la meciul de hochei unde te-a întîlnit.
Cît despre talentele ei de gospodină… fii bărbat! Adună-ţi curajul şi
răbdarea. Săgetătoarele se plictisesc de moarte ştergînd praful şi spălînd pe
jos. Va urî aceste lucruri cu înverşunare. însă atunci cînd va avea o casă a ei,
probabil că-şi va înghiţi dezgustul. va prefera, totuşi să-i iei o menajeră, de
îndată ce-ţi permiţi. Dacă nu, casa ei va sclipi oricum, în ciuda
resentimentelor stăpînei. Mamei ei nu-i va veni niciodată să creadă că acel
copil îngălat lustruieşte cu ceară măsuţa de cafea. Mîndira şi logica
jupiteriană sînt adevărartele motive. Femeia aceasta simte nevoia să fie
înconjurată de frumuseţe şi curăţenie pentru a se simţi în largul ei. Mai
devreme sau mai tîrziu, ea va înţelege că, dacă nu spală linoleumul, nimeni
altcineva nu o va face.
Gătitul? Păi… nu poţi fi niciodată sigur. Poate ar fi mai bine să mîncaţi în
oraş în weekend. Dacă reuşeşte să prepare nişte mese omeneşti în timpul
săptămînii, doar nu te aştepţi să-i iasă la fel şi sîmbăta şi duminica. Dacă nu
au ascendent în Taur, Rac sau Capricorn, majoritatea femeilor din Săgetător nu
sînt tocmai extaziate să petreacă ore în şir în bucătărie. Dar poate să
încropească un desert delicios şi rafinat cînd încearcă să te scoată dintr-o
stare proastă. Toanele ei pot fi o adevărată teroare, dar sînt rare şi durează
atît de puţin încît abia dacă vei avea timp să le observi. Cînd e într-adevăr
jignită, limba ei va şfichiui ca un bici sarcastic, dar va uita ce a spus
aproape înainte să termine propoziţia şi apoi nu va înţelege de ce vrei să
discuţi despre asta. Această femeie nu e partenera potrivită pentru un bărbat
melancolic, posomorît. Pesimismul şi mohorala o îmbolnăvesc la propriu.
Probabil că cei mici îşi vor adora mama. O dată ce va trece peste teama ei
iniţială de responsabilitate, va schimba scutece şi va face copilului baie cu
profesionalismul unei asistente calificate. Săgetătoarea va fi prietena copiilor
ei, se va juca cu ei şi cei mici vor primi o doză sănătoasă de optimism şi
remarci fără ocolişuri. Le va citi poveşti şi îi va lua prin surprindere cu
picnicuri inopinate în pădure, în căutarea celor trei ursuleţi (în adîncul
sufletului, şi ea e aproape convinsă că aceştia locuiesc în pădure). Dacă nu-i
vor găsi, mama jupiteriană le va spune copiilor că toată povestea e o minciună,
dar numai după o căutare atentă sub fiecare brad. Progeniturile ei vor fi bine
îmbrăvate, dar nu preţioase, şi vor învăţa cîteva trucuri neconvenîionale de la
mama lor, cum ar fi plimbatul desculţ pe o cîrpă cu picioarele muiate în vopsea
ca să faci draperii cu amprente. Ei, măcar nu ai să ai o casă plină de
conformişti. Nativa s-ar putea să tindă să nu impună o disciplină prea strictă
copiilor, cu excepţia cazurilor cînd e obosită sau furioasă.
Nimeni nu e o gazdă mai graţioasă decît femeia din Săgetător, nici măcar
surorile ei din Leu, care sînt campioane în materie de viaţă socială. Dar
atitudinea prietenoasă, veselă, a jupiterienei îi face pe toţi să se simtă
bineveniţi în casa ei, de la gunoier la şeful tău. Această femeie sparge gheaţa
imediat chiar şi la cele mai scorţoase evenimente sociale, dar probabil că va şi
face cîteva sprîncene să se ridice dezaprobator.
Atîta vreme cît nu încerci să o sufoci şi n-o faci să se simtă prinsă în
capcană, femeia ta din Săgetător îţi va dărui loialitatea, încrederea şi
afecţiunea ei. cele trei sînt inseparabile, căci această femeie nu poate dărui
dragoste fără prietenie.

CAPRICORN

Cum să recunoşti un nativ din Capricorn

E destul de greu să prinzi caracteristicile Capricornului. Vei învăţa să-l
recunoşti, dar îţi vor trebui nişte exerciţii preliminare. Studiază paianjenul
tăcut din colţ. Nu are nici o şansă în faţa insectelor zburătoare, rapide. Dar
ele ajung în plasa lui inteligent întinsă şi paianjenul învinge. Aminteşte-ţi de
broasca ţestoasă din fabula lui Esop, care se ia la întrecere cu iepurele. Nu
are nici o şansă, nu-i aşa? Dar iepurele cel sprinten o ia razna în toate
direcţiile, uitînd scopul cursei şi ţestoasa învinge. Priveşte capra neagră cum
escaladează muntele. Nu are nici o şansă în faţa strategiei inteligente a
oamenilor care o urmăresc. Dar vînătorii rămîn în urmă în timp ce rezistenta
capră se caţără hotărîtă din stîncă în stîncă pe copitele ei special formate. Şi
capra învinge.
Acum poţi trece să studiezi un Capricorn. Unde îl vei găsi? în orice loc care îi
poate oferi şansa de a avansa şi de a-şi îmbunătăţi personalitatea şi
calităţile. Oriunde îşi poate urmări ambiţiile secrete. încearcă la o întrunire
socială. Capricornul nu e genul petrecăreţ, dar capra pe care o studiem urcă pe
scara socială la fel de uşor ca pe munte. Alege un grup eclectic, de preferinţă
situat la nivelul celor cu venit superior. Poţi încerca şi nivelul persoanelor
cu venit mediu, dar cu cît cobori mai mult sub acest nivel, cu atît mai puţine
şanse ai să găseşti un Capricorn. Probabil că nu va purta pe cap un abajur, nu
va dansa step şi nici nu va atrage atenţia asupra lui în nici un fel. El va fi
spectatorul care priveşte totul admirativ din fundal. S-ar putea nici să nu-l
observi la început în timp ce el urmăreşte tăcut şi calm toate personalităţile
ostentative, agresive, fermecătoare, îndrăzneţe şi sclipitoare din jurul lui.
Toţi cei din grup vor părea să fie mult mai bine echipaţi decît el pentru cursă.
Orice cursă. Mulţi dintre ei merg la cacealma, unora le e frică, dar toţi sînt
bine lustruiţi şi puşi la punct, iar Capriconul nu pare a avea nici o şansă în
faţa lor. Şi totuşi, va învinge.
Fiindcă nativul se amestecă atît de bine în mulţime, camuflîndu-se în mod
inconştient în fundal, nu e întotdeauna uşor să recunoşti caracteristicile
fizice ale acestui semn. Capricornii pot fi îndesaţi şi musculoşi, subţiri şi
înalţi, sau dolofani şi moi. Dar indiferent de forma corpului, capra va da
impresia că e bine înrădăcinat în locul în care se află, pînă cînd se decide să
se mute în alt loc. în general, oamenii dominaţi de Saturn au păr drept, des,
întunecat, privire directă şi insistentă şi ten măsliniu sau arămiu. Vei vedea
şi Capricorni cu păr blond şi cîrlionţat şi ochi alabştri, dar priveşte-i atent.
Sincer, nu-i aşa că arată ca şi cum ar fi trebuit să aibă păr, ochi şi piele
întunecate la culoare? E o subtilitate delicată, dar validă. Ia-o pe Marlene
Dietrich de exemplu. Ten ca porţelanul, ochi verzi şi păr ca mătasea de porumb.
Mai priveşte-o o dată. Urmăreşte-i mişcările calme, meticuloase. Ascultă-i vocea
adîncă, voalată. Ia în consideraţie legendara ei minte de afaceristă dură şi
ambiţia. Nu sînt astea calităţi pe care te aştepţi să le găseşti la o brunetă?
Dacă stăpîneşti această subtilitate nu ve fi niciodată păcălit de înfăţişarea
unui Capricorn.
Personalitatea saturniană e merreu înconjurată de un uşor aer melancolic şi
grav. Nici unul dintre nativi nu reşeşte să evadeze complet de sub unfluenţa
saturniană, care le impune o autodisciplină severă şi refuzarea multor plăceri
personale. Mulţi Capricorni au tălpi puternice şi poartă pantofi comozi. Mîinile
lor sînt îndemînatice, vocile sînt de obicei egale şi liniştitoare şi probabil
că vei observa o blîndeţe care flatează şi convinge. Capricornii pot avea o
înfăţişare şi un comportament la fel de inofensive ca o pernă de puf, dar sînt
duri ca ghearele unui tigru. Ei sînt insistenţi, rezistă neabătut la orice,
reuşind să digere insulte, tensiuni, presiuni, dezamăgiri şi îndatoriri
neplăcute cu tot atîta calm ca şi captra care poate digera cutii de tablă,
sticlă spartă şi carton. Ca şi acest animal, nativii au stomacuri de fier şi
coarne periculoase. în timp ce extravertiţii veseli îşi împrăştie energia pe
deal şi pe vale, capricornii nu deviază nici cu un centimetru de la calea lor.
Ei îşi urmează constant cărarea ascendentă, cu o încrederă înnăscută în
siguranţa drumului bătut de alţii înainte, convinşi că scurtăturile tentante
sînt pline de capcane.
Capricornii îi admiră enorm pe cei care i-au precedat şi au ajuns în vîrful
muntelui, stabilind regulile călătoriei. Ei curtează succesul, respectă
autoritatea şi onorează tradiţiile. Mulţi oameni energici, impulsivi, îi
etichetează drept snobi şi rigizi. Ca răspuns, Capricornul îşi poate eticheta
criticii drept repeziţi şi nesăbuiţi, dar de obicei e prea înţelept ca să-şi
facă duşmani fără să fie neaparată nevoie. Saturnienii se supun. Ei acceptă. Se
adaptează. Sau e doar o aparenţă? Capricornul permite altora să meargă înaintea
lui, dar deseori ajunge primul la destinaţie, sfidînd logica. E foarte atent să
evite obstacolele, pietrele ascuţite. Nu e de mirare că aceşti oameni se
împiedică extrem de rar. Ochii lor nu sînt lipiţi de stele, ci sînt îndreptaţi
mereu înainte, iar picioarele le sînt bine înfipte în pămînt. Gelozia, pasiunea,
impulsul necontrolat, furia, frivolitatea, risipa, lenea, neglijenţa, toate
acestea sînt obstacole. Alţii n-au decît să se împiedice de ele şi să cadă, dar
nu şi Capricornul. Poate că va arunca o privire în urmă, simţind milă pentru cei
căzuţi, sau recunoştinţă pentru sfaturile şi ajutorul primite de la ei în
trecut, dar îşi va continua ascensiunea constantă pînă cînd îşi va atinge scopul.
Există Capricorni delicios de romantici, care înţeleg ciudata lumină a lunii şi
superbele culori ale aripilor fluturilor, dar nu se vor lăsa orbiţi de emoţii.
Dacă un nativ scrie o poezie frumoasă, plină de imaginaţie şi fantezie, tema va
fi solidă şi punctuaţia va fi corectă. Va avea un înţeles clar şi sentimentului
nu îi va fi permis să înece versurile cu sirop. Nu sfida convenţiile dacă vrei
să cîştigi respectul caprei. Chiar şi cei mai îndrăzneţi (adică excepţiile) vor
respecta măcar graniţele cele mai îndepărtate ale acceptabilităţii sociale.
Scenele publice şi pasiunile viscerale, dezlănţuite, nude, îi fac să se simtă
îngrozitor de stînjeniţi.
Unii nativi vor uita să-şi ascundă ambiţia şi vor refuza să muncească dacă nu
vor fi lăsaţi să conducă. Aceştia sînt capre încăpăţînate, care insistă să
înceapă de la vîrf, acolo unde simt că le e locul. Desigur, o astfel de
atitudine dă naştere unei persoane posomorîte, pesimiste, reci şi egoiste, care
e imposibil de mulţumit.însă de obicei cîteva ghionturi zdravene sînt de ajuns
ca să-l aducă pe calea cea bună.
în general, Capricornii tineri sînt mai mulţumiţi decît cei mai vîrstnici şi au
şi de ce. Ca în tradiţia asiatică, nativii tineri îi idolatrizează pe strămoşi
şi pe bătrîni. Respectul pentru înţelepciunea şi experienţa vîrstei face parte
din firea saturniană. Cînd se maturizează şi bătrînii dispar, acţiunile
nebuneşti ale tinerei genraţii îi pot speria şi ului pe saturnienii
conservatori. Ei îşi clatină capetele şi murmură despre bunele vremuri de
odinioară. însă, din fericire, mulţi dintre ei se adaptează şi înfruntă noile
provocări. E încîntător să vezi un Capricorn cu păr sur distrîndu-se vesel cu
cei tineri, descoperind pentru prima dtă bucuriile copilăriei pe care le-a
pierdut pe cînd era un mic puştan serios. Capricornii vîrstnici fie se poartă ca
nişte acrituri frustrate, fie sînt fericiţi, au interese noi şi se comportă ca
nişte tineri moderni. Cîţiva dintre ei sînt prinşi la mijloc şi zîmbesc larg,
stăpînindu-şi încîntarea, în timp ce stau pe margini şi bat tactul muzicii cu
piciorul fără a reuşi vreodată să-şi adune curajul pentru a se arunca şi ei în
vîltoarea distracţiei.
Rareori vei găsi nasul drept, bine format al saturnianului băgat în treburile
altora şi nici nu-l vei auzi prea des bîrfind. Dacă nativul suferă influenţe din
Gemeni sau Peşti va fi puţin cam palavragiu, dar în mod normal îşi văăd doar de
treaba lor. Capricornii nu vor împărţi în dreapta şi-n stînga sfaturi pe care nu
li le-a cerut nimeni, dar dacă faci apel la înţelepciunea lor practică, ţi le
vor oferi pe un ton sever. în plus, vor avea pretenţia să le urmezi sfatul.
Nativul a învăţat să accepte datoria şi responsabilitatea şi să tolereze
frustrarea. Dacă nu-i poţi urma exemplul nu va pierde timpul dîndu-ţi lecţii, ci
îţi va rezerva un strop de compasiune şi-şi va vedea de drum.
S-ar putea să fi auzit că saturnienii fac căsătorii din interes, pentru bani sau
poziţie socială. E o exagerare, dar nu foarte mare. Capra pragmatică se aruncă
rareori într-o căsnicie sau într-o afacere dacă nu e pregătită emoţional pentru
prima şi financiar pentru a doua. Aceşti oameni sînt în stare de lucruri ciudate
pentru a obţine sentimentul de securitate. Gîndul la zilele bătrîneţii nu le
părăseşte niciodată mintea. Chiar şi cei tineri vor fi încîntaţi instinctiv de
vizitele la unchiul Nelu sau la mătuşa Jeni. La urma urmelor, afectuoasele rude
pot avea oarece cecuri sau proprietăţi. Şi în plus, aceste vizite le dau
saturnienilor un sentiment de confort şi familiaritate. în fond, cui i-ar plăcea
să vadă că o avere e lăsată moştenire canarului… Ai putea spune că această
atitudine e rece şi calculată, dar pentru Capricorn e doar de bun simţ,
raţională. Ocaziile nu au de ce să bată de două ori la uşa nativilor, căci
aceştia le vor auzi de la prima bătaie. de fapt, stătuseră cu urechea lipită de
uşă, aşteptîndu-le.
în copilărie Capricornii tind să fie fragili, mai bolnavi decît alţi copii, dar
o dată cu vîrsta le creşte considerabil puterea şi rezistenţa la boli. Firea
sobră, temperată a caprei tipice le dă o uimitoare putere de rezistenţă şi un
potenţial de supravieţuire atît de mare încît nu e ceva neobişnuit ca nativii să
depăşească suta de ani. Aceşti oameni ar trebui să nu aibă prea mare neovie de
doctori şi spitale, dar au, pentru că teama, nesiguranţa, îngrijorarea şi
pesimismul sînt mai mortale decît microbii. Nici o dietă echilibrată, nici un
obicei oricît de sănătos nu pot învinge pericolele pesimismului. Capricornii
care vor să evite bolile trebuie să facă mult sport în aer liber şi să îşi
transforme personalitatea, pentru a fi mai optimişti, mai deschişi. Aerul curat,
de ţară, şi briza proaspătă a tolernaşei face miracole pentru sănătatea lor.
Aproape toate caprele de ambe sexe au piele sensibilă. Pot avea iritaţii pe fond
nervos, alergii, zone aspre şi porţiuni descuamate, transpiraţii ciudate ca
miros sau localiyare, pori măriţi sau acnee. Problemele stomacale pe fond nervos
sînt şi ele destul de comune. Rotulele, încheieturile şi oasele reprezintă
zonele lor vulnerabile, şi e posibil să-şi rupă braţe sau picioare. Cele mai
grave boli provocate de melancolia saturniană sînt paralizia psihosomatică,
migrenele grave şi infecţiile renale.
Capricornii fie vor avea dinţi albi, frumoşi şi puternici, fie vor avea mereu
probleme cu cariile şi vor face într-una vizite la dentist. în general, dacă
evită afecţiunile insidioase provocate de depresii, tenacitatea şi forţa lor
vitală e remarcabilă. Dar nu e plăcut să fii atît de longeviv dacă suferi de
artrită şi reumatism. Capra trebuie să caute soarele şi să nu se ferească de
plimbările prin ploaie dacă vrea să-şi păstreze sănătatea.
Capricornul e o persoană atît de timidă, dulce, poate puţin cam încăpăţînată,
dar nu în mod agresiv. Pare atît de inofensiv! O persoană în care poţi să ai
toată încrederea şi căreia poţi să i te confesezi în linişte. Cine i-ar vrea
răul şi cine l-ar putea bănui de ambiţii ascunse? de fapt, Capricornul se
foloseşte de slăbiciunile, pasiunile şi geloziile tale pentru a se face pe sine
mai puternic. îţi este folositor şi, în cele din urmă, îţi devine indispensabil,
astfel încît îl vei ruga să preia conducerea. El va trage sforile cu modestie,
din colţul lui, fără să fie ostentativ. Capra îşi încalcă orgoliul pentru a
obţine ceea ce doreşte cu adevărat orgoliul lui: poziţia de lider necontestat.
Nativul nu are nevoie să fie în fruntea paradei, dirijînd fanfara. El dă
permisiunea pentru paradă şi planifică traseul, organizînd totul din culise.
Toate cascadoriile periculoase, la mare înălţime, au nevoie de plasa de
siguranţă a Capriconului atunic îcnd dau greş şi se prăbuşesc. Paleta lui de
culori cuprinde negrul intens şi bleumarinul (disciplină şi caracter oficial),
maro (practic) şi verdele închis (vise oneste, profunde). Plimbă-te încet prin
pădurea lui tăcută, căptuşită cu muşchi moale şi iederă şi caută cele opt comori
ascunse ale lui Saturn. Rubine bogate zac îngropate sub salcia plîngătoare a
Capricornului. rămîi acolo şi descoperă frumuseţea eternă a onixului pur, lucios.

