mi-e dor de munte. mi-e dor de munte la fel cum imi e dor de o pipa sau de un
Irish Coffe din ala cu mult whisky.
acum ma gandesc ca toate astea ar putea merge combinate si cred ca trebuie sa
fie ceva monumental sa pot sa fumez o pipa in timp ce beau un Irish Coffee la
munte.
stiu ca nu e vremea de urcat, nici nu as vrea neaparat sa fac asta. simpla
apropiere a muntelui ma transfera oarecum in atemporalitate. la munte o zi
pentru mine inseamna o eternitate, am impresia ca dureaza sute de ani, sute de
ani de fericire, de liniste si de pace.
constat ca majoritatea hobby-urilor mele sfideaza timpul. cafeaua, muntele,
discutiile lungi in miez de noapte, scrisul, snookerul, cititul, toate sunt
chestii care ma fac sa uit de timp, toate in felul lor dilata timpul, fac ca
orele sa se transforme in decenii, in felul asta reusind sa am parte de
linistea, de odihna si de libertatea de care sunt dependent.
probabil ca astea sunt o reactie normala contra grabei, agitatiei si
zgomotului la care ma supune in fiecare moment traiul in orasul asta. nu stiu
care e cauza si nici nu incerc serios sa o gasesc, cert este insa ca in momentul
asta imi e teribil de dor de munte.
Aoleu … sa inteleg ca ti’a trecut de mare?! 😀
Te astept dragul meu la munte … la un irish cofee cand vrea
sufletul tau 😀 Bagam o pipa … vorbim despre nimic si
contemplam infaptuirea lui dincolo de timpul muritorilor de
rand 😀
e in functie de dispozitie. mi-e dor de mare atunci cand ma
ataca melancolia in timp ce de munte imi aduc aminte atunci cand
simt nevoia de evadare din oras, de liniste si de relaxare
psihica.
unde la munte ma inviti, mai exact? 😀
Iaca:
http://www.valeajiului.blogspot.com 😀
e prea tentant si s-ar putea sa nu te refuz. :)) …vorbim zilele
urmatoare 😀
Ok 😀