Simtul umorului

  
   unul dintre lucrurile de care imi este cel mai frica in viata este acela ca
intr-o zi mi-as putea pierde simtul umorului. tin mult la capacitatea mea de a
face haz de necaz, chiar si atunci cand nu este cazul. merg pe principiul ca si
daca ma enervez tot aceeasi problema o sa fie asa ca mai bine sa fie amuzant
decat sa-mi mai distrug cativa neuroni enervandu-ma.
   un caz concret si nu prea serios ar fi faza de ieri cand uitandu-ma aiurea am
reusit sa calc intr-o groapa plina cu apa si aparent fara de fund. mi-a intrat
piciorul pana mai sus de glezna si ar mai fi intrat dar am avut suficienta viteza
de reactie incat sa-l opresc. ce urmeaza o sa fie putina lipsa de modestie insa
cred ca in astfel de mici situatii se vede adevarata fire a oamenilor…caci
am intalnit oameni care in situatii similare s-ar fi apucat sa injure si s-ar
fi enervat rau. pe mine insa m-a amuzat toata treaba asa ca n-am avut de ce sa
ma abtin sa rad.
   e cum a fost ziua de azi a lui Radu in care toate au fost impotriva lui. si
soarta, si internetul si calculatorul si aproape tot. in astfel de situatii poti
sa te enervezi si sa intrebi furios "de ce mi se intampla mie toate astea?",
poti sa iei totul ca atare si sa astepti rabdator sa vina o zi mai buna sau poti
sa te amuzi si sa astepti cu nerabdare sa vezi ce ti se mai poate intampla.
personal, prefer ultimele doua variante, in functie de starea de spirit de la
acea perioada. mi se intampla si mie sa am perioade in care totul merge
impotriva mea si atunci sunt curios sa vad ce mai urmeaza. imi pare bine ca sunt
si perioade din astea, inseamna ca soarta sau Dumnezeu sau cine e acolo imi
testeaza simtul umorului ca sa vada daca sunt destul de bun pentru a ajunge in rai.
   chiar…si raiul asta…frate, pai daca ajung toti popii, calugarii si
maicile in rai pai cred ca o sa fie plictiseala totala acolo. oamenii cu simtul
umorului unde ajung?

P.S.: fotografia ar putea avea o oarecare legatura cu persoane reale insa prefer
sa nu comentez. :))