Bărbatul din zodia Capricornului

E înconjurat de un zid pe care l-a construit singur. E timid, dar puternic şi
dur. E plăcut, dar are o ambiţie feroce. Ca şi legendarul cowboy, bărbatul din
Capricorn pare să prefere singurătatea. Nu e aşa. Nu chiar.
în adîncul inimii lui, Capricornul tînjeşte după adoraţie. I-ar plăcea la
nebunie să încînte mulţimile cu acrobaţii nebuneşti la trapez. în visele lui
cele mai ascunse, acest nativ e un romantic incurabil, dar Saturn îi înfrînează
pornirile naturale cu o mie de lanţţuri. Severa planetă a disciplinei îi
dictează un comportament calm, acţiuni practice şi intenţii serioase. Aceasta e
crucea lui şi deseori e foarte greu de purtat. Uneori îşi va masca frustrarea
bruscîndu-i pe cei din jur, iar alteori te va ului cu un umor neaşteptat,
surprinzător, deşi acesta va fi întodeauna în stil ironic, persiflant. Dar, se
ştie, ăsta e cel mai amuzant stil de umor şi Capricornii pot fi de-a dreptul
spumoşi cînd sînt spirituali şi jonglează cu glumele seci.
Ia un bărbat Capricorn echilibrat şi de încredere, ia-l la bani pe mărunţi şi
vei găsi în interiroul lui un visător blînd şi vesel, care tînjeşte să simtă
vîntul libertăţii în plete şi e îmbătat de parfumul dulce al complimentelor,
care e flămînd de aventură şi emoţii. Sînt extrem de puţini aceia care pot
elibera acest suflet singuratic din închisoarea lui secretă.
Probabil că ai ajuns deja să te gîndeşti că tipul din Capricorn ar fi un
profesor grozav dar un iubit jalnic. Tocmai ai hotărît că ai prefera să-l vezi
preşedinte decît lîngă tine la altar. ţi-a creat impresia unui bărbat care ar
prefera să-şi vadă numele la rubrica socială decît în jurnalul tău. Acum
descopeeri că are o inimă la fel de caldă şi prietenoasă ca un foc de lemne
într-o noapte de iarnă. Ştiu, eşti entuziasmată, dar aşteaptă o clipă înainte să
te repezi să-i rupi trei coaste strîngîndu-l în braţe şi să aştepţi să te ducă
în al nouălea cer. Surprizele pe care le-am descris mai sus fac parte din fiinţa
lui interioară. Va fi încîntat şi impresionat dacă le vei ghici prezenţa, dar
ele sînt bine ascunse. Nu prea sînt şanse să lase vreodată acele vise nebuneşti
să evadeze şi să o ia razna. E de-ajuns să ştii că sînt acolo. Nu te aştepta
să-ţi vezi capricornul zburdînd desculţ printre margarete. Nu poţi schimba
personalitatea lui esenţială, saturniană.
însă poţi rîde la povestirile lui cu cîini pînă cînd adună sufucuent curaj să-ţi
spună altele, mai sofisticate. Poţi face aluzii cum că ai impresia că sub
atitudinea lui conserbatoare sînt ascunse focuri înnăbuşite pînă cînd va avea
suficientă încredere încît să lase să izbucnească la suprafaţă o flacăr, două.
Poţi să-i spui că visele lui ţi se par mai vii decît ale celorlalţi, pentru că
nu există vis mai sclipitor ca cel transpus în realitate, încurajîndu-l astfel
să viseze şi mai mult. într-o bună zi, va ajunge în vîrful muntelui său, iar tu
vei fi alături de el, plină de mîndrie pentru hotărîtul tău Capricorn şi
bucuroasă că ai crezut în visele lui pragmatice.
Capricornii se prefac că pot trăi fără complimente, iar felul în care se poartă
atunic cînd li se face unul e o dovadă destul de convingătoare. Dacă i-ai făcut
vreodată un compliment bărbatului tău din această zodie şi ai văzut cum
ricoşează de expresia lui impenetrabilă ştii la ce mp refer. Nu te grăbi să
tragi concluzii. Numai pentru că nativii sînt experţi la a se amăgi singuri nu
trebuie să cazi în aceeaşi capcană. De fapt, el are o nevoie disperată să i se
spună că e bun, inteligent, frumos, sexi şi interesant, dar fiindcă nu lasă să
se vadă această nevoie, rareori îi este satisfăcută. în consecinţă, nu va fi
obişnuit cu complimentele şi nu va prea şti ce să facă atunci cînd cineva îl va
admira în mod deschis, aşa că-şi ascunde jena cu o glumă sau va ignora
complimentul, reacţie care îi va convinge pe oameni să nu mai rişte niciodată să
flateze chipul acela împietrit. Se creează impresia că urăşte complimentele, aşa
că primeşte tot mai puţine. E un cerc vicios. Poate că e mai mult vina ta decît
a lui. Data viitoare cînd îl flatezi, uită-te la urechile lui. Vezi cum s-au
înroşit? Vezi sclipirea aceea slabă din ochii lui? e încîntat cum nu se mai
poate. Doar pentru că nu se apucă să ţopăie sau să se rostogolească prin iarbă
ca Leul nu înseamnă că nu e profund fericit şi foarte mîndru. Simte nevoia să
ştie că vezi ce om ninunat e. Firea lui şi stelele îl împiedică să-şi facă
reclamă. Va trebui să fii tu agentul lui de publicitate.
Acest bărbat înfloreşte tîrziu. în tinerţ  grav ca o bufniţă, dar s va rlaxa
trptat p măsură c s va maturiza şi, dacă  un Capricorn tipic, va ajung să arat
şi să s poart mai tinreşte decît toţi cei din grup. La alţi bărbaţi, trebuie să
le tolerezi ani de zile nesăbuinţa superficială, ca apoi să te alegi cu un
bătrîn morocănos şi încuiat. Iubitul tău din Capricorn nu te va răpi ca să te
ducă la Paris la începutul idilei voastre, dar s-ar putea să te ducă să vezi taj
Mahalul la lumina lunii patruzeci sau cincizeci de ani mai tîrziu, cînd alţi
bărbaţi se plîng că le trosnesc încheieturile. nu e rău deloc! dacă eşti genul
căreia îi place să se îndoape la început cu aperitive grele ca apoi să-şi
mănînce conştiincioasă legumele, nu e pentru tine. O legătură amoroasă cu un
Capricorn, dacă duce la căsătorie e ca şi cum ai lăsa desertul la urmă, aşa cum
e firesc.
Desigur, procesul invers de îmbătrînire al nativului îţi poate provoca oarece
probleme în sectorul "fidelitate". Cînd idila voastră e proapsătă, vei avea prea
puţine bătăi de cap cu loialitatea partenerului tău, dar cînd acesta va mai
înainta în vîrstă, s-ar putea să se mai abată puţin de la calea voastră comună.
Totuşi, Capricornul e poate cel mai fidel dintre toate semnele zodiacale, pentru
că acest bărbat consideră familia ceva sfînt. Indiferent de scăpările minore de
mai tîrziu, acestea nu vor înlocui niciodată căldura căminului, copiii şi pe
tine. Ar un profund respect pentru legăturile de familie, aici incluzînd atît
familia construită cu tine, cît şi cea din care provine, căreia i-a fost devotat
din copilărie.
E inacceptabil să-i insulţi mama sau să fii rece cu fratele lui. Pregăteşte-te
să-ţi iubeşti rudele prin alianţă, chiar dacă sînt la fel de adorabile ca un
cactus. Nu numai că le va lua apărarea, dar, dacă vei lăsa disputele să se
agraveze, povara de a trebui să aleagă între cele două familii îl poate face p
enativ ursuz şi pesimist. Şi nu-ţi doreşti în nici un caz să vezi un Capricorn
cînd  psimist şi posac.
S-ar puta să dai peste un saturnian care manifestă un dispreţ făţiş faţă de
rudele lui, sau care a retezat cu furie legăturile de familie şi nu a mai privit
niciodată înapoi. Dacă vei da deoparte suprafaţa independenţei lui vei descoperi
în trecutul lui o rană profundă, emoţională, care a provocat de fapt acest
comportament atipic. Mulţi Capricorni continuă să locuiască la părinţi mult timp
după ce amicii lor au început să se bucure de deliciile unui cuibuşor de burlac.
De obicei se îndrăgostesc mai tîrziu decît majoritatea bărbaţilor şi rareori se
căsătoresc înainte să-şi construiască o carieră stabilă.
Cu ochiul lor format pentru aprecierea pedigriului şi a perfecţiunii, vor studia
peisajul cu mare atenţie. Saturnianul va alege o fată care va deveni o bună
mamă. Api, va trebui ca ea să fie o bună gospodină şi să gătească bine. în plus,
va trebui să se îmbrace bine ca să-i impresioneze pe asociaţii şi prietenii lui
şi, dacă se poate, să fie mai presus de aceştia în privinţa provenienţei,
manierelor, educaţiei şi inteligenţei. La sfîrşit, va arunca o privire rapidă ca
să vadă dacă fata e frumoasă sau dacă i se pare atrăgătoare din punct de vedere
sexual. După cum vezi, nu e nici o nenorocire dacă ai păr lăţos, nu te dai cu
parfum, iar picioarele tale nu stîrnesc invidia actualei Miss Univers. Cotrobăie
prin cufăr după arborele genealogic şi arată-i cam pe ce ramură se află Bibescul
familiei. Invit-o pe mama lui la prînz în oraş o dată pe săptămînă şi lasă-l să
vadă cît eşti de practică eşti cînd e vorba de buget. La următoarea voastră
întîlnire ia-o şi pe surioara ta în vîrstă de patru ani. Dacă eşti singură la
părinţi închiriază copilaşul vecinilor. Şterge-l la nas cît mai frecvent şi mai
blînd cu o batistă din pînză (nu cu şerveţel), vorbeşte cu Capricornul despre
dorinţa ta de a fi consilier municipal şi de a te ocupa de îmbunătăţirea urbei,
mergi încet şi egal, aruncă în conversaţie cîteva expresii franţuzeşti şi/sau
englezeşti şi dă ochii peste cap de plăcere cînd vezi un bebeluş într-un
cărucior. Ai grijă să-i arăţi că îl consideri pe tatăl lui cel mai înţelept domn
pe care l-ai cunoscut vreodată şi fă referiri întîmplătoare la unchiul care a
lucrat cu Traian Vuia la construirea primului avion cu reacţie, sau la strămoşul
care a stat alături de Cuza la divanul ad-hoc. Dacă eşti frumuşică, e cu atît
mai bine. Dar frumuseţea nu va înlocui niciodată în ochii lui puloverul pe care
l-ai tricotat pentru mătuşa lui, Getuţa. Aproape că pot să-ţi garantez că acest
bărbat nu se va însura în veci cu tine dacă nu treci testele familiei lui.
Bineînţeles că există excepţii, dar sînt atît de rar încît ar fi o nebunie să
rişti crezînd că bărbatul tău saturnian e una dintre ele.
După ce familia lui te-a cerut de nevastă (sau el te-a cerut) pune piciorul în
prag. Cu fermitate! Spune-i că îi iubeşti din tot sufletul pe ai lui, dar tu ai
acceptat să împarţi patul şi casa doar cu el. Dacă nu faci asta, vei petrece
multe seri de sîmbătă gătind pentru unchiul Costel sau ajutîndu-i surioara să
treacă prin chinurile adolescenţei.
Deoarece Capricornii sînt întotdeauna uşor emoţionaţi în prezenţa sexului opus,
unii dintre ei vor face cîteodată aluzii fără perdea, se vor chinui să încerce
să facă insinuări cu subînţeles erotic sau vor părea duri, aspri şi lipsiţi de
orice scrupul sau sensibilitate. E doar felul lor de a încerca să fie "ca
băieţii", o metodă tipică de a-şi ascunde jena şi curiozitatea provocate de
pasiunile arzătoarea ale altor persoane, mai agresive. Nu te lăsa amăgită şi
nu-ţi închipui că vrea să fiţi un cuplu ca Bonnie şi Clyde. Elti o domană şi nu
cumva să uiţi asta! O fi aruncînd el cîte o privire fugară spre vreo "doamnă a
nopţii", dar aceea nu e în nici un caz genul de femeie pe care ar lua-o de
nevastă. S-ar putea ca ăsta să-ţi sune a sfat primit de la mătuşa ta Agepsina,
fata bătrînă a familii, dar dacă crezi că e o prostie dă-i înainte şi poartă
bikinii minusculi şi rimelul verde, toarnă pe tine o sticlă de parfum şi
sărută-l în public. Poate că vei merge în cele din urmă spre altar cu cununa de
lămîiţă pe cap, dar sigur nu va fi lîngă tine un mire saturnian.
Un dar frumos pentru soţul tău Capricorn ar fi o carte de poezii, cu cît mai
romantice cu atît mai bine. Dacă nu-l înveţi timpuriu arta exprimării
afecţiunii, s-ar putea să devii o nevastă căreia nu-i lipseşte nimic, care e
adorată şi apreciată cu căldură, cu un soţ absolut perfect, dar neîmplinită
emoţional. Nu va mai avea nici un rost atunci să te plîngi că nu-ţi spune
niciodată că te iubeşte. Se va uita, doar, la tine cu o privire inocentă şi
îndurerată sau cu dezgust posomorît (în funcţie de cît de puternică a fost
influenţa lui Saturn la naşterea lui) şi-ţi va explica răbdător: "Eşti nebună.
îmi amintesc perfect că ţi-am spus că te iubesc cînd ţi-am dat inelul de logodnă
şi încă o dată cînd s-a născut micul Alex".
El consideră că ar trebui să ştii ce simte pentru tine din moment ce te susţine
financiar şi îţi acordă privilegiu de a îţi permite să fii mama copiilor lui, să
dai cu mătura prin casa lui şi să-i lustruieşti trofeele. Pentru Capricorn,
declaraţiile sentimentale constituie o poleială de prost gust a crinului
romantismului. S-ar putea să te întrebe: "Ce vrei, să fiu Pacientul englez?".
ăsta e momentul să spui tare "da". îl va şoca şi speria puţin. Nu se va
transforma în Ralph Fiennes, dar s-ar putea să-şi dea seama că un "iubito",
murmurat tandru la momentul potrivit nu-i va ştirbi cu nimic masculinitatea.
Ca tată, va fi însăşi personificarea expresiei "pater familias". Va sta
întotdeauna în capul mesei, inclusiv la picnicuri, chiar dacă asta înseamnă să
stea în muşuroiul de furnici sau în urzici. Va pretinde respect şi ascultare şi
va insista să impune disciplina şi rutina. în schimb va oferi devotament total,
chiar autosacrificiu şi probabil că va fi de acord cu petreceri cît mai mari de
zilele de naştere ale celor mici şi cu Crăciunuri cît mai vesele. Tatăl din
Capricorn va avea grijă ca progeniturile să meargă regulat la dentist, să-şi
facă lecţiile şi nu se va sfii să le aplice corecţii corporale cînd va fi
necesar. Nu strică să-i aminteşti că a fi părinte poate fi plăcut şi amuzant, nu
numai o responsabilitate serioasă. învaţă-i pe copii să-i dea săruări generoase
înainte de a pleca la culcare şi încurajează-l să-i ducă la meciuri, la pescuit
sau la înot. Dacă e puţin cam sever, nu uita că ei vor avea decîştigat din asta
în timp, cu condiţia ca tatăl lor să nu exagereze. cînd va deveni bunic,
Capricornul tău va deveni şocant de îngăduitor. Bunicii din această zodie sînt
dădace grozave. Cunosc unul care cutreieră cartierul pe role alături de nepoţi.
Un Capricorn se însoară rareori în grabă şi majoritatea mariajelor lor sînt
solide. Dar dacă s-a însurat cu cine nu trebuie, va pleca brusc şi soţia lui nu
va avea parte de o a doua şansă. Acest bărbat detestă divorţul, dar cînd acesta
se va petrece, va fi definitiv. Cu alte cuvinte, cînd s-a săturat, gata!
Probabil că soţul tău saturninan va programa amorul fizic , trecîndu-l pe lista
de lucruri de făcut ca pe cumpărături, corespondenţă, vizitele la muzeu sau la
medic. Acest lucru poate părea rece şi lipsit de sentiment, dar nu uita că
pragamticul Capricorn va fi interesat de aspectul fizic al iubirii mult timp
după ce alţi soţi de aceeaşi vîrstă vor începe să recurgă la poezie pentru a-şi
exprima afecţiunea. ţii minte? Desertul la urmă!

