Cred ca oamenii sunt condusi de senzatii mult mai mult decat isi dau seama.
Am primit cadou o cafea frantuzeasca. Cei care ma cunosc stiu cat de pasionat sunt de cafea si pot spune ca sunt indragostit de senzatiile pe care mi le ofera.
Prin urmare descoperirea unei cafele noi, este, exagerand putin, comparabila cu o prima intalnire. Nu ma pot duce oricum, trebuie sa fiu pregatit pentru ceea ce se va intampla.
Asa ca, in timp ce fierbea apa, am cautat cea mai relaxanta melodie pe care o cunosc.
Nu poti sa te atingi de o cafea fierbinte.
Pot insa sa-i simt mirosul, sa creez pe baza acestuia impresii si scenarii in legatura cu aroma ei. Sunt lucruri pe care le pot face doar daca sunt pe deplin relaxat.
La momentul potrivit o gust. Am o parerea proasta despre francezi insa in cafeaua asta am simtit toate partile bune ale Frantei.
Eleganta ca matasea ar fi cea mai buna comparatie.
Moale, trece usor lasand in urma ei o placere a aromei si dorinta de revedere. Misterioasa si surprinzatoare, sofisticata.
Surprins de ceea ce am descoperit, m-am intors la vechea mea cafea, ramasa de seara trecuta intr-un fund de cana. Simteam nevoia unei comparatii, sa stiu daca tot ceea ce am simtit este adevarat sau doar m-am lasat prada unui entuziasm de moment.
Aspra, tare, puternica. Am inteles-o asemeni unui vechi tovaras care iti e alaturi la bine si la rau. Simplu, nesofisticat insa mereu acolo sa ajute. Mi-am dat seama ca devenisem atat de obisnuit cu ea incat am uitat cand ii simtisem cu adevarat aroma ultima data.
Asa fac si cu oamenii. Cei cu care ma intersectez zilnic intra cu timpul in rutina. Le uit calitatile, culorile, devin gri si ceva obisnuit.
In alergatura dupa senzatii noi mereu am tendinta de a-i lasa pe cei vechi in urma. Este felul de a fi a mintii umane poate, sau doar a mea. Noul este intotdeauna colorat, misterios si tentant, ceea ce cunosc deja este prea batatorit ca sa mai aiba farmec.
Sunt un soi de gaza de noapte care zboara dupa lumina cea mai stralucitoare.
Gata, mi-am revenit. Ce vrei, asa e cafeaua. Ma trimite in lumea gandurilor fara sa-mi dau seama.
P.S.: voi disparea vreo doua zile la munte. Sa speram ca adidasii vor face fata, mi-a fost prea lene sa-mi cumpar bocanci.
Victooor , in felul asta ma faci sa ma apuc de baut cafea , asta este de departe cea mai frumoasa descriere asupra unei cafele , superb .
Comparatia ta legata de cafeaua in cauza si oamenii cu care ne intersectam zilnic este absolut epica si perfect adevarata si in cazul meu , sunt constient ca si eu imi tratez prieteni asa cum ai zis si tu , dar eu am o problema ceva mai adanca cand vine vorba de cei care fac asta cu mine si mereu simt nevoia sa le reamintesc cine sunt si care sunt calitatile mele , poate sa fie un defect de al meu . dar pe mine ma seaca treaba asta si incerc sa o scot in evidenta dar degeaba , dupa scurt timp totul revine la normal , rutina zilnica despre care ai zis si tu mai sus , cred ca de aceea in multe cazuri o scurta pauza intre persoanele in cauza rezolva problema asta ( pentru scurt timp )
P.S. : sa treci pe la mine sa-ti dau bocanci daca ramai in pana cu adidasii , stiu ca nu se vor potrivii , dar mai taiem din degete la nevoie 🙂
Multumesc Cipri!
Cred ca eu sunt un pic invers fata de tine, in sensul ca mie imi pasa prea putin ce crede lumea despre mine. In general asta e un lucru bun, sunt insa si cateva inconveniente. :))
M-am descurcat si fara bocanci. Am norocul ca am niste adidasi foarte caldurosi :)))
P.S.: a fost cel mai epic tort 😀
Pe mine nu ma interesa ce zicea lumea despre tine sau de mine ( ok ok , bine in cazul meu imi pasa putin , nu foarte mult dar tin totusi cont putin si de lucrulastra 🙂 , ma interesa sa nu racesti la degetelele alea finutze ale tale 🙂
Chiar am vrut sa-l sun pe Radu sa vad cum a fost tortul , nu am avut timp din pacate si cand am avut timp probabil am uitat 🙂 , ma bucur tare mult ca v-a placut
Tortul a fost delicios. L-as fi mancat singur pe tot. Am luat in schimb vreo 3 prajituri numai pentru mine. :))
Foarte bine , ma bucur ca a fost totul bine si ca v-ati distrat 🙂