Prima zi de concediu a fost o zi de adaptare. Chiar si pentru mine poate fi uneori greu sa stau degeaba si sa nu fac nimic, la un moment dat ma apucase un chef nesanatos de a face curatenie. Pana la urma mi l-am infrant si am reusit sa-mi petrec intreaga zi cam stand degeaba.
Vezi tu, am intalnit multe persoane care imi spuneau ca le place ceea ce fac si de aceea considera munca o forma de distractie sau de relaxare. Pot fi de acord cu asta in sensul ca daca muncesti, muncesti si iar muncesti munca ajunge sa ti se para un stil de viata. Astfel munca devine normalitate si atunci normal ca psihicul incepe sa consider munca, ca fiind o parte din viata, lucru care mi se pare nesanatos.
Si mie imi place ceea ce fac in cea mai mare parte a timpului. Am perioade in care lucrez mai mult si intotdeauna dupa acele perioade, atunci cand timpul liber devine mai mult, incep sa resimt vag dorinta de a munci. Am contientizat asta si de aceea stiu la ce trebuie sa ma astept. Imi vor trebui cateva zile in care sa-mi intru in normalitate, zile in care va trebui sa-mi reinvat fizicul si psihicul sa foloseasca energia ramasa nefolosita prin absenta muncii in scopuri relaxante si distractive.
Este vorba aici despre determinarea a ceea ce inseamna pentru mine normalitate…iar pentru mine normalitate inseamna sa stau toata ziua, sa fiu relaxat si fericit, orice abatere de orice fel de la aceasta linie fiind o abatere de la normalitate ce trebuie rectificata in cel mai bun mod posibil.