Femeia din zodia Capricornului

Nu există femeie Capricorn tipică. Ea poate fi un curator de muzeu care poartă
ochelari de bunicuţă fiindcă are nevoie de ei, sau poate fi o dansatoare care
poartă un bikini minuscul şi sclipitor fiindcă o amuză. O vei vedea prezidînd
severă o şedinţă cu părinţii, prăjind hamburgei într-un local sau organizînd cel
mai mare bal de caritate din oraş. O femeie Capricorn poate decora rubricile
mondene, poate zîmbi modest din spatele soţului ei politician sau turna lichide
misterioase în eprubete. Dar indiferent de ce face sau ce poartă, Saturn îi va
domina acţiunile şi ţelurile tainice.
Poate fi ultra-feminină, flirtînd şi fermecîndu-te pînă începi să te simţi ca un
uriaş urs grizzly care o poate proteja de lumea rece şi rea. sau poate fi
glacială, tăcută şi distantă, stînd în siguranţă pe piedestalul ei de marmură şi
provocîndu-te să fii suficient de inteligent ca să-i cîştigi mîna superioară.
Orice personalitate afişează, dedesubtul şiretlicurilor ei feminine sau al
atitudinii ei practice, raţionale, se află acelaşi scop: o hotărîre inflexibilă
de a pune mîna pe bărbatul potrivit, cel care poate deveni cineva, o poate face
să fie mîndră de el şi poate fi un tată bun pentru copiii ei.
Sînt atît de multe femei Capricorn care au cariere, încît ai putea crede că
dragostea şi căsătoria vor fi întotdeauna pe locul doi în preocupările lor. în
privinţa dragostei ai dreptate. în privinţa căsătoriei, nu. Trebuie să înţelegi
că ţelurile capricorniene sînt siguranţa, autoritatea, respectul şi poziţia
socială. Are prea puţină importanţă dacă aceste nevoi sînt împlinite în spatele
unei catedre, într-un birou de afacersit, sau alături de un soţ ambiţios ale
cărui viaţă socială şi cămin le poate organiza cu uşurinţă graţioasă şi
planificare riguroasă. într-un fel sau altul, această femeie va obţine
recunoaşterea de care are nevoie. Unele o obţin scriind cărţi, ţinînd prelegeri,
pictînd sau compunînd muzică. E uimitor cît de mulţi Capricorni de mabe sexe au
talent artistic ieşit din comun! Poate că acesta provine din simţul lor înnăscut
al echilibrului şi armoniei, din felul în care ştiu instinctiv ce e plăcut şi ce
e bine sau corect.
e o chestiune delicată, dar chiar şi nativele pe care le găseşti în teatrele de
mîna a cinşpea sau în cea mai veche profesie din lume (vor fi doar cîteva) vor
ajunge să se mărite cu directorul teatrului sau cu cel mai bun actor în primul
caz, sau cu cel mai bogat client în al doilea. Capra trebuie să urce. Fie că
încep cursa de sus sau de jos, pentru ele vîrful muntelui e locul din care
priveliştea li se pare cea mai satisfăcătoare. Saturniana nu are nimic
ostentativ. N-o vei vedea niciodată izbind şi dînd din coate, făcînd scandal ca
să ajungă în faţă. S-ar putea să crezi că e suficient de docilă ca să se
mulţumească cu locurile din spate, lăsîndu-şi concureţa să i-o ia înainte.
Aşteaptă puţin şi ai să vezi cine e promovat.
Te înşeli dacă îţi închipui că nu-şi va sacrifica niciodată cariera în favoarea
căsniciei. Oferă-i şansa de a fi lider în societatea mondenă şi stăpîna unei
locuinţe bine conduse şi vei vedea ce repede îşi pierde interesul pentru slujbă
(unul dintre puţinele lucruri pe care le va face repede). Daacă vrei, femeia din
Capricorn va fi fericită să continue să muncească pentru a te ajuta să urci spre
succes, căci nu e leneşă. însă va fi şi mai fericită savurîndu-şi statutul de
soţie a ta, cu condiţia ca statutul să fie bun şi să se bucure de securitate
financiară.
Una dintre trăsăturile caracteristice cele mai încîntătoare la această femeie e
buna creştere naturală şi atitudinea rafinată. Poţi cunoaşte o nativă crescută
într-o magherniţă de la periferia mizeră a oraşului, al cărui tată lucrează în
mină, dar dacă nu se hotărăşte ea să-şi dezvăluie provenienţa vei fi convins că
e produsul unei familii bune, vechi, şi e absolventa uneia dintre cele mai bune
şcoli. Atît de mult fac parte din însăşi natura lor simţul social şi al
aparenţelor conservatoare, convenţionale.
Orice bărbat implicat într-o relaţie cu o femeie din Capricorn ar trebui să ştie
un lucru esenţial despre această zodie. Nativa pare să fie mult mai echilibrată
şi calmă decît este de fapt. Comportamentul ei te poate convinge să e stabilă ca
o stîncă şi nimic nu-i poate tulbura suprafaţa calmă. Adevărul e că această
femeie are multe toane. Vei psune că aşa sînt toate femeiel, dar capricoarna are
unele perioade foarte negre, care nu trec prea repede. Dacă simte că e prost
tratată sau se simte neapreciată, va fi posomorîtă zile şi săptămîni în şir, ba
chiar luni. Ea spune că această atitudine e raţională şi practică, dar mohorala,
depresia şi pesimismul saturnian au rădăcini mult mai adînci. Ele sînt
declanşate de frica de viitor, grijile pentru prezent, ruşine pentru trecut, sau
de bănuiala că cei din jur îşi bat joc de ea sau că într-un fel sau altul e
nepotrivită cu împrejurimile. Aceste femei nu acceptă prea uşor să fie
tachinate, aşa că încearcă să renunţi cît mai mult la asta. La drept vorbind, le
este imposibil să priceapă poanta atunci cînd ele sînt victimele glumei. Nu e
nevoie să o copleşeşti întruna cu complimente (oricum va simţi cînd acestea nu
vor fi sincere), dar nu glumi cu ea cînd e vorba de lucruri importante şi laud-o
suficient de des ca să ştie că îi cunoşti adevărata valoare.
în situaţii romantice acestei femei îi este foarte greu să se relaxeze. Sub
suprafaţa rece a Capricornului există destulă dorinţă fizică, mult mai multă
decît îşi închipuie cei din jur, dar aceasta nu e niciodată satisfăcută în mod
superficial. Să pierzi vremea cu îmbrăţişări nebuneşti şi săruturi extatice cînd
viitorul e nesigur nu e deloc hobby-ul ei favorit. Totuşi, o dată ce s-a hotărît
că tu eşti bărbatul potrivit şi situaţia financiară e stabilă sau ambiţia ta e
suficient de mare, ea va fi la fel de caldă ca un panda drăgălaş, afectuoasă şi
chiar pasională. Capricornii nu cred în vise vagi care plutesc fără ţintă pe un
cer senin. Ei vor să ştie exact unde îi duce corabia iubirii şi vor să fie
siguri că apele pe care pluteşte sînt sigure. Trebuie să construieşti o fondaţie
solidă casei tale dacă intenţionezi să-i treci pragul cu o capricoarnă în braţe.
Ai grijă să fie bine asigurată şi ipoteca să fie plătită.
Probabil că saturniana va fi un fel de fluturaş social, extrem de conştientă de
cerinţele etichetei, şi va avea înclinaţii spre obiceiurile vechi, cum ar fi
inele gravate pentru şerveţele şi scaune tapiţate cu goblenuri. Totul trebuie să
fie corect şi tradiţia trebuie urmată cu orice preţ. Din cînd în cînd s-ar putea
să prindă obiceiul de a face cumpărături în cele mai scumpe şi exclusiviste
magazine, unde va insista să găsească chilipiruri. Nu o deranjează să cumpere o
rochie de pe raftul cu reduceri de preţ atîta timp cît rochia poartă o etichetă
de firmă celebră.
femeile din capricorn au o frumuseţe deosebită, proaspătă. Rareori vei găsi una
care să nu fie neobişnuit de atrăgătoare. Totuşi, ele sînt timide şi măcinate de
nesiguranţă în ceea ce priveşte înfăţişarea lor şi s-ar putea să descoperi că au
nevoie de asigurări constante ca să se convingă că sînt frumoase. Deşi nativele
urăsc lipsa de onestitate de orice fel, de multe ori nu se dau în lături să
mintă cînd e vorba de vîrsta lor. Şi de obicei le merge, datorită bizarei
influenţe saturniene. Cînd sînt mici, ele arată ca nişte bătrînele micuţe, ca
apoi, cînd trec de prima tinereţe, să înflorească brusc transformîndu-se în
femei care arată ca nişte fete tinere.
Ar fi o greşeală îngrozitoare să-i respingi familia. Bărbatul care se însoară cu
o capricoarnă se însoară cu rudele ei. Nu are rost să-ţi închipui că partenera
ta e altfel. După un timp, nu-ţi va mai veni să rîzi cînd vei auzi glume cu
soacre (în schimb, s-ar putea să-ţi vină să plîngi). de multe ori, saturniana e
singurul sprijin al familiei ei, financiar, moral sau ambele. E posibil să
poarte de grijă unui părinte bolnav cu un devotament care poate ajunge pînă la
punctul în care ea ar renunţa pentru totdeauna la ideea unei căsătorii. Deseori,
ea va face bucuroasă aceste sacrificii datorită iubirii ei sincere pentru
familie, dar chiar dacă nu-i convine situaţia, puternicul ei simţ al
responsabilităţii şi datoriei nu ţi va permite să evadeze.
Aşa că n-ai de ales. Resemnează-te să-ţi flatezi soacra, sperînd că e o femeie
grozavă, care merită complimentele. Nu discuta în contradictoriu despre politică
cu tatăl ei şi dacă chiar trebuie să-i critici fraţii şi surorile ai grijă ca
aceste critici să fie constructive, bazate pe o încredere sinceră în potenţialul
lor. în mod frecvent, Capricornii se trezesc împovăraţi cu rude bolnave sau
aflate în nenorocire, iar nativa tipică nu va permite niciodată iubirii, oricît
de puternice ar fi ea, să o facă să neglijeze aceste obligaţii. Ai face bine să
planifici de la început astfel încît să aveţi mereu o cameră sau două libere,
pentru rudele aflat în vizită. Dar există şi o parte bună. Vei avea o soţie care
se va purta cu blîndeţe şi consideraţie cu toţi membrii familiei tale. Femeia
din acest semn va înţelege dacă dai săptămînal părinţilor tăi o sumă fixă şi
probabil că va fi o bună prietenă pentru fraţii şi surorile tale. E genul de
fată pe care o iei acasă ca să-ţi cunoască mama şi mama ta va fi imediat de
acord cu alegerea ta. Din spirit de contradicţie tipic masculin, o asemenea
încurajare imediată îi poate face să dea înapoi. E întotdeauna mai plăcut să
lupţi împotriva obiecţiilor ridicate de părinţi privind femeia iubită. Dar nu
vei face decît să-ţi calci pe inimă, căci mama ta are dreptate. Dacă e o
saturniană tipică, această fată va fi o soţie excepţională.
Căminul unei capricoarne arată mereu atît de impecabil fără ca tu s-o vezi
făcînd vreun efort, încît ai zice că se ascund prin colţuri zîne micuţe şi
pitici care lucrează frenetic după miezul nopţii ca să spele, să lustruiască să
gătească şi să facă ordine. Greşit! Ultimul loc unde te-ai putea aştepta să
găseşti asemenea creaturi imaginare ar fi pe lîngă un Capricorn. Spiritul
practic al lui Saturn şi credinţa fermă în date ferme exclude în mod normal
orice înşelegere pentru lumea celor nevăzute. O nativă nu ar crede în spiriduşi
nici dacă unul i-ar dasa pe vîrful nasului. însă trebuie să fim corecţi şi să
recunoaştem că, deşi nu e o visătoare cu capul în nori sau o adeptă a misterelor
oculte, o dată ce e în posia tuturor datelor concrete, această femeie e capabilă
să vadă romantismul şi poezia din cele mai obişnuite situaţii.
Vraja vîntului de nord nu îi este deloc străină, şi nici nu e surdă la cîntecul
argintiu al ploilor de primăvară. Muzica bună o tulbură profund şi este o
protectoare fascinată a aproape tuturor formelor de artă. Poate că are nevoie să
vadă şi să atingă vraja ca să creadă în ea. Un spiriduş ar avea mult mai multe
şanse cu ea dacă ar veni şi i-ar psune fără ocolişuri unde e ascunsă legendara
oală cu aur, în loc să facă aluzii la asta în basme.
Deoarece venerază tradiţia şi are un profund respect pentru cei care au depăşit
obstacole uriaşe pentru a atinge succesul, acestei native îi vine mai uşor să se
emoţioneze citind discursul de la Gettysburg decît să se entuziasmeze la auzul
celei mai recente idei nebuneşti care ţi-a trecut prin cap. De fapt, ea e o
adevărată romantică, cu o imaginaţie mult mai mare decît a acelor superficiali
împrăştiaţi cu fantezii complet ireale. Feicare fată de ianuarie are sufletul
bîntuit de poezie, dar nu are prea multă înţelegere pentru poeţii care
flămînzesc prin mansarde neîncălzite. Ocupă-te de mîncare şi chirie şi abia apoi
vezi-ţi de visul tău, oricare ar fi el. Acesta e motto-ul Capricornilor. De
asemenea, asigură-te că visul merită efortul. Din punctul ei de vedere, eşecul
nu are nimic romantic sau magic.
E posibil să fii nevoit să-ţi împarţi soţia saturniană cu diverse cauze. Ea va
fi o luptătoare neobosită în favoarea celor săraci şi lipsiţi de apărare, dar va
prefera să-şi dezvăluie latura caritabilă în eforturi de grup şi nu faţă de
indivizi separaţi. Nativele acestei zodii sînt lidere înnăscute pentru
organizaţiile de femei.
Probabil că femeia din Capricorn va instila în cei mici respectul pentru
calitate. îi va învăţa să mănînce tot, să nu facă mofturi, să rabde situaţiile
neplăcute sau să renunţe la ce e prea neplăcut. Ei vor primi cele mai bune
porţii de mîncare şi mama lor le va cumpăra pantofi de cea mai bună calitate.
Pentru ea, a face economie nu înseamnă a cumpăra lucruri ieftine. va pretinde de
la copii să fie respectuoşi cu rudele şi bătrînii şi vor avea maniere
impecabile. Nu vor fi răzgîiaţi şi nici nu li se va permite să fie
neascultători. Dacă îi faci cadou o carte despre psihologia copiilor o va folosi
probabil ca să ardă una la fund unuia dintre micii zurbagii şi abia mai tîtziu
va apuca să o citească. Poate că nu va fi prea încîntată de pupăturile
lipicioase ale celor mici, dar există puţine mame mai devotate decît
capricoarna. Copiii ei o vor găsi întotdeauna dispusă să-i asculte cu atenţie şi
respect. S-ar putea ca mama saturniană să fie cam severă şi inflexibilă cînd ei
vor trece prin diversele faze ale creşterii, dar îi va asculta fascinată cînd
vor realiza ceva. Această femeie nu va fi niciodată prea ocupată ca să acorde
progeniturilor atenţia ei interesată. După ce copiii devin adolescenţi, s-ar
putea ca între ei şi mama lor să se ridice cîteva bariere, căci conservatorismul
saturnian se va ciocni de liberalismul tinereţii. în acea perioadă s-ar putea ca
ea să aibă nevoie de ajutor ca să înţeleagă visele entuziaste ale copiilor. S-ar
putea să primească nişte lecţii dureroase pînă să înveţe că nu le poate dicta cu
cine să fie prieteni. Dar e suficient de inteligentă ca să se adapteze şi să-şi
ascundă coarnele dacă îşi dă seama că va avea mai mult de pierdut decît de cîştigat.
Deoarece multe femei Capricorn au piele sensibilă, soţia ta nu se va prea farda.
Multe dintre ele sînt alergice la farduri. Dar natura le-a răsplătit cu
frumuseţe naturală care n-are nevoie de artificii, şi şi-o vor păstra mult timp
după ce obrajii altor femei se vor fi ofilit. Unele dintre native te uluiesc cu
tenuri încîntătoare, trăsături ferme şi ochi sclipitori la optzeci de ani şi
chiar mai mult.
Ajut-o cu răbdare pe capricoarna ta să-şi depăşească lipsa de încredere în
propria persoană. Numai pentru că nu acceptă să se amăgească singură nu înseamnă
că e lipsită de imaginaţie. încearcă vreo cîteva din visele ei practice şi ai să
fii uimit de cît sînt de plăcute. Probabil că încăpăţînarea e unul dintre
defectele ei, dar nu e o plîngăreaţă sau o cicălitoare agitată. Te va împinge
spre succes, dar va fi tandră şi devotată. în ciuda felului ei blînd, chiar
modest de a fi, ea va şti exact cum să te joace pe degete. Dragostea ei are o
bogăţie profundă, mult mai durabilă decît iubirea pretenţioasă, carbonizantă,
sclipitoare a altor femei. Cine zice că această femeie nu crede în basme? Numai
o saturniană poate privi adînc în ochii unui broscoi stîngaci şi va vedea că e,
de fapt un prinţ deghizat. Mai mult decît atît! Dacă te însori cu ea nu vei
rămîne niciodată fără şosete curate.

