Mai departe

   mi s-a spus ca atunci cand cineva moare va ramane alaturi de mine prin
amintiri. mintea mea nu functioneaza asa. amintirea este un lucru mult prea
volatil, mult prea nematerial ca sa poata substitui o certitudine.
   nu. atunci cand moare cineva drag tie moare de fapt o parte din tine. pentru
ca acea fiinta exista acolo, in tine, o stiai prezenta chiar daca nu te gandeai
tot timpul la ea…era ca o mana, un picior, ca inima, era acolo, ajuta la
funtionarea organismului insa nu erai tot timpul constient de prezenta ei.
   stiu ca in viata trebuie sa te adaptezi. sa fii tot timpul pregatit de
schimbari, sa stii sa reactionezi in fata evenimentelor care au loc. despre asta
este vorba si acum. trebuie sa invat sa merg mai departe fara o parte din mine
care a fost acolo de cand m-am nascut. stiu ca voi putea face asta, stiu insa ca
ma va durea destul de rau si va trece mult timp pana ma voi obisnui cu ideea.
acum ma simt ca si cum o parte din mine a fost amputata iar eu din obisnuinta
inca incerc sa ma folosesc de ea.
   stiu ca nu am scris ceva vesel. insa nici viata nu este intotdeauna asa.