Jucam fotbal cu baietii. Pentru ca nu castigam, pierdeam. Asa ca au inceput sa se certe ca chiorii, reprosandu-si lucruri aberante si fara rost. Ma uitam la ei, nu intelegeam, dar in momentul ala am avut o forma de deja-vu.
De ce? Pentru ca inevitabil eu si prietenii cu care joc Dota ajungem sa ne certam, suparam, etc. Situatia degenereaza cam in acelasi fel, adica la fel de aberant.
In ambele cazuri treaba e doar pe moment, pe urma devenim iar cei mai buni tovarasi ca si cum nimic nu s-ar fi intamplat.
Probabil e o chestie in fiinta umana. Atunci cand exista pasiune prea mare exista ratiune prea putina. Si de aceea, atunci cand lucrurile merg prost pasiunea capata aspecte negative, se transforma in reprosuri, remarci acide si alte lucruri de acest gen.
De fapt, daca ma gandesc bine, cam asa se transforma uneori pasiunea si in relatiile sentimentale.
De mult timp am inceput sa iau masuri pentru a rezolva problema. In ceea ce priveste fotbalul am reusit, in ceea ce priveste jocurile pe calculator sunt pe cale. Ideea e ca incerc sa savurez si sa ma bucur de joc in sine, nu de rezultatul lui. Ca pana la urma de asta au fost facute, pentru relaxare, nu pentru concurenta. In momentul asta pot spune ca ma mai supara doar cand se cearta si se supara aia din jurul meu. Dar rezolv eu si asta. Nepasarea este cheia tuturor problemelor.
Uneori inveti ceva bun si de la galeriile echipelor de fotbal. Rapidistii spuneau ca e mai buna o bara frumoasa decat un gol urat. Mult adevar in vorbele astea.