N-am mai vorbit de mult despre chestia asta insa a ramas pentru mine un mister nevoia mea de a fi un rebel. E adevarat ca in trecerea anilor m-am mai varat putin in randul lumii insa am facut compromisul asta pentru a putea fi cum vreau eu pe banii mei.
Nu stiu de unde pleaca nevoia asta de a contrazice, singura explicatie pe care am gasit-o e ca pleaca din absenta a ceea ce lumea numeste maturizare. Gasesc la mine aceeasi incapatanare crunta si irationala pe care o au si pustanii atunci cand nu vor sa faca ceva.
Este o credinta de-a mea ca acolo unde totul este perfect inseamna ca exista o problema grava si ca evolutia nu poate exista decat acolo unde exista doua forte contrare care lupta pentru suprematie. De aceea pot sa-i inteleg si uneori chiar sa-i sustin pe cei care o iau pe alte cai decat cele batatorite, insa doar daca acestia sunt in stare sa suporte consecintele faptelor lor si o fac fara sa atenteze la libertatea semenilor lor.
Atat timp cat oamenii din jurul meu au tendinta stupida de a fi ingrijorati si tristi ma simt natural in rolul meu de tip mereu zambitor care gaseste cate o gluma, buna sau proasta, pentru fiecare. Din pacate sau din fericire nu va trebui sa ma schimb prea curand pentru ca lumea din jurul meu este o lumea in general destul de trista iar cauza rebelului din mine este aceea de a o face sa-si dea seama ca viata este pur si simplu prea scurta ca sa iti permiti sa fii trist.