VĂRSĂTOR

Cum să recunoşti un nativ din Vărsător

Tuturor le plac curcubeele. Copiii îşi pun o dorinţă cînd văd unul, visătorii
aleargă după ele, pictorii le pun pe pînză, dar Vărsătorul locuieşte într-unul.
Mai mult, el l-a demontat şi a examinat fiecare bucăţică, fiecare culoare, şi
tot crede în el. Nu e uşor să crezi în ceva după ce ai aflat exact cum e acel
lucru, dar Vărsătorul e în esenţă un realist, deşi adresa lui e ziua de mîine,
privită cu ochelari roz.
Ca şi buimăcita Alice, dusă prin Lumea Minunilor de Vărsătorul Lewis Caroll, va
trebui să fii mereu pregătit pentru neprevăzut cînd e vorba de uranieni. În
general amabili şi liniştiţi, Vărsătorilor le place, însă, să sfideze opinia
publică şi sînt extrem de încîntaţi în sinea lor cînd şochează din cînd în cînd
oamenii mai convenţionali cu comportamentul lor iraţional. Aceşti oameni în
general blînzi şi politicoşi te pot zgudui brusc cu cele mai uluitoare afirmaţii
exact cînd te aştepţi mai puţin. Uranianul tipic e pe jumătate Albert Schweitzer
şi jumătate Mickey Mouse. Poate fi încălţat în sandale, bocanci, pantofi
eleganţi sau adidaşi şi rareori îşi va bate capul să verifice dacă ceea ce
poartă se potriveşte ocaziei. Va apărea la uşa ta desculţ, dacă aşa îi vine
cheful, şi va rîde de tine fiindcă rîzi de el. Vărsătorii deseori adoptă o
ţinută bizară, pentru a-şi demonstra refuzul de a se conforma normelor.
Poţi recunoaşte deseori oamenii născuţi în această zodie fixă, de aer, după cît
de des folosesc cuvîntul "prieten". Întrebarea tipic uraniană după ruperea unei
legături amoroase este "Nu putem rămîne prieteni?". Vărsătorul nu e nici obtuz,
nici naiv, nici entuziast, nici blazat. Experimentările permanente nu-l fac
decît să fie curios în legătură cu următorul mister pe care-l are de descifrat.
Şi următorul mister poţi fi tu. Persoana care pare cînd complet absentă cînd te
studiază ca sub un microscop invizibil e probabil un Vărsător. Poate fi derutant
să descoperi, după toată curiozitatea lui intensă, care te-a flatat, că
manifestă acelaşi interes pentru viaţa personală a poliţistului din colţ, a
barmanului sau a cîntereţei din bar. Politica îl fascinează, sporturile îi
interesează, iar copiii îl intrigă. Acelaşi lucru e valabil pentru cai, maşini,
bătrîni, descoperiri medicale, scriitori, astronauţi, alcoolici, piane etc.
Renunţă la orgoliu, ori abordarea lui distantă, impersonală ţi-l va răni.
Ochii Vărsătorului au de obicei o privire, vagă, absentă, visătoare şi sînt
deseori deschişi la culoare, dar nu întotdeauna. Părul e de obicei drept şi
mătăsos, deseori blond sau şaten deschis; tenul e palid şi de obicei are o
înălţime peste medie (ascendentul poate duce la modificări în aspectul general).
Vei observa o nobleţe a profilului. Trăsăturile uraniene sînt fine şi bine
definite, amintind de cele ale împăraţilor romani de pe monedele de aur.
Adevăraţii nativi vor adopta deseori o poziţie cu capul plecat de la baza
gîtului cînd cugetă la o problemă sau imediat după ce au pus o întrebare. Capul
le cade brusc în faţă sau se înclină într-o parte, aşteptîndu-ţi reacţia. În mod
ciudat, datorită sexualităţii duale a uranienilor, trupurile masculine au
deseori caracteristici feminine (cum ar fi şoldurile late), iar cele feminine au
cîte o trăsătură masculină (cum ar fi umerii laţi).
Nativii iubesc libertatea şi pot fi deseori extrem de amuzanţi, perverşi,
originali, îngîmfaţi şi independenţi, dar pot fi şi diplomaţi, blînzi,
înţelegători şi timizi. Ei vor căuta aproape cu disperare sentimentul de
siguranţă pe care li-l dau mulţimile, aglomerările de oameni şi se va înconjura
cu prieteni. Apoi vor cădea într-o pasă mohorîtă, pesimistă şi vor dori să fie
lăsaţi singuri. În oricare dintre aceste faze ar fi, nativul îşi păstrează
percepţiile acute, care sînt mai profunde şi mai rapide decît ale altora. Uranus
face din el un rebel înnăscut, care crede că toate vechile obiceiuri sînt
greşite şi că oamenii şi lumea au nevoie de schimbări drastice şi revoluţionare
mai mult decît de orice altceva (deşi, dacă e implicat în politică, va fi
suficient de inteligent încît să nu-şi facă publice opiniile prea devreme,
distrugîndu-şi strategia).
Vărsătorii analizează constant situaţii, prieteni şi străini. Poate fi deranjant
cînd se apucă să-ţi pună întrebări directe, fără pic de tact, ţintind exact spre
cele mai intime sentimente ale tale. Cînd descoperă că puzzle-ul nu era deloc
prea complicat, se plictisesc şi uneori chiar se supără. Nu e nimic mai jignitor
decît un Vărsător care se satură de acest joc de-a examinarea sub microscop şi
se orientează spre alt subiect tocmai cînd te-a convins că pentru el eşti cea
mai importantă fiinţă de pe planetă. E foarte dureros!
În ciuda obsesiei lor pentru prietenie, nativii nu au prea mulţi apropiaţi. Ei
caută cantitatea şi nu calitatea în relaţiile lor şi rareori întemeiază o
legătură pentru o perioadă mai lungă de timp. Sînt prea multe de descoperit ca
să se limiteze prea mult timp la numai una sau două prietenii. Nu rezolvi nimic
cu rugăminţile patetice, căci acest om e prea impersonal dar, dacă reuşeşti să
ajungi la inima unui Vărsător, de obicei acesta va coborî de pe bicicleta lui ca
să vadă dacă nu cumva i-a scăpat ceva.
Uranianul e înconjurat de un fel de izolare ciudată şi deseori e înţeles greşit
de ceilalţi. Asta pentru că ceilalţi încă sînt cu un pas în urma Vărsătorului.
Purtătorul apei trăieşte în viitor, întorcîndu-se în prezent numai pentru
perioade foarte scurte de timp, aşa că oamenii mai realişti îl consideră pur şi
simplu sărit de pe fix. El simte acest lucru şi sentimentul lui de izolare se
accentuează. Dar, după părerea lui, faptul că cei din jur nu reuşesc să ţină
pasul cu el nu e un motiv să meargă înapoi. Aşa că rătăceşte singur printre
norii lui, în timp ce noi, simplii muritori, ne întrebăm ce naiba caută tocmai
acolo, atît de departe. Astrologii spun că ceea ce gîndesc Vărsătorii va gîndi
toată lumea peste cincizeci de ani. Asta o fi adevărat, dar prăpastia dintre ei
şi noi ceilalţi rămîne la fel de adîncă. Acest semn e cunoscut ca fiind semnul
geniului şi aşa şi este, căci mai mult de jumătate dintre cei mai celebri oameni
ai lumii sînt născuţi în Vărsător sau au ascendent în Vărsător. Pe de altă
parte, un procentaj la fel de mare dintre cei închişi în sanatorii de boli
nervoase sau dintre cei care au şedinţe frecvente la psihoterapeut sînt tot
uranieni. Se spune că graniţa dintre geniu şi nebunie e foarte subţire, iar
prietenii tăi Vărsători te pot face uneori să te întrebi de care parte a
graniţei se află ei. Mare parte din confuzie e provocată de faptul că omul a
avut întotdeauna tendinţa să-şi hulească profeţii.
Uranienii sînt un bizar amestec de pragmatism rece şi instabilitate excentrică
şi par să aibă o înţelegere instinctivă pentru cei bolnavi psihic. E ciudat, dar
aproape orice nativ poate reduce substanţial agitaţia nebunilor doar vorbindu-le
încetişor. Are un talent minunat de a calma persoanele isterice şi de a linişti
copiii înspăimîntaţi. Să fie oare din cauză că propriul lui sistem nervos e atît
de sensibil şi de slab protejat?
Mintea Vărsătorului e atît de deschisă încît e o raritate să găseşti unul care
are prejudecăţi, cu condiţia să nu aibă grave influenţe negative în harta
stelară natală. Chiar şi atunci va fi foarte şocat cînd îi vei scoate în
evidenţă aceste prejudecăţi. Instinctul fratern e atît de puternic la el, încît
atunci cînd un Vărsător se face vinovat de intoleranţă, nu numai că el nu-şi dă
seama de asta, dar detestă eticheta respectivă. În mod obişnuit, toţi îi sînt
fraţi sau surori. Va umbla prin înalta societate ca şi prin cele mai mizere
mahalale cu ulciorul lui simbolic, adunînd cunoştinţe şi vărsîndu-le din nou.
Chiar şi perioadele lui de hibernare sînt scurte, aşa că nu apuci să-i duci
dorul, că el şi apare din nou, prezent peste tot. Nu încerca să-i întrerupi
solitudinea. Cînd vrea să fie singur, vrea să fie singur, însă nu s-a retras
permanent din lume, chiar dacă i-a venit brusc să-şi treacă numărul de telefon
la secret. Adresa nu i s-a schimbat, şi nici el. Nu poate renunţa prea mult timp
la compania oamenilor.
De obicei e greu să convingi un Vărsător să fixeze o întîlnire la o anumită oră.
Preferă să lase o marjă de siguranţă mai mare, pentru că nu-i place să se simtă
legat de anumite îndatoriri sau obligaţii la anumite ore. Preferă ceva de genul
"Ne mai vedem… poate marţi". Şi uneori se referă la marţea de peste două
săptămîni. Însă trebuie spus că, o dată ce l-ai prins la înghesuială şi şi-a dat
cuvîntul că vă veţi întîlni la o anumită oră, va respecta cu sfinţenie ora cu
pricina. Poţi să fii sigur de asta şi ai face bine să nu întîrzii. El va fi
acolo, cu condiţia să nu fie răpit în drum spre întîlnire (ceea ce, fiind
Vărsător, e posibil. Acestor oameni li se poate întîmpla orice, oricînd. Absolut
orice!)
Îşi va expune deschis opiniile, dar nu va avea pretenţia să-ţi dicteze cum ar
trebui să gîndeşti sau să-ţi trăieşti viaţa. Nici el nu are de gînd să-ţi
permită să-i dictezi lui lucrurile astea. Spre deosebire de Berbec, Leu sau
Gemeni, nu doreşte să-i convingă pe ceilalţi cu orice preţ să-i adopte ideile.
Filosofia uraniană e că fiecare are nevoile lui proprii, dansează după propria
muzică şi individualitatea ar trebui respectată.
Rareori ai să vezi un Vărsător luptînd feroce pentru o cauză. Ei trăiesc după
propriul sistem de valori şi consideră că asta e suficient. Lasă-i pe Berbec,
Leu, Scorpion şi Săgetător să apuce sabia şi să lupte glorios pentru a-i elibera
pe nedreptăţiţi. Uranianul e prea ocupat să descopere cauzele revoluţiei, să
asculte necazurile oamenilor şi să împartă compasiune înţelegătoare. Nativul
crede în schimbările violente, dar lasă violenţa în seama altora. Nu e un laş,
dar pur şi simplu nu are echipamentul necesar pentru bătălie. Cînd un scandal îl
ia prin surprindere, fie va ataca orbeşte, derutat, fie va fi de acord cu
adversarul ca să pună capăt disputei. Reacţia lui e imprevizibilă, dar un lucru
e sigur. A doua zi opinia lui va fi la fel de fermă ca înainte. Oricine are
pregătire şi talent la dezbateri îl poate învinge de obicei, căci atenţia lui
poate să rătăcească foarte uşor spre abstract într-o confruntare a
inteligenţelor. Vărsătorul luptă cel mai bine cu pălăria. Şi-o pune pe cap şi
pleacă. Însă mintea lui plină de respect pentru adevăr nu se va clinti nici un
milimetru cînd e ferm convins de ceva, în ciuda faptului că nu-i plac disputele
neplăcute. Toate ţipetele şi presiunile emoţionale din lume nu-l vor face să se
abată de la calea ideilor lui independente.
Un alt motiv pentru care Vărsătorul se confruntă deseori cu critici ostile e
faptul că e mereu plin de surprize. Te poate conduce spre vest, ca apoi să se
întoarcă şi să mărşăluiască spre est fără să te prevină. El are o anume
încăpăţînare în hotărîrea lui de a nu te anunţa ce pune la cale.
Uranianului nu-i vine foarte uşor să aibă încredere în oameni. Mai întîi trebuie
să-ţi întoarcă pe toate feţele motivele posibile şi chiar sufletul, dacă se
poate. S-ar putea să ai senzaţia că fiecare cuvînt al tău şi fiecare gest sînt
catalogate şi puse la păstrare în mintea lui intuitivă pentru a putea apela mai
tîrziu la aceste date. Aşa şi e. Poate că ţi se pare din cînd în cînd pierdut în
vise, dar să nu te laşi înşelat. Probabil că ţi-ar putea spune şi cîte gene ai.
Să nu te aştepţi niciodată ca un uranian să te accepte la prima vedere. El vrea
să ştie ce se ascunde dincolo de chipul tău şi va pune întrebări foarte jenante
ca să afle. Dar trebuie să ştii că o dată ce ai fost acceptat îţi va fi loial şi
prietenia lui nu va fi zdruncinată de bîrfe răuvoitoare. Nu va crede şoaptele
răutăcioase ale inamicilor tăi, dar le va asculta cu siguranţă din pură
curiozitate. Fii însă sigur că analiza finală şi decizia îi vor aparţine în
totalitate.
Maladiile uraniene au de obicei legătură cu sistemul circulator. Nativii tremură
de frig iarna şi suferă de cald vara. La bătrîneţe sînt predispuşi la varice şi
îngroşarea arterelor, dacă emoţiile lor sînt orientate în direcţii negative, şi
au tendinţa să sufere accidente la picioare, mai ales la gambe şi glezne. Oasele
gleznei sînt deseori fragile şi s-ar putea ca nativii să se plîngă de dureri în
picioare din caza proastei circulaţii. Alte probleme de sănătate ar fi durerile
dese în gît şi uneori palpitaţii, dar aceste nu sînt grave. Uranienii au nevoie
de foarte mult aer curat, somn şi exerciţiu fizic, dar rareori se folosesc de
aceste remedii naturale. Nu au parte de prea mult aer curat pentru că de obicei
închid ferestrele, se înfofolesc în pături şi tot se plîng că le e frig.
Tensiunea nervoasă tipică nativilor îi împiedică deseori să se odihnească
sufient, şi deseori somnul le e tulburat de vise stranii. Cît despre exerciţiu
fizic, dacă n-a fost învăţat de mic să iubească sporturile e greu să-l
îmboldeşti pe uranian şi să meargă mai repede, darămite să alerge. Adevăratele
probleme de sănătate ale uranienilor nu încep decît la maturitate, cînd
încăpăţînarea lor creşte. Aceşti oameni sînt extrem de uşor de hipnotizat. Mulţi
simt intuitiv acest lucru şi se feresc să se expună dar, făcută de un
specialist, hipnoza le-ar putea vindeca unele dintre numeroasele lor fobii.
Vărsătorii nu au memorii grozave, dar nici nu au nevoie să memoreze prea multe,
din moment ce par să prindă cunoştinţe din aer. De ce şi-ar îmbîcsi mintea cu
lucruri de care s-ar putea să nu aibă nevoie niciodată, cînd pot să-şi întindă
antenele invizibile şi să prindă tot ce le trebuie? Probabil că aceşti oameni
vor veni acasă de la cumpărături fără să fi cumpărat nici măcar un articol de pe
listă. Nativul tipic este întruchiparea legendarului profesor distrat. E în
stare să treacă pe lîngă soţia lui pe stradă fără să o salute dacă e adîncit în
conversaţie cu un prieten.
Puterea de concentrare a Vărsătorului poate fi uluitoare. Totuşi, e în stare să
prindă lucruri care se petrec în spatele lui, dacă vrea, ca un radar. Nativii
pot purta o conversaţie complicată fără să piardă nici o mişcare din ceea ce se
întîmplă în cealaltă parte a camerei, dacă se hotărăsc că îi interesează. Uneori
ai putea să juri că n-a auzit nici un cuvînt din ce ai spus, ca a doua zi el
să-ţi repete totul, cuvînt cu cuvînt, ca un casetofon. Nu subestima niciodată
puterea unui uranian de a se îmbiba cu informaţii în timp ce pare complet
absent, chiar dacă uneori se poate pierde în concentrare.
Capacitatea extraordinară a nativului de a plonja în necunoscut şi de a absorbi
secrete mistice fără măcar să încerce duce spre o stranie intuiţie, o putere
premonitorie uluitoare. Cunosc un Vărsător care răspunde la telefon înainte ca
acesta să sune şi, mai mult, ştie dinainte cine e la celălalt capăt al firului.
Aproape fiecare uranian are o sensibilitate unică, ce îl ajută să-ţi cunoască
cele mai ascunse dorinţe. Fără cuvinte, el înţelege o nevoie îngropată atît de
adînc în sufletul tău încît nici tu nu eşti prea conştient de prezenţa ei. Prin
acelaşi proces bizar, el poate să-ţi transmită sentimente şi gînduri, chiar dacă
e cu spatele la tine. Unii dintre ei nu au nevoie de serviciile poştale ca să
trimită o telegramă. Totuşi, gîndirea lor nu are nimic superstiţios. Că e
mecanic auto sau muzician, Vărsătorul e un adevărat om de ştiinţă şi nu se va
grăbi să tragă o concluzie pînă cînd nu a întors totul pe toate părţile. Însă
cînd ajunge la o concluzie, aceasta va rămîne bine înfiptă în creierul lui. Cînd
e vorba de progresul omenirii, mintea lui e mai deschisă ca a oricui, dar se
închide ermetic cînd e vorba de propriul lui comportament, care poate fi
neaşteptat de conservator.
Vărsătorii detestă minciuna şi înşelătoria. Îţi vor da bani în dar, dar nu le
cere un împrumut, căci urăsc să împrumute sau să ceară împrumuturi. Dacă totuşi
amicul tău uranian îţi împrumută bani, ai grijă să-i dai înapoi exact cînd ai
spus. O promisiune încălcată poate provoca o fisură adîncă în prietenia voastră.
Aceşti nativi se ţin de cuvînt şi-şi plătesc facturile şi au aceeaşi pretenţie
de la tine. Însă toată această dragoste de adevăr poate fi distorsionată într-un
comportament dubios, căci poate răspunde la întrebări atît de inteligent, încît
creează impresii greşite. Dar îşi va exprima liber indignarea dacă va prinde pe
altcineva folosind această delicată nuanţă de minciună. Rareori va minţi de-a
dreptul, dar te poate păcăli în moduri extrem de subtile. Permanenta goană după
adevăr şi dorinţa de a-şi ascunde propriile motive sînt trăsături incompatibile
şi Vărsătorii trebuie ca la un moment dat să privească în faţă această problemă
dacă vor să afle adevărul adevărat despre sine.

