De o luna de cand tin cura de slabire sunt mancator profesionist de seminte crude. Nici macar nu stiu de care sunt ca mi le ia mama, stiu doar ca-s vreo 5 feluri diferite si ca ele constituie hrana mea aproape exclusiva.
De aceea au loc momente teribile ori de cate ori ies afara. Inainte nici nu banuiam cate surse de hrana se gasesc la fiecare pas.
Astfel, numai pana la metrou gasesc o shaormerie, 3 patiserii si 2 magazine de unde as putea sa iau fursecuri din alea bune. In dreptul fiecaruia se dau razboaie ale vointei.
Corpul meu e asemeni unui catel pe care creierul trebuie sa-l tina in lesa. Miroase de la distanta orice sursa de mancare, se smuceste si incearca sa scape. Creierul face si el ce poate:
– Ti-e foame?
– Daaaaaaaaaa!!!
– Ai seminte!
Si acum ar trebui sa se auda un schelalait trist in timp ce merg mai departe.
De cand nu mai mananc prostii parca am un al 6-lea simt. Detectez orice urma de mancare de la sute de metri distanta. E aproape imposibil sa ma mai pot concentra. O data chiar m-am trezit holbandu-ma la merdeneaua pe care o manca un trecator.
Vorbeam azi cu cineva si nu ma puteam concentra din cauza ca in spatele lui altcineva isi lua pauza de masa. N-am inteles mare lucru din discutie dar cred ca pot sa spun si cate boabe de porumb avea salata de ton a celui din spate.
Inteleg de ce fotomodelele nu zambesc niciodata. Viata fara 3 mese pe zi este ca micul fara mustar.
Off mai Victor , am ras cu pofta la cum ai descris pauza de masa ,imi pare rau ca suferi in acest fel dar in acelasi timp ma bucur ca nu tin cura , doar ma cunosti , la 60 de kg ale mele nu cred ca este necesar :)) , dar daca nu mananc sa nu stai pe langa mine , parca ma transform , incep sa tremur si devin foarte nervos foarte foarte repede :). I need my food.
Cunosc starea aia, o am si eu, nu stiu de unde vine dar e aproape incontrolabila. De asta am grija sa nu ajung acolo.