Boli

   am gasit in prosport un articol senzational care vine sa demonstreze ca
preconceptia cum ca fotbalistii sunt prosti are oarecare baze reale. mai mult
decat atat, in unele cazuri si bolile pe care le au sunt prostesti.

Mario Balotelli este unul dintre puţinii jucători de fotbal din lume care este
alergic la anumite tipuri de gazon. De altfel, din cauza acestei neobişnuite
alergii, italianul a fost scos de pe teren în minutul 57 al meciului Dinamo Kiev
– Manchester City, scor 2-0, din optimile Ligii Europa. Totuşi, fotbalul a
cunoscut accidentări mai ciudate decât cea a atacantului.

David James, fostul portar al naţionalei Albionului, a suferit o întindere la
spate în timp ce încerca să ajungă la telecomanda televizorului.

Pe când juca la West Ham, Roy Carroll s-a accidentat în timp ce scotea nişte
baloane din poartă la un antrenament. Portarul şi-a prins piciorul în plasă şi
s-a lovit la genunchi.

Rio Ferdinand a reuşit performanţa de a se lovi stând nemişcat. Pe când juca la
Leeds, fundaşul s-a accidentat după ce a stat prea mult cu piciorul pe o masuţă
de cafea, în timp ce se uita la televizor. Când s-a ridicat de pe canapea,
Ferdinand a simţit o durere înfiorătoare la genunchi şi a fost diagnosticat cu
ruptură de tendon.

În 1975, Alex Stepney, fostul portar al celor de la Manchester United, şi-a
dizlocat falca în timp ce ţipa la fundaşii săi, în timpul unui meci cu
Birmingham City.

Santiago Canizares a ratat CM 2002 din cauza unei accidentări la degetul mare de
la picior. DUpă ce a ieşit din duş, portarul a scăpat sticla de aftershave pe
jos şi un ciob a tăiat tendonul degetului.

Liam Lawrence, fostul jucător al celor de la Stoke, a căzut pe scări după ce s-a
împiedicat de propriul său câine.

Steve Morrow, fost internaţional nord-irlandez, şi-a rupt clavicula după ce a
căzut de pe umerii colegului său, Tony Adams, în timp ce sărbătorea câştigarea
Cupei Ligii, în 1993.

Pe atunci la Aston Villa, Darius Vassell a fost indisponibil multe meciuri după
ce a încercat să să îşi vindece un deget umflat găurindu-şi unghia cu un
burghiu. Este lesne de înţeles că "operaţia" nu a decurs cu bine, rezultatul
fiind un deget infectat care l-a scos din teren o perioadă îndelungată.

Darren Barnard, fostul jucător al formaţiei Barnsley, a stat pe tuşă cinci luni
din cauza unui ligament rupt la genunchi după ce a alunecat în urina câinelui
său.

Svein Grondalen, fost internaţional norvegian, a pierdut o convocare la
naţională după ce a suferit o coliziune frontală cu un…elan în timp ce făcea
jogging.

   melodia de mai sus am auzit-o azi (adica ieri) la Razvan si Dani si se
potriveste de minune cu subiectul pentru ca toate iubitele de fotbalisti au avut
ca scop suprem in viata sa devina iubitele lui Iri. neputandu-si-l indeplini, s-
au multumit si ele cu ce au gasit.

Leave a Reply