Bărbatul din Vărsător

Ca să intrăm direct în miezul problemei, nu te aştepta ca un bărbat din zodia
Vărsătorului să se comporte aşa cum se comportă oamenii îndrăgostiţi. Dacă faci
greşeala asta vei avea parte de o crudă trezire la realitate. Cînd e vorba de
prietenie, el e tot ce ţi-ai putea dori: cel mai bun prieten, un confident de
încredere. Dar dragostea… După cum spunea un Vărsător pe care l-am cunoscut:
"Oricine poate avea o fată, dar dragostea e cu totul altceva". În cazul acestor
bărbaţi, asta e foarte adevărat.
Tocmai cînd se poartă ca şi cum nu te-ar plăcea, atunci e pe punctul de-a se
îndrăgosti nebuneşte de tine. Logic! Vărsătorul place pe toată lumea. El se va
referi chiar şi la cel mai mare duşman al lui ca fiind "prietenul meu". Aşa că
atunci cînd spune că nu place pe cineva, asta are o semnificaţie mai adîncă.
Simpla descoperire a acestei semnificaţii îţi va lua ceva timp.
Nativul nu vrea să-şi dezvăluie adevăratele sentimente, deşi ocupaţia lui
favorită e descoperirea sentimentelor ascunse ale altora. Propriile lui reacţii
şi motive sînt complexe şi are de gînd să le păstreze aşa, chiar şi numai pentru
plăcerea de-a te păcăli. Acest bărbat va trăi multe experienţe ciudate atît prin
dragoste cît şi prin prietenie şi le va analiza cu aviditate pe fiecare. Pînă
reuşeşti să ajungi cu el la altar, nici tu nu eşti decît un alt experiment,
oricît ţi-ar fi de greu să acccepţi asta. Nu te descuraja. Poate fi păcălit, în
ciuda precauţiei lui. Dar, înainte să-ţi începi tentativa de a-l păcăli, ai face
bine să încerci să înveţi cum să faci faţă atitudinii lui unice faţă de oameni.
El e un spirit gregar, aşa că munca în echipă e ceva firesc pentru el.
Vărsătorul înţelege regulile fair play-ului ca şi cum le-ar fi inventat el
însuşi şi le aplică în relaţiile personale. El e interesat de orice, pentru că
dragostea lui pentru oameni e atît de impresionantă. Pentru un astfel de bărbat,
toţi oamenii sînt deosebiţi, chiar şi cei pe care nu i-a cunoscut încă. Foarte
puţini dintre nativi sînt egoişti sau meschini. Dar chiar şi aceştia pot reveni
la calea cea dreaptă dacă li se atrage atenţia cu blîndeţe asupra acestor
defecte. Vărsătorii nu suportă să li se spună că sînt obtuzi.
Uranianul are idealuri neobişnuit de înalte, datorită codului său moral rigid,
care nu trebuie neapărat să coincidă cu cel general acceptat de societate. Cu
siguranţă va avea o viaţă plină de schimbări, controverse şi evenimente
neaşteptate. Totuşi, vei avea alături de el parte de momente de seninătate
deplină, cum nu vei avea cu nici un alt semn al zodiacului. O dată ce trece
peste şocul descoperirii că a permis ca o femeie să devină mai interesantă în
ochii lui decît tot restul omenirii, el poate deveni un iubit extrem de atent.
Partea periculoasă e înainte de a depăşi şocul respectiv. Deoarece e atît de
obişnuit să-şi neglijeze problemele personale în favoarea celor ale majorităţii,
poţi spera că ceva din această atitudine se va transfera şi în viaţa lui
amoroasă. Însă nu conta pe asta. E la fel de posibil ca acest bărbat să-şi dea
brusc seama că şi-a dedicat toată loialitatea ţie cînd sînt atîţia oameni în
lume care au nevoie de el. În acest caz, se va trage înapoi de lîngă tine pentru
a-şi dovedi că nu a pierdut dragostea pentru prieteni şi restul omenirii prin
devotamentul faţă de tine.
Mereu pornit pe analizat, Vărsătorul se va întreba deseori: "Ce-o fi vrut să
spună prin asta?" şi nu se va potoli pînă nu va afla. Cea mai mică umbră de
mister îl scoate din minţi, aşa că nu te lăsa păcălită de nonşalanţa lui. Cînd
simte că i se ascunde ceva, pur şi simplu nu va dormi noaptea pînă cînd nu va
dezlega misterul. Există întotdeauna posibilitatea să fie dezamăgit de ceea ce
descoperă, aşa că ai grijă să nu ţii ascunse decît lucruri care merită efortul
de a fi descoperite. Dacă nu, el nu se va jena să-şi exprime dezamăgirea şi va
pleca în căutarea unui nou mister.
Fata care vrea să pună mîna pe el va trebui să-l intrige mai întîi. O carte
deschisă nu-ţi va stîrni niciodată curiozitatea. El e atras de paginile închise,
dacă se poate chiar lipite între ele. Cînd o femeie îl ignoră sau îşi ascultă
propria raţiune cînd e vorba să ia decizii (cel puţin la început), el va face
ochii mari şi chipul lui va căpăta expresia alertă a unui ogar pus pe căutare.
De ce e atît de afectată emoţional de cutare lucru? (După cum vezi, poţi să fii
emotivă atîta timp cît nu explici de ce). Chiar e atît de schimbătoare sau doar
joacă teatru? De ce pune pe ea atîta parfum şi machiaj şi apoi se simte
insultată cînd o fluieră pe stradă Leii, Săgetătorii şi Scorpionii? Vrea să
atragă atenţia bărbaţilor sau nu? E o puritană sau o promiscuă? Examinările,
întrebările şi testele vor flata la început femeia, fireşte, dar cînd vede că e
la fel de curios în legătură cu chelneriţa care tocmai le-a adus cafelele sau cu
vînzătorul de lozuri, îi cam trece entuziasmul. Sentimentul de insectă prinsă
sub microscopul rece al unui savant nu e tocmai o senzaţie care să facă să
palpite de amor inima unei fete. Aşa că va ajunge să se îndrepte spre un alt
bărbat, mai pasional sau mai terestru, iar Vărsătorul va suspina vreo două
secunde, după care se va orienta spre următoarea lui investigaţie romantică.
Asta dacă nu i-a stîrnit interesul vreo nouă invenţie sau o idee originală, caz
în care femeile vor trebui să mai aştepte.
Bărbaţii acestei zodii pot fi înduioşător de blînzi şi docili, dar nu cumva să
uiţi că această suprafaţă calmă e doar un miraj, ca şi aparenta lui
maleabilitate. Nu va tolera nici o fărîmă de oportunism la o femeie. Dacă
uranianul crede că e exploatat, acel farmec al lui se poate evapora atît de
repede încît nici n-o să-ţi dai seama ce se întîmplă. Înspăimîntător e faptul că
un nativ extrem de supărat e capabil de acţiuni şocante. Şi mai înspăimîntător e
faptul că s-ar putea să-l ierţi. N-o face! Sau cel puţin nu-l ierta mai mult de
o dată. El admiră o femeie tare pe poziţii, dacă nu e prea masculină şi-l lasă
să zboare pe unde-i place, nestînjenit de promisiuni dezgustător de sentimentale
şi acuzaţii înlăcrimate. Cît despre amintitele acţiuni şocante trebuie, totuşi,
să pomenim aici că de obicei Vărsătorii sînt extrem de galanţi cu sexul opus.
Dar, uneori, luaţi de val, s-ar putea să uite să facă distincţia dintre cele
două sexe. În plus, adaugă la asta imprevizibilitatea uraniană şi ai şanse să te
trezeşti cu o jumătate de grepfruit azvîrlită în faţă dacă îl scoţi din sărite.
Vărsătorul are toate şansele să atingă o poziţie prestigioasă în cursul vieţii.
Fie că e doar un trofeu pentru performanţele la fotbal într-un campionat al
liceelor sau o diplomă că e cel mai înalt om din judeţ, el va primi o
recunoaştere de un fel sau altul a meritelor sale. Mulţi Vărsători ajung chiar
să cîştige premii de mare prestigiu, cum ar fi Nobelul. Pe de altă parte, un
mare procentaj de nativi fac vizite săptămînale la psihiatru. Poate fi destul de
dificil de sesizat diferenţa între cele două grupuri.
Unii dintre bărbaţii acestei zodii au un fetiş pentru curăţenie, căci ei au o
teamă aproape nevrotică de microbi şi boli. Nativul e în stare să lase aceste
fobii să se strecoare şi în viaţa lui amoroasă, deşi uneori acest lucru e
inconştient. Să nu te miri dacă se plînge că e alergic la fardul tău de pleoape
şi că îl face să strănute. Uranienilor le apar din senin alergii exact la
lucrurile pe care preferă să le evite şi sînt în stare să păcălească pînă şi
doctorii.
El nu e genul care să-ţi facă curte cu gesturi extravagante. Nu-ţi va veni la
uşă cu haine de nurcă şi diamante, dar viaţa alături de el poate fi la fel de
sclipitoare şi fără pietre preţioase. Poţi să te aştepţi din partea lui să-ţi
ofere la prima întîlnire o cutie cu alune spunîndu-ţi că şi-ar dori să fi fost
smaralde, pentru ca, mulţi ani mai tîrziu, să-ţi ofere o cutie cu smaralde,
spunîndu-ţi că şi-ar dori să fi fost alune. Cine mai are nevoie de diamante?
Acum e momentul să privim în faţă partea cea mai rea. Spre deosebire de Rac,
Capricorn, Leu sau Balanţă, Vărsătorul nu aşteaptă nerăbdător însurătoarea aşa
cum un copil aşteaptă desertul. La drept vorbind, majoritatea evită însurătoarea
cît pot de mult. Rareori se găseşte vreun nativ care să fi făcut acest pas la
tinereţe. De obicei acest impas începe prin faptul că Vărsătorul porneşte într-o
iubire de la o frumoasă, superbă prietenie, sentiment de care îi e mult mai uşor
să se desprindă mai tîrziu. Acest bărbat alege o fată care ştie să fie şi o bună
camaradă şi care poate ţine pasul cu subiectele care îl interesează, inclusiv
fotbalul, rebusul, caii de rasă, licuricii şi pergamentele de la Marea Moartă.
De ce? Simplu. Cu atîtea lucruri de discutat rămîne mult mai puţin timp pentru
amorul fizic, care îl poate face să se implice serios într-o relaţie. Idealul
lui e femeia care îi e şi prietenă şi care nu are pretenţii emoţionale de la el.
Unde poţi ajunge pornind de la această situaţie? De obicei, nicăieri.
Bărbaţilor acestei zodii le vine de obicei foarte greu să exprime fizic
afecţiunea. Probabil că vei avea mult de aşteptat pînă la primul sărut. Sigur,
vei constata că a meritat aşteptarea, iar suspansul va face totul şi mai
deosebit. Dar el se va agăţa de iluzia că e implicat într-o relaţie plăcută,
neriscantă şi platonică mult timp după ce o asemenea relaţie amicală a devenit
imposibilă pentru tine.
Chiar şi după ce şi-a adunat curajul să spună "Te iubesc", el va evita căsătoria
folosind toate scuzele şi tertipurile inventate de mintea umană. Cînd le va
termina, va inventa el unele total noi şi pline de imaginaţie. Îţi va explica
răbdător că nu te poate întreţine financiar la nivelul pe care-l meriţi, că
părinţii lui au nevoie de el acasă sau că nu e destul de bun pentru tine. Dacă
nici astea nu ţin, va susţine că viitorul e prea nesigur, cu încălzirea asta
globală şi cu poluarea… Dacă e transferat undeva la Polul Nord? Ai putea muri
de pneumonie acolo şi el va jeli tot restul vieţii!
Dar nu e totul pierdut. Deşi se căsătoresc tîrziu, Vărsătorii se căsătoresc pînă
la urmă. De obicei după ce ultimul lui prieten a pornit în călătorie de nuntă,
nativul se trezeşte că mariajul e un mister pe care alţii l-au rezolvat iar el
nici nu s-a apucat să-l investigheze. Fireşte că nu suportă gîndul acesta şi
poc! sare cu cererea în căsătorie. Brusc, desigur.
La începutul legăturii s-ar putea să ajungi la concluzia că trebuie să-i dai o
lecţie şi te hotărăşti să-l laşi să creadă că te-a pierdut în favoarea unui
peţitor mai agresiv. Dă-mi voie să te avertizez că pierdută s-ar putea să rămîi.
Uranianul tău cu inima frîntă mai degrabă va vărsa în tăcere cîteva lacrimi
şi-şi va spune că a cîştigat cel mai bun decît să dea buzna după tine, ca să te
aducă înapoi, cu ochii arzînd de pasiune. Se va resemna să trăiască fără tine cu
o insultătoare uşurinţă. Ba chiar va pune probabil insuportabila întrebare:
"Crezi că putem rămîne prieteni?". Dacă spui categoric NU, probabil că va ridica
din umeri şi se va îndepărta încet. Dacă spui da, veţi reveni de unde aţi
pornit: la prietenie.
Nativul nu e în stare să fie gelos. El va avea încredere în tine pînă cînd îi
dovedeşti că nu eşti de încredere. Nu fiindcă e naiv, ci pentru că firea lui
analitică l-a lămurit deja în privinţa caracterului tău. Dacă nu sînt influenţe
grave în harta stelară de la naşterea lui, e incapabil de suspiciuni nefondate
şi posesivitate. Dacă simte totuşi uneori ghimpele geloziei, tu nu vei şti
niciodată. Cît despre el, va fi rareori, dacă nu niciodată, necredincios la
modul propriu, fizic, în primul rînd pentru că subiectul sex, deşi îl
interesează, nu-l obsedează. S-ar putea să găseşti vreun Vărsător care petrece
mult timp gîndindu-se adînc la sex, dar poţi să fii aproape sigură că are
ascendent în Scorpion şi, chiar şi aşa, sînt puţine şanse să alerge efectiv după
fuste.
O dată ce un nativ şi-a ales o parteneră de viaţă, din punctul lui de vedere
poate să se concentreze asupra altor lucruri mai importante. Se poate relaxa şi
poate studia în linişte chestiunea relaţiilor dintre sexe.
Dacă în relaţia voastră apare o problemă care-l face să se simtă vinovat, va
rupe legătura brusc, deşi îl va durea îngrozitor. Situaţiile care pot duce la un
asemenea deznodămînt ar putea fi aproape orice, de la faptul că părinţii tăi nu
sînt de acord cu legătura voastră, pînă la diferenţa de religii dintre voi sau
un fost iubit al tău la care încă mai ţii, o promisiune pe care şi.a făcut-o lui
însuşi cînd avea opt ani sau ceva ce a citit într-o carte. Indiferent ce e, va
trebui rezolvat dacă vrei ca intimitatea dintre voi să se refacă, chiar dacă
dragostea dintre voi e scrisă în stele. Vărsătorii zac în beznă şi-şi ling
rănile inimii dacă prietenii nu-i observă şi nu încep să le pună întrebări.
E în stare să aştepte pînă la nouăzeci de ani ca se reînnoade relaţia, chiar
dacă ţie ţi se pare cam mult. Partea cea mai proastă e că nu-ţi va spune
niciodată care a fost motivul rupturii. Pervers cum e, te va lăsa să crezi că
totul a fost doar o aventură superficială şi va ascunde adevărul – că totul a
fost real – pînă într-o zi, cîndva, în viitor, cînd e convins că vă veţi ierta
şi împăca. E crud, dar aşa e jocul lui. Singura ta alinare va fi că şi el suferă
în felul lui. Probabil că vei fi complet zăpăcită cînd vei simţi că îţi
transmite în felul ciudat, tipic uranienilor, sentimente profunde, în timp ce
acţiunile lui de suprafaţă te resping. Nu prea ai ce face, căci el conduce
jocul. Poţi doar să încerci să inventezi un nou mister cu care să-l tentezi sau
să ai un succes uluitor care să-i stîrnească curiozitatea şi să-l facă să vrea
să vorbească din nou cu tine, cum ar fi să devii prima femeie care a ajuns pe
orbita planetei Venus.
Nu că asta i-ar schimba sentimentele faţă de tine. Dacă te iubeşte cu adevărat,
te va iubi chiar dacă n-ai să orbitezi mai departe de alimentara din colţ.
Probabil că te-ai prins de-acum că un uranian poate fi foarte încăpăţînat cînd e
vorba de iubire. Fixismele lui în probleme de inimă te pot trmite direct la
balamuc sau în braţele altcuiva, din disperare. Singurul lucru pe care poţi să-l
faci e să speri că vei fi tot atrăgătoare la nouăzeci de ani sau apucă-te să
studiezi orbita planetei Venus.
Să nu te superi dacă va veni acasă noaptea tîrziu, chiar şi după ce v-aţi
căsătorit. Prietenia e foarte importantă pentru el, iar dacă prietenul e de sex
feminin ar fi mai bine să ignori acest aspect. La drept vorbind, probabil că şi
lui i se pare irelevant. Dacă-i pui o întrebare directă, îţi va spune adevărul.
Dar, dacă îl întrebi din nou, suspicioasă, va crede că nu te interesează
adevărul, aşa că va inventa nişte poveşti detaliate şi absolut nebuneşti, ca să
te înveţe minte şi să-ţi rozi unghiile după aceea, gîndindu-te cît din ce ţi-a
spus a fost adevărat. Ai să înveţi repede lecţia. Nu fi jignită cînd e într-o
dispoziţie solitară. Se va întoarce mai cald şi mai afectuos ca oricînd ca să-şi
împărtăşească visele solitare cu tine.
Deşi nu e interesat de bani, există cîţiva Vărsători care au milioane, în
general fie pentru că le-au picat în braţe, fie pentru că în cercetările lor
necontenite au descoperit ceva cu totul nou, care le-a umplut contul din bancă.
Oricum, cu acest bărbat vei avea parte numai de surprize. Nu fi extravagantă,
căci nu-şi va reveni niciodată dacă arunci banii pe fereastră, dar uneori are
accese de generozitate care te vor uimi.
Pentru copii uranianul va fi un bun prieten, care nu se satură să-i asculte,
căci tot ce fac ei i se pare fascinant. Va face calcule complicate pentru a
descoperi ce capacitate pulmonară trebuia să aibă lupul din poveste pentru a
dărîma dintr-o suflarele casele celor trei purceluşi şi-şi va bate capul cu
compoziţia mixturii folosite de vrăjitoare pentru a otrăvi mărul oferit Albei ca
Zăpada.
Nu permite carierei tale să te facă să-l neglijezi. În plus, nu e genul de
bărbat care să tolereze prezenţa prea îndelungată a prietenelor tale în casă şi
nici nu va suporta să te vadă stînd la televizor sau citind cînd el te-a rugat
să-i cauţi vechea minge de baschet. Unul dintre cele mai importante motive
pentru care s-a însurat cu tine a fost ca să fii acolo pentru el ca să-i faci
piure, să-i coşi nasturii la cămaşă şi să-i scoţi aşchiile intrate în deget. Din
punctul lui de vedere, o femeie e o soţie şi o mamă bună dacă se ţine tot timpul
de aceste ocupaţii. Dar el e atît de plin de idei interesante şi de surprize,
încît nu-ţi va mai trebui o altă ocupaţie, mai ales că poate fi cu adevărat
nesuferit cînd se simte neglijat.
Deşi e atît de realist, Vărsătorul nu va uita niciodată prima lui iubire
adevărată. Aceşti bărbaţi se însoară deseori cu iubita din copilărie, chiar dacă
trec ani de zile pînă se reîntîlnesc. S-ar putea să uite de aniversarea nunţii
voastre, dar îţi va aduce violete în ianuarie. Crăciunul poate fi oricînd, nu
neapărat pe 25 Decembrie. Pot trece luni fără să-ţi spună un cuvînt afectuos, ca
într-o dimineaţă, cînd îi faci omleta, să se uite adînc în ochii tăi şi să spună
"Ai idee cît eşti de frumoasă?". Şi va fi ceva în vocea lui care va face să ţi
se înmoaie genunchii. Zurgălăi pe plajă, zile de naştere sărbătorite în zori,
curcubee la miezul nopţii, ouă de Paşte în zăpadă şi lumînări pe tort aprinse în
vîrful unui gigantic carusel. Ai grijă, însă. Poţi să te şi pierzi în Ţara
Minunilor.

Femeia din Vărsător

E cel mai înţelept să nu uiţi că femeia din Vărsător e la fel de paradoxală în
dragoste cum e în toate celelalte domenii, dacă vrei să începi o relaţie cu ea.
Astfel, n-o să te aştepţi să ai parte de Cosînzeana şi să te trezeşti cu Pocahontas.
Această femeie are toată fidelitatea semnelor de pămînt cînd e îndrăgostită, dar
are şi detaşarea şi lipsa de emoţie a semnelor de aer. E posibil să ai o relaţie
fericită cu nativa dacă îi laşi libertatea de-a se ocupa de nenumăratele ei
interese şi de a circula printre prietenii ei. Nu încerca niciodată să o legi de
cratiţă sau de piciorul patului. Întreabă-i ce-au păţit pe cei care au încercat.
Ea poate decide brusc că vrea să studieze baletul, să mediteze singură în munţi
sau să se înroleze în Greenpeace. Îţi aminteşti povestea cu prinţesa cu plete
lungi, de aur, care locuia în turn? Asta e femeia din Vărsător. Dacă îi tai
cosiţele nu se va schimba absolut deloc. Ea are vise cu totul altfel decît
restul lumii, aude o muzică ademenitoare în depărtări şi merge după o stea pe
care majoritatea dintre noi n-au văzut-o niciodată.
Această femeie aparţine tuturor şi nimănui. Iubirea ei poate fi tandră şi
pasională, dar va avea întotdeauna ceva nedefinit, care-ţi va scăpa printre
degete, ca un cîntec pe care nu reuşeşti să ţi-l aminteşti pe deplin. Poţi să
fredonezi melodia, dar versurile îţi tot scapă din minte. Vărsătoarea pretinde
cu insistenţă să fie lăsată liberă, dar loialitatea ei faţă de cineva care
acceptă o iubire în aceste condiţii e fără limite. Iată o trăsătură care îţi va
plăcea: ea nu va fi prea interesată de contul tău bancar, dacă nu are ascendent
în Rac, Capricorn sau Taur. Banii nu sînt niciodată pe primul loc în
preocupările acestei femei. Nu-i va păsa dacă nu eşti cel mai bogat bărbat din
oraş, dar va dori să fii respectat într-un fel sau altul pentru realizările tale
intelectuale.
Cînd te hotărăşti să prinzi acest fluture, nu uita că nu-şi va petrece niciodată
viaţa ei imprevizibilă cu un bărbat care nu e sincer cu sine însuşi. Propriul ei
cod de valori poate fi mai ciudat decît orice ai întîlnit vreodată şi cu totul
altfel decît codul moral acceptat de societate, dar îl va respecta cu sfinţenie.
Uraniana va înţelege că propriile tale reguli pot fi la fel de deosebite de ale
ei sau ale restului lumii. Nu va avea nici o obiecţie atîta timp cît nu faci
rabat de la ele. Dacă vrei o femeie pasională, ai greşit adresa. Dacă e o
Vărsătoare tipică, pasiunea nu va fi punctul ei forte. Ea va considera dragostea
fizică destul de plăcută dacă nu se pune prea mult accent pe ea. Cu alte
cuvinte, aceste femei pot reacţiona cu o profundă intensitate în timpul actului
sexual, dar dacă preferi ca relaţia să rămînă platonică lungi perioade de timp,
e perfect în regulă. S-ar putea ca Vărsătoarea să se teamă în mod inconştient că
dorinţa simţită pentru o persoană îi va îngrădi oarecum spiritul şi o va
împiedica să rămînă fidelă singurei ei iubiri adevărate, libertatea. Libertatea
de a experimenta şi cerceta şi libertatea de a-şi dărui timpul omenirii. Dar şi
libertatea de a-şi urma toanele bizare.
Dacă vrei să-ţi construieşti o carieră politică, ştiinţifică sau educaţională,
uraniana e femeia perfectă. N-ai putea nimeri mai bine, cu condiţia să nu dai
peste o Vărsătoare cu influenţe opuse în harta ei natală, care adoră să şocheze
oamenii mergînd desculţă pe Calea Victoriei sau fumînd trabucuri uriaşe în
autobuz. Există unele Vărsătoare absolut scandaloase, dar nativa tipică e o
încîntare în societate. E graţioasă, amabilă, spirituală, inteligentă şi extrem
de adaptabilă la toate straturile sociale.
În condiţii normale lipsa ei de suspiciune e un atu în plus în favoarea ei, dar
dacă te prinde efectiv că-i eşti necredincios, firea ei sensibilă va fi profund
rănită. Îţi vei da imediat seama din clipa în care te vei uita în ochii ei
ciudaţi, visători. Dar nu va fi suspicioasă fără motiv şi rareori se va îndoi de
cuvîntul tău. Nativa tipică nu te va verifica după ce pleci din casă, nu te va
suna la serviciu, nu-ţi va verifica batistele ca să caute urme de ruj şi nici
butonii de la cămaşă ca să găsească fire de păr blond. Trădarea va trebui să-i
sară în ochi ca s-o vadă. Înainte să te repezi să te însori cu ea, trebuie spus
că lipsa ei de gelozie se datorează nu doar tăriei ei de caracter. În primul
rînd, probabil că ţi-a disecat psihicul şi sufletul sub microscop încă de la
prima întîlnire. Şi-apoi, o pasionează prea multe subiecte şi prea mulţi oameni
ca să mai aibă timp să-şi bată capul cu ce faci tu după ce te scapă din ochi.
Dacă Vărsătorii de ambe sexe te scapă din ochi, te cam uită. Uneori, o
Vărsătoare va rămîne alături de un partener promiscuu sau cu ochi alunecoşi
pentru că acesta-i oferă ceva ce ea are nevoie, aşa că se va face că nu-i vede
aventurile. Pe de altă parte, dacă nu are mare nevoie de tine, tăria aceea
morală va lucra împotriva ta la primul semn clar de infidelitate. Ea va pleca
pur şi simplu. Nu încerca să reîncălzeşti supa, pentru că e îngheţată bocnă
pentru totdeauna. Sigur, puteţi rămîne prieteni. De ce nu? Pe o astfel de femeie
nu o deranjează niciodată să fie prietenă cu foştii iubiţi sau soţi. A dat
uitării trecutul şi a şters complet din memorie amintirile rele.
Există o singură, ciudată, excepţie de la regulă. Ca şi bărbatul zodiei,
Vărsătoarea îşi va aminti toată viaţa prima iubire adevărată. Dar numai pe
prima. Te întrebi dacă îşi mai aminteşte de tine Vărsătoarea pe care ai
cunoscut-o cîndva? Depinde de ce consideră ea că e dragostea. Poate fi acel
băiat care i-a dat ciocolată cînd avea nouă ani, băiatul cu care s-a plimbat
prin ploaie sau băiatul cu urechi mari, care cunoştea clovnii de la circ şi o
hrănea cu alune.
Rareori vei găsi o uraniană implicată într-o legătură extraconjugală. Ea poate
fi tentată de asta în anumite circumstanţe ieşite din comun, dar o relaţie
bazată pe necinste e împotriva firii ei. O astfel de idilă ilicită nu va dura
mult şi ruptura va fi permanentă. Totuşi, există multe native divorţate. Dacă
situaţia devine intolerabilă, această femeie devine brusc ca de gheaţă. Ea poate
dispărea peste noapte, fără să se uite în urmă. Ele nu sînt încîntate cînd ajung
la divorţ, nu-şi doresc asta, dar nici nu e o nenorocire, aşa cum e pentru alte
femei, mai sentimentale. Uranus e planeta schimbării, la urma urmelor. Deoarece
e o individualistă notorie şi are nenumăraţi prieteni, uraniana nu va ezita să
pornească singură la drum dacă va fi nevoie.
Fii pregătit ca ea să-ţi studieze inima pînă cînd nu-ţi va mai rămîne nici un
vis neîmpărtăşit, nici un gînd neanalizat. Dar nu încerca să-i diseci şi tu
gîndurile. Nu face parte din regulile jocului cînd e vorba de Vărsători. Îşi va
ascunde bine motivaţiile şi uneori va avea o plăcere perversă să te bulverseze.
De obicei va fi brutal de sinceră, dar nu uita! Pentru nativii acestei zodii o
minciună e una şi prezentarea parţială a adevărului e cu totul altceva.
E plăcut să ştii că această femeie e destul de strînsă la pungă. E plăcut în
cazul în care nu ai de gînd să-i ceri un împrumut. S-ar putea să accepte o dată
sau de două ori, dar dacă îţi faci un obicei din asta sau nu-i dai banii la
timp, poate deveni la fel de rece ca tipul de la bancă dacă nu ai plătit rata
împrumutului. În rarele ocazii cînd va accepta un împrumut, vei primi înapoi
fiecare bănuţ fără nici o întîrziere, fără trucuri femeieşti. Cît despre
coşmarul fiecărui bărbat privitor la contul comun pentru cheltuieli, nu vei avea
de ce să-ţi faci griji, căci aceste femei nu se simt deloc bine cînd datorează bani.
Înfăţişarea ei e destul de derutantă. Multe Vărsătoare sînt adorabile, de o
frumuseţe memorabilă. Dar sînt schimbătoare. Pot da impresia că sînt frişcă
mătăsoasă, ca apoi să se transforme într-o pizza picantă cît ai clipi. Alături
de Balanţe, Vărsătoarele sînt deseori cele mai frumoase femei din zodiac. În cel
mai rău caz, au un chip interesant. Stilul lor de a se îmbrăca poate fi de-a
dreptul şocant. Sînt unele care pot apărea liniştite pe coperţile revistelor de
modă, dar nativa tipică e absolut neconvenţională în îmbrăcăminte. Poate pune pe
ea haine pe care le-ar invidia o ţigancă, iar originalitatea ei poate da naştere
unor combinaţii absolut trăsnite. De obicei va fi prima care va adopta o nouă
modă, indiferent cît ar fi de excentrică, dar poate şi să rămînă fidelă modei
bunicii sau chiar străbunicii. Cu indiferenţă tipică, va combina jaboul de
dantelă cu sutienul metalic gen Jean-Paul Gaultier, iar efectul poate fi destul
de înspăimîntător. Va purta cămaşa de noapte din dantelă la un banchet oficial,
pene de struţ la supermarket, blugi evazaţi la operă, tenişi la teatru, diamante
la grădina zoologică, şi va pune capac purtînd o bonetă uzată din secolul trecut
pe care a găsit-o într-un magazin de vechituri.
Femeia ta din Vărsător îşi va purta probabil părul într-un mod neobişnuit.
Şuviţele ei sînt la fel de imprevizibile ca şi personalitatea. Le va purta
împletite, în codiţe, în coc la ceafă, le va lăsa să-i curgă pe spate ca o
cascadă, le va tunde soldăţeşte, le va bucla ca Shirley Temple sau le va
îndrepta ca pe ciucuri. Un lucru e sigur. Părul ei va arăta ca al nici unei alte
femei de pe planetă.
O conversaţie cu ea poate fi remarcabilă, ca să folosim un eufemism. Are maniere
fermecătoare şi de obicei se comportă timid şi rezervat. Apoi dă peste ea un
impuls uranian şi îi va ieşi pe gură o remarcă fără nici un fel de legătură cu
ce se discută. Veţi vorbi despre fluctuaţiile bursei şi ea te va întrerupe din
senin cu ceva de genul: "Ştiai că majoritatea preşedinţilor americani au litere
duble în numele lor?". Există un singur răspuns la o asemenea întrebare. Îi spui
că ştii, enumeri cîţiva şi apoi cu blîndeţe, dar ferm, îndrepţi din nou
conversaţia spre subiectul dinainte. Poate că alte minţi funcţionează urmînd
paşi logici, dar a ei zboară spre mîine, apoi revine pe altă cale spre prezent,
în zigzaguri ameţitoare ca fulgerele. Din cînd în cînd va azvîrli cîte o frază
memorabilă. Tu o vei întreba ce crede despre programul spaţial şi ea îţi va
spune că în copilărie credea că stelele sînt găuri în podeaua Raiului prin care
străbate lumina de dincolo. Dacă e în altă stare de spirit, vei spune că oamenii
de zăpadă topiţi te întristează, iar ea îţi va spune: "Un om de zăpadă topit e
doar un morman de zloată, Georgele". Mai întîi visătoare, apoi practică. Mai
întîi timidă, apoi pusă pe scandalizat oamenii. Uranienele vor ridiculiza cu
cruzime farfuriile zburătoare, apoi îţi vor spune o întîmplare cu spiriduşul cu
picăţele care locuieşte pe pervazul geamului lor. Nu-i vorbi niciodată de sus
unei Vărsătoare. Va detesta faptul că nu o consideri egala ta şi atitudinea
aceasta o va face să se retragă şi să devină inabordabilă.
Deoarece Uranus e planeta viitorului şi copiii sînt viitorul nostru, ai putea
crede că Vărsătoarele sînt mame perfecte, de la sine. De fapt, ele sînt cam
confuze la început cînd devin mame. Nativa trebuie să se adapteze acum şi să
dedice întreaga ei atenţie şi energie unei singure fiinţe umane, cînd ea e
obişnuită să-şi împartă atenţia şi timpul în toate părţile. Deoarece e distantă
de felul ei, îi va veni greu să-şi exprime deschis afecţiunea. Mama Vărsătoare e
devotată copiilor ei, dar şi oarecum detaşată de aceştia. Dar probabil că va fi
prezentă la toate manifestările organizate de şcoală şi va vorbi ore întregi
fericită cu prietenii progeniturilor, de la egal la egal, fără să-i domine.
Copiii ei vor învăţa prin puterea exemplului ce înseamnă frăţia şi omenia.
Aceste femei nu sînt niciodată exagerat de protectoare cu copiii lor. Ele
privesc cu toleranţă chiar şi cea mai şocantă confesiune a acestora. O uraniană
nu va pedepsi aproape niciodată un copil pentru că a spus adevărul, indiferent
de ce a făcut el. Cu lipsa ei de prejudecăţi, va cîştiga încrederea celor mici.
Se pricepe de minune să liniştească micuţii, indiferent că e vorba de frica de
monştrii de sub pat sau de durerea de a fi ignoraţi de ceilalţi copii pe terenul
de joacă. Ea ştie să le transforme lacrimile în rîsete în cîteva minute. Copiii
tăi o vor considera veselă, amuzantă, puţin zurlie, relaxată în privinţa
treburilor casnice, un mare ajutor la făcutul temelor şi blîndă cînd sînt
bolnavi. Această femeie nu îi va sufoca cu afecţiunea şi rareori îi va cicăli.
Poate că Raluca nu s-a spălat pe mîini după ce i s-a spus a treia oară, dar mama
ei e mai interesată de ceea ce a învăţat micuţa la ora de ştiinţele naturii.
Însă ne-am cam grăbit. Înainte să devină mamă, iubita ta Vărsătoare trebuie să
devină soţie şi ca să devină soţie trebuie să o convingi că o căsnicie nu e
sinonimă cu Alcatrazul, nu e o închisoare de maximă securitate. Ea nu se va prea
grăbi la altar, căci nu vrea să te accepte de soţ pînă nu te-a cîntărit,
măsurat, catalogat, testat şi n-a aflat exact din ce material eşti făcut.
Părerile prietenilor şi rudelor nu vor face doi bani pentru ea, deşi îi va
întreba probabil ce cred despre tine, din pură curiozitate. Presupunînd că ai
trecut toate testele, căsnicia cu o Vărsătoare poate fi derutantă. Va asculta
amabilă cînd îi dai sfaturi, dar firea ei o va împiedica să urmeze îndrumările
explicite. Nu poate să respecte reţeta de tort de bezea, aşa cum e incapabilă să
parcheze maşina acolo unde i-ai spus tu. Ceva în mintea ei o face mereu să fie
convinsă că o mică modificare va îmbunătăţi lucrurile. Are o permanentă nevoie
să experimenteze noi metode de a face cafeaua, de a-şi umple stiloul, de a-şi
lega şireturile la bocnaci sau de a traversa strada. Va purta un pulover întors
pe dos, îşi va amesteca coniacul cu lapte, va aranja florile într-un acvariu,
îşi va clăti părul cu after-shave sau va aranja o mică grădină cu pietre şi
pîrîiaş pe biroul tău de lucru. N-o întreba de ce. Nici ea nu ştie. Lungimea ei
de undă o constituie originalul şi neobişnuitul, atîta tot. Fiindcă e atît de
impersonală, nu-i va veni deloc uşor să-şi exprime verbal sentimentele, dar o
dată ce a găsit partenerul potrivit, căsnicia nativei e de obicei un model de
fericire.
Vărsătoarea ta poate pluti prin zilele şi nopţile ei cu graţia unei mîndre
lebede, dar se poate purta ca un urs împiedicat în situaţii romantice. Pentru
nativă, graniţa dintre iubire şi prietenie e aproape inexistentă. Cîntecele de
amor despre oameni care nu au ochi decît unul pentru altul i se par stupide.
Lumea e plină de atîtea miracole încît i se pare o tîmpenie ca două perechi de
ochi să piardă vremea holbîndu-se unii la alţii. Te va lăsa bucuroasă să o iei
de mînă şi să mergi alături de ea în timp ce ea priveşte încîntată şi fericită
răsăritul de soare, o maşină veche, calul lăptarului, un container galben de
gunoi, o bufniţă împăiată sau un balon roşu rămas agăţat de clopotniţa
bisericii. Dar nu-i distrage atenţia cu prea multă intimitate. Las-o să
hoinărească singură prin lumea ei miraculoasă atunci cînd asta vrea şi ea nu te
va lua niciodată la întrebări depsre serile petrecute cu băieţii.
Cele mai rapide metode de a scăpa de ea sînt să dai dovadă de gelozie,
posesivitate sau bigotism, să fii critic, obtuz sau ultraconservator. În plus,
va trebui să-i placi prietenii, care sînt de toate mărimile, felurile şi culorile.
Uneori are momente bruşte de inspiraţie, iar intuiţia ei e remarcabilă.
Raţionamentul ei poate că nu pare solid şi practic la început, pentru că ea vede
cu luni şi ani înainte. Vărsătoarea locuieşte în ziua de mîine şi poţi vizita
acel tărîm doar prin intermediul ei. Ce spune se va adeveri, indiferent de
întîrzieri sau obstacole. Cred că, la urma urmelor, ăsta e cel mai deosebit
lucru la femeia din Vărsător. E puţin vrăjitoare.

