Periodic folosesc blogul asta ca sa-mi strig frustrarile. Acesta este unul din acele articole pentru ca primul instinct cand am vazut ca Italia a dat si al doila gol Germaniei a fost sa iau tastuatura si sa distrug monitorul.
Anul asta a fost un an oribil pentru fotbal. Oribil! Oribil! Oribil! Liga campionilor a fost castigata de o echipa, Chelsea, care a practicat antifotbalul perfect si care a aplicat tactica ofensiva “tranteste-o-n fata la fie ce-o fi”. Si l-au avut pe Drogba care a dat toate golurile. Probabil de asta vrea Barca sa-l cumpere acum. Catalanii merg pe principiul “daca-l luam pe asta, la anul o sa joace cu 11 fundasi si n-o sa ne mai bata”
La fel e si nationala Italiei. Adepta fidela a principiului “cel mai bun atac e apararea” au bagat autobaza in poarta si au trantit de fiecare data mingile cat mai departe de poarta lor acolo unde Balotelli a prins doua mingi si a dat doua goluri.
In urma cu cateva zeci de ani era o zicala fotbalistica ce spunea ca fotbalul este un joc intre doua echipe din care castiga intotdeauna Germania. Intre timp nemtii s-au hotarat, spre ghinionul lor, sa joace fotbal. Asa a aparut o a doua zicala, anume ca Germania pierde intotdeauna cand joaca frumos. La campionatul asta european nationala Germaniei a fost singura echipa care a avut tangente cu fotbalul. In rest numai echipe obosite, cu joc lent si adormitor.
Cand am vazut Italia calificandu-se in finala un gand, o speranta, a zburat in partea cealalta a Pamantului, in Argentina. Acolo unde zeul fotbalului este in vacanta si sper sa se intoarca in plina forta sa-si recucereasca regatul cotropit de misei precum Chelsea sau Italia. Fotbalul are o nevoie teribila de Messi, singurul fotbalist profesionist destul de naiv sa aduca vorba de fotbal chiar si atunci cand ceilalti 21 se opun.
