uneori am impresia ca am mers prea departe pe drumul meu. nu stiu in ce
masura este un drum rau sau prost, fiind implicat direct nu am cum sa judec
situatia obiectiv. insa ceea ce mi se intampla de multe ori este aceea ca
situatii, evenimente, intamplari a caror insemnatate mie mi se pare evidenta,
altora le scapa cu desavarsire.
adica se intampla ceva, spun o chestie in legatura cu ceea ce s-a intamplat
iar dupa un timp, mai scurt sau mai lung, aud: "stii ma, tu ai avut dreptate…"
am terminat sesiunea. asta inseamna ca saptamana viitoare, pentru prima data
dupa o luna si ceva, voi avea doua zile cu adevarat libere. voi face ce voi vrea
eu in ele si nimeni si nimic nu ma poate opri.
problema e ca nu stiu exact ce vreau. pe de o parte vreau sa ajung acasa
pentru ca n-am mai fost de vreo 3 saptamani si mi-e dor de o baie in Dunare sau
de un baschet, pe de alta as vrea sa plec pe undeva pentru ca n-am mai calatorit
de mult printr-un loc nou si parca parca simt in mine nevoia de a-mi lua zborul
si de a ma intalni cu noul.
pana atunci va trebui sa trec de ziua de maine cand intru la serviciu la 7
dimineata. asta inseamna ca trebuie sa ma trezesc la 6. cei care ma cunosc stiu
cam ce inseamna asta…indiferent la ce ora mi se trezeste corpul, eu constient
nu pot fi decat cel mai devreme pe la 10. o sa fie interesant…
nu inteleg de ce conteaza atat. ce? totul. fiecare om are ceva de care se
cramponeaza cu incapatanare, ceva ce trebuie sa afle, trebuie sa stie, trebuie
sa aiba, trebuie sa…de ce? de ce trebuie?
de ce trebuie sa stii care e rostul tau pe Pamant?
de ce trebuie sa stii daca exista sau nu Dumnezeu?
de ce trebuie sa stii cine a lucrat sau nu cu securitatea?
de ce vrei sa ajunga ala sau celalalt presedinte?
de ce vrei sa fii cel mai bogat din lume?
de ce vrei sa gasesti iubirea vietii tale?
sa presupunem ca gasesti raspunsul la intrebarile care nu te lasa sa
traiesti, sa presupunem ca ai ceea ce iti doresti atat de mult. si pe urma?
crezi ca vei trai restul vietii fericit? esti sigur de asta?
eu nu cred.
oamenii se plictisesc extrem de repede. in special de bine. iar ideea aia din
Matrix care spune ca mintea umana nu poate concepe o societate perfecta este
adevarata. oamenii nu pot suporta toata viata perfectiunea chiar in ipoteza in
care ar avea parte de asa ceva. oamenii nu sunt pregatiti pentru perfectiune. nu
vorbesc in particular, vorbesc la modul general.
in fiecare om exista si o latura negativa, un rau. un om care nu stie sa-si
tina in frau raul nu va putea trai in perfectiune. nu va putea fi fericit orice
i s-ar intampla pentru ca raul ala din interior mai devreme sau mai tarziu ii va
macina fericirea. i-o va distruge.
nu…oamenii pentru a fi fericiti, pentru a putea suporta fericirea, trebuie
intai sa invete sa se controleze, sa se autoeduce, sa stie sa-si controleze
latura negativa. dupa aceea va veni si fericirea. conform principiului "toate la
timpul lor".
trebuie sa incetezi ca ceea ce vrei sa iti intunece fericirea de a te bucura
de ceea ce ai. inainte de a vrea trebuie sa iti dai seama de ceea ce ai, trebuie
sa te bucuri de ceea ce ai, trebuie sa fii fericit cu ceea ce ai.
inainte de a vrea o vila trebuie sa fii fericit ca ai o casa. ai fi putut sa
nu o ai.