PEŞTI

Cum să recunoşti un nativ din Peşti

Dacă vei da peste un Peşte stînd în spatele unui ghişeu de casierie sau într-un
birou de preşedinte de bancă, să ştii că ai în faţa ochilor o specie rară.
Foarte puţini nativi suportă să stea prea mult timp într-un singur loc. Vei avea
mai multe şanse să întîlneşti nativii la o şedinţă de spiritism, într-o galerie
de artă, într-o mînăstire, la un concert sau la un spectacol într-un club. Mai
poţi să încerci şi la o întrunire a scriitorilor, în culisele unui teatru sau pe
un iaht.
Cu cît sînt circumstanţele mai artistice, mai relaxate, mai imaginative sau
ezoterice, cu atît mai multe şanse ai să prinzi în plasă o frumoasă captură de
Peşti. Plasa ta va fi plină de vietăţi colorate, variate, sclipitoare, dacă o
arunci la petreceri sau baluri.
Neptunienii au foarte puţină ambiţie să obţină valori lumeşti. Bogăţia nu prea
îi atrage şi foarte puţini acumulează averi dacă nu le moştenesc sau nu le obţin
prin căsătorie. Sigur, nu au nimic împotriva banilor, dar sînt mult mai
conştienţi de faptul că aceştia sînt trecători decît noi, ceilalţi.
Cine a spus: "Nu vreau să fiu milionar, doar să trăiesc ca un milionar", era
sigur Peşte. Inima nativului tipic nu cunoaşte lăcomia. Lipsa de grijă pentru
ziua de mîine frizează la ei nesăbuinţa. Faţă de trecut au o înţelegere
intuitivă, iar faţă de prezent, o blîndă toleranţă. Nu e deloc uşor pentru un
peşte să se zbată ca să înoate împotriva curentului. Mult mai des şi mult mai
uşor e să se lase în voia curentului, indiferent unde i-ar duce. Dar înotul în
amonte e adevărata provocare a Peştilor şi singurl mod de a găsi vreodată
adevărata seninătate şi fericire. Capcana care ameninţă să îi înghită pe cei
născuţi în această zodie este alegerea celui mai uşor drum. Acesta îi ademeneşte
irezistibil, dar duce către o viaţă irosită.
Te va impresiona plăcut farmecul natural al Peştilor şi bonomia lor leneşă.
Nativului îi sînt indiferente majoritatea restricţiilor dacă nu îl lipsesc de
libertatea de a visa şi de a se ghida în viaţă cu ajutorul sentimentelor. Şi mai
inddiferente îi sînt insultele, reproşurile şi părerile vitriolante ale altora.
Spune-i unui Peşte că societatea e decandentă, guvernul se duce de rîpă,
poluarea ne ucide pe toţi şi lumea se sfîrşeşte, iar el va căsca, sau va zîmbi
fermecător sau va adopta o expresie vag înţelegătoare. Foarte puţine lucruri îl
vor stîrni în aşa hal încît să acţioneze violent. Sigur, Peştele nu e total
opac. Are şi el un temperament. Cînd acesta se manifestă, în sfîrşit, nativul
poate fi de un sarcasm muşcător, căci are o limbă ascuţită şi o minte tăioasă ca
un brici. Neptunienii pot să aibă izbucniri de furie şi să fie iritabili, dar în
mod normal va alege calea minimei rezisteţe, evitînd confruntările, iar apele
lui Neptun îi vor înlătura repede furia. Să-l faci pe nativ să se enerveze e ca
şi cum ai arunca o pietricică într-un lac nemişcat ca o oglindă. Vei face ceva
vălurele, dar în scurt timp suprafaţa va fi din nou netedă.
Cînd întîlneşti oameni născuţi în această zodie uită-te mai întîi la labele
picioarelor lor. Vei vedea că sînt neobişnuit de mici şi delicate, chiar şi la
bărbaţi, sau vor fi uriaşe şi late. Şi mîinile lor vor fi la fel: fie mici
fragile, cu o formă excepţional de frumoasă, sau mari, ciolănoase, ca ale unui
plugar. Pielea lor e moale ca mătasea, părul e subţire, deseori ondulat şi de
obicei deschis la culoare, deşi sînt şi destui Peşti bruneţi. Ochii nativilor au
o calitate lichidă, privire filtrată printre gene şi plini de lumini ciudate.
Deseori ei sînt chiar uşor exoftalmici şi foarte fascinanţi. Unii ochi
neptunieni sînt pur şi simplu superbi. Nu există alt cuvînt care să-i descrie
mai bine. Trăsăturile nativilor sînt elastice şi mobile şi de obicei vei
descoperi pe chipul lor mai multe gropiţe decît riduri. Sînt puţini Peştii
înalţi. Trupurile lor sînt uneori construite stîngaci, dar datorită graţiei lor
extraordinare rareori observi acest lucru. Ei par să plutească în loc să meargă,
ca şi cum ar înota de-a lungul străzii sau prin cameră. Uneori aşa şi e. Unde e
lichidul? Probabil că prin apropiere, iar Peştele e atras de el. Poate fi o
pasiune pentru apa rece ca ghiaţa, un obicei de a bea zece căni de ceai sau
cafea pe zi, o atracţie irezistibilă pentru sucuri sau ceva mai… tare. Ca şi
Scorpionii şi Racii, Peştii ar face bine să nu se atingă de alcool. Foarte
puţini dintre ei sînt în stare să bea un şpriţ la o petrecere şi atît. Din
păcate, foarte mulţi nativi găsesc în alcool un refugiu din faţa problemelor. îi
ademeneşte cu un fals sentiment de siguranţă, iar acest cîntec de sirenă e
foarte periculos. Sigur, nu orice Peşte care bea un capuccino cu rom devine
alcoolic, dar procentajul e mult mai mar decît la orice altă zodie.
Nativul s-a născut cu dorinţa de a vedea lumea prin ochelari cu lentile roz.
Ştie foarte bine că există o latură urîtă şi neplăcută a omenirii, dar preferă
să trăiască în lumea lui acvatică, blîndă, unde toţi oamenii sînt frumoşi şi
toate acţiunile sînt adorabile. dacă realitatea devine prea îngrozitoare ca ei
să o mai poată privi în faţă, Peşti evadează deseori în vise roz-bombon, cu baze
din puf de lebădă şi nici o şansă de a se adeveri vreodată. Cînd viaţa îl
azvîrle cu toată puterea într-un rîu stătut de eşecuri zdrobitoar şi condiţii
disperate, în loc să facă un salt şi să iasă din mlaştină, el are mai degrabă
înclinaţia să se ascundă în spatele iluziilor lui verzui, ca să nu fie nevoit să
ia decizii pragmatice. Un Peşte confruntat cu un eşec tinde să-i facă faţă
cufundîndu-se şi mai mult în speranţele sale deşarte, cînd o schimbare drastică
de atitudine şi o acţiune în forţă i-ar putea aduce succes în lumea reală, nu
doar în imaginaţia lui.
Nu orice nativ cade în această capcană tipic neptuniană, dar sînt destui, aşa că
avertismentul merită notat. Un scriitor din această zodie poate fi tentat să
zacă prin baruri ani în şir, spunîndu-şi că adună material, cînd de fapt adună
doar praf şi facturi neplătite. Pictorul din această zodie care nu găseşte un
susţinător se poate plimba prin parc zi după zi, murmurîndu-şi în barbă că
studiază natura pentru a-i folosi ca fundal la marea lui capodoperă, cînd de
fapt pensulele lui adună mucegai. Unde e îngerul care să-l sprijine în timp ce
umple pînzele cu culori splendide? O femeie neptuniană lăsată de capul ei cu un
venit fix care să-i ajungă doar cît să nu ajungă în stradă şi să-i asigure ceva
de mîncare în fiecare zi, îşi va trece zilele visînd, amintindu-şi cu drag de
trecut, gîndindu-se cu speranţe vagi la viitor şi lăsînd să treacă pe lîngă ea
prezentul.
Poate că ai citi pe undeva că simbolul celor doi peşti înotînd în direcţii opuse
indică faptul că nativul e sfîşiat de dorinţe duale. Nu e adevărat. gemenii au o
natură duală. Cei doi peşti simbolizează cele două opţiuni oferite Peştilor: să
înoate spre suprafaţă sau spre fundul oceanului, fără să-şi atingă vreodată
ţinta. Nativii trebuie să ştie că trebuie să aducă un serviciu umanităţii,
într-un fel sau altul şi să nu pună mare preţ pe avuţiile materiale. Einstein,
care a "înotat" contra curentului, a adus lumii o nouă privire adupra
Universului, dar şi Peştii care se lasă duşi de curent aduc o contribuţie, chiar
şi numai curăţind zăpada de pe străzi sau spălînd vase. Posibilitatea de a elge
între aceste două extreme e mereu prezentă, pentru că nativii au talente
deosebite, dar Peştele, care vede atît de bien în ambele direcţii, uneori nu
poate vedea ceea ce e exact în faţa lui. Neptunianul se retrage mereu din faţa
realităţii, fie în înălţimile sublime ale unei vieţi profesionale căreia i se
dedică total, fie în stimulenţi şi emoţii artificiale.
Deşi Peştii se feresc de competiţie, mulţi dintre ei, chiar şi cei timizi, sînt
împinşi de la spate de Neptun spre lumina strălucitoare a rampei, unde îşi pot
folosi uluitoarele puteri interpretative pentru a proiecta spre sală  toată gama
de emoţii umane. în ciuda timidităţii lor natirale, deseori devin unii dintre
cei mai buni actori ai momentului, cu condiţia să lupte împotriva dezgustului pe
care-l resimt faţă de repetiţiile nesfîrşite şi de plictiseala acumulării anilor
de experienţă. Unoeri, săgeţile ascuţite ale criticilor lasă răni atît de adînci
în inima Peştilor încît un potenţial star se poate retrage cînd mai are doar un
pas pînă la celebritate. Memorizarea e rareori o problemă pentru nativi. Memoria
Peştilor e legendară, deşi un ascendent bizar îi poate face să-şi uite propriul
număr de telefon.
Pentru fiecare Peşte, de la pescar pînă la asistenta medicală, viaţa e doar o
uriaşă scenă, trecătoare şi evazivă. Ştiind acest lucru, el primeşte fiecare
furtună cu seninătate echilibrată. Uneori nativul are vise ciudate sau coşmaturi
bizare, deseori premonitorii. Cînd el visează că se va întîmpla ceva, de obicei
aşa va fi. Dacă îţi spune să nu urci în avionul ăla sau în maşină, ao face bine
să o iei pe jos sau înot.
Astrologii care vorbesc despre un suflet bătrîn se referă la un spirit care a
trecut prin multe vieţi şi a păstrat înţelepciunea fiecăreia. Ei se referă
deseori la Peşti, pentru că viaţa unui om născut în această zodie este fie cea
mai dificilă obligaţie pe care şi-o poate asuma un spirit, fie o şansă de a
atinge împlinirea spirituală supremă. Dacă Berbecul reprezintă în zodiac
naşterea, Peştii reprezintă moartea şi eternitatea. Acesta e al doisprezecelea
semn al zodiacului, o chintesenţă a tot ce l-a precedat, iar fira lui e un
amestec al tuturor celorlalte, ceea ce e o povară foarte mare. Capacitatea lui
surprinzătoare (care se face resimţită din cînd în cînd) de a organiza totul şi
de a se concentra asupra detaliilor, ca şi blîndeţea lui, reflectă lecţiile
primite de la Fecioară. Raţiunea lui e la fel de dreaptă şi obiectivă ca a
Balanţei, precum şi dragostea pentru plăceri. Aceşti oameni au un simţ al
umorului la fel de nebunesc ca şi Racul, de la care mai iau atît compasiunea cît
şi ursuzenia. Uneori sînt plini de francheţe şi generozitate ca Săgetătorul,
deschişi şi plini de viaţă ca Leul, dar şi plini de simţul datoriei ca şi
Capricornul, de la care iau deseori şi dorinţa de a urca pe scara socială. în
plus, e posibil ca Peştii să ia ceva din melancolia saturnienilor. Ceva mai
mult. Ei pot fi la fel de plini de toane ca Racii şi fericiţi ca Leii. Le place
să tachineze şi să analizeze în stilul Vărsătorilor, debordează deseori de
idealism şi entuziasm Berbecesc, dar fără forţa şi ambiţia acestuia. Un nativ al
acestei zodii se poate mişca, gîndi şi vorbi la fel de rapid ca Gemenii. Dar
poate fi la fel de leneş şi paşnic ca Taurul. Are spiritul scliptor al lui
Mercur şi graţia blîndă a lui Venus, şi le combină cu spiritul pătrunzător şi
mistic al Scorpionului, dar fără lipsa de scrupule a acestuia.
Peştele conţine dragostea pentru discuţii în contradictoriu a tuturor semnelor
de aer, dragostea de natură a tuturor semnelor de pămînt şi aspiraţiile
arzătoare ale tuturor semnelor de foc. Dar e mereu schimbător. Din acest punct
de vedere e complet neinfluenţabil. Singura calitate care provine de la propriul
lui semn e ciudata lui putere de a se detaşa de propria persoană şi a vedea
trecutul, prezentul şi viitorul ca pe un tot. Dragostea pentru muzică şi artă,
precum şi simţurile sale extrem de ascuţite şi versatilitatea provin de la alte
zodii, dar profunda înţelepciune şi compasiune sînt ale lui şi derivă din
cunoaşterea tutror experienţelor umane. Acum că înţelegi toate astea, te mai
miri că prietenii tăi din Peşti sînt uneori o enigmă, ca să nu mai vorbim de
ocaziile cînd sînt de-a dreptul trăsniţi şi excentrici?
Peştii tind să creadă că vor trăi veşnic şi deseori se poartă ca şi cînd ar fi
convinşi de asta. Nativul nu prea are grijă de el însuşi. De cele mai multe ori
îşi cheltuie energia de prisos (şi nu are prea multă) ajutîndu-şi rudele cu
probleme sau prietenii împovăraţi de necazuri. în oricare dintre aceste cazuri,
sănătatea Peştelui e pusă la grea încercare, căci el are rareori o constituţie
robustă. El trebuie să-şi păstreze energia şi să se abţină să apeleze la
stimulatori sau sedative, să nu cedeze în faţa epuizării fizice sau cererilor de
ajutor lansate de cei din jur. extrem de fragili în pruncie, deloc rezistenţi în
copilărie, Peştii par să aibă un metabolism leneş, motiv pentru care se trezesc
deseori obosiţi şi lipsiţi de vlagă. Obiceiurile alimentare nesănătoase pot
provoca probleme la ficat, funcţiilor intestinale şi digesitiei. Destul de
comune sînt accidentle la labele picioarelor, şolduri şi mîini, ca şi răcelile,
gripa şi pneumonia. Plămînii lor sînt destul de vulnerabili, iar gleznele şi
degetele picioarelor sînt şi ele fragile, încă din naştere. Peştii par să aibă
fie platfus şi afecţiuni metatarsiene, fie labe ale picoarelor extraordinar de
puternice şi suple. Nu există cale de mijloc. însă au o rezistenţă interioară
ascunsă, iar una dintre provocările adresate lor est să descopere această forţă
şi să o scoată la suprafaţă. Nativii sînt în stare să se autoconvingă, aproape
hipnotic de aproape orice: că le e frică de şoareci, înălţime, metrou, lift,
oameni, sau că nu le mai e frică de toate acestea.
Una dintre armele lor secrete e umorul. Ei zîmbesc ca să ascundă lacrimile
nevărsate. Sînt maeştri ai satirei şi s-ar putea să te crispezi în urma unei
remarci aruncate atît de lejer încît nu-ţi dai seama exact care a fost intenţia
Peştelui, dar ai sentiment deranjant. Nativul poate împrăştia în jur observaţii
caustice atît de rapid încît îţi va fi greu să ţii pasul. E un farsor excelent
şi se pricepe grozav să arunce replici extrem de amuzante păstrîndu-şi pe chipul
elastic o expresie gravă, chiar tristă. El poate trece cu graţie de la comedie
bufă la glume sofisticate, caustice. Uneori umorul e cald şi inofensiv, alteori
e rece şi necruţător, dar întotdeauna e o modalitate de a camufla o altă emoţie
pe care neptunianul vrea să o ascundă.
în firea lui există o uriaşă milă şi dorinţă de a-i ajuta pe cei bolnavi şi
slabi. Spre deposebire de Fecioară, Peştele încearcă să-i înţeleagă şi pe cei
nefericiţi, singuri, pe rataţi şi pe rebeli, indiferent cît ar fi ei de ciudaţi
sau de marginalizaţi. Dacă ai nevoie de zece mii sau de un milion, de un
împrumut substanţial sau doar de o mică încurajare pe care nu vrea să ţi-o dea
nimeni, du-te la un Peşte. Nu vei primi nici predici, nici priviri
dispreţuitoare. El nu judecă pe nimeni, fie acela hoţ, criminal, drogat,
pervers, păcătos, sfînt, ipocrit sau mincinos. Vei fi copleşit de puterea lui de
înţelegere, ca şi de ajutorul practic pe care-l poate oferi. El simte fiecare
viciu şi virtute şi cunoaşte capcanele fiecăreiea. De aceea, mulţi nativi intră
în rîndurile clerului şi-şi petrec viaţa în rugăciuni şi contemplare.Există
neptunieni scorţoşi şi repeziţi, dar asta e doar o carapace fragilă, creată
pentru protecţie. Ei află de timpuriu cît de fragili sînt. Lumea încă nu e
acordată pe sensibila lungime de undă a Peştelui, aşa că, pentru a evita să fie
ridiculizat şi pentru a nu fi lăsat fără un sfanţ, el învaţă să se prefacă
indiferent.Din cauza insensibililor care ar fi în stare să-l calce în picioare,
nativul e obligat să-şi ascundă adevărata fire. Profunzimea eplor neptuniene îl
face să absoarbă fiecare durere şi bucurie şi s-o resimtă ca şi cînd ar fi a
lui, nu e de mirare că el pare dezinteresat cînd aude povestiri triste. însă nu
uita că e doar o faţadă. Dacă ai fost respins o dată, mai încearcă o dată şi
adevăratul Peşte va ieşi la suprafaţă.
Superba imaginaţie a Peştilor, minunatul lor umor şi simţul frumoasului pot
creea cele mai delicate şi totuşi perene proze şi poezii. De fapt, fără
eforturile lor artisitice şi compasiunea lor, lumea n-ar putea exista. Planeta
s-ar opri din rotaţia ei. Vei găsi deseori Peşti care şi-au îngropat visele
personale pentru a lumina vieţile prietenilor şi rudelor singure sau triste, sau
pentru a aduce publicului darul rîsului şi lacrimilor prin intermediul scenei,
plătind pentru asta cu intimitatea pe care ei o preţuiesc atît de mult. Talentul
lor actoricesc e evident chiar şi cînd încerci să prinzi la colţ unul dintre
aceşti peşti alunecoşi. Nativul urăşte să răspundă la o întrebare directă prin
"da" sau "nu". Pentru el e întotdeauna "poate". Simpla curiozitate de a afla ce
carte a citit recent sau dacă i-a plăcut o piesă îţi poate aduce un răspuns
evaziv fără nici un motiv. El poate da drumul al lacrimi, ca în clipa următoare
să dea drumul la rîsete ca şi cînd ar avea un buton invizibil. Nici una dintre
stări nu e reală cu adevărat. Totul este iluzie cînd e vorba de Peşti şi nici
chiar ei nu prea reuşesc să facă diferenţa între realitate şi jocul de oglinzi.
Spiritul lor e la fl de imposibil de cuprins cu mintea ca şi adîncurile
oceanelor. Sufletul lui altruist e plin de iubire inepuizabilă, blîndă, pentru
fiecare creatură, ceea ce e o calitate aproape divină atunci cînd nu e
transformată în autocompătimire şi iubire de sine. Peşti tipici sînt casnicele
guralive cu inimi destul de mari cît să încapă necazurile tuturor vecinilor,
precum şi barmanii răbdători care ascultă plini de înţelegere sute de poveşti
amare în fiecare săptămînă.
Suspendat undeva între apele tăcute ale mării şi ceaţa de deasupra ei, abia
atingînd uneori pămîntul în cazuri de extremă urgenţă, Peştele îşi duce viaţa în
singuratica înţelegere a unor adevăruri prea adînci pentru a putea fi exprimate
în cuvinte.

