Farame de liniste

Vezi mai multe din Rock pe 220.ro

   acum cateva zile mi-am luat o lumanare parfumata. la fel cum ma duc la vot
desi niciodata nu stiu pe cine sa votez e una dintre treburile alea pe care le
fac acum pentru ca atunci cand eram mic si imi doream enorm sa le fac dar nu
puteam sau nu aveam voie imi spuneam "lasa ca ma fac eu mare si o sa fac asta…"
   dintotdeauna m-a fascinat focul. nu sa dau foc la lucruri ci pur si simplu sa
il privesc cum arde, sa-i vad lumina. intr-un mod ciudat si pe care nu-l inteleg
as putea sa ma uit la o lumanare cum arde zeci de minute la rand fara sa ma
plictisesc. gasesc ca este ceva extrem de fascinant si de atragator in acea
flacara, totodata lumina aceea imi calmeaza nervii intinsi si ma linisteste. e
ceva dincolo de ratiune, e o legatura naturala. cand ma uit la acea flacara simt
o alinare ca atunci cand ti-ai da cu crema pe maini. e undeva mai presus de
sentimente, as putea spune ca e un sentiment ancestral, mult mai adanc ascuns in
suflet care nu iese la suprafata decat foarte foarte greu. asta pentru ca apare
de dincolo de tristete, de dincolo de fericire, atunci cand ma uit la flacara
indiferent de ceea ce simt in momentul respectiv totul dispare instantaneu si nu
mai simt decat linistea. linistea ca o mare calma, linistea ca varful unui
munte, linistea ca zborul unei pasari.
   este ca si cum prin flacara as gasi drumul spre o sursa primara de existenta.
totul dispare undeva in urma si nu mai ramane decat linistea aceea calma,
liniste spre care tind si la care visez.
   linistea.