inainte de a vrea o masina trebuie sa fii fericit ca ai picioare. ai fi putut
sa nu le ai.
inainte de a vrea un suflet pereche trebuie sa fii fericit ca ai o familie pe
care sa o iubesti. ai fi putut sa nu o ai.
fericirea nu o vei gasi niciodata in ceea ce vrei, fericirea o gasesti in
ceea ce ai.
parerea mea este ca esenta vietii, principiul primordial al vietii si al
fericirii umane este: exist prin urmare sunt fericit. existenta este un motiv
suficient pentru a asigura fericirea…pentru ca ai fi putut sa nu existi.
ai dreptate victor,foarte mare dreptate,la aceeasi concluzie
am ajuns si eu dupa atata amar de vreme..am invatat sa ma
detasez de oameni si fapte,sa nu mai pun totul la inima..sa ma
bucur de nimicuri,de viata mea simpla asa cum e..sa nu mai
incerc sa inteleg totul..sa nu ma mai agit pentru orice vorba
spusa la intamplare si orice fleac..si am sa ma bucur de orice
imi ofera viata ..mult sau putin..fara sa ma mai plang..am sa
ma bucur ca traiesc 🙂
🙂
ma bucur ca si tu gandesti la fel. 🙂
…acum intrebarea care imi vine in minte e: suntem noi doi
nebuni sau suntem mai destepti decat restul lumii? ;))
…nu stiu ce parere ai tu dar eu stiu deja raspundul 😀
raspunsul e:adevarul e undeva la mijloc,depinde cum si cine
interpreteza problema:P:D
sunt de acord cu tine…insa atat timp cat privesc situatia din
punctul meu de vedere am dreptul de a trage orice concluzie imi
convine ;))
…ca daca nu eu atunci cine? …asa cum zice o minte
stralucita a muzicii romanesti :))
Impartasesc ideea articolului tau, acest principiu existential
este de natura a ne impaca pe noi cu noi insine… si totusi,
sunt de parere ca nu este aplicabil printre toate categoriile
sociale.
Deunazi a batut la poarta casei un amarat, un om ajuns in
pragul disperarii: cu o familie numeroasa, cu probleme de
sanatate, cu o sotie pe paturile spitalului, fara un ban in
buzunar. Ce poate sa faca omul asta? Cat de naiv poate fi
pentru a-si spune ca "viata este frumoasa"?
Cred ca acest principiu, de a te multumi cu ceea ce ai, este
valabil cu o conditie: sa ai o multumire (substantiala).
Avand in vedere faptul ca nu toti pot avea capacitatile pentru
a putea intelege mesajul tau, cred ca ar intelege mult mai usor
solutia unei idei practice.
P.S. Chiar daca ar fi trebuit sa te felicit la inceput pentru
articol, ii gasesc aici un loc: Felicitari!
multumesc Ionut. ma bucur sa primesc din nou un comentariu
de la tine, nu ai mai dat de mult niciun semn. 🙂
in timp ce scriam articolul asta mi-a trecut si mie
prin minte ceea ce ai incercat tu sa-mi spui. m-am gandit si eu
la cei care nu au nimic frumos in viata lor, pe cei pe care
viata i-a lovit crunt.
nu m-am adresat lor, lor le-am trimis doar un gand bun si
speranta ca intr-o zi va fi bine si pentru ei. eu am scris
pentru foarte marea majoritate a oamenilor, pentru cei care au
motive sa fie fericiti si cu toate astea nu sunt.
nu as putea sa fac un ghid in legatura cu o modalitate de a
ajunge sa te bucuri de ceea ce ai dar nu reusesti sa
constientizezi…eu am reusit sa fac asta dupa foarte multe
ore, zile, luni, ani de autoanaliza, de gandire…treburi din
astea. 🙂
…banuiesc ca fiecare trebuie sa ajunga la starea asta pe cont
propriu. eu nu am o reteta, eu vreau doar sa spun ca se poate. 🙂
Crezi ca mergand pe calea asta, adica a fi contient de
propriile resurse, vei evita orice neplacere (ceea ce vreau sa
subliniez este posibilitatea de a ajunge in situatia celui mai
sus mentionat)?