Bărbatul din zodia Peştilor

Toată viaţa bărbatului Peşte se conduce după flux şi reflux. dacă prinde puctul
culminant al fluxului, îl poate duce spre succes, reuşită în toate. Dacă ratează
acel moment, tot cursul vieţii lui e doar un voiaj prin nefericire. Dacă eşti pe
cale să te îndrăgosteşti de un astfel de bărbat lipeşte aceste cuvinte de
oglinda pudrierei ca să le vezi de cît mai multe ori pe zi. S-ar putea ca ele
să-ţi asigure sau să-ţi distrugă viitorul, ca să nu mai vorbim de inimă.
încearcă să te desprinzi din acea stare de spirit toză în care probabil te
bălăceşti acum şi asigură-te vă nativul cu care eşti pe cale să te duci la o
partidă de înot la lumoina lunii ştie exact cînd vine fluxul. Dacă profită de
momentul maxim, eşti cea mai norocoasă dintre femei. Vă e deschisă calea spre
bogăţie şi succes. Dar dacă iubitul tău nu vede acest moment din cauză că ochii
îi sînt împăienjeniţi cu praf de stele şi ratează marele flux, ei bine, dă-mi
voie să te avertizez că nefericirea neptuniană e mai profundă şi mai periculoasă
decît oricare alta.
Un bărbat din Peşti poate fi tot ce-ţi poţi dori… sau tot ce nu doreşti nici
duşmanilor tăi. La momentul fluxului e nevoie să dea dovadă de hotărîre fermă,
acţiune decisivă şi capacitatea de a renunţa la toate visele vechi, mucegăite,
care stau în calea succesului lui. Problema e că unii nativi nu recunosc
momentul crucial al fluxului nici cînd stau pînă la gît în apă.
Neptunianul nu are un spirit slab. doar că poate pierde vremea prea mult
uitîndu-se la o steluţă pîlpîitoare, ratînd astfel lumina solară a succesului.
Nu toţi Peştii sînt blînzi visători, dar cei mai mulţi aşa sînt. Totuşi, există
mereu o speranţă.Deşi lumea are nevoie disperată de imaginaţia lui încîntătoare,
vine vremea ca Peştele să înceapă să cîştige o pîine. Cînd îşi îndreaptă atenţia
în această direcţie, nu e nevoie să facă eforturi prea mari, pentru că intuiţia
lui tipic neptuniană îngemănată cu mintea lui strălucită, îl pot orienta spre
scopuri raţionale, pămînteşti, care-i pot aduce bani, recunoaştere şi chiar îl
pot face nemuritor în conştiinţa omenirii. Dacă nu toate astea (nu poţi să dai
lovitura de fiecare dată), măcar respectabilitate şi siguranţă financiară. Să
sperăm că ăsta e genul de Peşte cu care porneşti la drum. Practic nu există
zodie care să-i poată îngrădi potenţialul în aceste circumstanţe.
însă dacă pînă pe la 25 de ani nu a văzut punctul maxim al fluxului, sincer
vorbind, viitorul lui nu arată prea strălucit. ţi se pare nedrept? Bine, să
zicem 35, dar rişti foarte mult. Cînd am spus că viitorul lui nu arată prea
strălucit mă refeream la viitorul lui cu tine, la viaţa de familie. Mulţi
bărbaţi din această zodie care nu sînt în stare să lase deoparte visele stătute
şi să vină cu idei proaspete duc vieţi destul de mulţumitoare. Asta pentru că
singur8ul lucru de care au cu adevărat nevoie e visul ăla, aşa ruginit pe la
colţuri cum e. Mai pune o sticlă de vin, o pîine neagră şi e la fel de fericit
ca majoritatea celorlalţi inadaptaţi. Aha! Ai observat că nu te-am inclus pe
lista obiectelor trebuincioase. Mă bucur! Artisticul, visătorul, sensibilul
Peşte poate trăi liniştit cu pîine şi vin, ba chiar îi poate prii regimul. Dar o
astfel de dietă nu ţine o nevastă şi vreo cîţiva copii. Ai nevoie de lucruri cum
ar fi ciorapi, cosmeticale, pantofi, spanac, bani pentru întreţinere şi lapte şi
becuri şi… mă rog, ai prins ideea.
Nu există decît o singură soluţie cu un astfel de Peşte: fii o bogată
moştenitoare. Ba nu, mai e una: ia-ţi două slujbe şi munceşte tu ca să-l
întreţii pe el.
ţine minte! Nu am spus că n-o să ai parte de fericire în momentele romantice.
ăsta e singurul lucru de care nici un Peşte nu duce lipsă: romantismul. Pur şi
simplu îl emană prin toţi porii. Doar că nu-ţi ţine loc de pantofi sau haine la
copii, sau de sănătat mintală. în înţelepciunea lor, planetele rezolvă aceste
complicaţii ale vieţii oferindu-i acestui tip de bărbat Peşte visător, cu capul
în nori, valuri de şanse să devină protejaţi ai altora. Dacă acest nativ îşi
găseşte un protector sau o protectoare (e mult mai mare probabilitatea să-şi
găsească o femeie care să aibă grijă de el decît un bărbat), el poate deveni un
mare pictor, compozitor, scriitor, muzician, sau măcar un tip grozav. Dar cum
să-şi găsească el o protectoare dacă te va avea pe tine şi progeniturile, care
îi aglomeraţi simplitatea artistică a vieţii lui?
Trebuie să recunoşti că n-o să ţină, aşa că spune-i adio de pe acum. Vei plînge
puţin şi probabil că vei suferi (poate chiar profund) dar nu la fel de mult cum
ai suferi dacă te-ai căsători cu un vis pe două picioare şi ar trebui să dai
ochi cu proprietarul fără un sfanţ în buzunar.
Acum că ai dat dovadă de curaj şi pragmatism în legătură cu genul pîine şi vin,
să vorbim puţin despre celălalt gen de Peşte, cel acre a prins momentul maxim al
fluxului. Evident, e o adevărată partidă pentru orice femeie. Există
posibilitatea să devină un adevărat Einstein sau George Washington, ceea ce ar
fi minunat, deşi bănuiesc că Einstein trebuie să fi fost prea ocupat cu
ecuaţiile lui şi în weekend, iar Geroge mai venea şi acasă cu problemele de la
servici. Dar nu e nevoie să cauţi perfecţiunea. Chiar şi super-practicul
Capricorn sau agresivul, ambiţiosul Berbec pot avea defecte. Important e că
neptunianul care îşi croieşte drum contra curentului va avea destule şanse să-ţi
aştearnă la picoare averi şi faimă. Şi-apoi, e un tip de milioane şi în alte
domenii.
Nativul nu are nici un fel de prejudecăţi. El nu va judeca niciodată un indian
pînă nu a mers un timp în mocasinii lui, sau un nudist pînă nu a încercat şi el
să umble desculţ. Chiar şi atunci, va înţelege şi nu va critica. E omul caldei
toleranţe, nu al acuzaţiilor reci. Va încerca chiar să-şi înţeleagă şi soacra.
Cîţi bărbaţi fac asta? Acest nativ are o compasiune înnăscută cum rar
întîlneşti. Prietenii lui i se confesează fără să se teamă că el va fi şocat. E
nevoie de un adevărat uragan ca să şochezi un Peşte. Dacă am sta într-o cameră
eu cu tine şi iubitul tău din Peşti şi ar intra un bărbat care ne-ar spune că e
cam îngrijorat din cauză că e bigam şi are patru neveste în patru oraşe
diferite, tu te-ai uita probabil urît la el şi ai gîndi că merită să înfunde
puşcăria. Eu l-aş repezi şi i-aş spune că e o jigodie. Dar bărbatul tău probabil
că ar întreba: "în ce oraşe? Le iubeşti?" Peştele e curios, dar complet de
nezdruncinat. Din punctul lui din vedere, omul ăla are nevoie de munţi de
compasiune şi de un avocat bun.
S-ar putea să-i mai scape din greşeală cîte un secret sau două, dar niciodată
dinadins. Peştii vorbesc uneori înainte să-şi dea seama de răul pe care-l pot
provoca. Natvulu îi vine cam greu să înţeleagă că ceea ce spune poate fi
interpretat greşit de unii mai severi, cu atitudini mai puţin flexibile. însă, o
dată ce i s-a cerut în mod clar să nu mai spună nimănui ceea ce a ude de la
tine, va fi tăcut ca un mormînt şi demn de încredere, aşa că poţi să-i
încredinţezi cele mai adînci secrete ale tale.
Există unii Peşti, cu infleuneţe mercuriene, care vorbesc foarte repede, fluent
şi mult. Dar neptunianul tipic vorbeşte încet, gîndeşte cu grijă şi încearcă să
nu-şi bage nadul unde nu-i fierbe oala, chiar dacă e permanent bombardat cu
problemele prietenilor, rudelor şi vecinilor. Aceştia dau năvală la el pentru că
ştie să asculte cu mare artă. Te vei trezi tentată să-i destăinui micile tale
griji, provocate de feonul stricat, de sinzita tatălui tău şi de salariul prea
mic, dar încearcă să te abţii. Ultimul lucru de car are nevoie un soţ sau iubit
din Peşti e să i se verse în braţe noi necazuri. Alţii îi fac asta toată ziua.
Ar nevoie să se simtă uşurat alături de tine. Cei din jur nu-şi dau seama decît
rareori că firea neptuniană e atît de receptivă încît absoarbe toate
sentimentele din jur, bune sau rele, luminoase sau întunecate. Viaţa unui burete
emoţional şi spiritual poate fi foarte epuizantă pentru psihic. însuşi faptul că
e sensibil înseamnă că resimte acut fiecare emoţie a celor care i se confesează.
Aceşti oameni au deseori nevoei de lungi perioade de odihnă. Sufletul lor
trebuie să fie lăsat singur uneori pentru ca briza proaspătă să aline rănile
acelor probleme străine lui şi să-i readucă individualitatea proprie, calmă şi
pură. Aşa că nu purta niciodată pică bărbatului tău Peşte pentru momentele cînd
se cufundă în tăcere. Are nevoie vitală de ele. Dacă are chef să se plimbe sau
să fie singur, lasă-l să plece. Prea multă intimitate poate strica frumuseţea
iubirii neptuniene. Aceasta are nevoie de spaţiu ca să crească neîngrădită.
Nu uita că nativul e sensibil şi poate fi rănit uşor. Timiditatea lui e cauzată
de faptul că e dureros de conştient de propriile limite, oricare ar fi acestea,
şi le resimte acut. El are nevoie să ştie că virtuşile lui sînt cunoscute şi
apreciate de cineva pentru care el simte admiraţie. De tine. nu te abţine
niciodată de la a-l încuraja.
S-ar putea să încerce să facă yoga, su să îl tenteze religia buddhistă sau alte
credinţe oculte şi probabil că va interesat de astrologie, numerologie şi chiar
reîncarnare. ca şi Scorpionul, el s-a născut cu o înţelegere deosebită pentru
principiile ezoterice şi aceste lucruri îi sînt de obicei benefice. îl ajută
să-şi păstrze echilibrul emoţional şi îi asigură o ancoră pentru imaginaţia lui
bogată.Bărbaţii Peşti se mai supără uneori, dar furia lor nu e aproape niciodată
violentă, nici de durată. cînd trece, apele devin din nou calme şi viaţa e la
fel de paşnică aşa cum era înainte. Unii nativi mai ţipă şi fac scandal prin
casă, dar sînt inofensivi. Acestui bărbat îi e aproape imposibil să mugă de
furie, ca taurul, de exemplu. Vezi cît eşti de norocoasă?
Deşi el e dificil de înţeles, Peştele nu are nici un fel de problemă în a vedea
limpede toate subtilităţile celor din jur. E greu să-l păcăleşti, căci citeşte
oamenii ca pe nişte cărţi deschise. Dar el te poate păcăli cînd îşi pune mintea
să facă asta, din cauza unei ciudăţenii a lui care îl face să ţină morţiş să-şi
ascundă de ochii curioşi propriile lui chestiuni personale.
Unii merg cu această trăsătură pînă la paranoia. Al tău poate că nu e chiar aşa,
dar s-ar putea să te trezeşti că-ţi spune uneori că a fost la curăţătorie cînd
de fapt a coborît să-şi ai ţigări. de ce? Nimeni nu ştie. Nici măcar el. E genul
de minciunică albă care pare să-i încînte pe Peşti (şi pe Gemeni). cîtă vreme
poartă chiloţi roşii şi lumea crede că poartă chiloţi verzi, el se simtre în
siguranţă, cumva. Dacă asta îl facwe fericit, lasă-i micile lui mistere. Ce rost
are să faci tam-tam? Chiar dacă ştii că n-a fost la curăţătorie fiindcă l-ai
văzut la tutungerie cu ochii tăi, întreabă-l dacă îi sînt gata pantalonii. cînd
îţi spune că i s-a spus că nu vor fi gata pînă luni, fă o remarcă de genul "Greu
se mai mişcă şi ăştia" şi renunţă la subiect. Ar putea avea obiceiuri mult mai
proste decît un pic de amăgire, la care probail că apelează doar ca să-şi
păstreze în formă imaginaţia colorată.
N-ai să ai parte de izbucniri zguduitoare de gelozie. Sau dacă îl apucă
sentimentul verde, el e un actor atît de bun încît nu vei observa. Dar, cu toată
firea lui poetică şi tandră, e bărbat, aşa că, la urma urmelor, se va aştepta
să-i fii fidelă. însă s-ar puta să fie nevoie să-ţi controlezi tu gelzia, căci
el are prieteni apropiaţi de ambe sexe şi le va fi alături, uneori la orele cele
mai ciudate, în toiul nopţii, dacă au nevoie de el. Dacă eşti genul violent de
posesiv, cum ar fi o femeie din Berbec sau Leu, fă bine şi caută-ţi alt
partener. Bărbatul Peşte admiră frumuseţea şi s-ar putea ca uneori să-i mai
rămînă ochii lipiţi de o pereche de picoare frumoase. Dar cu puţin efort
suplimentar poţi să-i limitezi la atît admiraţia şi răsplata ta va fi un soţ
blînd, care e atît un amant romantic, cît şi un companion cu care poţi vorbi
despre absolut orice.
Cînd pasele singuratice îl fac să se posomorască, aruncă-ţi şorţul într-un colţ,
pune pe tine o rochie galbenă şi un zîmbet de milioane, cumpără bilete la un
spectacol sau un film vesel şi scoate-l astfel pe nesimţite din perioad de
mohorală. Peştii sînt deosebit de vulnerabili la sugestie. S-ar putea să te
izbeşti de oarece obstacole dacă încerci să-l faci să fie econom şi să manevreze
banii cu precauţie. Va învăţa, în timp, dar nu strica totul aruncînd tu cu banii
pe fereastră. El are nevoie de un exemplu de urmat. E uimitor cît de bine
funcţionează principiul "fă ca mine" la Peşte. Asta dacă exemplul e oferit de
cineva apropiat lui, o persoană pe care o respectă.
Pentru copii tatăl din zodia Peştilor va fi distracţia personificată. Probabil
că-i va lua la fotbal, la înot, la pădure şi se va implica în jocuri punîndu-se
la mintea lor, iar ei îl vor adora. S-ar putea să le bage în cap filosofii cam
bizare, să le cînte balade puţin cam deochiate sau să-i înveţe să stea în cap,
dar sînt toate şansele ca micuţii să ajungă adulţi echilibraţi şi adaptaţi
realităţii, datorită talentului lui excepţional de a ţine în mînă un pui de
pasăre fără să-l strivească şi fără să-l sperie. Tu ocupă-te de pedepse şi el se
va ocupa de ascultatul problemelor lor. Tu ai grijă să nu dea de bucluc şi să
fie curaţi şi îngrijiţi, iar el le va ţine mereu minţile în alertă. Totul va fi
bine.
Nu călca niciodată în picioare visele acestui bărbat. Nu va uita şi nici nu va
ierta niciodată asta. Dă-i şansa să le transforme în realitate ajutîndu-l să
găsească un sprijin real, solid. în dragoste, bărbatul Peşte e genul dependent,
ceea ce înseamnă că are nevoie de nesfîrşite asigurări şi încredere din partea
ta, dar şi că tu nu trebuie să apelezi la spijinul lui pentru probleme
imaginare. Speranţele lui entuziaste trebuie udate cu multă înţelgere afectuoasă
şi trebuie plantate în solul fertil al unei vieţi casnice fericite. Nu lăsa
criticile şi cicălelile să ajungă la rădăcini şi într-o zi, speranţele lui
nebuneşti se vor tranforma din buruieni inutile în copaci înalţi, plini cu bani,
care te voe ajuta poate să-ţi împlineşti şi tu cîteva dintre visele tale. în
inima Peştelui speranţa e eternă. nu încerca să o suprimi. S-ar putea să-ţi
aducă surprinzător de mult noroc dacă o îngrijeşti cu tandreţe.
Serveşte-i bărbatului tău neptunian un vis la micul dejun, o glumă inteligentă
la prînz şi Chopin la cină. După aceea, treaba voastră. Nu te teme să faci
saltul. Apa e foarte plăcută.

