nu am cum sa nu-i admir pe sarbi. au un fel aparte de a fi, vazuti din
exterior imi pare ca natia asta are o doza de nebunie. si ca orice nebunie poate
fi uneori incredibil de frumoasa la fel cum uneori poate fi condamnabila. poate
sunt doar eu ciudat insa imi place sa vad ca exista natii care ies din
amorteala. care sunt in felul lor si nu accepta sa fie altfel. prefera sa moara
pe limba lor, sa lupte pentru ceea ce cred fara sa se gandeasca daca au dreptate
sau nu.
vad in sarbi exact opusul poporului american. in vreme ce americanii sunt
doar niste oi proaste conduse de guvernul lor fara sa indrazneasca sa comenteze,
sarbii sunt lupii care sar la beregata oricarui inamic, oricat de puternic ar fi.
repet, nu spun ca sunt de acord cu toate actiunile lor…insa nu am cum sa nu
le admir felul in care isi apara crezurile, felul in care lupta si felul in care
nu uita si nu iarta.
daca omenirea in ansamblu ar fi o imensa minte atunci sarbii ar fi latura ei
irationala. latura aia care atunci cand se dezlantuie nu mai poate fi controlata
in niciun fel si care il poate face pe om sa se transforme in animal. sa nu uiti
insa ca tot latura aia irationala da si cel mai irational sentiment, lucrul ala
care te face sa mergi mai departa atunci cand tot ceea ce ai construit se
prabuseste si iti pare ca nu mai ai nimic pentru care sa traiesti: speranta.
atat timp cat sarbii vor exista si vor ramane astfel mai exista speranta pentru
lumea asta, speranta ca nu vom deveni niste oi rationale care fac numai ce trebuie.