Eu am fost mereu prezent pe blog, ma transformasem intr-un
timid si acum am plonjat inapoi…
In final, ramanand la tema dezbatuta, as vrea sa stiu parerea
ta despre toata larma creata de materialul "The Secret" (carte,
film), daca ai auzit, vazut ceva in legatura cu acesta.
pai depinde si cum mergi pe calea asta. :)) dar in principiu
da. adica e cum zicea si Isus: da Cezarului ce-i al Cezarului
si lui Dumnezeu ce-i al lui Dumnezeu. 🙂 poti sa traiesti in
lume, sa faci bani si sa fii cel mai bogat din lume si sa fii
fericit. banii si serviciul nu sunt incompatibili cu fericirea.
neplaceri vor aparea intotdeauna in viata. insa cu cat
gasesti mai multe motive de multumire si de fericire cu atat
vei trata neplacerile astea mai detasat, nu te vor afecta atat
de mult.
ma dau ca exemplu pe mine. evenimente care in urma cu cativa
ani m-ar fi bulversat, m-ar fi stresat, m-ar fi deprimat si nu
m-ar fi lasat sa dorm cateva saptamani sunt privite de mine
acum cu detasare, iar detasarea asta ma ajuta sa gasesc si
solutii pentru ele. 🙂
Ionut, si eu am fost un timid mare parte din viata…si inca
mai sunt in unele privinte. dar macar pe siteul asta
timiditatea nu isi are rostul. gandeste-te numai ca pana la
urma nu stii nimic concret despre mine la fel cum nici eu nu
stiu nimic concret despre tine. asa ca timiditatea nu isi are
rostul. poti sa spui ce vrei si cand vrei. 🙂
nu stiu nimic despre cartea/filmul ala. cartea sigur n-am
citit-o, filmul poate ca l-am vazut dar l-am uitat. uit toate
filmele neinteresante. dupa titlu imi pare inca unul din
documentarele alea care vin cu o idee, fie ea buna sau rea, pe
care o comercializeaza in modul tipic american. ori este vorba
despre o conspiratie a guvernului american impotriva populatiei
ori este vorba despre o cale spre fericire si bunastare, cale
miraculoasa si sigura pe care o stiu numai cativa alesi si pe
care nu vor sa o impartaseasca si restului lumii.
din cate ii cunosc eu pe americani cam despre asta ar fi
vorba in carte/film avand in vedere titlul. sunt curios daca am
dreptate. ;))
In privinta teoriei (pusa de tine in practica) nu pot comenta
nimic din postura mea de neexperimentat.
E o chestie destul de complicata si timiditatea asta (si destul
de copilareasca) dar m-ai intarit s-o depasesc, cel putin in
cazul de fata.
Cartea, copiata dupa film, cuprinde unul dintre temele enuntate
de tine, mai precis: bunastare, fericire prin propria persoana.
E adevarat, e o idee comerciala. Ai totusi o intuitie buna si
"experimentata".:D
nu e intuitie, e vorba de sistemul american. :)) nu m-as
muta acolo nici daca ar fi ultima zona locuibila de pe Pamant.
cat despre timiditate, stiu foarte multe despre ea, ti-am
spus ca am fost si sunt un timid. ideea in cazul meu a fost ca
fiecare teritoriu pe care l-am castigat in lupta cu ea nu l-am
mai pierdut. cel mai greu este prima data cand fac un lucru.
cand il fac a doua sau a treia oara deja imi este mult mult mai
usor, ma simt mult mai sigur pe mine si sunt din ce in ce mai
putin timid. 🙂