si totusi…am si partile mele bune doar ca functionez altfel. adica parti
bune am foarte multe ca altfel nu m-as mai iubi atat, insa ma refeream prin
"parti bune" la ajutarea celorlalti.
nu pot sa ajut pe altul decat daca sunt eu intr-o dispozitie acceptabila si
de aceea actionez in consecinta. cat timp munceam si nu aveam timp nici sa ma
odihnesc cum trebuie nu ascultam problemele celorlalti deloc sau poate o faceam
doar pentru ca eram obligat. n-aveam timp nici pentru mine, ce motiv as fi avut
sa dau din lipsa mea de timp si de odihna pentru altul? si atunci faceam fapte
bune dar numai in limita stocului si timpului disponibil, in rest incercam sa
evit pe cat posibil contactul cu problemele celorlalti din motiv ca ce rost avea
sa aflu o problema pe care nu aveam cum sa o rezolv?
de cand am luat concediu si am reusit sa ma odihnesc cat de cat am inceput sa
incerc sa ii fac si pe altii sa se simta mai bine pe motiv ca, constiinta mea a
inceput sa ma traga de maneca "ok, frate, pana acum te-am inteles dar acum ca ai
timp liber hai sa facem ceva si pentru altii ca nu mai ai nicio scuza". si in
general mi-a iesit destul de bine.
nu pot sa incerc sa-i fac pe altii sa se simta mai bine daca nu ma simt eu
bine. treaba aia cum ca daca faci pe altul fericit esti si tu fericit o
functiona, nu zic, insa nu in cazul meu. trebuie ca inainte sa pot ajuta pe
cineva sa fiu eu in dispozitia necesara, altfel totul iese prost. de-abia cand
eu ma simt suficient de linistit si fericit pot intra si in problemele altora,
oricare ar fi ele, incercand sa dau o mana de ajutor.
una dintre cele mai mari greseli posibile este sa ai asteptari de la oameni.
oamenii sunt pana la urma oameni iar natura umana oricat de buna ar fi are si
partile ei oribile. iau omul asa cum este, fara asteptari si de aceea fara
dezamagiri. nu ma astept ca cel pe care l-am ajutat sa-si aduca aminte de asta
mai incolo la fel cum atunci cand cineva isi varsa nervii pe mine ma astept ca
peste cateva ore sa regrete si sa isi dea seama cat de penibil a fost. asta este
unul dintre motivele pentru care ma cert atat de rar cu oamenii.
nu poti ajuta pe cel care nu vrea sa fie ajutat. de aceea nu insist niciodata
in a-mi impune sfatul, doar i-l dau celui care mi-l cere si consider ca are
nevoie. daca el il urmeaza bine, daca nu, atunci nu port pica. poate ca ceea ce
merge la mine nu merge la acea persoana sau poate ca pur si simplu ea nu poate
intelege si adopta punctul meu de vedere. poti sa ajuti dand sfaturi insa mi se
pare o greseala mare sa incerci sa-ti impui sfatul.
nu pot sa-i ajut pe cei din jurul meu decat daca am eu dispozitia necesara.
nu pot da din iubirea mea pentru viata decat atat cat sa nu-mi destabilizeze
starea mea emotionala, de aceea trebuie intotdeauna ca eu sa ma simt bine pentru
a-i putea face si pe altii sa se simta bine.