La inceputul sezonului, Realul si-a permis sa-l cumpere pe Gareth Bale pe 100.000.000 de euro, Barca si-a permis sa faca transferuri de zeci de milioane de euro, in vreme ce Atletico a trebuit sa-si vanda cel mai bun varf de atac, Radamel Falcao.
La sfarsitul sezonului, Atletico a iesit castigatoare.
In ultima etapa a sezonului, Atletico avea 3 puncte in fata Barcelonei dar meciul decisiv s-a jucat acasa la Barca. Desfasurarea lui a fost mai ceva ca in filme. Pe rand, cei mai buni doi oameni ai madrilenilor s-au accidentat, trebuind schimbati, iar Barcelona a inscris. A urmat o rabufnire demna de povestile cu eroi, in care Atletico a atacat fara sa stie sa atace, manati de ideea ca n-au ajuns atat de departe numai ca sa se inece la mal. Au reusit egalarea, au tinut-o cu dintii pana la final, dovedind ca in fotbal determinarea poate invinge banii si talentul.
Desi sunt fan al Barcelonei, n-am cum sa nu admir performanta unei echipe totusi mici (in comparatie cu uriasii Barcelona si Real Madrid) insa cu un antrenor urias. Atletico nu mai castigase campionatul de vreo 20 de ani, atunci cand actualul ei antrenor era jucator la aceeasi echipa. Adept declarat al principiului ca pentru a ataca trebuie mai intai sa te aperi perfect, Simeone a facut din Atletico cea mai buna aparare din campionatul Spaniei si din Champions League. Ceea ce este cel mai important insa, a creat la Madrid o echipa a carei determinare nu tine cont de numele adversarului.
Urmeaza pentru Atletico finala Champios League de saptamana viitoare. Daca ii vor invinge si pe cei de la Real atunci aproape sigur acesta va fi cel mai frumos an din istoria celor de la Atletico Madrid. Vor trebui sa joace probabil fara cei mai buni 2 oameni, frumusetea lui Atletico sta insa in faptul ca nu numele conteaza ci echipa.
P.S.: 1) ce gol a dat Barca….
2) superb gestul fanilor Barcelonei de a-i aplauda pe cei de la Atletico la finalul meciului