Lucian Blaga – Eu nu strivesc corola de minuni a lumii
Eu nu strivesc corola de minuni a lumii
şi nu ucid
cu mintea tainele, ce le-ntâlnesc
în calea mea
în flori, în ochi, pe buze ori morminte.
Lumina altora
sugrumă vraja nepătrunsului ascuns
în adâncimi de întuneric,
dar eu,
eu cu lumina mea sporesc a lumii taină –
şi-ntocmai cum cu razele ei albe luna
nu micşorează, ci tremurătoare
măreşte şi mai tare taina nopţii,
aşa înbogăţesc şi eu întunecata zare
cu largi fiori de sfânt mister
şi tot ce-i neînţeles
se schimbă-n neînţelesuri şi mai mari
sub ochii mei-
căci eu iubesc
şi flori şi ochi şi buze şi morminte.
Genial. si pentru ca poate folosesc cuvantul asta cam des si simt nevoia unei
diferentieri, voi sublinia: absolut genial.
in liceu nu mi-a placut pentru ca am fost obligat sa-l invat. la fel cum nu
mi-a placut nici Nichita, nici Marin Sorescu. doar atunci cand i-am citit pentru
mine, fara sa ma oblige nimeni, mi-au placut, i-am inteles si am fost si eu de
acord ca sunt geniali. atunci eram obligat sa invat multe pagini in care erau
comentate poeziile lor, acum eu as putea scrie nenumarate pagini despre operele
lor.
este la fel si pentru poezia asta. numai ca sunt adeptul unui principiu
invatat din viata: nu are niciun sens sa-ti explic eu daca tu nu intelegi. de
aceea prefer sa nu spun nimic si sa las pe fiecare sa inteleaga sau sa nu
inteleaga ce vrea.
o sa spun doar atat: absolut genial.