Moartea lenta

parerea mea este ca un om are nevoie de doua vieti: una pe care sa o traiasca si alta pe care sa o petreaca pe la banci.
am fost azi sa-mi schimb cardul pentru ca (ghinion) expira la sfarsitul lunii. mintea mea proasta presupunea ca asta inseamna sa ma duc, sa arat buletinul, sa dau cardul vechi si sa-l primesc pe cel nou….adica maxim 10 minute. in esenta cam asta s-a si intamplat numai ca intreaga operatiune a durat 44 de minute.
angajatii bancilor sunt astfel pregatiti incat sa scoata din pepeni orice fiinta care le trece pragul. asteptand acolo sa-mi vina cardul de undeva din neant, cred ca am citit toate pliantele care existau precum si toate afisele de pe pereti. cred ca as putea sa dau detalii in legatura cu toate comisioanele si dobanzile bancii respective. si exact…dar EXACT cand terminasem de citit tot o aud pe vaca angajata care se ocupa de mine ca ma intreaba cu zambetul standard al angajatilor de la banci:
– am vazut ca v-ati uitat pe pliante. nu doriti un card de credit?
in ceea ce urmeaza voi scrie ceea ce am raspuns iar in paranteze ceea ce gandeam atunci:
– nu, multumesc, n-am nevoie. (femeie esti proasta? as fi citit si o cutie de tampoane daca as fi avut-o acum la indemana)
-sigur? nu stiti cand aveti nevoie…
– chiar n-am ce face cu el. (ba, am stiam eu ca de cand m-am tuns am fata de idiot. altfel nu ma intreba asta daca vreau card de credit)
stiu ca insult acum peste 90% din romani dar eu consider ca trebuie sa fii tampit sau inconstient sa faci imprumut, de orice fel. sunt genul care se intinde cat ii e plapuma si care pastreaza cativa bani pentru situatia in care maine ar veni sfarsitul lumii.
dupa un sfert de ora de lectura si dupa o discutie extrem de calma tipa imi cere in sfarsit buletinul ca sa…pana mea, de unde sa stiu eu. atunci am intrat in panica si in mintea mea era un singur gand:
nu te uita la adresa!
nu te uita la adresa!
………………………
nu te uita la adresa!
bineinteles, inevitabilul a lovit:
– v-ati schimbat adresa?
-(de ce eu?!?!? a urmat o serie interminabila de injuraturi extrem de diversificate, cert e ca n-au scapat nici rudele decedate nici cele in viata, de la gradul 1 la gradul n, acolo unde n tinde catre infinit.) da.
– aaaa…pai atunci trebuie sa actualizam
-…. (nu actualiza!! nu vreau decat nenorocitul ala de card!)
mai tata…si vine aia cu un poster (asta insemnand vreo doua pagini A3), mi-l pune in fata, imi da un pix…nici n-a fost nevoie sa-mi spuna ce sa fac. a fost o scena ca atunci cand in Japonia un samurai intra in dizgratia stapanului. nu era nevoie de cuvinte, acesta stia ce trebuia sa faca: sepuku. functionara a fost insa destul de draguta incat sa-mi dea ea pixul sacrificiului.
10 minute mai tarziu, cand facusem febra musculara de la scris numele, adresa si semnatura, in sfarsit vine cu cardul. mi-l da si inainte sa apuc sa constientizez ca sunt liber imi mai da o lovitura sub centura de aproape ca mi-au dat lacrimile:
– doriti sa scoateti bani?
– pai da… (nu, l-am luat ca sa ma scobesc in nas si in dinti cu el) de ce?
– pai nu e activat. stati ca sun eu si va dau sa vorbiti!
– cu cine?!?
– pai ca sa va activati cardul
da…cica din motive de securitate cardul vine inactiv. mama ei de treaba, dupa ce m-au controlat aproape o ora ca sa-mi dea cardul probabil au vrut sa fie absolut sigure ca nu sunt fratele meu geaman diabolic. bineinteles ca a trebuit sa spun iar numele si adresa, ba chiar mi-a cerut si numele de fata al mamei…cred ca daca ar fi putut mi-ar fi luat amprentele si mi-ar fi cerut si o radiografie dentara.
in cele din urma mi-am luat cardul, nu inainte de a plati si o taxa de 5 Ron.
am iesit de acolo buimac si tin minte exact ca primul gand care mi-a venit a fost:”n-am vrut decat sa-mi schimb cardul…daca vroiam sa-mi deschid un depozit cred ca ma gasea moartea acolo…”