spuneam candva ca viata este un joc si de aceea nu trebuie luata in serios.
imi sustin in continuare aceasta afirmatie trebuie insa sa o completez: ca orice
joc si viata are regulile ei.
sunt saptamani, luni, ani, vieti care se duc ca si cum n-ar fi existat si
sunt momente intense cat o viata. am stat o zi la mare insa timpul a fost atat
de concentrat incat parca as fi stat o saptamana.
am avut extrem de putin timp pe care l-am folosit atat de bine incat nu m-am
plictisit deloc. daca as fi stat o saptamana as fi avut timp sa ma plictisesc
prin urmare amintirea ar fi avut si puncte negre. asa, o sa am o amintire foarte
concentrata si foarte frumoasa.
libertatea este singurul lucru ce consider ca merita sa il cauti in viata.
libertatea nu tine de lege sau de ceilalti, libertatea o gasesti numai in tine.
este o senzatie, acel ceva care se trezeste in mine la o adiere de vant si ma
face sa vreau sa zbor, acel ceva care ma face sa vreau sa apas pedala de
acceleratie la maxim, acel ceva care ma face sa vreau sa dispar in necunoscut,
acel ceva care ma face sa vreau sa iubesc din nou.
libertatea este acel glas al animalului ancestral, acel urlet pe care il
simti ca vine de dincolo de fiinta, nevoia aia disperata de a alerga pana lasi
totul in urma, libertatea nu este spatiu, nu este timp, nu este nimic.
libertatea este tot ceea ce ar ramane daca ar disparea totul.
iubita mea ar trebui sa fie ca marea, sa-mi accepte cel mai bun prieten,
muntele si sa stie sa inteleaga un tip schimbator, capricios si liber ca vantul.
oho, felicitari! asta deja suna a scriitor. e primu articol la
care am simtit nevoia sa spun asta. bravo
Frumos articolul. Ma bucur ca ai avut posibilitatea de a simti
acel minunat sentiment.
Ai scris "ca pe vremuri":)…
Radu, multumesc mult. stii ca o vorba buna de la tine
valoreaza pentru mine mai mult decat a oricui altcuiva. 🙂
multumesc si tie, Ionut. am simtit din nou vantul prin plete
daca pot spune asa. marea reuseste sa atinga niste zone ale
sufeletului meu la care nu pot ajunge decat foarte rar.
da, Andreea…daca spui tu atunci asa este. 🙂 diferenta ar
fi ca pe vremuri simteam ca ma prabusesc in gol, incercand cu
disperare sa invat sa zbor sau sa ma agat de ceva care sa-mi
opreasca acea cadere, in timp ce acum chiar simt ca zbor.
eu ma simt libera doar cand iubesc..si dragostea imi da
apripi..foarte frumos articol:)emotionant chiar:* felicitari!
probabil ca atunci cand ma voi simti si eu liber intr-o
relatie voi reusi sa am una de lunga durata. :)) eu sunt exact
opusul tau, atunci cand iubesc ma simt mai incatusat ca
niciodata. apar o gramada de lanturi care ma trag in jos, unele
din vina mea, altele din vina ei sau a sortii… 🙂
eu ma simt libera in mai multe circumstante…ma simt libera
atunci cand ies(voluntar sau involuntar) dintr-o
relatie,indiferent daca relatia respectiva mi-a cauzat tristete
sau fericire…ma refer strict la constientizarea sentimentului
de libertate: atunci imi dau seama ca sunt eu,ca pot sa topai
in voie cum topaiam inainte, ca parca mi-a scos cineva o
pereche de catuse de la picioare…Poate nu multi inteleg acest
lucru si poate multora li se pare "ciudat"…nu ma simt
ingradita intr-o relatie,dar ma simt libera atunci cand ea ia
sfarsit, atunci constientizez acea stare….binenteles, nu pot
spune ca de fiecare data e o senzatie extraordinara….sunt
relatii de cuplu care poate mi-as fi dorit sa tina mai mult
,iar atunci cand s-au terminat liberatatea a avut un gust mai
"amar"…dar pana la urma urmei tot libertate ramane…
Libera ma simt si cand ma duc la bunicamia, pentru ca la tara e
lumea mea….si probabil asa va si ramane, cu fanul ala din
fanarie si cu cele 2 capre(singura mea avere,apropo)
O senzatie super faina de libertate am simtit-o si la
Paris…..a fost o senzatie de uimire, de descatusare de
conceptii,de imagini preconcepute din Romanica…e imposibil sa
nu te simti liber la Paris, in tumultul ala de oameni care iti
zambesc, iti fac cu mana,care mai de care mai ciudat si
interesant si fiecare vorbind pe limba lui(la Paris pe strazi
auzi franceza cam in proportie de 50 la suta)….asa ca pentru
mine Parisul ramane un Babilon…un Babilon al libertatii,al
noutatii si al fanteziei:)
uitasesi ceva viktoras…ce m-a atras cand am intrat pe blogul
asta a fost tocmai senzatie de "libertate virtuala" pe care tu
si ceilalti membri o propuneti….probabil si de asta mai revin
din cand in cand cu vreun comentariu…am nevoie de libertatea
mea virtuala(in scris)…a…si mai e inca o cauza: avand in
vedere ca imi place mult fotografia, am o poza care se
incadreaza perfect in blogul asta, desi reprezinta libertatea
mea: reprezinta felul in care eu imi imaginez(prin fotografie)
libertatea si zborul:)asa ca atunci cand am intrat prima oara
pe blog(involuntar) si am dat de numele blogului am
zambit(gandindu-ma exact la fotografia respectiva)
n-am iesit niciodata din tara asa ca nu am cum sa stiu cum
este in afara ei. sper sa ajung vreodata sa vizitez si locuri
indepartate, chiar imi doresc asta pentru ca imi place mult sa
calatoresc, insa realistic vorbind nu cred ca o sa se intample
prea curand. esti o norocoasa ca ai putut calatori, 🙂
da, asa cum spui si tu, siteul asta vreau sa fie un site in
care fiecare sa fie liber sa spuna ce vrea si sa discute despre
ce vrea. de la ideea asta ne-a venit si numele lui. sunt curios
sa vad si eu poza care iti inspira tie libertatea, poza care
reprezinta cel mai bine libertatea mea este calul asta de pe
fundal care alearga impotriva vantului pe malul marii agitate,
sub un cer innorat. 🙂