Femeia din zodia Peştilor

Coada se formează în dreapta şi vă rog să nu vă înghesuiţi. Probabil căă nu sînt
destule femei din zodia Peştilor pentru toţi bărbaţii, dar ăsta nu e un motiv să
vă călcaţi în picioare. Va trebui să-ţi aştepţi rîndul şi să speri să ai noroc.
Chiar şi fără astrologie au ajuns la toate urechile zvonuri despre farmecele
femeii din zodia Peştilor. Are şi ea defectele ei, desigur, dar la prima vedere
e întruparea primei iubiri a fiecărui bărbat, poate cu un strop de iepuraş
Playboy adăugat pentru a condimenta amestecul. Cred că ar fi bine să recunoaştem
de la început că femeia modernă, emancipată, cu imaginea ei dură, puternică, a
făcut să crească şi mai mult valoarea fetei din Peşti. în atmosfera asta de
eliberare de vechile prejudecăţi sexiste, neptuniana retrasă, drăgălaşă şi
neajutorată trebuie să folosească un par ca să ţină bărbaţii la distanţă.
Nici nu e surprinzător că e atît de căutată. Nativa rareori încearcă să-şi pună
în umbră bărbatul, fie că e al ei cu acte sau nu. Nu are nici cea mai mică,
ascunsă şi nevrotică dorinţă de a-l domina, în nici un fel. El e liber să-i ţină
scaunul cînd stă la masă, să-i aprindă ţigara, să o ajute să-şi pună haina şi să
vorbească despre cît de minunat e el cît îl ţin puternile. Ea nu vrea decît ca
el să o protejeze şi să aibă grijă de ea. E foarte fericită să se sprijine de
umărul lui larg şi să-i dea de înţeles, privindu-l cu chii mari şi plini de
uimire, cît e de puternic şi cît de multă nevoie are ea de el în lumea asta
înspăimîntătoare. Gîndeşte-te numai la cîţi lupi stau la pîndă ca să devoreze
Scufiţe Roşii. Numai gîndul la asta poate face o fată să-i vină să leşine. Chiar
dacă nu e chiar aşa de victoriană (deşi multe peştoaice sînt), nativa va fi o
ascultătoare fascinată a tuturor necazurilor lui şi o alinare la vreme de criză.
Această femeie crede că iubitul, parternerul, tatăl, fratele ei, de fapt, orice
bărbat, poate cuceri lumea şi legat la ochi şi e uimitor de constatat de cît de
puţin din această încredere înduioşătoare a ei e nevoie ca să facă un bărbat să
creadă acelaşi lucru. Şi te mai miri că e atît de căutată… Ea e un refugiu
calm, intim, de linişte şi relaxare pentru mîndrul ei bărbat, departe de lumea
dezlănţuită, cu zgomotul ei. Luminile din bazinul peştoaicei sînt scăzute,
liniştitoare şi alină ochii obosiţi care au fost bombardaţi toată ziua cu lumini
de neon şi cifruţele acelea de la bursă pe care ea nu le-ar putea înţelege nici
dacă viaţa ei ar depinde de asta. (Deşi, dacă viaţa ei ar depinde de asta,
probabil că şi-ar ascuţi creionul şi ar scoate calculatorul).
Iarna, ea poartă mănuşi pufoase, de angora. Primăvara poartă fuste lungi,
vaporoase, delicate. Vara o vei vedea într-un bikini sumar, iar toamna va arăta
adorabil stînd alături de tine pe stadion, cu mîinile în buzunarele tale ca să
le încălzească, întrebîndu-te din cînd în cînd cît e scorul. Ea e etern
feminină, în toate anotimpurile. Cu riscul de a folosi un eufemism, bărbaţii
trag la ea ca muştele la miere.
După numai cîteva vorbe schimbate cu ea şi un bărbat se relaxează instantaneu.
Vede în minte lemne trosnind în foc într-o noapte geroasă de iarnă, sau se
închipuie într-un hamac într-o încîntătoare zi de primăvară, făr să fie sîcîit
de nimeni. Ea îi dă foarte clar de înţeles că nu-l va învinovăţi niciodată
pentru problemele pe care le va avea în carieră sau pentru greşelile săvîrşite
accidental. va fi întotdeauna vina altcuiva din pucntul ei de vedere. Nu va face
niciodată presiuni asupra lui ca să avanseze mai repde pe scara ierarhică.
Propriul lui ritm e perfect pentru ea. Mai e nevoie să explic de ce femeia din
Peşti e cea mai periculoasă amantă din tot zodiacul? AVERTISMENT! După căsătorie
s-ar putea să-ţi mai dea cîte un ghiont. de fapt, s-ar putea să te îmboldească
destul de mult. într-un fel, aşa-ţi trebuie, dacă te-ai lăsat orbit de farmecele
ei. De multe ori ea poate fi usturător de sarcastică, dar fiecare femeie trebuie
să aibă defecte, iar nativa noastră va fi preponderent blîndă  şi nu pusă pe
harţă. ca să devină o adevărată scorpie trebuie să fie sătulă de lenea sau
cruzimea extremă a partenerului şi cine zice că un soţ crud sau leneş nu merită
o scorpie? Eu nu. Eu sînt de partea ei.
Şi-apoi, feminitatea ei delicioasă acoperă orice defecte minore şi în cea mai
mar eparte a timpului, neptuniana e dulce, visătoare şi caldă. deoarece Peştii
înoată în ambele direcţii o dată, ea se adaptează superb şi fără proteste la
situaţii conflictuale care le-ar transforma pe majoritatea femeilor în epave
nervoase. Desigur, din cînd în cînd s-ar putea să iasă la suprafaţă din mintea
ei de obicei placidă oarece cuvinte iritate. Există şi peştoaice sensibile, care
au fost tratate dur în copilărie sau adolescenţă şi permit resentimentelor
acumulate să scindeze cele două părţi ale semnului ei zodiacal, ceea ce e foarte
trist. O astfel de femeie devine o persoană singuratică, nwefericită, înotînd
mereu cu furie şi dînd nas în nas cu ea însăşi oriunde ar plonja ca să scape de
demonii interiori, fără a-şi da seama că autocompătimirea şi întoarcerea spre
sine a iubirii din firea ei sînt adevărata otravă. Drogurile, alcoolul şi
falsele speranţe ascund adevărul de privirea ei şi o fac să nu mai vadă
bolovanii din rîu, care i-ar putea duce distrugerea. Dar neptuniana tipică
păstrează intactă alăturarea celor doi peşti din simbolul ei, lăsîndu-i să
conlucreze firesc, să plutească unul pe lîngă altul înainte şi înapoi, astfel
încît nu eşti niciodată sigur încotro se îndreaptă ea. Se spune că zodia
Peştilor e o mare adîncă, misterioasă, în care se varsă toate rîurile. Vei avea
mai multe şanse să o prinzi dacă îi cunoşti cîteva dintre secrete.
în primul rînd, e subtilă. Dacă nu mă crezi, întreabă-i pe cei opt soţi ai lui
Elizabeth Taylor. Ea nu e doar subtilă, dar uneori e chiar puţin trişoare cînd
îşi pune în minte să te aibă la degetul cel mic.
Poate că tu cunoşti o neptuniană care poartă un şorţ ecosez şi un surîs timid şi
e însăşi întruparea soţiei devotate, a gospodinei şi a mamei blînde. îţi spui că
nu e nici subtilă nici înşelătoare. Scuză-mi francheţea, dar te înşeli. Cunosc
şi eu o nativă ca cea pe care tu o crezi atît de diferită de ce am spus eu.
Femeia asta a reuşit să rămînă în picioare după pierderea unui copil, după
umilinţe, dureri, tragedii, sărăcie, temeri, plictiseală şi chiar după confuzia
provocată de cîteva perioade cu venituri neaşteptate. A făcut faţă genunchilor
juliţi ai copiilor, hainelor pierdute, mitocăniilor soţului şi unui amestec de
rude cum nu ai dori nici duşmanilor tăi. A înfruntat tot acest ghiveci al
soartei cu rezistenţa lui Rocky. Asta numeşti tu fragilitate? Delicateţe? Şi în
ziua de azi, cei doi copii adulţi ai ei o consideră o creatură fermecătoare,
copilăroasă, neajutorată şi vulnerabilă, care are nevoie de protecţie şi nu
pricepe în ruptul capului cum funcţionează mecansimul yalei.
Neptuniana e încîntător de vagă şi visătoare. Nu ştie boabă de economie, dar
reuşeşte să se îmbrace de parcă ar fi de viţă regală, să gătească deseori cine
somptuoase, să plătească chiria la timp şi să trimită cadouri minunate la ocazii
speciale, toate astea dintr-un venit mai mic decît bacşişurile unui chelner de
la o cîrciumă de cartier. E înconjurată de afecţiunea unui grup eterogen
alcătuit din oamenii cu care intră în contact, precum administratorul,
vînzătorul de la magazinul din colţ, poştaşul, plus vreo cîţiva cîini şi pisici
vagaboande şi o mînă de copii ai vecinilor. S-ar putea să aibă, totuşi, un
duşman: bărbatul pe care l-a refuzat înainte să se mărite cu soţul ei. Probabil
că de dezamăgire acesta s-a înrolat în Legiunea Străină, iar acum mă îndoiesc că
ea mai ţine minte cum îl cheamă. Femei fără inimă, peştoaicele astea… Subtile
şi înşelătoare. dar nu încerca să spui asta vecinilor ei!
Ca şi vînturile de martie, nativa ta va avea multe toane. E îngrozitor de
sentimentală, iar cînd îi sînt rănite sentimentele e în stare să verse rîuri de
lacrimi. Se va uita la tine cu atîta reproş că te vei simţi ca şi cum tocmai
l-ai împuşcat pe iepuraşul de Paşti. Uneori acestor femei le intră în cap că
sînt dezastruos de nepregătite pentru bătăliile feroce şi ambiţia obsesivă
necesare pentru a supravieţui. Şi atunci se instalează depresia profundă. în
acele momente va trebui să-i spui că e admirată pentru înţelepciunea ei adîncă,
misterioasă şi pentru că e binecuvîntată cu darul înţelegerii fiecărei fiinţe
umane pe care a onorat-o vreodată cu prietenia ei. De obicei e adevărul
adevărat. Cea mai grea lecţie pe care trebuie să o înveţe este să-şi depăşească
timiditatea şi îndoielile. Dacă temerile ei au rădăcini adînci, se va izola de
ceilalţi, apoi se va întreba de ce e singură. Se teme deseori că deranjează, că
insistă prea mult, că profită de amabilitatea celorlalţi, cînd toate aceste
gînduri nu sînt decît în mintea ei, în nici un caz a altora.
Din cînd în cînd cîte o neptuniană îşi va masca timiditatea şi vulnerabilitatea
cu remarci ironice, poante sarcastice, o faţadă de sofisticare şi o
personalitate rece, independentă. Dar toate astea sînt doar un mecanism de
apărare, un deghizament adoptat ca să-i ascundă nesiguranţa de ochii iscoditori
ai oamenilor duri, care i-ar răni inima blîndă dacă şi-ar expune-o. Cunosc o
nativă care-şi descarcă sufletul scriind adorabile versuri de cîntece, dar în
rest e imaginea clasică a femeii de carieră aspre, nepăsătoare, adică aşa cum
vrea să fie văzută de oameni. Totuşi, nici măcar acest gen de neptuniană nu e în
stare să se pună de-a curmezişul propriei zodii. Cu toată pretinsa ei
independenţă, aşteaptă pe trotuar ca bărbatul cu care e să cheme un taxi. Din
punctul de vedere al unei peştoaice sînt lucruri care pur şi simplu nu se fac,
iar unul dintre el este să nu te comporţi ca o doamnă în public. Astfel, ea
păcăleşte o mulţime de bărbaţi, care ar putea să-i înlăture temerile şi s-o facă
să-şi renege des proclamata firmaţie "Cine are nevoie de un soţ? ăştia nu sînt
buni decît să-ţi încurce viaţa". închipuieşte-ţi! Să auzi aşa ceva de la o femei
din Peşti, care are nevoie să aparţină cuiva mai mult decît are nevoie de aer
sau somn.
Neptuniana îşi va dărui toată inima copiilor, mai puţin bucata uriaşă pusă
deoparte pentru tine. îi va iubi pe toţi, dar cei care vor fi mai urîţei, mai
slabi, mai mici sau mai bolnăvicioşi s-ar putea să aibă un pic mai multă iubire
din partea ei. Nu există altă femeie în lume care să înţeleagă ca ea timiditatea
băieţeilor sau problemele adolescentine ale fetelor. Ea va sacrifica orice
pentru ca progeniturile ei să aibă tot ce nu a putut ea avea în copilărie. S-ar
putea să fie prea îngăduitoare, căci disciplinarea copiilor nu îi vine deloc la
îndemînă. Dar trebuie făcută să înţeleagă că lipsa fermităţii e deseori la fel
de gravă ca neglijarea completă a copilului. Explică-i acest lucru cu blîndeţe.
va înţelege fără să se supere şi va începe să fie mai fermă cu cei mici. Multe
mame din Peşti reuşesc să găsească o fericită cale de mijloc între severitate şi
blîndeţe, iar copiii lor le sînt recunoscători toată viaţa.
Neptuniana va accepta bucuroasă să fii tu cel care pune pîinea pe masă. Probabil
că vba prefera să nu intre în competiţia brutală a lumii comerciale, dar o va
face dacă tu ai nevoie disperată de încă un venit. ea s-a cam săturat de lumea
aceea cînd lucra pentru compania aceea mare, buimăcitoare şi te aştepta pe tine
să apari în viaţa ei şi să o salvezi. Nu toate, dar unele native sînt cam
cheltuitoare. S-ar putea să aibă nevoie de ajutor ca să înţeleagă de ce nu mai
rămîne cu nici un ban după ce se întoarce de la cumpărături. Dar în caz de
urgenţă, se va descurca şi fără articolele fine cu care îi place să se înconjoare.
Nu uita niciodată cînd e ziua ei, sau aniversarea căsătoriei, sau cea a zilei în
care ai cerut-o de nevastă. Ea nu va uita. N-am să uit niciodată o peştoaică
mică, brunetă, cu ochi verzui, care s-a măritat peste noapte cu un sportiv
celebru. Cînd l-a întrebat, curioasă, cum de i-a venit să o ceară de nevastă, el
a răspuns: "Păi, a fost tare ciudat. în ziua aia nici nu-mi trecea prin minte să
te cer. Eram în parc, lîngă lac. Gagicile care stăteau pe-acolo la soare aveau
părul ud, lăţos, de la înot şi arătau încinse şi transpirate, cum stăteau
întinse pe bănci. Tu erai sub un copac, într-o rochie albă, de dantelă, şi
arătai atît de proaspătă şi diferită de toate celelalte…Arătai… ei bine,
arătai cam ca o fată".
ăsta e cel mai subtil secret al neptunienei. Fie că îşi urmează chemarea într-o
mînăstire, fie într-un bar, ca şi cîntăreaţă senzuală, ea e fată. Din cap pînă
în picioare. Sută la sută.

One Response

Leave a Reply