Din viata

   viata bate filmul. il bate si ca scenariu, si ca dramatizare, il bate cam la
toate domeniile la care se pot compara.
   ceea ce imi place cel mai mult la viata comparativ cu filmul (si daca stau sa
ma gandesc este exact opusul a ceea ce gandeam in urma cu cativa ani) este ca
viata nu are sfarsit. bine, ea are sfarsit dar nu este unul din ala clasic, cu
doi oameni sarutandu-se sau un tip cu o mitraliera inconjurat de sute de
cadavre. viata are nenumarate sfarsituri ca cele din filme. un sfarsit poate fi
atunci cand realizezi ceea ce ti-ai dorit, un sfarsit poate fi atunci cand
iubesti, in viata ai parte de nenumarate astfel de scene de film.
   imi place si ca pot schimba rolurile in functie de dispozitie. nu trebuie sa
stau incorsetat intr-un anumit rol, sunt liber sa fiu cum imi place. lumea este
intr-adevar o scena iar oamenii sunt actori…desi cred ca o comparatie mai buna
ar fi ca lumea este terenul de joaca al oamenilor.
   nu vreau sa traiesc o poveste ca-n filme pentru ca mi se pare prea putin
pentru mine. viata are un potential mult mai mare decat un film si de aceea sunt
sigur ca pot scoate din ea o poveste mult mai buna decat cel mai bun film facut
vreodata.
   pentru ca in viata nu ai plasa de siguranta atunci cand cazi si nici
cascadori care sa-ti filmeze scenele dure. in viata sunt doar eu, atat la bine
cat mai ales la greu, eu imi traiesc sentimentele mele, ma bucur de bucuriile
mele si ma intristez de tristetile mele.
   viata este mai buna decat cel mai bun film care se va face vreodata cu
conditia ca noi sa fim actori si nu spectatori.