Trecut

Cred ca batranetea inseamna sa ne lasam prinsi de umbrele trecutului nostru. Inca mai pot sa fug de ele, nu ma uit niciodata in urma, trecutul este trecut si acolo vreau sa-l las. Insa incet, incet, incepe sa-mi acapareze prezentul. Sunt locuri in care pur si simplu nu mai pot sa merg pentru ca stiu ca emotiile care m-ar cuprinde ar fi atat de mari incat nu le-as putea face fata.
Casa bunicii este un asemenea loc. Este un fel de Vale a Plangerii pentru mine. Am iubit-o mult pe bunica, mi-am trait alaturi de ea intreaga copilarie. A murit Dumnezeu s-o ierte, si de atunci nu m-am mai putut apropia de casa in care a locuit.
Asta a fost doar un exemplu. Deja si Giugiu incepe sa se transforme intr-un loc in care nu pot veni fara sa ma las cuprins de umbrele trecutului. De asta nici n-am mai fost pe acolo de la Craciun.
Si atunci nu-mi ramane decat sa fiu un etern fugar, sperand ca intreaga mea existenta sa pot alerga mai repede decat umbrele trecutului.

3 Responses

Leave a Reply