cred ca unul dintre lucrurile pe care nu le inteleg oamenii este acela ca
viata nu este o proba de sprint. nu trebuie sa fie o alergatura continua. ea nu
se termina nici la 30 nici la 40 de ani. viata este o proba de maraton. esential
este cum iti dozezi efortul, cum iti protejezi organismul, pentru ca viata este
o proba mult mai lunga decat si-o imagineaza majoritatea dintre noi.
nu fac aceasta comparatie doar de dragul de a o face (asa cum fac cu multe).
vad in jurul meu multi oameni extrem de grabiti sa ajunga acolo unde vad ei
linia de finis. pentru unii finalul este iubirea perfecta, pentru altii bogatia,
si se grabesc ciudat de repede spre el. trecand peste faptul ca nici unul nici
celalalt nu este un scop cu adevarat important, nici unii nici ceilalti nu sunt
pregatiti sa ajunga acolo unde sunt atat de disperati sa ajunga.
primii nu inteleg ca si daca ipotetic vorbind ai gasit iubirea ideala pe urma
mai sunt vreo cateva zeci de ani in care trebuie sa o mentii asa. stiu cat este
de greu sa tii o iubire perfecta aprinsa, am vazut multe astfel de iubiri
stingandu-se.
ceilalti nu cred ca si-au pus niciodata intrebarea ce vor face dupa ce vor
deveni bogati. ok, iti cumperi aia si aia si aia…si pe urma? sunt curios daca
exista o statistica…eu sunt aproape convins ca numarul depresivilor este mai
mare in randul celor bogati decat in randul celor saraci, fie si prin simplul
fapt ca lupta pentru supravietuire este un scop in viata mult mai important
decat al oricarui bogatan.
iti spun, viata este un maraton. nu trebuie sa alergi cu disperare spre ceea
ce iti doresti fara sa te uiti in stanga si in dreapta. trebuie sa mergi incet,
sa te bucuri de viata, sa inveti din lucrurile bune dar mai ales din cele rele
in asa fel incat atunci cand vei ajunge la ceea ce ti-ai dorit sa fii pregatit
si capabil sa te bucuri cu adevarat de realizarea ta.
cand eram mic cineva imi spunea ca nu destinatia ci drumul spre ea este cel
mai frumos. in graba tineretii am considerat vorba aia o tampenie. cu toate
astea ea mi-a ramas in minte si acum cand m-am mai desteptat putin (ok, am
mai si imbatranit :)) ) pot spune ca destinatia este importanta in egala masura
cu drumul. daca tintesti jos vei ajunge jos. cu cat tintesti mai sus cu atat
drumul va fi mai greu insa si satisfactia mai mare (ce inseamna jos si sus poate
in alt articol pentru ca deja m-am lungit prea mult). stiu ca ai mai auzit
vorbele astea insa nu pot spune decat ca ele sunt adevarate. oricare ar fi
destinatia, viata trebuie traita si simtita la fel ca o excursie pe munte.
trebuie sa iti deschizi simturile, sa te uiti in jur, sa auzi, sa pipai, sa
mirosi, viata este cea mai frumoasa calatorie si trebuie traita la maxim.